Delicatetea de a nu ne supara aproapele
Delicateţea de a nu ne supăra aproapele
În Patericul Egiptean se povesteşte că mergând odată Ava Ioan Colov, noaptea împreună cu fraţii, a rătăcit cel ce îi povăţuia pe ei. Văzând aceasta fraţii, Ava Ioan le-a spus să nu spună nimic celui ce a greşit drumul pentru ca să nu se mâhnească, ci el s-a făcut că este slăbit şi că nu poate merge mai departe şi au rămas pe loc până dimineaţa.
Zilnic avem în jurul nostru exemple în care nu neapărat că cel de lângă noi a greşit, ci nouă ni se pare că ar fi trebuit să procedeze altfel. Din pilda de mai sus vedem câtă grijă aveau cei îmbunătăţiţi duhovniceşte de a nu-l supăra pe aproapele lor, însă în exemplele din viaţa noastră de zi cu zi, parcă căutăm mereu să-i reproşăm ceva aproapelui nostru.
Care este explicaţia comportamentului nostru? În primul rând faptul că suntem reci în credinţă. Se spune că o sobă fără foc nu poate fi caldă şi unul care nu-L are pe Dumnezeu în inima sa, nu poate avea dragoste faţă de semeni. Sfântul Filaret Arhiepiscopul Cernigovului spune că precum într-un cerc razele se leagă de centru şi cu cât sunt mai aproape de centru sunt mai apropiate între ele, iar depărtându-se de centru se depărtează între ele, tot aşa oamenii când sunt mai apropiaţi de Dumnezeu sunt mai apropiaţi între ei, iar cu cât se depărtează de Dumnezeu, cu atât se depărtează între ei şi nu se mai înţeleg.
Iată de ce în relaţia dintre două persoane lucrul cel mai important este credinţa. Criteriul după care ne alegem un partener trebuie să fie credinţa, deoarece în credinţa adevărată îl găsim pe omul cu suflet frumos care merge pe calea lui Hristos.
Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât avem mai multă iubire faţă de aproapele, iar atunci când suntem departe de Dumnezeu suntem neciopliţi din toate punctele de vedere. În acest ultim caz este bine să fim mai reţinuţi şi să dăm întâietate celorlalţi. Smerenia se vede mereu departe de Dumnezeu şi atunci vede cum îşi supără mereu semenii, iar dacă nu vedem acest lucru atunci ne lipseşte smerenia.
Sunt cazuri în care chiar dacă adevărul doare, el trebuie spus şi mă refer la cei care sunt gravi bolnavi şi mai au puţin de trăit. Moartea este partea culminantă a vieţii omului, când sufletul iese din trup şi merge spre călătoria cea veşnică. Toată viaţa ar trebui să ne pregătim pentru acest moment, cu atât mai mult înainte de moarte, iar ascunderea adevărului faţă de cel suferind în acele ultime clipe ar fi o gravă eroare.
Putem amâna puţin clipa în care să spunem adevărul, până prindem un moment mai potrivit şi sigur că în momentele mai delicate este bine să cerem ajutorul a încă unei persoane dragi pentru cel suferind.
Avem de asemenea situaţii când ascundem partea urâtă a acestei vieţi faţă de copii, dar vine vremea când încet, încet, va trebui să-i pregătim şi să le spunem adevărul. Ei trebuie să ştie de ce urmează să se lovească în viaţă şi este bine să fie preveniţi cu mult timp înainte.
Cu toţii avem în jurul nostru persoane care trăieasc departe de Dumnezeu şi apare firesc dorinţa noastră de ai schimba, însă lucrul acesta este imposibil dacă cei în cauză nu-şi dau acordul. Atunci iarăşi trebuie multă delicateţe şi iarăşi trebuie de aşteptat momentul potrivit.
A le vorbi mereu despre credinţă când ei resping acest lucru este o greşeală. Este ca şi cum la vânătoare am trege în gol şi am speria vânatul. Astfel nu facem decât să-l îndepărtăm mai mult de Dumnezeu pe cel fără credinţă. Fără voia persoanei în cauză nici Dumnezeu nu-l schimbă cu nimic. În Cântarea Cântărilor unde se arată iubirea între Hristos şi Biserică se spune:
„Nu treziţi pe draga mea până nu-i va fi ei voia!” (cf. Cântarea Cântărilor 3,5),
adică este aşteptarea Mântuitorului faţă de cei care trebuie să se întoarcă la credinţă.
Sigur că principalele lipsuri ale noastre prin care supărăm pe aproapele sunt păcatele pe care le facem şi de care de multe ori nu ne dăm seama. Astfel, din cauza mândriei ne certăm mereu şi ne contrazicem; din cauza nemilostivirii noastre suntem exagerat de grijulii şi cicălim mereu; din cauza lenei nu ne facem datoriile faţă de aproapele; din cauza lăcomiei îl irităm pe aproapele; din cauza mâniei vorbim urât cu aproapele; din cauza invidiei nu suntem sinceri cu aproapele, iar din cauza desfrânării îl tragem şi pe aproapele într-o groapă departe de lumina lui Hristos.
Astfel, cu cât suntem mai păcătoşi cu atât facem mai mult supărăm pe aproapele. În zadar învaţă unii bunele maniere din cărţi dacă nu fac un efort de se descotorosi de păcate. Putem fi mai „rafinaţi” printr-un comportament smerit faţă de aproapele; astfel, deşi nu ne-am curăţit de păcate, prin smerenie o să reuşim să ne ţinem în frâu păcătoşenia noastră şi să supărăm mult mai puţin pe cei din jurul nostru.
Parintele Ioan Buliga
(pentru Razboi intru Cuvant)
Legaturi:
- Concentrate duhovnicesti de la PARINTELE PORFIRIE (†2 decembrie 1991): “Hristos nu vrea langa El oameni grosolani, ci delicati…”
- CUVIOSUL PARINTE PORFIRIE KAVSOKALIVITUL, noul facator de minuni, “omul universal”
- PS SEBASTIAN: “Suntem obsedati de rau, de diavol si de puterile lui, in loc sa fim obsedati de Dumnezeu si de Inviere! FERITI-VA SA CICALITI OAMENII!”
- Evlavia Il induioseaza pe Dumnezeu
- “In aceasta lume in care diavolul isi striga isteric chemarile…” DESPRE DISCRETIA SFINTENIEI SI TAINA VIE A SALASLUIRII DUHULUI SFANT
- Predica audio importanta despre DISCRETIA CREDINTEI, INIMA MILOSTIVA versus “GENERATIA EU” SI PACATUL SUPERIORITATII CARE OSANDESTE. Cum pot ortodocsii, “noul Israel”, sa repete caderile “poporului ales”?
- PARINTELE TEOFIL ROMAN (Cluj) despre POST SI DISCRETIE: “E foarte multa suferinta în viata noastra din mandrie, pentru ca vrem sa fim apreciati” (si AUDIO)
- DIN SCRISORILE LUI GHERON IOSIF: “Daca harul lui Dumnezeu nu lumineaza pe om, cuvintele sale, oricat de multe ar fi, nu sunt de nici un folos nimanui”
- Sfantul Macarie Egipteanul: Cum se manifesta Duhul Sfant in suflet? CINE NU ARE COMOARA SI FOCUL DUHULUI IN SINE SA NU INDRAZNEASCA SA PREDICE ALTORA!
- SFINTII TREI IERARHI. Predica Parintelui Sofian. Cum sa le vorbim altora despre Dumnezeu?
- PARINTELE PAISIE DE LA SIHLA: “Mai mult sa faci cu FAPTA, decat sa vorbesti cu cuvantul. Ca lumea este plina de vorbe… Cei mai multi sunt bolnavi de MANDRIE”
- Sa recitim impreuna: CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: “Pacatul pentru care-l osandesti pe celalalt se face pacat al tau“; “Dracii nu se scot din om cu vorbe…”; “La inima omului se-ajunge prin rugaciune”
– Este gresita atitudinea de duritate si de cicaleala a celor mai in varsta fata de tineri (altceva este cand e vorba de copii, care trebuie struniti), efectele sunt opuse. […]
– Nu este de la Dumnezeu o atitudine dura, de aratat cu degetul. Nu avem niciun merit daca noi avem credinta, totul este dar de la Dumnezeu. Nu stim cine s-a rugat pentru noi, de ne-am trezit la adevar. Dumnezeu lucreaza pt rugaciunile altora.
– Suntem datori sa ne rugam pentru cei mai tineri.
– Sa lasam sfaturile si vorbaria aceasta goala, care, de obicei, nu arata o traire profunda, ci mai rau enerveaza, si sa ne rugam mai mult. Asta ne lipseste noua, rugaciunea pentru celalalt!
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ce frumos si de folos, mai ales acum cand suntem in post.
Sa fim mai cu luare aminte la noi, asta este foarte important ca paiul celuilalt il vedem imediat dar barna din fata noastra aproape niciodata,
Post cu folos dragilor in continuare
O sugestie pentru administratorii siteului,
Fratilor, munca voastra de promovare a valorilor ortodoxe, mai ales in acest veac “al WorldWideWeb” merita apreciata. Daca nu sunt prea nesmerit, mi-as permite o sugestie de imbunatatire. Exista fonturi pentru printat pe hartie clasica (Times New Roman, cel mai uzitat) si fonturi care fac cititul pe calculator mai usor (ex. Courier New). Sunt diverse articole si recomandari pe aceasta tema, unele se pot gasi si pe internet.
Cu speranta ca nu v-am ofensat prin sugestia mea, va doresc un post binecuvantat. Doamne ajuta!
Sfinţite Părinte – mulţumesc !!!
Mă uit la mine şi văd că accentul se mută de la “a face bine” la “a nu face rău”. Şi e din ce în ce mai greu!
Doamne, ajută-ne şi ne miluieşte!
Din invataturile Sfintilor,Parintilor si din experienta mea,intr-adevar nu este bine sa constrangem constiinta si sa impunem credinta celor apropiati. Este foarte important sa-i ascultam cu rabdare si sa le castigam inimile.Abia dupa ce le-am castigat inimile prin dragoste,respect,blandete si smerenie, le putem deschide cate o portita despre invataturile evanghelice,asa incetul cu incetul ,cu lingurita cum spun unii frati crestini,altfel ii provocam la hula,manie.s.m.d.Toate acestea le putem face doar cu inainte rugaciune,iar ceea ce vorbim trebuie si sa infaptuim.
La Sfantul Porfirie am gasit multe povete in acest sens;iata una dintre ele:
“Odata Parintele Porfirie mi-a spus:”Tu esti evlavios .Si aceasta evlavie a ta,aceasta credinta,vrei s-o impui celor din jurul tau.Crezi ca va iesi ceva asa?Rau faci!Pentru ca oamenii se impotrivesc .Ii spui unuia sa faca ceva si n-o face,doar pentru ca i-ai spus -o.Se impotriveste si n-o face.Daca te vede pe tine facand acest lucru ,poate il va face si el ,caci se va gandi;Daca o face el,hai s-o fac si eu !Daca insa vrei sa te rogi la Hristos si sa-I spui:”Iisuse Hristoase ,te rog,lumineaza-l sau miluieste-l sau miluieste-Te de acest om”,si rostesti in continuu aceasta rugaciune,atunci Hristos va incepe sa-i trimita acelui om cugete bune.
De fiecare data cand spui,de pilda “Doamne,miluiese-l pe copilul meu”,copilul tau primeste un cuget bun de la Hristos.Si cu cat tu continui sa te rogi ,cu atat mai multe cugete bune va primi fiul tau.Iar daca fiul tau este ca o portocala acra,incet-incet se va coace si va deveni dupa cum vrei tu.Aceasta este dovedita ,din experienta mea,ca fiind cea mai buna cale pentru ca omul sa rezolve problemele pe care le are in orice domeniu.Intrucat toate celelalte cai,pe care oamenii le aplica din instinct,de cele mai multe ori dau gres”.
-Veti putea,banuiesc, sa ne povestiti si o intamplare concreta,prin care s-au adeverit cuvintele Parintelui Porfirie.
-Da.I-am cerut si eu sa-mi vorbeasca despre diferite exemple.In cazul de mai sus mi-a povestit intamplarea unui cuplu a carui fiica se abatuse de pe calea lui Dumnezeu.Purtarea si modul de viata ale acelei fete faurisera o asemenea stare in casa,incat tatal si-a iesit din fire ,era foc si para impotriva acesteia ,voia s-o omoare si alte asemenea exagerari.In cele din urma a acceptat sa mearga impreuna cu sotia lui la Parintele Porfirie.
Parintele i-a spus tatalui:
-Nu intelegi ce se intampla aici?Fiica ta a fost turbata de diavol,si face ce vrea cu ea,si o duce unde vrea.Nu se rezolva nimic prin felul in care te porti.In problema aceasta este nevoie de rugaciune.Tu si sotia ta,amandoi impreuna,incepeti sa va rugati in continuu pentru fiica voastra si nu-i mai vorbiti nimic despre aceasta problema.
(Antologie de povete ale Parintelui(Sfantului)Porfirie.
Si din experienta mea vreau sa va povestesc un fapt care mi-a dat mult de gandit.Barbatul meu nu tine post mai mult de doua zile doar daca nu are nimic de ales de prin frigider,dar inainte de a incepe vreun post,incepe sa vocifereze mai zgomotos si sa-i influienteze si pe copii.Anul trecut,cand a inceput Postul Craciunului,am cumparat doua sacose cu mancare.Intr-una era carne si in cealalta legume.Mergeam spre casa si simteam cum imi ingheata lacrimile pe obraz,rugand pe Domnul sa nu-l lase.Ce credeti fratilor?Fara sa-mi dau seama mai inainte,am observat dupa o saptamana ca pachetul cu carne era neatins si alterat,iar mancarurile mele de legume nu mai dovedeam sa le fac…Mare este milostivirea Lui Dumnezeu si nu sunt vrednica sa-I multumesc!
@Cristina P
Multumim!Si pe dvs.sa va miluiasca Domnul!
# inghetau lacrimile
Dar conferinta de la Suceava a parintelui Anbrozie Iurasov de unde poate fi ascultata? O poate trimite cineva si mie prin email?