MAICA DOMNULUI NE INVATA SA PAZIM IN TACERE COMOARA TAINICA A INIMII. Conferinta de la Alba Iulia a Arhim. Zaharia (AUDIO): “PRIN POSTUL MARE, SPRE ADANCUL INIMII”. Puterea duhovniceasca a starii de continua recunostinta

15-04-2016 ~~Sublinieri~~

Va mai recomandam:

Parintele Petroniu despre ACATISTUL BUNEI VESTIRI si DUMINICA MARIEI EGIPTEANCA: “Otrava pacatului nu se poate taia cu apa de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumatati de masura, ci cu lupta pe viata si pe moarte”
TAINA MANTUIRII si TAINA FARADELEGII IN VIATA NOASTRA. “Dumnezeu, cand se apropie de om, nu apare la televizor, nu face tam-tam, ci intr-o mare taina. Nimic nu ni se vesteste spectacular din partea lui Dumnezeu…” – PREDICA AUDIO a Arhim. Nichifor Horia la BUNAVESTIRE (2015)
CARE E TAINA NASCATOAREI DE DUMNEZEU SI A CELOR CARE II URMEAZA? Merinde duhovnicesti pe calea postului de la Parintele Sofronie
“In aceasta lume in care diavolul isi striga isteric chemarile…” DESPRE DISCRETIA SFINTENIEI SI TAINA VIE A SALASLUIRII DUHULUI SFANT

***

Arhimandritul Zaharia Zaharou:

ADÂNCUL INIMII, NOI ENERGII ŞI ADEVĂRATA SMERENIE

(fragment)

“[…]

Din pricina firii noastre căzute, când suntem în necaz ne răzvrătim, ne plângem şi ne văităm, iar atunci când suntem bucuroşi, în loc să ne deschidem larg inima, ne deschidem larg gura şi risipim în felul acesta toată puterea pe care această bucurie o cuprinde în sine. Pentru a deveni isihaşti desăvârşiţi trebuie să fim asemeni Maicii Domnului; trebuie să învăţăm să ne lărgim inima, să păstrăm şi să cumpănim toate în inimă şi să tăcem.

In Acatistul Buneivestiri, Maica Domnului este numită „vas pecetluit cu Duhul Sfânt“, pentru că a păstrat toate în inima sa (vezi Luca 2, 19). A vorbit o singură dată, atunci când s-a întâlnit cu Sfânta Elisabeta, care prin cuvântul său insuflat de Duhul Sfânt a întărit adevărul acestui măreţ eveniment care avea să se întâmple – naşterea lui Hristos. In acea clipă, proorocească înainte-vederea Maicii Domnului a cuprins până şi sfârşitul veacurilor, când a zis: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48). Din clipa aceea ea a trăit lăsându-se deplin în voia Celui pe Care L-a zămislit prin Duhul Sfânt şi nu a rostit niciun cuvânt, nici măcar atunci când viaţa i-a fost în mare primejdie. Şi cu adevărat, din momentul acela o numim binecuvântată, împlinindu-i astfel proorocia.

Părintele Sofronie ne-a vorbit de multe ori despre primejdiile pe care le-a întâmpinat Maica Domnului şi cum nu a îngăduit să se risipească nimic din mireasma Duhului Sfânt încredinţată inimii ei, fie că s-a aflat în mare bucurie sau în suferinţă cumplită. Nu se mai pomenise ca o fecioară să nască prunc, de aceea chiar dacă Iosif era un om drept (ceea ce în limbajul Scripturii înseamnă că se ridicase deasupra legilor trupului şi era călăuzit de Duhul Sfânt), el a fost totuşi cuprins de tulburare şi s-a îndoit. Cu toate acestea, sfinţenia vădită a Fecioarei nu-i îngăduia să o dea în vileag; potrivit legii evreieşti ea ar fi trebuit să fie ucisă cu pietre. Soluţia pe care a găsit-o Iosif a fost să o lase în ascuns. Dar chiar şi atunci când primejdia morţii creştea cu fiecare zi, credinţa ei desăvârşită, nădejdea ei şi dragostea pentru Cel pe Care Il purta în pântece erau mai puternice decât orice primejdie. Inima îi era pecetluită. Iar când a văzut mai apoi îngerii lui Dumnezeu pogorându-se şi suindu-se deasupra peşterii din Betleem, şi magii glăsuind cu înfricoşare şi păstorii mărturisind minunea, a păstrat toate acestea în inima ei, în tăcere, după cum citim în Scriptură (vezi Luca 2, 51). La fel, nu a spus nimic atunci când Dreptul Simeon L-a luat pe Hristos în braţe şi L-a numit „lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel“ (Luca 2,32). Aceştia erau termeni „tehnici” folosiţi pentru a-L desemna pe Mesia. Astfel, prin cuvintele sale Dreptul Simeon Il vestea de fapt pe Hristos poporului evreu ca fiind Mesia, Emanuel, Mântuitorul lumii pe Care toţi Il aşteptau. Adresându-i-se apoi Maicii Domnului, i-a spus că o sabie îi va străpunge sufletul (cf. Luca 2, 35), proorocind în felul acesta Răstignirea lui Hristos, când ea avea să vadă, răstignită pe Cruce, Viaţa lumii întregi. Şi iarăşi, la vremea Răstignirii, când durerea ei întrecea orice suferinţă omenească, de pe buzele ei nu a ieşit niciun cuvânt, pe când toţi cei de faţă „se întorceau bătându-şi pieptul“ (Luca 23, 48). Felul în care Maica Domnului a stat lângă Cruce a fost cu adevărat dumnezeiesc, purtând o suferinţă mai adâncă decât toată durerea omenească, dragostea pentru Fiul şi Dumnezeul ei fiind mai mare decât dragostea oricărei alte fiinţe omeneşti. Maica Domnului era cu totul desăvârşită, şi nici în bucurie, nici în suferinţă nu a rostit o vorbă, împlinind în felul acesta cuvintele din înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah: „Nouă cugetări am fericit în inima mea şi a zecea o voi grăi cu limba“ (Isus Sirah 25, 9). Căci dacă fiind în bucurie vom vorbi, vom fi în primejdia de a cădea în slavă deşartă, de a stârni invidia celorlalţi şi a pierde harul; iar dacă fiind în suferinţă vom vorbi, riscăm să cădem în răzvrătire, în amărăciune şi nemulţumire.

Având în vedere cele spuse mai sus, am putea adăuga că slujirea celor aleşi de Biserică să înveţe cuvântul lui Dumnezeu este plină de primejdii. Sfântul Apostol Iacov ne avertizează: „Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, fraţii mei, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua” (Iacov 3, 1). Se întâmplă de multe ori ca un învăţător care află doar un cuvânt în inima sa să rostească zece. Şi ceea ce este şi mai grav, s-ar putea ca uneori să rostească zece cuvinte fără să fi primit nici măcar unul în inimă. Insă este adevărat că de multe ori facem aceasta de nevoie, din pricina naturii slujirii noastre ca duhovnici. Cel care vorbeşte s-ar putea să fie sau să nu fie insuflat de Dumnezeu, dar lucrul acesta are mai puţină însemnătate decât faptul că el are o deplină şi neabătută încredere în Cel Ce pe toate le săvârşeşte.

Insă, în cele din urmă, numai noi suntem vinovaţi dacă nu trăim la măsura duhovnicească a cuvintelor din înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, şi nu urmăm pilda isihasmului desăvârşit al Maicii Domnului. Dar când o facem, începem să gustăm din dulceaţa roadelor rugăciunii isihaste şi nu mai vrem să ne mai ocupăm cu nimic altceva decât cu chemarea Numelui lui Hristos. Numele Lui devine răsuflarea noastră; într-adevăr, ne devine mai necesar decât însăşi respiraţia, după cum spune Sfântul Ioan Gură-de-Aur: pentru a ne menţine în viaţă din punct de vedere fizic avem nevoie să respirăm, însă avem mult mai mare nevoie să chemăm Numele lui Iisus pentru a dobândi viaţa cea veşnică.

[…]”

(din: Arhimandritul ZAHARIA ZAHAROU, “Omul cel tainic al inimii”, Editura Basilica, 2014)

***

Conferința Arhimandritului Zaharia la Alba Iulia:

„Cuvânt către tineri:

Prin Postul Mare, spre adâncul inimii”

(29 Martie, 2016)

Vasile Calin Dragan: Firimituri din Conferința Arhimandritului Zaharia: „Prin Postul Mare către adâncul inimii” de la Alba Iulia

Sunt foarte fericit că mă aflu în seara aceasta aici, printre frații mei români….

Cu cât aducem mai multă mulțumită lui Dumnezeu pentru darurile Sale, cu atât acestea coboară mai mult peste noi…

În viața omului ar trebui să avem doar nemulțumirea că nu mulțumim destul lui Dumnezeu…

…îmi exprim bucuria și recunoștința de a fi cu voi în această seară.

…toți suntem mădulare al aceluiași Trup – Trupul lui Hristos, Biserica.

Există o singură Biserică Ortodoxă (One Orthodox Church) care se întinde pe fața pământului…

I ask [your] forgiveness a priori for my poor words…

Mânia este semnul mândriei – Sf. Ioan Scărarul…

Nu am primit nimic din duhul lumii acesteia care este duhul îndrăznelii (spirit of arrogance)…. ci Duhul lui Dumnezeu care este smerit…

Cum să păstrăm pacea în familia noastră? The word is given to us: Our peace is Christ…

Cu cât lucrăm mai mult să îmbunătățim relația noastră cu Hristos, cu atât vom îmbunătăți relația cu aproapele… Pentru a avea o legătură bună cu Dumnezeu, trebuie să fim smeriți…Când suntem smeriți, ne înțelegem bine cu toți… Dacă ne punem la același nivel cu cei pe care-i slujim, sau mai jos decât ei, vom reuși să ne smerim înaintea lor.

Pacea se dobândește și prin spovedanie, împărtășanie, citirea Cuvântului Scripturii, a lua parte la slujbele Bisericii….

Când eram un tânăr student aveam 20-25 de min. în care ziceam rugăciunea lui Iisus pe zi, care mă susțineau toată ziua. Practica rugăciunii lui Iisus nu este despărțită de viața Bisericii. Și citirea psalmilor ajută, și citirea rugăciunilor din slujbele Bisericii, și rugăciunea de pocăință care izvorăște din inimă este dulce…. să adunăm harul în inima noastră și să zidim astfel biserică lui Dumnezeu în inima noastră…

Dumnezeu este Dumnezeul Părinților noștri, de aceea Dumnezeu a creat, înainte de toate, părinți și copii…

Să părăsim viețuirea de sine (the arbitrary living) și să căutăm ascultarea în Biserică…. astfel vom dobândi duh smerit.

We must see every happening in our life from eternel perspective and certainly we will not go astray (să vedem fiecare eveniment din viața noastră din perspectivă veșnică și cu siguranță nu vom rătăci)…

To find the deep heart is a great thing – a afla inima cea adâncă este un lucru măreț, care necesită mulți ani.

Dacă purtăm un duh smerit și dorim mereu ca Domnul Hristos să fie proslăvit în noi (iar nu noi înșine) suntem pe drumul cel bun.

Să învățăm calea de a ne împotrivi cugetelor (gândurilor) rele: Doamne, tu vezi netrebnicia mea, dar pentru că Tu ești Bun, Te rog vino în ajutorul meu… (Lord, you see my misery, but because You are Good, please come to my help…)

Arhiepiscopia Alba Iulia: Părintele Zaharia Zaharou a conferenţiat la Alba-Iulia

În seara zilei de marţi, 29 martie, Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia, a susţinut la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba-Iulia o conferinţă duhovnicească intitulată Cuvânt pentru tineri: Prin Postul Mare, spre adâncul inimii. Această manifestare se încadrează în şirul celor organizate de către Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Alba-Iulia, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.

În cuvântul său, Părintele Zaharia le-a vorbit tinerilor prezenţi în număr foarte mare despre necesitatea începutul transformării lăuntrice pe întregul parcurs al acestei perioade penitenţiale. Astfel, Sfinţia Sa a precizat:

Postul Mare este, cu adevărat, vremea în care putem să ne punem în valoare creativitatea duhovnicească. Lucrarea ziditoare a mântuirii omului începe imediat ce acesta îşi află inima. Atunci el se trezeşte din îndelungatul somn al păcatului şi se umple de simţământul viu al prezenţei Milostivului Dumnezeu.

Părintele Zaharia Zaharou este o proeminentă personalitate duhovnicească şi ucenic apropiat al Părintelui Sofronie Saharov care, la rândul său, a fost fiul duhovnicesc al Sfântului Siluan Atonitul. Este cunoscut la noi în România, mai ales în ultimii ani de când conferenţiază în diverse eparhii, dar şi prin numeroasele sale cărţi care redau, în mod fidel, gândirea şi teologia Părintelui Sofronie.

Preot Florin Parasca

Duhovnicul Facultăţii de Teologie Ortodoxă

Din aceeasi carte:

***

Legaturi:

***

– Cum sa facem sa nu cartim…?

– Aducand multumita lui Dumnezeu in toate, precum spune Sfantul Apostol (cf. 1 Tes. 5, 18), pentru ca noi trebuie sa fim oameni care aduc multumita lui Dumnezeu. Iarasi ne intoarcem la ceea ce ne invata Liturghia. In mijlocul Liturghiei zicem: „Pe Tine Te binecuvantam, pe Tine Te laudam, Ţie iti multumim si ne rugam Tie”. De trei ori ii multumim Domnului si o singura data ii cerem ceva, pentru ca Dumnezeu a facut totul pentru noi in afara de invierea trupului, care se va savarsi mai tarziu. Asa ca trebuie sa ne deprindem sa multumim lui Dumnezeu in toate imprejurarile si pentru toate, chiar si in necazuri.

Iertati-ma, va voi spune inca un mic secret pe care banuiesc ca-l stiti deja. Daca ne facem un obicei din a aduce neincetat multumita lui Dumnezeu, El va deschide ochii sufletului nostru incat sa vedem din ce in ce mai limpede binefacerile Lui fata de noi si fata de semenii nostri. Pentru ca duhul recunostintei este un duh smerit. Sfantul Apostol Pavel spune ca noi nu am primit duhul lumii acesteia, duhul mandriei, al patimilor acestei lumi, ci am primit Duhul lui Dumnezeu prin care cunoastem cele daruite noua de El (cf. 1 Cor. 2, 12). Asa incat cu cat aducem mai multa multumita, cu atat se statorniceste in noi un duh smerit. Nu avem nimic pe care sa nu-l fi primit (cf. 1 Cor. 4, 7) si intreaga noastra fiinta este un imprumut de la Dumnezeu. Asa incat cu cat dam mai multa multumita, cu atat vom primi mai imbelsugat un duh smerit si vom atrage asupra noastra harul lui Dumnezeu care ne ajuta sa-I multumim si mai mult, sa-I multumim chiar si pentru fiecare rasuflare pe care ne-o ingaduie. Şi in aceasta dinamica a multumirii vine momentul in care ne incearca o mare mahnire pentru ca nu suntem in stare sa-I aducem lui Dumnezeu multumita pe care I-o datoram si pe care o merita. Acesta este inceputul pocaintei care se naste din recunostinta si acest fel de pocainta nu are sfarsit pe pamant.