SA NE VARSAM VIATA CA UN MIR LA PICIOARELE LUI IISUS si sa nu Il vindem, precum IUDA, pentru SLAVA ACESTEI LUMI! Ce inseamna “sa-ti urasti sufletul in aceasta lume”? (Predici minunate, slujbe si cantari strapungatoare la Sfanta zi de Miercuri a Saptamanii Patimirilor)

Vă mai recomandăm, pentru Sfânta și Marea Miercuri:

***

Predica Protos. SIMEON PINTEA la Denia de marți seara, pentru Miercurea Mare

(Catedrala Mitropolitană din Cluj, 2013):

Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.
Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?
Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.
Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.
Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.

(Marcu 14, 3-9)

 “[…]

Din această întâmplare relatată de Evanghelie reținem două tipuri de oameni: femeia și Iuda. În timp ce femeia își vărsa viața sa prin acel mir vărsat pe picioarele Mântuitorului Hristos, prin dragostea sa desăvârșită față de Acesta, în acel timp, inima lui Iuda este cuprinsă de o invidie și o ură teribilă și această invidie îl face să hotărască ca să vândă pe Hristos, Mirele ceresc. Femeia își ștergea păcatele, iar Iuda se umplea de duhul cel rău. Viața femeii era de-acum unită cu viața lui Hristos, iar ucenicul se lepăda de izvorul Vieții. Știm că după acest eveniment el s-a dus și s-a sfătuit cu mai-marii poporului, cu fariseii și cu arhiereii, ca să-L vândă pe Domnul Hristos.

FEMEIA și IUDA sunt tipuri/chipuri pentru noi, cei de astăzi. Din păcate, noi, care ne numim cu numele lui Hristos, fiind creștini, câteodată ne regăsim în tipul lui Iuda și nu în chipul femeii. “Câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am îmbrăcat“. Și viața noastră ar trebui să fie trăită în Hristos. Viața creștinului este viața lui Hristos. Dar, pentru aceasta, trebuie să vărsăm viața noastră, asemenea unui mir, la picioarele lui Hristos, să trăim în viața noastră viața Lui, să parcurgem același drum parcurs și de El. Numai că drumul acesta nu este ușor, pentru că implică pătimire, implică jertfă, implică răstignire, așa cum am auzit în cuvântul Evangheliei de astăzi:

Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.

Femeia și-a vărsat viața sa, sufletul său prin acel mir, semn al dragostei, la picioarele lui Hristos. Aceasta înseamnă să-ți urăști sufletul în această lume. 

Pentru că tot în Evanghelia din această slujbă de seară am auzit că unii dintre ucenici L-au părăsit pe Hristos, nu L-au mărturisit, pentru că au iubit slava acestei lumi mai mult decât slava lui Dumnezeu… Primul dintre ei a fost Iuda. Oare nu suntem și noi, de multe ori, asemenea Lui? Ori de câte ori ne lepădăm de Hristos prin păcatele noastre, prin păcatele noastre, ori de câte ori facem un gest care Îl jignește, în acel moment ne asemănăm lui Iuda. Pentru că atunci iubim și noi slava acestei lumi mai mult decât slava lui Dumnezeu.

Însă Domnul Hristos dă niște făgăduințe profunde și cutremurătoare – pe care le citim de multe ori în Sfânta Evanghelie, dar trecem cu vederea sensul lor – pentru cei care nu iubesc slava lumii mai mult decât slava lui Dumnezeu, pentru cei care, asemenea femeii, varsă viața lor ca un mir la picioarele lui Hristos.

“Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti“ (Ioan 12, 26).

Ce ne trebuie mai mult? Ce ne trebuie mai mult decât să fim acolo unde este Iisus Hristos, într-o comuniune desăvârșită de dragoste, împreună cu Părintele ceresc și cu Duhul Sfânt? Ce ne trebuie mai mult decât să fim cinstiți de Tatăl cel ceresc? Și totuși, adesea, slava acestei lumi biruiește. Fiecare ne regăsim în acest cuvânt, pentru că adeseori cădem și iubim mai mult această slavă decât slava lui Dumnezeu. Nu iubim pătimirea. Sfântul Luca, arhiepiscopul Crimeei, și-a scris autobiografia chiar sub titlul acesta: „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul!”.

Numai că această cale a pătimirii este o cale grea, o cale strâmtă, iar slava lumii biruiește adesea. Cu toate acestea, nu suntem pierduți, pentru că dacă ne întoarcem din toată inima, din străfundul păcatului, dacă din toată inima venim la picioarele lui Hristos și ne vărsăm din nou și din nou viața ca pe un mir bineplăcut Lui, vom fi iertați. Și aceasta este nădejdea noastră…

…Iubiților, Saptamâna aceasta Mare a Patimilor este sfântă și profundă pentru că în această saptamână, nu numai că ne aducem aminte, ci retrăim în fiecare an, aici, în Sfânta Biserică, un eveniment cutremurător. În această saptamână, odată, cândva în istorie, Dumnezeu Însuși a murit pentru noi, pentru mine, pentru păcatele mele și de aceea venim în această saptamână aici, la Sfânta Biserică, să ne vărsăm lacrimile pocăinței la picioarele lui Hristos în Taina Spovedaniei și de aceea ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său în Taina Sfintei Împărtășanii, ca Viața Lui să intre în noi și noi, întru El să avem Viață. Aceasta este singura cale și cei care ati venit, bine ați făcut și cei care nu ați venit, să faceti acest lucru.

Viața voastră, inima voastră, păcatele voastre vărsați-le la picioarele lui Iisus Hristos, care aici în Biserică, este prezent în chipul duhovnicului. Atunci când la picioarele duhovnicului vă mărturisiți păcatele, vă mărturisiți la picioarele lui Hristos, pentru că în persoana duhovnicului este prezent Însuși El și atunci când duhovnicul își intinde mainile peste capetele voastre, în mâna lui intinsă este prezentă mâna lui Hristos. Nu vă spovediți la un om, nu vă vărsați viața la picioarele unui om, ci la picioarele lui Dumnezeu care așa a voit și așa a rânduit ca în această taină a mărturisirii, în persoana unui om să fie prezent El la această taină, prin care toată legătura fărădelegii și a păcatului se iartă și se șterge.

Și atunci și noi, cei care ne apropiem de această taină, ne asemanăm Femeii care a uns pe Domnul cu mir, care a luat rânduială de mironosiță și care, mai înainte de patimi, mai înainte de inmormantare, a făcut un gest de dragoste: a iubit mai mult slava lui Hristos. Cu toate că a fost judecată și disprețuită, dar a iubit slava lui Hristos mai mult decât slava acestei lumi.

[…]

Iubiților, ne aflam în Sfânta și Marea Saptamână a Patimilor… Cum se simte Mântuitorul, oare, când cei pentru care moare sunt departe de El, ce durere Îi pătrunde iar în suflet? Să luăm aminte la acest lucru și să nu facem lucruri urâte [Lui], ca să nu-L scuipăm și să-L lovim precum cei care L-au răstignit. Vor mai fi zile când vom putea ieși și în natură, când vom putea să ne și relaxăm, dar întotdeauna să avem în minte acest lucru, că viața creștinului nu este relaxantă. În momentul în care am devenit creștini prin botez, ne-am asumat o viață de ostași, care nu este o viață de relaxare, ci este o viață de dăruire și de slujire.

Cu aceste gânduri aș vrea să închei cuvântul din această seară, dorindu-vă fiecaruia, din inimă, ca săptămâna care este în curs și din care ne-au mai rămas câteva zile, să ne fie cu real folos, să pătrundem în Patimile lui Hristos prin rugăciunea noastră, prin meditația noastră, prin dăruire, prin jertfa vieții noastre, dăruindu-ne pe noi înșine prin puținele virtuți pe care le putem face, dar acestea vor conta pentru El atât de mult, ca și mirul femeii care a vărsat acest mir pe picioarele Lui, mai înainte de Patima Sa. Și cu siguranță că, parcurgând această Săptămână, și bucuria Învierii va fi una deplină. Să nu uităm cuvântul: Tatăl Ceresc ne va cinsti și în această viață, dar mai ales împreună cu Hristos acolo unde este El, în Împărăția Cerurilor. Amin!

***

Arhimandrit Zaharia Zaharou, Vesnicul astazi, Editura Bizantina, 2018:

Sfânta şi Marea Miercuri

Domnul a venit să aducă foc pe pământ. Pe măsură ce înaintează spre Golgota, acest foc devine tot mai puternic, transfigurându-i şi înnoindu-i pe toţi cei ce se apropie de el:

Vameşii devin milostivi şi îşi împart averile săracilor; ini­ma lor se lărgeşte împătrit.

Pruncii se fac înţelepţi şi înalţă cântare de laudă şi de mul­ţumită lui Dumnezeu, Care „vine blând, drept şi mântuitor” (Zah. 9, 9).

Desfrânatele încep să ducă o viaţă curată şi nebunia vieţii lor decăzute se preface în iubire neostoită pentru Dumnezeu. Tâlharul se luminează şi devine învăţător neîntrecut al dreptăţii Crucii, astfel încât chiar în ziua aceea raiul îşi des­chide porţile înaintea lui.

Taina iubirii lui Hristos este mare şi de nepătruns; doar o inimă arzătoare este în stare să o înţeleagă câtuşi de puţin. Avem trebuinţă de veşmântul smereniei ca să putem pătrunde în prezenţa de-viaţă-făcătoare a mult-pătimitorului Domn al slavei şi să primim ungerea înţelepciunii Lui celei mântuitoare.

***

„Femeia păcătoasă este chip al umanității întregi care se pocăiește înaintea lui Hristos”

Arhim. Nathanael Neacșu (Iași, Catedrala Mitropolitana, 3 aprilie 2018):

– Cuvânt la Denia din Sfânta și Marea Miercuri –

LECȚIA MORȚII ȘI A ÎNVIERII ÎMPREUNĂ CU HRISTOS

Suntem in a treia zi din sfanta si marea saptamana ce precede dumnezeiasca Inviere a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Este numita si Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor, intrucat aceasta saptamana am putea spune ca este, ca timp, parga intregii noastre vietuiri pe acest pamant, cu atat mai mult cu cat timpul acesta binecuvantat este plin de sens, de talc si de invatatura duhovniceasca. In fiecare seara biserica a randuit asa numitele denii sau utrenii ale Mirelui. Sunt numite denii pe traditie slavona, iar in traditia greceasca sunt numite slujbe ale Mirelui intrucat in troparul de la utrenie, pentru ca denia este utrenie, o slujba de seara spre dimineata, troparul de capatai sau troparul din primele trei zile ale Saptamanii Mari este: Iata Mirele vine in miezul noptii.

Asadar, in aceasta saptamana ne intalnim cu cele mai dramatice dar si cele mai pline de sens evenimente din istoria umanitatii si anume in Orientul Mijlociu, in Tara Sfanta, in Israel, Dumnezeu avea sa se faca om, avea sa creasca, sa se desavarseasca cu varsta, sa propovaduiasca cuvantul Imparatiei lui Dumnezeu, sa vindece pe cei neputinciosi, sa invieze pe cei morti si astfel, ca urmare si raspuns la aceste daruri, omul sa-L rastigneasca, iar El sa invieze din morti si sa sada de-a dreapta Tatalui.

In fiecare seara si la fiecare Denie si la fiecare astfel de slujba a Mirelui ne intalnim in chip binecuvantat cu Hristos Cel ce merge spre Patima Sa cea de bunavoie. Atragandu-ne si pe noi in aceasta patima a Lui pentru ca impreuna cu El, asa cum spune Sf Apostol Pavel, facandu-ne partasi ai mortii Lui, sa ne facem partasi ai Invierii Lui. Si asa, in aceasta atragere a noastra, a tuturor, suntem chemati sa ne luam si chipuri si sa avem inainte chipuri ale unor oameni care odinioara au impartasit, au preaslavit si au marturisit Patima Sa cea de bunavoie si au marturisit deopotriva si Invierea Sa.

Daca in primele doua zile, luni si marti, am avut inainte chipuri binecuvantate de pocainta si de intelepciune crestina, am avut inainte chipuri ale judecatii lui Dumnezeu prin blestemarea smochinului celui neroditor, care este chip al unei vieturi fara de fapte si am avut chipul fecioarelor celor neintelepte si a celor intelepte, care au ales sa aiba ulei in candelele lor, adica sa aiba o viata plina de faptuire crestina si de Duhul Sfant, astazi Biserica si Parintii ne aduc inainte un eveniment care s-a intamplat cu trei zile inainte de Paste, inainte de Rastignirea Mantuitorului Hristos si anume ungerea cu mir, pe care a savarsit-o o femeie pacatoasa in casa unui anume Simon Leprosul sau dupa alti evanghelisti Simon fariseul.

Aceasta femeie, dincolo de a fi un chip de marturisire al pocaintei, caci pacatoasa fiind s-a pocait inaintea Mantuitorului Iisus Hristos, este chip al umanitatii intregi care se pocaieste inaintea lui Hristos si intelege sa unga din crestet pana in picioare trupul lui Hristos cu mir de mare pret – spune cantarea pe care parintii au cantat-o de obste, o facere si o productie a unei monahii sfinte, imnograf din secolul al IX-lea, Casiana. Spune ca aceasta femeie pacatoasa, luand randuiala de mironosita, dar mai inainte simtind dumnezeirea lui Hristos a venit si luand acest mir a plans, a uns cu mir picioarele Mantuitorului Hristos, si in continuare spune ca a uns aceleasi picioare care odinioara in Rai aveau sa paseasca la amiaza si intrucat Eva se stia cu constiinta patata de pacat s-a ascuns. Asadar cealalta Eva, cea dintai, auzind pasii sau picioarele lui Dumnezeu s-a ascuns, iar aceasta a alergat sa le stearga cu parul capului ei si sa se pocaiasca, aratand cu ce fel de pocainta trebuie sa ne indreptam noi, cu totii, spre Imparatia lui Dumnezeu si spre legatura noastra de miresire sau de miresie, de legatura cu Mirele cel ceresc, Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Avem asadar, iubiti credinciosi, pe de o parte un chip de pocainta, iar pe de alta parte un act teologic profund. Aceasta femeie este un fel de alta Eva care, de data aceasta rascumpara si indreapta pacatul Evei de alta data, prin pocainta si prin lacrimi. Si nu putine lacrimi, caci in textul original se spune ca a varsat lacrimi asemenea unei ploi, o ploaie de lacrimi. A plans si a uns din crestet pana in picioare, si aceasta precizare este foarte importanta. Aceasta ungere, spune Mantuitorul Hristos ca s-a facut spre ingroparea Lui. Dar s-a facut, iubiti credinciosi, si spre aratarea Invierii Lui, caci acest miros si acest mir de mare pret vrea sa arate ca Mantuitorul Iisus Hristos, sau ca trupul omenesc este, impreuna cu sufletul, destinat Invierii. Hristos avea sa treaca doar prin moarte, fara sa sufere stricaciune. Asadar, ungerea aceasta este ungerea in Hristos a umanitatii intregi care este chemata sa treaca doar prin moarte si sa nu sufere stricaciune.

Iubiti credinciosi, dincolo de chipul acestei femei sfinte, binecuvantate, care prin pocainta a ajuns sa fie vestita, asa cum spune Mantuitorul Iisus Hristos pana la sfarsitul veacurilor caci spune: unde se va propovadui Evanghelia Mea se va spune si fapta acestei femei. Deci dincolo de chipul acestei femei, avem chipul lui Iuda, care vazand acest gest si aceasta fapta a femeii care s-a pocait, considerand mai de pret mirul cel foarte scump, a considerat ca trebuia mai degraba sa se vanda acest mir si banii sa se imparta saracilor. Si spune Sfantul Evanghelist Ioan ca nu de saraci ii era lui grija, ci mai degraba de punga, caci era iubitor de arginti. Acesta, poticnindu-se si smintindu-se in acest moment si prin aceasta fapta, a ales sa inceapa tradarea lui Iisus si mergand la capeteniile poporului Israel targuia cu ei pretul cu care avea sa-L vanda pe Mantuitorul Hristos.

Iata, asadar, avem inainte un chip de pocainta si un chip de tradare. De altfel, Mantuitorul Hristos ne spune in Evanghelia pe care am ascultat-o impreuna un cuvant adanc, care nu este doar simbolic, nu poarta in el doar o semnificatie, ci este un cuvant real si plin de realism duhovnicesc. El spune: astazi a venit judecata lumii acesteia si stapanitorul ei cel rau va fi scos afara. Acum, iubiti credinciosi, in aceste momente cand vorbim, intampinand si mergand impreuna cu Hristos spre Patima Sa cea de buna voie, se face judecata noastra si a acestei lumi. Si in aceasta judecata noi suntem chemati sa alegem: chipul femeii pacatoase sau chipul lui Iuda. Suntem chemati sa urmam faptele si credinta si pocainta acestei femei sau ne poticnim in gestul ei de pocainta si in faptul ca a cumparat mir de mare pret si a uns crestetul si picioarele Mintuitorului nostru Iisus Hristos.

Sa luam aminte, iubiti credinciosi! Suntem chemati in toata viata noastra, si aceasta este, de altfel, lectia cea mare a crestinismului: ne-am nascut, suntem urmatori si urmasi ai lui Adam, prin urmare avem si o stare si avem si urmari ale caderii lui Adam in constitutia si in viata noastra. Dar in Hristos suntem chemati la o mare taina si la o mare lectie. Aceea de a invata sa murim si sa inviem impreuna cu Hristos si in aceasta Saptamana Mare si in toate Saptamanile Mari ale vietii noastre. Aceasta lectie se traieste in mod concentrat, se traieste in modul ei cel mai adanc si cel mai real. Suntem chemati sa invatam sa murim, ca moartea sa nu fie sfarsit, ci sa fie doar o trecere spre invierea noastra impreuna cu Hristos. Daca aceasta lectie este insusita asa cum se cuvine, vom suferi impreuna cu Hristos, ne vom rastigni impreuna cu El, vom cobori, atat cat ne este cu putinta, cu harul Lui, in adancul de iad al sufletului nostru si vom invia impreuna cu El din acelasi iad, intelegand, prin aceste suite de invieri si de rastigniri si de pogorari in iadul sufleului nostru, intelegand sensul suprem si ratiunea duhovniceasca suprema a fiecaruia dintre noi.

Asadar, in Marea si Sfanta Miercuri a Sfintelor Patimi ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos avem inainte pe de o parte chipul de iubire marturisita a Mantuitorului nostru Iisus Hristos catre noi toti, aceea ca alege pe nedrept sa moara. Si spune evanghelia de astazi ca “sunt tulburat. Si ce voi cere oare, voi cere de la Tatal meu sa ridice de la Mine acest pahar, sa treaca de la Mine acest ceas?“. Si tot El raspunde si spune: Nu, ci mai degraba Il voi preaslavi. Si cere Tatalui sa Il preaslaveasca ca fiu si om de aceasta data. Si Tatal Ii raspunde: Te-am preaslavit si iarasi Te Voi preaslavi”. Si s-a auzit ca un tunet, si cei care erau de fata spuneau ca a fost un tunet, sau a fost un inger. Iar Mantuitorul Hristos le-a spus lor si ne spune noua tuturor, ca acest cuvant pentru noi s-a facut, caci El a fost preaslavit si este preaslavit in veci din Tatal ca Fiu si va fi preaslavit si este preaslavit prin taina Rastignirii si a Invierii Sale. Avem asadar chipul Mantuitorului nostru Iisus Hristos care se rastigneste, si nu se rastigneste in chip simbolic, ci in chip real. Căci, spune Sfantul Chiril al Alexandriei, unul din marii parinti ai BIsericii noastre, ca Fiul intrupat, Hristos, se jertfeste sau se afla in stare de jertfa pentru noi toti pana la sfarsitul lumii. Deci El se rastigneste de fiecare data de cate ori noi Il rastignim si inviaza impreuna cu noi de fiecare data (cand) ne pocaim pentru pacatele noastre.

Avem chipul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, avem chipul de pocainta al femeii acesteia sfinte, al femeii pacatoase care, pocaindu-se „a simtit dumnezeirea”. Ce cuvant adanc! Si avem chipul lui Iuda care poticnindu-se L-a tradat pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Sa luam aminte, asadar! Acum este judecata acestei lumi si a noastra, de obste si a fiecarui in parte. Ce raspuns dam si pe cine urmam? Acum si in veci de veci, amin!

***

• Arhim. Clement/ Ziarul Lumina: Meditație în Sfânta și Marea Miercuri: Femeia păcătoasă

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI MIERCURI
(Denia de Marţi seara)

În Sfânta şi marea zi Marţi

SEARA

După Psalmul începător, obişnuita Catismă. La Doamne, strigat-am… punem Stihirile pe 10. Şi cântăm aceste Stihiri idiomele, glasul 1.

Întru luminările sfinţilor Tăi, cum voi intra eu nevrednicul ? Că de voi cuteza să intru împreună în cămară, haina mă vădeşte că nu este de nuntă şi legat mă vor scoate îngerii afară. Curăţeşte-mi, Doamne, spurcăciunea sufletului meu şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni. (de două ori)

Glasul al 2-lea.

De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune şi m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvind în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale, ci scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi strigă neîncetat : Doamne, mărire Ţie. (de două ori)

Glasul al 4-lea.

Auzind, suflete, de osânda celui ce a ascuns talantul, nu ascunde cuvântul lui Dumnezeu, ci vesteşte minunile Lui, ca înmulţind darul, să intri întru bucuria Domnului tău. (de două ori)

Glasul al 6-lea.

Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului, căci cu osârdie împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul darului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin lucruri bune; iar altul să săvârşească slujba luminării, să-şi împărtăşească credinciosul cuvântul său celui ce nu ştie tainele şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai darului, ne vom învrednici bucuriei celei stăpâneşti. Căreia ne învredniceşte pe noi, Hristoase, Dumnezeule, ca un iubitor de oameni. (de două ori)

Când vei veni întru slavă, Iisuse, cu puterile îngereşti şi vei şedea pe scaunul cel de judecată, să nu mă desparţi pe mine, Păstorule cel bun; că ştii căile cele dea-dreapta, iar cele dea-stânga sunt strâmbe. Deci, să nu mă pierzi împreună cu caprele, pe mine cel înţelenit în păcat; ci alăturându-mă cu oile cele dea-dreapta, să mă mântuieşti ca un iubitor oameni.

Mire, Cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale, celei înfrumuseţate fă-mă împreună şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.

Slavă…, Şi acum…, glasul al 7-lea.

Iată, că-şi încredinţează Stăpânul talantul său ţie, suflete al meu. Primeşte darul cu frică, împrumută pe Cel ce ţi l-a dat, împarte-l la săraci şi câştigă prieten pe Domnul. Ca să stai dea-dreapta Lui, când va veni cu slavă şi vei auzi glasul cel fericit : Intră slugă întru bucuria Domnului tău căreia mă învredniceşte pe mine cel rătăcit, Mântuitorule, pentru mare mila Ta.

IEŞIRE CU EVANGHELIA

Lumină lină…

Prochimen, glasul al 6-lea :
Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi sicriul sfinţirii Tale.
Stih : Adu-Ţi aminte Doamne de David şi de toate blândețile lui.

De la Ieşire, citire :
Cap. 2, vers. 5-10.

Atunci s-a pogorât fata lui Faraon la râu, să se scalde, și roabele ei o însoţiră pe malul râului. Şi văzând ea sicriaşul în păpuriş, a trimis pe una din roabele sale să-l aducă. Şi deschizându-l, a văzut copilul : Era un băiat care plângea. Atunci i s-a făcut milă de el fetei lui Faraon şi a zis : Acesta-i dintre copiii Evreilor. Iar sora copilului a zis către fata lui Faraon : Voieşti să mă duc să-ţi chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul ? Fata lui Faraon i-a zis : Du-te ! Şi s-a dus copila şi a chemat pe mama pruncului. Atunci fata lui Faraon i-a zis : Ia-mi copilul acesta şi mi-l alăptează, căci eu am să-ţi plătesc. Şi a luat femeia copilul şi l-a alăptat. După ce a crescut copilul, doica l-a adus la fata lui Faraon şi i-a fost ca fiu, şi i-a pus numele Moise, pentru că-şi zicea : Din apă l-am scos.

Prochimen, glasul al 4-lea :
Iată acum ce este bun, sau ce este frumos, fără numai a locui fraţii împreună.
Stih : Ca mirul pe cap, ce se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron.

De la Iov, citire :
Cap. 1, Vers. 13-22.

Și într-o zi, când feciorii şi fetele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, sosi un vestitor la Iov şi-i spuse : Boii erau la arătură şi măgăriţele păşteau pe lângă ei; atunci sabeenii năvăliră asupra lor, puseră mâna pe vite şi pe robi îi trecură prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste! Nu sfârşise vorba bine şi altul sosi şi spuse : Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile tale şi pe robii tăi şi i-a mistuit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste ! Nu sfârşise vorba bine şi altul sosi şi spuse : Caldeenii, împărţiţi în trei cete, au dat năvală peste cămilele tale şi le-au ridicat, şi pe robi i-au trecut prin ascuţitul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste ! Nu sfârşise vorba bine şi altul sosi şi spuse : Feciorii tăi şi fetele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare. Şi iată că un vânt năpraznic se stârni din spre pustie şi izbi în cele patru colţuri ale casei, şi casa se prăbuşi peste tineri şi ei muriră. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste. Atunci Iov se sculă şi-şi sfâşie veşmântul şi se rase pe cap şi căzând la pământ se prosternă. Şi rosti : Gol ieşit-am din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat ! Şi întru toate acestea, Iov nu păcătui şi nu săvârşi nicio nerozie faţă de Dumnezeu.

Şi îndată : Să se îndrepteze rugăciunea mea…

Evanghelia de la Matei şi cealaltă rânduială a Liturghiei celei mai înainte sfinţite.

În Sfânta şi marea zi Marţi,

Citim Pavecerniţa cea mare. La care cântăm; Tricântarea lui Andrei Criteanul.

Tricântarea

Cântarea a 3-a, glasul al 2-lea,

Irmos :

Mintea mea cea neroditoare, arată-o aducătoare de roadă, Dumnezeule, Lucrătorul bunătăţilor şi Săritorul celor Cuvioase, cu milostivirea Ta.

Vremea sfârşitului este; deci, să ne întoarcem, Hristos învaţă; că va veni într-o clipeală; veni-va şi nu va zăbovi, ca să judece lumea sa.

Arătând Hristos, că fără de veste va fi venirea Lui, a grăit de stricăciunea cea negândită, ce s-a adus pe pământ odinioară, pe vremea lui Noe.

Cămara s-a deschis şi împreună cu dânsa s-a împodobit şi dumnezeiasca nuntă; Mirele este aproape, chemându-ne pe noi; deci, să ne gătim.

Casa lui Simon Te-a încăput, împărate Iisuse, pe Tine, Cel neîncăput pretutindenea şi femeia păcătoasă Te-a uns cu mir.

Umplându-se femeia de mireasma cea de taină, Mântuitorule, s-a izbăvit de împuţiciunea cea dintâi a multelor păcate; că mirul vieţii izvorăşti.

Tu însuţi, Hristoase, fiind hrana cea cerească, viaţa celor flămânzi, ai mâncat cu oamenii, arătând mai-nainte smerenia Ta.

Ucenicul cel nemulţumitor lepădându-se de Tine, Hristoase, şi întorcându-se spre vinderea Ta, a îndemnat asupra Ta toată adunarea gloatelor celor fărădelege.

Ție, Fiului împreună şi Tatălui şi Duhului Celui drept, unei firi mă închin şi o laud despărţindu-o după feţe şi unindu-o după fiinţă.

Şi acum…, a Născătoarei :

Mieluşeaua care Te-a născut pe Tine, Păstorul şi Mielul, Iisuse Dumnezeule, pururea se roagă pentru toţi pământenii, cei ce cred întru Tine.

Sedelna, glasul 1.

Podobia : Ceata îngerească…

Iată, s-a adunat vrăjmăşeşte sfatul cel viclean cu adevărat, să judece spre moarte ca pe un vinovat, pe Cela ce şade sus ca un Judecător şi Domn. Acum se adună Irod cu Pilat, împreună şi Ana şi Caiafa, să întrebe pe Cel ce este unul, îndelung răbdător.

Cântarea a 8-a,

Irmos :

Pe Cel ce a închipuit mai înainte în rug lui Moise minunea Fecioarei, în muntele Sinai oarecând, lăudaţi-L, bine-L-cuvântaţi şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.

Nu doară că nu ştia vremea sfârşitului, Cel ce stăpâneşte veacurile, a zis mai înainte că nu ştie ziua aceea; ci ca să pună hotar tuturor spre umilinţă.

Când vei ședea, Judecătorule, despărţind ca un păstor, precum ai zis, caprele de oi, să nu ne lipseşti, Mântuitorule, de starea aceea dea-dreapta Ta, cea dumnezeiască.

Tu eşti Paştile noastre, Cel ce Te-ai jertfit pentru toţi ca un miel şi ca o jertfă, şi iertare de greşale; dumnezeieştile Tale patimi, Hristoase, le preaînălţăm întru toţi vecii.

Cu moara, cu ţarina şi cu casa s-a asemănat toată viaţa aceasta, o, suflete al meu. Pentru aceasta să ai inimă curată către Dumnezeu, ca să nu laşi nimica din trup stricăciunii.

Nu numai la farisei şi la Simon ai voit a intra în casă la mâncare, Mântuitorule, ci încă şi vameşii şi păcătoasele se îndestulează de milostivirea Ta.

Iubind dragostea banilor, vânzătorul Iuda, deşertându-se mirul, a început a gândi de vinderea Stăpânului şi venind la cel fărădelege, i-a tocmit preţul.

O, ce mâini fericite ! O, ce păr şi ce buze, ale păcătoasei pocăite ! Cu care a vărsat mirul pe picioarele Tale, Mântuitorule, ştergându-le şi adesea sărutându-le.

Şezând Tu, Cuvinte, femeia a venit la Tine şi plângând lângă picioarele Tale, Mântuitorule, a deşertat sticla cu mirul pe capul Tău, Cel ce însuţi eşti mirul cel fără de moarte.

Binecuvântăm pe Tatăl…

A Treimii :

Împreună cu Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime întru o Dumnezeire o slăvim, strigând : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti în veci.

Şi acum…, a Născătoarei :

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, Mântuitorule, şi ale Apostolilor Tăi, trimite nouă milele Tale din-destul şi dă pacea Ta poporului Tău.

Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm…

Cântarea a 9-a,

Irmos : Pe Cel ce a închipuit mai-nainte…

Pe ceea ce a zămislit după trup, mai presus de fire, în pântece, pe Cuvântul Carele a strălucit din Tatăl fără de ani, pe singura Născătoare de Dumnezeu, cu credinţă să o mărim.

Vremea lucrului este, pentru mântuire. Deci, luându-ţi talantul, suflete al meu, adică chipul cel dintâi, cumpără-ţi viaţa cea veşnică.

Împodobindu-ne sufletele ca nişte făclii luminoase, să intrăm împreună cu Mirele, care merge la nunta cea nestricăcioasă, mai înainte până ce nu se închide uşa.

Vrând să arăţi tuturor, Iisuse, umilinţa Ta cea mai presus de fire, Te-ai ospătat cinând în casa lui Simon, Cel ce eşti hrana flămânzilor.

Cela ce eşti pâinea cea făcătoare de viață, Iisuse, ai mâncat la Simon fariseul, ca păcătoasa să dobândească darul Tău cel fără de preţ, prin vărsarea mirului.

Mâinile-mi sunt spurcate, buzele-mi sunt de desfrânată, viaţa necurată, mădularele stricate; ci slăbeşte-mi şi mă iartă, strigat-a păcătoasa către Hristos.

Venind femeia la picioarele Tale, Mântuitorule, a turnat mirul, umplând locul de bună mireasmă şi umplându-se şi de mirul iertării faptelor celor rele.

De miresme sunt bogată, iar de fapte bune sunt săracă; cele ce am aduc Ţie; dă-mi şi Tu cele ce ai şi mă dezleagă şi mă iartă, strigat-a păcătoasa către Hristos.

La mine este mir stricăcios, iar la Tine este mir de viață, că mir este numele Tău, carele se varsă spre cei vrednici; ci mă dezleagă şi mă iartă, strigat-a păcătoasa către Hristos.

Slavă…, a Treimii :

Fără de început eşti, Părinte, nezidit eşti, Fiule, de un scaun eşti, Duhule; unul întreit după fire şi întreit după feţe, un Dumnezeu adevărat.

Şi acum…, a Născătoarei :

Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce te cinstesc pururea, nu înceta rugând pe Cel ce S-a născut din tine, să mă izbăvesc din nevoi şi din toate ispitele.

Şi iarăşi Irmosul : Pe ceea ce a zămislit…, Şi o metanie până la pământ. Apoi : Sfinte Dumnezeule…, Şi după, Tatăl nostru…, Condacul zilei şi : Doamne al puterilor fii cu noi…, Şi cealaltă rânduială, după obicei.

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI MIERCURI

LA UTRENIE

După cei şase Psalmi, Aliluia, pe glasul al 8-lea, şi Troparul : Iată Mirele vine în miezul nopţii…, (de trei ori) Caută Luni, la Utrenie. Apoi obişnuitele Catisme.

După întâia Catismă, Sedelna glasul al 3-lea.

Podobia : De frumuseţea Fecioriei tale…

Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de putoarea răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva darului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă Hristoase, milostivirii Tale.

Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.

După a doua Catismă, Sedelna glasul al 4-lea.

Podobia : Degrab ne întâmpină…

Iuda cel înşelător poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleşug să Te vândă, Doamne, pe Tine, comoara vieţii. Pentru aceasta şi îmbătându-se, a alergat la iudei şi a zis călcătorilor de lege. Ce-mi veţi da mie ? Şi eu îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniţi.

Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.

După a treia Catismă, Sedelnă, glasul 1.

Podobia : Mormântul Tău…

Păcătoasa ştergând cu căldură preacuratele Tale picioare, cu părul capului ei, şi dintru adânc suspinând, a strigat cu plângere : Îndurate, nu mă lepăda, nici mă urî, Dumnezeul meu, ci mă primeşte pe mine, ceea ce mă pocăiesc şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni.

Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.

Citire din tâlcul Evangheliei Sfântului Matei. Apoi Evanghelia de la Ioan : În vremea aceea, poporul care fusese cu Iisus în Betania, mărturisea că El a strigat din mormânt…, Sfârşitul : … Deci ceea ce grăiesc Eu, grăiesc cum Mi-a zis Tatăl. Psalm 50 şi Tricântarea lui Cosma. Irmosul de două ori şi troparele pe 12; apoi iarăşi Irmosul, în amândouă stranele împreună.

Tricântarea

Cântarea a 3-a, glasul al 2-lea,

Irmos :

Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de tine, Doamne.

În deşert şi cu minte înrăutăţită se adună adunarea celor fărădelege, ca să Te dovedească vrednic de pierzare, pe Tine, Hristoase Mântuitorule; Căruia cântăm : Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Sfatul cel cumplit al celor fărădelege fiind cu suflet împotrivitor lui Dumnezeu, se sfătuieşte să ucidă ca pe un netrebnic pe Hristos Cel drept; Căruia cântăm : Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Şi îndată Ectenia cea mică.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobia : Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce…

Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ţi-am adus, Bunule; ci cu tăcere rugându-mă cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare. Ca să-mi dai iertare de greşale ca un Stăpân, mie, celui ce strig, Mântuitorule : De întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă.

ICOS

Femeia care era mai-nainte desfrânată, degrab s-a arătat înţeleaptă, urând lucrurile păcatului celui grozav şi dezmierdările trupului; aducându-şi aminte de ruşinea cea mare şi de osânda muncii, care vor răbda păcătoasele şi desfrânaţii, dintre care cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc; dar petrec în obiceiul cel rău, cu nebunul. Iar femeia cea desfrânată temându-se şi sârguindu-se, a venit degrabă strigând către Mântuitorul : Iubitorule de oameni şi îndurate, izbăveşte-mă de întinăciunea faptelor mele.

SINAXAR

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA MIERCURI

Sinaxarul din Minei, apoi acesta.

În sfânta şi marea Miercuri dumnezeieștii părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă.

Stih : Femeia ce-a turnat mir pe-al lui Hristos trup,
Smirna şi aloea a preînchipuit.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon leprosul o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în această zi, pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindenea şi tuturor fapta ei cea plină de foarte multă căldură. Ce a îndemnat-o oare la asta ? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, prietenia Lui cu toţi oamenii şi mai cu seamă faptul de acum când L-a văzut că intră în casa unui lepros pe care legea îl socotea necurat şi poruncea să fie îndepărtat dintre oameni. Se gândea deci femeia că-i va vindeca şi boala ei după cum a vindecat-o pe a aceluia. Şi într-adevăr, pe când şedea la masă, i-a turnat pe capul Lui mir în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o, Hristos, însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. În urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare şi a învrednicit pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Trebuie să se ştie că femeia aceasta pare că este una şi aceeaşi la toţi Evangheliştii, dar nu este aşa. După cum spune dumnezeiescul Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeaşi femeie, numită îndeobşte femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan, însă, nu e vorba de această femeie, ci de altă femele care are o viaţă curată. Maria, sora lui Lazăr, pe care n-ar fi iubit-o Hristos de-ar fi fost o păcătoasă. Maria, spre deosebire de celelalte, cu şase zile înainte de Paşti, pe când Domnul şedea la masă în casa ei din Betania, a întrebuinţat mir şi l-a turnat pe frumoasele Lui picioare şi le-a şters cu părul capului ei, arătând faţă de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea ştia bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoţii se sfinţeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălţat lui Dumnezeu. I-a adus lui acest mir şi l-a dăruit învăţătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morţi pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduieşte vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmură din pricina iubirii sale de argint. Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, a turnat acel mir de preţ pe capul lui Iisus. Cu două zile înainte de Paşti, pe când Iisus, era tot în Ierusalim şi tot pe când stătea la masă. Dar în casa lai Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă şi ucenicii s-au supărat; şi supărarea era dreaptă, pentru că se gândeau bine la dorinţa lui Hristos de a face milostenie. Mai mult; acestei femei păcătoase s-a dat şi răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea. Prin urmare unii spun că este vorba de una şi aceeaşi femeie, pe când învăţătorul cel cu rostul de aur spune că este vorba de două femei. Sunt însă unii care spun că e vorba de trei femei : două cele amintite mai sus, care i-au turnat mir nu cu mult înainte de patima Domnului, iar o a treia cu mult înainte de acestea, dar mai bine spus prima care a turnat mir pe Hristos. Aproape pe la mijlocul predicării evanghelice; ea era şi desfrânată şi păcătoasă. Aceasta a venit în casa fariseului Simon şi nu a lui Simon leprosul; i-a turnat numai mir pe picioarele lui Hristos; de fapta ei s-a scandalizat numai fariseul; şi în sfârșit ei îi dăruieşte Mântuitorul iertarea păcatelor. Despre această păcătoasă povesteşte numai dumnezeiescul Luca pe la mijlocul Evangheliei sale după cum s-a spus mai sus. Căci după ce povesteşte fapta acestei femei păcătoase, adaugă îndată aceste cuvinte : După aceasta Iisus a mers prin oraşe și sate, binevestind şi propovăduind împărăţia lui Dumnezeu. Din aceste cuvinte se vede că fapta acestei femei păcătoase nu s-a întâmplat în timpul patimilor; Prin urmare şi din pricina timpului, şi din pricina celor ce L-au primit pe Hristos, şi din pricina persoanelor şi din pricina caselor, dar încă şi din pricina clipului în care a turnat mirul, urmează că au fost trei femei : două păcătoase, iar a treia, sora lui Lazăr, Maria, care strălucea printr-o viaţă curată, în privinţa caselor : una este casa fariseului Simon, alta casa lui Simon leprosul în Betania, şi alta iarăşi casa surorilor lui Lazăr, Maria şi Marta, tot în Betania. Din acestea rezultă iarăşi că Hristos a luat parte la două ospeţe în Betania; unul cu şase zile înainte de Paşti, în casa lui Lazăr, când a mâncat împreună cu El şi Lazăr, după cum istoriseşte fiul tunetului, grăind aşa : Cu şase zile înainte de Paşti, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel ce murise şi pe care Hristos l-a înviat din morţi. Şi i-au făcut Lui acolo cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau cu El la masă. Iar Maria, luând o litră de nard curat de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus, şi I-a şters picioarele Lui cu părul capului ei. Cealaltă cină s-a făcut Lui cu două zile înainte de Paşti, pe când Hristos era tot în Betania, în casa lui Simon leprosul; atunci s-a apropiat de El femeia păcătoasă şi a turnat mirul cel de mare preţ. Că aceasta s-a petrecut cu două zile înainte de Paşti o arată Sfântul Evanghelist Matei când scrie că Hristos a spus ucenicilor : Ştiţi că după două zile sunt Paștile. Iar mai jos puţin, Sfântul Evanghelist Matei adaugă : Şi fiind Iisus în Betania în casa lui Simon leprosul s-a apropiat de el o femeie păcătoasă, având un alabastru cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul Lui pe când şedea la masă. Tot aşa spune şi Marcu : Şi după două zile erau Paștile și Azimile; şi pe când era în Betania în casa lui Simon leprosul şi şedea la masă, a venit o femeie şi celelalte. Sunt şi unii care susţin că femeia care a uns cu mir pe Domnul despre care vorbesc cei patru Evanghelişti este una şi aceeaşi. Ei socotesc că Simon fariseul şi Simon leprosul este una şi aceeaşi persoană şi fac din el şi tatăl lui Lazăr şi al surorilor sale, Maria şi Marta. Mai susţin că este una şi aceeaşi cină; apoi că este una şi aceeaşi casă, cea din Betania a lui Simon, care a pregătit foişorul cel aşternut, unde a avut loc cina cea de taină. Părerea acestora însă nu este dreaptă. S-au dat lui Hristos două mese în Betania, în afară de Ierusalim; una cu şase zile, iar alta cu două zile înainte de Paştile Evreilor, după cum s-a spus. Atunci și femeile au adus lui Hristos mir şi l-au turnat pe El în chipuri diferite. Cina cea de taină şi foişorul cel aşternut a fost pregătit în Ierusalim şi cu o zi înainte de Paştile Evreilor şi de patima lui Hristos. Unii spun că au pregătit cina în casa unui om necunoscut; alţii că au pregătit-o în Sfântul Sion, în casa ucenicului Ioan cel care şedea pe pieptul lui Iisus. Aici, în adevăr, au fost ascunşi ucenicii de frica iudeilor, aici, după înviere, a pus Toma degetul în coasta lui Hristos, aici a avut loc pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii şi încă alte fapte nespuse şi tainice. Mi se pare însă, şi este adevărat, că este mai exactă susţinerea lui Hrisostom, că donă sunt femeile care au turnat mir pe Hristos. Una, despre care vorbesc cei trei Evangheliști, o femeie desfrânată şi păcătoasă; ea a turnat mir pe capul lui Iisus. Alta, cea din Evanghelia după Ioan, Maria, sora lui Lazăr; ea a adus mir şi l-a turnat numai pe dumnezeieştile picioare ale lui Hristos. Altele sunt cinele din Betania şi alta este cina cea de taină. Şi se vede asta din aceea că după ce se povesteşte fapta femeii păcătoase. Mântuitorul trimite pe ucenici în Ierusalim ca să pregătească Paştile : Mergeţi, le-a spus El, în cetate la cutare şi spuneţi-i : Învăţătorul zice : La tine vreau să fac Paștile cu ucenicii. Şi iarăşi : Şi vă va întâmpina un om cu un ulcior cu apă…. şi el vă va arăta un foişor mare aşternut. Acolo pregătiţi-l. Iar ei plecând…. au aflat precum le zisese şi au pregătit Paştile, adică Paştile evreilor, care băteau la uşă. Şi Mântuitorul a venit şi l-a făcut împreună cu ucenicii Lui, după cum zice dumnezeiescul Hrisostom. Apoi după ce s-a făcut cina cea de taină şi după ce între timp a spălat picioarele ucenicilor, s-a aşezat din nou la masă și ne-a predat pe aceeaşi masă Paștile nostru, după cum spune Ioan Gură de Aur. Dumnezeiescul Ioan împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evanghelişti, au arătat şi cum era mirul. L-au numit curat şi de mare preţ. Prin curat este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat şi neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură. Un astfel de vas se numeşte alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifanie, este de sticlă și e făcut fără toartă; un astfel de vas se numeşte amforă. Mirul acela era făcut din multe materii; flori de smirnă, scorţişoară bine mirositoare, stânjenei, trestie aromată şi untdelemn.

Dar tu, Hristoase Dumnezeule, care ai fost uns cu mir spiritual, slobozeşte-ne de patimile ce vin asupra noastră şi miluieşte-ne pe noi ca un singur bun şi de oameni iubitor, Amin.

Cântarea a 8-a,

Irmos :

Cuvântul muncitorului pentru că biruia, de şapte ori cuptorul a fost ars oarecând; întru carele tinerii nu s-au ars, porunca împăratului călcând. Ci au strigat : Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Turnând femeia mir scump pe stăpânescul Tău creştet cel dumnezeiesc şi înfricoşat, Hristoase, a cuprins tălpile Tale cele nespurcate cu mâini spurcate şi a strigat : Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cu lacrimi a spălat picioarele Ziditorului cea vinovată întru păcate şi le-a şters cu părul său; pentru aceea nu s-a greşit de izbăvirea faptelor ei din viață, ci a strigat : Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Săvârşitu-s-a mântuirea celei cu minte bună prin mântuitoarele milostiviri şi din izvorul lacrimilor, cu care spălându-se prin mărturisire nu s-a ruşinat, ci a strigat : Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul : Cuvântul muncitorului…

Ceea ce eşti mai cinstită… nu cântăm.

Cântarea a 9-a,

Irmos :

Cu suflete curate şi cu buze nespurcate, veniţi să mărim pe cea nespurcată şi preacurată Maica lui Emmanuil, prin ea aducând rugăciuni Celui ce S-a născut dintr-însa; milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte pe noi.

Arătându-se nemulţumitor, viclean şi râvnitor, Iuda cel rău a vândut darul cel vrednic al lui Dumnezeu, prin carele s-a dezlegat datoria păcatelor, precupeţind darul cel iubit de Dumnezeu. Milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne miluieşte.

Iuda, lepădându-se de prieteşugul lui Hristos pentru aur, mergând a zis boierilor celor fărădelege : Ce-mi veţi da mie şi eu voi da vouă precum voiţi pe Hristos, pe Carele căutaţi ? Milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte.

O, iubirea ta de argint cea oarbă, neprietene, din care ai luat uitare de cele ce te-ai învăţat ! Că nici toată lumea nu este întocmai cu sufletul şi din deznădăjduire te-ai sugrumat, spânzurându-te pe tine însuţi, vânzătorule. Milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte.

Şi Iarăşi Irmosul : Cu suflete curate…

Luminânda, de trei ori.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină şi mă mântuieşte.

LA LAUDE

Punem stihirile pe 4, glasul 1, singur glasul.

Pe tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te păcătoasa că eşti Dumnezeu, a zis cu plângere rugându-se, ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi : Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat şi eu părul; iubeşte-mă pe mine ceea ce Te iubesc, care după dreptate eram urâtă şi Te voi propovădui ca şi vameşii, Făcătorule de bine, Iubitorule de oameni.

Mirul cel de mult preţ, l-a amestecat păcătoasa cu lacrimi şi l-a turnat peste preacuratele Tale picioare, sărutându-le. Deci, precum pe aceea îndată o ai îndreptat, dăruieşte-ne şi nouă iertare, Cel ce ai pătimit pentru noi şi ne mântuieşte.

Când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cu cei fărădelege; aceea se bucura, turnând mirul cel de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Domnul, iar acesta s-a despărţit de Stăpânul; aceea s-a mântuit, iar Iuda s-a făcut rob vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cela ce ai pătimit pentru noi şi ne mântuieşte pe noi.

Vai de ticăloşia Iudei ! Văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului şi a gândit cu vicleşug la sărutarea vânzării. Aceea şi-a dezlegat părul, iar acesta s-a legat cu mânia, aducând în loc de mir răutate împuţită. Că pizma nu mai ştie să cinstească mai mult lucrul cel de folos. Vai de ticăloşia Iudei, de care izbăveşte, Dumnezeule, sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 2-lea

Păcătoasa a alergat la mir, să cumpere mir de mult preţ, să ungă pe Făcătorul de bine și a strigat către vânzătorul de mir : Dă-mi mir, ca să ung şi eu pe Cel ce a şters toate păcatele mele !

Şi acum…, glasul al 6-lea.

Cea cufundată în păcate, Te-a aflat pe Tine liman de mântuire şi îndată, turnându-Ţi mirul cu lacrimi, a strigat : Iată, Cel ce aşteaptă pocăinţa păcătoşilor ! Ci mă mântuieşte, Stăpâne, din valul păcatului, pentru mare mila Ta.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 6-lea.

Astăzi a venit Hristos în casa fariseului şi apropiindu-se o femeie păcătoasă, s-a aruncat la picioarele Lui, strigând : Vezi pe cea cufundată în păcate, pe cea deznădăjduită pentru fapte, pe cea nelepădată de către bunătatea Ta; ci-mi dă, Doamne, iertare de răutăţi şi mă mântuieşte.

Stih : Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, Doamne, şi ne am bucurat, şi ne-am veselit în toate zilele noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi; anii întru care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.

Tins-a păcătoasa părul său, Ţie, Stăpânului, tins-a şi Iuda mâinile sale la cei fărădelege. Aceea ca să ia iertare, iar acesta să ia bani. Pentru aceasta strigăm Ţie, Celui ce Te-ai vândut şi ne-ai slobozit pe noi : Doamne, slavă Ţie.

Stih : Și fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi; şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează spre noi, şi lucrurile mâinilor noastre îndreptează.

Venit-a la Tine femeia cea necurată şi întinată, vărsând lacrimi pe picioarele Tale, Mântuitorule, mai-nainte vestind patima Ta. Cum mă voi uita la Tine, Stăpâne ? Că Tu ai venit să mântuieşti pe păcătoase. Ridică-mă dintru adânc pe mine cea moartă, Cel ce ai ridicat pe Lazăr din mormânt, fiind mort de patru zile. Primeşte-mă pe mine ticăloasa, Doamne, şi mă mântuieşte.

Stih : Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.

Cea defăimată pentru viață şi cunoscută pentru întoarcere, ținând miresme s-a apropiat către Tine, strigând : Să nu mă lepezi pe mine păcătoasa, Cel ce Te-ai născut din Fecioară; să nu treci lacrimile mele, Cel ce eşti bucuria îngerilor; ci mă primeşte pe mine, ceea ce mă pocăiesc, pe care nu m-ai lepădat când păcătuiam, Doamne, pentru mare mila Ta.

Slavă…, Şi acum…,

Idiomela. Glasul al 8-lea, facere a Casianei călugăriţa.

Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai-nainte de îngropare, zicând : Vai mie ! Că noapte îmi este mie înfierbântarea curviei şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cela ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cela ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al cărora sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai întru miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerca mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, de suflete Mântuitorule, Izbăvitorul meu ? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cela ce ai nemăsurată milă.

Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului…, Sfinte Dumnezeule… cu metanii.

Şi ceasul întâi, fără de Catismă, făcându-se şi metanii după rânduiala lor. Litie şi Apolis Şi celelalte, precum am arătat în Lunea cea mare.

La ceasul al şaselea

Troparul Proorociei, glasul al 8-lea.

Astăzi s-a adunat adunarea cea vicleană şi a gândit asupra Ta cele deşarte; astăzi Iuda pentru tocmeala ce a făcut şi-a arvunit luişi spânzurare; iar Caiafa şi nevrând a mărturisit, că unul pentru toţi ai luat patimă de bunăvoie, Mântuitorul nostru, Hristoase Dumnezeule, mărire Ţie.

Slavă…, Şi acum…, tot acesta.

Prochimen, glasul al 4-lea :
Binecuvânta-Te-va Domnul din Sion, Cel ce a făcut cerul și pământul.
Stih : Iată, acum binecuvântaţi pe Domnul, toate slugile Domnului.

Din proorocia lui Iezechiil, citire :
Cap. 2. Vers. 3. Cap. 3. Vers. 3.

Am auzit glasul unuia, care mi-a zis : Fiul omului, am să te trimit la fii lui Israil, la aceşti oameni neascultători, care s-au răzvrătit împotriva mea; ei, ca şi părinţii lor, păcătuiesc înaintea mea până în ziua de astăzi. Aceşti fii sunt groşi de obraz şi cu inima împietrită; la ei te trimit eu, ca să le zici : Aşa grăieşte Domnul ! Ori te-or asculta, ori nu te-or asculta, căci sunt un neam îndărătnic, să ştie însă că este între dânşii un prooroc. Dar tu, fiul omului, să nu te temi de ei şi de vorbele lor să nu te sperii, deşi ei vor fi pentru tine spini şi ciulini, şi ai să trăieşti între ei, ca între scorpii; să nu te temi de vorbele lor și de fața lor să nu te sperii, deşi sunt un neam îndărătnic, ci să le spui cuvintele mele, ori te-or asculta, ori nu te-or asculta, căci sunt un neam răzvrătitor. Tu însă, fiul omului, ascultă ce voi să-ţi spun ! Nu fii îndărătnic, ca acest neam răzvrătitor ! Deschide-ţi gura şi mănâncă ceea ce am să-ţi dau ! Şi căutând eu, am văzut o mână întinsă spre mine şi în ea o hârtie strânsă sul; şi a desfăşurat-o înaintea mea, şi am văzut că era scrisă şi pe o parte şi pe alta : plângere, tânguire şi jale era scris într-însa. Apoi mi-a zis : Fiul omului, mănâncă ceea ce ai dinainte, mănâncă această hârtie şi mergi de grăieşte casei lui Israil ! Atunci eu mi-am deschis gura și acela mi-a dat să mănânc hârtia aceea, şi mi-a zis; Fiul omului, hrăneşte-ţi pântecele şi-ţi satură lăuntrul tău cu această hârtie, pe care ţi-o dau eu. Şi eu am mâncat-o şi era în gura mea dulce, ca mierea.

Prochimen, glasul al 2-lea :
Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul.
Stih : Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul.

Şi citirea Evangheliei, după rânduială.

***

Pentru Sfanta si Marea Miercuri, mai puteti citi:

SĂPTĂMÂNA MARE – TIMPUL DĂRUIT DOMNULUI, ÎNTRU TREZIREA NOASTRĂ. Urmându-L pe Hristos pe calea Deniilor. Tâlcuiri adânci pentru a pătrunde în taina nesfârșitei SMERENII ȘI DURERI A IUBIRII RĂSTIGNITE. “Noi suntem smochinii cei vorbitori ai acestei lumi”

PATIMA SI PATIMIRE. Cum sa traim Deniile pentru A SIMTI CU ADEVARAT INVIEREA? “Daca vrem ca Invierea lui Hristos sa devina invierea noastra, asta e singura cale, sa traim LAUNTRIC evenimentele Saptamanii Mari”

BICIUIREA SI BATJOCORIREA LUI HRISTOS. Ne rusinam sa mai cautam placerile sau sa mai cartim? “Cum te rabda inima sa inmultesti inca ranele lui Iisus?”

Cel care isi iubeste viata sa o va pierde…

Sfantul Luca al Crimeei: CE INSEAMNA LUAREA CRUCII SI URMAREA LUI HRISTOS? IN CE FEL SA NE URÂM SUFLETUL? “Doamne! Nu voi merge pe calea proprie, voi merge dupa Tine, condu-ma Tu!” CE SERPI MISUNA PE INTUNERIC IN NOI?

“AM IUBIT PĂTIMIREA, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. BINECUVANTAREA NEDREPTATII si PRIGOANA IZBAVITOARE. Suferinta muceniceasca si slujirea jertfelnica din inchisorile bolsevice, din exilul siberian si de la inceputul razboiului ale SFANTULUI EPISCOP LUCA AL CRIMEEI: “Vlădica răbda totul cu adâncă încredinţare în voia lui Dumnezeu”

PE CRUCE, IMPREUNA CU HRISTOS… De ce este SUFERINTA o realitate duhovniceasca de neocolit pentru un crestin? “Dacă fugim de Cruce, vom sfârşi în sistemul NEW AGE – un fel de CREȘTINISM FĂRĂ CRUCE” (Arhim. Zaharia)

Duminica cinstitei şi de viaţă-făcătoarei Cruci. CUM INTRĂM PE CALEA CEA STRÂMTĂ A LEPĂDĂRII DE SINE? Ce înseamnă “a lua crucea”?

“HIATUL” MAICII EMILIANA din THEBA: “Atunci cand structura lucrurilor e gresita, singura nadejde este sa distrugi totul si sa pui inceput nou. NU TREBUIE SA NE TEMEM SA FIM DIFERITI, sa fim priviti de sus, gresit intelesi sau chiar ridiculizati, ori sa su­ferim pentru ca suntem altfel (crestini)”