MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU: „Vreti sa rezistati in aceste vremuri grele care deja ne-au ajuns, in fata slabei credinte si a imputinarii sufletesti? DEVENITI MARTURISITORI!”. Apel la RUGACIUNE PENTRU CEI SLABI IN CREDINTA SI INFRICOSATI in perioada epidemiilor (VIDEO)

Aprinzand opaitul sfintilor – a VIII-a sinaxa duhovniceasca a Mitropolitului Neofit de Morfou, 26.02.2020

Traducerea unor fragmente, de E.P., pentru „Cuvântul ortodox”

Despre ateism, putina credinta si putinatatea sufleteasca si coronavirus (I)

INTREBARE:

Preasfintite, vorbiti-ne despre ateismul si necredinta din zilele noastre care se observa inclusiv in tarile noastre ortodoxe, dar mai ales despre putina credinta si putinatatea sufleteasca care se gasesc din ce in ce mai mult si in trupul bisericii.

RASPUNS:

Vai, Doamne, aceasta este o intrebare foarte buna si acopera si cele despre care am vorbit mai devreme, (n.tr.: IPS Neofit a inceput omilia raspunzand unor intrebari referitoare la magie si demonizare), adica cele de mai devreme sunt cauzate si de putina credinta si micimea sufleteasca! Va amintiti cum numeau cipriotii din vechime putinatatea sufleteasca? “Liopsihea” (n.tr: suflet putin). Ce lucru minunat, exprimau mari adevaruri prin cuvinte vechi, homerice. Putinatatea sufletului este sa iti pierzi curajul. Putina credinta este sa iti pierzi increderea in Pronia dumnezeiasca. Se intampla sa sufere cateodata si un om credincios de putina credinta si putinatatea sufeteasca. Intrebarea spune ca regasim aceste doua stari sufletesti chiar si in cadrul trupului Bisericii. Cand spune aici trupul Bisericii, se refera la dumneavoastra si la noi, adica la cler si la poporul care participa, mai mult sau mai putin, la Sfintele Liturghii. Va dau doar un exemplu: se imbolnaveste unul dintre si noi si imediat incepe sa se intrebe: “De ce mi-a facut asta Dumnezeu?” Sa zica asta un ateu, inseamna ca se cearta cu Dumnezeu in sinea sa, chiar daca nu vrea sa recunoasca. Eu am intalnit un ateu care Ii cerea socoteala lui Dumnezeu, “de ce sa se imbolnaveasca copilul meu?”. In rest, se declara ateu. I-am raspuns: “ca sa te certi cu El”. Si cearta este o relatie. Asa sa stiti! Te certi cu cineva care exista.

Lui Gavriil Petziki, un filozof crestin din Tesalonik, artist si pictor, i-a zis cineva: sunt oameni buni, grecii, dar injura, blasfemiaza. Din fericire, cipriotii, cei mai multi dintre noi, nu facem asta. Avem alte rele. Dar, zicea acela, europenii sunt altfel, nu injura niciodata de cele sfinte. Atunci i-a raspuns Gavriil Petziki: Cand grecii injura, se gasesc in afara propriului sine, si se gasesc in acele momente in pacat, dar si aceia care sunt atei, recunosc fara sa constientizeze, ca, acolo sus, este Cineva care ii vede, si de aceea comunica cu El, injurandu-L. Recunosc existenta Lui. Pe cand, zice, europeanul este ateul perfect. Si-a descoperit o virtute care nu este inscrisa nici in Evanghelii nici in cartile Bisericii: Politetea. El poate sa te omoare cu politete. Si nici nu Il va injura vreodata pe Dumnezeu. De ce? Pentru ca L-a scos de tot din viata sa. „Dumnezeu a murit”, cum a zis Nietzsche. Si ce vom pune in locul, Lui, intreaba Nietzsche? Vedem ce punem in locul Lui, satanismul si Islamul acum. Il scoti pe Dumnezeu pe usa si iti intra acesti demoni pe fereastra.

In mijlocul Bisericii, putina credinta si micimea sufletului vor exista mereu. Ma iertati! Eu as fi putut sa tin acum o intreaga predica ca nu trebuie si nu trebuie, dar suntem oameni. Si clericii si laicii. De aceea exista si rugaciuni ale Bisericii pentru cei putini credinciosi, pentru acele momente in care sunt in dificultate. Si vine ceasul in care trebuie sa ne rugam pentru acestia. Eu va recomand sa faceti in fiecare zi un komboskini (sirag de metanii) in care sa spuneti: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-i pe robii Tai…”, si sa spuneti nume ale persoanelor pe care le cunoasteti ca sunt in momente de slabiciune, „si toata lumea Ta.”

Acum, cand avem aceste epidemii, ce vom face noi, crestinii? Stiti cata lume va fi putin credincioasa? Cati isi vor pierde curajul? Foarte multi! Si vor incepe sa Ii ceara socoteala lui Hristos, ca cel mai simplu este sa faci asta cu cei blanzi si smeriti. Cine este smerenia absoluta? Hristos Insusi!

Dar intrebarea zice si despre ateismul fatis care se manifesta si in locurile noastre ortodoxe. Este adevarat! Exista ateism fatis. In Cipru inca este la putina lume, dar, in Grecia, procentul celor care se declara atei este foarte mare. Cred ca cel mai mare izvor al ateismului fatis este comunismul. O sa imi spuneti: dar a cazut! Da, a cazut in Uniunea Sovietica ca si forma aplicata in societate, dar ca mod de gandire inca ramane la multi oameni. Comunismul si in general gandirea marxista creeaza ateism, de ce? Pentru ca el creeaza materialism, reduce omul la existenta sa ca materie.

Celalalt mare izvor al ateismului este opusul gandirii de stanga, si anume ideologiile de dreapta ale masonilor, ale noii ordini mondiale, ale Europei unite. Daca ma intrebati, o sa va spun ca, dupa schimbarea care a avut loc in Rusia ortodoxa, comunismul este in criza, si cauta sa-si gaseasca noi forme de exprimare. Unii dintre acestia descopera adevarul Ortodox, altii merg la vrajitori, la spiritisti, satanisti. Si vezi oameni care sunt impotriva preotilor, a Bisericii si merg la vrajitori fara nici o problema. Asadar, omul este icoana lui Dumnezeu, fie ca este ateu sau credincios, fie ca este musulman, hindus sau crestin. Ceea ce ni se cere insa, ca sa devenim cu adevarat icoana lui Dumnezeu, asa cum ne invata Filocalia si Sfantul Antonie cel Mare, este sa invingem doua lucruri: dorintele noastre (pacatoase) si mânia. Auziti? Dorintele si mânia. Asadar, intelegeti ca pana sa devenim icoana a lui Dumnezeu avem un drum lung inaintea noastra. Si noi spunem despre noi ca am fi credinciosi. Sa spunem aici ceea ce ii place mult duhovnicului meu, Simeon, si o repeta de multe ori ca sa ne faca atenti: “celui ce crede ca sta, sa ia aminte la sine sa nu cada”.

Sa stiti ca pana cand nu devenim icoane curate ale lui Dumnezeu, pana nu auzim Duhul Sfant inlauntrul nostru sa ne vorbeasca si sa se bucure, o anumita forma de ateism (n.tr. necredinta), avem si noi. Dar ateul fatis este acela care isi trambiteaza necredinta, care nu se rusineaza si care vrea sa faca si prozeliti. Acesta este un mare pacat. Este blasfemierea Sfantului Duh.

Un lucru pe care il observ la mine si ma bucur mult, stiti care este? Am acum 58 de ani, cu ajutorul Domnului, si ma cercetez pe mine privind in urma la acesti 58 de ani si nu gasesc nici un minut in care sa fi fost ateu. Slava Domnului! Imi amintesc pe vremea cand eram student, inainte de a incepe sa ma spovedesc, in primul an de Drept, aveam un coleg care se inchina la cei 12 zei ai Olimpului – in 1981, acum atatia ani. Azi e in plina dezvoltare aceasta miscare [reînvierea credințelor păgâne prin intermediul mișcării new Age – n.n.]. Si imi spune odata: tu ai multa energie in tine. Si eu, mandru cum eram, ii zic: da, am, am. Si imi propune sa ma invete despre cei 12 zei. Atunci eu i-am raspuns: Lasa-ma, Grigore, macar sa-L gasesc eu pe Unul, nu vreau sa ma incurc cu 12. Si a ramas putin confuz. Imi zice: ce pacat, esti si tu se pare un potential credincios crestin. A pierdut un posibil coleg. Si ce i-am zis eu atunci, poate cea mai importanta marturisire de credinta din viata mea: “Fie ce-o fi in lumea asta, eu de Hristos, de Maica Domnului si de Sfintii mamei mele nu ma voi lepada niciodata!”. Stiti ca de cate ori ma gandesc la acele cuvinte ma emotionez si imi zic ca, probabil, a fost cea mai adevarata si cea mai sincera marturisire pe care am facut-o in viata mea. Pentru ca, pe atunci, nu citisem inca nici Evanghelia, nici vreo viata a sfintilor, nici nu il intalnisem inca pe Sfantul Porfirie, nici pe Sfantul Iacov, aveam in suflet doar credinta mamei mele si a tatalui meu. Dar aceste experiente pe care le-am mostenit de la parintii mei erau atat de puternice incat nu au ingaduit nici macar pentru un minut sa mi se intunece mintea in fata ateismul unui oarecare.

De ce va spun acestea? Vreti sa rezistati in aceste vremuri grele care deja ne-au ajuns, in fata slabei credinte si a imputinarii sufletesti? Sa deveniti marturisitori! Sa deveniti marturisitori! Cum am marturisit in fata acestui domn Grigore, din Listia, nu ii zic numele de familie, ca poate traieste omul si poate a gasit calea lui Dumnezeu. Cred ca acea marturisire m-a condus la spovedania pe care am facut-o mai apoi, m-a condus la Sfantul Porfirie. Si voi, vreti sa va eliberati de orice va chinuieste si sa luati putere de sus, de la Dumnezeul Treimic? Marturisiti-l ortodox! Sunteti invatatori si profesori? In scolile in care predati! Sunteti doctori? In spitale! Sunteti angajati? La slujbele voastre, dar fara sa provocati putina credinta a celuilalt! Dar cand va intreaba: postiti? Sa recunoasteti: da, postesc! Sa nu spuneti ca tineti dieta sau mancati vegetarian! Acela nu e post! Sa spui, Postesc, pentru ca asa spune Biserica mea ortodoxa! Faceti o marturisire fara incordare si mergeti mai departe. Astfel veti sadi si in celalalt o mica samanta care poate sa dea roada in urmatoarele zile, luni sau ani. Cand marturisirea se face cu inima buna, nu ca sa provoc sa ca sa epatez cu evlavia mea, aceasta va da roade, nu doar marturisirea despre post, despre orice altceva.

Marturisirea credintei este un lucru caruia poate nu i-am dat o asa mare importanta pana acum, dar este in zilele noastre una din cele mai mari posibilitati pe care le avem ca sa chemam Harul si puterea lui Dumnezeu asupra noastra si sa indepartam in acest fel de la noi frica, putina credinta, reaua credinta.

[va urma]

Legaturi:

***