GUSTUL DE NEUITAT AL DULCEȚII PARADISIACE A HARULUI și EXPERIENȚA DE A FI “ACASĂ”

Constantina Palmer:

TOT MAI APROAPE DE DUMNEZEU. Povestiri despre încercări, povestiri despre biruințe:

O experienţă plină de har

După Vecernie, când maica Efremia a ieşit pentru pri­ma dată din biserica mănăstirii care urma să-i devină mă­năstire de metanie, a simţit că i se înalţă inima spre ceruri, atât era de entuziasmată. Harul sfintei mănăstiri era atât de puternic, încât aproape o copleşise. S-a aşezat la um­bră, lângă unul dintre zidurile bisericii, ferindu-se din ca­lea mulţimii de oameni care ieşeau de la Vecernie si a început să plângă de emoţie: îi curgeau lacrimile din ochi aşa cum curgea apa din gura făpturii de piatră care străjuia fântâna din mijlocul curţii interioare a mănăstirii. Sufle­tul ei fusese plin de o emoţie atât de intensă încât, după ce se străduise să se stăpânească în tot timpul slujbei, se manifesta acum prin acel acces de plâns pe care nu-l mai putea opri. Plângea şi-I mulţumea Domnului Dumnezeu pentru că o adusese „acasă”, la mănăstire, în acel loc în care se simţea ca în rai. Inima ei se revărsa spre Hristos Dom­nul odată cu lacrimile care-i inundau obrajii, mărturisindu-I setea nestinsă de a trăi pentru El şi de a-I sluji.

Aşa cum descria Sfântul Siluan o astfel de chemare a inimii în cuvintele sale atât de frumoase, tot la fel îl in­voca şi maica Efremia pe Domnul, cu aceeaşi înflăcăra­re, mulţumindu-I pentru „mila milostivirii” Lui şi pentru bunătatea Lui, şi rugându-L fierbinte să n-o părăsească niciodată:

„Inima mea tânjeşte după Domnul şi-L caut cu lacrimi. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit, Tu, mai întâi. Tu mi-ai dat să trăiesc dulceaţa Sfântului Tău Duh şi sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, chinul şi lacrimile mele. (…) Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut acum; dar duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi eu tânjesc după Tine până la lacrimi.“¹

După ce maica Efremia mi-a relatat această trăire a ei, am rămas cu o puternică imagine întipărită în suflet – o imagine paradisiacă. Imaginea aceea îmi amintea de un ci­tat referitor la „Noua Narnie” din ceruri, din cartea Cro­nicile din Narnia, pe care o citisem demult: „Am ajuns acasă, în sfârşit! Aceasta este adevărata mea patrie, căreia-i aparţin! Acesta este ţinutul pe care l-am căutat toată via­ţa, deşi n-am ştiut asta până acum.“² Imaginea „întoarcerii acasă” este cea pe care o căutăm dintotdeauna, după ca­re tânjeşte cu adevărat sufletul nostru. Sufletul tânjeşte să se sălăşluiască în Împărăţia lui Dumnezeu, să ajungă „aca­să” şi să se odihnească, aşa cum ne încredinţează şi Ferici­tul Augustin: „Neliniştită este inima noastră până ce se va odihni întru Tine, Doamne!“³

Maica Efremia mi-a mai mărturisit că, după ce avut această experienţă, se străduia să retrăiască mereu puterni­cele sentimente care-o cuprinseseră în seara aceea, pentru a le pune în lucrare duhovnicească la fiecare pas. Întocmai lui Adam, care-şi amintea mereu cum fusese izgonit din rai şi cum se lamenta, strigând: „Vai, mie!” pentru că fuse­se alungat din rai, ea păstra în suflet acele momente atât de preţioase inimii ei, momente în care dorul de Dumnezeu o copleşise şi simţise că mănăstirea era raiul pe pământ. Do­bândind atunci pentru câteva clipe gustul dulceţii paradisiace, al bucuriei şi dorului de Domnul, se gândea la fami­lia ei şi la toţi prietenii pe care-i iubea şi care-o iubeau, la rândul lor, închipuindu-şi că toţi sălăşluiau în acea mănăstire ca într-un rai veşnic – şi că numai pentru ea se închiseseră porţile Împărăţiei cerurilor (Matei 23, 13).

Nutrea acest gând, mi-a spus ea, ca un permanent în­demn care s-o stimuleze să se nevoiască mai mult pentru a se feri de patimi şi a dobândi virtuţile. În acest fel, îşi ma­nifesta recunoştinţa faţă de Dumnezeu Care o adusese în „acest loc de pocăinţă”, în acelaşi timp păstrându-şi vie în memorie acea experienţă plină de har, când simţise cât era de minunat să fii cu adevărat „acasă” – experienţă pe care se străduia să n-o uite niciodată!

¹ Cuv. Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 1994, p. 41.

²C.S. Lewis, The Last Battle, Harper Trophy, New York, 1994, p. 213.

³ Fer. Augustin, Confesiuni, cartea I, partea I, Editura Nemira, Bucu­reşti, 2010, p. 34.

(in: Constantina Palmer, Tot mai aproape de Dumnezeu. Povestiri despre încercări, povestiri despre biruințe, Editura Sophia, 2018)

“Nesfintii sfinti”: PREGUSTAREA SI INTREZARIREA LUMII DUHOVNICESTI. Valoarea si puterea rugaciunii si nevointei adevarate

SAMBATA LUI LAZAR si PREGUSTAREA INVIERII IN VIATA NOASTRA: “Este doar o doza, o portie, atat cat sa starneasca pofta cea duhovniceasca”

OARE NU ARDEA IN NOI INIMA NOASTRA? Implorarea staruitoare si “vanatoarea” Dumnezeului care ne aprinde tainic sufletele si apoi “se face nevazut”…

ATINGEREA VESNICIEI – experienta uluitoare, “prooroceasca”, a vederii tainice a IUBIRII LUI DUMNEZEU, care ne insufla TANJIREA dupa trairea neincetata in prezenta Sa, chemându-ne la TRANSFIGURARE: “Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!”

GUSTAREA LUI DUMNEZEU. Talcuirea duhovniceasca a Parintelui Zaharia de la Essex la Evanghelia primei Duminici a Postului Mare: “Mai mari decat acestea vom vedea”. TAINA VIETII IN HRISTOS ca NEINCETATA INNOIRE

“CANTATI DOMNULUI CANTARE NOUA…” – Arhim. Zaharia Zaharou ne descopera “cum tanjeste Dumnezeu ca noi sa ne smerim pentru a ne putea darui inca si mai mult har”. RECUNOSTINTA FATA DE DUMNEZEU – IZVOR NESECAT DE INSUFLARE. “Ispita noutatii” vs. dinamica nesfarsita a vietii harului

“DRAGOSTEA CEA DINTÂI” – prima întâlnire a sufletului cu Domnul Său, prin cercetarea tainică a harului. CUM SE ARATĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ DUMNEZEUL CEL VIU: “Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul şi chipul în care îl atrage la Sine! DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU ESTE ADEVARATĂ NEBUNIE…”

“Azi găseşti la tot pasul «deştepţi» şi cinici, dar smeriţi şi simpli au rămas foarte puţini…” “ÎNTOTDEAUNA SĂ ȚII MINTE PRIMELE ZILE CÂND AI MERS LA BISERICĂ! ÎȚI AMINTEȘTI CUM ARDEA INIMA ÎN TINE?”

GUSTUL SI MIREASMA LUI DUMNEZEU. Parintele Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa) – raspunsuri de folos (2) din conferinta ASCOR Bucuresti, martie 2012

SFANTUL SILUAN ATHONITUL – cantari si cuvinte duhovnicesti: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”. CAND NE ASCULTA DUMNEZEU RUGACIUNILE?

PLANGEREA LUI ADAM – de Sfantul Siluan Athonitul (fragment)

“SA NE SMERIM, FRATILOR, SI DOMNUL NE VA ARATA TOATE!”. Cuvintele Sfantului Siluan Athonitul despre SMERENIE si TANJIREA DUPA DUMNEZEU (si audio)

PLANSUL – INTOARCEREA IN RAIUL DIN CARE NE-AM IZGONIT PRIN RAZVRATIRE – Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea restauratoare a pocaintei (I)

INTOARCEREA ACASA. Predicile parintelui Serafim Rose si pr. Alexandr Schmemann la DUMINICA FIULUI RISIPITOR

TÂNJIREA

SETEA

SFÂNTUL DUH, ÎMPĂRATUL și MIJLOCITORUL ÎNFIERII NOASTRE – Omilia Părintelui Emilianos Simonopetritul: “Intră înăuntru, închide-te bine şi doreşte-L cu ardoare pe Sfântul Duh! Tânjeşte după El, caută-L!”