Inmultirea painilor. ENTUZIASM SFANT SAU INTERES?

6-08-2011 Sublinieri

***

PREDICA PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei si Romanatilor la

DUMINICA A VIII-A DUPA RUSALII

Inmultirea painilor – Mt. 14,14-22

„Adevarat, adevarat zic voua: Ma cautati nu pentru ca ati vazut minuni, ci pentru ca ati mancat din paini si v-ati saturat (In. 6, 26)

Dreptmaritori crestini,

Intr-una din zile, aflandu-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret si vazand multimile care se inghesuiau sa-L cunoasca si sa-I asculte invatatura, a inceput sa le vorbeasca, predicandu-le pana seara tarziu. Atunci au venit ucenicii si I-au zis:

Da drumul multimilor ca sa se duca in sate si sa-si cumpere de mancare. Iisus insa le-a raspuns: N-au trebuinta sa se duca, dati-le voi sa manance! Iar ei i-au raspuns: Nu avem aici decat cinci paini si doi pesti. Si El a zis: Aduceti-Mi-le aici”!

Si I-au fost aduse. Si luandu-le in maini, Si-a inaltat privirea catre cer, S-a rugat Parintelui Sau, le-a binecuvantat si le-a dat ucenicilor Sai, iar ucenicii multimilor. Si nu erau putine persoane, ne spune evanghelia, erau cinci mii de barbati, afara de femei si de copii, si toti aceia, prin minune dumnezeiasca s-au saturat, ba inca au mai si ramas douasprezece cosuri de faramituri.

Aceasta este, pe scurt, minunea pe care o relateaza evanghelia de astazi! Si este lesne de inteles ca toata lumea a fost bucuroasa in seara aceea, pentru ca a primit in dar hrana.

A primit hrana sufleteasca, prin invatatura Mantuitorului, dar a primit si hrana aceasta pamanteasca.

Ce se intampla, insa, in continuare? Imediat dupa aceea, Mantuitorul dispare de la locul minunii, iar multimile auzind ca a trecut de cealalta parte a lacului, luand mai multe corabii, au mers dupa Dansul. Acolo insa L-au aflat pe Iisus stand singur, rugandu-Se si fiind trist… Toata lumea se bucura de minune, pentru ca a mancat si s-a saturat, iar Hristos era trist! Atunci le-a adresat El cuvintele acestea dojenitoare, cu care ne-am inceput si noi predica astazi:

“Adevarat, adevarat zic voua: Ma cautati nu pentru ca ati vazut minuni, ci pentru ca ati mancat din paini si v-ati saturat” (In. 6,26).

Ce-a vrut sa spuna Mantuitorul Hristos, oare?

Pai, daca ne gandim ca nu peste multa vreme Domnul urma sa fie arestat, trebuie ca a cunoscut cu duhul ca aceiasi oameni, care beneficiau acum in mod constant de minunile, de darurile si de binefacerile Lui, vor fi intre cei care, cu nerecunostinta Il vor renega, cerandu-I condamnarea la moarte.

Apoi, Mantuitorul le da pe fata adevaratul lor entuziasm”: Il cautau nu pentru ca au inteles ca aveau de-a face cu Mesia Dumnezeu, ci pentru ca le-a dat sa manance gratuit painea pe care indeobste trebuiau sa si-o castige „in sudoarea fetei” (Fac. 3,19). Contemporanii lui Hristos n-au putut sa „vada” pana acolo unde tintea de fapt Domnul – si anume ca au de-a face cu Mesia Hristos, Care a venit pentru mantuirea, schimbarea, pocainta si inteleptirea lor -, ci au ramas „blocati” aici, la cele materiale, bucurandu-se ca au mancat si s-au saturat…


Isi vor fi zis, poate: iata un „Om” care ne da totul pe degeaba! Haideti degraba dupa El! Un astfel de „conducator” ne trebuie!


Si „a cunoscut Iisus ca au sa vina sa-L ia cu sila ca sa-L faca rege(In. 6, 15).

Asa L-au privit cei mai multi dintre iudei pe Hristos: ca pe un conducator pamantesc ce trebuia sa-i scape de romanii cotropitori sau care, iata, este gata sa le dea de mancare gratuit. De aceea, in momentul in care Domnul le va vorbi despre „painea cea cereasca”, in locul celei de astazi, si despre Imparatia Cerurilor (In. 18, 36), in loc sa intemeieze o „imparatie pamanteasca“, ii vor intoarce spatele (In. 6, 27-66), uitand prea repede minunea de astazi si cautandu-si de-ale lor pana in clipa in care, auzind ca toata lumea este pornita impotriva Lui, strigand lui Pilat “rastigneste-L, rastigneste-L!” vor veni si ei si se vor alatura acelor voci vinovate vesnic de moartea Sa. Iata, asadar, de ce era Hristos trist, desi multimile il cautau „entuziasmate”! Savarseste o minune de care se bucura toata lumea, dar se retrage in pustie sa se roage, ramane singur, trist si neinteles…

Iubiti credinciosi,

Auzind astazi aceste lucruri, s-ar putea ca sufletele noastre sa se fi umplut de indignare si de revolta fata de contemporanii lui Hristos, pentru ca nu L-au inteles. Dar haideti, totusi, sa nu ne grabim sa-i condamnam prea repede pe aceia, ci sa ne gandim mai bine daca nu cumva si noi, la casele si rosturile noastre, nu avem aceeasi atitudine de neintelegere si de neintelepciune, neputandu-ne ridica pana la El, ci ramanand incurcati tot in lucrurile cele materiale si trecatoare.

Toata lumea stie sa se bucure de hrana pe care ne-o da Dumnezeu, de apa cu care ne potolim setea zilnic, de natura aceasta frumoasa pe care a creat-o El!… Cati, insa, reusesc sa se ridice la intelegerea Celui ce a zidit toate aceste minunatii si sa spuna: Multumesc Tie, Doamne, pentru toate cate mi-ai dat: pentru aerul pe care-l respir, pentru hrana de care ma indulcesc zi de zi, pentru apa curata cu care imi potolesc setea, pentru sanatatea de care ma bucur, multumesc, multumesc, multumesc!...


Cati dintre noi — si suntem astazi pe pamant mai mult de cinci miliarde de oameni, iar aceasta tara are peste douazeci si doua de milioane —, cati dintre noi intelegem ca, in zi de sarbatoare, sa ne lasam ocupatiile cotidiene si sa incercam sa pasim mai departe de bunurile acestea materiale, venind, iata, inaintea lui Dumnezeu si spunandu-I: Iti multumesc, Doamne, pentru toate cate mi-ai dat mie peste saptamana!…

Stim, indeobste, cu totii sa ne bucuram de ceea ce este frumos: de o floare, de iarba verde, de padure, de aer curat si, intr-un cuvant, de toata creatia lui Dumnezeu, dar prea putini reusim sa trecem si dincolo de toate acestea, la Cel care le-a facut pe ele. Comunistii, care ne-au guvernat atatea decenii, stiau sa se bucure de natura, stiau sa pretuiasca lucrurile marete, dar nu voiau sa auda de Cel care a creat frumosul si maretul, de Dumnezeu, Care a facut toate lucrurile frumoase si marete din lumea aceasta. Iata de ce spun ca nu trebuie sa ne pripim in a-i condamna pe cei care L-au intristat astazi pe Mantuitorul Hristos! Stia El ca entuziasmul lor este de moment; ca, de fapt, nu L-au inteles si ca nu-I vor fi recunoscatori pana in sfarsit. Caci, dragii mei, nu trebuie sa fim recunoscatori si multumitori lui Dumnezeu numai la vreme de bucurie, pentru ca, din nefericire, ca orice sentiment, si bucuria este trecatoare; fericirea in viata aceasta nu este un lucru constant, caci nu intotdeauna putem sa afirmam ca suntem fericiti, multumiti si bucurosi!

A venit un tanar la duhovnicul lui si i-a zis:

Parinte, sunt atat de multumit si de fericit ca in ultimele luni am reusit sa savarsesc asa lucruri frumoase… Dumnezeu ma iubeste! Nu mai pot de fericire, nu mai pot de multumire!

Si i-a povestit duhovnicului pe larg cate realizari avusese el. Iar duhovnicul, un om cu multa experienta si care mai intalnise in viata acest gen de entuziasm, i-a spus:

Bucura-te, caci asa trebuie, sa te bucuri de clipele frumoase pe care ti le rezerva Dumnezeu! Fii multumit si da-I slava pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-ai putut savarsi in ultimele luni, dar pastreaza o buna parte din aceasta fericire si pentru atunci cand iti va fi greu, cand Dumnezeu te va lasa pentru o clipa singur, ca sa poti alerga inaintea Lui si sa-I multumesti si atunci, asa cum o faci astazi!…

Tanarul n-a inteles nimic. Era prea neincercat si prea entuziast. Toata lumea era a lui, viitorul ii suradea atat de promitator si stia atat de putine despre suferinta despre care ii vorbea parintele. A trecut insa o vreme si s-a intors tanarul nostru „strivit” si coplesit de greutatile vietii, a ingenunchiat inaintea duhovnicului sau si i-a zis:

Parinte, a cazut cerul pe mine! Nu mi-am inchipuit ca poate un om sa indure atata suferinta! Nu mi-am putut imagina ca as putea trece de la bucuria aceea la o asa de cumplita durere!… Si l-a intrebat duhovnicul:

– Il mai iubesti pe Dumnezeu?

– Crede-ma parinte, a spus, am sentimentul ca ma tarasc, ca abia mai rezist, dar nu vreau sa ma despart de El!

– Fiule, l-a sfatuit parintele, nu inceta sa-L iubesti pe Dumnezeu, caci El rezerva astfel de incercari fiecaruia dintre noi nu ca sa ne piarda; nu pentru ca nu ne mai iubeste, ci ca sa ne intareasca!

Din nou nu a inteles nimic tanarul. Cum ar putea aceasta stare sa-l intareasca, de vreme ce el simte ca se prabuseste?… Nu stiu cati dintre dumneavoastra intelegeti de ce Dumnezeul acesta bun, care a facut atatea lucruri frumoase pentru noi, ne lasa, totusi, in anumite momente ale vietii, prada nefericirii? Prea putini oameni de pe pamant au parte de o fericire constanta, caci toti, aproape, trecem din cand in cand prin „iad”. Pe aproape toti ne lasa Dumnezeu sa trecem prin aceste clipe de suferinta. De ce oare, dragii mei?

Iata de ce! Fericirea pe care o semnala tanarul la inceput era o fericire triumfalista, ce izvora din bucuria unor succese trecatoare. Suferinta insa, paradoxal, zamisleste la crestinul intelept o fericire mult mai „durabila”, pentru ca izvoraste din smerenie, rabdare, experienta si recunostinta. Astfel, adevarata fericire se traieste doar atunci cand suntem deplin constienti si stim sa pretuim cu recunostinta darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Niciodata nu vom putea pretui aceste daruri, daca le vom primi prea usor sau cu „entuziasm inconstient”. De aceea obisnuieste El sa ni le dea, apoi sa ni le ia, si iar sa ni le dea, pentru a vedea cum este fara ele si, astfel, sa le putem pretui cum se cuvine. In felul acesta, Domnul ne face sa constientizam ca suntem oameni, si inca neputinciosi, si ca nu trebuie niciodata sa incetam a-I fi recunoscatori; ne arata ca intotdeauna, cat va dainui pamantul acesta, fericirea se va afla numai in mana Sa.

Dragii mei,

Am vazut cu totii ca oamenii din vremea Mantuitorului s-au aratat incapabili sa pretuiasca minunea ce s-a savarsit sub ochii lor. Mai mult, L-au inteles gresit, cautandu-L mai mult pentru painea cea trecatoare decat pentru dumnezeirea Sa, mai mult pentru hrana de aici decat pentru cea de dincolo, lucru ce se intampla adeseori si cu noi, cand aratam aceeasi nerecunostinta, aceeasi neintelepciune, aceeasi „deruta”, confundand raul cu binele, pacatul cu virtutea, trupul cu sufletul, nonvaloarea cu valoarea. Si, ca sa intelegem si mai bine cele spuse, as vrea sa aduc de fata o poveste care, de multe ori, se dovedeste a fi si povestea multora dintre noi:

„Se spune despre o femeie vaduva saraca, ce avea si un copil de crescut ca, nemaiavand ce sa-i dea de mancare fiului ei, intr-o zi l-a luat si a plecat la oras, hotarata sa cerseasca. Pe drum insa, undeva, sub o stanca, a vazut – ca in povesti – niste porti uriase deschizandu-se, si un glas strigandu-i:

– Intra, ia tot ce poftesti vreme de un ceas, dar nu uita ceea ce este mai de pret!

A intrat femeia, curioasa sa vada ce este acolo, si a aflat bijuterii, tezaure si bogatii fara de numar. Glasul misterios, insa, repeta intr-una:

– Ia tot ce poftesti vreme de un ceas, dar nu uita ceea ce este mai de pret!

Lacoma, femeia a inceput sa stranga cu disperare tot ce-i venea la mana, adunand intr-una si uitandu-se mereu la usi, nu cumva sa treaca timpul si sa ramana inchisa in pestera. La un moment dat, glasul a strigat:

– Gata, s-a sfarsit timpul, ia-ti cele pe care le-ai strans, dar vezi sa nu uiti ceea ce este mai de pret!

Si strangand toate cate adunase si vazand ca usile uriase pornisera a se inchide, s-a avantat cat a putut de repede afara, iar in urma ei, cu zgomot mare, usile s-au inchis. In clipa aceea insa, si-a dat seama ca a uitat inauntru… copilul. A aruncat tot ce stransese, s-a repezit la usi, a inceput sa bata si sa strige, dar, zadarnic, pentru ca timpul se scursese…”

Ei bine, dragii mei, aceasta este si povestea multora dintre noi. Caci, adeseori si noi, in viata aceasta, ne lasam rapiti de „farmecul” lucrurilor pieritoare si uitam sau neglijam sa pretuim cum se cuvine „sufletul”. Abia cand se sfarseste viata noastra ne dam seama ca ceea ce aveam mai de pret a fost, de fapt, uitat si neglijat. Asa se va intampla si cu noi, daca nu vom sti sa apreciem cum se cuvine viata acesta si mai ales pe Cel ce este Stapanul ei, adica pe Dumnezeu; dacă vom proceda ca multimea din evanghelia de astăzi care a ştiut să se bucure doar pentru faptul că a mancat şi s-a săturat, dar n-a luat seama că in fata ei se afla insuşi Dumnezeu. Nu a inteles faptul că mesajul, tinta misiunii lui Iisus, nu era să creeze paine şi peşti, ci să o conştientizeze pe ea să se pocăiască, să se mantuiască, sa puna pret mai mult pe suflet decat pe trup.

 

Mantuitorul Hristos S-a intristat astăzi, aşadar, văzand tendinta omului de a se bucura mai mult de trup decat de suflet şi că Il căuta din interes mai degrabă, decat din iubire şi recunoştinţă.

Iată, ne stă inainte perioada aceasta de post! Prilej ca fiecare dintre noi să mai uităm o vreme de lucrurile cele materiale, care ne răvăşesc de multe ori şi ne derutează, şi să ne aducem aminte că purtăm cu noi „copilul” acesta de pret — sufletul — care nu va muri odată cu trupul, ci va trebui să meargă in fata Dreptului judecător şi să răspundă pentru faptele noastre. Este această perioadă un prilej ca fiecare dintre noi — care, poate, n-am avut pană acum puterea să călcăm pe egoismul şi mandria din noi — să mergem şi să recunoaştem in fata duhovnicului că suntem păcătoşi, spovedindu-ne şi impărtăşindu-ne cu Sfintele Taine. Să facem aceasta, ca să putem spune cu sufletul astfel primenit:

“Doamne, Iti multumesc pentru minunile pe care le faci cu mine in fiecare zi, dar mai ales pentru că am cunoscut că eşti Dumnezeu adevărat”.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să putem da şi noi, in viata aceasta, cu intelepciune „Cezarului, cele ale Cezarului, si lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu” (Mc. 12, 17). Să ne dăruiască discernămant sfant, ca să putem aprecia lucrurile la justa lor valoare, slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, iar nu lui mamona (Lc. 16,13), şi mai ales iubindu-L pe Hristos cu entuziasm sfant, iar nu din obligatie ori interes, Amin.

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Legaturi:

Cititi Sfintele Evanghelii si vedeti ca Mantuitorul nu S-a aratat preocupat atat de cele din lumea aceasta, cat de cele de dincolo! Nu S-a aratat niciodata ingrijorat de faptul ca – de exemplu – romanii cotropisera Tara Sfanta, chiar daca iudeii vedeau in El pe „liderul eliberator” de aceia; nu L-a interesat cine era rege in vremea aceea peste Israel, cu toate ca Irod s-a temut de El ca ii va lua locul; nu L-a interesat politica! Intotdeauna mesajul invataturilor Sale avea in vedere pregatirea pentru lumea si viata de dincolo de moarte, pentru Imparatia Cerurilor.

(…)
Inca un lucru: ma gandesc de multe ori si sunt uimit de faptul ca Dumnezeu nu s-a „grabit” deloc sa descopere oamenilor de stiinta atatea „secrete” ale lumii acesteia! Iata, omul a descoperit abia de curand, in ultimele secole, secretele si mijloacele de imbunatatire a conditiilor de viata, si vreau sa va intreb: a devenit, odata cu exploatarea acestora, omul mai bun? A devenit cumva mai intelept, folosind toate aceste cuceriri ale stiintei si tehnicii, sau a devenit doar mai inteligent si mai informat? Din pacate, nu a devenit si mai intelept, pentru ca evenimente cutremuratoare la care asistam in ultima vreme, si a caror cauza nu este decat omul (razboaie cu arme ultraperformante de distrugere in masa, calamitati “naturale” ca urmare a distrugerii ecosistemului, etc.) explica de ce I-au fost „indiferente”, parca, lui Dumnezeu, milenii intregi, atatea „facilitati”, fara de care acum noi nici macar nu concepem ca am mai putea trai — automobilul, electricitatea, telefonul, mijloacele moderne de comunicare in masa, „inteligenta” cibernetica, internetul etc. Nu vreau sa spun, Doamne fereste, ca acestea sunt rele, ci ca raul decurge din folosirea lor in mod distructiv, spre hranirea orgoliului si ambitiilor unora in detrimentul altora, pentru suprematie militara, politica sau economica, impotriva omului, creand adevarati monstri care lupta impotriva binelui, frumosului si chiar impotriva vietii. Astfel, poate ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva am fi fost mai „buni” si mai „intelepti” fara ele…

Acum intelegeti de ce Mantuitorul Iisus Hristos S-a aratat prea putin preocupat de viata aceasta trecatoare? Prin invatatura Sa, El S-a aratat interesat mai ales de viata noastra de dincolo, pravalind piatra de la usa mormantului ce statea in calea „invierii” noastre. Si, pentru noi, care vom intelege sa-L slujim asa cum ne-a cerut-o El, facandu-ne datoria de buni credinciosi, este gata sa pravaleasca si piatra de pe mormantul nostru, de pe viata noastra, ca sa putem trai in veci impreuna cu El, Amin!”

***

Pentru aceeasi Duminica:


Categorii

Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Inmultirea painilor, PS Sebastian

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

35 Commentarii la “Inmultirea painilor. ENTUZIASM SFANT SAU INTERES?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunc
  2. Pingback: PÂINEA VIEȚII. “…iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: “Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. “CRESTINII AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata viclenie si provocare exista la adresa lui Dumnezeu, atunci cand umblam sa reusim cu duh viclean”! NOI STIM CE CEREM? | Cu
  4. Pingback: “Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când mori!”– MONAHUL MOISE AGHIORITUL despre Învierea lui Lazăr, Intrarea în Ierusalim a Domnului şi RAPORTAREA NOASTRĂ INTERESATĂ LA HRISTOS: “Îl folosim pentru a petr
  5. Pingback: “STRIGĂTUL este ultima încercare a cuiva de a se face auzit; după el urmează doar tăcerea cu care vorbește, calm și politicos, moartea veșnică….”. STRIGĂTUL “NEBUN” AL SĂRACULUI vs. “PECETLUIREA” ÎN DU
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate