DENIA DIN SFANTA SI MAREA MIERCURI (video, audio, talcuiri). “Femeia ceea ce cazuse in pacate multe…”. DORUL DUPA DUMNEZEU, darul pocaintei si “ODIHNA” alegerii “partii celei bune” a Mariei, de A NE ASEZA LA PICIOARELE LUI HRISTOS

12-04-2017 Sublinieri

Va mai recomandam, pentru Sfanta si Marea Miercuri:

***

Monahul Moise Aghioritul:

[…] Miercurea cea Mare este ultima zi pregătitoare dinaintea Patimilor Domnului. Sfinţii Părinţi au rânduit pomenirea ungerii Domnului cu mir de către femeia desfrânată pentru a ne arăta puterea pocăinţei şi pentru a ne pregăti cum se cuvine şi pe deplin pentru începutul Patimilor Domnului. O femeie decăzută, mizerabilă, păcătoasă, având ca singur bun iubirea, pe care nimeni nicioda­tă nu i-a arătat-o, şi smerenia, pe care a văzut-o doar în chip prefăcut manifestându-se la alţii, a ajuns la o pocăinţă profundă şi a primit acele cu­vinte de laudă de la Domnul, încredinţând-o că fapta ei va deveni cunoscută în toată lumea şi ea va fi vrednică de pomenire şi de respect.

Două persoane domină sinaxarul zilei. O femeie şi un bărbat. Probabil amândoi de vârstă mijlocie. Femeia este neînsemnată, rău famată, neluată în seamă. Hristos merge spre Ierusalim. Se opreşte în casa leprosului Simon. Nu vom vor­bi despre acest om, ci de un alt Simon. Aşadar acolo, în casa leprosului, care era considerată ne­curată şi interzisă de lege, se duce plină de nădej­de şi femeia păcătoasă, îndemnată de blândeţea şi îndurarea Domnului. Femeia gândea simplu şi socotea că după cum Hristos a vindecat lepra trupului aceluia, aşa va tămădui şi lepra sufletului ei. Aceste gânduri ale ei i-au dat îndrăznea­la de a se apropia de Hristos şi a-L unge cu mir. Hristos a primit ungerea cu mir, ca pe un obicei făcut înaintea punerii Lui în mormânt, însă lui Iuda nu i-a plăcut asta. Acesta este celălalt Simon, care o mustră pe femeie şi socoteşte costul miru­lui la treizeci de dinari, sumă deloc mică, dacă ţinem cont că simbria pe o zi era pe vremea aceea doar de un dinar. Hristos a apărat-o pe femeie, i-a adresat vorbe frumoase şi a cinstit-o. Totodată, l-a mustrat pe Iuda pentru cuvintele lui.

Biserica noastră, confruntând pocăinţa des­frânatei cu socoteala ucenicului lacom, în faimoasa idiomelă a acestei zile, psalmodiază di­dactic şi frumos: „Când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cu cei fărădelege; ace­ea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta s-a despăr­ţit de Stăpânul; aceea s-a slobozit, iar acesta s-a făcut rob vrăjmaşului; rea este lenevirea, mare este pocăinţa!”. Întreaga slujbă este cucernică şi îndeamnă la pocăinţa care este necesară pentru întâmpinarea Patimilor Domnului.

Cununa preafrumoasei slujbe a zilei este cu­noscutul apostih de slăvire compus de monahia Casiana, mare imnografă bizantină: „Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironosiţă şi tânguindu-se a adus Ţie mir înainte de îngropare…”.

[extras din Omilia “INTAMPINAREA PATIMILOR DOMNULUI” – 12 aprilie 2006]

(din: Monahul Moise Aghioritul, “Tacerea cea bine graitoare”, Editura Egumenita, 2016)

***

AUDIO:

Cuvânt după denia de marți seara/ Arhim. Melchisedec (m-rea Putna) (11 aprilie 2017):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

 

***

AUDIO:

Denia de marti seara (pentru Miercurea Mare) de la Manastirea Putna (2017):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

MAICA GAVRILIA:

Despre Sfânta şi Marea [Miercuri]

M.G.: Ascultând Imnul Casianei (cântat în Sfânta şi Marea Marţi) «Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe…» nu poţi să nu te gândeşti… N-am căzut oare cu toţii în multe păcate? Dar cum altfel am fi putut simţi miracolul iertării şi dragostei Lui? Acesta este motivul pentru care noi toţi, cei ce ne închinăm Domnului, suntem conştienţi că fără ajutorul Lui, fără intervenţia Lui, ne-am tăvăli la nesfârşit în noroi. O, Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc zi şi noapte, cu ochii deschişi sau închişi, cu sau fără cuvinte, vie sau moartă…

Despre Săptămâna Mare

M.G.: Îmi amintesc că, pe când nepotul meu Andrew avea şaptesprezece ani, mi-a spus:

– Ah… De ce nu avem Săptămâna Mare de patru sau cinci ori pe an, ca să ne intre în cap şi să asimilăm totul?

Într-adevăr, Săptămâna Mare ne face să contemplăm ore şi zile în şir… chiar neîncetat. Este ceva care transce[n]de această lume…

(Maica Gavrilia, Asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014)

***

Predica Parintelui Hrisostom de la Manastirea Putna in Duminica a V-a din Postul Mare (a Sfintei Maria Egipteanca) – 2017

TRANSCRIERE PARTIALA (de la min. 17:52):

[…] Această sfântă [Maria Egipteanca], auzind că se face un pelerinaj la Ierusalim, pentru că urma praznicul Înălţării Sfintei Cruci, s-a gândit că poate şi de aici să scoată o pricină pentru a-şi satisface poftele ei. Şi atunci s-a îmbarcat şi ea pe o navă, vânzându-şi trupul, şi, până la Ierusalim, trăind doar în destrăbălări. Nicidecum n-a avut gândul acesta că se duce să se închine. Nicidecum. Ea nu era pelerină, ea nu era o credincioasă. Nu, ea era o prostituată. Încă.

Şi, ajungând acolo şi văzând că toată lumea se duce, curiozitatea a împins-o să facă şi ea acelaşi lucru. Însă n-a reuşit. O forţă nevăzută o oprea. Zic Părinţii că acea forţă nu era o forţă exterioară, era o forţă interioară. Aţi auzit în Duminica Vameşului şi a Fariseului acel vameş a reuşit să păşească pragul bisericii, a trecut de pridvor. Şi stătea chiar la intrare şi-şi bătea pieptul cu pumnii, strigând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Şi el era păcătos, dar el a reuşit să intre. De ce? Pentru că el era conştient de păcatul lui. Maria, însă, nu era. Şi atunci păcatul din ea a oprit-o. Faptul că ea se depărtase atât de mult de Dumnezeu încât nu mai semăna deloc cu El. Cum spune psalmul? Omul, în cinste fiind, n-a priceput. Asemănatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a alăturat lor. Aşa era Maria. Şi aşa voia să intre în biserică; dar biserica nu este un loc oarecare. E locul în care noi L-am exilat pe Dumnezeu. Însă El aici Şi-a făcut tărâmul Lui. Aici nu intră decât cel care-L doreşte pe El. Şi Maria nu-L dorea. Şi, văzând că n-a putut să intre şi simţind acea forţă care o împiedica pur şi simplu, care o îndepărta, care o făcea într-adevăr să se simtă aşa cum era, adică înstrăinată, alungată, izgonită, atunci s-a îndreptat către cine? Către Maica Domnului. Ea, fiica necurăţiei, s-a îndreptat către Maica curăţiei. Câtă îndrăzneală a avut!, ar putea zice unii; câtă înţelepciune, însă, a avut!, zicem noi. Să te duci, să treci peste ruşinea asta şi să te duci la Maica Domnului şi să-i ceri ajutorul, aceasta este înţelepciunea. Şi, făcând aşa, Maica Domnului a ajutat-o. A ajutat-o, însă i-a dat de înţeles că fără pocăinţă nu se poate. Fără a se întoarce de la vechile ei obiceiuri nu se poate. Fără a încerca să facă voia lui Dumnezeu, în sfârşit, nu se poate.

Şi a auzit ea, după ce s-a spovedit, un glas în inima ei, zicând: Dacă vei trece Iordanul, vei găsi odihnă.” Această odihnă pe care toţi o căutăm, această odihnă care ne duce cu mintea la odihna lui Dumnezeu după ce a făcut lumea, de care zice Scriptura că S-a odihnit peste toate, acea odihnă îi era promisă Mariei dacă ar fi trecut Iordanul. De cele mai multe ori, apa este un simbol al ispitei. Şi nu degeaba atunci, la slujba botezului, se spune în rugăciunile noastre că Hristos S-a coborât în apă ca să alunge de acolo pe diavolul care s-a ascuns în ape, pe balaurul cel mare care s-a ascuns în ape. Şi aşa cum apa te cuprinde şi-ţi arată cât eşti de neputincios și te robeşte, tot aşa şi patima.

Dacă vei trece apa Iordanului, vei găsi odihnă.” Şi a trecut apa Iordanului. Şi a aflat odihnă? Nu. A aflat război. A avut cu ea două pâini. În două zile s-au făcut ca piatra şi nici acelea nu i-au mai fost de folos. Şi a avut război din partea desfrânării atât de mare încât stătea zile întregi cu faţa la pământ până pleca ispita de la ea, atacul acela furios. Zice Avva Pimen că “pe leu îl baţi și pe urs îl sugrumi”, înţelegând prin asta mânia şi curvia. Pe leu, adică mânia, îl baţi, mânia o îndepărtezi de la tine cu hotărâre şi cu luptă, dar desfrânarea, adică ursul, o strâmtorezi prin post. Post mai aspru decât Sf. Maria Egipteanca nu cred c-a mai urmat cineva; luptă aşa cum a avut cu desfrânarea nu cred c-a mai avut cineva. 17 ani a trăit în curvie, 17 ani a luptat-o demonul acesta după ce a trecut Iordanul. Ce vrea să arate aici Sf. Maria Egipteanca? Că împotriva unui păcat nu te lupţi aşa, pur şi simplu, punându-te împotriva unui păcat şi zicând “Gata, de acum înainte nu te mai vreau…!” Mai ales împotriva acestui păcat al desfrânării, al necurăţiei, împotriva acestui păcat te pui doar, cum zicea Avva Pimen, sălbăticindu-te împotriva lui. Cu ură desăvârşită l-am urât pe el, zice psalmul. Aşa a făcut Sfânta Maria Egipteanca.

Dar, ne întrebăm noi acum, cum a reuşit ea să facă acest lucru? Nu este uşor. Ştim din propria noastră experienţă, din păcate, că un păcat, odată săvârşit, lasă urme adânci şi te slăbănogeşte, te face să fii neputincios, îți lasă zidul surpat. Şi, găsind zidul surpat, diavolul cu uşurinţă te ia cu asalt. Cum a reuşit ea să facă treaba asta?

Aflăm asta din Evanghelia care s-a citit azi în cinstea ei, Evanghelia cu femeia păcătoasă: Intrând Mântuitorul în casa unui fariseu pe nume Simon, o femeie din sat, care era păcătoasă, auzind acest lucru, a venit la el şi a început să plângă, să-i spele picioarele cu lacrimile ei. Şi, ștergându-le cu părul ei şi sărutând, le ungea cu mir. Iar fariseul, ca un om al Legii, a zis în sinea lui: Dacă Omul Acesta este cu adevărat cine zice El că este, ar şti cine este această femeie, ar şti că este păcătoasă. Cu alte cuvinte, ar şti că n-are ce căuta acolo. Şi în loc să stea aşa, nepăsător, i-ar trage un picior, probabil. Ar alunga-o de acolo. Că aşa merită o astfel de femeie. O astfel de femeie, care nu mai este om, nu merită să stea cu oamenii. Aşa gândeau cei de atunci! Şi Mântuitorul, blând, n-a vrut să-l mustre pe Simon, chiar dacă era fariseu şi chiar dacă avea aceste gânduri în inima lui. L-a chemat şi l-a întrebat: “Simone, vreau să te întreb ceva”. “Învăţătorule, spune!”. “Uite, este un cămătar (auziţi, un cămătar; nu un om, bogat, ci un cămătar, unul care se ocupă cu schimbarea de bani şi cu cele care nu erau permise) care avea doi datornici. Unul avea o sumă mică, altul avea o sumă de zece ori mai mare. Şi i-a iertat pe amândoi. Ia spune-mi tu, cine crezi, dintre cei doi datornici, că-l va iubi mai mult pe acest cămătar?” Şi el a zis, foarte repede: “Desigur că cel căruia i s-a iertat mai mult“. “Foarte bine ai gândit, i-a răspuns Mântuitorul. Ia uită-te tu acum (şi i-a arătat-o pe femeie); vezi femeia asta? Eu am venit la tine, în casa ta, am acceptat să intru în casa ta şi ar fi trebuit, după Lege, să-Mi torni apă să mă spăl pe picioare şi n-ai făcut-o. Femeia asta nu apă, ci lacrimi a adus pentru spălarea picioarelor. Tu nu Mi-ai uns capul cu mir, iar ea picioarele le-a uns cu mir. Drept aceea Eu spun ţie (şi s-a întors către femeie): iertate sunt păcatele tale”. Iertate sunt păcatele ei cele multe, că mult a iubit.

Adică, ne spune tot Sf. Ioan Scărarul, acea femeie a fost iertată de păcatele ei pentru că a reuşit să schimbe iubirea trupească în iubire de Dumnezeu. Iertate sunt păcatele ei cele multe, că mult a iubit. Ar fi trebuit să spună, de fapt, că mult M-a iubit, ca să putem noi înţelege, mai pe limba noastră, să ne fie mai uşor: “Iertate sunt păcatele ei cele multe, că mult M-a iubit“. Şi i-a spus apoi femeii: “Credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace“. Credinţa ta... – care credinţă? Ce credinţă avea o desfrânată? Poate nădejdea ei că va fi izbăvită, că va găsi iertare la Dumnezeu? Nu. Asta nu e credinţă, e nădejde. Şi atunci ce credinţă? Credinţa, fraţii mei, nu este ceva cu care ne naştem. Credinţa este de la Dumnezeu. Iubirea este de la Dumnezeu. Smerenia este de la Dumnezeu. Blândeţea, toate acestea sunt de la Dumnezeu. Pe toate acestea nu le avem, le dobândim. Şi nu le dobândim decât dacă El, Dumnezeul nostru, le naşte în noi. Credinţa aceasta care s-a născut în inima ta, aceasta te-a mântuit. Aşa s-a întâmplat şi cu Sfânta Maria Egipteanca. Ea ne arată astfel că pocăinţa nu poate nimic fără iubire. Că cel care înţelege iubirea, acela înţelege pocăinţa.cel care vrea să se pocăiască, acela trebuie mai întâi să-L dorească pe Dumnezeu.

Zice Arhimandritul Sofronie că atunci când Hristos a zis: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor, El a făcut o invitaţie omului la dialogul pe care l-a întrerupt acesta în rai. Dumnezeu l-a făcut pe om ca să intre în relaţie cu El şi omul a întrerupt această legătură. Iată că vine Hristos acum şi, prin această vorbă, Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor, El îi face din nou invitaţie omului în aceeaşi relaţie: “Vino iarăşi să fim împreună! Pocăinţa, aşadar, are ca sfârşit, unirea cu Dumnezeu, dar are ca început dorinţa de Dumnezeu.  Dorinţa de Dumnezeu, dorinţa după Dumnezeu şi conştiinţa păcătoşeniei mele dau această tensiune care se cheamă pocăinţă. Nu poţi doar să te pocăieşti pentru păcatele tale, să-ţi pară rău pentru păcatele tale, să te defaimi pe tine, fără să-L doreşti în acelaşi timp pe Dumnezeu. Altminteri cazi în deznădejde; altminteri, pocăinţa nu-ţi este de folos. Şi pocăinţa, repet, la fel ca şi credinţa, şi mai mult decât aceasta, pentru că pocăinţa cuprinde în ea şi iubirea şi credinţa şi nădejdea, se naşte în inima noastră în urma acestei relaţii.

Dacă aţi fost la Denia Canonului celui Mare, aţi auzit, poate, într-unul din troparele închinate Sfintei Maria Egipteanca, că spune aşa: Tu te-ai încredinţat lui Hristos şi El, aflând pocăinţa, ţi-a dăruit-o. [“Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Caruia ai mers, Acesta a aflat pocainta si ti-a daruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roaga-L neincetat, sa ne izbaveasca pe noi de patimi si de primejdii”]. Auziţi! Hristos a căutat pocăinţa pentru Maria Egipteanca şi i-a dăruit-o. A născut-o în inima ei. Şi a înlocuit acea forţă a păcatului care o împiedica să I se închine. A înlocuit. Aşadar, păcatele ei cele multe s-au transformat în iubire de Dumnezeu. Şi iertate au fost păcatele ei cele multe, că mult L-a iubit pe Dumnezeu. Aceasta este pocăinţa, fraţi creştini.

Încă un lucru aş vrea să mai subliniez, foarte important pentru viaţa noastră duhovnicească şi, mai ales, pentru perioada în care ne aflăm. Sfânta Maria Egipteanca L-a dorit atât pe Hristos aşa încât Hristos i l-a trimis pe Zosima, acel sfânt bătrân care ne-a transmis şi nouă viaţa ei, şi l-a trimis ca s-o spovedească şi s-o împărtăşească. Şi s-a spovedit şi s-a împărtăşit Sfânta Maria Egipteanca, ea, care se ruga ridicată de la pământ, ea, care ştia Scripturile pe de rost, fără să le fi citit măcar o dată, ea, care ajunsese atât de aproape de Dumnezeu; una-i mai lipsea: Sfânta Împărtăşanie. Vedeţi, nevoinţa nu înlocuieşte Împărtăşania. Faptul că Dumnezeu i-a dat atâtea dovezi că i-au fost iertate păcatele n-a înlocuit Spovedania. Şi, după ce s-a spovedit şi s-a împărtăşit, i-a spus lui Zosima: “Să vii peste un an, că atunci mă voi preaslăvi. Să vii, aşadar, să mă înmormântezi.” Nu s-a împărtăşit înainte de moarte. Gândiţi-vă la lucrul acesta. S-a împărtăşit cu un an înainte să moară. Noi, una-două, hai să ne împărtăşim repede, că poate murim sau nu-ştiu-ce. Ne împărtăşim ca să mai bifăm o activitate pe lista noastră?! Ne spovedim că aşa trebuie?! Nu! Avem nevoie de Dumnezeu şi vrem să găsim acea odihnă.

Ce spune în psalmi? Lasă-mă, Doamne, să mă odihnesc mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi. Atunci i s-a dat Mariei odihna care-i fusese promisă dacă trece Iordanul, prin împărtăşanie. Pentru că avea nevoie şi trupul ei, ca şi sufletul, să-L simtă pe Hristos una cu ea. Avea nevoie să-L vadă şi cu ochii inimii pe Hristos, avea nevoie să fie cu adevărat unită cu Hristos, Care este şi Dumnezeu şi Om. De aceea a zis Sf. Simeon Noul Teolog: Cât Îl vei vedea pe Dumnezeu în viaţa aceasta, atât Îl vei vedea şi dincolo. Avea nevoie Sfânta Maria de acest lucru. Aşa încât avem nevoie să ne spovedim, avem nevoie să ne împărtăşim cât ţine pocăinţa; cât timp ţine pocăinţa, avem nevoie de acest lucru. Nu vă lăsaţi spovedania şi împărtăşania pentru Săptămâna Patimilor, pentru că atunci deja trebuie să fiţi tari. Atunci trebuie să împliniţi cuvântul pe care l-a spus Hristos ucenicilor Săi: Voi aţi rămas alături de Mine în încercările Mele. Cum poţi să rămâi alături de Hristos în încercările Lui din Săptămâna Patimilor dacă nu eşti spovedit, dacă nu eşti împărtăşit, dacă pocăinţa ta nu a crescut în inima ta? Cum? Nu se poate.

Şi mă întorc la acele cuvinte dintru început: Doamne, voim să ne faci ceea ce vom cere de la tine. Avem fiecare cererile noastre; dar oare ce cerem noi? De ce avem nevoie de atâtea lucruri, când unul singur trebuie? Unul singur! Ce a zis Mântuitorul Martei? Marto, Marto, de multe te îngrijeşti, ar un singur lucru trebuie. Care? Acela pe care-l făcea Maria: stătea la picioarele Lui şi se hrănea cu cuvintele Lui. Acel lucru trebuie, un singur lucru trebuie!

Şi zis iarăşi, cum aţi mai auzit cuvântul acesta din psalmi: Una am cerut, pe aceasta am căutat-o: să văd frumuseţea lui Dumnezeu şi să cercetez locaşurile Lui. Aceasta este ţinta pocăinţei: să văd frumuseţea lui Dumnezeu şi să cercetez locaşurile Lui. Şi Sfânta Maria Egipteanca ne-o arată astăzi cu prisosinţă.

De aceea să ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca pentru rugăciunile Maicii Sale, ale Sf. Ioan Botezătorul şi ale Sfintei Maria Egipteanca să înţelegem şi noi ce înseamnă pocăinţa şi să ne aşezăm şi noi, în sfârşit, la picioarele lui Hristos, aici şi acum. Amin.

Pentru Sfanta si Marea Miercuri, mai puteti citi:

***

***

***

Legaturi:

***

 

***

 


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Maica Gavrilia, Miercurea Mare, Parintele Hrisostom de la Putna, Parintele Moise Aghioritul, Pocainta, Saptamana Mare, Sfanta Maria Egipteanca

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “DENIA DIN SFANTA SI MAREA MIERCURI (video, audio, talcuiri). “Femeia ceea ce cazuse in pacate multe…”. DORUL DUPA DUMNEZEU, darul pocaintei si “ODIHNA” alegerii “partii celei bune” a Mariei, de A NE ASEZA LA PICIOARELE LUI HRISTOS

  1. Pingback: DENIA SÂMBETEI MARI, PROHODUL DOMNULUI (video, audio, cântari psaltice) – Chipurile călăuzitoare ale rugăciunii: CRUCEA, ÎNGROPAREA ȘI MORMÂNTUL GOL: “Pe măsură ce rugăciunea creşte, inima se face părtaşă la TAINA DĂRUIRII DE S
  2. Pingback: TRADAREA LUI IUDA. “Să încercăm, cu sinceritate, să-l găsim pe Iuda în multe din manifestările noastre şi să-l izgonim”. Parintele Ioanichie Balan zugraveste, tulburator, PORTRETUL TRADATORULUI DINTOTDEAUNA | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: SĂ NE VĂRSĂM VIAȚA CA UN MIR LA PICIOARELE LUI IISUS și să nu Îl vindem sau să Îl părăsim, precum IUDA, pentru SLAVA ACESTEI LUMI! Ce înseamnă “să-ți urăști sufletul în această lume”? (Predici minunate, slujbe și cântări
  4. Pingback: DENIA DIN SFANTA SI MAREA JOI (video, audio, predici) | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: SETEA | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: AL TAU SUNT EU, MANTUIESTE-MA! – Cuvantul Protos. Hrisostom de la Putna la Duminica Mariei Egipteanca: “CE VOM ALEGE? PE DUMNEZEU SAU LUMEA? Pentru noi, prezenta lui Dumnezeu este chinuitoare, pentru ca NU NE LASA SA NE FACEM VOIA… (vide
  7. Pingback: “Ce teribil lucru sa-L ratezi pe Dumnezeu chiar si cand Il intalnesti faţă catre faţă!”. IUBIREA DE LUME – “LEPRA” CARE NE STINGE “FOCUL” DIN INIMA, NE SCOATE DE LA PICIOARELE LUI IISUS si DE PE DRUMUL CATRE I
  8. Pingback: SA NE VARSAM VIATA CA UN MIR LA PICIOARELE LUI IISUS si sa nu Il vindem, precum IUDA, pentru SLAVA ACESTEI LUMI! Ce inseamna “sa-ti urasti sufletul in aceasta lume”? (Predici minunate, slujbe si cantari strapungatoare la Sfanta zi de Miercuri
  9. Pingback: DE CE NU VEDEM ROADELE POCĂINȚEI ÎN VIAȚA NOASTRĂ? Pr. Tudor Ciocan – cuvânt la SFÂNTA ȘI MAREA MIERCURI A POMENIRII FEMEII PĂCĂTOASE: “Așa cum ni se împrăștie inima și mintea, așa ni se împrăștie și pocăința” | Cuv
  10. Pingback: DE CE NU VEDEM ROADELE POCĂINȚEI ÎN VIAȚA NOASTRĂ? Pr. Tudor Ciocan – cuvânt la SFÂNTA ȘI MAREA MIERCURI A POMENIRII FEMEII PĂCĂTOASE: “Așa cum ni se împrăștie inima și mintea, așa ni se împrăștie și pocăința” (AUDI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate