PLĂCERI SECRETE, DORINȚE INTERZISE, POFTE RAFINATE și invitația-cheie la… REVIZIE TEHNICĂ GENERALĂ și la “CARANTINA SIMȚURILOR”! Părintele Adrian Sorin Mihalache “despre reglajul sensibilității și reglementarea plăcerii în Postul Mare” (VIDEO, TEXT)
Conferința “VIAȚA COTIDIANĂ ÎN REVIZIE GENERALĂ. Despre reglajul sensibilității și reglementarea plăcerii în Postul Mare”, susținută de Diac. Sorin Adrian Mihalache la Iași (Biserica Sf. Sava), 4 martie 2018:
Transcriere fragmentara:
Intram direct in subiect. Ma bucur ca parintele Constantin Narcis a pomenit cuvantul „busola”, busola placerii, facand trimitere si la o carte care a aparut de ceva vreme la noi scrisa de un specialist in neurostiinte cu privire la modul in care functioneaza creierul pentru ca mult ne va folosi in seara aceasta [Busola Placerii – David J. Linden]. Reflectia noastra se va sprijini consistent pe realizarile pe care medicina le-a inregistrat in ultimii ani, in ultimele doua decenii, cu referire la functionalitatea noastra launtrica, modul in care activitatea cerebrala ne influenteaza.
Intram direct in tema mai intai aducand in discutie chestiunea placerii. De ce ar fi important sa discutam despre placere? Despre pofta si despre dorinte.
Daca stam si reflectam un pic la placere vom vedea ca ea reprezinta o parte foarte importanta din ceea ce ne misca de-a lungul unei zile si de-a lungul unei vieti. Placerea solicita din partea noastra un consum de resurse. Placerea ne ocupa mintea, ne starneste dorintele, ni le formuleaza – adesea ni le reformuleaza: daca avem in fata noastra o oferta diversificata de placeri s-ar putea ca privindu-le, in noi sa se nasca dorinte noi, pofte noi, si prin asta sa ne reorganizam tintele, pe o perioada scurta de timp sau lunga de timp. Placerea consuma resurse. Uneori pentru o clipa de placere asteptam o zi, asteptam ore tarzii din noapte in locuri zgomotoase pentru placerea de a vedea un prieten si de a-l asculta sau de a ne intalni cu el undeva. De fiecare data cand ceva ne place, suntem gata sa sacrificam ceva din timpul nostru, din energia noastra, din viata noastra, pentru acea placere. Pe de alta parte, nu trebuie sa avem in vedere in discutie si in reflectia noastra doar placerile pe care noi ni le satisfacem, ci ar trebui sa ne gandim si la placerile pe care le dorim, poate si in secret le dorim, si pe care uneori nu ni le permitem sa le satisfacem. Nu ni le permitem pentru ca sunt scumpe, sau nu ni le permitem pentru ca sumt ilegitime sau imorale.
Ne-ar ajuta mult pe fiecare dintre noi daca in aceasta perioada a postului, cum rar se intampla de fapt in viata noastra, sa facem un pas in spatele obisnuintelor cu care noi cautam placerile si ni le satisfacem, sa ne judecam pe noi insine sa vedem in ce registru de placere se afla in mod obisnuit fiinta noastra. Ca si cand am face un fel de harta a placerilor, pentru a identifica punctele sensibile, punctele problematice ale placerilor: placeri neziditoare, placeri imorale, placeri secrete, imaginate sau dorite sau poftite in inima noastra sau in gandurile noastre si pe care nu le savarsim din frica de a nu fi judecati de ceilalti, respinsi de apropiatii nostri sau, uneori, pedepsiti de lege.
Pentru ca atunci cand traim experienta culturala a zilelor noatre, ne intalnim cu diverse situatii, scene, continuturi, in muzica, in filme, in reclamele publicitare si am putea sa vedem daca in sufletul nostru nu cumva se starneste o placere de a avea acea experienta si ea nu este urmata de o reprimare a acestei dorinte, de o judecata aspra a constiintei noastre care sa o amendeze, sa o puna in paranteze. Pentru ca in felul acesta, supraveghind continutul nostru interior, am putea sa observam ca, la un moment dat, ar putea exista in inima noastra placeri interzise, pe care noi sa ni le dorim in secret din cand in cand si sa nu le infaptuim niciodata pentru a nu fi respinsi de ceilalti sau pedepsiti foarte aspru de lege.
Deci atunci cand judecam tema placerii si tema poftei cu privire la propria persoana, ar fi bine sa luam in atentie, sa cantarim, ce placeri avem noi de-a lungul vietii, de-a lungul zilei, care este acest registru al placerilor pe care in mod obisnuit le facem si care sunt acele placeri secrete pe care cu o inima nepocaita, neafectata, totusi ni le dorim, desi ele sunt ilegitime sau imorale sau de rusine.
Si de ce sa facem lucrul acesta? Pentru ca evaluand placerea mea, placerile mele, dorintele mele, eu pot sa imi dau seama in ce stadiu de viata spirituala sunt, de fapt. Pentru ca placerile mele sunt unul dintre cele mai intime autografe pe care eu le pot da ca persoana, pot da marturie despre autenticitatea mea interioara, despre interioritatea mea, in maniera ei cea mai autentica. Placerile mele cele mai intime spun mai mult despre mine decat faptele mele, decat cuvintele mele, decat ceea ce stiu ceilalti despre mine, pentru ca ele imi arata felul in care persoana mea se hraneste si ce considera ea ca fiind dulce, drag, placut sufletului sau trupului ei.
Si daca cineva, judecandu-si placerile, gaseste intre ele doar prilejuri de crestere spirituala, de bucurie interioara, de zidire, gaseste placere in a ajuta pe ceilalti, in a se ruga lui Dumnezeu, in a reflecta cu privire la frumusetile lumii, gaseste placere in exercitiul cunoasterii, gaseste placere in iubirea pe care o traieste impreuna cu cei dragi, in faptele bune pe care le face pentru cineva si in tot registrul placerilor sale nu gaseste ceva de rusine, atunci starea duhovniceasca a acelei persoane este mult imbunatatita. Daca ne gasim in registrul placerilor pe noi insine intr-o stare satisfacuta facand lucruri lumesti, consumand hrana, desfatandu-ne trupul in diverse locatii, insotindu-ne cu prietenii nopti nedormite in locuri zgomotoase, consumand alcool si tutun sau uitandu-ne la imagini necuviincioase sau ascultand o muzica fara un continut ziditor, daca acestea sunt placerile noastre, atunci starea sufleteasca sau nivelul nostru spiritual este foarte scazut.
Foarte rar ne gandim la placere in termenii acestia, pentru ca societatea in care traim nu ne da ragazul sa facem un pas in spate, sa iesim din priza consumului ca sa evaluam starea noastra si sa facem un fel de audit al placerilor, al dorintelor si al poftelor, sa vedem cate dintre ele sunt legitime, sunt ziditoare. N-avem timp sa facem acest pas inapoi, pentru ca in fiecare zi e ceva ce ne starneste pofta, sau, foarte obositi de pe parcursul zilei, dupa multa munca, multa activitate, multele responsabilitati, cand ajungem acasa nu mai avem ragazul sa facem aceasta evaluare. Trebuie o anumita luciditate, o anumita energie interioara pe care nu o mai avem la dispozitie pentru ca suntem foarte obositi.
Studiile despre vointa pe care multi cercetatori le-au facut in ultimii 10-15 ani avertizeaza cu privire la aceasta stare de oboseala pentru ca, asa cum gasim si in literatura filocalica scrisa de Sfintii Parinti, suntem avertizati ca, atunci cand suntem obositi de pe parcursul unei zile in care am facut multa activitate si ajungem acasa, avem tendinta sa ne permitem mici “bucurii”, mici placeri care nu sunt intocmai ziditoare, dar pentru ca mult ne-am vitregit pe parcursul zilei, [consideram ca] “meritam” totusi sa ne si mangaiem un pic.
Si multi parinti filocalici spun despre faptul ca atunci cand cineva se nevoieste, trebuie sa o faca cu masura, pentru ca, in exces nevoindu-se, va avea momente in care se va mangaia in exces, in compensatie pentru ceea ce “a patimit” atunci cand s-a nevoit.
Lucrul acesta este doar o paranteza la ceea ce spuneam: ori suntem permanent in priza placerilor sau a tentatiilor, pentru ca exista tot mai multe oferte care se vor a fi experimentate de catre noi, ori suntem epuizati de multa munca si osteneala si nu mai avem energia sa ne evaluam sensibilitatea si placerile si, cu atat mai mult, avem justificarea sa ne oferim niste placeri, chiar neziditoare unele dintre ele, pentru ca, nu-i asa, ne-am vitregit de-a lungul unei zile…
Deci am incercat doar sa zugravesc foarte rapid un argument, pentru faptul ca merita sa ne gandim la placere si sa ne cercetam cu luare aminte in privinta poftelor pe care le avem si a dorintelor pe care le avem. Dorintele mele misca fiinta mea. Atunci cand vreau ceva si doresc foarte mult acest lucru toata energia mea, toate energia interioara a fiintei mele, toate puterile mele se pun in ordinea acelui fagas, acelui drum, pentru a indeplini ceea ce trebuie facut ca sa ating ceea ce imi doresc sa fac. Si de aceea este foarte important sa vedem ce sensibilitati avem, catre ce se indreapta fiinta noastra, care sunt placerile pe care le urmaresc, pentru ca placerile pe care le urmaresc aprind, seteaza in mine dorinte si dorintele devin vectorii vietii mele, ma misc dupa ele, pentru indeplinirea lor. Una este cand cineva isi doreste, de exemplu, sa ia un examen si atuncea va depasi oboseala si va sta nopti intregi invatand pentru a lua acel examen. Si alta e dorinta cuiva care este adictiv si dependent de alcool, vinde tot din casa pentru a-si cumpara substanta de care depinde vital. Asta ne arata ca placerea ne seteaza dorintele si dorintele ne misca si ne structureaza viata, incat este absolut necesar sa vedem ce placeri avem, pentru ca ele, de fapt, ne organizeaza intreg efortul existentei. Si daca nu reflectam asupra acestui lucru, riscam sa traim cumva la dispozitia poftelor sau a placerilor, fara sa stim ca avem posibilitatea sa intervenim constient in mecanismul lor.
Exista o situatie mai complicata cumva, care vine dinspre lume. Civilizatia in care traim s-a dezvoltat foarte mult in sensul rafinarii ofertelor de placere, care rafineaza, la randul lor, poftele pe care noi le avem. Avem pofte din ce in ce mai rafinate, cautam lucruri din ce in ce mai precise. E ca si cum am avea mere, dar ne dorim un anumit mar, am avea dulciuri, dar ne dorim un anumit tip de dulce, am avea o masina, dar ne dorim alta. Pofta este din ce in ce mai rafinata, pentru ca productiile de bunuri trebuie sa se consume si aceste productii nu se vor consuma, daca nu sunt sprijinite de o industrie de marketing care ne convinge ca trebuie sa le achizitionam. Iar in fata stimulilor din marketing, pulsiunile noastre se intensifica, poftele noastre devin mai pronuntate si ne este tot mai greu sa ne controlam. Si aici trebuie sa intervenim cu o anumita supraveghere, o anumita inspectie, o anumita judecata de evaluare cu privire la ce suntem noi, de fapt, catre ce ne indreptam, daca fiecare din miscarile noastre merita facuta sau nu.
[…]
………………………..
Cercetarile arata ca avem nevoie de o anumita luciditate cand luam lumea in seama si cand o evaluam cu ceea ce ea ne ofera, ca nu putem spune DA tuturor ofertelor ei cata vreme avem putinta sa le consumam, ca avem nevoie de un anumit scepticism in privinta ofertelor ei. Si am trei exemple de cercetari care au fost facute destul de recent, in ultimii 10-12 ani, si care evidentiaza felul in care lumea ma poate tulbura pe mine ca persoana si imi poate cauza un deficit de sensibilitate in privinta celor spirituale sau duhovnicesti.
Tot mai multe cercetari au scos astazi in evidenta ca experienta culturii ne schimba foarte mult, dar cercetarile acestea, pe care le voi mentiona repede si destul de scurt, scot in evidenta intr-un mod foarte precis cum anume societatea de consum ne scoate din traseu cumva si ca e bine sa nu o luam pur si simplu asa cum este, ci sa o evaluam atent.
O cercetare facuta in 2006 scoate in evidenta ceea ce se numeste distanta empatica rece-cald. A fost un grup de subiecti pusi in doua situatii distincte sa judece niste situatii morale. Au fost pusi intr-o situatie obisnuita asa cum suntem noi sa judece unele gesturi facute de subiecti, prezentate in niste texte, subiecti care au abuzat fizic persoane, au abuzat sexual persoane de varste mai mici, inclusiv persoane minore. Evaluarile erau anonime. Subiectii barbati au judecat foarte aspru aceste situatii, din punct de vedere moral au fost in total dezacord. Distanta empatica rece-cald vrea sa sesizeze ce se intampla daca o anumita persoana are o stare emotionala diferita, daca judecatile ei sunt diferite. Si imediat dupa aceasta etapa a experimentului barbatii respectivi au fost expusi unor materiale incitatoare din punct de vedere sexual, au fost expusi unor fotografii. Si dupa ce au fost expusi prelungit acestor fotografii li s-a dat din nou sa evalueze exact aceleasi situatii dinainte, tot anonim. Sub starea aceasta incitata judecatile nu au mai fost la fel de morale, de curate, de dezirabile din punct de vedere etic. Subiectii au spus, anonim, ca ar fi dispusi ei insisi sa faca ceea ce au citit in scenariile acelea ca s-a savarsit asupra unor persoane minore sau impotriva vointei lor, inclusiv in situatiile in care aceasta ar fi fost o infidelitate.
Numai schimbarea starii, cu cateva mesaje incitatoare a schimbat judecata. Si aceasta distanta empatica rece-cald arata ca lucrurile pot fi modificate la o durata de timp foarte scurta. Schimbarea nu s-a produs dupa foarte multa vreme, ci de foarte putin a fost nevoie ca judecatile din punct de vedere moral sa sufere mult de tot.
Acuma ganditi-va cum arata cultura in care traim pentru ca continuturile videoclipurilor, foarte multe filme, nu mai vorbim de site-urile de pe internet, sunt extrem de multe continuturi care sexualizeaza foarte mult trupul si erotizeaza foarte mult obiectele. Si aceste continuturi ațâță si starnesc, si de aici, ceea ce spun cei care au cercetat aceasta distanta rece-cald, creste impulsivitatea si slabeste persoanei posibilitatea autocontrolului. Cercetarea este publicata in Journal of Behavioral Decision Making, in 2006.
O alta cercetare stiintifica, care este iarasi foarte relevanta in subiectul acesta, a fost desfasurata in 2015, deci mult mai recent. Cercetatorii au incercat sa vada daca in spatiul de consum o persoana intampina dificultati in privinta autocontrolului si au expus diversi subiecti la stimulii obisnuiti dintr-un supermarket. Multa muzica, lumini, miros, gust, imagini foarte multe. Si au putut constata, fiziologic, ca indiciile biologiei arata o dificultate de autocontrol si o anumita impulsivitate. Structurile nervoase care sunt responsabile pentru aceasta impulsivitate erau mult mai active. In general, multitudinea de stimuli din jur ne face mai greu de stapanit. Chiar daca persoanele respective citeau doar acei stimuli, nu aveau vreo nazuinta interioara de a consuma ceva. Simpla lectura a multor stimuli ne face mai impulsivi, mai greu de controlat. Cultura de consum deci ațâță si il face pe om sa intampine dificultati in a-si chivernisi puterile si a-si pune in paranteza impulsurile sau poftele.
Ultima cerecetare care este iarasi foarte reprezentativa este facuta in 2007 de Matthew Lieberman, cercetare publicata in Revista anuala de Psihologie si care a scos in evidenta ca noi in mod obisnuit avem doua modalitati de functionare: avem un sistem reflexiv care ne insoteste aproape pe tot parcursul zilei, desfasuram diverse activitati si sistemul nostru reflexiv este activ. Sistemul reflexiv este un sistem care angajeaza structurile profunde ale creierului, sistemul limbic de exemplu este activ, structurile emotionale, si un pic activitatea cortexului prefrontal. Este viata pe pilot automat, viata din reflex. Facem gesturi cunoscute, raspundem la telefon, in general nu suntem cu totul constienti de ce savarsim. Nu constientizam la maximum clipa prezenta, nu ne alegem cu foarte mare grija cuvintele, nu suntem ca si cand am fi pe o scena si tot ceea ce facem ar fi privit de 1000 de oameni. In general, gestionam lucrurile, dar cu jumatate din nivelul nostru de luciditate, de supraveghere. Acesta este sistemul reflexiv, zice Matthew Lieberman, si mai avem un sistem, sistemul contemplativ, el ii spune sistemul C, care nu mai angajeaza structurile acestea profunde, amigdala, care este sediul impulsivitatii intrucatva, al agresiunii si al fricii, si structurile emotionale ce angajeaza cu precadere cortexul prefrontal, acest nou sistem de lucru, sistemul C. Uneori suntem in sistemul C, alteori suntem in sistemul X, arareori sunt ambele active. Dar de cele mai multe ori este unul sau celalalt. Ce a vazut Matthew Lieberman este ca un om obisnuit foloseste 6-8 minute acest sistem care activeaza cu precadere cortexul prefrontal si este atent, lucid si isi programeaza activitatile, isi programeaza gesturile, este atent la ce face mana lui, este atent la ce spune limba lui, este atent la miscarile de sah pe care le are pe o tabla intr-o competitie sau intr-un joc cu cineva. Aceste momente de luciditate sau de constientizare pronuntata sunt cateva minute pe zi. In general suntem pe sistemul celalalt in care suntem constienti dar nu constientizam cu totul, un pic suntem pe pilot automat. E foarte usor sa va dati seama ca situatia asta este reala, daca va ganditi, cei care conduceti masina, la felul in care conduceti masina dupa un anumit timp. Daca aveti 10 ani de condus, faceti foarte multe miscari din instinct. Ele sunt bune, dar neconstientizate 100%.
Cam asa ne desfasuram viata si in activitatea profesionala, uneori vorbim la telefon cu persoane cunoscute, dam raspunsuri cunoscute, fara sa fim cu totul constientizati cu privire la ele. Ce ne spune lucrul acesta este ca, daca suntem starniti in continuare de societatea de consum si avem o anumita dispozitie impulsiva, atatata de reclame publicitare, de continuturi erotice sau de alta factura care ne starnesc poftele – si asa avem un sistem mai putin pronuntat in privinta luciditatii si a atentiei – toate aceste ingrediente fac foarte dificila o viata supravegheata. Si dificultatea creste cata vreme pasim prin oras, avem reclame publicitare, avem telefoane, avem televizoare, avem peste tot lucruri care ne atrag, ne potenteaza pofta si ne diversifica placerea.
Aceste cercetari vin in sprijinul a ceea ce spun Sfintii Parinti, Sfantul Isaac Sirul in seara aceasta, pentru ca ele ne arata ca lumea cu adevarat vrea sa ocupe persoana, vrea sa il faca pe om sa raspunda comandamentelor ei de impuls, de consum, de placere, de pofta. Si, de aici, legitimitatea unei abordari precaute cu privire la lume, o anumita distanta, o anumita luciditate cu privire la lume. O anumita situare sceptica in raport cu ofertele. O judecata inainte de miscarea mea catre ea, o analiza mai indelungata cu privire la ce imi ofera sau ce-mi propune.
De aceea, postul este extraordinar, perioada aceasta [a Postului Mare] este extraordinara pentru ca Biserica, randuind aceste posturi, urmand de fapt vietii lui Hristos, care El Insusi a avut un post indelungat inainte de a incepe activitatea misionara in lume, ne arata, de fapt, ca este foarte important sa producem un fel de rasucire a fiintei, sa ne asezam cumva de-a curmezisul modului ei firesc de a curge, de a merge. Si facand aceasta ruptura fata de priza obisnuita a lumii, sa iesim din contactul cu ea, pentru a revizui sensibilitatile pe care le am si placerile pe care mi le da, ca sa vad daca nu cumva, in viata mea nesupravegheata, am pasit prea mult in teritoriul ei, ademenit de ea, si am ajuns sa traiesc o viata mai mult pentru ea decat pentru mine. Nu pentru a respinge lumea, ci pentru a vedea daca consumul meu pentru ea este acela adecvat, daca nu cumva consumand energii pentru ea eu ma vitregesc pe mine de acele energii, si sa imi pun eu viata mea in ordine.
Si aceasta rasucire a fiintei se produce cu privire la doua lucruri: e vorba de sensibilitate si de placere. Pentru ca in arhitectura vietii noastre duhovnicesti Sfintii Parinti pun indepartarea de lume sau paza fata de ispitele lumii si fata de dulceturile ei. La baza acestor activitati duhovnicesti pun un post al simturilor si o reglementare a placerii. De ce simturile trebuie sa fie reorganizate? Pentru ca am vazut ca sunt foarte mult atatate de societatea de consum si atunci ca sa le pot evalua si sa le pot reorganiza, trebuie sa le scot din priza. Daca ele sunt in continuu deschise catre ceea ce vine de la lume, nu pot organiza asta. E ca o revizie tehnica: trebuie sa scot masina din uz ca sa o pot repara, n-am cum sa o repar in timp ce ea merge!
E important deci sa ne gandim la placere si sa ne intoarcem privirea spre simturi, pentru ca ele sunt acelea prin care ma deschid catre orice placere care vine din lumea aceasta, de fapt simturile ma fac sa fiu irezistibil atras de placere. Si ce spun de fapt Parintii filocalici este ca fiecare simt al meu e ca o gura care musca din lume. Cu simturile mele deschise eu musc din lume diverse continuturi si le metabolizez si ele devin parte din fiinta mea. Atunci cand ascult vorbirea cuiva, eu ma incarc, mananc din acel cuvant pe care il aud. Cand privesc ceva, musc din realitate cu ochii mei si imi incarc mintea cu imagini care ulterior vor fi metabolizate si vor deveni materie pentru gandurile mele. Atunci cand pipai ceva, imi umplu memoria mea, amintirea mea cu acel lucru pipait si dorit si cand nu il voi mai avea in fata, eu il voi pipai in mintea mea. Si simturile sunt ferestrele sau locurile prin care eu, deschis fiind, lumea intra in mine si ajung sa traiesc placerile ei si dulceturile ei daca aceste simturi sunt deschise. Daca ele sunt inchise, eu nu mai traiesc aceste placeri. Deci reorganizarea sensibilitatii este absolut necesara, o anumita carantina a simturilor [este necesara].
Si o sa vedem imediat catre final ce text ne propune Sfantul Maxim Marturisitorul cu privire la aceasta organizare a activitatii noastre. Si, de asemenea, placerea despre care discutam pentru ca ea imi starneste dorintele si dorintele devin vectorii care ma imping sa traiesc in diverse directii. Ma trezesc direct angajat in lucruri, in realizari pe care doresc sa le implinesc, dar nu stiu daca am reflectat suficient de mult sa vad daca ele imi sunt folositoare sau nu. Deci, pe de o parte, imi gestionez simturile, pe de alta parte sunt atent la ce placeri ma misca. Or, lucrul acesta il facem in Post. In Post facem aceasta ruptura si suntem invitati sa ne reorganizam viata…
[…]
VIAȚA “MODERNĂ” ÎNTR-UN ORAȘ MARE sau: DE CE NE “LASĂ NERVII” ATÂT DE UȘOR ȘI ÎN FAMILIE?
INTOARCEREA LA LUCRAREA DINLAUNTRU/ Unde sa te duci ca sa nu mai pacatuiesti?
Parintele Paisie Aghioritul: CUM SA DUCEM “LUPTA CEA BUNA” SI CUM SA SPORIM DUHOVNICESTE?
Sfantul Teofan Zavoratul: CE PACE POATE FI INTRE CRESTIN SI LUME?
Ascultandu-l pe parinte, mi-a venit in minte cuvantului Sfantului Apostol Pavel care spune despre cuvântul lui Dumnezeu ca “e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii”.
Simt cuvantul parintelui Mihalache atat de ascutit si cu atat de mult discernamant duhovnicesc, incat vreau sa dau slava lui Dumnezeu pentru binecuvantarea de a-mi descoperi aceste omilii ale domniei sale. Stiti cumva daca a publicat ceva?
Da, gasesti in aceasta postare si despre cartea sa:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/filocalia-neurostiintele-aplicate-conferinta-diacon-sorin-mihalache-esti-ceea-ce-traiesti-video-text-munchen-trairea-lucrarea-interioara-linistire-restrangerea-experientelor-reflectie-meditatie-tacere/