MICII MUCENICI ASCUNSI. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare…
“… un repros viu pentru oamenii cu suflete moarte…”
Un reportaj tulburator difuzat in cadrul emisiunii “In premiera”, despre miile de copii romani cu boli rare si cumplite, “copii eroi”, cum au fost ei numiti in emisiune, eroi impreuna cu parintii lor, copii si parinti chinuiti si rastigniti zilnic, ale caror suferinte teribile, dar si ale caror seninatate si demnitate sufleteasca ne coplesesc, ne mustra si ne rusineaza fara drept de apel.
Apoi un articol cu povestea unui copil grec foarte credincios, Marios, care a purtat, pana la 17 ani, o boala cumplita degenerativa, intr-o stare de pace plina de intelepciune, de bucurie matura si de recunostinta incredibile, ce nu pot fi explicate decat prin puterea sfintitoare a harului, care l-a inundat cu mangaierea Sa.
Aceste Golgote vii si cotidiene care se petrec astazi, langa noi, ne rusineaza si ne mustra cu putere, daca a mai ramas cel putin o farama de constiinta si de sensibilitate in noi, pe toti cei care, relativ sanatosi fiind si ducand o viata inca destul de linistita si de normala, ba unii chiar foarte confortabila si rasfatata, nu stim sa mai pretuim nimic, nu stim sau uitam foarte usor sa fim recunoscatori pentru tot ceea ce am primit.
Ceea ce nu stim sau uitam prea usor ne invata aceste imagini, care ne fac sa ne dam seama cat de ingrozitor de vinovati ne facem si noi, cu fiecare mic pacat pe care il savarsim sau cu fiecare mica placere egoista pe care ne-o ingaduim, pentru inca un cui nevazut batut in trupurile sfasiate, fragile si frante ale acestor suflete nevinovate si in cele ale parintilor care patimesc muceniceste impreuna cu ei.
Vazand aceste drame si incercand sa ne transpunem in locul celor care le traiesc, reusim, abia acum, sa desprindem putin din zgura care ne impietreste inimile si sa intelegem ca jertfa unor astfel de oameni si suferinta unor astfel de copii, precum si a tuturor fratilor nostri de pe pamant care sufera si se chinuie cum noi nu cutezam nici cu gandul sa ne inchipuim, nu ne mai poate lasa sa traim ca pana acum. Suntem datori, foarte datori, mult prea datori!
De asemenea, adunand inauntrul nostru toate scenele, cazurile si evenimentele zdrobitoare care ne-au marcat ultimele saptamani, si asumandu-ne lucid realitatea asa cum este, vom sti ca, mai ales pentru romani, in mod clar si cu neputinta de tagaduit, a inceput marele Calvar al vremurilor de pe urma, al distrugerii si al inrobirii noastre totale, au inceput cu adevarat “anii durerilor” despre care am tot auzit profetindu-se. Tot ceea ce pana acum era, pentru noi, doar o previziune referitoare la un viitor mereu amanat, ceea ce ne amageam a fi numai o amenintare si o posibilitate teoretica, pe care o nadajduiam daca nu anulata, cel putin mult diminuata in realitate, ei bine, chiar a inceput sa se intample. Cu noi si langa noi. Planurile de pustiire si descompunere a acestui neam si a acestei tari acum se deruleaza efectiv, metodic si nemilos. Se aplica deja, in mod palpabil si la scara nationala, toate masurile de sfaramare si de exterminare lenta, dar sigura, impuse de “binefacatorii” externi ai Romaniei (FMI, Banca Mondiala, Comisia Europeana) in coniventa cu sadicele cozi de topor asezate in fruntea natiei. Oamenii saraci si bolnavii mai grav, in principal cei din mediul rural sau din orasele ucise economic, deja mor cu zile sau sunt pusi, peste noapte, in situatii umilitoare, inumane si absurde, traind zile de groaza, cu asteptarea iminenta a ceea ce este mai rau.
Acestea sunt adevaratele stiri si adevaratele evenimente care ar trebui sa conteze si sa ne intereseze in mod prioritar, fiindca acestea sunt “semnele vremurilor” care ne privesc si ne ating direct, existential, nu sunt abstractiuni si virtualitati. Ele trebuie sa ne faca sa constientizam ca, si daca noi insine sau cei mai apropiati ai nostri, INCA nu am intrat (sau, poate, nu prea mult) sub tavalug, totusi tavalugul s-a pornit deja ineluctabil si este doar o chestiune de timp pana va ajunge si la noi, si la cei mai dragi noua. Dar, daca suntem crestini nu doar cu numele, nu ne punem problema sa ne salvam pielea, sa ne punem cumva pe noi la adapost de nenorociri sau sa ne amagim ca, pana si acum, ceea ce se petrece cu bolnavii de prin spitalele desfiintate sau ramasi fara tratamente, ori ceea ce se petrece cu cei ramasi fara serviciu, fara venituri, sau sub limita subzistentei, cu copii de intretinut si aflati sub nenumarate agresiuni, presiuni si hartuieli, toate acestea tot NOUA ni se intampla. Fiindca “fratele meu este viata mea” si ceea ce se petrece unei parti atat de largi din propriul meu neam nu ma poate lasa indiferent si rece, pana acolo unde simt ca nu mai pot sa-mi mai permit sa traiesc egoist, cinic, lacom, orgolios, clevetitor si arogant, si nici in trandavie, in inertie, in superficialitate si in inconstienta, pentru propriile mele placeri, planuri si ambitii. Fiindca toate se vadesc acum, in lumina suferintei atroce si a primejdiei iminente a mortii, ca amarnice desertaciuni si fiindca simt foarte limpede ca voi avea de dat seama vesnic pentru orice absenta, pentru orice dezertare a mea de pe singurul front care conteaza acum… cel al durerii inimii, puse in rugaciune. Nu mai este vreme de multa teorie si de prea multa cercetare rational(ist)a, sofisticata, a lucrurilor. Nu mai este vreme sa ne tot cultivam raceala scrupulozitatii maniacale, a formalismului ingamfat si a corectitudinii autosuficiente si artagoase, si nici sa ne antrenam ascutimea desarta a mintii celei viclene. Este vremea sa traim in mod autentic acea ortodoxie a inimii despre care ne-au vorbit sfintii contemporani, si care sa ne asigure singura pavaza mantuitoare in fata uriasului tsunami al duhului antihristic care se napusteste peste lume.
Asadar, ceea ce deja se intampla ne ajuta sa ne trezim sufleteste de-a binelea mai inainte si sa realizam ca, pe de o parte, suntem cu totii datori sa ne purtam sarcinile intre noi si sa plangem cu cei ce plang, ca unii ce ne suntem madulare unii altora; si, pe de alta parte, ca, macar acum, in al unsprezecelea ceas, este vital “sa rascumparam vremea”, sa invatam sa pretuim la maximum, sa-I multumim Domnului cu lacrimi si sa valorificam duhovniceste, intru trezvie, fiecare clipa, fiecare ceas, fiecare zi linistite pe care le mai primim inca de la Dumnezeu, desi nu suntem deloc vrednici de un asemenea dar si de atata pasuire si pogoramant, pentru invartosarea inimilor noastre! Este, poate, o ultima sansa, care ni se da si pe care nu avem voie sa o mai ratam, si sa implinim fara zabava tot ceea ce este esential sa implinim, tot ceea ce constiinta ne invata si ne mustra.
Cu aceste imagini, ganduri si trairi va propunem sa intram in Saptamana Mare, pentru ca numai asa vom intelege si vom participa viu si adevarat, la Sfintele si mantuitoarele Patimi pentru noi ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos!
Sa mergem si noi sa murim impreuna cu El, ca sa ne inviem sufletele moarte!
***
“E foarte optimista, si ea ne da curaj si noua… Ea a acceptat ca e un copil mai deosebit ca ceilalti: Daca asa sunt eu… Si-ti da curaj. E o luptatoare!”
– Ia spune, ce spui tu la copiii bolnaviori?
– Sa se lupte, sa nu se dea batuti si sa fie curajosi.
(Georgiana Haineala, 12 ani, bolnava de epidermoliza buloasa, a carei piele, mai subtire decat a aripii de fluture, se sfasie la cea mai mica atingere)
IMPORTANT!
- Cei care doresc sa o ajute pe GEORGIANA o pot face depunand bani in contul RO71 CECE BC12 08RO N042 8780, deschis la CEC Comanesti, pe numele Haineala Mihail Catalin (tatal ei)
***
… Eduard, in schimb, se bucura pentru orice. Pentru fiecare zi in care mai poate iesi putin din casa. Pentru fiecare clipa in care crede ca e un om normal…
“Imi zice si el de multe ori: Mami, trebuie sa te gandesti ca sunt oameni sanatosi, care n-au avut nimic niciodata, si se intampla un accident, si de multe ori raman marcati pe toata viata. Macar eu asa am crescut, asta e situatia! Si vreau sa va spun ca daca ar fi un copil sa se streseze, sa planga, sa se necajeasca, sa-si planga de mila, n-as rezista, credeti-ma! Stiti cat de mult ma intareste el pe mine prin felul lui de a fi!”
(Elena, mama lui Eduard Gabor, 21 de ani, bolnav de hemofilie, ramas fara ambele picioare, din cauza bolii, de la 13 ani)
***
“Mamico, ne iubeste Dumnezeu”
Lectia minunata a unui copil bolnav de distrofie musculara din Grecia, MARIOS NASIOS
(din revista “Familia ortodoxa”)
Marios s-a nascut de Intampinarea Domnului (2 februarie) 1987. La varsta de 5 ani incepu sa prezinte dificultati la mers, instabilitate, obosea repede, intampina greutate in a urca scarile sau a se scula de jos. La 7 ani i s-a pus diagnosticul: distrofie musculara de tip Duchenne.
Distrofia musculara este o boala rara ereditara ce apare la baieti si se agraveaza in timp, treptat, pana cand bolnavii in cele din urma raman imobilizati complet si din cauza atrofierii muschilor aparatului respirator, se ajunge la insuficienta respiratorie.
Marios a trecut prin toate aceste stadii, dar era un copil talentat. Elev stralucit pana la liceu, unde a apucat sa intre (a murit la 17 ani). De la 8 ani era in caruciorul cu rotile pentru invalizi.
Cu acest carucior participa la parade de defilare ca stegar, purtand drapelul cu fala in fruntea defilarii. Avea un suras vesel, intelepciune dupa Dumnezeu, simtul recunostintei si era cu un “multumesc” pe buze catre oricine: catre mama lui care-l ingrijea, catre colegii lui de scoala, profesori si catre duhovnicul lui, parintele Ghevasie.
Obisnuia sa spuna:
“Sunt foarte bine. Nu-mi lipseste nimic. Simt ca iubesc pe toata lumea. Ca Dumnezeu sa nu ma faca bine, ceva stie, poate ca asa e mai bine. Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat minte si pot comunica cu oamenii; ca pot citi; ca pot intelege toate. De n-as fi avut minte, ce as fi facut cu mainile? Cel paralizat, care are minte si face rabdare este cel mai istet om din lume… Mama, Dumnezeu ne iubeste. Este spre binele sufletelor noastre si, daca nu ne da sanatate, totusi ne dezleaga celelalte probleme“.
Datorita faptului ca evolutia bolii a afectat muschii cardiaci, Marios incepu sa dea semne de puls accelerat. Cu un puls de 128 era nevoit sa mearga in fiecare zi la scoala. Aflandu-se aceasta suferinta spunea:
“Alti copii, suferinzi ca si mine, sunt nevoiti sa intrerupa scoala, caci nu mai pot continua din pricina bolii. Iar eu cate daruri am!“.
Colegii sai de scoala, profesorii isi amintesc mereu de chipul sau ce stralucea de bucurie. Avea dreapta socoteala si dragoste si spunea adesea mamei sale:
“Iarta-ma, mama, ca te obosesc relele mele. Suntem doi oameni si avem doar doua picioare. Ale tale si acestea operate. La pranz eu imi fac lectiile, iar tu ai grija de mine seara, astfel si eu am grija de tine la amiaza“.
In fiecare Duminica se impartasea cu dor si nerabdare.
Cand in 1995, Marios se infatisa Comisiei de Medicina in vederea obtinerii de ajutor social pentru cei cu probleme de locomotie si afectiuni musculare, si Casa de Asigurari nu i-a acordat niciun ajutor, mama sa s-a mahnit, dar el i-a zis:
“Mama, nu merita sa te mahnesti pentru viata aceasta. Noi pentru cealalta viata trebuie sa ne intristam. Nu vreau sa fii trista si sa plangi. Asa cum Dumnezeu hraneste pasarile, astfel ne va hrani si pe noi si ne va purta de grija. Da, intr-adevar“.
“Nu pot pricepe cum de nu merg oamenii la biserica”
Marios inteleptit de Dumnezeu spunea:
- Eu nu sunt nimic. De altfel, oamenii nu trebuie sa se bucure mult, dar nici sa se intristeze mult. Sa avem buna-cuviinta…
- Cu Dumnezeu ne punem noi? Daca El vrea sa ploua, sa ploua. Ca doar nu suntem de zahar!
- Mamico, ne iubeste Dumnezeu! Se ingrijeste de noi. Ne da, desigur, greutati, dar ne si ajuta, ne da si putere sa le trecem. Nu vezi cat de mult se ingrijeste de noi? Se ingrijeste si de pasarele si nu se va ingriji de noi? Uite! Multi oameni, necunoscuti noua inainte, acum ne inconjoara cu dragoste.
- Soarele dragostei daca ar lumina lumea, ea ar fi foarte frumoasa si mai buna, pentru ca soarele dragostei este Insusi Hristos (Aceasta propozitie a fost scrisa de Marios intr-o teza cand era elev in clasa a IV-a).
- Ce pacat! Rudele nu trebuie sa caute razbunarea. Dimpotriva, sa se roage pentru odihna sufletului rudeniei lor, dar si pentru sufletul ucigasului. Dumnezeu este singurul in drept sa judece.
- Nu pot pricepe cum de nu merg oamenii la biserica…
Pe 5 august 2003, Marios a facut edem la plamani. A fost internat la terapie intensiva, unde felul sau de a fi, in ciuda starii critice in care se afla inima sa, cu 145 de pulsari, a impresionat profund pe tot personalul medical al spitalului. Trei luni mai tarziu facu primul atac de cord. Pe 25 noiembire 2003 a adormit intru Domnul.
In ziua inmormantarii, desi fusese aranjat ca sicriul sa fie transportat cu masina speciala, aceasta s-a oprit brusc! Nu era cu putinta sa mai porneasca, cu toate ca nu prezenta vreo defectiune. Lucru inexplicabil! Ce se intamplase? Colegii lui de scoala au vrut sa transporte sicriul ei insisi, pe umerii lor, si rugaciunea le-a fost ascultata. Intamplarea cu oprirea masini au socotit-o un semn, si astfel a avut loc impresionanta procesiune funerara, cu sicriul, purtat pe umerii colegilor lui de scoala. La cimitir, in timpul slujbei de inmormantare, s-a cantat “Hristos a Inviat!”.
Absolventii de liceu din acel an, au scris pe diploma de absolvire, cu litere mari, numele Marios, cu urmatoarea inscriptie comemorativa:
“Mare cinste si bucurie ca te-am cunoscut aici pe pamant, Marios. Mai mare cinste si fericire sa ne intalnim in cealalta viata, cea vesnica“.
Meditatii despre rugaciune
- Rugaciunea este singurul mijloc de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu.
- Ca sa ne rugam fara raspandire, ne ajuta lasarea spatiului pamantesc si urcarea in inalturi, la cer, unde exista Imparatia Cereasca a lui Dumnezeu.
- Dumnezeu asculta toate rugaciunile ce facem, chiar daca nu raspunde intotdeauna la cererile noastre.
- Nu trebuie sa ne suparam, deoarece are si El planurile Sale pentru mantuirea oamenilor. Stie cum, unde si cand va raspunde rugaciunilor noastre, astfel incat sa iasa bine. De ne asculta de indata, poate ca iesea rau, si de aceea nu ne raspunde.
- Rugaciunea trebuie sa iasa din inima, iar nu din minte. Sa se faca cu caldura si simtire, iar nu cu raceala, cum facem de obicei.
- Bine ar fi fost ca toti oamenii din lume se se roage, astazi cand lumea noastra a pierdut orice contact cu Dumnezeu, si nu doar sa cerem, ci si sa-I multumim si sa-L slavim.
Marios Nasios, 3 februarie 2000.
(Traducere din cartea “Se fac si astazi minuni?” de Monah Gherontie Nica)
Din revista Familia ortodoxa, nr. 3/2011
***
Post Scriptum:
- Observator de Bacau: O fetita din Palanca sufera de “boala fluturelui”
Condamnata de sistemul sanitar al lui Atil la…Cseke
Georgiana Haineala, de 12 ani, din comuna Palanca, sufera de una dintre bolile rare ale acestui secol, “epidermoliza buloasa”. Boala mai poarta si denumirea de boala fluturelui. Pe lista bolilor rare editata de MTS, epidermoliza buloasa nu figureaza. Fetita este considerata o persoana cu un handicap oarecare.
Definitia simplista a bolilor “rare” este boala care afecteaza mai putin de unu din 2 .000 de indivizi, dar nu trebuie sa mascheze importanta impactului pe care acest tip de boli il realizeaza la nivelul sanatatii publice. Pana in acest moment, au fost repertorizate si incadrate ca boli rare peste 6.000 de afectiuni (6000 – 8000), daca se considera pentru fiecare o frecventa medie de 1 la 10. 000 de locuitori. Romania are din fiecare categorie cel putin 2.000 de bolnavi. Cele mai multe dintre aceste boli, majoritatea de cauza genetica, sunt nediagnosticate in tara noastra si nu exista niciun fel de date epidemiologice privind prevalenta lor, in conditiile in care in lume se vorbeste tot mai mult de genetica si analize genetice in timpul sarcinii. Din acest motiv se considera ca numarul lor este mult mai mare in parte si datorita diagnosticarii gresite. Aceste boli afecteaza 6 – 7 la suta din populatia Romaniei, 80 la suta fiind cauze genetice, cele mai multe sunt grave si duc la invaliditate.
Ce este “epidermoliza buloasa”
Epidermoliza buloasa(EB) reprezinta un grup de boli ereditare caracterizate prin eruptii veziculare pe piele si mucoase, boala mai este numita si “boala fluturelui”. Acestea pot apare in orice parte a corpului, dar cel mai adesea la locurile de frictiune si traumatizate minor, cum ar fi mainile si picioarele. Veziculele pot sa apara si pe organele interne, esofag, stomac si tract respirator. In imagini se pot vedea aceste rani formate pe corpul unei fetite de 12 ani, Georgiana Haineala.
“Epidermoliza buloasa” mostenita trebuie diferentiata de epidermoliza buloasa castigata, care nu este ereditara si debuteaza in perioada adulta, fiind autoimuna. In functie de tipul clinic de epidermoliza buloasa, evolutia poate fi dominata de eruptii usoare sau poate fi fatala.
“Fluturasul” din Ciughes
Cu aceasta boala a fost diagnosticata, din nastere, si Georgiana Haineala, din satul Ciughes, comuna Palanca. Parintii Georgianei, Mihai si Marinela, se lupta cu aceasta boala de 12 ani singuri, fara a fi sprijiniti in vreun fel de Ministerul Sanatatii, care, mai nou, considera ca unguentele atat de necesare zilnic pentru copilul lor sunt considerate produse cosmetice, de aceea parintii sunt nevoiti sa cumpere pansamente si unguentul necesar zilnic ficei lor de la firme specializate , iar costurile tratamentului ajung la 2.000 lei pe luna, pentru ca nu se elibereaza in regim compensat. “Nu ne-a sfatuit nimeni, niciun medic nu ne-a spus cum trebuie sa procedam. Cand am descoperit boala, acum 12 ani, am facut si noi cum ne-a trecut prin cap. I-am pansat degetele de maini, am uns-o. De unde sa stim ca pielea se poate cicatriza gresit si degetele i se vor lipi? Pana la trei ani degetele de la maini ii erau normale. Acum sunt lipite. La cea mai mica atingere, pielea i se rupe, ca la fluture, de aceeea se numeste si boala fluturelui”, spune Marinela Haineala, mama micutei Georgiana. Toate tipurile majore de epidermoliza buloasa sunt ereditare, astfel un istoric medical familial pozitiv este un factor de risc. Forma mostenita poate fi recesiva sau dominanta, cea dominanta inseamna ca doar un parinte poate purta gena, iar cea recesiva ,este nevoie de prezenta genei la ambii parinti. Formele recesive de epidermoliza buloasa tind sa fie mai severe. Caracteristica acestor afectiuni este formarea de bule mari cu fluid, ca raspuns la traume minore ale pielii. Hainele, scarpinatul sau chiar temperatura ridicata, pot declansa aparitia bulelor. In formele severe, scarpinatul dupa formarea bulelor determina deformari, fuziuni ale degetelor si contracturi deformante. Daca este implicat esofagul sau cavitatea bucala, bulele duc la disfagie si alimentatie dificila. Si la Georgiana ranile multiple de-a lungul timpului au dus la unirea degetelor atat la maini cat si la picioare.
Ignorata total de Ministertul Sanatatii
Aceasta boala nu are un tratament, deci nu exista nicio sansa de a fi vindecata, ci, doar se pot vindeca ranile prin aplicarea de creme si pansamente atraumatice. In medicina viitorului e posibila gasirea unor noi modalitati de vindecare, cum ar fi celulele stem, dar viitorul este destul de departe. Cel putin pentru acest copil uitat intr-un colt de tara, intr-o Romanie ca vai de era. La nivel international exista organizatia “Debra” care se ocupa cu acest tip de boli, in Romania exista organizatia non – guvernamentala “Mini Debra”, si, bineinteles ca exista numeroase fundatii care se ocupa cu ajutarea acestor bolnavi. Scopul insa este peste tot acelasi, adoptarea unei strategii nationale de abordare a bolilor rare, organizarea unor activitati de lobby pentru transformarea acestei strategii intr-un Plan National de Boli Rare agreat de Ministerul Sanatatii, dezvoltarea unui program de instruire national in baza Planului National de Boli Rare.
Boala nu figureaza pe lista MTS
Venitul parintilor consta dintr-un salariu de 620 lei pe luna, al tatalui, si indemnizatia de asistent personal a mamei, de 510 lei. In conditiile in care Ministerul Sanatatii nu a trecut pe lista bolilor rare si pe cea de care sufera Georgiana, nu exista nicio posibilitate sa se primeasca medicamente compensate. Se pare ca, in nestiinta ce-i caracterizeaza, reprezentantii MTS considera ca tratamentul pe care il urmeaza Georgiana este cu produse… cosmetice, asa ca fetita nici nu este bagata in seama! Un kilogram de unguent, preparat in Bucuresti, costa 11.000 lei si rareori ajunge pe-o luna. La toate aceste cheltuieli, trebuie adaugate pe cele necesare procurarii pansamentelor, care sunt speciale, pe baza de buret, si ele se dezlipesc doar cand fetita este bagata in cadita. Din cauza bolii, i-a fost afectat si auzul, iar pentru acest lucru a fost nevoie de cumpararea a doua aparate auditive, costurile fiind suportate de Consiliul Local Palanca, prin grija primarului Adrian Palistan.
Georgiana merge zilnic la scoala, este eleva in clasa a V-a, invata destul de bine si traieste cu speranta ca se va face bine intr-o zi. Chiar si cu degetele de la maini lipite, scrie si deseneaza. Asa cum spuneam, boala pare a fi nevindecabila. Parintii se multumesc doar ca Georgiana este langa ei, incearca sa-i calmeze suferintele, insa ajutorul dat de Ministerul Sanatatii, care n-a schitat nici macar un gest la mai bine de doua saptamani de cand cazul a fost mediatizat de reporterii Antenei 3. De aceea, baza se afla tot in oamenii de bine care o pot ajuta pe Georgiana sa-si procure lunar, unguentul si pansamentele necesare. Cei care doresc o pot face depunand bani in contul RO71 CECE BC12 08RO N042 8780, deschis la CEC Comanesti, pe numele Haineala Mihail Catalin, pentru acest fluturas sensibil care nu cere nimic decat dreptul la sanatate si viata. Un drept care, se pare, ii este refuzat de un minister al sanatatii pus numai pe distrugeri.
Legaturi:
- Convertirea minunata la Ortodoxie a lui Georges Lesier
- INTRE CINISM SI RAZVRATIRE. Scurta cugetare despre modelul austeritatii, ”miracolul” maghiar si saracia romaneasca
- SA NU RAMANEM DE PIATRA, CI SA PLANGEM CU SEMENII NOSTRI CARE PLANG!
- DEJA OAMENII MOR CU ZILE IN FATA SPITALELOR DESFIINTATE. ORORI STRIGATOARE LA CER, IN NUMELE FMI?
- “SA MURITI BINE!”. Cancerul spitalelor romanesti si (ABIA) INCEPUTUL “PLANULUI SISTEMATIC” DE EXTERMINARE LENTA A SARACILOR BOLNAVI AI ROMANIEI. Dar, daca il ascultam pe ministrul Cseke, “oficial ne merge bine”.
- Articolele saptamanii: CAND MOARTEA DEVINE TOT MAI RENTABILA
- Articolele saptamanii: SA-I DEZBRACAM PE CEI GOI. Filosofia “reformelor” austeritatii: saracirea si dezintegrarea comunitatilor locale, dupa ani de tam-tam ipocrit al… descentralizarii
- Japonia dupa cataclism: POVESTI DE VIATA SI DE MOARTE… IN IMAGINI. Avem ce pune la inima si la rugaciune
- PENTRU STRAPUNGEREA INIMII IMPIETRITE. Imaginile tragediei din Japonia (cutremur + tsunami)
***
- UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I). Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea
- INIMA INDURERATA
- Parintele Staniloae despre SFANTUL CALINIC DE LA CERNICA, smeritul si inlacrimatul binefacator al “sarmanilor frati ai lui Hristos”. NEVOIA DE SFINTI
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- “Fratele meu este viata mea”
- FERICITUL SERAPHIM ROSE SI ORTODOXIA MILEI LUCRATOARE SI A DURERII INIMII
- “TOTI NE GANDIM NUMAI LA NOI INSINE. DE ACEEA NE INECAM CU TOTII”
- NEVOIA DE OM, NEVOIA DE BISERICA VIE
- “CEI MAI MULTI SIMT O MARE PARASIRE SI NEPASARE DIN TOATE PARTILE”
- Fericitul sfarsit al Cuviosului Paisie Aghioritul: MUCENICIE, ADEVARATA MUCENICIE…
- CUM SA ADUCEM ROD?
- Cuviosul Paisie Aghioritul: “LUMEA ARDE. PRICEPETI ASTA?”
- Cuviosul Serghie Şevici (+25 iulie 1987) despre iubire: “Ia seama mai intai la suferinta sufletelor!”
- Parintele Savatie: Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere
- DUREREA INIMII – CHEIA CARE DESCHIDE LACATELE DIN NOI
- Parintele Arsenie Muscalu: VIATA IN BISERICA (partea a II-a)
- CELE NEBAGATE IN SEAMA ALE LUMII
- SFANTUL ILIE SI SINGURA VADUVA – sensuri pentru noi
- “Unde este dragoste, acolo este plansul”
- Pildele Sfintei Veronica – palpairi de Lumina in mijlocul stapanirii intunericului
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- Ce ne va salva de valurile urgiei care va urma?
- PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!
- SA INCEPEM SA NE PREGATIM… CUM SI PENTRU CE?
- CUM NE PREGATIM PENTRU CE VA URMA? POCAINTA, ASTAZI – INTRE “MUCENICIA VIRTUALA” SI INVATATURILE SFINTILOR
- Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
- NU PIERDETI TIMPUL, DRAGII MEI!
82 Commentarii la “MICII MUCENICI ASCUNSI. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare…”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>