VIATA SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL, “un Sfant Parinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea” (10 ianuarie – 195 de ani de la nastere)

9-01-2010 Sublinieri

Troparul Sfântului Teofan Zăvorâtul

Glas 8

Invăţătorule al Ortodoxiei, arătătorule al evlaviei şi curăţiei, nevoitorule al pustiei Vâşa, de-Dumnezeu-înţelepţitule ierarhe Teofan, în scrierile tale ai tălmăcit cuvântul lui Dumnezeu, arătând tuturor credincioşilor calea mântuirii. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul

Glas 4

Ca cela ce porţi numele arătării lui Dumnezeu, o, ierarhe Teofan, cu învăţăturile tale ne-ai arătat nouă armonia vieţii duhovniceşti precum o harfă înţelegătoare. Cu îngerii stând acum înaintea tronului Sfintei Treimi, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre.

***

vy_20

Cuv. Seraphim Rose: A FI LEGAT CU TRECUTUL

(…) Astfel de consideratii ar trebui sa ne faca sa-i pretuim si mai mult pe Parintii veacurilor recente (insa fara a-i transforma si pe ei intr-o moda!), care ne-au transmis Ortodoxia si ne invata cum sa ne apropiem cu cumpatare de Parintii vremurilor mai timpurii. Trebuie sa privim la noi insine: daca vedem ca avem ravna pentru Ortodoxie si inca nu suntem „legati” de linia care duce inapoi la Ignatie Briancianinov si Teofan Zavoratul, suntem in primejdie sa nu fim legati deloc de Parinti. Ar trebui sa existe o linie neintrerupta.

Mai putem inca gasi preoti „obisnuiti” de parohie, unii dintre ei din Lumea Veche, care nu s-ar gandi nicicand sa faca schisme si factiuni, sau sa excomunice (afuriseasca) pe cineva din pricina strictetii, care sunt indelung-rabdatori, care adesea nu spun nimic si sunt, prin urmare, criticati sau trecuti cu vederea. Aceste critici sunt superficiale: trebuie sa cautam mai profund ca sa gasim ceva anume in acesti pastori si in Biserica, ceva ce nu este prea vadit din afara – chiar aceasta „legatura” cu trecutul.

Nu veti gasi multi oameni care sa va talcuiasca in amanunt aceasta. Trebuie, oriunde ati fi, sa incercati sa primiti acele lucruri care nu pot fi transmise intotdeauna prin vorbe. Aceste lucruri sunt insesi caracteristicile ce provin dintr-o inima calda si iubitoare: indelunga-rabdare, ingaduinta, ravna (dar nu una care sa devina critica fata de ceilalti).

De indata ce incepi sa afirmi ca „Acesti oameni nu fac lucrurile asa cum trebuie”, trebuie sa te opresti si sa-ti dai un avertisment launtric. Chiar daca e adevarat – asa cum se intampla adesea, intr-o anumita masura – aceasta atitudine critica este un lucru extrem de negativ care nu te va duce nicaieri. In cele din urma, te-ar putea aseza in afara intregii Biserici. Asadar, trebuie sa iti aduci aminte sa nu judeci sau sa te crezi atat de intelept incat sa „stii mai bine”. Din contra, incearca sa inveti, poate fara cuvinte, de la unii dintre oamenii pe care ii critici.

Ravna si entuziasmul nostru trebuiesc temperate de intelepciunea care ne vine prin Ignatie Briancianinov si Teofan Zavoratul, poate chiar si prin cel mai simplu preot de parohie, pe cai pe care trebuie sa fim indeajuns de subtili si rafinati pentru a le discerne, chiar daca nu ni se spune despre ele. (…)

(DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI)

***

EPISCOPUL TEOFAN ZĂVORÂTUL – DASCĂL AL MONAHISMULUI AUTENTIC

“Episcopul Teofan Zăvorâtul (+1894) este un Sfânt Părinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea. Pe lângă faptul că a fost un scriitor de seamă al literaturii ascetice, a fost şi un profet în toată puterea cuvântului. Nu a fost numai un ierarh şi un dascăl de prim rang, recunoscut astfel atât în vremea sa cât şi în vremurile noastre, ci şi un om foarte smerit, accesibil celor simpli. Pentru a face înţelese unele adevăruri adânci şi de taină creştinilor din timpul său, a căror mântuire o dorea sincer, s-a folosit de un limbaj simplu. Calea către mântuire, aşa cum bine ştia, înseamnă dobândirea duhului Părinţilor, care presupune o inimă smerită, un fel de a fi smerit şi neprefăcut. Episcopul Teofan nu dorea să aibă de-a face cu o teologie care nu era bazata pe o inimă înfrântă şi pe asumarea unei filosofii de viaţă ortodoxe, întrucât înţelesese foarte bine cum duhul lumesc poate, prin intermediul teologilor, să îndepărteze teologia şi viaţa duhovnicească de realităţile zilnice ale vieţii omeneşti din lumea aceasta căzută.

Cunoaşterea învăţăturii patristice de către episcopul Teofan a fost înlesnită de slujirea în cadrul Misiunii Ortodoxe din Ţara Sfântă, unde a avut mult folos din cercetarea vechilor biblioteci ale Ierusalimului, mănăstirii Sfântul Sava, Sinaiului etc. Insă deprinderea cu duhul Părinţilor nu a venit doar din cărţi, ci a dobândit-o din experienţa sfinţeniei „opincii” ruseşti – sfinţenia săracilor şi a ţăranilor. Mai târziu a ajuns să înţeleagă sensul adânc al literaturii ascetice, care are ca învăţătură centrală „inima înfrântă, prin propria sa stare de aspră persecuţie. Datorită acestei persecuţii, precum vom vedea, a fost nevoit să aleagă viaţa severă de zăvorât.

Născut în 1815, episcopul Teofan a primit cea mai bună educaţie teologică din vremea aceea. A urmat cursurile Academiei Teologice din Kiev, în timpul cărora a hotărât să renunţe la lume şi a fost tuns ca monah. După absolvire a devenit profesor la diferite Seminarii, şi apoi a slujit ca inspector şi preot atât în Ierusalim, cât şi în Constantinopol. In 1859 a fost hirotonit episcop al Tambovului, iar mai târziu a fost transferat în Eparhia Vladimirului.

La doi ani după hirotonirea sa, episcopul Teofan a avut o experienţă cutremurătoare, care l-a marcat pentru tot restul vieţii sale. Aceasta a fost canonizarea şi scoaterea spre închinare a moaştelor Sfântului Tihon de Zadonsk, pe care episcopul Teofan l-a iubit încă din copilărie. Dobândind o vastă cultură duhovnicească în timpul anilor de studiu şi călătorie, de viaţă monahală şi pastoraţie, el începe acum, din proprie voinţă şi cu multă râvnă, să-l imite pe Sfântul Tihon de Zadonsk. Asemenea Sfântului Tihon, şi-a folosit chemarea arhipăstorească pentru a-i transforma pe oameni în adevăraţi asceţi. El dorea angajare la asceză din partea tuturor, monahi si nemonahi.

Izbutind destul de bine în strădaniile sale, a stârnit invidia şi ura celor care nu erau obişnuiţi cu chipul ascetic pe care încerca să-l recomande ca model în Eparhia Vladimirului. Datorită tuturor obstacolelor pe care le-a întâmpinat, a avut posibilitatea să înţeleagă mai limpede mentalitatea vremurilor sale şi năvala apostaziei asupra lumii. Şi-a adunat cugetările într-o carte profetică, intitulată Despre Ortodoxie şi avertizarea celor care păcătuiesc împotriva ei, în care priveşte viitorul Ortodoxiei dintr-o perspectivă ascetică, considerând Ortodoxia ca unitate de măsură.

Ideile episcopului Teofan, bazate pe vechile principii creştine, erau considerate mai mult „o noutate” de oamenii Bisericii din vremea sa, mulţumiţi de ei înşişi. Şi astfel diavolul, care stătea la pândă, a început să caute modalităţi prin care să întindă capcane pentru ca acest puternic izvor de însufleţire patristică, episcopul Teofan, să poată fi oprit…

Episcopul Teofan, fiind tânăr, energic şi râvnitor, simţea că e mare nevoie ca femeia ortodoxă să se ridice la un nivel duhovnicesc mai înalt în societatea care se schimba cu repeziciune, fiind în pas cu modelele occidentale. El ştia că femeia ortodoxă, care a fost întotdeauna conştiinţa poporului, avea nevoie de o educaţie eclesiastică. Având aceasta în minte, a înfiinţat „Colegiile de juniori” – şcoli eparhiale de fete. Aceste şcoli trebuiau să pregătească soţii educate pentru viitorii preoţi, care puteau să îi ajute în parohie de pe poziţii egale; de asemenea, şcolile respective trebuiau să găzduiască o mişcare de emulaţie a profesorilor ortodocşi: idealişti, entuziaşti, cu formare ascetică, cu sfinţenie în inimile lor. Lucrarea episcopului Teofan în această privinţă a fost extrem de roditoare, având ca rezultat, cel puţin în eparhia sa şi în cele învecinate, dezvoltarea monahismului feminin şi formarea de noi mănăstiri.

Prezentul volum de predici ţinute în mănăstiri de călugăriţe rezumă învăţătura autentică despre monahism potrivită nevoilor femeii. Din acest punct de vedere este un volum aproape unic. Nu oferă numai recomandări sănătoase, bazate pe experienţă şi pe buna cunoaştere a înţelepciunii patristice, extrase din surse demne de încredere, ci constituie în acelaşi timp o mărturie a implicării personale a tânărului ierarh în educarea tinerelor fete.

… Insă diavolul nu dormea. Informaţia despre „căderea” episcopului Teofan, deşi tăinuită de contemporanii săi şi în mare măsură ignorată de biografii moderni, s-a păstrat totuşi şi este prezentată aici ca principalul motiv pentru retragerea sa: într-o zi, una din rudele îndepărtate ale episcopului i-a făcut o vizită la locuinţa sa şi, negăsindu-l acolo, a rămas să-l aştepte până când avea să sosească. Printr-o coincidentă ciudată, femeia a fost cuprinsă de ameţeală şi a leşinat, căzând pe patul lui. Acest lucru a fost văzut de cineva care a dat explicaţii răutăcioase referitoare la incident şi a produs nesfârşite zvonuri care s-au răspândit în legătură cu „imoralitatea” acestui energic arhipăstor atât de implicat în cauza femeii. Cel rău a amplificat bârfa la asemenea proporţii, încât – în ciuda tuturor realizărilor şi lucrărilor binefăcătoare ale episcopului Teofan – discreditarea sa ca păstor de suflete era garantată, cu atât mai mult cu cât societatea din timpul său era destul de birocratică, iar administraţia Bisericii şi a statului erau atotstăpânitoare. S-au făcut câteva încercări de a ajuta nevinovata victimă a calomniei. Relativ tânărul episcop Teofan nu a avut nici o altă posibilitate decât de a recurge la izolare, urmându-l pe îndrăgitul său Sfânt Tihon de Zadonsk, care de asemenea s-a văzut într-o situaţie fără scăpare în faţa deşertăciunii lumeşti din Biserică. Incetând orice legătură directă cu lumea, în afară de trei persoane, episcopul Teofan s-a retras într-o singurătate totală în Mănăstirea Vâşa ca arhipăstor eliberat din funcţie.

Efortul său de ridicare a nivelului vieţii duhovniceşti părea că este sortit sfârşitului, iar călugăriţele lipsite de îndrăgita lor sursă de îndrumare ascetică. Din fericire, nu a fost aşa pentru aceste femei şi pentru păstorii lor multpătimitori, fiindcă episcopul Teofan nu şi-a abandonat lucrarea, chiar dacă s-a izolat. Primea între douăzeci şi patruzeci de scrisori pe zi şi răspundea la toate, sfătuind cu multă sensibilitate duhovnicească. Tot restul vieţii – douăzeci şi opt de ani de izolare – l-a dedicat traducerii şi scrierii de lucrări ascetice şi răspândirii învăţăturii ortodoxe curate celor care nu aveau acces la scrierile academice şi nu erau obişnuiţi cu complicata ştiinţă numită teologie, accesibilă doar elitei învăţate. Din smeritul său refugiu a început să scoată la iveală volume după volume de nepreţuită literatură ascetică ortodoxă, menite să ridice nivelul vieţuirii creştin ortodoxe – într-o lume care întorsese spatele trecutului creştin şi se îndrepta către apostatul mod de viaţă apusean.

Lunga listă a lucrărilor episcopului Teofan este uimitoare. Lumea vorbitoare de limbă engleză abia acum a ajuns să guste din ospăţul duhovnicesc pe care el ni l-a pus la îndemână prin scrierile sale.

Cu rugăciunile acestui drept învăţător al Ortodoxiei, care şi-a aflat mântuirea şi a ajutat de asemenea milioane de suflete să şi-o găsească, fie ca Domnul să îi întărească pe cei care poartă de grijă sufletelor lor”.

Stareţul Gherman, Frăţia Sfântul Gherman de Alaska

05_10

Episcopul Teofan Zăvorâtul din Vâşa

(Scurtă biografie de E. Sumarokov)

“Persoana episcopului Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propăşirii morale a societăţii ruseşti. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lumea şi apropiaţii săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind şi îndrumând mii de oameni în viata lor duhovnicească.

Dobândind o mare experienţă duhovnicească printr-o totală lepădare de sine şi o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtăşit cu generozitate din comorile experienţei sale duhovniceşti tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lipsit de sfătuire. Insă el şi-a exercitat influenţa într-un mod mult mai extins prin intermediul cărţilor sale. Cum să-ţi trăieşti viaţa creştineşte; cum să nu cădem în deznădejde în mijlocul mlaştinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor şi sub povara deprinderilor noastre păcătoase; cum să-ţi doreşti mântuirea şi să începi lucrarea desăvârşirii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe calea aceasta şi să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii – despre astfel de lucruri vorbesc cărţile Episcopului Teofan.

In această privinţă se aseamănă marelui lucrător pe ogorul renaşterii duhovniceşti a poporului rus, Sfântul Tihon de Zadonsk, care a scris tot atât de mult, de bine şi de pătrunzător despre mântuirea sufletului omenesc aflat în mijlocul primejdiilor din această lume păcătoasă.

Dincolo de întreaga înţelepciune duhovnicească pe care o aflăm în cărţile sale stă chipul curat al unui mare ascet. Fiecare cuvânt al Episcopului Teofan produce o impresie foarte puternică fiindcă poartă în el amprenta vieţii sale. Când spune:

„Nu vă lăsaţi atraşi de pământ. Toate sunt coruptibile; numai fericirea de dincolo de mormânt este veşnică, neschimbătoare şi adevărată, şi ea depinde de modul în care ne petrecem viaţa aceasta!”

– atunci ca o mărturie vie a acestei perspective corecte asupra lumii şi a destinului sufletului omenesc stă propria sa lepădare de sine, izolarea sa şi dorinţa de a nu cere nimic altceva de la viaţă decât nevoinţa pentru Dumnezeu.

GetImageDetail.asp

II

Episcopul Teofan s-a numit în lume Gheorghie Vasilievici Govorov şi s-a născut pe 10 ianuarie 1815 într-un sat din apropierea Orlovului, unde tatăl său era preot. Astfel, de la primii paşi ai copilăriei sale s-a aflat în Biserică. A studiat mai întâi în şcoala pregătitoare teologică din oraşul Livna, iar apoi la seminarul din Orlov. Oricât de dificile şi aspre ni se par condiţiile de viaţă ale şcolii teologice din vremea aceea, cu toate că uneori erau nemiloase, le-a imprimat elevilor săi o disciplină mentală puternică.

Din 1837 până în 1841 şi-a continuat studiile la Academia Teologică din Kiev. Se poate spune că tânărul student mergea adesea la peşterile Lavrei Pecerskaia din Kiev şi în timpul reculegerilor sale ar fi căpătat contur în el hotărârea de a părăsi lumea. Chiar înaintea absolvirii cursurilor s-a călugărit.

După tunderea sa în monahism, Teofan, împreună cu alţi monahi proaspăt călugăriţi, s-a dus la Lavra Pecerskaia la binecunoscutul părinte Partenie. Stareţul le-a spus:

„Voi, călugărilor învăţaţi, care vă asumaţi diverse reguli, nu uitaţi că un singur lucru este cel mai de trebuinţă dintre toate: să te rogi, să te rogi neîncetat în mintea şi inima ta către Dumnezeu”.

La absolvirea cursurilor şi obţinerea licenţei ieromonahul Teofan a fost desemnat ca director provizoriu al Şcolii Teologice Sofia din Kiev; mai târziu a fost director al Seminarului Novgorod, profesor şi ajutor de inspector al Academiei Teologice din Petersburg.

Această activitate pur şcolară nu l-a mulţumit şi a solicitat să fie eliberat din serviciul academic. A fost desemnat membru al Misiunii Ruse din Ierusalim; apoi, ridicat la rangul de arhimandrit, a fost numit rector al Seminarului Olonetsky. Curând a fost transferat la Constantinopol ca prim preot al bisericii ambasadei, apoi chemat la Petersburg pentru a fi numit rector al Academiei Teologice şi inspector de religie pentru şcolile laice din capitală.

Pe 9 mai 1859 a fost hirotonit episcop al Tambovului. Aici a înfiinţat o şcoală pentru fete. In timpul şederii la reşedinţa din Tambov, episcopul Teofan a început să îndrăgească izolata sihăstrie din Vâşa. In vara anului 1863 a fost transferat la Vladimir, unde a slujit timp de trei ani. Aici de asemenea a deschis o şcoală eparhială pentru fete. Slujea la biserică adesea, călătorea mult în eparhie, predica în mod constant, a restaurat biserici şi cu toată inima a fost lângă turma sa, împărtăşind cu ea atât bucurii cât şi necazuri.

GetImageDetail.asp

III

In anul 1861 episcopul Teofan era prezent la deschiderea moaştelor Sfântului Tihon de Zadonsk. Acest eveniment trebuie să-i fi produs o puternică impresie, fiindcă avea atât de multe în comun cu Sfântul Tihon. Il îndrăgise mult pe Sfântul Tihon încă din copilărie şi se gândea totdeauna la el cu mult entuziasm, încât atunci când a venit vremea canonizării acestui mare îndrumător şi ocrotitor de suflete bucuria episcopului Teofan a fost inexprimabilă.

In anul 1866 episcopul Teofan a făcut o cerere pentru a fi eliberat din funcţia de episcop al Vladimirului, fiind numit mai-marele Sihăstriei Vâşa; şi curând după aceea, la o nouă cerere a sa, a fost eliberat chiar şi de acea îndatorire.

Ce motive l-au determinat pe episcopul Teofan, aflat în deplină putere, să-şi părăsească eparhia şi să se retragă în singurătate? Diferite sunt firile şi înzestrările oamenilor. Lui îi era greu în mijlocul lumii şi al acelor solicitări în faţa cărora omul trebuie să cedeze ca urmare a naturii sale coruptibile. Bunătatea fără margini a inimii sale, o blândeţe ca aceea a unui porumbel, încrederea sa în oameni şi acceptarea lor – toate acestea arată că nu era potrivit pentru el să trăiască în mijlocul unei lumi a certurilor ireconciliabile şi deşarte. Ii era destul de greu să fie conducător, mai cu seamă într-o poziţie importantă precum aceea de episcop. Increderea îi putea fi înşelată; n-ar fi putut să facă mustrările necesare. Pe lângă acestea, a simţit chemarea de a se dărui cu toate puterile sale scrisului duhovnicesc. Îşi dorea să se dăruiască pe sine, cu toate gândurile, numai lui Dumnezeu, pe Care Il iubea atât de mult. Dorea ca nimic să nu poată întrerupe totala împărtăşire de Dumnezeu, care îi era atât de dragă. Şi astfel a părăsit lumea pentru a fi numai cu Dumnezeu.

Episcopul Teofan a avut un model pe care l-a păstrat permanent înaintea ochilor: Sfântul Tihon, de care s-a lăsat influenţat încă din tinereţe, şi care de asemenea şi-a părăsit eparhia şi a devenit un mare îndrumător duhovnicesc pentru întreaga Rusie.

In retragerea sa de la eparhie, episcopul Teofan s-a gândit mai mult decât la orice altceva la mântuirea sufletului său, printr-o dăruire totală a fiecărui gând şi răsuflare lui Dumnezeu. Iar cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit în el. Fiind în pustie, nevăzut de oameni, a devenit o personalitate publică de o rezonanţă uriaşă. A căutat doar împărăţia lui Dumnezeu şi i s-a adăugat o mare însemnătate înaintea lumii.

Duminică, 2 iulie 1866, episcopul şi-a luat rămas bun de la turma sa. După slujirea Liturghiei a rostit ultima sa predică, într-o linişte înmormântală, în care putea fi auzit din când în când un plânset înăbuşit. Şi astfel au început 28 de ani de viaţă solitară şi plină de neîntrerupte nevoinţe.

GetImageDetail.asp

IV

In primii şase ani episcopul a mers la toate slujbele şi Liturghiile de dimineaţă. In biserică stătea fără să se mişte, fără să se încline, cu ochii închişi spre a nu i se distrage atenţia. In zilele de sărbătoare de obicei slujea.

Incepând din 1872, a întrerupt toate legăturile cu oamenii, excepţie făcând protopresbiterul şi duhovnicul său. Nu a mai mers la biserica mănăstirii, ci şi-a construit cu propriile mâini în chilia sa un paraclis închinat Botezului Domnului. Timp de zece ani a slujit Liturghia în această bisericuţă în fiecare duminică şi sărbătoare, iar în următorii unsprezece ani, în fiecare zi. Slujea complet singur, uneori în linişte, iar alteori cântând.

Părea să nu mai fie un simplu om, ci un înger, plin de smerenie şi blândeţe copilărească. Când cineva venea la el cu diverse probleme, spunea ceea ce era de trebuinţă şi se cufunda din nou în rugăciune. Mânca doar atât cât să nu-şi distrugă sănătatea. Tot ceea ce primea trimitea prin poştă celor săraci, păstrând pentru sine doar atât cât să-şi cumpere cărţile necesare. Din propriile sale cărţi tipărite, care se distribuiau cu repeziciune, nu păstra niciuna, sperând ca în felul acesta să poată fi vândute cât mai ieftin cu putinţă. In puţinele momente când nu se mai îndeletnicea cu rugăciunea, cititul sau scrisul, se ocupa cu activitaţi practice. Picta icoane şi era priceput la sculptura în lemn şi lăcătuşărie.

Episcopul Teofan primea în fiecare zi între douăzeci şi patruzeci de scrisori, şi răspundea la toate. Cu o sensibilitate extraordinară pătrundea starea duhovnicească a expeditorului scrisorii şi răspundea cu căldură, cu limpezime şi în amănunt mărturisirii acelui suflet tulburat.

Scrisorile lui, care au fost date tiparului după moartea sa, uimesc prin prospeţime, sensibilitate, simplitatea şi afectivitatea lor, prin profunzimea sentimentelor sale şi prin grija plină de căldură faţă de credincioşii cărora le scria.

Şi astfel vieţuia el, îndrumând din pustie pe credincioşii care veneau la el de departe, însetând după mântuirea lor.

Ar mai trebui spuse câteva cuvinte despre cărţile episcopului Teofan. Vorbea din experienţă şi în mod sistematic, ca unul care parcursese el însuşi fiecare etapă a creşterii duhovniceşti spre care dorea să-i îndrume şi pe ceilalţi. Printre lucrările sale se găsesc:

Scrieri de teologie morală: Scrisori despre viaţa duhovnicească; Scrisori despre viaţa creştină; Scrisori variate despre credinţă şi viaţă; Ce este viaţa duhovnicească şi cum să te adaptezi la ea; Calea spre mântuire; Despre pocăinţă, Sfânta împărtăşanie şi îndreptarea vieţii; Despre rugăciune şi cumpătare.

Comentarii la Sfânta Scriptură: Comentarii la Epistolele Sfântului Pavel (toate, cu excepţia celei către Evrei); Comentarii la Psalmii 33 şi 118.

Traduceri: Filocalia, în cinci volume; Rânduielile monahale; Războiul nevăzut; Cuvântările Sfântului Simeon Noul Teolog.

GetImageDetail.asp

V

Viaţa episcopului Teofan a trecut nevăzută lumii şi moartea l-a aflat tot în singurătate. In ultimii ani vederea a început să-i scadă, dar nu a abandonat munca asiduă, împărţindu-şi în continuare timpul în acelaşi mod ca până atunci. Seara, ajutorul său de chilie pregătea totul pentru slujirea Liturghiei de a doua zi. După Liturghie episcopul cerea un ceai printr-un ciocănit în perete. La ora unu mânca – în zilele când nu era post – un ou şi un pahar cu lapte. La ora patru lua ceaiul, iar după aceea nu mai mânca nimic.

Incepând din 1 ianuarie 1891 au apărut câteva nereguli în programul lui. Pe 6 ianuarie ora 4,30 după amiază, ajutorul său de chilie, observând starea de neputinţă a episcopului din ultimele zile (cu toate că scrisese după-amiaza) a intrat în camera sa. Episcopul zăcea mort pe pat. Mâna sa stângă era pe piept, iar dreapta era aşezată ca şi cum ar fi fost pregătită pentru o binecuvântare arhierească.

Trupul mort a rămas timp de trei zile în bisericuţa din chilia sa, iar alte trei zile a fost aşezat în catedrală – şi nu a dat semne de stricăciune.

Când a fost îmbrăcat în veşmintele arhiereşti, faţa îi era luminată de un zâmbet de bucurie. Episcopul Teofan a murit la vârsta de 79 de ani. A fost îngropat în răcoroasa catedrală Kazan.

In chilia episcopului Teofan totul era extrem de simplu şi sărăcăcios. Pereţii erau goi, mobila veche, un dulap în valoare de o rublă, un cufăr de două ruble, o masă veche, un suport de citit vechi, un pat de fier rabatabil, o canapea din lemn de mesteacăn cu şezuturi tari. Avea un set de unelte de strungărie, tâmplărie, legătorie de cărţi; echipament de fotografiat, o masă de lucru cu fierăstrăul şi o masă de tâmplărie. Avea o rasă de bumbac gri, o panaghie de lemn, o cruce de lemn pentru piept, un telescop, un microscop, un atlas anatomic şi unul geografic.

Apoi cărţile – cărţile fără număr, fără sfârşit, în limba rusă, slavonă, greacă, franceză, germană şi engleză. Printre acestea se găseau: colecţia completă a Sfinţilor Părinţi; o enciclopedie teologică în limba franceză în 150 de volume; istoria Rusiei a lui Soloviev; Istoria universală a lui Schlosser; lucrările filosofice ale lui Hegel, Fichte, Jacobi şi alţii; lucrări despre istoria naturii de Humboldt, Darwin, Fichte şi alţii. Ne revin în memorie cuvintele sale: „Este bine sa înţelegem alcătuirea plantelor, animalelor, mai cu seamă a omului şi legile vieţii; în ele se re velează înţelepciunea lui Dumnezeu, care este mare în toate”.

Pe lângă acestea era un număr enorm de icoane, un tablou al Sfântului Serafim de Sarov şi multe alte icoane pictate de episcopul însuşi.

Marele ierarh este ascuns de la noi cu trupul, dar sufletul său este viu în lucrările pline de dumnezeiască înţelepciune pe care ni le-a lăsat. In persoana episcopului Teofan, după cum a spus arhiepiscopul Nicandru de Vilna, avem un învăţător creştin universal, cu toate că nu a ţinut cuvântări; o personalitate publică, cu toate că trăia în pustie; un propovăduitor al Bisericii, care era auzit pretutindeni, cu toate că în ultimii săi ani nu a fost văzut în nici o biserică; un misionar-doveditor al greşelilor sectare, cu toate că nu a păşit în câmpul deschis al activităţii misionare; un sfeşnic strălucitor al învăţăturii creştine pentru credincioşii ortodocşi, cu toate că s-a ascuns de privirea oamenilor; abia având bunurile pământeşti necesare, totuşi îi îmbogăţea pe toţi cu avuţia duhovnicească a învăţăturii sale; necăutând slava pământească trecătoare, totuşi este slăvit acum atât de oameni şi de ştiinţa teologică, cât şi de diferite alte instituţii”.

(in: Sf. Teofan Zavoratul, Ravna duhovniceasca. Scrisori catre monahii, Editura Sophia, Bucuresti, 2008)

2305924536_8b67e1e69d

Va recomandam calduros si:

3Alte cuvinte importante pentru mantuire de la Sfantul Teofan la:

  • Parintele Eugen:

SF. TEOFAN ZĂVORÂTUL: CUM POATE FI CINEVA (PREOTUL DE PAROHIE) INDRUMĂTOR DUHOVNICESC ÎN ZILELE NOASTRE

SF. TEOFAN ZĂVORÂTUL: INDRUMARE DUHOVNICEASCĂ

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Pravila de rugăciune (1)

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Rugăciunea facută cu gura (2)

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Rugăciunea facută cu gura (2)

  • Koinonia:

Egoismul, mila de sine şi iubirea de sine

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Calea spre mântuire (fragmente)

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Sa ne pazim de noi caderi, pentru a nu rastigni din nou pe Domnul!

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Pornirile egoiste sunt duşmanii declaraţi ai adevărului”

Sfântul Teofan Zăvorâtul “Trebuie păstrată căldura dintai a credintei si a nadejdii”theophansttherecluse803-big

Sf. Teofan Zăvorâtul“Cugetarea trufaşă, aruncând o privire fugară asupra simplităţii evanghelice, o leapădă”

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Puterea lui Dumnezeu care se află în Biserică se primeşte prin atingere, iar primitoarea este credinţa”.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Pentru ce mulţi nu pricep convorbirile privitoare la lucrurile duhovniceşti? Din pricina învârtoşării inimii”.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Cel ce caută adevărul cu gând curat o simte îndată şi se încredinţează de adevăr”.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: De m-aţi fi cunoscut pe mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut”.

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Dacă oamenii cad în necredinţă – şi acum sunt foarte mulţi care cad – cad nu din altă pricină decât lipsa gândirii sănătoase”.

Sf. Teofan Zăvorâtul “Ţine tare credinţa că Domnul este cu tine“.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “…Domnul trimite ostenitorului Său duhul răbdării…”

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Asprimea nevoinţei trupeşti trebuie să fie împreunată cu înnoirea puterilor lăuntrice ale duhului”.

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Ce stârneşte mai mult întărâtarea lumii este în mai mare măsură al lui Hristos, mai aproape de El, mai în poitem-img-492c64d88dd7atrivire cu El”.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Sâmbăta presupunea odihna de grijile lumeşti, nu de faptele evlaviei şi iubirii de fraţi”.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: Împărăţia se aseamănă cu un grăunte de muştar şi cu drojdia.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: Cel ce ascultă cuvintele Domnului şi le plineşte

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: Numai cu rugăciunea nu te vei mântui ; la rugăciune trebuie să adaugi şi plinirea voii lui Dumnezeu.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: Dar cum poţi, trăind în societate, să nu priveşti la femeie?

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: Fără Domnul nimic nu putem face. La El să alergăm pentru orice nevoie.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: «Şi dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu o voi face». O, ce făgăduinţă mângâietoare! Dar puţfeohanzatvornikini se folosesc de ea…

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: Cine sunt adevăraţii «avangardişti»?

“Pentru ce Îl numesc oamenii pe Hristos Domn, dar nu fac voia Domnului…?

“Biserica respiră prin rugăciune”

Sf. Teofan Zăvorâtul – Rugăciunea

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri:Cum aş putea să înţeleg de nu mă va călăuzi cineva?”

Cum încearcă vrăjmaşul să abată omul pe calea greşită (I)

Cum încearcă vrăjmaşul să abată omul pe calea greşită (II)


Categorii

Calugaria / viata monahala, Sfantul Teofan Zavoratul, Sfantul Tihon din Zadonsk, Sfinti Parinti recenti, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “VIATA SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL, “un Sfant Parinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea” (10 ianuarie – 195 de ani de la nastere)

  1. Sfinte,Zavorate Teofan,vesnicule fericite,intelepte si indumnezeite povatuitor si indreptator al celor cazuti,al celor induhovniciti spre indumnezeire,bineplacutule al lui Dumnezeu si al ochiului omenesc, roaga-te pentru noi pacatosii,sa cunoastem dreapta purtare ce ne duce la Rai,iar in Usa,sa ne intinzi mana,trecandu-ne pragul in Lumina neapusa.

  2. “Din experientele pe care le-am aflat citind vietile sfintilor,se vede ca Domnul ii duce in mod diferit la desavarsire pe cei care se alipesc cu iubire calda de El si inchina Lui viata lor. Permite vrajmasului sa actioneze in modul sau caracteristic,fara a indeparta,totodata,mana Sa ajutatoare.TOTUL VINE DE LA DUMNEZEU.Insa caile Sale sunt minunate si,cel mai important,TAINICE. Chiar si cel initiat,priivind in urma,intelege acest lucru.Cat de potrivita este aici aceasta rugaciune:”Dupa multimea indurarilor Tale,miluieste-ma!” Iar cu rugaciune,lasarea noastra in mainile Domnului este intreaga,fara intoarcere…
    Important este sa va mantuiti! Trebuie sa va spun si altele,dar ramane pentru data viitoare.” Asa ne scrie Sfantul Teofan Zavoratul(scrisorile sale) in VIATA DUHOVNICEASCA SI CUM O PUTEM DOBANDI. Si noi sa ne bucuram si folosi de inteleptele lui scrieri.Doamne ajuta!

  3. Cu cât ai nume mai de seamă
    Cu cât ai nume mai de seamă
    Şi o poziţie mai sus
    Cu-atâta eşti mai responsabil,
    De ce-ai făcut şi de ce-ai spus.

    Trăirea fapta şi purtarea,
    Vorbesc adânc, fără rostire
    Conduc, decid, încurajează
    Spre rău sau către mântuire.

    O gafă mică poate duce,
    Pe foarte mulţi în rău, departe
    Încurajând nelegiuiţii,
    Şi vânătorii de păcate.

    Tăcerea poate fi pierzare,
    Când se asteaptă un răspuns,
    Şi-i aprobarea celor rele,
    Prin cele care nu s-au spus.

    Un gest necugetat aduce,
    O confirmare asteptată,
    De cei care pândesc greşeala,
    Şi şi-o doresc justificată.

    În grutăţile vieţii,
    Pe care altora le-ai pus
    Numai o clipă de odihnă,
    Va dovedi un sens opus.

    Cu cât poziţia-i mai ‘naltă,
    Cu-atât răspunderea-i mai mare,
    Când una spui şi alta-i fapta,
    Pe care-o vede fiecare.

    Agoniseala din putere
    Şi viaţa-n lux peste măsură,
    Şi-n puf, când ţara poartă jugul,
    E-o vină care naşte ură.

    Chiar dacă lumea nu rosteşte
    Şi nu auzi vre-o osândire,
    Pentru greşeala săvârşită,
    Ea tot provoacă rătăcire.

    Ea tot provoacă public răul,
    Că-i aşteptată ca răspuns,
    De cei ce-acoperă păcatul,
    Prin ce-ai făcut sau ce n-ai spus.

    Nu e uşor să ieşi în public
    Şi să nu fii precum un sfânt
    În gest, în vorbă şi-n trăire,
    În port în hrană şi veşmânt.

    Prin tot ce eşti şi faci în public,
    Eşti şi model eşti şi chemare
    Eşti şi rostire ne rostită
    Şi multora justificare.

    Atât în stat cât şi-n credinţă
    Cu cât eşti situat mai sus,
    Cu-atâta eşti mai responsabil
    La judecata lui Iisus.

    Sunt milioane ce aşteaptă,
    Ce vor prin tine să grşească,
    Să-ncalce legea şi cuvântul
    Şi mai uşor să jefuiască.

    Cu-atât mai greu răspuns l-aşteaptă
    Pe cel ce-n mod voit de sus,
    Din interes strică ce-i bine,
    Şi ce-a zidit în noi Iisus.

    Lovind în sufletele –n care,
    Iisus abia cu greu zideşte,
    -Prin libertate -n greul crucii-,
    Tot ce credinţa defineşte.

    Lovind în cei fără prihană,
    Care înghit pâinea durerii,
    Cu lacrimi, boli şi grele lipsuri,
    Şi-aduşi în pragul disperării.

    O , vai ,..şi vai,…de-aceia care,
    Au înşelat pentru putere,
    Şi nu le pasă de poporul,
    Şi adevărul care piere.

    Şi vai de acei care în public,
    Slujesc păcatele pe faţă,
    Corupţia, dezmăţul, ura
    Şi răutăţile din viaţă.

    Că toţi dau răului putere
    Prin tot ce au făcut şi-au spus,
    Şi-i folosit în făr ‘delege
    Şi înpotriva lui Iisus.

    De la familiia de-acasă,
    La presă şi guvern şi stat
    Biserică, învăţământ, cultură
    Vom da răspuns de ce-am lucrat.

  4. Recomandare- o carte a Sfantului Teofan-“Despre viata duhovniceasca si cum o putem doandi” . Poate ca a depins si de momentul in care am citit o insa mi s a parut o carte de un real folos. Sper sa fie si altora! Doamne ajuta!

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL DESPRE TIRANIA “OPINIEI PUBLICE” IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE CRESTINESC SI DESPRE RENUNTAREA LA OBICEIURILE LUMESTI
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Din corespondenta Sfantului Teofan cu o tanara ravnitoare DESPRE VIATA LUMEASCA SI VIATA DUHOVNICEASCA
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » “… s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu!”: Sfantul Teofan Zavoratul (10 ianuarie) despre CE ESTE IMPARATIA LUI DUMNEZEU SI DESPRE IDOLATRIILE SI ADULTERELE NOASTRE ASCUNSE
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Cand tihna noastra este o tihna mincinoasa…
  9. doamne ajuta,st un studentla teologie,cine ma poate ajuta cu slujba sf teofan zavoratul-vecernie si utrenie in orice limba posibila,multumesc…

  10. Pingback: SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL: Semnul haricei invieri launtrice intru Domnul. SUNTEM VII SAU MORTI SUFLETESTE? -
  11. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CE PACE POATE FI INTRE CRESTIN SI LUME? -
  12. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM TREBUIE SA STAM IN BISERICA SI CUM SA DOBANDIM ASEZAREA LAUNTRICA? -
  13. @vasile
    http://st-sergius.org/services/SlavMN/01-10B.pdf
    Slujba Sfântului Teofan Zăvorâtul în limba slavonă.

  14. Pingback: Parintele Serafim Rose: FORMAREA SUFLETELOR TINERE. “Daca nu vei deprinde simtaminte firesti, atunci toate scrierile ortodoxe nu-ti vor fi de niciun folos”. CUM E AFECTATA VIATA DUHOVNICEASCA DE NEVOILE PSIHOLOGICE SI DE IMATURITATEA EMOTIONAL
  15. Domnul s-a il odihneasca in pace .

    Hristos s-a inaltat !

    Adevarat s-a inaltat !

  16. Pingback: Viata si invataturile unui sfant al zilelor noastre, CUVIOSUL NIKON VOROBIOV, luptator impotriva MANIERISMULUI si FORMALISMULUI RELIGIOS FARISEIC si invatator cu putere al SMERENIEI AUTENTICE: “temandu‑se de cinstirea ieftina a poporului, care cau
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate