“Biserica nu este doar Sinodul si nici Sinodul nu este in chip deplin Biserica”

27-03-2009 Sublinieri

“Tăcerea nu înseamnă nicidecum mărturisire, iar mărturisirea nu se face cu gălăgie, ci cu duhul curat al unui Adevăr ce se impune prin Sine”.

Nu putem păstori doar pentru laptele turmei, ci pentru Hristos şi pentru Adevărul mărturisit de Biserică de veacuri şi peste veac. Nu ne poate fi dragă legislaţia Europei cu mult mai mult chiar decât a-L cinsti pe Hristos”.

pr-lucian-grigore.jpg

Pecetea determinarilor – de Pr. Lucian Grigore

Va oferim aici un fragment extins, extras din acest cuvant marturisitor, de mare curaj (si aproape unic pana acum in randul preotilor de mir) si in acelasi timp de mare discernamant si limpezime, pe care il puteti gasi integral la Laurentiu Dumitru, cuvant care conglasuieste cu (si expliciteaza) apelul parintelui Justin Parvu si denunta, in acelasi timp, gravele deraieri autoritariste si secularizante ale conducerii BOR, reflectate puternic si in noul statut al institutiei Bisericii Ortodoxe Romane):

manastirea-sfantul-gheorghe-craiova-sfanta-cruce.jpg

“Mai mulţi enoriaşi mi-au cerut să-mi exprim poziţia legat de aceste frământări prin care trece biserica. Ca o obligaţie de conştiinţă şi ca un drept al sacerdoţiului încredinţat mie prin însăşi taina hirotoniei, mă văd nevoit să mărturisesc adevărul, chiar dacă eu cel păcătoşit nu aş dori cu dinadinsul aceasta: Părintele Iustin Părvu are dreptate! Este vremea muceniciei! O mucenicie care vizează în primul rând durerile ieşirii din strânsoarea determinărilor şi mai apoi jertfelnicia până la capăt. „În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar: „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”, zice cu glas de durere părintele, iar eu cred că nu este o chemare la neascultare, ci dimpotrivă un adevăr al ascultării întru Hristos.

(…)

Sunt trist că o temă atât de gravă – legată de supravegherea electronică – este lăsată la îndemâna unor jurnalişti potrivnici unei îndreptări ortodoxe, fie într-un fel în care să agaseze audienţa publică şi să agreseze bunul simţ, fie într-o manieră de a bagateliza orice demers.

Victime ale unei astfel de agresiuni, comentatori cu pretenţii de buni creştini ortodocşi (şi vă rog a-mi îngădui să nu dau nume aici) se arată „acriţi” de această discuţie despre buletine şi paşapoarte purtătoare de date biometrice, revendicându-şi dreptul la tăcere. Tăcerea nu înseamnă nicidecum mărturisire, iar mărturisirea nu se face cu gălăgie, ci cu duhul curat al unui Adevăr ce se impune prin Sine.

O anumită parte a presei (ca să nu spun: – o covârşitoare proporţie a ei) a prezentat problema de aşa manieră încât să cadă totul în desuet şi în ilar. Problema s-ar fi redus la faptul că „anumite cete de habotnici ortodocşi cer scoaterea dracului din paşaport şi din buletinul de identitate”. Mulţi dintre cei ce au uşurinţa de a cupla doar la ceea ce are voie presa să livreze vulgului au şi prins momeala dând frâu liber reflexului de a-i batjocori pe cei temători. Intelectualitatea nu şi-a spus în vreun fel profund şi răspicat cuvântul asupra problemei; lumea politică a pendulat între opţiuni aşteptând codul de ordine de la Bruxelles; Sinodul de la Bucureşti s-a delimitat de „iniţiativele răzleţe şi particulare” precum şi de „manifestările unor grupuri de presiune” constituite din nimeni altcineva decât din proprii păstoriţi.

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adoptată sub nr. 638/25 februarie 2009, lăsa la aprecierea credincioşilor să opteze între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar, pentru motive de conştiinţă sau religioase, întărind afirmaţia că dobândirea unui paşaport este un drept şi nu o obligaţie.

A spune că eşti liber să te dai jos din pom – numai că acest lucru nu se constituie ca o obligaţie – este un tertip judiciar similar cu punerea sub asediu a unei categorii de credincioşi pe care implicitul situaţiei îi ţine suspendaţi într-o realitate refuzată atât de către autoritatea globală cât şi de cea bisericească. Această înseamnă, în opinia mea, a respinge şi a condamna la izolare un popor dreptcredincios care ţine dogmele părinteşti, apără adevărul şi dreapta închinare şi înţelege să nu plece grumazul în faţa fărădelegii de a purta pururea cu sine stigmatul prezumţiei de vinovăţie pentru fapte nesăvârşite încă.

Biserica nu-şi poate îngădui nici măcar prin autoritatea forului ei cel mai înalt să scoată în afara participaţiei pastorale vreo categorie de credincioşi, decât în cazul vreunui eres. Dacă Sfântul Sinod nu poate fi motivat să aplice rigoarea anatemei asupra acestei categorii de credincioşi – asta pentru că, în mod categoric, nu are temeiul teologic şi canonic să o facă – înseamnă că va trebui să îşi asume această categorie de credincioşi cu toată răspunderea şi să o accepte în dialog şi în lucrare.

Este nedrept pentru un organism administrativ-bisericesc, oricare ar fi el, să se prevaleze de autoritate canonică pentru a-şi arunca în derizoriu proprii credincioşi, expunându-i în faţa structurilor seculare ca pe unii care ar avea în relaţia cu statul, din care înşişi sunt parte, anumite bariere de conştiinţă şi religioase. Sfântul Sinod nu se poate delimita de credincioşii asupra cărora nu a găsit justificarea să arunce vreo anatemă. Şi dacă o astfel de motivaţie a anatematizării nu poate exista, va trebui să adopte în dialog cu această categorie de credincioşi o atitudine care să aibă drept consecinţă un acord deplin.

Cele petrecute confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că undeva la vârful Bisericii există şi se manifestă din plin anumite tendinţe de confiscarea a deciziei, fapt confirmat şi de accentele autoritariste exprimate în textul noului Statut B.O.R..

Dăm aici doar câteva referinţe din noul Statut pentru Organizarea si Funcţionarea B.O.R. care aruncă în scenă grave disfuncţii la nivelul păstrării climatului de colaborare între ierarhia superioara şi clerul de parohie, precum şi între autoritatea ecleziastică superioară si enoriaşii care întreţin viaţa Bisericii. Potrivit noului statut, ierarhia superioară revendică toate pârghiile de conducere administrativă din Biserică, transformând preoţimea în agenţi de prestări servicii şi încasatori ecleziastici (a se vedea Art. 65. lit. g. din Statut), refuzând astfel corpului eclesial orice fel de participare deliberativă reală la viaţa administrativă a Bisericii. Prin natura dreptului acordat Patriarhului de a dizolva, prin decizie patriarhală, structuri deliberative cu un rol esenţial în viata eparhiei (Art. 25 lit. q) se încalcă grav principiul canonic potrivit căruia organele de conducere a Bisericii se alcătuiesc prin exprimarea voinţei tuturor membrilor Bisericii şi nu numai prin voinţa unei căpetenii, sau prin voinţa unei singure categorii de membri.

În articolul 25 din Statut, lit. q se spune: Patriarhul confirma si dizolva, prin decizie patriarhala Adunările Eparhiale” (!??!), ceea ce este un fapt nemaiîntâlnit în practica de până acum a Bisericii. Asemenea alunecare spre o politică a dictatului ecleziastic nu poate fi decât îngrijorătoare! Distanţa de ordin spiritual, tot mai accentuată, între ierarhia superioară bisericească şi clerul de parohie, dezvăluie o relaţie restrictivă, punitivă, o relaţie administrativă rece şi fără Dumnezeu. Acest fapt este reflectat chiar în recent înnoita legislaţie bisericească, din care lipseşte orice urmă de duh şi în textul căreia nu vom putea găsi nicidecum vreodată numele lui Hristos,dar în care abundă dispoziţiuni cu caracter ultimativ.  Din acest text siluit sunt eliminate argumentele cheie ale implicării mai profunde a laicatului ortodox la actul de administrare, dar în acelaşi timp sunt refuzate şi orice fel de revendicări preoţeşti privitoare la acest act. Este oarecum simptomatică situaţia suspendării dreptului comunităţii preoţeşti de a propune prin vot candidaţii pentru funcţia de protoiereu. Prin abilitarea episcopului cu drepturi discreţionare de a numi, a reconfirma sau a revoca protopopii din teritoriu (art. 70. al.1 si 2) nu se ajunge decât la o gravă pervertire a mecanismelor de reprezentare clericală de la nivelul protopopiatului în instrumente manevrabile, obediente unei autorităţi potenţial abuzive ori potenţial rupte de realitatea vie din teritoriu. Astfel protoiereul va fi transformat într-un gardian asmuţit permanent împotriva propriilor colegi preoţi, având sarcini precise de supraveghere (Art.71 lit. d), urmărire (Art.71 lit. f) şi raportare (Art.71 lit. c) a conformităţii plebei clericale cu cerinţele dictate de la centru. Atenţie! Nu am citat din Statutul S.R.I., ci din Statutul B.O.R.!

Mai mult decât atât, transformarea Adunării Naţionale Bisericeşti („Parlamentul” nostru ecleziastic), organismul central deliberativ al Patriarhiei, într-un for cu vot consultativ (art. 127, lit. 4) este o deturnare inacceptabilă, şi o confiscare nejustificată a rolului deliberativ al unei structuri administrativ-bisericeşti cu angajament profund în viaţa Bisericii. Prin această tendinţă patronală conducerea superioară bisericească riscă să invalideze însuşi principiul durabil al sobornicităţii – care instituie rânduială potrivit căreia organele superioare de conducere a Bisericii nu sunt cele individuale, ci doar cele colegiale sau colective – dar atentează şi la funcţionalitatea dată de un alt principiu de ocârmuire bisericească, cel constituţional-bisericesc, potrivit căruia unităţile bisericeşti şi organele de conducere a Bisericii se constituie – sau se alcătuiesc – prin exprimarea voinţei tuturor membrilor Bisericii.

Autoritatea sinodală care insistă în a ignora aceste principii, fie acreditează ideea că doreşte în mod deliberat să oculteze actul de conducere, pentru a fi mai simplă o eventuală deturnare a intereselor Bisericii, fie lasă impresia că se teme de propria Biserică şi de proprii actanţi. Oricum ar fi interpretată această tendinţă, ea nu dă altceva decât coordonatele unui exces de autoritate fără precedent. Simptomatologia acestui exces poate revela grave probleme de adecvare la problemele timpului, dar şi riscul major de a provoca o despărţire definitivă a autorităţii bisericeşti superioare de aspiraţiile credincioşilor pe care pretinde că îi păstoreşte. Fie că este stipulat, sau nu, în vreun regulament sau statut, vreun drept sau altul al cuiva, mulţimea credincioşilor va avea totdeauna rezervată libertatea de a-şi exprima votul încrederii sau al neîncrederii faţă de ocârmuitori. Asta e sigur!

Urgenţa de ordin pastoral şi misionar ar fi tocmai efortul de a se reconfigura un dialog care să implice toată Biserica, toate categoriile de membri ai Bisericii, clerici de toate treptele, monahi şi credincioşi, pe tema unei reconcilieri durabile.

Nu putem păstori doar pentru laptele turmei, ci pentru Hristos şi pentru Adevărul mărturisit de Biserică de veacuri şi peste veac. Nu ne poate fi dragă legislaţia Europei cu mult mai mult chiar decât a-L cinsti pe Hristos. Nu putem schimba aşezămintele şi lucrările Bisericii de pe o zi pe alta, pentru a ne înfăţişa ca stăpânitori şi domni ai lumii acesteia; pentru că pururea zicem întru nesfârşită rugă: „Că a Ta este Stăpânirea şi Puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”; Şi o astfel de stăpânire s-a dat lui Hristos în cer şi pre pământ de-a pururi (Matei XXIV, 18).

Biserica nu este doar Sinodul şi nici Sinodul nu este în chip deplin Biserica. Biserica în deplinătatea ei (πλήρωμα) ne cuprinde pe toţi credincioşii ortodocşi şi ne responsabilizează pe toţi, după măsura aşezării noastre în rânduielile corpului ei lucrător. Pentru pregătirea unui răspuns drept, cu incidenţă asupra legilor ce vizează supravegherea persoanei, se cuvenea o largă dezbatere şi o atentă consultare cu întreg corpul Bisericii, cu toţi ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii. Sfântul Sinod, privitor la acest răspuns, s-a expus sarcinii de reprezentare şi îndrumare a unei turme pe care n-a cercetat-o şi n-a tratat-o cu duh părintesc, ci cu duhul unei ocârmuiri lumeşti. Mulţimea credincioşilor nu este o adunare de partid căreia să-i impui comandamente; este un aşezământ în inima căruia ocârmuitorul are menirea de a se face paznicul Adevărului, descoperitorul Dreptăţii, călăuzitorul Jertfei şi îndreptătorul Credinţei. Acum se vede că oile voiesc a păzi cele de taină, iar noi preoţii stăm ruşinaţi şi temători neştiind ce să facem şi ce să zicem.

Este un lucru trist că un astfel de răspuns despre buletine, paşapoarte şi cipuri, a fost grăbit de pricini politice diverse. S-ar fi cuvenit o consultare cu toate Bisericile Ortodoxe surori, care să convină în simfonie asupra unei rezoluţii precise pe această temă. Biserica Greciei dovedeşte această chestiune într-un fel, Biserica noastră într-alt fel, celelalte biserici altfel, fapt care pune în mare derută pe credincioşi.

În legătură cu problema ridicată aici văd în adâncul mulţimii credincioşilor priviri dezorientate, temătoare, înfricoşate chiar. Unii dintre aceştia sunt luaţi în râs, alţii osebiţi precum câinii, prigoniţi de atitudinea arogantă, superioară, a unora dintre cei ce se cred atotştiutori. În biserică deja se simte aerul otrăvit al dezbinării, o dezbinare a cărei definiţie îşi găseşte contur tocmai în declaraţiile exclusiviste ale autorităţii bisericeşti. Se cuvine aşadar a se petrece grabnic o apropriere, o deschidere părintească a ierarhilor către sufletele credincioşilor.

Îndată după 89 Sfântul Sinod a elaborat un document care a şi fost dat publicităţii, în care ierarhia ocârmuitoare de atunci îşi recunoştea greşelile şi cerea poporului dreptcredincios să rămână strâns unit în Biserică şi vrednic apărător al credinţei. Un asemenea gest s-ar cuveni şi acum, când nu una, ci mai multe greşeli sfărâmă încrederea credincioşilor în ierarhii lor. Îi vrem pe ierarhii noştri în fruntea noastră la lucrare şi la luminare şi la smerire şi la binecuvântare şi la păstorire duhovnicească sfântă.

E timpul de acum, când oamenii sunt în disperarea pierderii locurilor de muncă şi a surselor de subzistenţă, să lăsăm ambiţia de a ne afişa lumii ca o biserică poleită cu aur, îmbrăcată într-o porfiră şi un vizon ce nu îi sunt proprii. Imaginea preotului nu trebuie să transmită culoarea aurului şi a argintului cusut în veşminte, ci sacul pocăinţei şi îngăduinţa nesfârşită a dragostei în Duhul Sfânt. Biserica nu este o armată de sacerdoţi îngrămădită în altarele patriei, ci un spaţiu al refugiului pentru vremuri de restrişte, o incintă unde zdrenţele cuiva nu trebuie să mai oripileze, ci trebuie să dea dovada sublimei înălţări.

Trăim însă, din păcate, o imensă manipulare a determinărilor. Durerea cea mare este că deşi o ştim, niciunul dintre noi nu voim a renunţa la ele. Acuzăm aici determinările altora, ignorându-le pe ale noastre. Nu putem şti ce determinări reuşesc să ţină clerul în această rezervă complicitară a ascunderii adevărului despre supraveghere şi despre biometrie. Poate fi vorba de banala determinare a pierderii „îndemânărilor” locului de muncă, a pierderii funcţiilor, sau a pierderii vizibilităţii. Ceea ce ştim cu adevărat e faptul că noi toţi suntem victime ale unor determinări care ne sporesc la nesfârşit grijile şi asta înseamnă a propăşi peste timp tentaculele Fiarei.

Avem televizor, avem, maşini, avem telefoane mobile, avem proprietăţi şi toate acestea sporesc mulţimea determinărilor. Nu dorim o evidenţă biometrică, dar nici nu putem estima până unde a pătruns demonul determinărilor în viaţa noastră într-atât încât să nu mai putem spune: „Iată, sunt liber faţă de orice şi faţă de oricine, în afară de Dumnezeu!” Fiecare dintre noi slujim unor domni. Păcătoşenia este cu atât mai mare cu cât înţelegem că slujim unei mulţimi covârşitoare de domni. Şi totuşi aceşti domni au o definiţie, una care relaţionează activ şi devastator pentru conştiinţă cu mai multe feluri de demoni şi în ultimă instanţă cu mai multe feluri de nevoi: nevoia de a mânca, nevoia de a te adăposti, de a avea confort, de a-ţi menţine condiţia socială, numele bun, serviciul, standardul de viaţă, siguranţa familiei, imaginea, ţintele, scopurile, prieteniile, „scaunele”, „puterile”, „stăpânirile”, etc.

La urma tuturor aşezăm şi credinţa! Ce bine ar fi dacă am putea sluji şi credinţei printre toate celelalte! Se vede însă că a venit timpul în care demersul credinţei e unul categoric şi ultimativ: ori crezi şi făptuieşti potrivit credinţei, ori nu crezi şi te aşezi în ceata prigonitorilor!

Noi nu dorim nici una şi nici cealaltă. Noi nuanţăm! Nuanţăm şi facerea de bine, şi dreptatea lui Dumnezeu şi doctrina şi sfintele canoane şi predania Sfinţilor Părinţi şi sensibilităţile de tip ecumenic şi problema cipurilor şi problema simbolurilor… Nuanţăm tot ceea ce ne cade în plasa unei raţiuni din ce în ce mai autonome şi mai lipsite de Dumnezeu.

Mă întreb oare dacă semiluna ar fi fost altfel desenată pe steagurile musulmane, sau dacă steaua lui David de pe stindardele evreieşti ar fi avut mai puţine colţuri, cum s-ar fi arătat la pricină „fraţii” noştri de alte religii. Oare nu ar fi răcnit cumplit!

Asemenea şi noi, dar nu răcnind, să nu fim pricină de consimţire a unor fărădelegi, tăcând! Şi noi, cinstiţi creştini iubitori de Hristos, se cuvine a ne simţi jigniţi pentru că suntem siluiţi şi manipulaţi cu simbolurile evocate în Sfintele Scripturi. Şi dacă simbolurile nu au nimic a ne vătăma, să avem grijă totuşi că se cere grabnic să ne eliberăm de adevărata Fiară care bântuie viaţa noastră: Fiara determinărilor!

Fără pecetea determinărilor nici nu putem cumpăra şi nici nu putem vinde! Pare-se că singuri voim a ne hrăni determinările cu bucate diverse.

Depinde ce anume vrem! Oricum, dacă cumva vom dori să ne mântuim, trebuie să ştim: Împărăţia Cerurilor nu este din lumea aceasta … (Ioan XVIII, 36).

Preotul Lucian Grigore este parohul bisericii "Sf. Mc. Gheorghe" din Pitesti

 patimitorul01.JPG

 


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Opinii, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

51 Commentarii la ““Biserica nu este doar Sinodul si nici Sinodul nu este in chip deplin Biserica”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Multumesc Doamne Iisuse Hristoase ca mi-ai dat ochilor mei sa vada asa ceva.
    As zice BRAVO!!! dar nu este al meu a zice ci al lui Hristos.

    Eu zic : DOAMNE AJUTA!,
    Multumesc!

  2. Iti sarutam dreapta, parinte, Mantuitorul vorbeste si prin gura Dv. Uite ca statul politienesc s-a nascut si in sanul BOR, si nu inteleg de unde imi da Dumnezeu atata putere sa ma mai mir de ceva! Gradina Sfintei Fecioare e pradata de talharii de suflete si din interior, si din afara. Inca astept ca fiecare preot din tara care crede cu adevarat in Sfintele Taine, in Cuvantul Sfintilor Parinti si mai ales in ceea ce ne-a spus Fiul Cel Iubit sa aiba aceeasi atitudine. Cat despre massmedia, totul e firesc atat timp cat e condusa de masoni. Dupa cum e condus si BOR daca ar fi sa dam crezare zvonurilor din piata, ca dupa roade se vede pomul…

  3. Foarte frumos cuvant de marturisire si sintetizator al problemelor, cuvant gandit si expus spre a ne intari pe toti cei care inca mai sovaim in marturisire. Domnul sa-l binecuvinteze pe parintele.

  4. Am sa printez si am sa impart credinciosilor in Biserica marturisirea aceasta,chiar daca multi nu vor intelege tot textul!
    Cand am inceput sa le vorbesc credinciosilor pt. prima oara la predica despre Apocalipsa 13,am vazut si eu aceleasi priviri inlacrimate(la unii),intrebatoare(la altii),deznadajduite sau aprobatoare despre care spune parintele.
    Poate “Sfantul” nostru Sinod chiar asta si vrea:o adancire tot mai mare a prapastiei dintre ierarhie si credinciosi.Dar nu vor putea sa rupa trupul adevarat al Bisericii,pt.ca este trupul lui Hristos.

  5. DOMNUL sa va binecuvinteze Parinte.Asa este viata aceasta este atit de trecatoare azi suntem iar miine nu mai existam insa daca am lucrat bine in ogorul DOMNULUI aceasta ramine pina in vesnicie.Si totusi ne bucuram ca BUNUL DUMNEZEU are oamenii lui alesi prin care ne vorbeste,ne apara ne ingrijeste si-i multumim.Rog pe bunul DUMNEZEU sa va daruiasa putere in lupta pe care ati inceputo iar noi cei mai mici incercam sa va urmam.MULTUMIM.

  6. Se pare ca mesajul PR. Iustin Parvu a inceput sa rodeasca in tot mai multe inimi de romani.Simt o mare bucurie sa vad, ca tot mai multi crestini, preoti si mireni realizeaza prapastia formata recent dintre noi si ierarhie, care din pacate se adanceste pe zi ce trece.Nu pot si nu o sa inteleg niciodata, de ce smerenia si viata simpla nu mai sade bine omului.De ce trebuie sa punem raul si nu binele in, si intre oameni.Tot respectul pentru modul in care parintele expune situatia actuala,fara patima si cu o lucida analiza.Nu putem continua in lasitate si obedienta.Nu putem trai in rusinea nemarturisirii a Sfintei Treimi la nesfarsit.Cum vom spune copiilor nostrii sa creada si sa marturiseasca credinta strabuna,ortodox-crestina fara ca noi sa facem un mic pas in a o marturisi.Calea mantuirii este una singura.Ori mergem pe ea alaturi de marturisitorii nostrii,ori alegem cealalta cale,care dupa cum sfintii parinti este foarte larga…

    Doamne Ajuta!

  7. Prea Cucernice Parinte, citind cele scrise de sfiintia voastra m-am linistit mult, sufleteste, in legatura cu implementarea actelor biometrice si cu atitudinea oficiala a BOR . Pentru un simplu credincios este foarte importanta relatia cu pastorul lui direct, care de cele mai multe ori este preotul .

  8. bravo sfintia voastra

  9. Dumnezeu sa va binecuvanteze parinte marturisitor.

    pr Victor Agache, sa faceti asa chiar daca nu vor intelege acum toti credinciosii aceste cuvinte. Am o mama simpla care totusi atunci cand eu incercam la telefon sa-i explic ce se intampla, mi-a spus: stiu mama draga, ca ne-a explicat parintele nostru la fiecare predica. Deci le-a spus oamenilor pana cand toti si-au insusit pericolul.

    Doamne ajuta

  10. Sperăm ca toţi cei ce-l admiră pe părintele să-l apere în clipa când va avea de suferit datorită curajului şi inteligenţei sfinţiei sale! Dumnezeu să-i ajute şi noi la fel.

  11. Dupa prigoana bisericii ortodoxe de la noi din tara, de a lungul celor 50 de ani de comunism, cu reeducari si toate cite au fost. Este IMPOSIBIL sa crezi ca acesti slujitori ai satanei nu s au gindit si la aspectul asta? ( sa se infiltreze in sinul bisericii cu scopul de a imprasia turma si a duce sufletele multor crestini spre perzanie). Si ca sa nu v a plictisesc,..nici nu ti trebuie prea multa pregatire, ca sa ti dai seama dupa toate cele intimplate si se intimpla in BOR vizavi de deciziile care au fost luate in legatura cu pasapoarte si alte documente biometrice. Asta este doar inceputul aratari fetei, adevarate a multora din capii bisericii,..cu convingerea ca sint si multi care poate nu au curajul sa iasa in fata “deocamdata” sa apere sau mai bine sa se lase aparati de adevar . probabil ca sufera pt aceasta. Sper sa nu fi plictisit pe cineva…Doamne lumineaza ne calea.

    Te iubim Pr. Lucian Grigore

  12. Cred ca si pe parintii nostrii Iustin, Arsenie, Adrian ii odihneste cind vad ca Duhul sufla si peste urmasii lor.

  13. Până la urmă preoţii nu au nevoie de o mărire de salariu? Alţii au drepturi mai mari ca ei? Nu-mi vând sufletul când mă bucur de o mărire, la fel cum nu o fac nici alţii din alte domenii. Să terminăm cu atacurile împotriva preoţimii dacă suntem creştini ortodocşi!…comentariu nepublicat pe alt site ortodox…mă întreb dacă şi aici va fi cenzurat…este vorba de mărirea de salariu acordată preoţilor.

  14. “având sarcini precise de supraveghere (Art.71 lit. d), urmărire (Art.71 lit. f) şi raportare (Art.71 lit. c) a conformităţii plebei clericale cu cerinţele dictate de la centru. Atenţie! Nu am citat din Statutul S.R.I., ci din Statutul B.O.R.!”

    Pai, daca este sa spunem adevarul, cea mai mare parte a ierarhilor nostri au avut tangente cu SRI si poate ca au ramas cu o “deformatie profesionala”….
    Dumnezeu sa ma ierte, ca suntem in Postul Mare, dar si asa adevarul adevar ramane si trebuie spus cu orice risc.

    Multumesc lui Dumnezeu ca mai sunt preoti ai lui Hristos in BOR !!!

    Doamne miluieste-ne !

  15. Parintele a spart ,,gheata,, – la mai multi si la mai mare! – caci avem nevoie de cit mai multi parinti sa spuna adevarul, nu sa ne ,,abureasca,,asa cum incearca BOR. SA ne traiesti parinte si MAICA DOMNULUI SA VA OCROTEASCA de toti cei care vor cauta sa va faca rau. Noi sintem si ramanem cu parintii nostri care potolesc setea de credinta a poporului.

  16. @ Diaconescu Mihai:

    Incearca sa citesti si sa intelegi totul in context. Asta este tot ce ai retinut sau ti se pare interesant in acest articol? Faptul ca acest salariu presupune un “pret” de compromis major la nivelul Institutiei BOR nu-ti da nimic de gandit? Ti se pare normal sa te bucuri pentru 10 lei in plus, in schimbul bagarii pumnului in gura de catre mai-mari?!

  17. Poate asta si vor cei care trag discret “sforile” din umbra in viata neamului acestuia si care ii manipuleaza dibaci atat pe pastori, cat si pe credinciosii simplii, cu dezinformari si minciuni si alte “artefacte” ale mass-media…, poate chiar asta vor…, si anume SA-I DESPARTA si (IN)DEPARTEZE si “RUPA” si “INSTRAINEZE” si “SEPARE” efectiv si real si clar si eficient si… pentru totdeauna de acum incolo, pe credinciosii practicanti ai Bisericii (cei carora le pasa de mersul treburilor si starilor si lucrurilor din viata Bisericii, caci cei “nepracticanti” deja sunt de mult “instrainati” de pastori…si de restul poporului duhovnicesc al Bisericii) de ierarhii actuali ai BOR.

    Si nu cred ca “mizeaza” prea mult, in atingerea acestui scop diabolic, acesti “uneltitori” si “urzitori” si “rauvoitori” ai Ortodoxiei, pe o “separare”…administrativo-statutara si organizatorica intre ierarhi si restul membrilor Bisericii, ci mai mult se bizuie acesti dusmani ai Bisericii pe o “separare” si INSTRAINARE si indepartare ATITUDINALA si AFECTIVA si de ascultare si chiar de “imagine”, o INSTRAINARE si INDEPARTARE care are la baza NEINCREDEREA mirenilor in ierarhi si racirea dragostei si pretuirii lor fata de ierarhi.

    “Banuiala”, “suspiciunea”, “rezerva”, “neincrederea”, “retinerea”, “prudenta”, “nedeschiderea inimii credinciosilor”, fata de ierarhi, IATA “FERMENTII” si CATALIZATORII “dezbinarii” si ai INSTRAINARII si ai (fereasca Hristos-Domnul) unei viitoare “ruperi” si “schisme” in Biserica!

    Excat cum, in situatia in care un sot isi pierde increderea in fidelitatea sotiei sale (sau invers), “separarea in fapt” si “divortul” acestor nefericiti soti, BAT LA USA in casnicia lor si poate chiar se intampla, tot asa si in conjuntura in care au ajuns sa se gaseasca azi pastorii romanilor ortodocsi fata de turma pe care o pastoresc…,”Separarea IN FAPT” (pe plan nevazut, dar real…) si “divortul” duhovnicesc al turmei fata de pastori…”BAT LA USA”…si isi fac simtita cu pasi repezi …fatala lor prezenta…!

    Sa speram ca ierarhi vor inteleage grabnic ca dusmanii crediniosilor DAR SI AI LOR, ai fiecaruia dintre ei LE INTIND O CURSA!! si ca vor ca sa se ajunga cat mai repede la PIERDEREA influentei INTEGRALE si …TOTALE a Bisericii Ortodoxe in viata poporului de rand!

    Cat de actual ramane dictonul celebru al lui Machiavelli “DIVIDE ET IMPERA”!

    Domnul Dumnezeu, Cel In Treime Sfanta Slavit si Inchinat, sa aiba mila de noi toti, iar pe ierarhi sa-i LUMINEZE si AJUTE sa ocoleasca viclenele si maiestrele “laturi” si “curse” si capcane pe care “falsii” lor prieteni si amici si puternici ai zilei, care detin puterea vremelnica a acestor zile, le intind in drumul vietii si al mantuirii lor…!

    Amin!

  18. Slava Tie Doamne! Slava Tie ca nu si-au plecat toti genunchii in fata lui Baal al vremurilor noastre! Doamne miluieste turma Ta cu pastori adevarati iar pe lupii in piei de oi rusineaza-i si la pocainta ii intoarce. Nu ne da noua dupa pacatele noastre ci dupa Iubirea Ta “scoate lucratori ca secerisul este mult dar lucratorii sunt putini”.
    Domnul sa va ajute parinte sa Il marturisiti pana la capat si tuturor sa ne ajute sa facem voia Lui!

  19. @ Admin: Dacă îmi măreşte cineva salariul asta nu înseamnă că eu îi pup picioarele. Până la urmă de ce să nu îl mărească? Eu îmi iau bani şi cu asta basta. Asta nu înseamnă că având un salariu mai mare devin slujitorul lor şi nu lui Dumnezeu…dar…poate credeţi că toţi preoţii sunt pupători în fund.

  20. Frate sau “parinte” (ca nu stiu ce sunteti) DIACONESCU MIHAI!

    Admin are dreptate! Marirea salariilor sau altor “atentii”, ca si reducerea lor, au darul de a “DRESA” pe beneficiarii maririlor sau reducerilor acestor salarii…

    Cineva imi spunea chiar azi, ca in Eparhia Timisoarei, unor preoti (imi vorbea de cazul unui preot de la tara…) li s-a REDUS salariul cu 40% de catre ierarhie. In trecut salariul unui preot la tara, inn aceasta eparhie, era in jur de vreo 600-700 de lei, si din acest salariu, preotul trebuia sa ii dea si cantaretului vreo 200 de lei.
    Am aflat de la aceeasi cunostinta ca preotii care au “vociferat” fata de aceasta “masura” luata de conducerea eparhiei, de reducere “substantiala” de salariu…au fost “atentionati” si avertizati, ca vor fi “schimbati” in parohii mult mai sarace…
    Si atunci, cum sa nu “DRESEZE” si DISCIPLINEZE …”leafa”, pe cei a carora existenta este dependenta de ea…!

    Ma intreba odata in Bucuresti, un preot de la tara, “oare tu frate ai putea trai cu 4 copii si cu sotia, dintr-un salariu de 800 de lei??” Si i-am spus ca nu, evident…Or, daca acest salariu, si asa de mic cum este, se mai si reduce cu 40%, atunci NU INTRA OARE FRICA si o oarecare “teama” in sarmanii preoti fata de mai marii lor, ierarhii??

    Normal, ca aceasta teama nu ar trebui sa existe…dar cand copiii preotilor cer de mancare…situatia se schimba pentru preotul simplu, si al fel se schimba si mentalitatea lui si cred ca s-ar schimba a oricarui….parinte si cap de familie, care ar fi intr-o ipostaza si conjunctura asemanatoare!

    Si la fel, este valabil si cu “MARIREA” LEFII, si a altor “SPORURI”…Si aceste mariri…determina si “poruncesc” o RECUNOSTINTA plina de OBEDIENTA si de SUPUNERE si de CONCORDIE a celor care beneficiaza de aceasta marire, fata de cel/cei care i-au facut marirea…!

    Ca si dresorii…de lei… asa stiu unii “priceputi” manuitori ai sforilor nevazute ale conducerii lumii si ai oamenilor, sa arate cand “bucatica de carne”, cand “biciul”! Adica stiu cand sa motiveze cu “prime” si “sproruri” de salarii pe cei pe care vor sa-i controleze si domine, cand stiu sa BATA cu “biciul” amenintarii reduceri drastice de leafa, sau pensie sau alte “remuneratii”…!

    De as fi in pielea unor astfel de oameni…DRESATI…marturisesc ca acum nu as sta in fata calculatorului, ca sa imi dau cu parerea despre framantarile din BOR, ci poate… as repeta prin casa…”pe stapanul si arhiereul nostru…”…Domnul sa ma ierte…!

  21. Hristos a spus ca va marturisi in fata Tatalui Ceresc pe cei care-L vor marturisi in lume.

    Indrazniti sa-L marturisiti pe Hristos pentru slava lui Dumnezeu.

  22. Dragii mei,

    Cu ajutorul lui Dumnezeu, vreau sa va spun ca scopul diavolului nu este de a ajunge sa conduca lumea ! Acesta este numai un mijloc de-al lui. Scopul lui este sa cucereasca inima omului, acolo unde este Imparatia lui Dumnezeu ! Lupta se da in noi insine, dragii mei ! Sa tinem minte acest lucru. Vedem intr-adevar “alunecari” ale ierarhilor, preotilor sau mirenilor. Dar sa nu uitam ca astea se intimpla cu ingaduinta lui Dumnezeu ! Si Dumnezeu vrea sa vada REACTIA noastra ! Adica vrea sa vada daca noi putem pastra Dragostea vie in inimile noastre ! Trebuie, dragii mei, sa iubim si pe cei orbi ! Nu conteaza daca-s ierarhi, patriarhi etc. Si ei sunt suflete pe care Dumnezeu le iubeste si le vrea inapoi ! Pentru ca sunt ale Lui ! Sa ne fie mila de ei si sa rugam pe Bunul Dumnezeu asa : IARTA-I DOAMNE CA NU STIU CE FAC !!! Este o incercare a credintei noastre ! Cum credeti ca vom rezista in vremurile de prigoana daca ne sprijinim pe o dragoste moarta in inimile noastre ?!!!

    Asadar, dragii mei, sa nu uitam, pericolul cel mare pentru noi este moartea Dragostei din inimile noastre ! Daca ea moare atunci lasa pe diavol sa intre prin patimile noastre !!! FEREASCA DUMNEZEU !!!

    DOAMNE MINTUIESTE TOATE SUFLETELE ! CRED CA TU POTI PENTRU CA TU ESTI DUMNEZEU CARE TOATE LE POTI ! AMIN !

    Mircea pacatosul

  23. Parinte Lucian, binecuvantarea DOMNULUI si ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI asupra sfintiei tale.Amin

  24. Si noi cei multi si prosti nu vom putea face nimic,eu sant nestiutor in legatura cu problemele organizatorice ale b.o.r.dar pe patriarhul acesta nu-l mai poate schimba nimeni,nu poate fi luat de gat ? Ar trebui sa iesim in strada sa strigam “jos patriarhul” nu?.daca tot a facut din Biserica Ortodoxa Romana partid totalitar. Va rog sa-mi dati si mie un raspuns.Doamne Ajutane.

  25. “Viu este Hristos si este Imparat,
    Si peste lumea toata imparateste!” (fericitul preot de mir Dimitrie Gangastatis)

    Citind aceste randuri, ma gandeam ca, de va fi sa ne ia intr-o buna zi din casa noastra, de la vatra bunicilor nostri care nu mai sunt si ne vor duce in Siberii, va fi o mare mangaiere sa pasim alaturi de asa preoti cu Crucea in frunte.
    Noi nu mai avem strategii, nu avem “capital”, am vandut mostenirea pastrata cu sange de roman ortodox. Toata lauda noastra este Dumnezeul nostru, zamislit in pantecele Fecioarei “la plinirea vremii”. Nu ne este teama de nimic decat de a fi despartiti de Domnul Dumnezeul nostru, intru care se odihneste sufletul nostru haituit de griji si de ispite.
    Nu va inceta Preabunul Dumnezeu sa trimita seceratori la vreme de bejanie in lanul sau de grau. Toata lauda noastra este Dumnezeul nostru, este Biserica noastra, este Ortodoxia. Nu ne-a mai ramas apoape nimic si poate de aceea vedem abia acum cat suntem de bogati.
    Sa ramanem uniti in jurul pastorilor nostri adevarati, sa-i ajutam, sa spunem adevarul cu toata pacea si cu discernamant, iar cei carora nu le mai place cuviincioasa Ortodoxie macar sa nu tarasca dupa ei la pierzare pe “fratii mai mici, pentru care a murit Hristos”.
    “Mare este puterea Crucii Tale Doamne…”

  26. @ Dinu:

    Cu siguranta nu, nu trebuie asa!

  27. Asta cu mărirea salariilor preoţilor este o abureală de suprafaţă pentru cei dinafară. În realitate se dă cu o mână şi se ia cu două: parohiile au mult mai multe dări ca înainte: abonamente Lumina, cotă Basilica, plus CAS-urile care au crescut exponenţial. Au început să fie luate taxe pe chitanţă “pentru servicii” care nu erau înainte, pentru a se scoate aceste cheltuieli. Statul îşi va recupera în felul acesta banii cu vârf şi îndesat prin CAS şi impozite, plus alte dări. Şi cine va suporta aceste cheltuieli? Părintele Lucian are toată dreptatea: protopopii sunt numai mai marii vameşilor, nu se mânjesc ierarhii direct… Quo vadis BOR?

  28. Parinte Lucian Grigore, felicitari. Nu sunteti singur.

    Dinu, a ne delimita de opiniile personale ale unor ierarhi nu inseamna sa-i contestam sau sa cerem schimbarea lor. Unii deabia asteapta sa ne acuze ca suntem contra sinodului sau sub neascultare.

    Va trebui cat mai repede sa invatam eclesiologia Bisericii Ortodoxe, adica invatatura despre Biserica. Sa invatam cum sa marturisim si sa aparam dreapta credinta in limitele sfintelor canoane.

    Istoria Bisericii a cunoscut si revoltele maselor impotruiva patriarhilor nevrednici. As aminti aici cazul masonului Meletie Metaxakis, ajuns patriarh ecumenic cu sprijinul financiar al masonilor anglicani. La scurta vreme a trebuit sa paraseasca scaunul de patriarh din cauza furiei preotilor revoltati de nelegiuirile pe care le savarsea. Apoi, tot cu sprijin masonic a ajuns patriarh al Alexandriei.

    Solutia cea mai buna este rugaciunea sa marturisirea ferma, pana la moarte, cu constiinta ca nimeni nu ne poate da apara din Biserica lui Hristos, atata vreme cat il iubim si ii pazim poruncile. Nimeni nu ne poate desparti de Hristos, nici sinoadele talharesti si nici stapanirea lumeasca.

    Pentru marturisirea dreptei credinte nu este nevoie de actiuni violente, ci de fermitate si consecventa.

    Pr. Vasile

  29. Ma gandesc cu mila la preotii ce nu impartasesc gandurile, principiile capilor Bisericii noastre dar nu au taria de a se opune deciziilor acestora. Multi tineri au devenit preoti dintr-o reala dorinta de a-L sluji pe Mantuitor si de a-i ajuta pe crestini sa mearga pe calea aratata de Acesta iar acum se vad inregimentati intr-o structura rigida , dictatoriala, aservita politicului, stapanilor acestei lumi corupte de minciuna si de puterea banului. Cred ca multi isi spun ca mai bine ar fi ramas umili enoriasi retrasi in rugaciune, decat slujitori in Biserica , nevoiti a purta cuvantul Patriarhului impotriva cuvantului lui Iisus Hristos.
    Aflandu-ne in postul Pastelui sa ne rugam pentru Parintii cei in dreapta credina si in duhovniceasca slujire a Sfintei Treimi si sa ne rugam si pentru indreptarea celor rataciti.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate