SFANTUL ATANASIE PATELARIE, DIN LUBENSK, Patriarhul Constantinopolului – ce detalii au “omis” sinodalii nostri

4-05-2009 Sublinieri

 ic-ro038-icon-athanasius-wonderworker-lubensk.jpg

Cine este “Sfantul Atanasie de la Galati”, cel mai recent sfant intrat si in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane?

(a se vedea: Un nou sfânt în calendarul Bisericii noastre si: Manifestări dedicate proclamării cinstirii Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie, patriarhul Constantinopolului, în Episcopia Dunării de Jos)

Sfântul Atanasie al III-lea Patelarios, Patriarhul Constantinopolului, Făcătorul de minuni din Lubensk, din Sfântul Botez Alexie, s-a născut în 1560 în insula Creta, în evlavioasa familiegrecească Patelarios. În ciuda educaţiei şi a poziţiei sociale, Alexie a fost atras de viaţa asceţilor creştini. După moartea tatălui său, a devenit novice la una dintre mănăstirile din Tesalonic, cu numele de Anania. De aici, el a plecat mai târziu la mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos, unde a îndeplinit ascultarea de trapezar.

Din Athos, el a călătorit spre mănăstirile palestiniene şi a fost tuns în monahism cu numele de Atanasie. După întoarcerea sa în Tesalonic, a fost hirotonit preot şi a răspândit Evanghelia lui Hristos printre vlahi şi moldoveni, pentru care a şi tradus Psaltirea din limba greacă. Uneori, sfântul mergea în singurătatea Muntelui Athos, cerându-i Domnului binecuvântarea pentru munca sa pastorală. Sfinţenia vieţii sale a atras mulţi creştini care doreau să vadă un adevărat predicator al credinţei ortodoxe.

Prin abilităţile sale remarcabile şi darurile sale duhovniceşti, el a atras atenţia Patriarhului din Constantinopol, Chiril I (Lukaris) (1621-1623). Chemându-l pe nevoitor, Patriarhul Chiril l-a numit predicator al tronului patriarhal. Curând, Sf. Atanasie a fost numit episcop şi a devenit mitropolit al Tesalonicului. 

În acest timp, Patriarhul Chiril a căzut în dizgraţia sultanului şi a fost exilat pe insula Tenedos. Sfântul Atanasie a fost ridicat în tronul patriarhal pe 25 martie 1634, în ziua Buneivestiri.

Patriarhul Atanasie a dus o neîncetată luptă împotriva ereticilor, iezuiţilor şi musulmanilor. După numai 40 de zile în scaunul patriarhal, el a fost detronat din cauza intrigilor duşmanilor Ortodoxiei, iar în scaun a fost reaşezat Chiril.

Sfântul a revenit la muntele Athos, unde pentru o perioadă de timp, şi-a continuat viaţa pustnicească. Apoi a redevenit patriarh, dar a fost detronat după numai un an. După aceasta, s-a reîntors la Tesalonic, restabilind legăturile cu Sfântul Munte. Având în vedere persecuţiile intolerabile la care erau supuşi creştinii de către musulmani, Sf. Atanasie (din 1633 până în 1643) a fost nevoit să trimită în mod repetat petiţii Ţarului rus Mihail (1613-1645), în care îl ruga să intervină pentru strâmtorata Biserică a Constantinopolului.

Când viaţa sfântului în Tesalonic i-a devenit imposibilă, a fost nevoit să se refugieze în Moldova, aflată în acel timp sub domnia lui Vasile Lupu. Aici a stat la mănăstirea Sf. Nicolae de lângă Galaţi, însă gândurile sale erau îndreptate tot către Sfântul Munte. El îl vizita deseori, sperând să-şi  găsească odihna veşnică acolo, însă Domnul rânduise pentru el altceva.

În 1652, după moartea Patriarhului Chiril I, Sf. Atanasie s-a reîntors în scaunul patriarhal.A rămas în tron doar 15 zile, nemaifiind răbdat de musulmani şi catolici. În timpul ultimei sale slujbe patriarhale, el a ţinut o predică în care a denunţat pretenţiile papei referitoare la jurisdicţia universală asupra întregii Biserici.  

Persecutat de musulmani şi de iezuiţii romano-catolici, epuizat fizic, a transferat conducerea Bisericii Constantinopolului mitropolitului Paisie din Laureia şi s-a reîntors în Moldova, unde a fost numit administrator la mănăstirea Sf. Nicolae din Galaţi.

Cunoscând dreapta credinţă şi sensibilitatea poporului rus, Sf. Atanasie a luat drumul Rusiei. În aprilie 1653 a fost primit cu mare cinstede către Patriarhul Nikon al Moscovei (1652-1658) şi de către Ţarul Alexie Mihailovici. Primind daruri generoase pentru nevoile mănăstirii, sfântul a luat drumul întoarcerii spre Galaţi în decembrie 1653. Pe drum s-a îmbolnăvit şi a rămas în mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din oraşul Lubno, în februarie 1654.

Simţindu-şi aproape sfîrşitul, sfântul şi-a scris testamentul, trecând la Domnul pe 5 aprilie. Egumenul Petroniu şi obştea mănăstirii l-au îngropat pe patriarh stând în scaun, după obiceiul grecesc. La 1 februarie 1662, Sf. Atanasie a fost proslăvit ca sfânt, iar ziua cinstirii sale a fost desemnată pe 2 mai, odată cu prăznuirea Sf. Atanasie cel Mare. 

Moaştele patriarhului Atanasie, proslăvite prin numeroase minuni şi semne, se află în oraşul Harkov, în catedrala Buneivestiri.

     (traducere din limba engleză: Leontie monahul şi Magdalena Mircioiu)

moastele-sf-atanasie.jpg


Categorii

Marturisirea Bisericii, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “SFANTUL ATANASIE PATELARIE, DIN LUBENSK, Patriarhul Constantinopolului – ce detalii au “omis” sinodalii nostri

  1. PRINTR-O ORDONANŢĂ PREZIDENŢIALĂ
    Ortodocşi evacuaţi din Biserica de la Cimitirul Vesel
    • Liviu ŞIMAN

    O situaţie tensionată, care riscă să degenereze într-un conflict mai amplu, s-a înregistrat, ieri, în comuna Săpânţa. Totul s-a declanşat pe fondul unei dispute mai vechi între credincioşii ortodocşi şi greco-catolici, cei din urmă derulând o serie de acţiuni în instanţă, prin care le cer ortodocşilor să retrocedeze biserica din Cimitirul Vesel.

    În urma unei ordonanţe prezidenţiale, s-a dispus sistarea lucrărilor aflate în derulare la lăcaşul de cult din Cimitirul Vesel şi evacuarea credincioşilor ortodocşi din biserică. Lăcaşul de cult se află actualmente în lucrări de reparaţii, restaurarea realizându-se prin fonduri primite de la Ministerul Culturii.

    • Scandal de proporţii?

    În cursul zilei de ieri, reprezentanţii bisericii greco-catolice, însoţiţi de un poliţist şi un executor judecătoresc, s-au deplasat la Parohia Ortodoxă din Săpânţa pentru a comunica decizia de a stopa lucrările şi de a evacua biserica. Situaţia, tensionată deja, poate degenera într-un scandal de proporţii, deoarece credincioşii ortodocşi sunt majoritari. Câţiva dintre ei, aflaţi la faţa locului în momentul în care s-a prezentat decizia, şi-au manifestat vehement dezaprobarea:
    “Om trage clopotele şi ne-om aduna tăţi. Cum să ne dea afară din biserică?! Aşa ceva nu se poate! Ce fel de decizie îi asta?! Să vină de la minister, că nu ne interesează”, a spus săpânţeanul V.S.

    • O măsură abuzivă, arbitrară şi nelegală

    Nefiind în localitate, preotul paroh Grigore Luţai din Săpânţa a declarat, telefonic, că această măsură este abuzivă, arbitrară şi nelegală, deoarece, ca paroh, posedă toate aprobările de la Ministerul Culturii pentru restaurarea lăcaşului de cult, iar oprirea lucrărilor ar aduce prejudicii construcţiei în sine şi, implicit, localnicilor.
    Tot ieri, reprezentanţi ai Parohiei Ortodoxe Săpânţa, printr-un avocat, au înaintat recurs împotriva acestei măsuri de evacuare a credincioşilor ortodocşi şi de sistare a lucrărilor, considerând că această ordonanţă nu este cu titlu definitiv. Situaţia în Săpânţa rămâne tensionată.

    Sursa:http://www.glasulmaramuresului.ro/view_article.php?show=8361&name=Ortodocsi_evacuati_din_Biserica_de_la_Cimitirul_Vesel

  2. Slava lui Dumnezeu

  3. Mai frate ce te miri ca Sfantul a fost persecutat?
    Fratia ta crezi ca se poate desfiinta mucenicia?
    Si Sfantul Nectarie a fost foarte persecutat si a fost multumit de acest dar pe care i l-a trimis Dumnezeu.
    Fratia ta doresti sa se refaca Imperiul Bizantin si crezi ca asta ar fi placut lui Dumnezeu dar Dumnezeu stie Dansul cum trebuie pentru mantuirea tuturor sa fie in lume.
    Ca Dumnezeu doreste mantuirea tuturor.
    Apoi si Sfantul Macarie cel Mare a fost persecutat de cei care ii inselasera diavoli sa il persecute, Sfantul Grigorie Sinaitul era sa fie omorat de cineva de il inselase diavolul,Sfantul Grigorie Palama a fost tinut in puscarie si nu putini ani de catre cei care ii inselase diavolii si apartineau de Biserica crestin-ortodoxa si erau bizantini.
    Domnul nostru Iisus Hristos a fost rastignit dar sutasul roman de a fost seful soldatilor rastignitori pe care ii inselase diavoli sa faca asa ceva a trecut la Domnul nostru Iisus Hristos ca mucenic.

    De Papa doreste sa fie seful intregii Biserici nu e el de vina ci raii diavoli care l-au inselat sa doreasca asa ceva.

  4. @mihailt

    Cine se mira frate? Si cine vrea sa desfiinteze mucenicia? De fapt, cui te adresezi aici?
    Facem si noi ce face Biserica de 2000 de ani – slavim patimile sfintilor lui Dumnezeu. Cat priveste papa si oricine altcineva suntem si noi vinovati ca ascultam de diavol, altfel nici nu ar mai fi fost nevoie sa ne mantuim.

  5. Pingback: Un nou Sfînt în calendarul nostru ortodox: Atanasie de la Galaţi » Alex Rădescu
  6. DUMNEZEU SA NE MANTUIASCA SUFLETELE!
    DORESC SA LAS UN MESAJ , UN STRIGAT DE AJUTOR! AM MARE TREBUINTA DE A COMUNICA CU CINEVA CARE ASCULTA SI TRAIESTE CUVANTUL LUI DUMNEZEU!!! VA ROG DACA ESTE CINEVA CARE STIE UN SCHIT ,UN LOC UNDE AS PUTEA SA MA NEVOIESC PT. MANTUIREA SUFLETULUI SA MA ANUNTE URGENT LA TEL. MOBIL 0770121799 SAU LA ADRESA VIRTUALA:simone_anne84ok@yahoo.com

  7. Simbol al ortodoxiei de pe valea Tisei ravnit de catre greco-catolici !!!! Vechea biserica ortodoxa din Sarasau atestata documentar la 1600 ,cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil este revendicata de catre greco-catolici ! Vaticanul expansiv si dorinta nesabuita de stapanire a ajuns pana la a revendica si lacasul nostru de cult ortodox din Sarasau ……Pradoxal catolicii revendica o biserica atestata la 1600 cand ei nu au exiatat pe aceste meleaguri !!!! In acest moment este pe rol la Tribunalul Maramures un proces in care parohia greco catolica cheama in judecata parohia ortodoxa si statul roman prin Ministerul fianntelor publice !!!

    Catolicii doresc rectificare de carte funciara ,revendicare si intabulare ….a bisericii noastre ortodoxe!!!!.Unde erau greco-catolicii din Sarasau in 1600? Exista vreun act care sa justifice contributia Vaticanului atunci in 1600 la constructia bisericii ?.Abia in 1701 a inceput prigoana imperialismului catolic in Ardeal ,dupa o suta de ani de la constructia bisericii. Consideram ca aceasta biserica unde Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul a tinut un sobor si a slujit de nenumarate ori , este o marturie a Ortodoxiei si romanismului in acest sat greu incercat.” Preot paroh Puscas Gabriel

  8. Scris de Sighet Online
    Sâmbătă, 13 Iunie 2009 08:14 41 Afişări
    Sarasau
    Am primit din partea preotului paroh ortodox Puscas Gabriel din comuna Sarasau urmatorul comunicat pe care vi-l reproducem integral:

    “Facem apel la Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la toate institutiile statului sa ia atitudine fata de nedrepatile si abuzurile la care este supusa comunitatea ortodoxa din comuna Sarasau Maramures.

    Vechea biserica ortodoxa atestata documentar la 1600 ,este in continuare revendicata si ocupata de catre greco-catolici. Inaintea acestei biserici din piatra exista una din lemn ctitorita la 1456. Aceasta biserica de la 1600 ,cu hramul Sfintii Arhangheli Maihail si Gavriil a fost zidita de catre sotia unui boier moldovean ,Doamna Balasa ,care era originara din acest sat .In aceasta biserica la anul 1704,Sfantul Iosif Marturisitorul a tinut un sobor in cadrul caruia s-au dezbatut probleme grele ale timpului cand toata Transilvania era sub presiunea imperiala si a iezuitilor .De asemenea Sf Iosif episcopul Maramuresului a slujit aici de mai multe ori.

    Parintele Academician Mircea Pacurariu mentioneaza in volumul I din Istoria Bisericii Ortodoxe Romane existenta primei biserici din lemn de la Sarasau datand din 1456. Actuala biserica din 1600,este din piatra si astfel a rezistat tunurilor lui Bukow si urgiei catolice !!!!! Intr-un act emis de Cancelaria Sfantului Sinod nr 10401/26 dec 1990 se specifica faptul ca in raportul Consililui Eparhial ortodox roman Cluj Napoca nr 8279/1931 inaintat Patriarhului Miron Cristea, se precizeaza un fapt extrem de importatnt”in comuna Sarasau au revenit in 1923 ,la ortodoxie o parte din locuitori care au format o parohie ortodoxa recunoscuta de stat cu ordinul nr 23120/9 octombrie 1924.Slujbele se oficiuau intr-o sala de clasa a scolii pana in toamna anului 1931 cand preotul greco catolic Eugen Dragos a hotarat evacuarea ortodocsilor din scoala, cu concursul prefectului judetului Flaviu Jurca ,greco catolic. In sedinta Sfantului Sinod din 2 dec 1931 patriarhul Miron Cristea aduce la cunostinta Sfantului Sinod “cazul de extraordinara si nemaipomenita barbarie savarsita contra bisericii ortodoxe dei Sarasau Maramures”…. .Acesti credinciosi au opus rezistenta imperialismului catolic tinand aprinsa candela credintei ortodoxe.

    In anul 1990 preotul ortodox Opris Ilie s-a declarat greco catolic fortand trecerea la catolicism. A dezbinat si rupt comunitatea ortodoxa insa in ciuda presiunilor preotului si substantialelor ajutoare venite din Occident, mai bine de jumatatea satului nu si-a vandut sufletul…. Vechea biserica din 1600 este obiectul unui litigiu intre noi si catolici, incepand din 1997 .Acestia revendica biserica ortodooxa construita la 1600!!!! In anul 2000 am castigat definitiv si irevocabil la Curtea de Apel Cluj biserica dar autoritatile nu au aplicat hotararea judecatoreasca . Catolicii au mutilat efectiv biserica monument istoric varuid pictura ,au introdus curentul elctric si refuza sa predea cheile . Asistam la grave abuzuri ale Vaticanului indreptate impotriva bisericii ortodoxe . Biserica monument istoric a fost construita intr-o perioada cand nu existau greco-catolici in Ardeal!”
    PREOT PAROH PUSCAS GABRIEL SARASAU MARAMURES

  9. Am primit din partea domnului Justin Leon Lutai, reprezentantul Parohiei Ortodoxe Sapanta, urmatorul material pe care vi-l reproducem integral:

    “Datorita circului mediatic creat de catre reprezentantii minusculei parohii greco-catolice din Sapanta suntem datori sa facem unele precizari :

    1. Greco-catolicii nu sunt supusi la nicio epurare culturala sau religioasa . Acuzele pe care preotul greco-catolic le aduce statului roman si parohiei ortodoxe sunt gratuite!!! El trebuie sa inteleaga ca traim in Romania si nu in Vatican. Acest mod de actiune a preotului greco-catolic si episcopiei greco-catolice de la Baia Mare aduc mari prejudicii de imagine localitatii.

    2. Biserica care acum se restaureaza si reabiliteaza integral apartine de drept comunitatii ortodoxe , la fel ca si “Cimitirul Vesel”. Cealalta biserica ortodoxa din Sapanta la care preotul greco catolic face mereu referire si unde ne trimite sa sluijim este de fapt manastirea Sapanta Peri , ctitoria sapantenilor. Aceasta manastire este o reinviere a vechii stavropighii din Perii Maramuresului atestata documentar la 1389, ca ctitorie a dinastiei Dragosestilor. Vreme de 312 ani cu mici intermitente a fost sediu episcopal, aici a avut sediul si Sfantul Iosif Marturisitorul al Maramuresului. Potrivnicii neamului romanesc au distrus aceasta manastire la 1703. Rectitorirea ei in Sapanta este raspunsul nostru la nedreptatile istoriei. Situata in padurea bisericii “La Livada”,functioneaza ca si manastire de calugarite.

    3. Preotul greco-catolic acrediteaza ideea ca parohia ortodoxa Sapanta restaureaza ilegal biserica si ca nu detine avizele necesare.Pe baza proiectului realizat de catre cunoscutul Arhitect Cordos Dorel am obtinut autorizatia de constructie de la primaria Sapanta ,nr 22 din 21 .11.2007 a carei valabilitate expira la 21 .11.2010 ,cu drept de prelungire .Avizul nr 183/z/2007 al Ministerului Culturii si Cultelor plus toate avizele necesare restaurarii acestui sfant lacas. Ordonanta presidentiala se poate dispune in lipsa partilor si are un caracter provizoriu si vremelnic .

    4 .Biserica din “Cimitirul Vesel” nu este greco catolica asa cum in mod tendentios preotul greco catolic afirma .Aceasta pretentie a greco-catolicilor se intemeiaza pe un asa zis act de propietate denumit adeverinta de arhiva din Ucraina, care nu este apt din punct de vedere juridic. Conform decretului 177
    din 1948, al legii 18/91, legii 7/96 si a noii legi a cultelor propietarul este Parohia Ortodoxa Sapanta .

    5. Comunicatul purtatorului de cuvant al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, Preot Prof.Dr. Cristian Stefan a fost interpretat eronat de catre greco-catolici.

    6. Biserica nu este monument istoric asa cum continua sa afirme preotul greco-catolic. Acesta aduce o grosolana jignire Arhitectului Cordos Dorel si mesterului Andreica Gheorghe care a realizat 17 biserici, afirmand ca noi transformam biserica intr-un kitsh. Arhitectul Cordos Dorel a realizat manastirile: Barsana,Sapanta Peri, Rohia (noua biserica), marea catedrala ortodoxa din Baia Mare aflata in constructie si multe alte biserici din tara si biserici ortodoxe romane in Suedia, Franta, Spania. Oare este manastirea Barsana un kitsh??? Complexul arhitectural al manastirii Barsana este o capodopera….

    7. Din 2002 pana in prezent parohia greco-catolica isi oficiaza slujbele intr-o baraca la nr 909 care are destinatia ca baraca de santier si depozit furajer .Aceasta constructie nu detine niciun aviz ori autorizatie de constructie pt a se oficia slujbe acolo. Maine s-ar putea sa ne trezim ca baraca devine sala de jocuri de noroc sau club de pensionari !!!!! De sapte ani parohia greco catolica incalca deliberat prevederile legii 50/91 privind autorizarea lucrarilor de constructie.

    8. Consiliul local al primariei Sapanta a aprobat PUD (Plan Urbanistic de Detaliu), pentru construirea bisericii greco-catolice la nr 416 conform cererii lor. Daca preotul dorea, putea sa construiasca biserica la 416 si sa nu caute scuze si vinovati ca nu i se aproba la 909. Consiliul local nu poate fi obligat sa voteze sau sa nu voteze un PUD .

    9. Decedatul Pop Gheorghe (Deoca Domnului ) “mortul furat”, a fost ortodox ,frecventand regulat biserica, spovedit si impartasit fiind cu doua zile inainte de a muri de catre preotul ortodox .Conjunctural datorita faptului ca nu avea pe nimeni a ajuns sa traiasca ultimele clipe ale vietii in casa unui greco catolic .In februarie 1997 greco-catolici veniti din Sarasau au oficiat inmormantarea in curtea greco catolicului care il gazduia .In sosea era prezenta toata suflarea ortodoxa, care a preluat sicriul si a chemat preotul ortodox si l-au inmormantat pe Pop Gheorghe dupa randuiala ,(a fost o reparatie morala) .

    10. Nu credem ca preotul Grigore Ritiu a avut un rol determinant in opera lui Stan Ioan Patras si in mentinerea limbii romane .Stan Ioan Patras era un geniu creativ care singur crea epitafele de pe cruci in limba romana .In anii 40 se preda limba romana in scoli si oamenii comunicau in limba romana .

    11. La fel ca si preotii romano-catolici, greco-catolici, protestanti……. si preotii ortodocsi au fost inchisi cu sutele .Asa ca nu incercati sa faceti o asociere murdara intre partidul comunist si Biserica Ortodoxa .Mitropolitul Bartolomeu Anania ,Parintele Galeriu ,Parintele Iustin Parvu ,Parintele Arsenie Papacioc ,Parintele Gheorghe Calciu, Parintele Profesor Dumitru Staniloaie sunt doar cateva nume de referinta ortodoxe care au suferit in inchisorile comuniste .Venerabilul Episcop Justinian Chira a fost singurul care a mentinut aprinsa flacara credintei atat in perioada hortisto-fascista din Nord Vestul Transilvaniei cat si in perioada comunista ,facand din manastirea Rohia un chivot al neamului romanesc ,in vitregia vremurilor!!!!!!! .In concluzie, Biserica din “Cimitirul Vesel” nu apartine Vaticanului, ci sapantenilor. ”

    Autor: Justin Leon Lutai

  10. In urma dreptului la replica al Episcopiei Greco-Catolice Maramures postat acum cateva ore pe site-ul nostru, am primit din partea domnului Justin Leon Lutai, reprezentantul Parohiei Ortodoxe Sapanta, urmatorul material:

    “Comunitatea ortodoxa din Sapanta numara nu mai putin de 3300 de membri. Practic, toti acesti oameni au refuzat sa redevina greco-catolici dupa 1989,ramanand in credinta stramoseasca.Trauma provocata in trecut de Vaticanul expansiv care cauta prin viclenia uniatiei sa stearga orice urma de ortodoxie din Ardeal ,fusese vindecata prin alegerea oamenilor, de bunavoie, a Ortodoxiei. Dupa 20 de ani de la revolutie comunitatea greco catolica in Sapanta cuprinde 10 persoane!!!! Este demn de retinut ca Sapanta impreuna cu Rona de Jos au opus rezistenta imperialismului catolic pana in 1790….Au fost prigoniti aproape un veac. Demersurile de protest ale preotului greco-catolic Grigor Mihai sunt sprijinite ,surpriza (sau nu )…de cei mai acerbi luptatori impotriva ortodoxiei din Romania: Remus Cernea de la Asociatia Umanista si Smaranda Enache de la Liga Pro Europa .

    Timp de sapte ani preotul greco catolic nu a avut niciun botez ,cununie sau inmormantare in Sapanta.”Drama” preotului Grigor Mihai si prin el a intregii biserici greco-catolice din Ardeal ,este ca nu au credinciosi!!!!!!!.De aceea nu se poate vorbi de un conflict intre doua comunitati ,pentru ca nu exista comunitatea greco-catolica in Sapanta.Conflictul artificial fiind este intretinut prin intermediul mass-media si este creat de preotul Grigor Mihai si de Episcopia greco-catolica de la Baia Mare. Pe plan local nu exista tensiuni intre ortodocsi si cei 10 greco -catolici. Batalia se duce doar la nivel de imagine, mass-media si la nivel institutional.
    Intelegem frustrarea episcopului Ioan Sisestean, deoarece parohia ortodoxa Sapanta restaureaza integral biserica,cu acordul credinciosilor care sunt propietarii de drept. Protestele greco catolicilor provin din faptul ca biserica aceasta in stilul sau neogotic, reprezenta ultimul bastion al prezentei Vaticanului in Sapanta….Nu isi doreste episcopul Ioan Sisestean o biserica in stil bizantin clasic, dar comunitatea ortodoxa doreste acest lucru.Arhitectul Dorel Cordos a realizat proiectul iar mesterul de exceptie Andreica Gheorghe din Boroaia Suceava, care are 17 biserici realizate ,va desavarsi acesata jertfa a sapantenilor. Deja a realizat aproape integral pridvorul in stil bizantin clasic. Va fi o capodopera ortodoxa romaneasca aceasta biserica ,desi acum urcam atatea Golgote!!! Nu e prima oara cand ortodoxia romaneasca este rastignita in istorie de catre imperialismul catolic,in propria tara.

    Parinte Episcop Ioan Sisestean, a-ti intrebat preotul Grigor Mihai cate servicii religioase are in Sapanta? Comunitatea este ortodoxa, nu doreste sa cedeze biserica din cimitirul vesel.Sa iesim noi ortodocsii afara, cateva mii si sa intre cei 10 ai dvs? De ce nu veniti duminica sa va preluati biserica daca sustineti ca e greco-catolica?Aveti titlu de propietate? Parinte episcop Ioan Sisestean chiar traiti intr-o alta dimensiune ? Cate persoane aveti in Sapanta?

    Credeti ca Hillary Clinton va poate ajuta ? Daca nu aveti credinciosi ,nu va ajuta nimeni nici macar Papa Benedict.Vaticanul a pierdut teren intr-un Occident desacralizat si protestant si incercati aici in estul Europei sa castigati terenul pierdut! Practic biserica dvs de la Sapanta e una virtuala ,pe internet si in mas -media .In realitate situatia e total diferita.Parinte Epsicop Ioan Sisestean stiati ca la Cluj Napoca in 1948 s-au strans 423 de canonici,protopopi,profesori si preoti greco-catolici care au semnat un apel de revenire la Ortodoxie? In 1700 de la ce cult au trecut ardelenii la greco-catolici?
    In Sapanta in 1948 au revenit de la greco catolici la ortodocsi 3451 de persoane. Adica toata comunitatea. Biserica din cimitirul vesel este a comunitatii. Parinte episcop cum se certifica activitatea pastorala a unui preot care nu are timp de sapte ani botez,cununie si inmormantare? Are doar activitate in instante,in tribunale,cere toata averea bisericii sa fie restituita .Corect ar fi ca sa se imparta in functie de numarul de enoriasi. Parintele Grigor a creat acest circ in mass media si a trimis scrisori la diverse institutii,de la Traian Basescu pana la primaria Sapanta .Acest mod de actiune a adus prejudicii de imagine localitatii….Biserica este a sapantenilor,Nici Patriarhul Daniel nici Papa Benedict si nici o instanta juridica nu le-o poate lua. Nu le puteti lua sufletul . Parinte episcop, preotul Grigor a afirmat ca ne-a donat noua ortodocsilor 1 ha de teren pt ca sa facem manastirea in anii 90 si paradoxul ,ne-a permis sa slujim acolo ? E ridicol ! Are acte sa probeze asemenea afirmatii? Biserica din cimitirul vesel apartine comunitatii ! Lupta se duce intre Episcopia greco -catolica de la Baia Mare ca institutie si credinciosii ortodocsi din Sapanta ca si comunitate.”

    Justin Leon Lutai

  11. Profesor Dr.Nutu Rosca – Probleme bisericeşti la Săpânţa
    Scris de Sighet Online
    Vineri, 05 Iunie 2009 15:27 74 Afişări
    Pentru a lămuri problemele ridicate de un comunicat greco- catolic despre situaţia bisericească din Săpânţa, la început trebuie să lămurim noţiunea de biserică. Acest cuvânt are două sensuri: 1. Biserică însemnează comunitate de credincioşi, biserică vie. Acesta este sensul principal al cuvântului. 2. Biserică însemnează şi clădirea în care se fac slujbele religioase.

    În Săpânţa există o biserică vie, o comunitate ortodoxă de la creştinarea poporului român până astăzi. În evoluţie vieţii bisericeşti din Transilvania a existat un incident istoric, când Habsburgii şi ungurii au vrut să transforme Transilvania dintr-o ţară românească ortodoxă într-o provincie catolică a statului maghiar. Aceştia au vrut să facă transformarea prin biserică; să-i treacă pe români la catolicism, la religia Habsburgilor şi a ungurilor. De aceea l-au determinat pe mitropolitul ortodox al Transilvaniei, Atanasie Anghel, să meargă la Viena în acest scop. Acolo i-au adus o mulţime de acuze nedrepte şi l-au ameninţat cu temniţa, iar dacă vrea să scape, să treacă la uniaţie. El n-a avut tăria lui Brâncoveanu să moară pentru dreapta credinţă, ci pentru a-şi salva viaţa, şi-a călcat jurământul depus întru ortodoxie şi, silit, a acceptat uniaţia. Odată ce mitropolitul a trecut la uniaţie, autorităţile străine au pretins că a trecut tot poporul, dar poporul n-a trecut, ci şi-a păstrat legea strămoşească ortodoxă mai departe.

    Astfel că imperialii de la Viena, după şaizeci de ani, au constatat că românii din Transilvania sunt tot ortodocşi. Atunci au trimis război asupra lor, condus de generalul Bukow, care a venit asupra Transilvaniei cu multă armată cu muniţie, cu armament, cu tunuri şi cu ordinul dat armatei să distrugă prin foc bisericile şi mănăstirile de lemn şi să le dărâme cu tunurile pe cele de zid. Atunci au fost rase de pe suprafaţa pământului transilvan peste trei sute de biserici şi mănăstiri, pe care românii le-u ridicat cu multă jertfă. Acest război nu s-a făcut pentru mântuirea sufletelor românilor, ci pentru stăpânirea Transilvaniei.
    Prin toate persecuţiile şi necazurile, săpinţenii au rămas statornici în credinţa ortodoxă. În 1761, când le-a murit un preot,, autorităţile le-au trimis un preot greco-catolic, dar săpinţenii nu l-au primit, ci s-au adus un preot ortodox de la Arad.
    Pentru a se întări în credinţa ortodoxă, săpinţenii ţineau legături permanente cu marile centre ortodoxe din Tara Românească şi din Moldova, de unde îşi procurau cărţi sfinte de slujbă şi învăţătură ortodoxă. Cu cărţi ortodoxe şi-au asigurat ei în permanenţă biserica. Astfel şi-au adus Cartea de românească învăţătura din 1643 a mitropolitului Varlaam; Noul Testament de la Bălgrad din 1648, editat de mitropolitul Simion Ştefan; Biblia de la Bucureşti din 1688, editată de domnitorii Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu; Liturghier editat în 1715 de mitropolitul Ghedeon al II-lea. Un Antologhion tipărit în 1717 la Râmnic de episcopul Damaschin Dascălul. Acesta a fost cumpărat cu 27 de zloţi în 1745 chiar de preotul din Săpânţa, Ion de Drăgoeşti. La îndemnul preotului Grigore Mihali, credinciosul Stan Toader a legat această carte în 1814. Iată cum preoţi şi credincioşi s-au îngrijit
    tot timpul să se păstreze ortodoxia în Săpânţa. Urmează alte cărţi necesare: Evanghelie de Bucureşti, din 1720, editată de mitropolitul Teodosie, cumpărată de preotul Ioan; Penticostarion de Bucureşti, editat de mitropolitul Neofit Cretanul; Catavasier de Rădăuţi din 1744, editat de episcopul Varlaam; Ceaslov de Rădăuţi din 1745, editat de episcopul Varlaam; Octoih de Bucureşti din 1746, tipărit de mitropolitul Neofit Cretanu; Liturghier de Bucureşti din 1746, publicat de mitropolitul Neofit Cretanul; Triodion de Bucureşti din 1747, editat de mitropolitul Neofit Cretanul; Evanghelierul de Sibiu din 1859, editat de Andrei Şaguna; Cantorul bisericesc de Arad, din 1905; Octoihul mare de Râmnic din 1912, editat de episcopul Ghenadie Georgescu.
    În biserica din Săpânţa au existat tot timpul numai cărţi de slujbă şi de învăţătură ortodoxă. N-a existat nici o carte de dogmatică greco-catolică. Săpinţenii au ţinut atât de mult la dreapta credinţă şi la cărţile ortodoxe, încât, în 1782 o mulţime de credincioşi au dat bani pentru legarea cărţilor sfinte din biserica lor, să poată fi folosite în continuare spre păstrarea credinţei strămoşeşti.
    Preoţii şi credincioşii care au cumpărat cărţi pentru biserică, au scris pe ele închinări specifice ortodoxe: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (1). Iar spre a-şi apăra aceste cărţi, au scris blesteme pentru cei ce le-ar înstrăina de la biserică: „Iar de se va afla cineva să o înstrăineze, să fie blestemat de Dumnezeu” (2).
    Episcopul Greco-catolic de la Muncaci a vrut să-i treacă la uniaţie cu orice preţ. El a scris comitelui suprem al Maramureşului să se îngrijească de aceasta, cu ajutorul forţei judecătoreşti, atât pe mirenii revoltaţi, cât şi pe preoţii sfinţiţi aiurea (adică ortodocşi), care seduc poporul, a-i lega în lanţuri (<>) şi, întocmai cum s-a făcut la Satu Mare, a-i arunca în temniţă şi a-i chinui cu sete şi cu foame” (3). Prin asemenea ameninţări au trecut săpinţenii, dar nu s-au abătut de la dreapta credinţă. Astfel că, în secolul al XIX-lea, istoricul Dulişcovici spunea că „ortodocşii din Săpânţa nici până în timpul său n-au putut fi convertiţi la Unire” (4).
    Autorităţile străine i-au supranumit şi pe săpinţeni „greco-catolici”. Ei au suportat acest supranume, dar şi-au păstrat legea strămoşească. Iar în 1948, când au fost eliberaţi si de ultima încorsetare a Concordatului cu Vaticanul, atunci s-au declarat pe faţă ortodocşi, drept ceea ce au fost din totdeauna. Aceasta este biserica vie din Săpânţa. Aceasta este comunitatea ortodoxă de-a lungul istoriei din Săpânţa. Săpisţenii sunt adevăraţi eroi în lupta de a-şi apăra şi păstra dreapta credinţă.
    Biserica, locaş de cult. În continuare ne referim la câteva din punctele unui comunicat greco-catolic privitor la biserica, locaş de cult, din Săpânţa. În comunicatul respectiv se spune de cinci ori că biserica din Săpânţa este greco-catolică. O comunitate cu credinţă ortodoxă atât de puternică nu putea avea un locaş de cult greco-catolic. Comunitatea ortodoxă din Săpânţa, se ştie din tradiţie că a avut o biserică de lemn, care nu se ştie în ce timp a dispărut, dar se ştie că în locul ei credincioşii din Săpânţa si-au ridicat alta, tot de lemn. Aceasta a fost mistuită de un incendiu în ziua de Paşti din 1880. Cu multă trudă şi jertfă, comunitatea din Săpânţa si-a construit altă biserică, de data aceasta de piatră. Construcţia s-a terminat în 1886. Atâta rugăciune ortodoxă s-a rostit, atâta citanie ortodoxă s-a făcut din cărţile de mai sus, atâta tămâie ortodoxă s-a cădit, atâta lumânare
    de ceară s-a topit în acea biserică, încât şi pietrele din pereţii bisericii au primit duh ortodox.
    În urmă cu câţiva ani, propaganda greco-catolică i-a făcut pe câţiva săpinţeni, foarte puţini, să părăsească marea comunitate ortodoxă şi să se declare greco-catolici, dar ei ar vrea să le aparţină lor biserica pe care au părăsit-o, precum şi averile bisericeşti, Ca să-şi justifice aceste pretenţii, la punctul 1 din comunicat se spune că biserica şi cimitirul au fost proprietăţi greco-catolice, dar acestea au aparţinut din totdeauna marii comunităţi ortodoxe.
    La cele spuse în punctele 2 şi 3 precizăm că Stan Ion Pătraş nu poate fi invocat în propaganda greco-catolică pentru că el a fost prim-curator ortodox până la moarte. Iar preotul Riţiu, care s-a rugat şi a predicat din cărţile ortodoxe de mai sus, a fost arestat pentru că a fost intelectual de elită, la fel ca şi cei peste două mii de preoţi ortodocşi, care au fost arestaţi pentru că şi ei au fost intelectuali de elită. Apoi săpinţenii nu s-au dus în cimitir să înveţe limba română din epitafe. Ei aveau limba română în sânge şi în viaţă. Opera culturală şi religioasă a fost continuată şi întreţinută de-a lungul istoriei de Biserica Ortodoxă.
    Din cele spuse la punctul 4 se vede clar că săpinţenii n-au vrut să se declare greco-catolici pentru că se simt ortodocşi şi vreau să rămână statornici în legea strămoşească.
    Privitor la cele spuse pa punctul 5, precizăm că autorităţile statului nu sunt iezuiţi şi Statul Român nu este Bukow să dezbine biserica neamului.
    La punctul 6, după ce în comunicat se spune de cinci ori că biserica din Săpânţa este greco-catolică, aici se recunoaşte că biserica este „aflată în posesia Bisericii Ortodoxe Române”.
    La punctul 7 s-a răspuns în alte materiale. La punctul 8 se face o confuzie între biserica parohială şi mănăstire. Edificiul aflat La Livadă are statut de mănăstire şi se află pe terenul bisericii ortodoxe, care a fost donat bisericii de către boierii din Săpânţa pentru a o înzestra. Boierii din Săpânţa au înzestrat şi Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului de la Peri cu o moară cu două roţi, care se afla pe cursul inferior al râului Săpânţa.
    La punctul 9 se vorbeşte despre „distrugerea” bisericii din Săpânţa. Adevărul este altul. Comunitatea ortodoxă din Săpânţa a întreprins ample lucrări prin care îşi renovează şi consolidează biserica.
    Pentru cele de la punctul 10 precizăm ca biserica din Săpânţa nu este monument istoric. Nu este înregistrată în lista monumentelor istorice.
    Pentru cele de la punctul 11 menţionăm că Cimitirul Vesel îşi are valorile lui , iar parohia ortodoxă din Săpânţa are un vast program pus în aplicare pentru păstrarea acestor valori.
    Privitor la cele de la punctul 12, argumentul de ordin logic este că biserica este a marii comunităţi creştine din Săpânţa, care o moşteneşte de la străbuni, o întreţine, o renovează şi se roagă în ea, şi nu a celor care au părăsit-o.
    Privitor la punctele 13 şi 14, considerăm că o hotărâre greşită nu trebuie pusă în aplicare, ci trebuie să se revină asupra ei şi să se cerceteze până se va afla adevărul.
    La punctul 15 se face din nou confuzia dintre biserică şi mănăstire. Aici se mai sugerează şi o sentinţă prin care biserica să se dea greco-catolicilor, iar ortodocşii să fie trimişi la mănăstire. Înntr-o asemenea absurditate biserica ar rămâne goală, fiindcă greco-catolici sunt aşa de puţini că ar intra toţi în casa scării. Se mai spune că biserica şi Cimitirul Vesel vor rămâne în folosul comunităţii. Afirmaţie fără sen, fiindcă ele sunt în folosul comunităţii din totdeauna.
    Prin urmare, propaganda greco-catolică nu poate câştiga prozeliţi în Săpânţa, pentru că săpinţenii sunt tari în credinţa ortodoxă. Prin toate acestea săpinţenii sunt adevăraţi eroi întru apărarea şi păstrarea dreptei credinţe.

    NOTE

    1. Ioan Bârlea, Însemnări din bisericile Maramureşului, Atelierele Grafice Socec. & Comp. Societatea Anonimă, Bucureşti, 1909, passim.
    2. Ibidem, p. 169.
    3. Simion Reli, Biserica Ortodoxă Română a Maramureşului în vremurile trecute, Editura Mitropoliei Bucovinei, Cernăuţi, 1938, p. 192.
    4. Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol. II, Editura Tiparul Tipografiei Aehidiecezane Sibiu ,1930,pag 218. Profesor Dr.Nutu Rosca

    Autor: Profesor Dr.Nutu Rosca

  12. Am primit din partea preotului paroh ortodox Puscas Gabriel din comuna Sarasau urmatorul comunicat pe care vi-l reproducem in continuare:

    Abuzuri şi intimidări catolice faţă de parohia ortodoxă de la Sarasău (Maramureş). Biserica ortodoxa de la 1600 (Sarasău)

    “Un preot greco-catolic acuza deunăzi BOR de comportament talibanic faţă de comunităţile greco-catolice. În realitate, se adevereşte faptul că parohiile ortodoxe din Ardeal sunt supuse unor hărţuieli şi atacuri permanente din partea Bisericii Greco-Catolice, totul cu scopul de a înstrăina bunurile deţinute de parohieni. Clamând dreptatea, catolicii folosesc principiul forţei, al intimidării, în atingerea scopurilor de dominaţie instituţională şi de realizare a infrastructurii potrivite prozelitismului din Ardeal.

    O situaţie de acest gen se derulează şi în comuna maramureşeană Sarasău. Parohia ortodoxă a câştigat în anul 2000, prin proces cu sentinţă definitivă, biserica monument istoric construită la anul 1600 (deci, proprietate a Bisericii Ortodoxe şi a comunităţii ortodoxe locale). Dar nici până în acest moment, la nouă ani de la câştigarea dreptului istoric de a folosi biserica lor, ortodocşii nu pot intra şi nu pot sluji acolo. Motivul? Biserica Catolica a deschis tot felul de procese parohiei ortodoxe, iar limita bunului simţ elementar este cu mult depăşită prin faptul că se folosesc, faţă de preotul localităţii, pr. Gabriel Puşcaş, şi parohienii ortodocşi, intimidări bazate pe forţa brută.

    “Numai cu vărsare de sânge” este deviza catolicilor care nu vor să cedeze biserica, proprietate juridică de drept a ortodocşilor, manifestându-se, de altfel, în spiritul acestui “principiu”: s-a ajuns până la spargerea geamurilor casei parohiale ortodoxe. Altădată, s-a recurs la ameninţări cu violenţa atunci când preotul Gabriel Puşcaş a dorit să prăznuiască un hram alături de PS Iustinian Chira în biserica monument istoric, astfel încât ortodocşii s-au văzut nevoiţi să renunţe la această intenţie. Trebuie menţionat faptul că biserica greco-catolică are unde să îşi facă slujbele, având o catedrală pentru acest lucru. Deşi nu îngăduie ortodocşilor să intre în biserica-monument, greco-catolicii nu o folosesc, decât foarte rar.

    Trist este faptul că, deşi justiţia şi-a spus cuvântul, deşi biserica este datată istoric, cu certitudine, ca fiind din 1600 şi, prin urmare, ortodoxă, deşi comunitatea ortodocşilor este mai numeroasă, catolicii folosesc mijloace abuzive pentru a ţine, în continuare, biserica sub stăpânirea lor. Oare autorităţile sunt într-atât de neputincioase încât nu pot să garanteze respectarea legii? Sau catolicii sunt mai puternici şi decât legea în Ardeal?”
    Preot paroh Gabriel Puscas

  13. Acum ce vreti? Catolicii au ceva ce noi romanii nu am avut niciodata: cizme. Cu ele pot intra si peste Dumnezeu si sa nu simta Duhul Sfant sau Spiritul Sfant ca sa inteleaga si ei. Oamenilor de 1000 de ani va manca satana prin catolicism si protestanti si nu va prindeti? ha ha

  14. Sf. Iov Codrea se trage din stapanii satelor Sarasau si Sapanta. Era un cnezat de 18 sate, numar mare de sate, chiar si fata de boierii munteni. NU le e rusine acestor tarani parveniti catolici sa intre in ctitoriile ortodocsilor dintre care unii au ajuns sfinti?

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Saras%C4%83u,_Maramure%C8%99#cite_note-2

    http://www.sfantuliovdinuglea.ro/

  15. http://www.pravoslavie.ru/put/32318.htm

    http://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%98%D0%BE%D0%B2_%D0%A3%D0%B3%D0%BE%D0%BB%D1%8C%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9

    http://drevo-info.ru/articles/12678.html

    Acest Sfant se pogoara direct din stapanii cnezatului de Sarasau din care era si Sapanta parte. Si acei tarani de pe mosia sa, care cu ajutorul catolicilor l-au alungat in partile rusesti, care pastrau ortodoxia, acum vor sa ii intre in ctitoriile neamului sau. Sper ca el, ca un boier sfintit si ctitor acolo, sa ii opreasca pe acesti tarani uzurpatori catolici.

    Sa stea ortodocsii din Sapanta si Sarasau cu icoanele Sf. Iov Codrea in fata bisericilor si vor birui!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate