Parintele Simeon Kraiopoulos despre LEPADAREA DE SINE, DE OMUL CEL VECHI si ASUMAREA STARILOR DE USCACIUNE SUFLETEASCA

19-09-2014 Sublinieri

christ08

***

cruce_86_0

Cel care se leapădă de sine însuşi are speranţă la mântuire

Cei care va rămâne credincios în clipa acediei, acela va spori duhovniceşte…

” […] De-acum încolo vom ţine şi privegherile şi veţi participa şi dumneavoastră, atât cât vreţi şi cât puteţi. Insă trebuie să vă atenţionez asupra faptului că aici în general cea care este cea mai periculoasă este oboseala. Omul, atunci când îl ajunge oboseala din urmă, simte că vrea să le lase baltă pe toate. Spun asta pentru că am început să observ acest lucru. Trebuie să aveţi în vedere că cea mai mare greutate pe care o întâmpină monahul, când a ajuns la acest punct, este oboseala. Oboseşte şi apoi vine şi acedia, vine şi lenevirea şi nu mai e tragere de inimă. Acestea toate îl afectează pe monah. Intâi de toate cei care au în străfun­dul lor tendinţa melancoliei, câteodată simt cu atât mai mult acest lucru şi cad chiar şi în deznădejde.

Umila mea părere este că exact aceia care vor îndura aceste simptome, sunt cei care vor spori duhovniceşte. Ceilalţi care nu vor răzbi, se vor da bătuţi. Şi de ce anume se întâmplă asta? Pentru că omul la baza lui, în străfundul sufletului său, este egoist, este iubitor de sine la care se adaugă mai apoi şi celelalte patimi şi neputinţe ale sale. Toate le face pentru sine însuşi: ca să se îndulcească pe sine însuşi, ca să se mulţumească pe sine însuşi, astfel încât să se simtă bun şi frumos. De aceea preferă oamenii petrecerile şi distracţiile – şi alte lucruri de felul acesta. Bineînţeles, nu contează atunci când ne odihnim aşa puţin, omeneşte. Dar atunci când omul se dă pe sine însuşi acestor obiceiuri, se duce cu totul în derivă. Nu mai are nici o legătură cu Hristos.

Când începe omul să nu se mai simtă bine şi nu înţelege toate aceste senzaţii pe care i le creează omul cel vechi din el, atunci este copleşit de plictiseală şi de epuizare şi în final ajunge să dea înapoi, părăsind lupta cea duhovnicească. Poate chiar să zică

„Atâţia ani m-am chinuit, m-am luptat, m-am dus şi la biserică, m-am şi spovedit, m-am şi împărtăşit, dar nimic nu mi-a folosit.”

Problema, însă, este următoarea: Ce te aşteptai să se întâmple? Ce căutai?

Spuneam că omul cel vechi caută să se mulţumească pe sine însuşi. Si fiecare din noi este si om vechi, fiecare dintre noi are în el iubire de sine. Ne-am botezat si ne aflăm acum în Biserică, dar, din multe şi diferite motive, mai viu in noi tot omul cel vechi a rămas. Şi dacă ne dorim să-L urmăm pe Hristos, ca El să poată să ne vindece şi să ne conducă acolo unde vrea să ne conducă – adică în împărăţia Lui – atunci aşa va rândui să ni se întâmple lucrurile, ca iubirea noastră de sine să rămână fără hrană. Altfel nu va muri. Şi tocmai ca să moară cu adevărat omul cel vechi din noi, întotdeauna prin mila şi cu harul lui Dumnezeu, va avea omul câte o perioadă de timp în care va începe să simtă înlăuntrul său o uscăciune, o ariditate, că nu găseşte ceea ce vrea, că nu se simte aşa cum şi-ar dori să se simtă, că nu are nici o mulţumire, nici o mângâiere, nimic bun şi aşa mai departe.

Cine are un pic de minte, ca să spun aşa, şi înţelege lucru­rile aşa cum trebuie, şi tocmai pentru că trece prin asta, rămâne credincios, acolo va spori duhovniceşte, pentru că se va desprinde de omul cel vechi. Altfel, omul nu poate să devină creştin adevărat. Şi poţi să fii creştin o viaţă întreagă şi să nu guşti aproape niciodată viata creştinească cea adevărată si toate pe care le trăieşti si le simţi să fie cu totul exterioare.

Şi ogorul îl arăm uscat, nu cu pământ umed

Aduceţi-vă aminte de cele pe care le discutam mai demult despre ţăranul care vrea să cureţe ogorul său de buruieni, de ierburi si de bălării si care îl ară uscat, nu umed. Trebuie să fie uscat, foarte uscat. Grea muncă, foarte grea, dar o face. Întoarce astfel pământul, şi încă o dată vara, iar razele puternice ale soarelui ard si rădăcinile buruienilor si tot. Acest sărman ţăran, care nu ştie în rest prea multe, ştie cu toate acestea ce trebuie să facă cu ogorul său. Un altul care nu cunoaşte aceste lucruri s-ar duce la el şi, văzând ce face, i-ar spune „Ai înnebunit? Ce faci?”. Pentru că pământul uscat este foarte greu de arat. Ţăranul însă stie. Aşa-l va ara, iar atunci când va veni ploaia va fi cel mai bun lucru pe care l-ar fi putut face cu ogorul său.

Aşa şi creştinul trebuie să primească, să suporte şi să îndure toate pe care i le rânduieşte Dumnezeu şi să le ducă pe toate cu răbdare. Altfel nu ar fi spus Hristos

„Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” 

şi

„cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui”

şi

„căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa.”

Spune asta tocmai din acest motiv.

Prin urmare, vă rog mult să ne străduim să nu ne lăsăm influenţaţi de astfel de trăiri chinuitoare, de plictiseală, de obo­seală sau de supărări, atunci când vin. Simţim aceste lucruri tocmai pentru că omul cel vechi din noi s-a obişnuit cu dulceaţa. Atunci, însă, când prin puţină înţelepciune ne dăm seama — şi putem să ne dăm seama! — că aceste lucruri trebuie să se întâmple, că ele reprezintă o ocazie de a-L gasi pe Hristos şi începem să credem în El ca să nu mai dăm mulţumire omului cel vechi, ne vom depăşi pe noi insine şi vom trece într-o altă stare, îl vom găsi pe Hristos. Dacă vreţi să vă spun tot adevărul, după cum l-am înţeles eu din experienţă — şi asta poate fi observat şi la un om şi la altul şi la mai mulţi – noi putem să credem teoretic în Hristos, în adevărul creştin, putem să ne numim creştini şi chiar să fim entuziasmaţi de asta, să arătăm multă deschidere si să fim pregătiţi să facem mult efort, dar în străfundul sufletului nostru lucrurile să stea altfel, tocmai pentru că într-un fel sau altul, omul cel vechi tot găseşte o cale de a se hrăni. Este foarte greu, foarte, foarte greu – deşi noi ne străduim totuşi să facem aşa – ca cineva să îşi dorească cu adevărat să nu-l mai hrănească pe omul cel vechi din el însuşi, să vrea cu adevărat să nu-si mai hrănească egoismul, ci sa spună:

„Doamne, dă-mi să îndur tot ce trebuie să îndur! Dar vreau să Te găsesc şi să simt în mine bucu­ria, harul Tău, toate pe care egoismul nu mi le poate oferi, ci numai Tu.”

De aceea spune Hristos:

„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”

Continuu, continuu să te lepezi de tine, însuţi, până când îl vei simţi cu totul mort. Din această perspectivă nu mai are impor­tantă câţi suntem si câţi vom rămâne. Creştinismul nu stă într-un numar fie el mic sau mare. Problema este de fapt cine va găsi acel drum şi cine va reuşi să păşească pe el aşa cum vrea Hristos. Şi asta, bineînţeles nu înseamnă că El ne face intenţionat lucrurile dificile, ca un tiran. Ci pur şi simplu altfel nu merge, şi asta pentru că omul este periculos. Odată Domnul a făcut lucrurile astfel încât omul nu avea nici grijă, nici o problemă. Şi tocmai în acel moment în care nu avea nici o problemă acolo în Rai, atunci s-a apucat să asculte minciunile diavolului. Aceia dintre noi care vor înţelege, aşadar, aşa vor zice:

„Nu se poate altfel, trebuie să pătimesc. Lasă să pătimesc, să mă lipsesc, să sufăr şi să simt că le pierd pe toate, afară numai pe Hristos să-L câştig.”

Şi dacă L-ai găsit pe Hristos, vei vedea că altfel stau lucrurile decât crezi tu, vei înţelege că Dumnezeu nici nu te duşmăneşte, nici nu te nedreptăţeşte, nici nu te împiedică şi nici nu te lipseşte de ceva. Nimic, nimic. Toate sunt de la Dumnezeu şi sunt pentru fiecare dintre noi.

1.12.2002 Omilia de Duminică după-masa

Se poate ca, atunci când se va ivi ispita sau o oarecare provocare a vrăjmaşului — sau orice altceva mai rânduieşte Dumnezeu să fie catastrofă şi înlăuntrul şi în afara sufletului tău. Insă dacă a învăţat omul să tacă, şi pe dinăuntru şi pe dinafară, înseamnă că a găsit un mod tainic, un drum tainic, pe care păşind are certitudinea că va ajunge în comuniune cu Dumnezeu.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “In pustiul lumii”, Editura Bizantina, 2014)

77590.b

Legaturi:

 

***

***


Categorii

2. Special, Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Luarea Crucii si urmarea lui Hristos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Parintele Simeon Kraiopoulos despre LEPADAREA DE SINE, DE OMUL CEL VECHI si ASUMAREA STARILOR DE USCACIUNE SUFLETEASCA

  1. “Se poate ca, atunci când se va ivi ispita sau o oarecare provocare a vrăjmaşului — sau orice altceva mai rânduieşte Dumnezeu — să fie catastrofă şi înlăuntrul şi în afara sufletului tău. Insă dacă a învăţat omul să tacă, şi pe dinăuntru şi pe dinafară, înseamnă că a găsit un mod tainic, un drum tainic, pe care păşind are certitudinea că va ajunge în comuniune cu Dumnezeu.”
    Doamne,da-mi si mie puterea sa tac,sa rabd in astfel de ispite!

    “Nu-mi da plansul neputintii
    Ci da-mi Doamne noi puteri
    Clipa sfintelor dureri
    Sa o trec precum parintii!”

  2. Pingback: STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele ne­putinte. Rabda-te si pe tine!“ -
  3. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti“ -
  4. Pingback: “INCA MULTE AM A VA SPUNE, DAR NU LE PUTETI PURTA ACUM…” Parintele Simeon Kraiopoulos despre asumarea reala a conditiei de UCENIC in relatie cu Dumnezeu pentru a putea intelege si primi LUMINAREA DUHULUI ADEVARULUI | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: STARILE INTERMEDIARE IN VIATA DUHOVNICEASCA: “Cand duhul necurat a iesit din om…” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Noi sfaturi duhovnicesti pentru infruntarea “razboiului crancen” cu duhurile cazute. PRIMEJDIA STARII DE VISARE sau PATIMA DULCETII LA NIVEL PSIHOLOGIC. “Trebuie sa cerem de la Domnul cu smerenie si cu inima cat mai franta sa ne pazeasca
  7. Pingback: “Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. Noi stim ce cerem si ce asteptam de la Dumnezeu? “RASTIGNIREA” de a-L crede si a-L urma pe Hristos. “CRESTINII GANDESC SI AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata vicle
  8. Pingback: URMAREA LUI HRISTOS PANA LA RASTIGNIRE. Cuvant (audio, text) la Duminica dupa Inaltarea Crucii al unui preot american convertit: “Domnul a venit SA FIE CU NOI IN FIECARE ZI, Domnul TANJESTE SA FIE CU NOI SI IN CELE MAI ADANCI INTRISTARI ALE NOASTRE,
  9. Pingback: “Cum adica, pentru mine s-a intamplat asta? E chiar atat de grav?” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Arhim. EFREM FILOTHEITUL despre FRICA, DEZERTARE si TRANDAVIE in RAZBOIUL DUHOVNICESC: “Din faptul ca deznadajduiesti cunoaste ca acesta este razboi, este bombardament al vrajmasului… Prin urmare trebuie RABDARE, STARUINTA, CURAJ. Aceasta sa n
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate