“In aceasta lume in care diavolul isi striga isteric chemarile…” DESPRE DISCRETIA SFINTENIEI SI TAINA VIE A SALASLUIRII DUHULUI SFANT

Cristian Radu: Bunavestire pentru fiecare

Se întâmpla adesea ca, atunci când cineva mai mult sau mai puţin cu­noscut ţie trece pragul acestei vieţi, sa afli fie ca a dus o viaţa de sfânt (părintele Petroniu Tanase), fie ca în viaţa a facut mult mai multe lucruri bune decât ai avut cunoştinţa (Rodion Galeriu). Şi asta te şi bucura, dar te şi întristeaza, pentru ca nu le-ai cunoscut adevarata valoare. Au trecut prin viaţa cu discreţie.

Cu mirare aflăm, uneori, că în lumea în care trăim zi de zi, printre noi, nevăzuţi, nebăgaţi în seamă, se strecoară sfinţi. Poţi afla, de pildă, despre cineva, dintr-o relatare a unui martor, că, într-un anumit moment faţa şi mâinile i-au fost transfigurate de o lumină din altă lume (părintele Benedict Ghiuş).

In această lume în care diavolul îşi strigă isteric chemările, ai putea crede fie că vremurile cu sfinţi au apus de mult, fie că sfinţenia e doar o vorbă frumoasă. Insă dintotdeauna un atribut esenţial al ei a fost discreţia. Pe sfinţi nu-i vede decât cine are ochi de văzut. Ei sunt şi trăiesc printre noi, fără zgomot, smeriţi, neştiuţi nici măcar de ei înşişi.

Insuşi Dumnezeu este discret. Nu strigă; şopteşte. Nu intră în viaţa ta; te cheamă să-L urmezi, dacă vrei; nu des­chide El uşa, ci stă şi bate. Insă cine vrea Il poate uşor afla, dincolo de zgura şi de zgomotul lumii. Trebuie doar să asculţi, şi El îţi va vorbi. Mai întâi inimii, apoi înţelegerii.

In această stare, de ascultare, de re­ceptivitate, se afla, cu siguranţă, Maria, atunci când Arhanghelul i-a vorbit. Tră­ia în sărăcie şi în smerenie, într-o căsuţă dintr-un sat neştiut de lume, în curăţie si în rugăciune. Ochiul lăuntric îi era curat şi deschis. Fără îndoială că anii petrecuţi la templu o pregătiseră. Născută ea însăşi din părinţi a căror viaţă gravita în jurul lui Dumnezeu, rod al rugăciunilor lor îndelungate, îşi petrecuse întreaga viaţă de până atunci la templu, în intimitatea Domnului, la adăpost de tentaţiile deşar­te ale lumii. Invăţase, cu siguranţă, să se roage ca nimeni alta. Respira, fără îndo­ială, aerul curat al Duhului Sfânt. Căci sfinţii, prin rugăciune şi viaţă curată se umplu de Duh Sfânt şi Il simt lucrând în inimile lor. Dar ce minune a minunilor, ce taină, ce lucru străin de mintea ome­nească, să te umple Duhul Sfânt într-o asemenea măsură încât să zămislească în tine pe însuşi Dumnezeu! Ce va fi sim­ţit Maica Domnului în inima ei, cât de mult va fi fost cuprinsă şi pătrunsă de Duhul Sfânt! Am simţit, poate, şi noi, vreo uşoară adiere a Duhului. Insă ea a trăit pe pământ nedespărţită nici măcar o clipă de El. Aşa se explică adevărul ne-păcătuirii ei: căci nu s-ar fi putut, având păcat, să fie într-o atât de mare măsură locuită de Duhul Sfânt, încât să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu.

Să simţi că în inima ta se naşte Iisus…

Inţelesurile dumnezeieşti se revelează mai cu seamă simbolic. In felul acesta tai­na rămâne întreagă, neştirbită de cugeta­rea strict raţională, şi accesibilă, totodată, în grade diferite fiecăruia după curăţia — iar nu după ştiinţa – sa. De aceea, cred că am putea vedea în Maica Domnului un prototip al fiecăruia dintre noi. Am putea învăţa de la ea cum să trăim, ce am putea şi noi face, ca să Se sălăşluiască Domnul în noi, în inimile noastre. Asa se explica, probabil, şi marea evlavie pe care monahii o au la Maica Domnului: pentru că ea este modelul celor care vor să-L primească pe Hristos.

Cu adevărat, Domnul a venit atunci în lume în istorie, prin ea. Arhanghelul Gavriil ne-a adus — ei şi nouă — vestea cea bună a coborârii în lume a Fiului lui Dumnezeu care să ne scape de moarte (a sufletului mai întâi, a trupului mai pe urmă). Insa această vestire a Arhanghelului poate că ni se adresează tuturor, începând cu Maica Domnului. Căci toţi trebuie sa ne facem sălaşuri ale Duhului Sfânt, pentru a putea locui Hristos în noi.

Şi, chiar dacă pare greu de crezut ca aceasta se mai poate întâmpla în zilele şi în lumea actuală, sunt printre noi oameni care ne-au arătat şi ne arată că se poate. Daca un Părinte Galeriu a putut să împrăştie atâta lumină, trăind ca şi noi, în mijlocul unui oraş zbuciumat şi murdar, nu de puţine ori cu manele date la maxim în vecini, şi rugându-se, iubind, jertfindu-se, s-a făcut transparent harului dumnezeiesc, pe care şi noi l-am simţit ira­diind din el, înseamnă că se poate. O chema­re a îngerului este pen­tru fiecare dintre noi.

De noi ţine să ne fa­cem surzi sau să-i răs­pundem: Fie mie după cuvântul tău!

(in: “Lumea monahilor”, nr. 45/martie 2011)