Sfantul Teofan Zavoratul despre ISPITELE ADOLESCENTEI si cum trebuie prevenit FOCUL PRIMEJDIEI DUHOVNICESTI care vine odata cu aceasta varsta critica: “Trebuie sa avem un foarte puternic reazem, ca sa rezistam in vremea cand navalesc valurile acestui râu navalnic al adolescentei”

14-01-2015 Sublinieri

6932815749_0ac2d3046d_b

***

mzl.zjmssjya.320x480-75

“[…] Ce deosebire exista intre cel neincercat de ispite si nepoca­it si cel ce se pocaieste inaltandu-se spre desavarsire, se intele­ge de la sine. Acum, ne-am propus sa facem numai unele pre­cizari, foarte importante de altfel, care se refera exclusiv la varsta adolescenta.

Cat este de bine si mantuitor sa fii nu numai pregatit cresti­neste prin educatie, ci, mai tarziu, sa fii si constient de tine insuti si sa te hotarasti sa fii crestin, inainte de a pasi pragul adolescentei! Acest lucru este necesar, din cauza marilor primej­dii, care il pandesc, in mod inevitabil, pe adolescent: datorita insusirilor care ii caracterizeaza varsta datorita marilor ispite pe care le intampina la aceasta varsta.

Râul vietii noastre este adeseori intretaiat de starea nestator­nica a adolescentei. Aceasta este vremea fierberii vietii trupesti si duhovnicesti. Traiesti linistit, copil si baietandru fiind; ca barbat nu dai dovada decat de putine avanturi repezi, iar la varsta caruntetei cinstite inclini spre odihna; numai adolescenta clocoteste de viata. Trebuie sa avem asadar, un foarte puternic rea­zem, ca sa rezistam in vremea cand navalesc valurile acestui râu navalnic al adolescenței. Este primejdioasa insasi dezordinea si violenta miscarilor.

stock-photo-a-cute-teen-girl-praying-toward-heaven-580544Se declanseaza primele lui miscari proprii, plesnesc bobocii puterilor sufletesti care se trezesc si care au pentru adolescent tot farmecul: prin puterea influentei lor, ele fac sa tasneasca tot ce s-a depus in mintea si in inima lui. Trecutul va deveni pentru el un vis, o prejudecata. Pentru orice tanar numai sentimentele lui de acum sunt adevarate, numai ele sunt reale si insemnate. Dar daca el s-a legat – inainte de a se trezi puterile adolescentei – cu faga­duinta marturisirii pacatului si a vietuirii crestinesti, atunci toate imboldurile adolescentei, ca unele care sunt secundare, vor fi mai slabe si vor ceda mai lesne cerintelor celor dintai, pentru simplul motiv ca acelea sunt mai vechi, incercate mai inainte si alese de inima si, ceea ce este principal, sunt intarite acum printr-o fagadu­inta. Adolescentul, orcare ar fi el vrea sa se tina in mod hotarat si intotdeauna de cuvantul dat. Dar ce putem spune de acela care nu numai ca n-a iubit viata si adevarul crestin, dar nici n-a auzit vreo­data de ele? In acest caz, el este ca o casa neimprejmuita, sortita jafului sau ca un vreasc uscat sortit sa arda in foc.

Cand gandurile – dupa bunul plac – ale adolescenței arunca umbra indoielii asupra tuturor lucrurilor, cand patimile trezite il tulbura cu putere, cand tot sufletul se umple de ganduri si mis­cari ispititoare, adolescentul se afla, atunci, in foc. Cine ii va da o picatura de roua ca sa se racoreasca sau cine ii va da o mana de ajutor, daca din inima nu va izbucni vocea care sa ia apara­rea adevarului, binelui si curateniei? Ea insa nu va izbucni daca dragostea pentru adevar, bine si curatenie n-a fost sadita acolo de mai inainte. In acest caz nici sfaturile nu vor ajuta, caci nu ai pe ce sa le altoiesti.

Sfatul si convingerea sunt puternice daca adevarul, binele si curatenia, pogorandu-se din auz in inima, vor destepta acolo senti­mentele specifice deja existente, dar care, pana in momentul de fata, au fost doar inabusite de altele, iar noi insine nu am gasit un mijloc adecvat prin care sa le eliberam si sa le comunicam puterea ce le este proprie. In acest caz, sfatul este un dar pretios ce i se da adolescentului din partea sfatuitorului. Dar repetam, daca in inima nu se afla germenii unei vieti curate, sfatul este nefolositor.

Adolescentul traieste prin el insusi, si cine poate cerceta si urmari toate miscarile si inclinarile inimii lui? Este ca si cum ai urmari calea pasarii in vazduh sau alergarea corabiei pe apa! Inima unui adolescent este tot una cu fierberea unui lichid in clocote, cu dezlantuirea (miscarea) elementelor naturii in feluri­tele lor involburari. Toate cerintele, asa-zisei naturi adolescentine se afla intr-o vie agitatie, fiecare din ele isi ridica glasul, cauta o satisfacere. Dupa cum in natura noastra domina dezordinea, tot astfel si totalitatea acestor glasuri sunt tot una cu strigatele dezordonate ale unei gloate zgomotoase. Dar, ce se va intampla cu tanarul care nu este invatat dinainte sa faca o oarecare ordi­ne in miscarile sale si care nu si-a luat obligatia sa le mentina intr-o stricta supunere fata de anumite cerinte superioare? Daca principiile crestine sunt adanc intiparite in inima in timpul pri­mei educatii si apoi sunt primite in chip constient ca regula, atunci toate tulburarile se vor petrece numai la suprafata, in mod trecator, fara sa clatine temeliile, fara sa zdruncine sufletul.

Felul in care iesim din perioada adolescentei atarna foarte mult de felul cum intram in ea. Apa, care cade de pe stanca, fierbe jos si se invartejeste, dar pe urma curge linistita generand felurite paraie. Aceasta este imaginea adolescentei in care sufle­tul fiecaruia este aruncat ca apa in cascada. Dintr-insa ies doua categorii de oameni:

  • unii radiaza bunatatea si nobletea;
  • altii sunt intunecati prin nelegiuire si coruptie;
  • a treia categorie, este un amestec de bine cu rau, care se aseamana cu un taciune scos din foc; el inclina cand spre bine, cand spre rau, ca un ceasornic stricat care nu mai merge bine, ci fie o ia inainte, fie ramane in urma.

Cel care s-a intarit intre timp, printr-un angajament (fagadu­inta), acela, se afla ca si cum s-ar fi ascuns intr-o corabie puterni­ca in care nu patrunde apa, sau care a intins peste un vartej de apa o punte linistitoare. Fara aceasta fortificare, nici chiar educatia cea mai buna – nu te salveaza, intotdeauna. Chiar daca cine­va n-ar cadea in felurite vicii grosolane, totusi, daca el nu este inchis in el insusi, atunci inima lui, care nu s-a lepadat de toate ale lumii, printr-o fagaduinta, va fi sfasiata de patimile care o robesc si el va iesi, in mod inevitabil, din varsta adolescentei racit in cele duhovnicesti fara sa stie incotro sa apuce (nici intr-o parte, nici in alta).

Asadar, este lucru mantuitor nu numai sa primim o buna indrumare mai inainte de perioada adolescentei, ci sa ne si inta­rim printr-o fagaduinta de a fi niste crestini adevarati! Cel care s-a hotarat sa traiasca crestineste, sa se teama de adolescenta ca de foc, si ca urmare, sa ocoleasca orice prilej in care tineretea se dezlantuie cu usurinta si devine neimblanzita.

Counseling-for-Children-and-Adolescents-MHOPtheresa-765Adolescenta este primejdioasa prin ea insasi. Imboldurile tineretii se aprind mai puternic si capata o forta cu adevarat pri­mejdioasa, atunci cand, mai mult sau mai putin constient, apar cele doua inclinari proprii acestei varste:

  • setea [dupa] impresii [experiente] si de a capta informatii;
  • inclinarea spre sociabilitate.

De aceea, ca un mijloc de evitare a primejdiei pe care o pre­zinta varsta adolescentei, am putea recomanda sa se supuna aceste inclinari regulilor moralei crestine pentru ca nu cumva, pierdute de sub control, sa aduca raul, in locul binelui. Bunele hotarari, trezite mai inainte, vor ramane in toata puterea, doar daca ele nu vor fi stinse si stramtorate.

***

Setea [dupa impresii/experiente] si de a capta informatii

«Nu fii intelept in ochii tai; teme-te de Dumnezeu si fugi de rau» (Pilde 3,7).

Setea de a face impresie [a capta impresii/a trai experiente] si de a capta informatii comuni­ca o oarecare vioiciune continuitate si varietate in actiu­nile adolescentului. Tanarul adolescent vrea sa incerce totul prin proprie experienta, vrea sa vada toate, sa auda toate, sa fie peste tot. Cautati-l, si-l veti afla acolo unde este ceva stralu­citor pentru ochi, ceva armonios pentru ureche, unde este un spatiu larg pentru miscarile lui. El vrea sa fie sub o necurmata  ploaie de informatii, intotdeauna noi, si din aceasta pricina, variate. El nu are astampar, acasa nu poate sta intr-un singur loc, nu-si poate fixa atentia asupra unui singur obiect.

Elementul principal al preocuparilor lui este distractia. Dar aces­tea toate sunt prea putin pentru el. Tanarul nu se multumeste numai cu o incercare proprie, personala, ci vrea sa-si insuseasca si sa treaca oarecum asupra lui impresiile altora, sa cunoasca ce-au simtit cum au actionat altii prin ei insisi sau in imprejurarile asemanatoare lui.

Apoi el se napusteste asupra cartilor si incepe sa citeasca; trece de la o carte la alta, adesea fara sa inteleaga continutul lor; principalul, la el, este sa gaseasca asa-zisul efect, indiferent din care gen de lucruri face parte si la care subiecte se refera. Ceva nou, plin de imagini (plastic), caustic, constituie pentru el cea mai buna recomandare a cartii. Aici se da pe fata si se formeaza inclinarea spre o lectura usoara, – aceeasi sete de impresii, de informatii numai ca sub alta forma. Dar nici aici nu este totul. Lucrurile reale adesea il plictisesc pe adolescent, prin faptul ca i se impun parca din afara; aceste lucruri i se par ca il inlantuie, si prea il inchid in anumite granite, pe cata vreme el cauta o oare­care libertate. Apoi deseori, el se rupe de lumea reala, se refugia­za in lumea creata de el, si acolo incepe sa lucreze de minune.

reverie-studyInchipuirea ii construieste istorii intregi, unde in majoritatea cazurilor, eroul este propria lui persoana. Adolescentul de abia paseste pragul vietii. In fata lui se afla viitorul, seducator, ademe­nitor. Cu timpul va trebuie sa fie si el acolo, dar ce va fi el acolo? Nu s-ar putea oare ridica putin aceasta cortina si sa privim? Fantezia, care la aceasta varsta este foarte vioaie, nu va intarzia sa-l satisfaca. Aici se descopera si se cultiva, intr-un mod specific de actiuni, caracterul visator. Visurile, lectura usoara, distractiile, toate acestea sunt aproape unul si aceleasi lucru; dupa duhul lor, copiii inseteaza dupa informatii care sa-i impresioneze, inseteaza dupa ceva nou, variat. Şi vatamarea pricinuita de ele aceste varie­tati este aceeasi. Prin nimic nu se pot omori mai bine semintele bune aruncate mai inainte in inima adolescentului ca prin ele. O floare frageda, sadita intr-un asemenea teren, unde din toate par­tile bat vanturile asupra ei, nu va putea rezista mult, si se va usca: iarba care este adeseori calcata, nu creste; partea trupului, expusa unor frectii indelungate, amorteste. Asa se intampla si cu inima si cu bunele dispozitii ce se afla intr-insa daca ne lasam in voia visurilor, ori lecturilor desarte, ori distractiilor.

Cine a stat multa vreme in bataia vantului, mai ales cand sufla un vant umed, acela, intrand intr-un loc linistit, simte ca toate cele din launtrul sau nu se mai afla la locul lor; acelasi lucru se intam­pla si cu sufletul care se lasa in prada distractiilor de tot felul.

Intorcandu-se spre el insusi din toate risipirile lui, adolescen­tul gaseste ca toate puterile sufletului sau se afla intr-o stare per­vertita; iar principalul este ca peste tot ce este bun, se trage valul uitarii, si pe primul plan nu raman decat amagirile lasate de impresia informationala; prin urmare, de data aceasta, tanarul nu mai este ceea ce a fost si ceea ce intotdeauna trebuie sa fie: dispozitiile launtrice si-au schimbat intaietatea.

Pentru ce sufletul, intorcandu-se spre el insusi dupa o risipire oarecare, incepe sa tanjeasca? Pentru ca se gaseste reverie-john-william-godwardjefuit. Cel ce s-a distrat si-a transformat sufletul sau intr-o cale larga, pe care trec – prin mijlocirea imaginatiei -, ca niste umbre, obiectele ademenitoare, atragand sufletul dupa ele. Iar atunci cand, in felul acesta, sufletul se va dezmembra, se apropie de el diavolul si rapeste pe furis semintele bune si arunca pe cele rele. Asa invata Mantuitorul cand lamureste cine rapeste samanta arunca­ta langa drum, si cine este cel ce seamana neghinele. Atat una, cat si cealalta o face «un om vrajmas».[1]

Asa, tinere! Doresti sa-ti pastrezi curatia si nevinovatia copila­riei sau fagaduinta pentru o viata crestina fara nici o pata? Atunci, infraneaza-te, pe cat te ajuta puterile si chibzuinta, de la distractii, de la dezordonata citire a cartilor ce-ti produc smintea­la si de la obiceiul de a visa! Cat este de bine in acest caz sa te supui unei severe si riguroase discipline si in tot timpul adoles­centei tale, sa fii indrumat de un povatuitor!

Tinerii carora nu li se ingaduie sa dispuna ei insisi de propria lor purtare pana la varsta barbatiei pot fi numiti fericiti. Şi orice tanar ar trebui sa se bucure daca este pus intr-o asemenea situa­tie. Evident, ca unui tanar ce se lasa prada temperamentului adolescentin, ii este greu sa inteleaga puterea vindecatoare a punerii sale sub ascultarea unui indrumator; insa el va da dovada de o minte inteleapta daca va da crezare sfatului ce-l indeamna sa stea acasa si sa lucreze fara sa viseze sau sa citeasca desertaciuni! Un astfel de tanar, sa-si indeparteze nevoia de distractie prin iubirea de munca, visarea prin indeletniciri serioase conduse de un povatuitor sub indrumarea caruia trebuie sa se faca lectura atat in ceea ce priveste alegerea cartilor cat si felul citirii. Oricum, cineva, care doreste sa faca acest lucru, sa-l faca numai de este sub ascultare. Patimile, indoielile, ademenirile se aprind tocmai in aceasta – ca sa spun asa – vagabondare subreda a mintii adolescentului.

***

Inclinarea spre sociabilitate

A doua inclinare, tot atat de primejdioasa a adolescentului, este inclinarea spre sociabilitate. Ea se manifesta prin cerinta unei tovarasii, prietenii si iubiri. Toate acestea, intr-o ordine adecvata si adevarata, sunt bune, dar asezarea lor in ordinea respectiva nu trebuie lasata la voia tanarului. Varsta adolescentului este vremea unor simtaminte vii. Ele se afla langa inima lui, ca si fluxul si refluxul langa malurile marii. Pe el toate il intereseaza, toate il surprind. Natura si societatea si-au descope­rit in fata lui comorile lor. Simtamintelor insa nu le place sa fie inchise in ele insele si tanarul vrea sa le impartaseasca altora.

group-teen-friends3Apoi, are nevoie de o persoana careia sa-i poata impartasi sim­tamintele lui, adica un tovaras si prieten. Cerinta este nobila, dar poate fi si primejdioasa. Aceluia, caruia ii incredintezi sentimen­tele tale, primeste din partea ta, intr-un fel oarecare, o stapanire asupra ta. Cat de prevazatori trebuie sa fim, asadar, cand alegem o persoana ca sa ne fie apropiata! Adeseori insa, omul pe care ti l-ai facut prieten apropiat, te poate deruta de la drumul cel drept. Se intelege de la sine ca omul bun nadajduieste, in chip firesc, spre cel bun si se fereste de cel rau. In aceasta privinta, inima are un oarecare gust. Dar iarasi, cat de des se intampla ca sinceritatea sa fie ademenita de siretenie! De aceea, orice tanar este, pe buna dreptate, sfatuit sa fie prevazator cand isi alege un prieten. Este bine sa nu legi nici o prietenie, pana nu-ti incerci prietenul. Este si mai bine sa ai drept cel dintai prieten pe tatal tau sau pe cel care il inlocuieste pe tatal tau si are multe calitati sau pe cineva dintre rude care este experimentat si bun.

Pentru cel care s-a hotarat sa traiasca crestineste cel dintai prieten dat de Dumnezeu este parintele duhovnicesc. Cu el sa stai de vorba, lui sa-i incredintezi tainele inimii tale, cumpaneste vorbele lui si trage invatatura din ele. Sub indrumarea lui, in urma unei rugaciuni, Dumnezeu iti va mai trimite, daca este nevoie, si un alt prieten. De altfel o prietenie nu este atat de pri­mejdioasa, pe cat de periculoasa poate fi o legatura dubioasa. Rar de tot intalnesti prieteni, insa cunoscuti si amici foarte des. Dar cat rau cu putinta si cata rautate exista printre acestia!

Exista cercuri prietenesti cu apucaturi foarte urate. Trecand de partea lor, nici nu bagi de seama cum te unesti cu ei in ace­lasi duh, asa cum, pe neobservate, te umpli de duhoare intr-un loc cu miros urat. Ei insisi isi pierd deseori constiinta purtarilor netrebnice si se abrutizeaza linistiti intr-insa. Chiar daca se si trezeste in cineva aceasa constiinta, el nu mai are putere sa se retraga. Fiecare se fereste sa spuna cu curaj ceea ce ii striga con­stiinta, asteptandu-se ca mai tarziu il vor urmari peste tot cu ironiile si spunandu-si: fie ce-o fi, poate ca trece si asta!

Tovarasiile rele strica obiceiurile bune! Izbaveste, Doamne, pe oricine de aceste adancimi satanice! Pentru cel care s-a hotarat sa lucreze pentru Domnul exista numai o singura tovarasie – cu cei evlaviosi, cu acei care il cauta pe Domnul; de ceilalti trebuie sa se departeze, si sa nu-si deschida inima in relatiile cu ei, urmand exemplul sfintilor lui Dumnezeu.

teenagers_in_love_ii_by_bittersweetvenom-d3cszw01-e1346139343569Culmea primejdiilor pentru un adolescent il constituie legaturi­le lui cu sexul opus. In timp ce in primele ispitiri tanarul nu face decat sa se abata de la drumul cel drept, in momentul stabilirii unei legaturi intime cu sexul opus, fara a avea dezlegarea prin Sf. Taina a Cununiei, se pierde pe el insusi. In prima ei trezire, aceas­ta lucrare se confunda cu cerinta frumosului, care din timpul trezi­rii sale il pune pe tanar sa-si caute o satisfactie a acestei necesitati. Intre timp, frumosul incepe, incet – incet, sa ia in sufletul lui o infatisare si, de obicei, o forma omeneasca, pentru ca tanarul neformat inca duhovniceste [2] nu gaseste nimic mai frumos decat chipul omului. Imaginea formata este purtata in capul adolescentu­lui. Din aceasta vreme el pare ca este mereu in cautarea frumosului, adica a idealului, a nepamantescului, iar intre timp el se intal­neste cu fiica omului si se raneste de frumusetea ei. Tocmai de aceasta ranire trebuie sa se fereasca, mai mult decat de orice, tana­rul, pentru ca aceasta este o boala si boala este cu atat mai pericu­loasa cu cat bolnavul doreste sa ramana bolnav pana la nebunie.

Cum s-ar putea evita aceasta rana? Sa nu mergi pe calea pe care cei mai multi ajung pana la ranire. Iata cum este zugravita acesta cale intr-o intreita analiza psihologica:

  • Mai intai se trezeste in tanar un simtamant oarecare de triste­te, fara sa se stie dupa ce tanjeste si de ce a fost pricinuit, dar, care, totusi, se resimte indeosebi prin faptul ca el se simte ca si cum ar fi singur, acesta este sentimentul singuratatii diavo­lesti; din acest simtamant se rasfrange imediat un altul ca un fel de mila, de tandrete sau atentie fata de sine; mai inainte el traia parca fara sa se observe pe sine insusi; acum, el se intoarce catre persoana lui proprie, se examineaza si gaseste intotdeauna ca nu este urat, nu este cel de pe urma, ca este o persoana de valoare: incepe sa-si simta frumusetea, formele placute ale trupului sau sa se placa pe sine; cu asta se ter­mina prima miscare de ispitire fata de sine; din acest moment tanarul se intoarce spre lumea din afara.
  • Aceasta intrare in lumea din afara este insufletita de incredintarea ca el trebuie sa placa altora; cu aceasta convingere iese el cu indrazneala si parca biruitor pe arena faptelor – si, poate, isi pune drept cea dintai lege ca sa fie ingrijit, curat gatit pana la eleganta; incepe sa vagabondeze sau sa caute cunostinte, chipurile fara vreun scop anume, totusi manat de un tainic imbold al inimii care mereu cauta ceva; cu aceasta ocazie, se sileste sa straluceasca prin inteligenta lui, prin amabilitate in comportarea lui, prin atentie curtenitoa­re, in general prin tot ce nadajduieste el ca poate deveni placut altora. Totodata el da toata libertatea ochiului care este, in mod special, organul comunicarilor intre suflete.
  • In aceasta stare sufleteasca el se aseamana cu praful de pusca asezat dedesubtul scanteilor si astfel, curand se intalneste cu boala sa; ca un om ranit de o sageata sau de un glonte, asa este tanarul ranit de privirea unor ochi sau de o voce deosebit de placuta; la inceput, el sta un timp oarecare inlemnit, in extaz, dupa care, venindu-si in fire si dezmeticindu-se, gaseste ca atentia si inima lui sunt indreptate spre un singur obiect si ca ele sunt atra­se de acest obicei cu o forta careia nu-i poate rezista; din acest moment inima lui incepe sa fie chinuita de un dor; adolescentul tanjeste, e scufundat in el insusi; i se pare, ca numai lucrul de care se ocupa el este impor­tant; cauta de parca a pierdut ceva si tot ce face, nu face decat pentru persoana de care se simte legat ca si cum s-ar afla in prezenta ei; este intocmai ca omul care si-a pierdut capul, nu-si mai aduce aminte de somn si de man­care, treburile obisnuite sunt uitate si lasate intr-o mare dezordine; nu mai are nimic mai scump pe lume; este bolnav de o boala cumplita, care ii strange inima, ii ingreuiaza respiratia, i se usuca insasi izvoarele vietii; aceasta stare arata adancirea treptata a ranii!

john_william_godward_067_fresco_riposo_1910Se vede de la sine de ce trebui sa se fereasca tanarul ca sa nu cada in aceasta nenorocire. Nu umbla pe aceasta cale! Alunga pe cei doi „inainte vestitori”; adica tristetea nelamurita si senti­mentul singuratatii. Fa-le in ciuda! Iti vine tristetea, nu visa, ci incepe sa faci un lucru serios cu multa luare aminte, si va trece. A inceput sa se nasca mila fata de tine insuti, sau sentimentul frumusetii tale proprii, grabeste-te sa te trezesti, si sa izgonesti aceasta toana printr-o fapta plina de asprime si cruzime fata de tine insuti, mai ales prin lamurirea ideii sanatoase despre nimic­nicia celor ce-ti intra in cap. O injosire ocazionala sau intentiona­ta ar fi (in acest caz, ca apa turnata peste foc).

Trebuie inabusit si alungat cu toata grija sentimentul fru­musetii proprii pentru ca in special aici este inceputul miscarii. De te vei opri aici si nu vei merge mai departe: nu se va naste nici dorinta de a placea, nici cautatea de a te gati si de a fi elegant, nici gustul de a face vizite. Daca acestea vor rupe zagazuri­le si vor navali in tine, atunci lupta-te cu ele. Ca stavilar, plin de nadejde, este, in acest caz, aspra disciplina in toate, munca fizi­ca, si, ceva mai mult, cea intelectuala! Intensifica-ti ocupatiile, stai acasa, nu te distra! Cand este nevoie sa iesi, pazeste-ti simtu­rile, fugi de sexul opus, iar mai ales, roaga-te.

In afara de aceste primejdii care decurg din insusirile adoles­centei, mai sunt inca doua: in primul rand pornirea urmare careia se inalta pana la ceruri cunostinta rationala sau conceptia sa, personala, despre lume. Tanarul socoteste ca este un privilegiu sa arunce asupra tuturor lucrurilor umbra indoielii si tot ce nu corespunde cu masura lui de intelegere sa lase la o parte. Numai prin acest fapt el isi taie de la inima intregul duh de credinta si tot sprijinul bisericesc dobandit, si, prin urmare, cade din comu­niunea Bisericii si ramane singur. Cautand sa inlocuiasca cele parasite, se arunca asupra teoriilor construite fara coordonare cu Adevarul revelat; se arunca in ele, si izgoneste din inima lui toate adevarurile despre credinta. Nenorocirea este mai mare daca i se va da un imbold in acest sens prin predarea materiilor stiintifice in scolile pe care le urmeaza si daca un asemenea duh devine acolo predominant. Tinerii, educati in spirit materialist cred ca stapanesc adevarul, in schimb se incarca de idei nebuloase, desar­te, himerice, in majoritatea cazurilor potrivnice chiar bunului simt, care, cu toate acestea, ii ademenesc pe cei fara experienta si devin un idol pentru tanarul iubitor de cunostinte.

In al doilea rand este duhul lumii. Sa admitem ca acest duh poate prezenta ceva util, dar stapanirea lui in sufletul unui tanar, este pagubitoa­re. Duhul lumii se face remarcat in viata, potrivit impresiilor lasate asupra simturilor, printr-o astfel de stare, incat omul petre­ce prea putin in el insusi, ci mai intotdeauna in afara, fie prin fapta, fie prin visare. Cei care se afla intr-o asemenea stare sufle­teasca urasc viata launtrica si pe cei ce vorbesc despre ea si traiesc in duhul ei. Pentru ei, adevaratii crestini sunt niste mistici, care s-au incurcat in notiunile cele mai elementare sau niste ipo­criti etc. Pe ei ii impiedica sa inteleaga adevarul tocmai acest duh al lumii, care bantuie in cercul vietii laice, cu care le este ingaduit sa vietuiasca, ba chiar tinerii, sunt si sfatuiti sa vina in contact cu acest duh fara nici o piedica. Prin acest contact, lumea, cu toate conceptiile si apucaturile ei corupte, se imprima in sufletul primitor al tanarului, neprevenit, si nepregatit pentru a se impo­trivi acestora; el se afla doar pe calea insusirii acelei pregatiri – si de aceea in sufletul lui se imprima precum ceara, si tanarul devi­ne fara voia lui, copilul lumii. Iar aceasta infiere de catre lume este vrajmasa infierii lui de catre Dumnezeu intru Iisus Hristos.

Iata primejdiile care iau nastere din tinerete si care ii amenin­ta pe tineri! Şi cat este de greu sa articol_34_9 rezisti pana la capat! Insa pen­tru cel care a fost bine educat si s-a hotarat sa se consacre lui Dumnezeu mai inainte de varsta adolescentei, adolescenta nu mai este atat de periculoasa; este destul sa rabde putin, caci pe urma va veni cea mai curata si mai fericita pace. Pazeste-ti, in acesta vreme, fagaduinta acelei vieti curate, crestinesti, caci apoi vei trai cu un fel de sfanta neclintire. Cel care a trecut fara primejdie varsta tineretii, acela se simte ca si cum a trecut innot un rau invol­burat si, privind in urma, il binecuvanteaza pe Dumnezeu. Doar cate unul se intoarce si se se uita inapoi cu lacrimi in ochi, plin de pocainta si se socoteste pe sine ticalos, nevrednic. Ceea ce vei pierde in tinerete, niciodata nu vei regasi. Cel care a cazut va ajunge oare sa se bucure de ceea ce are cel care n-a cazut?

Din cele spuse pana aici, este lesne de inteles unde se afla pricina faptului ca sunt atat de rari aceia care pastreaza harul botezului. Educatia este cauza tuturor, si a celor bune si a celor rele. Harul botezului, nu se pastreaza deoarece nu se pazeste randuiala, regula si legile potrivite adevaratei educatii duhovnicesti. Cauzele principale ale pierderii harului de la botez sunt:

  • Departarea de Biserica si de mijloacele ei harice; aceasta inabusa si omoara mladita vietii crestine, despartind-o de izvoare; ea se ofileste asa cum se ofileste o floare asezata intr-un loc intunecos.
  • Neatentia fata de functiunile (nevoile firii) trupesti; unii cred ca trupul se poate dezvolta oricum fara sa aduca vreo vatamare sufletului; cu toate acestea in functiunile trupu­lui se afla cuibul patimilor care se dezvolta impreuna cu dezvoltarea lui, prin radacini si pun stapanire pe suflet; patrunzand in functiunile (nevoile) trupesti, patimile capa­ta o locuinta statornica sau construiesc din functiile orga­nice un fel de cetate de necucerit, si prin aceasta, isi asigu­ra, in profitul lor, stapanirea pe toata vremea ce va urma.
  • Dezvoltarea puterilor sufletesti fara nici un discernamant, fara o indrumare spre un anumit scop; acestea nu vad tinta (sco­pul) care le sta in fata, si nu vad nici calea ce duce la tinta respectiva; de aici, cu toata grija pentru cea mai moderna educa­tie, tinerii nu fac nimic altceva decat sa atate curiozitatea, fap­tele necontrolate (dupa bunul plac) si setea de placeri.
  • Desavarsita uitare a duhului; rugaciunea, frica de Dumnezeu, constiinta sacrului, rareori se mai iau in seama; ei socotesc ca este de ajuns sa fie o oarecare ordine vazuta – in afara; starile launtrice presupun ca exista dintotdeauna si, de aceea sunt lasate in voia lor.
  • Inlocuirea, in vremea instruirii, a lucrurilor cele mai importante prin cele secundare; se lasa in umbra unica problema esentiala a vietii, care este mantuirea si se pun in lumina o multime de alte chestiuni neinsemnate.
  • Intrarea, in sfarsit, in varsta adolescentei fara a-si pune mai inainte inceput bun si fara a se hotari a trai crestineste; apoi, neinfranarea inclinarilor vietii tineresti printr-o ordine cuviincioasa, si lasarea in prada unei totale insetari dupa impresii: prin distractii, lectura usoara, aprinderea imaginatiei, prin visari de tot felul, legaturi fara discerna­mant cu semenii, si mai ales cu sexul opus, tendinta spre o dezvoltare exclusiv stiintifica si devotamentul fata de duhul lumii, fata de ideile, regulile si obiceiurile la moda.

Toate acestea nu sunt niciodata favorabile vietii harice ci intot­deauna se intrarmeaza in chip dusmanos contra ei si nazuiesc s-o inabuse. O singura cauza din cele insirate mai sus este suficienta ca sa stinga in om viata harica. Dar in majoritatea cazurilor ele lucreaza impreuna si una atrage dupa sine in mod inevitabil pe cealalta; si toate laolalta arunca la fund viata duhovniceasca in asa masura, incat uneori nu se mai observa nici cele mai mici urme ale ei, – ca si cum omul nici n-ar avea duh, parca n-ar fi fost creat pentru comuniunea cu Dumnezeu, n-ar fi avut puteri pentru indeplinirea acestui scop si n-ar fi primit harul care sa le dea viata.


[1] Mat 13,28.

[2] Tanarul format duhovniceste si asezat pe calea mantuirii, descopera frumosul in chipul lui Hristos, singurul frumos cu adevarat, care-i inunda sufletul cu frumuse­tea Sa – pe masura ce acesta se curateste.

(din: Sf. Teofan Zavoratul, Calea spre mantuire, Fundatia Dosoftei, 1999)

ASCOR res

Din aceeasi carte:

***

Legaturi:

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pentru tineri, Razboiul nevazut, Sfantul Teofan Zavoratul, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Sfantul Teofan Zavoratul despre ISPITELE ADOLESCENTEI si cum trebuie prevenit FOCUL PRIMEJDIEI DUHOVNICESTI care vine odata cu aceasta varsta critica: “Trebuie sa avem un foarte puternic reazem, ca sa rezistam in vremea cand navalesc valurile acestui râu navalnic al adolescentei”

  1. Foarte frumos materialul!
    Ca si tanar este foarte important sa ai sadite cat mai multe exemple/modele de virtuti, de bine, de viata curata.
    Cand eram in liceu ni se preda limba latina. Descifrand textele, chiar daca la prima vedere pareau exagerate, ramaneam uimiti descoperind niste modele foarte frumoase de morala, descopeream ce este virtutea. Nu stiu daca se mai predau astazi in scoli. Nu sunt suficiente, dar pot deschide mintea si inima spre bine si frumos.
    Virtutea si morala crestina le-am descoperit mai tarziu. Ce impact ar fi avut un astfel de text al Sf. Teofan sau alte texte ale Sfintilor Parinti la varsta aceea.. Probabil ca unul si mai puternic. Acum, ca acestea sunt mult mai la indemana, cred ca este foarte important sa ajunga sa fie citite de fiecare tanar. Chiar daca este posibil sa nu i se dea atentia cuvenita datorita varstei, un cuvant bun odata citit, auzit si inteles, lucreaza in timp, ajuta in lupta dintre Binele si raul care se da in noi.
    Un cuvant interesant si frumos, pe care mi-ar fi placut sa il aud si la varsta adolescentei, este in Conferinta lui Virgiliu Gheorghe sustinuta la Paris (ati postat-o la stiri parca pe la sfarsitul anului trecut).

  2. Pingback: FILOCALIA ȘI NEUROȘTIINȚELE APLICATE LA VIAȚA NOASTRĂ. Provocare duhovnicească la TRĂIREA ȘI LUCRAREA INTERIOARĂ DE ADÂNCIME, prin LINIȘTIRE și RESTRÂNGEREA experiențelor și stimulărilor informaționale. CONFERINȚA Părintelui Diacon SORI
  3. Pingback: ADOLESCENTUL ÎN BISERICĂ: Ce se întâmplă cu credinţa adolescentului, cum comunicăm cu el, cum ne raportăm la păcat și la Tainele Bisericii? | Cuvântul Ortodox
  4. Sfântul Teofan Zăvorâtul explica proverbul: “curiosity killed the cat”

    Cum putem deosebi lucrarea harului de propria noastră dorinţă de bine?
    “Deosebirea dintre ele constă în dispoziţia lăuntrică a inimii şi în tăria morală. Unde este una şi unde e alta poate distinge doar ochiul lui Dumnezeu. Iar noi trebuie să privim la noi înşine şi cu durere să ne rugăm Domnului: O, Doamne, mântuieşte-mă! Doamne, grăbeşte în ajutorul meu! Iar pura curiozitate este mai bine s-o alungăm.”
    https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/cum-putem-deosebi-lucrarea-harului-de-propria-noastra-dorinta-de-bine

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate