“Biserica nu este doar Sinodul si nici Sinodul nu este in chip deplin Biserica”

27-03-2009 Sublinieri

“Tăcerea nu înseamnă nicidecum mărturisire, iar mărturisirea nu se face cu gălăgie, ci cu duhul curat al unui Adevăr ce se impune prin Sine”.

Nu putem păstori doar pentru laptele turmei, ci pentru Hristos şi pentru Adevărul mărturisit de Biserică de veacuri şi peste veac. Nu ne poate fi dragă legislaţia Europei cu mult mai mult chiar decât a-L cinsti pe Hristos”.

pr-lucian-grigore.jpg

Pecetea determinarilor – de Pr. Lucian Grigore

Va oferim aici un fragment extins, extras din acest cuvant marturisitor, de mare curaj (si aproape unic pana acum in randul preotilor de mir) si in acelasi timp de mare discernamant si limpezime, pe care il puteti gasi integral la Laurentiu Dumitru, cuvant care conglasuieste cu (si expliciteaza) apelul parintelui Justin Parvu si denunta, in acelasi timp, gravele deraieri autoritariste si secularizante ale conducerii BOR, reflectate puternic si in noul statut al institutiei Bisericii Ortodoxe Romane):

manastirea-sfantul-gheorghe-craiova-sfanta-cruce.jpg

“Mai mulţi enoriaşi mi-au cerut să-mi exprim poziţia legat de aceste frământări prin care trece biserica. Ca o obligaţie de conştiinţă şi ca un drept al sacerdoţiului încredinţat mie prin însăşi taina hirotoniei, mă văd nevoit să mărturisesc adevărul, chiar dacă eu cel păcătoşit nu aş dori cu dinadinsul aceasta: Părintele Iustin Părvu are dreptate! Este vremea muceniciei! O mucenicie care vizează în primul rând durerile ieşirii din strânsoarea determinărilor şi mai apoi jertfelnicia până la capăt. „În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar: „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”, zice cu glas de durere părintele, iar eu cred că nu este o chemare la neascultare, ci dimpotrivă un adevăr al ascultării întru Hristos.

(…)

Sunt trist că o temă atât de gravă – legată de supravegherea electronică – este lăsată la îndemâna unor jurnalişti potrivnici unei îndreptări ortodoxe, fie într-un fel în care să agaseze audienţa publică şi să agreseze bunul simţ, fie într-o manieră de a bagateliza orice demers.

Victime ale unei astfel de agresiuni, comentatori cu pretenţii de buni creştini ortodocşi (şi vă rog a-mi îngădui să nu dau nume aici) se arată „acriţi” de această discuţie despre buletine şi paşapoarte purtătoare de date biometrice, revendicându-şi dreptul la tăcere. Tăcerea nu înseamnă nicidecum mărturisire, iar mărturisirea nu se face cu gălăgie, ci cu duhul curat al unui Adevăr ce se impune prin Sine.

O anumită parte a presei (ca să nu spun: – o covârşitoare proporţie a ei) a prezentat problema de aşa manieră încât să cadă totul în desuet şi în ilar. Problema s-ar fi redus la faptul că „anumite cete de habotnici ortodocşi cer scoaterea dracului din paşaport şi din buletinul de identitate”. Mulţi dintre cei ce au uşurinţa de a cupla doar la ceea ce are voie presa să livreze vulgului au şi prins momeala dând frâu liber reflexului de a-i batjocori pe cei temători. Intelectualitatea nu şi-a spus în vreun fel profund şi răspicat cuvântul asupra problemei; lumea politică a pendulat între opţiuni aşteptând codul de ordine de la Bruxelles; Sinodul de la Bucureşti s-a delimitat de „iniţiativele răzleţe şi particulare” precum şi de „manifestările unor grupuri de presiune” constituite din nimeni altcineva decât din proprii păstoriţi.

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adoptată sub nr. 638/25 februarie 2009, lăsa la aprecierea credincioşilor să opteze între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar, pentru motive de conştiinţă sau religioase, întărind afirmaţia că dobândirea unui paşaport este un drept şi nu o obligaţie.

A spune că eşti liber să te dai jos din pom – numai că acest lucru nu se constituie ca o obligaţie – este un tertip judiciar similar cu punerea sub asediu a unei categorii de credincioşi pe care implicitul situaţiei îi ţine suspendaţi într-o realitate refuzată atât de către autoritatea globală cât şi de cea bisericească. Această înseamnă, în opinia mea, a respinge şi a condamna la izolare un popor dreptcredincios care ţine dogmele părinteşti, apără adevărul şi dreapta închinare şi înţelege să nu plece grumazul în faţa fărădelegii de a purta pururea cu sine stigmatul prezumţiei de vinovăţie pentru fapte nesăvârşite încă.

Biserica nu-şi poate îngădui nici măcar prin autoritatea forului ei cel mai înalt să scoată în afara participaţiei pastorale vreo categorie de credincioşi, decât în cazul vreunui eres. Dacă Sfântul Sinod nu poate fi motivat să aplice rigoarea anatemei asupra acestei categorii de credincioşi – asta pentru că, în mod categoric, nu are temeiul teologic şi canonic să o facă – înseamnă că va trebui să îşi asume această categorie de credincioşi cu toată răspunderea şi să o accepte în dialog şi în lucrare.

Este nedrept pentru un organism administrativ-bisericesc, oricare ar fi el, să se prevaleze de autoritate canonică pentru a-şi arunca în derizoriu proprii credincioşi, expunându-i în faţa structurilor seculare ca pe unii care ar avea în relaţia cu statul, din care înşişi sunt parte, anumite bariere de conştiinţă şi religioase. Sfântul Sinod nu se poate delimita de credincioşii asupra cărora nu a găsit justificarea să arunce vreo anatemă. Şi dacă o astfel de motivaţie a anatematizării nu poate exista, va trebui să adopte în dialog cu această categorie de credincioşi o atitudine care să aibă drept consecinţă un acord deplin.

Cele petrecute confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că undeva la vârful Bisericii există şi se manifestă din plin anumite tendinţe de confiscarea a deciziei, fapt confirmat şi de accentele autoritariste exprimate în textul noului Statut B.O.R..

Dăm aici doar câteva referinţe din noul Statut pentru Organizarea si Funcţionarea B.O.R. care aruncă în scenă grave disfuncţii la nivelul păstrării climatului de colaborare între ierarhia superioara şi clerul de parohie, precum şi între autoritatea ecleziastică superioară si enoriaşii care întreţin viaţa Bisericii. Potrivit noului statut, ierarhia superioară revendică toate pârghiile de conducere administrativă din Biserică, transformând preoţimea în agenţi de prestări servicii şi încasatori ecleziastici (a se vedea Art. 65. lit. g. din Statut), refuzând astfel corpului eclesial orice fel de participare deliberativă reală la viaţa administrativă a Bisericii. Prin natura dreptului acordat Patriarhului de a dizolva, prin decizie patriarhală, structuri deliberative cu un rol esenţial în viata eparhiei (Art. 25 lit. q) se încalcă grav principiul canonic potrivit căruia organele de conducere a Bisericii se alcătuiesc prin exprimarea voinţei tuturor membrilor Bisericii şi nu numai prin voinţa unei căpetenii, sau prin voinţa unei singure categorii de membri.

În articolul 25 din Statut, lit. q se spune: Patriarhul confirma si dizolva, prin decizie patriarhala Adunările Eparhiale” (!??!), ceea ce este un fapt nemaiîntâlnit în practica de până acum a Bisericii. Asemenea alunecare spre o politică a dictatului ecleziastic nu poate fi decât îngrijorătoare! Distanţa de ordin spiritual, tot mai accentuată, între ierarhia superioară bisericească şi clerul de parohie, dezvăluie o relaţie restrictivă, punitivă, o relaţie administrativă rece şi fără Dumnezeu. Acest fapt este reflectat chiar în recent înnoita legislaţie bisericească, din care lipseşte orice urmă de duh şi în textul căreia nu vom putea găsi nicidecum vreodată numele lui Hristos,dar în care abundă dispoziţiuni cu caracter ultimativ.  Din acest text siluit sunt eliminate argumentele cheie ale implicării mai profunde a laicatului ortodox la actul de administrare, dar în acelaşi timp sunt refuzate şi orice fel de revendicări preoţeşti privitoare la acest act. Este oarecum simptomatică situaţia suspendării dreptului comunităţii preoţeşti de a propune prin vot candidaţii pentru funcţia de protoiereu. Prin abilitarea episcopului cu drepturi discreţionare de a numi, a reconfirma sau a revoca protopopii din teritoriu (art. 70. al.1 si 2) nu se ajunge decât la o gravă pervertire a mecanismelor de reprezentare clericală de la nivelul protopopiatului în instrumente manevrabile, obediente unei autorităţi potenţial abuzive ori potenţial rupte de realitatea vie din teritoriu. Astfel protoiereul va fi transformat într-un gardian asmuţit permanent împotriva propriilor colegi preoţi, având sarcini precise de supraveghere (Art.71 lit. d), urmărire (Art.71 lit. f) şi raportare (Art.71 lit. c) a conformităţii plebei clericale cu cerinţele dictate de la centru. Atenţie! Nu am citat din Statutul S.R.I., ci din Statutul B.O.R.!

Mai mult decât atât, transformarea Adunării Naţionale Bisericeşti („Parlamentul” nostru ecleziastic), organismul central deliberativ al Patriarhiei, într-un for cu vot consultativ (art. 127, lit. 4) este o deturnare inacceptabilă, şi o confiscare nejustificată a rolului deliberativ al unei structuri administrativ-bisericeşti cu angajament profund în viaţa Bisericii. Prin această tendinţă patronală conducerea superioară bisericească riscă să invalideze însuşi principiul durabil al sobornicităţii – care instituie rânduială potrivit căreia organele superioare de conducere a Bisericii nu sunt cele individuale, ci doar cele colegiale sau colective – dar atentează şi la funcţionalitatea dată de un alt principiu de ocârmuire bisericească, cel constituţional-bisericesc, potrivit căruia unităţile bisericeşti şi organele de conducere a Bisericii se constituie – sau se alcătuiesc – prin exprimarea voinţei tuturor membrilor Bisericii.

Autoritatea sinodală care insistă în a ignora aceste principii, fie acreditează ideea că doreşte în mod deliberat să oculteze actul de conducere, pentru a fi mai simplă o eventuală deturnare a intereselor Bisericii, fie lasă impresia că se teme de propria Biserică şi de proprii actanţi. Oricum ar fi interpretată această tendinţă, ea nu dă altceva decât coordonatele unui exces de autoritate fără precedent. Simptomatologia acestui exces poate revela grave probleme de adecvare la problemele timpului, dar şi riscul major de a provoca o despărţire definitivă a autorităţii bisericeşti superioare de aspiraţiile credincioşilor pe care pretinde că îi păstoreşte. Fie că este stipulat, sau nu, în vreun regulament sau statut, vreun drept sau altul al cuiva, mulţimea credincioşilor va avea totdeauna rezervată libertatea de a-şi exprima votul încrederii sau al neîncrederii faţă de ocârmuitori. Asta e sigur!

Urgenţa de ordin pastoral şi misionar ar fi tocmai efortul de a se reconfigura un dialog care să implice toată Biserica, toate categoriile de membri ai Bisericii, clerici de toate treptele, monahi şi credincioşi, pe tema unei reconcilieri durabile.

Nu putem păstori doar pentru laptele turmei, ci pentru Hristos şi pentru Adevărul mărturisit de Biserică de veacuri şi peste veac. Nu ne poate fi dragă legislaţia Europei cu mult mai mult chiar decât a-L cinsti pe Hristos. Nu putem schimba aşezămintele şi lucrările Bisericii de pe o zi pe alta, pentru a ne înfăţişa ca stăpânitori şi domni ai lumii acesteia; pentru că pururea zicem întru nesfârşită rugă: „Că a Ta este Stăpânirea şi Puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”; Şi o astfel de stăpânire s-a dat lui Hristos în cer şi pre pământ de-a pururi (Matei XXIV, 18).

Biserica nu este doar Sinodul şi nici Sinodul nu este în chip deplin Biserica. Biserica în deplinătatea ei (πλήρωμα) ne cuprinde pe toţi credincioşii ortodocşi şi ne responsabilizează pe toţi, după măsura aşezării noastre în rânduielile corpului ei lucrător. Pentru pregătirea unui răspuns drept, cu incidenţă asupra legilor ce vizează supravegherea persoanei, se cuvenea o largă dezbatere şi o atentă consultare cu întreg corpul Bisericii, cu toţi ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii. Sfântul Sinod, privitor la acest răspuns, s-a expus sarcinii de reprezentare şi îndrumare a unei turme pe care n-a cercetat-o şi n-a tratat-o cu duh părintesc, ci cu duhul unei ocârmuiri lumeşti. Mulţimea credincioşilor nu este o adunare de partid căreia să-i impui comandamente; este un aşezământ în inima căruia ocârmuitorul are menirea de a se face paznicul Adevărului, descoperitorul Dreptăţii, călăuzitorul Jertfei şi îndreptătorul Credinţei. Acum se vede că oile voiesc a păzi cele de taină, iar noi preoţii stăm ruşinaţi şi temători neştiind ce să facem şi ce să zicem.

Este un lucru trist că un astfel de răspuns despre buletine, paşapoarte şi cipuri, a fost grăbit de pricini politice diverse. S-ar fi cuvenit o consultare cu toate Bisericile Ortodoxe surori, care să convină în simfonie asupra unei rezoluţii precise pe această temă. Biserica Greciei dovedeşte această chestiune într-un fel, Biserica noastră într-alt fel, celelalte biserici altfel, fapt care pune în mare derută pe credincioşi.

În legătură cu problema ridicată aici văd în adâncul mulţimii credincioşilor priviri dezorientate, temătoare, înfricoşate chiar. Unii dintre aceştia sunt luaţi în râs, alţii osebiţi precum câinii, prigoniţi de atitudinea arogantă, superioară, a unora dintre cei ce se cred atotştiutori. În biserică deja se simte aerul otrăvit al dezbinării, o dezbinare a cărei definiţie îşi găseşte contur tocmai în declaraţiile exclusiviste ale autorităţii bisericeşti. Se cuvine aşadar a se petrece grabnic o apropriere, o deschidere părintească a ierarhilor către sufletele credincioşilor.

Îndată după 89 Sfântul Sinod a elaborat un document care a şi fost dat publicităţii, în care ierarhia ocârmuitoare de atunci îşi recunoştea greşelile şi cerea poporului dreptcredincios să rămână strâns unit în Biserică şi vrednic apărător al credinţei. Un asemenea gest s-ar cuveni şi acum, când nu una, ci mai multe greşeli sfărâmă încrederea credincioşilor în ierarhii lor. Îi vrem pe ierarhii noştri în fruntea noastră la lucrare şi la luminare şi la smerire şi la binecuvântare şi la păstorire duhovnicească sfântă.

E timpul de acum, când oamenii sunt în disperarea pierderii locurilor de muncă şi a surselor de subzistenţă, să lăsăm ambiţia de a ne afişa lumii ca o biserică poleită cu aur, îmbrăcată într-o porfiră şi un vizon ce nu îi sunt proprii. Imaginea preotului nu trebuie să transmită culoarea aurului şi a argintului cusut în veşminte, ci sacul pocăinţei şi îngăduinţa nesfârşită a dragostei în Duhul Sfânt. Biserica nu este o armată de sacerdoţi îngrămădită în altarele patriei, ci un spaţiu al refugiului pentru vremuri de restrişte, o incintă unde zdrenţele cuiva nu trebuie să mai oripileze, ci trebuie să dea dovada sublimei înălţări.

Trăim însă, din păcate, o imensă manipulare a determinărilor. Durerea cea mare este că deşi o ştim, niciunul dintre noi nu voim a renunţa la ele. Acuzăm aici determinările altora, ignorându-le pe ale noastre. Nu putem şti ce determinări reuşesc să ţină clerul în această rezervă complicitară a ascunderii adevărului despre supraveghere şi despre biometrie. Poate fi vorba de banala determinare a pierderii „îndemânărilor” locului de muncă, a pierderii funcţiilor, sau a pierderii vizibilităţii. Ceea ce ştim cu adevărat e faptul că noi toţi suntem victime ale unor determinări care ne sporesc la nesfârşit grijile şi asta înseamnă a propăşi peste timp tentaculele Fiarei.

Avem televizor, avem, maşini, avem telefoane mobile, avem proprietăţi şi toate acestea sporesc mulţimea determinărilor. Nu dorim o evidenţă biometrică, dar nici nu putem estima până unde a pătruns demonul determinărilor în viaţa noastră într-atât încât să nu mai putem spune: „Iată, sunt liber faţă de orice şi faţă de oricine, în afară de Dumnezeu!” Fiecare dintre noi slujim unor domni. Păcătoşenia este cu atât mai mare cu cât înţelegem că slujim unei mulţimi covârşitoare de domni. Şi totuşi aceşti domni au o definiţie, una care relaţionează activ şi devastator pentru conştiinţă cu mai multe feluri de demoni şi în ultimă instanţă cu mai multe feluri de nevoi: nevoia de a mânca, nevoia de a te adăposti, de a avea confort, de a-ţi menţine condiţia socială, numele bun, serviciul, standardul de viaţă, siguranţa familiei, imaginea, ţintele, scopurile, prieteniile, „scaunele”, „puterile”, „stăpânirile”, etc.

La urma tuturor aşezăm şi credinţa! Ce bine ar fi dacă am putea sluji şi credinţei printre toate celelalte! Se vede însă că a venit timpul în care demersul credinţei e unul categoric şi ultimativ: ori crezi şi făptuieşti potrivit credinţei, ori nu crezi şi te aşezi în ceata prigonitorilor!

Noi nu dorim nici una şi nici cealaltă. Noi nuanţăm! Nuanţăm şi facerea de bine, şi dreptatea lui Dumnezeu şi doctrina şi sfintele canoane şi predania Sfinţilor Părinţi şi sensibilităţile de tip ecumenic şi problema cipurilor şi problema simbolurilor… Nuanţăm tot ceea ce ne cade în plasa unei raţiuni din ce în ce mai autonome şi mai lipsite de Dumnezeu.

Mă întreb oare dacă semiluna ar fi fost altfel desenată pe steagurile musulmane, sau dacă steaua lui David de pe stindardele evreieşti ar fi avut mai puţine colţuri, cum s-ar fi arătat la pricină „fraţii” noştri de alte religii. Oare nu ar fi răcnit cumplit!

Asemenea şi noi, dar nu răcnind, să nu fim pricină de consimţire a unor fărădelegi, tăcând! Şi noi, cinstiţi creştini iubitori de Hristos, se cuvine a ne simţi jigniţi pentru că suntem siluiţi şi manipulaţi cu simbolurile evocate în Sfintele Scripturi. Şi dacă simbolurile nu au nimic a ne vătăma, să avem grijă totuşi că se cere grabnic să ne eliberăm de adevărata Fiară care bântuie viaţa noastră: Fiara determinărilor!

Fără pecetea determinărilor nici nu putem cumpăra şi nici nu putem vinde! Pare-se că singuri voim a ne hrăni determinările cu bucate diverse.

Depinde ce anume vrem! Oricum, dacă cumva vom dori să ne mântuim, trebuie să ştim: Împărăţia Cerurilor nu este din lumea aceasta … (Ioan XVIII, 36).

Preotul Lucian Grigore este parohul bisericii "Sf. Mc. Gheorghe" din Pitesti

 patimitorul01.JPG

 


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Opinii, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

51 Commentarii la ““Biserica nu este doar Sinodul si nici Sinodul nu este in chip deplin Biserica”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. din Calgary…Slava lui Dumnezeu,binecuvantat sa fie Dumnezeul nostru totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor.Amin… mii de multumiri parintelui Lucian Grigore si tuturor preotilor si calugarilor care stau drepti in dreapta credinta ortodoxa si marturisesc adevarul fara frica. Slava lui Dumnezeu.

  2. Parinte Lucian si dragi parinti!
    Sfantul Sinod a devenit ,,vioara de la Cotroceni”. Nimic nu se misca in Biserica fara adeziunea marilor ,,traitori politici” si invers.
    Ce le pasa lor de oamenii amarati si preotii oropsiti. Dar de mantuirea lor sau de raspuns la Judecata? Din masinile de lux, haine de vison si tot ce isi doresc, lumea se vede altfel, chiar depasita. De aceea, ce rost mai are dialogul cu plebea? Din Statutul BOR a ramas doar coperta. In centrul lui se mai pune o lege sau se scoate alta, dupa gust.
    Va felicit ca ati rupt lantul tacerii si daca ar face toti preotii la fel, afara de ,, cei smeriti”,(adica de la Catedrale-pentru ca vor fi mutati)Biserica si-ar capata demnitatea ei de Stapt al Adevarului.
    Ma rog la Dumnezeu ca toti preotii sa nu mai accepte acest,,blid de linte”fie de la seful religios sau cel politic. Acum, sef pentru preot este si primarul si protopopul.
    Glasul Sfintilor si al mucenicilor romani striga catre voi! Veti raspunde la Judecata pentru fiacare suflet in parte. Cata dezamagire si suparare este acum! Cine se mai apleaca spre acestia sa-i asculte sau sa-i mangaie?
    Parinte, nu sunteti singur! Nu va lasam sa va calce in picioare. Va rugam sa luptati in continuare si sa luminati si pe altii. Sunt multi preoti in suferinta dar putini au curaj.
    Dumnezeu sa va intareasca si sa va pazeasca!

  3. Slava Tie, Dumnezeu Nostru, Slava TIE!
    NU ca o divagare de la subiect ci doar ca o simpla parere personala marturisesc ca sunt foarte bucuroasa dpdv sufletesc cand citesc comentarii si ale preotilor nostri. E semn ca ne poarta la toti de grija, nu doar la cei din parohiile lor. Si multumim celor care au facut posibila publicarea cuvantului Pr.Lucian Grigore si adminilor care l-au preluat. Multumim.
    Si cu iertare indraznesc, nu putem pune un banner (cum a fost cel cu Sf.Dimitrie) pe “deal” si sa scriem P.O.R. (Partidul Ortodocsilor Romani)? Ca la modul in care se “supravegheaza, urmareste si raporteaza” acolo ar fi mai potrivit titlul. Ce ziceti?
    Cu iertare, in Postul Mare.

  4. Domnule admin,da intr-adevar nu trebuie asa, dar daca duce un intreg popor la erezie ,la inchinarea la idoli ,la lepadare de adevarata credinta si asta se vede foarte bine si prin declaratiile purtatorului de cuvant al patriarhiei in ce parte inclina mai marii Bisericii atunci ,este datoria noastra, cred, sa luam atitudine si in felul acesta sa marturisim adevarata credinta.Nimic nu este asa important, chiar nici cazul corneanu’ ,nu este de o gravitate asa mare ca a aduce un popor intreg la apostazie, la lepadare.Bineinteles,ei isi pastreaza “scaunele” ,dar cu functia nu se mantuiesc asa ca rog pe toti cei care sunteti intr-adevar constienti de problema aceasta prin intermediul acestui site sa dezbatem cumva problema si sa luam o hotarare.Nu asa tratau problema ierarhii,preotii si credinciosii din trecut.Ce vor spune nepotii, stranepotii nostrii despre lupta noastra impotriva raului si a dusmanilor ortodoxiei.Doamne ajuta si ne lumineaza si ne intelepteste pe noi pacatosii.

  5. Parintele Lucian Grigore este un exemplu de inalt marturisitor, cu un discurs precis, care atinge sufletul si da curaj celui care-l citeste.La ce parohie slujeste Parintele?
    Realizez acum ,citind mesajul Parintelui cat de valorosi sunt unii duhovnici, care nu ocupa nici jilturi patriarhale, nu sunt promovati nici in mass media ,de nimeni.
    Acuratetea acestui text este formidabila, iar limbajul nu mai permite nici o replica diversionista.

    Am gasit pe un site si versuri scrise de Parintele Lucian.Este un om deosebit,ca si ceilalti preoti care au luat atitudine.
    Sunt mai linistita cand vad crestinii adunadu-se unde este si Hristos,adica pe langa Parintii Vasile, Agache,Grigore,Valica, Dan;acestia sunt pentru mine solutia,invatatura care-mi este atat de necesara in aceste vremuri grele.

    Asa se intampla in intreaga noastra societate,exista o multime de romani crestini ortodocsi adevarati, care nu stiu unul de existenta celuilalt.Ce sa mai vorbim de promovarea lor in pozitii sociale inalte ? Acest lucru este cu totul inexistent.
    Dar Dumnezeu face acum posibila cunoasterea noastra.
    Sa ne traiti, Inalti si Adevarati Duhovnici ai Neamului Romanesc!

  6. Foarte bun cuvantul parintelui Grigorie.Cuvant in adevar care ne intareste pe toti “habotnicii” asa cum suntem numiti de cei de la patriarhie si de presa.

  7. Din pacate statutul BOR se aplica serios in episcopii pentru ca stiu preoti care slujesc dupa canoane si au linia sf.parinti si tocmai de aceea au fost marginalizati si prigoniti,ca slujesc in duhul adevarului.Atunci cine sunt conducatorii nostri fariseii si carturarii cumva???

  8. Ar putea cineva dintre cei vrednici si hotariti sa se ocupe de administrarea unui cont ale carui fonduri adunate sa ajute astfel de preoti aflati, sau se vor afla la greu.Daca decideti ca da ,dati-mi de veste ca sunt dispus sa impart din bucata mea de piine ce o cistig pe meleaguri straine;macar sa pot “cumpara” cele ceresti cu cele pamantesti. Unii vor zice: iarasi pe popi,dar iata ca astazi mai mult ca oricand cu asfel de oameni in frunte se unesc din nou romanii si se vor putea face multe lucruri care acum par imposibile. MULTUMESC

  9. Dumnezeu sa te binecuvinteze! Adevar ai spus, Adevarul te va rasplati. Caci cine-L marturiseste pe El, si Acela il va marturisi pe el.
    Curaj, integrigate si adevar. Cinste curajului tau.
    Sa vadem citi te vor urma. Preoti si, mai ales, ierarhi. Caci mirenii de mult sunt pe fata impotriva (cei care nu sunt rataciti).
    Sa nu uitam ca impotriva ereziilor din vremea primelor sinoade (cu adevarat ecumenice), nu de putine ori s-au ridicat preoti sau calugari simplii. Nu epoletii dau dreptul la marturisirea lui Hristos, ci curata si smerita marturisire a Adevarului.
    Daca ierarhia tace, vorbiti voi preotii. Si cu cit veti vorbi mai multi si mai public si mai fara complexe, cu atit veti delegitima pozitia ierarhiei (a acelei parti din ea care nu mai este ortodoxa decit cu numele – faptele vorbesc), si vor fi nevoiti, macar pentru a nu-si pierde scaunele, sa ia o pozitie corecta. Sinoadele tilharesti au fost inlaturate de adevaratele sinoade ortodoxe. Atitudinea dumneavoastra, si a altora ca dumneavoastra, trebuie sa determine un sinod real si cu adevarat ortodox.
    Curaj! Nu sunteti singur. Luptati in continuare cu arma cea mai tare a Ortodoxiei: ADEVARUL!
    Dumnezeu sa va ajute!
    Dumnezeu sa ne ajute!

  10. Pentru ca multi isi bat capul cu “determinnarea” salariului preotilor, ma simt dator sa dau un raspuns, ca simplu preot de la tara.
    Fratilor, parintele Lucian Grigore spune CLAR ce este de facut in aceasta situatie. Au mai incercat si altii. Este vorba de eliberarea de aceste “determinari”, de acesti “Baali” contemporani. Si acest lucru trebuie sa fie aplicat intai de noi, preotii. Este adevarat, ca noi, preotii de la sate suntem in avantaj, pentru ca (cel putin unii) putem subzista, putem sa ne rupem de sistem.
    Daca ne consideram liberi de aceste “determinari”, trebuie sa fim gata oricand sa renuntam la acest salariu. Poate ati auzit ca atunci cand a fost condamnat Sfantul Ioan Hrisostom, unii preoti au preferat sa devina gradinari decat sa semneze impotriva Sfantului.
    Cred ca ar trebui sa inteleaga toti, ca alta cale nu exista. A spus si parintele Iustin Parvu. Multi isi vor pierde slujbele, multi vor deveni someri. Sunt si ei fratii nostri, chiar daca nu sunt preoti. Si solutia este pentru toti. De ce nu vor sa inteleaga? De ce nu vor sa fie pregatiti?

  11. Doamne Ajuta,

    ASA SA NE-AJUTE BUNUL DUMNEZEU.
    Cu astfel de preoti , SLAVA DOMNULUI PENTRU PREOTII CARE-I SLUJESC LUI cum este si parintele LUCIAN GRIGORE .

    DOAMNE AJUTA.

  12. Sursa: Apologeticum
    Campania “Semnaturi impotriva actelor electronice” ia amploare. Toti preotii din tara au datoria morala de a le permite credinciosilor sa-si exprime alegerea fata de noile documente de identitate si sa le puna la dispozitie tabele in care sa semneze impotriva acestor acte, ce ingradesc libertatea cu care ne-am nascut. Este un simplu gest, ce trebuie sa arate ca in cadrul bisericii cenzura si comunismul nu sunt prezente.

    Va punem la dispozitie un nou formular actualizat, prin care se continua campania de pana acum, doar ca este specificata si cererea unui REFEREDUM NATIONAL. E bine sa folositi acest model de-acum incolo. Va rugam sa va asumati foarte serios aceasta misiune marturisitoare, ca fiind unica solutie civila de care dispunem. Cu rugaciunea in gand fratilor si surorilor, mergeti la toti cunoscutii, la vecini, la sate, in biserici, in scoli, fabrici, intrari in supermarketuri etc. si strangeti cat mai multe semnaturi pe care le trimiteti la aceeasi adresa : Manastirea Petru Voda, Comuna Poiana Teiului, Judetul Neamt.

    NOUL TABEL PENTRU SEMNATURI download_icon

    FOAIE INFORMATIVA download_icon

    UN NOU PLIANT download_icon

    RUGACIUNEA IMPOTRIVA PECETLUIRII http://apologeticum.files.wordpress.com/2009/03/sf-stareti-de-la-optina.jpg?w=68

  13. EXTRAORDINAR!!!

    Sa ne traiti Parinte Lucian, fericit este Pitestiul ca va are si parohia in care slujiti. Fericita este mama vare v-a nascut si fericita este familia care va sustine.

    Va multumim din tot sufletul pentru cuvintul luminos, curajos si plin de Adevar. Ne-ati facut o imensa bucurie! Suntem covirsiti, nu avem cuvinte…

    Cu asemenea slujitori se adevereste inca odata ca portile iadului nu vor birui Biserica lui Hristos.

    Iata, aceasta este adevarata Biserica Ortodoxa Romana.

    Iata cum poate vorbi un vrednic slujitor al lui Hristos inarmat cu armele Luminii.

    Chiar de veti fi lovit si veti suferi pentru curajul de a marturisi Adevarul, binecuvintarea lui Dumnezeu va fi cu mult mai mare peste Sfintia Voastra si peste familia dumneavoastra.

    Va vom pomeni la rugaciunile noastre si insasi recunostinta noastra se va inalta ca o rugaciune care va fi primita de Dumnezeu, nu pentru netrebnicia noastra ci pentru vrednicia celui pentru care ne rugam.

    Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa ne vedem in Rai!

  14. Dupa ce mai intai vom muri lumii si vom invia lui Hristos,vom scutura hain a putreda a leprei ce bantuie prin cotloanele imbacsite ale fiecarui crestin(laic,cleric,sau orice pardalnic);si care tine in gura Trupul si Sangele Domnului.”Sa stam bine,sa stam cu curaj,Sfanta Jertfa a o DUCE pana la Capat”.Incepatura Jerfei Sale,ne-a adus din moarte la Viata.A trecut timpul cand spuneam ;Hristos a Inviat”,din obicei.Azi,Domnul vrea Jertfa,nu mai vrea mila.

  15. Dumnezeu sa va dea sanatate pentru marturisire!
    Doamne ajuta!

  16. Foarte frumos discurs, clar, precis si la obiect. As ruga admin. sa ne tina la curent cu situatia acestui slujitor al Domnului si poate ne spuneti si la ce parohie din Pitesti este. Subscriu si eu la un cont pentru preotii prigoniti, cred ca fiecare si din putin poate ajuta. Un articol care ne da speranta noua credinciosilor ca nu suntem singuri si nu s-au lepadat toti de noi.Doamne ajuta.

  17. @ Daniela:

    In masura in care vom afla si noi noutati, vom anunta. La finalul articolului este trecuta parohia in care slujeste parintele. Doamne, ajuta!

  18. Dumnezeu sa ne ajute sa avem cit mai multi preoti ca preotul LUCIAN GRIGORE,CARE SA IA EXEMPLU DE LA EL pt.curajul marturisirii! si DOMNUL VIILOR sa ii intareasca in lupta impotriva dictaturii institutiei bisericesti ,si impotriva ereziei ce se strecoara acuma prin ecumenism ,caci aceste comportamente sint legate unele de altele!

  19. Pingback: Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURITE … Sau „Sa mai zica cineva ca nu e vremea cernerii cumplite…” « Saccsiv’s Weblog
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » “Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli?” RASPUNSURILE TRADITIEI LA SMINTEALA PARINTELUI LUCIAN GRIGORE IN CHESTIUNEA LINGURITEI DE IMPARTASANIE
  21. Pingback: PREOT CRESTIN in tabara ANTI CRESTINA: ADEVARATUL motiv al actiunii preotului LUCIAN GRIGORE a iesit la iveala, prin aparitia articolului din Evenimentul Zilei „Împărtăşania cu aceeaşi linguriţă, între taină şi igienă” « Saccsiv’
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate