ULTIMELE CUNUNI – Razboiul nemilos al satanei din apusul vietii pamantesti a Sfantului Ierarh Nectarie

9-11-2009 Sublinieri

LastLiturgyNectario

adormire - detaliu

Grija pentru mănăstire

Multe au fost „semnele” şi minunile împlinite de prietenul lui Dumnezeu şi înainte de moartea sa aducătoare de viaţă. Martori vrednici de crezare au povestit că odată, când dumnezeiescul Părinte mergea să slujească la bisericuţa „părăsită” a Sfântului Dionisie, ocrotitorul locului, într-o dimineaţă – „ce-o zugrăvise al lui April penel divin cu flori sălbatice de primăvară” i-a ieşit în faţă pe cărare un şarpe uriaş, ce stătea pe coadă şi şuiera din limbă a ameninţare.

Sfântul, cu netulburarea dăruită de rugăciunea sa neîntreruptă şi de iubirea care-i ţineau tot timpul sufletul aprins, a închinat târâtoarea cu toiagul său de nevoitor şi a rostit asupra ei cuvintele:

„Acolo unde eşti să înţepeneşti. Iisus Hristos biruie.”

Şarpele s-a mai mişcat de câteva ori fără vlagă şi a împietrit pe loc, aşa cum se găsea, cu capul ridicat. După săvârşirea Sfintei Liturghii, sfântul a trimis doi muncitori să omoare şarpele cu pietre. Ceea ce s-a şi întâmplat. Muncitorii mărturiseau apoi că niciodată nu mai văzuseră prin acele locuri o asemenea fiară şi se minunau de puterea Sfântului Nectarie.

Deşi trecuseră deja trei ani, mănăstirea tot nu fusese recunoscută oficial. Teoclit nu dăduse nici un răspuns la scrisoarea Sfântului Părinte şi nici la raportul maicii Xeni. S-a mărginit numai la a face un fel de inspecţii, trimiţând mai mereu câte un arhimandrit.

Suntem deja în anul 1917, când a izbucnit la Salonic mişcarea separatistă a lui Venizelos, care a împărţit poporul în două tabere, atrăgând şi Biserica. Teoclit, care era monarhist, s-a aflat în fruntea excomunicării eşuate a politicianului cretan. După venirea la putere a acestuia, Mitropolitul a fost detronat şi în locul lui a fost ales Meletie Metaxakis. Judecata Domnului e de nepătruns, dar şi plata Sa aducătoare de îndreptare. În aceste împrejurări sfântul Părinte a depus la Sfântul Sinod o nouă cerere pentru recunoaşterea sfintei sale mănăstiri din Egina închinate Sfintei Treimi. Cererea sa era însoţită de copiile celorlalte acte şi de copia cererii depuse la Ministerul Cultelor. O redăm în continuare aşa cum a fost scrisă, de dragul istoriei:

Egina, 2 a-III-a 1918

Către Cinstitul şi Sfântul Sinod al Bisericii Greciei

Dean_of RizariosSchoolAm onoarea de a depune la Cinstitul şi Sfântul Sinod cererea de recunoaştere a sfintei mănăstiri de maici întemeiate de mine cu hramul Sfânta Treime şi de a trimite alăturat şi istoricul ei, ca să-i cunoască începuturile. Depun, de asemenea, copia cererilor mele anterioare către fostul Mitropolit al Atenei şi fost preşedinte al Sfântului Sinod, Înalt Prea Sfinţitul Teoclit, în care ceream să se recunoască mănăstirea ridicată de mine în Egina. Prima cerere este din 7 august 1913, cea de-a doua din 20 iunie 1914 şi cea de-a treia din 10 octombrie 1914. Aceasta din urmă a fost scrisa ca răspuns la scrisoarea trimisă mie de fostul Mitropolit al Atenei, Înalt Prea Sfinţitul Teoclit. Vă trimit, de asemenea, copia cererii mele către Onoratul Minister al Cultelor, tot pentru recunoaşterea acestei Mănăstiri.

Trimit alăturat şi 1) o copie a actelor prin care Consiliul Municipal din Egina ne cedează Biserica având hramul Izvorul Tămăduirii din Palia Hora (Oraşul Vechi) dimpreună cu cele câteva chilii părăsite şi năruite 2) înştiinţarea cu nr. 5279 trimisă de Prefectura Atticii Primarului Eginei, prin care se aprobă cedarea bisericii cu hramul Izvorul Tămăduirii din Palia Hora 3) Actul de cesiune cu nr. 17126 întocmit la Notariatul din Egina şi 4) Certificatul cu nr. 17.126 eliberat de judecătorul de ocol, custodele cărţii funciare din Egina.

La toate aceste demersuri făcute de mine pe lângă Înalt Prea Sfinţitul şi pe lângă Ministerul Cultelor nu mi s-a dat nici un răspuns din motive care nu mi s-au adus la cunoştinţă.

Dorind a căpăta un răspuns în vederea recunoaşterii necesare a mănăstirii, mă adresez Cinstitului şi Sfântului Sinod, cu rugămintea de a se pronunţa în această problemă.

Încredinţat că cererea mea va fi aprobată, rămân cu cel mai adânc respect.

Nectarie de Pentapolis

521scribesSe pare că războiul dus împotriva mănăstirilor în vremea lui Farmakidis nu luase încă sfârşit. Capii şi administraţia Bisericii, alcătuită din Episcopi ce studiaseră teologia cu profesori formaţi la Universităţile protestante simţeau dacă nu chiar aversiune, cel puţin nu simpatie pentru mănăstiri şi monahi. De aceea mănăstirea Sfântului Nectarie întâmpina atâtea greutăţi şi piedici, care nu erau altceva decât o formă mascată de refuz al autorităţilor de a o recunoaşte. Aceasta, în ciuda faptului că ierarhii cu siguranţă ceva tot trebuie să fi aflat despre marea lucrare din insulă şi despre faima tot mai întinsă a marelui şi sfinţitului ctitor al mănăstirii, pe care copiii, ca fiinţe curate ce sunt, îl vedeau înălţându-se cu un metru deasupra pământului când liturghisea.

În zadar s-a luptat sfântul să înfrângă împotrivirea Părinţilor din Sinod şi să le trezească interesul, fie spunându-le că mănăstirea va sluji drept şcoală de fete, „unde tinerele aveau a primi o educaţie moral-religioasă desăvârşită şi a deveni învăţătoare în aşezămintele pentru fete”, fie ameninţându-i vădit că mănăstirea va fi trecută în grija statului, ca obşte a unor fecioare evlavioase, „după modelul Bisericii Apusene”.

Din nefericire, arhiereii cunoşteau şi trăiau atât de puţin bogăţia Bisericii Ortodoxe, încât nu bănuiau că monahismul este nedespărţit de Biserică. Se pare că Domnul îi rezervase credinciosului său slujitor şi această încercare: să le înveţe la rândul lui pe maicile pe care le păstorea ce este adevărata răbdare, prin pilda păcii sale netulburate, trăite în cea mai adâncă bucurie.

skinwma

Capitolul VII

1. Ultimele ispite şi adormirea

Cuviosul Părinte, „încovoiat de bătrâneţe şi vlăguit de boală”, îşi trăia ultimele zile al petrecerii sale pe pământ. Era luminat cu totul de bucuria duhovnicească şi avea conştiinţa nepătată şi lipsită de orice vină a unei vieţi trăite în curăţie, iar inima plină de iubirea „care izgonise toată teama”. Deşi slăbit de bătrâneţea purtată cu cinste şi chinuit de boala de prostată, îndura cu curaj neabătut şi cu cea mai mare bucurie toate durerile şi neputinţele. Sfântul vieţuise cea mai înaltă formă de libertate, urmând îndemnul:

„Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti” (I Petru 2,13) şi

„Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi” (I Petru 5,7).

Cu adevărat îndumnezeitul nostru episcop şi nevoitor aflându-se unit cu Hristos în rugăciune şi dor aprins, ce lucru ar mai fi putut să-i tulbure această legătură tainică? Partea doritoare a sufletului şi-o legase pe veci de înfrânarea deplină, cealaltă parte, cea a patimilor şi a mâniei, o prefăcuse cu totul în legătură de iubire pentru Dumnezeu, iar partea cugetătoare lucra numai în rugăciune şi în vederi duhovniceşti. Domnul slavei îl bucura cu descoperirea tainelor dumnezeieşti, răsplătindu-l astfel şi întărindu-l şi mai mult pe robul Său credincios şi pe economul Harului Său.

De aceea Prea Sfinţitul Părinte primea liniştit şi fără tulburare ispitirile potrivnicului, rugându-se pentru aceia ce se făcuseră fără voie uneltele lui. „Ca leul răcnind care dă târcoale ca să înghită ceva”, şi satana căuta a-l abate de oriunde, dar, neavând nimic necurat înlăuntrul ierarhului limpede ca diamantul, îşi ducea războiul din afară, cu mijloacele pe care le îngăduia Dumnezeu. Vrăjmaşul vedea că Sfântul era nebiruit şi de aceea mai tare se dezlănţuia asupra lui.

La vârsta de 72 de ani, Sfântul a avut de înfruntat o ultimă şi mare ispită. Felul în care a primit-o a fost o încununare a nepătimirii şi o dovadă a desăvârşirii sale. Era o nouă, ultimă şi înfricoşătoare calomnie şi totodată o grea ispită, asemenea aceleia ce l-a făcut pe dumnezeiescul David să strige şi să-L roage pe Dumnezeu:

„Izbăveşte-mă de ponegrirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale”.

nektar.jpg.w300h371O nefericită ce pierduse drumul drept şi o luase pe cel al păcatului avea o fiică frumoasă şi cuminte, ce mergea pe douăzeci de ani. Voind să scape de primejdia ce o pândea din partea celeia ce i-a dat viaţă, fata s-a dus la Sfânta Treime, unde a fost primită ca ucenică. Maică-sa, când a aflat, a înnebunit de furie. S-a dus s-o caute şi a cerut-o înapoi, ameninţând că altfel avea să dea foc mănăstirii.

Dumnezeiescul Părinte a poruncit maicilor care veniseră să-i ceară ajutorul să păzească ucenica cea nouă, dar nefericita mamă, ca o adevărată unealtă a satanei ce era, s-a adresat arhiepiscopului Meletie şi anchetatorului din Pireu, pe care, cu diavolească prefăcătorie, i-a convins că „diavolul acela de călugăr” le ţinea, pe fiica ei şi pe celelalte călugăriţe, de iubite şi că ar fi făcut copii cu dânsele!

După Meletie, în Egina a venit şi anchetatorul. „E ruşine şi a spune” cât l-au înjosit pe Părinte. Dumnezeu a îngăduit „potrivnicului” ispita aceasta pentru a străluci şi mai tare blândeţea şi iubirea sfântului pentru vrăjmaşi, iubire care lucrează prin rugăciunile sale pentru binele lor. Când de Dumnezeu purtătorul nostru Părinte primea aceste „duşuri” de ocări şi acuzaţii pline de neruşinare, venite de la un procuror superficial şi necuviincios, faţă de maicile sale răscolite de această nedreptate, tăcea şi doar arăta spre cer cu degetul. Înlăuntrul său însă sfântul îl ruga pe Domnul să-i ierte aceluia „sfruntarea”.

Dumnezeiescul Părinte vedea, ca toţi ceilalţi sfinţi ai lui Dumnezeu, ce se afla în spatele întâmplărilor, oricât de dureros ar fi fost. Cu ochii credinţei îl vedea pe Dumnezeu nelipsind nici o clipă din viaţa noastră, iar pe de altă parte îl vedea pe satana cerându-I voie „a cerne ca pe grâu” pe creştini. Sfântul vedea cu ochii minţii ceea ce multora le este ascuns. Cei sfinţiţi prin Duhul văd în spatele oamenilor uneltirile diavolului, cel ce lucrează prin uneltele sale, şi de aceea luptă cu ispita vicleană prin rugăciune, întristându-se totodată pentru aceste unelte, fiindcă fără voie şi fără să ştie îi fac lui pe voie. Sfinţii se roagă pentru aceşti nefericiţi să-i izbăvească Dumnezeu de asuprirea diavolului. Aşa s-a purtat şi Sfântul Nectarie faţă cu ispita cea nouă.

Dincolo însă de netulburarea sfântului în faţa răului, nu putem trece cu vederea purtarea necuviincioasă şi nedreaptă a procurorului. Meletie, cu toate că întârzia să afle adevărul, plecase din Egina satisfăcut că şi el îl întinase destul pe preacuratul Părinte. Procurorul însă, oricât de verosimil i s-ar fi părut denunţul unei femei simple şi cu mintea rătăcită de furie, ar fi trebuit ca până la dovedirea faptului câtuşi de puţin să se îndoiască. Dimpotrivă, punându-se mai prejos de îndatoririle sale şi purtându-se fără cel mai mic respect faţă de un episcop cu totul nevinovat şi neprihănit, în vârstă de 72 de ani, şi-a depăşit atribuţiile şi a pătat cu o anchetă condusă abuziv o sfântă mănăstire. Se pare că şi acest nefericit a fost fără voia sa un instrument al vrăjmaşului, fiindcă era deschis energiilor diavoleşti şi poate şi un duşman orbit de trufie al clerului.

image001Nu mult după ce din nefericita aceea vrednică de cea mai adâncă milă a ieşit la iveală o cumplită ponegritoare, anchetatorul a făcut cangrenă la mână. Soţia sa, căreia i-a încredinţat acest mare păcat, a alergat la Sfântul Nectarie, care a mângâiat-o spunându-i că iertase de la început purtarea soţului ei şi că se va ruga pentru dânsul. Dumnezeu, Care totdeauna împlinea voia Sfântului Său Părinte, de data aceasta nu l-a ascultat, poate pentru a învăţa din această întâmplare şi alţii a fi cu luare aminte la purtările lor faţă de „unşii Domnului”. Acel om al legii, neatent la cele ce nu se cuvin a fi făcute, a sfârşit în chinuri cumplite, fiindcă a refuzat să i se taie mâna.

Atunci când o maică ce se împărtăşise mai puţin din întelepciunea creştină şi nu gustase din tăcerea ce se cuvine păstrată de cineva atunci când e ponegrit l-a certat pe Părinte, întrebându-l:

„Prea Sfinţite, de ce nu vorbiţi?”,

el i-a răspuns:

„Asta vă învăţ eu de atâta timp?”

Viaţa dumnezeiescului Părinte a fost sfântă, iar purtarea sa desăvârşită. După ce toată această viaţă „şi-a petrecut-o în binefaceri”, a urcat pe cele mai înalte trepte ale scării virtuţilor, a murit „pentru lume”, a trăit în Iisus Hristos, s-a făcut sălaş al Duhului Sfânt, bărbat îndumnezeit şi asemenea lui Dumnezeu, ajungând la dumnezeire, a dobândit nemurirea încă din această lume, de unde a purces spre viaţa cea veşnică şi fără sfârşit, pururea fericită şi întocmai cu cea a lui Dumnezeu.

După ce trupul său a îndurat mulţi ani durerile grele şi aproape insuportabile ale bolii cronice de prostată, ajunsese acum la capătul îndurării. De aceea medicul l-a sfătuit să se interneze de urgenţă la spitalul Areteio din Atena. Sfântul nu s-a mai împotrivit. A dorit însă să se închine mai înainte la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Hrisoleontissa. Astfel, în ziua de 20 august 1920, după Sfânta Liturghie, s-a urcat pe măgăruş şi însoţit de două maici a sosit după o oră la mănăstire. A intrat îndată în biserică şi a căzut în genunchi dinaintea sfintei icoane a Preacuratei. A rămas mult timp aşa rugându-se, mai mult de o jumătate de ceas. Rugăciunea lui era şi rugă aprinsă şi cerere, şi implorare, şi mulţumire, şi slăvire. O ruga pe Maica Domnului să ocrotească mănăstirea, să-i ocrotească fiicele duhovniceşti şi pe toată lumea. La urmă le-a lăsat pe toate la voia Fiului Ei, Căruia I se supusese întotdeauna.

La Mănăstirea Maicii Domnului a rămas 15 zile. S-a rugat, a citit, a scris şi şi-a liniştit sufletul. Văzând că se simţea tot mai rău şi că picioarele i se umflaseră destul de tare, a hotărât să se întoarcă la Sfânta Treime, cu intenţia de a se interna în spital. S-a mai rugat o dată îndelung înainte de plecare în faţa icoanei făcătoare de minuni a Preacuratei Fecioare, s-a aburcat apoi pe spinarea măgăruşului şi a pornit, însoţit de fiicele sale duhovniceşti. Ştiind că vedea pentru ultima oară acele locuri, s-a coborât de pe spinarea măgăruşului, a îngenuncheat, şi-a ridicat mâinile, ochii şi mintea într-o rugăciune fierbinte către Domnul slavei pe Care La iubit şi L-a slujit în toată viaţa sa plină de sfinţenie. Se pare că în acele clipe mintea curată şi înaltă a Părintelui „a fost răpită” la Domnul şi că, după ce a ieşit din sine, trupul i-a rămas nemişcat destulă vreme. Una din însoţitoare, necunoscătoare a acestor stări, în care duhul este purtat la Dumnezeu, s-a apropiat neliniştită şi l-a mişcat uşor. „Biata de tine, m-ai întrerupt din rugăciune”, a certat-o Părintele ştergându-şi lacrimile.

Înainte de a se urca din nou pe blândul necuvântător a spus:

„Să mai binecuvântez o dată mănăstirea noastră şi pe toţi creştinii din insulă, fiindcă nu peste mult voi pleca”.

„Unde o să pleci, Părinte”,

l-a întrebat maica Nectaria. Dânsul i-a răspuns:

„La ceruri” !

St_Nectarios-_Kimisi-close-upDupă ce s-a întors la mănăstirea sa dragă, marele nevoitor al lui Hristos, învins de boală, a acceptat să fie dus la Atena şi să se interneze în spitalul Areteio, ca un simplu ieromonah. Plin de pacea „mai presus de minte” pe care o lucrează Sfântul Duh în sufletele celor curaţi şi dorind cu aprindere cele cereşti, aşa a răbdat sfântul durerile cumplite ale bolii.

Vedea limpede că sfârşitul şederii sale pe pământ se apropia. Ştia că ieşind din trupul acesta avea să intre în lumea adevărată a luminii, a vieţii celei adevărate, „unde răsună glasul curat al celor ce prăznuiesc”, unde este lumina nezidită a Sfintei Treimi, „mai curată şi mai desăvârşită”, unde stă Cuvântul cel întrupat pe Care-L iubise cu iubire Dumnezeiască din anii copilăriei şi „ale Cărui cărări aspre le-a păzit cu cuvintele buzelor sale”. Aşadar, străbătuse cu bărbăţie „cărarea sa cea strâmtă şi îngustă”, ţinuse cu iubirea ce-i izvora din suflet „cumpăna cea dreaptă” şi de la Domnul Iisus însuşi învăţase „să fie blând şi smerit cu inima”. Şi L-a imitat. Nu numai în exterior, ci având sufletul în deplină unire cu „duhul frânt şi smerit”, pe care Sfântul Duh îl dăruieşte celor cu inima smerită care s-au unit prin iubire cu toată zidirea.

Cuviosul vedea că va pleca în curând spre adevărata sa patrie, unde-şi făcuse „locaş” încă din tinereţea sa neprihănită, ca unul ce „locuia dimpreună cu sfinţii, casnic al lui Dumnezeu”. De aceea, toată viaţa ce-i fusese inspirată de Duhul şi-a trăit-o ca un nepământean, ca un străin de lumea aceasta, de care se deosebea atât de mult, ca unul ce n-a fost nici prieten al acestei lumi şi nici prieten al celor ce iubesc lumea „robită celui viclean”. De aceea toţi ai acestei lumi au luptat împotriva lui, l-au prigonit şi l-au ponegrit. Fiindcă trecerea lui pe pământ a fost trecerea unui sfânt, nu „căile sale au fost altele”, au fost căile unui străin şi ale unui vieţuitor vremelnic al acestor locuri.

st nektariosSfântul Nectarie vedea în Duhul Sfânt că „o dată oglinzile sparte” o va vedea pe Maica Sfinţilor, a fiilor Bisericii. Fecioara Maria şi Născătoarea Luminii, pe care o iubise cu dragoste negrăită toată viaţa sa luminată, căreia îi închinase imnuri nenumărate şi pentru care ardea cu flacără nestinsă sufletul său purtător de Hristos. Într-însa vedea toate bunătăţile firii şi pe cele mai presus de fire, o vedea pe cea „prin care ajungem la Dumnezeu”, pe cea care este „Dumnezeu după Dumnezeu şi a doua după Treime”, nemijlocita sa ocrotitoare şi nădejdea sa nedezminţită.

Părintele teofor al Bisericii vedea că avea a se mântui pentru vecie „prin Harul lui Hristos” şi că avea a intra pe tărâmul oştirilor îngereşti şi al cetelor de sfinţi ce strălucesc „ca luminătorii” în lumina neînserată purceasă din izvorul luminilor, în ţinutul frumuseţii nesfârşite, al bucuriei necuprinse şi al negrăitei fericiri dăruite de comuniunea cu sfinţii. ShrineŞtia că avea să întâlnească acolo pe cei ce biruiseră lumea, pe nevoitorii purtători de cunună ce „îşi spălaseră veşmintele în sângele Mielului”, pe Cuvioşii pustiei ce şi-au biruit trupul şi deopotrivă lumea şi pe cârmuitorii ei. Tot acolo îl aşteptau oştirile purtătoare de lumină ale prea dulcilor fiinţe îngereşti şi toate cugetele dumnezeieşti ale Bisericii purtătoare de biruinţă a lui Hristos.

Trăind acest praznic al inimii, al minţii şi al tuturor puterilor sufletului şi duhului său, această negrăită fericire ce-l cuprinsese în aşteptarea bunătăţilor dumnezeieşti, simţea revărsându-se înlăuntrul său o dulceaţă aproape cu neputinţă de îndurat, ce se prefăcea în lacrimi fireşti şi mântuitoare de recunoştinţă, în imnuri, în psalmi şi în cântări răsunându-i „în inimă”, în stihuri de slavă închinate Treimii sale preaiubite şi preacuratei sale ocrotitoare Născătoarea de Dumnezeu. Valurile de Har îi umpleau toată fiinţa acestui călugăr puţin la trup, dar cu adevărat uriaş în duh, acestui ierarh „desăvârşit” şi creştin întru totul asemenea lui Hristos. Cel ce stătea acum neputincios, ca un străin, pe patul unui spital pentru săraci, stârnind poate milă şi compătimire, a fost binefăcătorul unor mulţimi nenumărate de deznădăjduiţi. Harul său nu se sfârşea însă aici, fiindcă Părintele avea a mai fi binefăcătorul multora din această lume, tămăduind nevoinţele sufletelor şi ale trupurilor, fie ca mărturisitor, fie prin rugăciunile şi nenumăratele sale minuni. Aşadar, Părintele teofor, nevoitor şi arhiereu, „săracul pe mulţi i-a îmbogăţit”, un neînsemnat printre cei neînsemnaţi în spital, aştepta să se împlinească voia lui Dumnezeu, purtat pe mări ale fericirii. Trecuseră două luni de la internare şi medicii se gândeau la o intervenţie chirurgicală. Era însă de prisos, fiindcă „Cel ce avea putere asupra morţilor şi viilor, ca Dumnezeu” l-a chemat „întru bucuria Sa” la miezul nopţii de 8 noiembrie 1920:

„Vino binecuvântatul Tatălui meu… moşteneşte împărăţia cea pregătită ţie de la întemeierea lumii…” (Matei 25, 34).

Aşa s-a sfârşit o viaţă plină de sfinţenie şi de lumină Dumnezeiască, un „locaş” al Sfintei Treimi. Şi pentru că viaţa viitoare şi veşnică este o continuare a celei prezente, într-o formă mai desăvârşită şi mai deplină, desigur în alte dimensiuni, ce nu pot fi comparate, Nectarie purtătorul de Dumnezeu s-a apropiat de tronul Domnului ca un dumnezeu după Har. Există oare o cinste mai mare decât aceasta pe pământ, în ceruri, sub veacuri? Evanghelistul Iubirii spune:

„Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că, dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă îl vom vedea cum este” (I Ioan, 3,2).

Ce suflet nu se cutremură la auzul acestei făgăduieli a Domnului, care pentru preablândul nostru Părinte s-a împlinit?”.

(din: Monah Teoclit Dionisiatul, Sfantul Nectarie din Egina, facatorul de minuni. Viata, invataturi, predici, scrisori, Editura Sophia, 2007)

img_8541-3


Categorii

Minuni si convertiri, Sfantul Nectarie, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “ULTIMELE CUNUNI – Razboiul nemilos al satanei din apusul vietii pamantesti a Sfantului Ierarh Nectarie

  1. „Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti” (I Petru 2,13) …dar nu si vaccinarii sau altor practici diabolice ale sistemului, nu?

  2. Evident ca nu acela era sensul. De altfel am explicat in mai multe randuri pe site cum trebuie inteles acest indemn scripturistic si modul in care el a fost si este manipulat pentru a justifica orbirea si obedienta in fata raului venit prin “stapanirea omeneasca”.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/04/07/trebuie-sa-ascultam-de-dumnezeu-mai-mult-decat-de-oameni/
    si linkurile care trimit la articole similare, incluse aici.

  3. Samarineanul milostiv

    Samarineanule milos
    Cand m-ai vazut pe cale
    Cazut intre talhari pe jos
    Sarman si plin de jale,

    Batut,cu rana sangerand
    Si gol si jefuit,
    Pe-acolo cum ai fost trecand
    La mine te-ai oprit.
    Strain m-am socotit si eu,
    Strain te socoteam
    Da-n praf de drum si-n chinul greu
    Pe tine te chemam.

    Cand ti-am soptit cu teama-n glas;
    -Apleaca-te spre mine,
    Te-ai aplecat si ai ramas
    Pan-ai vazut ca-s bine.

    Si-apoi mi-ai spus cu glas durut;
    -Urmeaza-ma spre cruce.

  4. Sfinte Ierarh Nectarie ajuta-ma!!

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Tulburatoarea minune a nasterii micutului Nectarie, pentru rugaciunile ocrotitorului sau ceresc, Sfantul Ierarh Nectarie de Eghina
  6. Pingback: PARINTELE EFREM VATOPEDINUL – CONFERINTA LA CLUJ (2000): “Cel care este membru activ al masoneriei este luptator impotriva harului Duhului Sfant!” -
  7. Pingback: SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA DESPRE PRIETENIE, chipul prietenului adevarat si al celui nesincer si lingusitor, “cel mai abject dintre toti oamenii” -
  8. Pingback: SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (I): Mandria, trufia, slava desarta, incapatanarea, laudarosenia… -
  9. Pingback: Camera si lucrurile personale ale Sfantului Nectarie | MAICA DOMNULUI
  10. Pingback: SFANTUL NECTARIE, FACATORUL DE MINUNI SI VINDECATORUL. Pilda smereniei si blandetii care nu se sminteste de nedreptate. RUGACIUNE CATRE SFANTUL NECTARIE. Predicile Parintilor Simeon Kraiopoulos si Filotei Zervakos -
  11. Ii multumesc din suflet Sf Parinte Nectarie, Sf Efram,Maicii Domnului,Domnului Iisus Hristos, ca dupa un an de tratamente, si lacrimi, mau binecuvantat cu un bebe!Ii rog sa aibe grija de sarcina mea sa o duc cu bine pana pa sfarsit,si va doresc sa va binecuvanreze si pe voi toate care va doriti la fel! Aveti credinta,indiferent de probleme!!

  12. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” -
  13. Pingback: ATITUDINEA SFANTULUI NECTARIE FATA DE ERETICI sau “mersul pe sfoara” al Ortodoxiei, intre iubirea pentru cei aflati in ratacire si ravna dogmatica. CAUZELE SCHISMEI SI DE CE NU SE POATE FACE UNIREA CU CATOLICII -
  14. Superba scriere, minunat articol!

  15. Pingback: SFANTUL MAXIM GRECUL (†21 ianuarie) – bucuria rabdarii pentru Hristos a calomniilor si a prigoanei de la “frati” pentru “vina” de a propovadui Ortodoxia curata a Parintilor – PILDA DE NECLATINARE IN NECAZURI -
  16. Pingback: SFANTUL NECTARIE DE EGHINA – AJUTORUL CELOR NEMANGAIATI. Minunea din copilarie. SA AVEM CURAJUL SA SCRIEM SCRISORI CATRE CER! | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Din SCRISORILE SFANTULUI NECTARIE catre ucenicele sale monahii – pilde de IUBIRE SI GRIJA PARINTEASCA PLINA DE DISCERNAMANT: “Cu trupuri bolnavicioase nu se poate ajunge la sporire duhovniceasca pentru cei care nu s-au desavarsit. Voi AVETI NE
  18. Pingback: MINUNI CONTEMPORANE ALE SFANTULUI NECTARIE, VINDECATORUL DE CANCER | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: “În împrejurările grele din viața noastră Hristos întotdeauna lucrează prin oamenii Săi. Se face brațele și umărul tuturor prin oamenii Săi buni”. PREDICA VIDEO EMOȚIONANTĂ a PS MACARIE despre AJUTORUL SFINȚILOR ÎNGERI în via
  20. Pingback: ÎPS NEOFIT DE MORFOU și CRUCEA CALOMNIEI. Lumina opaițului mărturisirii adevărului despre acele “fapte care ard sufletul si trupul”. CUM A TRAVERSAT MITROPOLITUL PRIGOANA DECLANȘATĂ ÎMPOTRIVA SA: “Vă rog, frații mei, să faceț
  21. Pingback: SFANTUL NECTARIE si RABDAREA NEDREPTATILOR. PS Benedict Bistriteanul despre modul a lupta cu IMPUTINAREA DE SUFLET: “Cand stii ca lipseste din tine aceasta putere, sa nu te sperii, sa Ii ceri ajutorul Domnului. Te pui inaintea Lui si zici: DOAMNE, N
  22. Pingback: SFÂNTUL NECTARIE, de 100 DE ANI cald rugător în ceruri și PRIETEN DRAG AL CELOR BOLNAVI ȘI NECĂJIȚI. Nor de mărturii emoționante ale MINUNILOR CONTEMPORANE săvârșite pentru credincioșii români (REPORTAJE VIDEO) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate