PS VASILIE, Episcopul Wichitei: “SA NE FOLOSIM LA MAXIMUM DE POSTUL CEL MARE, SA NU FIM SUPERFICIALI CU ACEST MARE DAR. Să ne întrebăm: Ce «bagaj» în exces ducem cu noi care ne ţine departe de Dumnezeu?”

13-04-2016 Sublinieri

bp-basil

FAMILIA ORTODOXA, nr. 4 (87)/ aprilie 2016

Preasfinţitul Vasilie (Essey), Episcopul Wichitei (S.U.A.):

„Ortodoxia – stâlpul şi temelia adevărului”

(fragment)

Pe PreasfinţituI Vasilie l-am cunoscut prin mijlocirea primului volum al Arhimandritului Zaharia de la Essex (apărut în română sub titlul Lărgiţi şi voi inimile voastre), ca iniţiator şi organizator al conferinţelor ce au prilejuit acea carte. Dincolo de pregătirea teologică, Preasfinţitul este, aşa cum însuşi o mărturiseşte, întâi de toate monah (şi, poate lucru nu lipsit de însemnătate din perspectiva înscrierii pe o linie duhovnicească, naş de călugărie i-a fost acelaşi Arhimandrit Zaharia) – dar totodată un păstor„smerit şi blând cu inima” al „micii turme” a lui Hristos care l-a făcut pe Părintele Zaharia să exclame:„Dragostea voastră m-a făcut să mă deschid cu totul, aşa cum nu am făcut-o niciodată”

Convorbirea ce urmează, deşi a avut loc în contextul Ortodoxiei din America, se aplică în aceeaşi măsură la întreaga Biserică şi la noi toţi, mădularele sale, în condiţiile în care lumea întreagă se afundă tot mai adânc în apostazie şi necredinţă, şi chiar şi ţări tradiţional ortodoxe ajung tot mai mult un „pământ străin”… (R.H.)

[…]

.Basil_Essey3.. Deţinem de pe-acum tot ce avem nevoie ca să vestim Evanghelia. Sfânta Ortodoxie nu are nevoie de tactici atrăgătoare şi ostentative. Ea este stâlpul şi temelia adevărului, întruparea Evangheliei, vasul harului şi sălaşul Duhului Sfânt. Tot ce îi lipseşte în lume, ca să poată fi văzută drept ceea ce este, este unitatea noastră.

Ingăduiţi-mi să vă explic. Cred că lumea se întâlneşte cu Sfânta Ortodoxie îmbrăcată într-o haină care nu-i este pe potrivă. Şi asta din pricină că noi înşine am înveşmântat-o fie în „costum de camuflaj” – cu rezultatul că lumea n-o vede deloc – fie în „costume populare”, care fac Ortodoxia să pară ceva exotic. Nevăzută sau marginalizată — asta am făcut să fie Sfânta Ortodoxie în America. Dumnezeu să ne ierte! Trebuie să ne dezbrăcăm de orice costum şi să ne îmbrăcăm doar în Hristos, aşa cum zic Scripturile: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat[GaIateni 3:27].

Felul cum ne percepe lumea este ceea ce contează când vorbim de vestirea Evangheliei. Trebuie să încetăm a ne mai întreba pe noi înşine „Ce putem face să aducem lumea la Ortodoxie?” şi trebuie să începem a pune lumii aceeaşi întrebare.

„În timpul Postului suntem chemaţi să ne întoarcem acasă”

– Cum pot creştinii ortodocşi să sefobsească cel mai bine de prilejurile oferite de răstimpul Postului Mare pentru a ne apropia mai mult de Domnul nostru?

Postul Mare vine ca un dar de mare preţ. Nu trebuie să fim superficiali în privinţa sa, zicând: „Putem sări peste Postul de anul ăsta, oricum o să fie altul la anul!“. Ar putea fi pentru noi ultimul Post, şi pentru unii dintre noi chiar va fi ultimul. Aşa că trebuie să ne folosim la maxim[um] de el, şi să o facem cu bucurie. Când facem primul pas peste pragul Marelui Post, în ajunul Lunei Curate, oare nu cântăm: Vremea Postului să o începem cu bucurie?

In timpul Postului suntem chemaţi să ne întoarcem acasă să ne întoarcem la Dumnezeu. Şi acesta-i un prilej de bucurie! Dar calea către acasă e îngustă, şi asta înseamnă că nu putem lua „bagaje” în exces. Doamne, astăzi şi numai ca să te poţi urca într-un avion, oriunde te-ai duce, suntem limitaţi nu doar la numărul de bagaje, ci şi la greutatea lor! Tot aşa, pe drumul de întoarcere spre acasă, înapoi la Dumnezeu, nu putem lua „bagaje” în exces – gândurile, cuvintele şi faptele noastre păcătoase. Acest lucru este valabil pentru noi şi individual, şi colectiv – ca persoane, familii, comunităţi, eparhii, jurisdicţii şi ca ortodocşi în lume. La toate aceste nivele, trebuie să ne întrebăm: „Ce «bagaj» în exces ducem cu noi care ne ţine departe de Dumnezeu?. Şi să nu încercăm să negociem cu Dumnezeu, zicându-I: „Te rog, lasă-mă să iau asta cu mine!”. Nu ţine la companiile aeriene, nu va merge nici cu Dumnezeu.

De ce trebuie să ne lipsim? Trebuie să fim sinceri cu noi înşine, ca persoane; şi, slavă Domnului!, întreaga atmosferă a Postului Mare ne prilejuieşte acest lucru. De fiecare dată când dorim să ne vedem aşa cum suntem şi să facem o schimbare, trebuie să creăm atmosfera potrivită. Dacă suntem beţivi, şi ştim că alcoolul ne face rău, atunci o să scăpăm de băutura din casă, nu ne vom mai irosi vremea cu oameni care beau şi nu ne vom mai duce în locuri în care se consumă alcool. Această regulă se aplică şi la viaţa duhovnicească.

Biserica creează pentru noi o atmosferă în timpul Postului, în care nu ne luptăm singuri. Pentru cei mai mulţi oameni, e mai uşor să ţină un regim alături de alţii. E mai uşor să te antrenezi cu un grup. Şi pentru mulţi dintre noi e mai uşor să se întoarcă la Dumnezeu atunci când şi alţii o fac. Postul este făcut pentru aşa ceva. Ferească Dumnezeu să irosim fie şi-o secundă din acest răstimp, cu atât mai mult o oră sau o zi sau o săptămână a Postului! Cum ziceam, pentru unii dintre noi va fi ultimul prilej să ţină Postul Mare. Şi sunt unii dintre noi ce vor cânta „Vremea Postului să o începem cu bucurie” care se vor duce din lumea aceasta înainte să cântăm „Hristos a înviat”. Important e să pornim la drum. Vom ajunge toţi la Paşti – fie în acest Ierusalim, fie în Ierusalimul ceresc.

[…]

– Am auzit de mai multe ori din partea preoţilor şi diaconilor din eparhia pe care o păstoriţi că lucrarea lor cuprinde astăzi tot mai mult povăţuirea şi tămăduirea oamenilor profund zdrobiţi spiritual — din cauza, de pildă, a divorţurilor, a diferitor forme de dependenţă şi boli mintale. Cum credeţi că poate adresa cel mai bine clerul nostru ortodox aceste nevoi?

– Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le facem, inclusiv eu însumi. Mai întâi de toate, trebuie să ne cunoaştem măsura.

PS Vasile EsseyCa analogie, gândiţi-vă la copii. Dacă un copilaş cade şi-şi juleşte genunchiul, tot ce trebuie să faci e să-l ridici, să-i săruţi genunchiul şi să-l strângi în braţe. În câteva clipe o va lua iar la fugă şi se va juca, uitând toată durerea. Dar dacă acel copil e călcat de-o maşină, poţi să-l îmbrăţişezi şi să-l săruţi cât e ziua de lungă, că tot nu-i vei putea vindeca oasele zdrobite. Tot aşa, trebuie să ne cunoaştem măsura în privinţa ajutorului pe care-l putem da fiilor noştri duhovniceşti. Au doar o julitură la genunchi sau e ceva mult mai grav? Dacă-i ceva mult mai grav, îi ducem la un specialist. Aşa că punctul unu e să ne cunoaştem limitele.

Punctul doi este să nu ne încredem în noi înşine că putem spune lucrul potrivit. Înainte să spunem sau să facem orice, trebuie să punem acea persoană înaintea lui Dumnezeu, şi pe noi înşine înaintea lui Dumnezeu ca să putem fi unealtă a Sa. Nu lucrăm cu înţelepciunea lumească, care poate fi nebună. Trebuie, dacă vreţi, să fim precum asinul lui Valaam, zicând lui Dumnezeu: „Foloseşte-te de mine, pentru omul acesta”. Se cuvine să ne amintim că nu e dragoste mai mare decât a-ţi da viaţa pentru celălalt [cf. Ioan 15:13]. Trebuie să ne arătăm mereu ca păstori, nu ca oameni care trec prin acelaşi fel de probleme. Cei ce vin la noi nu vor să ştie de aşa ceva. Ei ne zic „Părinte”. Ei vor ca Părinţii lor să fie desăvârşiţi. Sfântul Ioan Gură-de-Aur vorbeşte despre aşa ceva, când îl povăţuieşte pe preot:

„Ei cred că eşti un înger. Nu fi atât de nebun încât să-ţi închipui că şi eşti. Ştii că eşti groaznic de păcătos, mai rău poate decât cel ce vine la tine. Dar celui ce se aşteaptă să fii un înger, dator îi eşti să te porţi ca un înger. Aceasta o voieşte şi aceasta i se cuvine”.

Şi, în cele din urmă, aceasta am fost hirotoniţi să facem. Să-i iubim. Să ne punem vieţile pentru fiii noştri duhovniceşti, de va fi nevoie. Chiar şi pentru oaia neagră a turmei noastre.

Punctul trei. Preoţii să se iubească unii pe alţii. Sfântul Ciprian al Carthaginei spunea că dragostea preoţilor unul pentru altul este liantul care ţine unită Biserica. Aceasta este frăţietatea preoţiei. Eu nu sunt preot prin mine însumi. Mai întâi şi mai presus de toate, sunt părtaş preoţiei lui Hristos. Dar nu sunt singurul din lume. Sunt părtaş preoţiei lui Hristos alături de mulţi alţi bărbaţi. Există o frăţietate în rândul clerului care reprezintă tăria Bisericii.

„Holdele sunt albe pentru seceriş acum” [Ioan 4:35]

icon_festival– Ce alte gânduri doriţi să împărtăşiţi, în încheiere, cititorilor?

– Iubiţi-vă preotul. Nu-i puteţi face un dar mai mare de-atât. Rugaţi-vă pentru preotul vostru şi pentru familia lui – presvitera şi copiii. Ei sunt cei ce fac cu putinţă ca restul comunităţii să aibă un preot. Ei jertfesc un soţ, un tată, pentru ca toţi ceilalţi din parohie să poată avea un preot. Preotul este acolo la vreme de bucurie şi la vreme de întristare, nu doar pentru că vrea să fie acolo, ci pentru că are o soţie şi copiii care stau fără el. Oamenii trebuie să preţuiască preotul şi familia sa. Asta nu înseamnă că trebuie să fie de acord cu el în orice privinţă. Ca fiinţe omeneşti, putem avea păreri diferite. Insă nu ne putem contrazice asupra faptului că acest bărbat a fost chemat de însuşi Dumnezeu să fie preot. Toţi sunt chemaţi de Dumnezeu şi sunt sfinţiţi preoţi de Dumnezeu. Să-i preţuiţi, să-i iubiţi, să-i cinstiţi, să vă rugaţi pentru ei.

– Şi să ne rugăm, totodată, şi pentru episcopii noştri…

– Da, vă mulţumesc! Şi să ne trimiteţi fiii voştri să fie preoţi, şi copiii voştri — fii şi fiice deopotrivă – să fie călugări. Creşteţi familii evlavioase. Cultivaţi acasă frica şi dragostea lui Dumnezeu, ca să putem face ceea ce a fost Biserica chemată să facă. Holdele sunt albe pentru seceriş acum [cf. Ioan 4;35]. Dacă am lucra astăzi împreună, dacă ne-am îmbrăca astăzi în Hristos ca singur veşmânt al nostru, de câţi lucrători ar avea nevoie Sfânta Ortodoxie şi de unde ar veni? Trebuie să creştem bărbaţi şi femei evlavioase, ca să fie slujitori ai Bisericii, atât în slujiri mireneşti cât şi în slujiri preoţeşti, în mănăstiri şi totodată în familii. Asta e ce poate face poporul nostru. Asta e ce trebuie să facă poporul nostru pentru ca să fim toţi împreună-lucrători la zidirea Trupului lui Hristos, Sfânta Ortodoxie, spre slava Preasfintei Treimi si mântuirea sufletelor noastre.

Din „Again”, vol. 27, nr. 2.

Traducere şi adaptare de Radu Hagiu

clip_image0014

Legaturi:

***

***

 


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cuvantul ierarhilor, Preotie (pentru preoti), Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate