GUSTAREA LUI DUMNEZEU. Talcuirea duhovniceasca a Parintelui Zaharia de la Essex la Evanghelia primei Duminici a Postului Mare: “Mai mari decat acestea vom vedea”. TAINA VIETII IN HRISTOS ca NEINCETATA INNOIRE

20-03-2016 Sublinieri

“O astfel de viaţă nu poate fi nici statică, nici plictisitoare, căci trăim în prezenţa lui Dumnezeu Însuşi. Cei ce au gustat şi au văzut că Domnul este bun ştiu că energia Lui dumnezeiască insuflă neîncetat o nouă cunoaş­tere şi descoperă noi chipuri prin care inima se lărgeşte în Urcuşul ei către Dumnezeu. Ei ştiu că milostivirile Domnului se înnoiesc în fiecare dimineaţă”

impartasire apostol

Pentru Evanghelia Duminicii Ortodoxiei, va mai recomandam:

***

urmeaza-Ma

Mai mari decat acestea vom vedea (I)

O, Duhule Sfinte, drag eşti Tu sufletului. A Te înfăţişa este cu neputinţă, dar sufletul cunoaşte a Ta venire, şi Tu aduci pace minţii şi îndulcire inimii!

Pentru noi, oamenii, nu există o tragedie mai mare decât a ne vedea înstrăinaţi de Duhul lui Hristos, căci fără legă­tura dragostei cu Dumnezeul şi Mântuitorul nostru totul este zadarnic şi lipsit de noimă.

In Sfânta Evanghelie după Ioan găsim o istorisire mi­nunată care ne ajută să pătrundem în taina cunoaşterii adevărului lui Hristos: chemarea la apostolat a ucenicilor Filip şi Natanael. Ea ne arată în ce chip ajungem să-L cu­noaştem pe Ziditorul nostru, Atotputernicul Dumnezeu, Care pentru noi S-a deşertat pe Sine şi S-a îmbrăcat cu slă­biciunea omenească, ca prin această „slăbiciune” să ne mân­tuiască şi să ne dea puterea de a purta slava măreţiei Sale. Iar noi ştim că „slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puter­nică decât tăria oamenilor”.

Filip si NatanaelHristos îl găseşte pe Filip şi îi spune: „Urmează-Mi“. Porunca Domnului este de ajuns pentru ca Filip, om sim­plu şi lipsit de făţărnicie, să primească îndată chemarea Lui. Răspunsul grabnic, neşovăielnic al lui Filip este insuflat si de vederea Feţei Domnului, precum şi de energia dătă­toare de viaţă a cuvântului Său, care oglindesc în chip desăvârşit dumnezeirea Lui. De asemenea, nu trebuie să uităm că în vremea aceea iudeii aşteptau cu osârdie şi cu mare nădejde venirea Izbăvitorului, urmând astfel evlaviei de veacuri a strămoşilor lor. Toate acestea au făcut cu putinţă desăvârşita ucenicie a lui Filip care, fără zăbavă, L-a urmat pe Hristos.

De îndată ce focul dumnezeiesc al lui Hristos i-a aprins candela sufletului, nimic nu-l mai putea opri acum pe Filip să aprindă la rândul lui şi alte candele. Flacăra iubirii lui Dumnezeu se răspândeşte cu mare repeziciune de la o inimă alta şi următoarea candelă ce avea să fie aprinsă a fost cea a lui Natanael. Totuşi, acesta n-a putut să-şi ascundă neîncrederea: cum este cu putinţă ca Mântuitorul să vină dintr-un orăşel atât de neînsemnat precum Nazaretul? Plin de înţelepciunea pe care o dobândise din întâlnirea cu Domnul, Filip îi răspunde simplu: „Vino şi vezi“. Intr-adevăr, nu există răspuns mai bun decât acesta: „Vino şi verifică tu însuţi acest adevăr, iar dacă El este Adevărul, atunci îţi va fi cu neputinţă să te mai îndoieşti”.

* * *

Dacă omul caută cu sinceritate şi în mod obiectiv ade­vărul, îl poate descoperi ca în orice ştiinţă, făcând un expe­riment. Din acest punct de vedere teologia se aseamănă stiinţelor empirice, unde mai întâi se formulează o ipoteză şi se concepe o teorie, iar apoi se fac experimente pentru a o verifica. Dacă ipoteza se confirmă, ea este recunoscută ca lege ce guvernează un anumit fenomen fizic. La fel se întamplă şi în viaţa duhovnicească: învăţăm despre Dumne­zeu şi despre căile Lui din experienţă, „punând la încer­care” adevărul Său în relaţia noastră cu El. Atunci când adevărul cuvintelor Sale se confirmă, el devine singura lege care ne ocârmuieşte viaţa. Poruncile lui Hristos ne sunt date sub formă de ipoteză. De pildă, Domnul spune: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”, arătându-ne prin aceasta că numai cei ce îmbrăţişează plânsul cel duhovnicesc se vor învrednici de mângâierea nestricăcioasă a Mângâie­torului.

e9619648ccd7e5b4afc38a506e3ab2de_mHristos Se descoperă pe Sine făpturilor Sale care, fiind chipul lui Dumnezeu, sunt înzestrate cu raţiune şi li­bertate. In marea Lui bunătate şi milostivire, El ne îngă­duie să-L punem la încercare prin voia noastră liberă, precum şi El ne cearcă inimile în fiecare dimineaţă şi în orice clipă. Intr-adevăr, Domnul voieşte ca noi să venim la El cu o inimă lipsită de vicleşug, de bunăvoie şi fără prejudecăţi, şi să-L „încercăm” cu nevinovăţie, aşa cum a făcut Natanael. Dacă „venim şi vedem“, Dumnezeu nu va întârzia să ne dea mărturie despre Sine însuşi. Insă ne lasă pe noi să facem primul pas, să ne manifestăm dorinţa de a-L cunoaşte şi de a-L urma de bunăvoie şi cu toată inima. Negrăită este sme­renia şi milostivirea lui Dumnezeu, iar cuvintele ce purced din gura Lui îl încurajează pe om să-L „pună la încercare” pe Ziditorul său şi astfel să-L cunoască precum este. Insă, pe cei ce nu L-au încercat pe Dumnezeu, care nu au făcut experimentul lor cu Dumnezeu, Domnul i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine, după cum spune Sfântul Pavel în Epistola sa către Romani.

Pentru om, cea mai mare nefericire este să rămână ne­cercat la cuget şi la inimă, adică să nu fi „gustat” vreodată apropierea lui Dumnezeu, nici să se fi învrednicit de cu­noaşterea Lui. Cea mai mare nenorocire în această viaţă este să ne lăsăm înşelaţi cu privire la Dumnezeu şi să nu ajungem să „gustăm” sau să simţim Adevărul Lui. Cuvân­tul grecesc δοκιμος, derivat de la verbul δοκιμαζω, folosit de Sfântul Pavel în Epistola către Romani (1, 28), înseamnă: „cel ce a gustat şi a dobândit cunoştinţă”. Tocmai această cunoaştere empirică nemijlocită a adevăratului Dumnezeu este teologia mistică a Bisericii noastre. Este cunoaştere mistică nu pentru că ar fi în vreun fel „ascunsă”, ci pentru ca nu este exterioară omului, ci este trăită de către „omul Cel tainic” al inimii ca dar al Duhului Sfânt. O astfel de cunoaştere a lui Dumnezeu nu se poate dobândi prin simţuri, căci Dumnezeu nu poate fi văzut cu ochii trupeşti, nici Cunoscut de către mintea omenească. Omul nu trebuie decât sa vrea să facă acest experiment: dacă primeşte cuvântul lui Hristos şi-l împlineşte în viaţa sa, va putea verifica apoi lăuntric adevărul acestui cuvânt şi-l va îmbrăţişa cu toată inima, statornicindu-l drept legea fiinţei sale. Atunci i se vor deschide ochii duhovniceşti, iar inima i se va trezi la credinţa care devine astfel „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”.

Precum trupul este înzestrat cu simţul pipăitului, al auzului şi al văzului, tot aşa şi sufletul omului, inima lui isi are simţurile sale. Când omul îmbrăţişează pocăinţa şi trăieşte potrivit cuvântului lui Hristos, simţurile lui duhovniceşti prind viaţă şi el începe să-L vadă pe Dumnezeu, să-L cunoască, să-I audă glasul şi să-I simtă prezenţa în chip negrăit. Pe Dumnezeu nu-L putem cuprinde cu mintea, nici percepe prin simţuri, dar Îl putem simţi şi trăi în inima noastră. Inima omului este sălaşul mult dorit al Domnului, iar când Acesta vine să locuiască într-însa, omul simte că se află în întregime în Duhul lui Dumnezeu; începe să preţuiască limba lui Dumnezeu, învaţă să vorbească cu El si să-I asculte cuvântul. Cu adevărat, neasemuite sunt căile prin care ne împărtăşim de Dumnezeu!

Filip îl cheamă pe Natanael „să vină şi să vadă”, sau cum citim în Vechiul Testament, „să guste şi să vadă. Am putea spune, de asemenea, „să guste şi să cunoască”. Dar oare ce să cunoască? Să cunoască că Hristos este Domnul, că Domnul este dulce şi bun şi că nu există altul asemenea Lui.

Domnul Se apropie de fiecare om în chip diferit, ca sa trezească în el dorinţa de a se dărui cu toată inima milostivului Dumnezeu.

[Nota autorului:

Un astfel de răspuns din partea omului este exprimat cel mai bine prin cuvântul grecesc φιλότιμο. Acest cuvânt, a cărui adâncime nu poate fi, din păcate, redat în întregime în limba română, exprimă ideea că singurul scop al omului este să fie bineplăcut lui Dumnezeu, în viață și în moarte, în bucurii și în necazuri. Într-un sens mai general, φιλότιμο redă un simțământ smerit de recunoștință.]

Vedem aceasta din cuvântul cu care Mântuitorul l-a întâmpinat pe Natanael. In majoritatea cazurilor, pentru a-i putea împărtăşi omului viaţa cea veşnică, Domnul începe prin a Se smeri pe Sine înaintea lui. 

[Nota autorului:

O minunată pildă în acest sens este întâlnirea Domnului cu femeia samarineancă (In. 4): pentru a Se putea descoperi pe Sine ca Mesia înaintea acestei femei și pentru a o ridica din starea ei căzută, făcând din ea apostolul Său, Domnul S-a smerit mai întâi pe Sine și i-a spus, ca și cum ar fi avut nevoie de ajutorul ei:Dă-mi să beau”. Și numai apoi a adăugat: “Dacă ai fi știut Cine vorbește cu tine, tu ai fi cerut de la El apa cea vie”.]

Image01Cu Natanael însă El procedează altfel: în loc să Se smerească pe Sine, Hristos îi dezvăluie acestuia ascunzişurile inimii sale, vădind aroganţa cu care s-a apropiat de El („Din Nazaret poate fi ceva bun?“) şi strivind-o, însă nu prin cuvinte mustrătoare, ci printr-o neprefăcută blândeţe:Iată, cu ade­vărat, israelit în care nu este vicleşug!” Când Dumnezeu ne striveşte părerea de sine, ne dăruieşte totodată şi puterea să ne tămăduim de ea, în timp ce dacă am merge la un psi­holog şi i-am descoperi rănile noastre sufleteşti, acesta ar face probabil o analiză impresionantă a stării noastre, dar am rămâne nevindecaţi. Căci numai Dumnezeu ne poate arăta sărăcia duhovnicească şi, vrând să ne mântuiască, ne insuflă şi ne dă puterea să ne lucrăm mântuirea fără a cădea în deznădejde. Atât de mare este dorinţa Iui Hristos de a-i împărtăşi lui Natanael viaţa şi adevărul Său, încât, după ce i-a descoperit mândria ascunsă, îl goleşte cu desăvarşire de ea. Numindu-l israelit în care nu este vicleşug, Domnul nu numai că îi striveşte aroganţa, dar recunoaşte totodată şi dreptatea inimii lui, căci, în ciuda îndoielilor sale, Natanael se hotărâse să vină la Hristos, să-L vadă faţă catre Faţă. De bună seamă, nu doar conţinutul cuvintelor lui Hristos, ci şi energia care le însoţeşte descoperă ade­vărul şi împărtăşeşte inimii omului harul ce purcede din Inima dumnezeiască a Domnului Iisus. Viaţa în Hristos este asemenea unui iceberg: numai vârful i se poate vedea,  însa în puterea lui Dumnezeu stă ascunsă o negrăită măsură a harului pe care El o împărtăşeşte inimii omului potrivit Credinţei lui.

Cuvântul Domnului a trezit şi a înviat sufletul lui Natanael. Totuşi, îndrăzneala nu-l părăseşte, căci il în­treabă pe Hristos: De unde mă cunoşti?” Atunci Domnul continuă să i Se descopere:

„Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.

Aceste cuvinte fac referire la prorocia lui Zaharia din Vechiul Testament, unde „a fi sub smochin” înseamnă a cerceta neîncetat Legea şi cuvântul lui Dumnezeu. Căci Domnul ştia că Natanael cerceta neobosit Scripturile, căutând cu râvnă fiecare urmă a prezenţei lui Dumnezeu în cuvântul Său scris. Cuvântul rostit al Cuvântului lui Dumnezeu întrupat trebuie să fi răsunat adânc în inima lui, de vreme ce îi fusese adresat personal şi i se potrivea în chip desăvârşit. In clipa aceea Natanael nu putea decât să se recunoască învins, căci inima îi fusese înştiinţată de adevărul Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu. El îşi pecetluieşte înfrângerea prin propriul său „Amin”, mărturisind: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel, ceea ce înseamnă: „Cu adevărat, Tu eşti Cel pe Care îl căutam în Scripturi sub smochin. Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, împăratul lui Israel, Răscumpă­rătorul lumii”.

De îndată ce Natanael şi-a mărturisit credinţa în dum­nezeirea Nazarineanului, Domnul întăreşte adevărul născut în inima lui prin cuvintele:

Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea“.

Mare este puterea acestui cuvânt, căci este rostit de Atotputernicul Dumnezeu şi dezvăluie esenţa vieţii omu­lui în Hristos – o viaţă dinamică ce nu cunoaşte nici împu­ţinare, nici stagnare, o viaţă în care neîncetat vom vedea „lucruri mai mari”. Potrivit Sfinţilor Părinţi, în veacul ce va să fie îngerii înşişi vor creşte neîncetat întru plinătatea iubirii, iar această creştere nu va avea sfârşit. La fel poate spori şi omul în fiecare zi în cunoaştere şi har încă din viaţa aceasta.

Efros-Sorin-Bucuresti-paraclisul-spitalului-Parhon-2014-2015-altar-8In rai Dumnezeu astfel S-a descoperit pe Sine omului, încât simpla vedere a Ziditorului său îl insufla pe Adam să urmeze virtuţilor şi vieţii Acestuia. După căderea în păcat, Dumnezeu, vrând să-l ridice pe om, a făcut din inima lui ţinta cercetării Sale:

Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra Ia el şi voi cina cu el şi el cu Mine”.

Domnul doreşte însă ca şi noi să facem din El ţinta vieţii noastre, de aceea se cuvine să stăm la uşa milostivirii Sale şi să batem cu râvnă şi din toată inima. Acest lucru este însă cu putinţă numai dacă rămânem în prezenţa lui Dumnezeu, încercând să cultivăm în inima noastră o simţire duhovnicească şi dumnezeiască. Astfel va veni clipa când uşa inimii se va deschide şi atunci va începe praznicul lui Dumnezeu cu omul. Cel ce petrece neîncetat în prezenţa Domnului va cunoaşte în fiecare zi noi suişuri duhovniceşti în inima lui prin lucrarea dreptei Celui Preaînalt, adică prin harul Duhului Sfânt. In felul acesta împlinim porunca lui Dumnezeu de a-I aduce neîncetat o cântare nouă. O astfel de viaţă nu poate fi nici statică, nici plictisitoare, căci trăim în prezenţa lui Dumnezeu Însuşi. Cei ce au gustat şi au văzut că Domnul este bun ştiu că energia Lui dumnezeiască insuflă neîncetat o nouă cunoaş­tere şi descoperă noi chipuri prin care inima se lărgeşte în Urcuşul ei către Dumnezeu. Ei ştiu că milostivirile Domnului se înnoiesc în fiecare dimineaţă.

[va urma]

(din: Arhimandrit Zaharia Zaharou, “Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apoc. 2, 4-5)”. Cele trei perioade ale vârstei duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, 2015)

zaharia-zaharou-arhim-adu-i-aminte-de-dragostea-cea-dintai-apoc-2-4-5-cele-trei-perioade-ale-varstei-duhovnice-ti-in-teologia-parintelui-sofronie-13728

Legaturi:

***

Marea problema este absenta simtului cu care am putea percepe aceasta realitate. Chiar si cei care sunt in aceasta postura, crestini care prin botezul in numele Sfintei Treimi, au primit Duhul lui Dumnezeu, au devenit Biserica ei insisi, chiar si aceia – noi adica – nu au suficient de dezvoltat, uneori chiar deloc treaz, simtul prin care ar putea percepe prezenta in ei a Duhului lui Dumnezeu sau a Harului dumnezeiesc. Exista un simt prin care am putea sesiza, fie si la nivelul unei intuitii, lumea lui Dumnezeu, prezenta lui Dumnezeu, Imparatia lui Dumnezeu si cele dumnezeiesti. Şansa noastra este ca, dintotdeauna, din vremea Apostolilor si pana in zilele noastre, sunt printre noi crestini care reusesc sa-si dezvolte acest simt si sa aiba un simt duhovnicesc, cum spun Parintii, o vedere duhovniceasca, un ochi launtric si o simtire duhovniceasca. Ei vorbesc despre o intreaga anatomie si fiziologie duhovniceasca, corespunzand simturilor fizice, prin care patrund in lumea dumnezeiasca, pe care nu o cauta in afara, ci inlauntru, unde o avem toti prin botez. Ei ne spun ca-L gasesc acolo pe Dumnezeu. Ne spun ce inseamna sa aiba cineva aceasta trezvie, ce schimbare radicala se produce cand descopera cineva Duhul lui Dumnezeu, pe Dumnezeu inlauntrul sau, la nivelul simtirii.

Dar Hristos innoieste in Trupul Sau si functionalitatea concreta a omului. El a creat nu numai structurile cosmologice, ci si cele antropologice. A transformat facultatile vitale ale omului in functii spirituale, simturile naturale in simturi duhovnicesti. “Imbracat-a framantatura mea/ Cel ce a zidit veacurile” si “a unit cu Sine firea oamenilor” (V, 22, a Nascatoarei). Prin aceasta unire a transmis in natura omeneasca pe care a asumat-o, viata lui Dumnezeu, a innoit-o si spiritualizat-o. Prin Taine si asceza credinciosii se grefeaza in natura umana a Dumnezeu-Omului, iau viata si functionalitatea ei si se mantuiesc. Altoirea in Hristos reprezinta continutul real si intregul scop al vietii bisericesti sacramentale si ascetice. Sfantul devine “asemanare a lui Hristos”. Canonul Mare numeste aceasta altoire “iertare”, ingaduinta, conlocuire [synchoresis].

***

Din aceeasi carte:


Categorii

Duminica Ortodoxiei, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Zaharia de la Essex, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “GUSTAREA LUI DUMNEZEU. Talcuirea duhovniceasca a Parintelui Zaharia de la Essex la Evanghelia primei Duminici a Postului Mare: “Mai mari decat acestea vom vedea”. TAINA VIETII IN HRISTOS ca NEINCETATA INNOIRE

  1. Pingback: “CÂNTAŢI DOMNULUI CÂNTARE NOUĂ…” – Arhim. Zaharia Zaharou ne descoperă “cum tânjeşte Dumnezeu ca noi să ne smerim pentru a ne putea dărui încă şi mai mult har”. RECUNOŞTINŢA FAŢĂ DE DUMNEZEU – IZVO
  2. Pingback: PARINTELE SILUAN OSEEL, SFANTUL FILOCALIC DIN EINDHOVEN († 19 aprilie 2015) – INTRUPAREA RUGACIUNII SI DRAGOSTEI ARZATOARE: “Gândește-te bine, suntem noi doi și Hristos în veșnicie, nimeni și nimic nu mai contează, nici ce a fost. De
  3. Pingback: INTALNIREA CU HRISTOS. Parintele Zaharia despre LUCRAREA PLINA DE DELICATETE SI SMERENIE A LUI DUMNEZEU cu care cauta sa ne imbie sa dorim, sa primim si sa putem pastra APA CEA VIE A DUHULUI: “Ca să tămăduiască rănile femeii samarinence, Domnul
  4. Pingback: INTALNIREA CU HRISTOS. Parintele Zaharia despre LUCRAREA PLINA DE DELICATETE SI SMERENIE A LUI DUMNEZEU cu care cauta sa ne imbie sa dorim, sa primim si sa putem pastra APA CEA VIE A DUHULUI: “Ca să tămăduiască rănile femeii samarinence, Domnul
  5. Pingback: OCHII LUI DUMNEZEU. Motivele pentru care nu ne sunt ascultate intotdeauna rugaciunile si pentru care AVEM NEVOIE de dureri si necazuri ca sa (re)descoperim adevarul vietii noastre. DRAGOSTEA RANITA A LUI HRISTOS PE CARE O IGNORAM SI CARE CAUTA SA SE ODIHN
  6. Pingback: Cea mai insemnata PROVOCARE a Evangheliei: SA AM O RELATIE PERSONALA, COTIDIANA, CU HRISTOS: “Mantuitorul nu vine sa vorbeasca cu o masa de oameni, cu o turma mare de oameni. Vrea sa vorbeasca cu fiecare dintre noi, personal”. CUVANT AL PR. CL
  7. Pingback: NADEJDEA – LUMINA LUI DUMNEZEU DIN MIJLOCUL INTUNERICULUI LUMII CARE L-A ALUNGAT DIN “CETATE”. Interviu cu Vladica Macarie in “Familia ortodoxa”: “Prin faptul că îl strângi pe om la inima ta îi arăţi că, de fapt,
  8. Pingback: NASTEREA DIN NOU IN DUH | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate