IPS TEOFAN DESPRE MESAJELE DUHOVNICESTI PENTRU NOI ALE SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL SI CUVIOASEI PARASCHEVA: MARTURISIRE SI SENSIBILITATE. Sfantul Maxim despre dragostea adevarata, defaimare si tradarea prietenilor

13-10-2010 Sublinieri

(sursa icoana: Cidade de Deus)

„Pastrati credinta cea dreapta, traiti credinta cea dreapta, marturisiti credinta cea dreapta“ ne striga, ne cere, ne porunceste cu glas de tunet Sfantul Maxim Marturisitorul. „Aveți viață de rugăciune, îmbrăcați-vă cu smerenia, viețuiți frumos și adânc în familie sau în mănăstire“, ne spune, ne roagă, ne sensibilizează cu glas de lumină lină Sfânta Parascheva.


Sfânta Parascheva și Sfântul Maxim – rugători pentru pelerinii Iașilor

Sursa: DOXOLOGIA

Sărbătoarea cea mare a Sfintei Parascheva se apropie. Duhul Cuvioasei, prezent tot timpul anului pentru cei ce au inimă în sens deplin, se arată acum din ce în ce mai evident.

Locuitorii Iașilor intră deja în ritmul praznicului. În țară, și, pe alocurea, în afara ei, zeci de mii, sute de mii de pelerini se pregătesc de drum. Le este dor de Cuvioasa. I-au simțit puterea rugăciunii anii trecuți; vor să fie înveșmântați cu rugăciunea ei și anul acesta. În reculegere, cu sfială, cu minuțiozitate în pregătire, pelerinii gândesc la momentul aflării în fața sfintelor moaște. Au adunat multe, de-a lungul unui an, și vor să le spună Cuvioasei. Bucuriile cele adânci sau încercările cele multe și grele vor fi așezate la picioarele Sfintei. Așezate pe mâini bune, mai ales în inimă mare, sufletele pelerinilor, în bucuriile și crucea lor, sunt duse în fața Sfintei Treimi. Pentru a se împlini aceasta, nimic nu-i prea greu, nimic nu-i prea scump, nimic nu-i împiedică.

Foto: Andrei Vladareanu

Sfânta Cuvioasa Parascheva, cea mult folositoare și Sfântul Maxim, Mărturisitorul lui Hristos Dumnezeu-Omul grăiesc cu „dragoste și cu durere“ către tot omul, în mod special către pelerinii care, zilele acestea, le vor cinsti sfintele moaște.

„Păstrați credința cea dreaptă, trăiți credința cea dreaptă, mărturisiți credința cea dreaptă“ ne strigă, ne cere, ne poruncește cu glas de tunet Sfântul Maxim Mărturisitorul.

„Aveți viață de rugăciune, îmbrăcați-vă cu smerenia, viețuiți frumos și adânc în familie sau în mănăstire“, ne spune, ne roagă, ne sensibilizează cu glas de lumină lină Sfânta Parascheva.

Să le ascultăm glasul, să le urmăm chemarea, să le simțim rugăciunea!

Credința lor cea dreaptă, nădejdea lor mântuitoare, iubirea lor cea așezătoare să fie veșmânt, pavăză, binecuvântare pentru sufletele noastre înfometate după pâinea cea spre ființă, însetate după apa cea vie.

Către Sfânta Parascheva și către Sfântul Maxim să alergăm cu durere și cu dragoste!

Să le mărturisim durerea și dragostea noastră!

Să-i rugăm să le ducă la Dumnezeu și la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.Să facem aceasta cu conștiința că durerea și dragostea noastră, crucea și bucuria noastră fac parte din viața lor.

Sfântă Parascheva, Sfinte Maxim și toți sfinții rugați pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare sufletelor noastre, să ne bucure cu harul Său și să ne dăruiască mântuire întru Împărăția sa! Amin! Așa să fie! Amin!

† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

***

“Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii. Te-a blestemat cineva? Sa nu-l urasti pe el, ci blestemul si pe dracul care a pus la cale blestemul. Caci daca urasti pe cel ce te-a blestemat, ai urat un om si ai calcat porunca. Si ceea ce a facut acela cu cuvantul, tu faci cu fapta. Iar de pazesti porunca, arata semnele dragostei; si de poti face ceva ajuta-l, ca sa-l izbavesti de rau.

Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul in niciun chip si pentru niciun lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii.

Cand ne vad dracii ca dispretuim lucrurile lumii, ca sa nu mai uram pentru ele pe oameni si sa cadem din dragoste, starnesc impotriva noastra defaimari, ca nerabdand supararea sa uram pe cei ce ne defaima.

Nu este durere mai grea a sufletului decat defaimarea, fie ca-ti defaima cineva credinta, fie ca viata. Si nimeni nu poate sa o dispretuiasca, decat numai cel ce cauta la Dumnezeu, ca Suzana, singurul care poate sa ne izbaveasca din nevoi, ca si pe aceea, si sa le descopere oamenilor adevarul, ca si in cazul acela, si sa mangaie sufletul cu nadejdea.

Cu cat te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaima, cu atat Dumnezeu le arata adevarul celor ce se smintesc.

Numai cei ce pazesc intocmai poruncile si cunosc adevarat judecatile dumnezeiesti nu parasesc pe prietenii incercati prin ingaduinta lui Dumnezeu. Dar cei ce dispretuiesc poruncile si nu cunosc judecatile dumnezeiesti, cand ii merge prietenului bine, se bucura impreuna cu el, iar cand e incercat si patimeste, il parasesc. Ba uneori se dau chiar cu dusmanii.

Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumnezeu si Lui sa-I slujim din toata puterea. Cata vreme ne sustine El, umbla in jurul nostru toti prietenii, si dusmanii nu au nicio putere impotriva noastra. Cand insa ne paraseste El, ne ocolesc prietenii, si dusmanii capata putere impotriva noastra.

Prietenii lui Hristos iubesc din inima pe toti. Dar nu sunt iubiti de toti. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toti, nici nu sunt iubiti de toti. Prietenii lui Hristos pastreaza dragostea neintrerupta pana la sfarsit; ai lumii, pana ce se ciocnesc intreolalta din pricina lucrurilor lumii.

Inteleptul, fie ca invata pe altii, fie ca primeste invatatura, vrea sa invete pe altii si sa invete el insusi numai cele de folos. Dar cel intelept numai la parere, si cand intreaba si cand e intrebat scoate inainte numai lucrurile curioase.

Multi au spus multe despre dragoste. Dar numai cautand-o intre ucenicii lui Hristos o vei afla. Caci numai ei au avut Dragostea adevarata ca invatator al dragostei. Ei ziceau despre ea: “De as avea darul proorociei si de as cunoaste toate tainele si toata cunostinta […], iara dragoste nu am, nimic nu sunt”. (I Cor. XIII, 2). Cel ce a dobandit, prin urmare, dragostea, a dobandit pe Dumnezeu insusi, intrucat “Dumnezeu iubire este” (I Ioan IV, 16). A lui este slava in veci. Amin.

(Selectii din Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste. Filocalia 2, Editura Humanitas)

Vezi si:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cuvantul ierarhilor, IPS Teofan, Marturisirea Bisericii, Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “IPS TEOFAN DESPRE MESAJELE DUHOVNICESTI PENTRU NOI ALE SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL SI CUVIOASEI PARASCHEVA: MARTURISIRE SI SENSIBILITATE. Sfantul Maxim despre dragostea adevarata, defaimare si tradarea prietenilor

  1. Pingback: PAROHIA "SF.PROOROC ILIE TESVITEANUL si SF. IERARH GRIGORIE PALAMA"-GIRONA (CATALUNYA) » Blog Archive » “Păstraţi credinţa cea dreaptă, mărturisiţi credinţa cea dreaptă…”
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Predica parintelui Vasile Vasilache la praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva: HOTARAREA DE A FI CU HRISTOS
  3. Sfântul Maxim, mustră şi cheamă
    Să ne trăim ortodoxia
    Şi s-o mărturisim cu fapta,
    Venind la noi în România.

    Cu dragoste sfântă ne ceartă,
    Că suntem mărturisitori,
    Ce credem că numai cu vorbe
    Vom deveni convingători.

    Vine cu dragoste divină
    Să ne arate ce-i iubirea
    Concret şi ortodox trăită,
    Că doar prin ea-i mărturisirea.

    Vine, pe viu să ne arate
    Prin viaţa şi credinţa sa
    Ce-i Adevărul dinlăuntru
    Şi cum se cade-al arăta.

    Vine dorind să ne înveţe
    Că unitatea în Iisus
    O săvârşeşte însăşi Domnul
    Nu planul marelui apus.

    Că unitatea de credinţă
    E-n Duhul Sfânt şi în trăire
    Nu’npreunând diversitatea
    Celor ce sunt în rătăcire.

    Sfântul Maxim a jertfit totul.
    Dar mutilat şi prigonit
    A devenit şi mai puternic
    Şi prin Iisus nebiruit.

    El vina printre noi şi cheamă
    Să ne trăim ortodoxia
    Căci netrăind-o’n pocăinţă
    Vom primi tainic erezia.

    Vom eşua-n filozofia
    Ce–n viaţă nu are răspuns
    Trăind un cult al teoriei
    Străin de cruce şi Iisus.

    O omenie doar lumească
    Un umanism înşelător,
    O milostenie cu public
    Şi-un cult pe placul tuturor.

    Vom căuta o pocăinţă
    Şi-un cult crescut în vanitate,
    În cinste şi în strălucire
    Şi-n fapte mediatizate.

    Sfântul Maxim ştia prea bine
    Că îl aşteaptă prigonirea,
    Nu cinste, titluri şi onoruri
    Cînd a ales mărturisirea.

    Şi iată-l cum şi azi î-şi face
    Concreta sa mărturisire
    Şi mâna sa cum să ne oferă
    Dovadă-i sfântă de iubire.

    Cum ne îndemnă şi ne ceare
    Să neapărăm ortodoxia,
    Întâi în noi – trăind-o faptic-
    Şi-apoi în toată România.

  4. PS Teofan a obtinut titlul de doctor in Teologie tocmai cu lucrarea “Divino-umanitatea lui Hristos si indumnezeirea omului in opera Sfântului Maxim Marturisitorul”.

  5. Dumnezeu sa rasplateasca celor cu al caror ajutor au fost aduse moastele Sf. Maxim Marturisitorul la Iasi!
    Si sa le ajute in ispitele care de obicei urmeaza faptelor bune 🙂

    P.S.Hotarasem sa nu mai comentez, dar “m-a ajutat” sa revin asupra hotararii Emanuel.

  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Cuvinte si cantari in cinstea Sfantului Maxim Marturisitorul
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » MESAJ DE IMBARBATARE DUHOVNICEASCA LA INCEPUTUL LUI 2011 DE LA IPS TEOFAN PENTRU “O ROMANIE CARE PARE CA SE SCUFUNDA”
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL sau ce inseamna cu adevarat sa marturisesti credinta
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » MANGAIERI DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL MAXIM. Despre fatarnicii si clevetitorii care il rastignesc din nou pe Domnul
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Nu poate sa fie adevar fara dragoste si nu poate sa fie dragoste fara adevar! Poate sa nu te copleseasca dragostea lui Hristos? – CUVANT AL PR. MIHAI ALDEA
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » IPS TEOFAN – 3 ani de slujire ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Intru multi ani!
  13. Pingback: SFANTA PARASCHEVA, OCROTITOAREA MOLDOVEI. Viata Cuvioasei, cantari la hram si cuvantul IPS Teofan la marele praznic al Iasilor
  14. Pingback: IPS TEOFAN LA PETRU-VODA, DE HRAM, ALATURI DE PARINTELE IUSTIN (Sfintii Arhangheli, 2011). Predica Mitropolitului Moldovei: INGERII IN VIATA NOASTRA (audio si text)
  15. Pingback: Predica Parintelui Sofian la SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA -
  16. Pingback: SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA. Predici audio ale parintilor Hrisostom (Putna) si Damaschin (Sihastria Putnei), cantari, meditatii, marturii. PENTRU CE NE RUGAM SFINTEI SI CE MINUNI SAVARSESTE SI ASTAZI PENTRU CREDINCIOSI? -
  17. Pingback: Soborul SFINTILOR ARHANGHELI MIHAIL, GAVRIIL si al tuturor puterilor ceresti. PREDICI (audio + text) de la Manastirea Putna: ICOANA ADEVARULUI UNIT CU DRAGOSTEA -
  18. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII -
  19. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: SFANTA PREACUVIOASA MAICA NOASTRA PARASCHEVA CEA MILOSTIVA – FECIOARA CU INIMA DE MAMA. “Sfanta Parascheva este prietena ta cea mai buna, care n-o sa te dezamageasca niciodata!” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: LA RAND LA CUVIOASA PARASCHEVA | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: PARINTELE ARHIMANDRIT NICHIFOR HORIA – Cuvant cu putere multa despre PILDA SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL: “Sa traim poruncile lui Hristos, marturisind cu insasi viata noastra adevarul acestei trairi” (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate