INVIEREA LUI LAZAR. Dialog cu IPS Teofan: Strapungerea inimii – unicul drum catre propria noastra Inviere

16-04-2011 Sublinieri

LAZAR, ADICA… EU

In Lazar, cel mort de patru zile, ne regasim insesi sufletele noastre omorate de patimi, de energiile ucigase ale duhurilor necurate carora le dam drepturi asupra-ne prin pacat, peste care am asezat apoi, pecetluindu-ne moartea, piatra de mormant a indreptatirii, a suficientei, a superficialitatii, a indaratniciei, intr-un cuvant: a ne-pocaintei. Asa ca, atunci cand Hristos striga cu glas mare, inainte de a merge spre Patima Sa, “Lazare, vino afara!, pe noi ne striga! Pe noi ne cheama afara din duhul pustiitor si ucigas al lumii acesteia “moderne”, din inchistarea egoismului, a mandriei, a “desteptaciunii” si a incapatanarii noastre, noua ne cere sa iesim din impietrire, din nesimtirea sufleteasca, sa ne scuturam de toate legaturile rautatii, ale desertaciunilor, ale duhului lumesc si de toate complicitatile cu idolii de astazi, sa inviem din lancezeala calduta a comoditatilor si prejudecatilor mintii noastre autonome.

Noi, de multe ori, stam intr-o asteptare nedefinita ca ceva miraculos sa ni se intample, din afara, ca Dumnezeu sa faca ceva extraordinar si sa ne schimbe fara nici o osteneala din partea noastra. Si totusi… putem face si ceva mai mult decat sa asteptam! Ce mai asteptam, de fapt, cand Mantuitorul e aici de atata timp si ne striga cu durere: Vino afara!

Dar nu cumva am inceput sa ne iubim mormantul, pestera, fâşiile care ne leaga strans de pamant? Nu cumva noi ne si tinem strasnic de piatra pe care El vrea s-o ridice de pe noi? Nu cumva a inceput sa ne placa insusi mirosul putreziciunii noastre? Poate ca si pocainta noastra ajunge sa fie “estetizata” si “intelectualizata” si sa ajungem ca “estetismul” si “cerebralismul” sa ne imbratiseze pervers si propria moarte?

CONTINUA AICI

*


Lumina: Dialog cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Creştinul este o mărturie vie în mijlocul lumii“

Vineri, 15 Aprilie 2011 Augustin Păunoiu

Ajunşi aproape de sfârşitul Postului Mare, cu inimile pline de aşteptare faţă de rememorarea liturgică a celor mai profunde evenimente ale istoriei credinţei noastre, gândul ne poartă şi spre bucuria marelui praznic. În acelaşi timp, fiecare dintre noi îşi face o autoevaluare a propriei stări duhovniceşti şi se întreabă ce îi lipseşte, unde are de lucrat cu sine pentru a fi cu adevărat creştin trăitor. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ne oferă câteva răspunsuri concludente la întrebări privitoare la condiţia creştinului în societatea contemporană.

– Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit, ce dă măsură vieţii omului?

– Credinţa adevărată în Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. Fără una din aceste stări, omul este o pasăre cu o singură aripă. Se rostogleşte în gol şi nu poate să zboare.

– Cum poate face misiune creştinul în lumea de astăzi, care crede tot mai puţin în Hristos? Ce importanţă are exemplul personal în această lucrare?

– Fiind credincios jurământului de la botez (lepădat de puterile întunericului şi unit cu Hristos), creştinul este o mărturie vie în mijlocul lumii. Prin însăşi prezenţa sa discretă şi grăitoare, cel ce crede în Hristos constituie aluat care dospeşte frământătura. Corespondenţa dintre ceea ce crede, pe de o parte şi felul său de viaţă, pe de altă parte, constituie cea mai puternică armă misionară.

– Care este remediul împotriva formalismului în mărturisirea credinţei?

– Formalismul este marea problemă a multor români care-şi zic ortodocşi, dar nu au o legătură reală cu Biserica. Sfântul Paisie de la Neamţ, pe linia Sfântului Efrem Sirul şi a Sfântului Simeon Noul Teolog, spune că nu există viaţă creştină adevărată fără “străpungerea inimii”. Acolo unde este străpungerea inimii, nu mai este loc pentru rutină, pentru formalism. “Inima înfrântă şi smerită” este singura pe care Dumnezeu n-o urgiseşte, este singura pe care Dumnezeu o primeşte ca dar din partea omului. Remediul împotriva formalismului? Dificil de răspuns. Probabil trecerea prin experienţe-limită, prin suferinţă adâncă, prin stări apropiate de deznădejde creează premisa ca omul, ajutat de harul lui Dumnezeu, să sfărâme carapacea formalismului religios.

– Mai poate deveni credinţa un modus vivendi pentru omul contemporan?

A trăi creştineşte este o imposibilitate pentru omul obişnuit. A trăi creştineşte înseamnă a avea pecetea lui Hristos, care, după cuvântul Sfântului Simeon Noul Teolog înseamnă: lauda în necazuri, bucuria în scârbe, rugăciunea şi iubirea pentru vrăjmaşi şi a-ţi da sufletul pentru viaţa aproapelui. Geniile sfinţeniei, sfinţii, împlinesc mult din acest ideal evanghelic. În ceea ce ne priveşte pe noi, oamenii obişnuiţi, este necesară o cât mai adâncă luptă pentru a experimenta, cu ajutorul lui Dumnezeu, o fărâmitură, o picătură din acest ideal.

– Cum înţelege creştinul libertatea în condiţiile în care Biserica recomandă postul, rugăciunea, lucruri care, în aparenţă, reprezintă o seamă de îngrădiri pentru unii?

– Este nespus de greu să mărturiseşti celor din jur că tocmai îngrădirile amintite sunt izvoare autentice de libertate. Aceasta pentru că ideea de libertate este văzută într-o modalitate totalmente ruptă de conceptul de om ca rob al lui Dumnezeu. A-L cunoaşte pe Dumnezeu ca Stăpân, a domina propriile patimi, a lupta pentru a te elibera de dorinţa de a-i stăpâni pe ceilalţi constituie izvoare inepuizabile de libertate.

– Postul este timpul iertării, al sfinţirii. Cum lucrează iertarea în inima creştinului?

– Voit sau inconştient, omul clădeşte toată ziua şi în tot ceasul ziduri între sine şi ceilalţi. Grija de multe, iubirea de stăpânire şi grăirea deşartă sunt materia din care aceste ziduri sunt alcătuite. Perioada postului este un timp mai intens în care creştinul este chemat să conştientizeze existenţa tragică, pentru el şi pentru lume, a acestor ziduri. Cum pot fi dărâmate aceste despărţituri dintre om şi om, dintre om şi Dumnezeu? Ne-o spune Sfântul Efrem Sirul: prin curăţie, gând smerit, răbdare şi dragoste, vederea propriilor păcate şi neosândirea aproapelui. Toate sunt cuprinse în harul iertării care purifică omul de mândrie şi-l îmbracă în veşmântul smereniei. Marea problemă este aceea a recunoaşterii că suntem vinovaţi în relaţia cu ceilalţi. Avem sentimentul că vinovăţia este de partea cealaltă şi că nu prea avem ce ierta [sau pentru ce sa fim iertati?, n.n.]. De aceea, stăruinţa în rugăciune în timpul postului, şi nu numai, ar trebui să se axeze pe: “Doamne, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu!”

– Care este rolul Liturghiei în viaţa credincioşilor, mai cu seamă în perioada Postului?

– Unirea cu Hristos prin Trupul şi Sângele Lui. Acesta este rostul Sfintei Liturghii. Fără împărtăşirea cu Sfintele Taine, Dumnezeiasca Liturghie este lipsită de sensul ei deplin în ceea ce-i priveşte pe credincioşi. În vremea postului mai ales, creştinii sunt chemaţi “cu frică”, dar şi “cu dragoste” şi îndrăzneala cea după Dumnezeu, să se apropie mai des de Sfântul Potir.

– Cum trebuie să înţeleagă omul contemporan pocăinţa? Cum ne întâlnim cu Hristos în pocăinţă? Care sunt roadele pocăinţei în sufletul omului?

– Pocăinţa, spunea Sfântul Ioan de Kronstadt, înseamnă “recunoaşterea că există o minciună în inima ta”. Această recunoaştere, care nu este decât adevărata cunoaştere de sine, constituie platforma începutului de refacere a legăturii cu Dumnezeu. Recunoaşterea stării de păcat şi îndepărtarea ispitei de a-l judeca pe celălalt ajută creştinul să reintre în legătură cu Hristos. Odată recunoscută starea de păcat, se naşte în sufletul omului conştiinţa măreţiei lui Dumnezeu, Cel unul singur curat, fără de păcat. Cuprins în minte şi inimă de harul pocăinţei, omul se deschide mai sincer spre celălalt, este mai realist în analiza situaţiilor prin care trece, şi mai ales descoperă calea care duce la Dumnezeu. Cum tot omul este plin de păcat, pocăinţa este calea tuturor spre Dumnezeu.

– Puteţi recomanda un program general de viaţă creştină urmat de tinerii zilelor noastre? Ce trebuie să aibă ei în vedere în primul rând?

– Să-şi păstreze curăţia trupească sau să şi-o recapete prin abstinenţă. Aceasta este noua provocare a tinerilor de azi. Răspunsul la o asemenea provocare este cu atât mai dificil, cu cât contextul este tot mai neprielnic pentru tineri curaţi, feciorelnici, sau redeveniţi astfel prin renunţarea la păcat. Tinerii de acest fel sunt tot mai rari şi de aceea este necesar ca ei să se caute, să se descopere unii pe alţii, să se integreze în viaţa parohiilor, să întemeieze familii creştine.

Cum poate Biserica scăpa lumea de singurătatea care ne înconjoară, de individualism?

– Prin obşti monahale autentice pentru cei ce voiesc această cale; prin familii creştine tot mai numeroase şi prin comunităţi parohiale centrate pe Dumnezeiasca Liturghie. În afara acestora nu există decât singurătate, individualism, nu există decât drama plictiselii, cauzatoare, după mărturia lui Dostoievski, a vremurilor antihristice.


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. Slider, Invierea lui Lazar, IPS Teofan, Meditatii duhovnicesti, Pentru tineri, Pocainta, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “INVIEREA LUI LAZAR. Dialog cu IPS Teofan: Strapungerea inimii – unicul drum catre propria noastra Inviere

  1. Cred ca problema noastra cea mai mare, a celor botezati ortodox, este ca fie nu frecventam Biserica si-i clevetim pe cei care o fac catalogandu-i drept habotnici, fie o frecventam si-i catalogam pe cei care n-o fac drept rai, inselati si necredinciosi.

    In ambele cazuri gresim fiindca suntem in extreme, fiindca nu gandim conform Sfintilor Parinti ai Bisericii, care spuneau ca asa precum un credincios poate sfarsi in iad din cauza parerii de sine, tot asa un necredincios/eretic, poate sfarsi in Rai daca se pocaieste in ultima clipa a vietii sale.

    Cand o sa intelegem in inima noastra acest adevar, vom putea sa mergem pe Calea Imparateasca (calea de mijloc – nici prea la stanga, nici prea la dreapta) si vom intelege ca ceea ce omului ii este cu neputinta, la Dumnezeu este posibil.
    Atunci nu ne vom mai ocupa decat de propriile pacate, caderi, greseli, si vom putea spera la mantuire.

    Cat timp gasim mereu vina in ceilalti, si ne credem victime a tot ce ni se intampla, neasumand ca tot ce ni se intampla Dumnezeu o ingaduie, pentru pacatele noastre si pentru induhovnicirea noastra, suntem departe de mantuire, desi ne credem foarte “drepti” fiindca mergem la biserica, postim, facem rugaciuni, etc…

    Domnul sa ne calauzeasca sufletele, si Saptamana Patimilor sa ne strapunga sufletele cu smerenia lui Hristos Dumnezeu !

  2. suferinta si patimi a dus Hristos pentru noi toti
    Dumnezeu care este ca un tata iti binecuvinteaza viata,si nu ti o binecuvinteaza cu necinste, rautate din partea celorlalti, necazuri , boli si suferinte
    Daca Dumnezeu este iubire ,
    si daca “dragostea este bucuria de a face altora bucurie”

    eu din pacate nu cred in aceste vremuri ale “suferintei” sa-i demonstram lui Dumnezeu cat de tari suntem noi in suferinta (cerandu-i ajutorul Lui)

    din pacate traim vremuri fara Dumnezeu

  3. “a inceput marele Calvar al vremurilor de pe urma, al distrugerii si al inrobirii noastre totale, au inceput cu adevarat “anii durerilor” despre care am tot auzit profetindu-se. ”

    Doamne Dumnezeule unde esti?

  4. @ eln:

    Iertati-ne, dar nu am inteles prea bine ce ati dorit sa spuneti.

    Dumnezeu este cu noi intotdeauna, dar ingaduie si raului sa ne stapaneasca, daca i-am dat aceluia drepturi multe, prin pacat. Iar toti oamenii lui Dumnezeu chiar au inteles si au trait binecuvantarea lui Dumnezeu si prin suferinta, prin necazuri. La Inviere nu se poate ajunge decat prin Cruce.

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM (DUMINICA “FLORIILOR”). Despre superficialitatea si nestatornicia sentimentelor omenesti. Cat valoreaza si cat dureaza osanalele multimilor care asteapta un imparat (lider) pamantes
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)
  7. Pingback: IPS TEOFAN LA PETRU-VODA, DE HRAM, ALATURI DE PARINTELE IUSTIN (Sfintii Arhangheli, 2011). Predica Mitropolitului Moldovei: INGERII IN VIATA NOASTRA (audio si text)
  8. Pingback: FRANGEREA INIMII PENTRU PACATE SI HOTARAREA DE A RENUNTA LA ELE – conditiile esentiale ale pregatirii de Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului -
  9. Pingback: DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI. “Incepe Triodul, incepe sa adie a post”. Predici puternice si zdrobitoare de inima ale SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL -
  10. Pingback: INVIEREA LUI LAZAR SI INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM. Predica si talcuirea exhaustiva a IPS Hierotheos Vlachos -
  11. Pingback: Sfantul Simeon Noul Teolog: SA NU NE IMPARTASIM FARA LACRIMI SI FARA STRAPUNGEREA INIMII! Sa nu ne cautam scuze, sa nu ne amagim… -
  12. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  13. Pingback: Parintele Petroniu Tanase despre ULTIMA SAPTAMANA A POSTULUI MARE si INVIEREA LUI LAZAR: “Fara prezenta Domnului, ostenelile noastre singure nu sunt mantuitoare” -
  14. Îmi cer iertare

  15. Pingback: UN SINGUR LUCRU TREBUIE… -
  16. Pingback: Gheronda Iosif Vatopedinul: UNDE DUCE ADEVARATA POCAINTA? DE CE AVEM NEAPARAT NEVOIE DE SPOVEDANIE SI DE PLANS? -
  17. Pingback: Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima
  18. Pingback: TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: INVIEREA LUI LAZAR – inceputul Saptamanii Patimilor, inceputul drumului catre BIRUINTA ASUPRA MORTII | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: SAMBATA LUI LAZAR si PREGUSTAREA INVIERII IN VIATA NOASTRA: “Este doar o doza, o portie, atat cat sa starneasca pofta cea duhovniceasca” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: INVIEREA LUI LAZĂR, “cel de-al doilea înainte-mergător al acelora care şedeau în întuneric şi în umbra morţii” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: PS MACARIE, in conferinta de la Cluj, “Lacrimile pocaintei si sinceritatea inimii” (VIDEO): “Deseori NE AMAGIM SINGURI, refuzam sa primim harul lui Dumnezeu si NE DROGAM CU SUROGATE, iar toate aceste FALSE MANGAIERI atrofiaza in om nevoi
  23. Pingback: “Daca vei muri inainte de a muri, nu vei muri atunci cand mori!”– MONAHUL MOISE AGHIORITUL despre Invierea lui Lazar, Intrarea in Ierusalim a Domnului si RAPORTAREA NOASTRA INTERESATA LA HRISTOS: “Il folosim pentru a petrece bine s
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate