Presb. Dionisie Tatsis despre diversele invataturi ale SFANTULUI COSMA ETOLIANUL (✝24 august) aplicate la viata si vremurile noastre. DUMNEZEUL ADEVARAT vs. DEMONI, IUBIREA FAPTICA vs. IUBIREA TEORETICA: “Daca tu plangi si te tangui, iar eu stau jos, mananc, beau, dansez, cant, petrec, atunci iubirea mea este falsa”. Preotii intre DUHUL APOSTOLIC si DUHUL LUMESC

Vedeti si:

***

Presb. Dionisie Tatsis:

Invataturi ale Sfantului Cosma Etolianul

(fragmente)

Toti grecii il cunosc si il admira pe Sfantul Cosma Etolianul (1714-1779). Este sfantul cel neobosit, care a lucrat in perioada stapanirii turcesti. El „a arat” multe parti ale Greciei si a semanat cuvantul lui Dumnezeu, pastrand vie in acelasi timp si speranta eliberarii grecilor inrobiti.

Invataturile sfantului, care s-au pastrat, sunt interesante si folositoare si in zilele noastre, cand oamenii s-au indepartat de Dumnezeu. Fie ca lumina invataturilor Sfantului Cosma sa ii lumineze din nou pe greci (si pe ortodocsi in general n. trad.) si sa ii conduca pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Pentru aceasta, prezint aici cateva fragmente din invataturile Sfantului Cosma, pe care le voi comenta, pentru ca mesajele folositoare de suflet pe care le contin sa fie mai accesibile tuturor. Citatele sunt luate din cartea lui Ioan V. Menounos, Cosma Etolianul. Invataturile si biografia lui, editia a VII-a, 2004.

Cel mai mare dar

Unele adevaruri fundamentale ale credintei noastre uneori le ignoram, iar alteori nu ne gandim la ele atat cat trebuie. De aceea, nici nu simtim nimic fata de ele. Si astfel, atunci cand sarbatorim marile evenimente din viata lui Hristos si a sfintilor, ramanem fara o traire profunda. Ne preocupam mult de cele exterioare si foarte putin de ceea ce este esential. Referindu-se la intruparea „Preadulcelui Domn si Stapan“, Iisus Hristos, Sfantul Cosma spune ca

„din multa Lui iubire, pe care o are fata de neamul nostru omenesc, pe langa nenumaratele harisme (daruri) pe care ni le-a dat si ni le daruieste in fiecare zi si in fiecare ceas si clipa, a gasit de cuviinta sa Se faca om adevarat, din Duhul Sfant si din preacuratul trup al Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, ca sa ne scoata din mainile diavolului, sa ne faca fii si mostenitori ai imparatiei Lui, sa ne bucuram pururea in Rai, impreuna cu ingerii, si sa nu fim chinuiti in iad cu cei necredinciosi si cu diavolii” (p. 19).

Hristos S-a facut om pentru mantuirea noastra. El a propovaduit si a facut minuni pentru mantuirea noastra. S-a rastignit si a inviat ca sa ne deschida imparatia Lui, limanul cel neinviforat al fericirii vesnice. Ne-a facut un foarte mare dar. Cine se gandeste la acesta cu evlavie, il considera ca fiind cel mai mare dar.

Duhul apostolic

Lumea este via cea mare. Hristos le-a incredintat Apostolilor ingrijirea ei. Aceasta este o lucrare concreta.

„El le-a dat harul si binecuvantarea Lui si i-a trimis in lumea intreaga, sa ii invete pe oameni ca, daca vor sa traiasca bine aici, in pace, cu iubire, iar dupa aceea sa mearga in Rai, unde sa se bucure vesnic, atunci sa se pocaiasca, sa creada si sa se boteze.” (p. 20)

Cu harul si cu binecuvantarea lui Hristos, dar si prin propria lor ravna, Apostolii si-au savarsit lucrarea, fara sa fie influentati de conducatorii lumii pacatoase. Rezultatele au fost spectaculoase. Clericii de azi trebuie sa dobandeasca un duh apostolic, scotand din inima lor duhul lumesc, iubitor de slava. Omul care Ii este devotat lui Dumnezeu nu poate sa se gandeasca, sa doreasca si sa actioneze lumeste. Toate faptele lui trebuie sa fie hristocentrice (sa-L aiba in centrul lor pe Hristos n. trad.). Gandirea lui sa se indrepte spre Hristos. Dorinta lui sa fie a-I placea lui Hristos. Lucrarea lui sa se indrepte spre Hristos.

S-au raspandit ca fulgerul, in lumea intreaga

Sfintii Apostoli nu au avut calitati deosebite, asa cum au multi dintre clericii de astazi. Ei nu aveau studii, titluri, nu dobandisera intelepciunea acestei lumi. Puterea lor era harul Sfantului Duh.

„Robii cei intelepti si credinciosi ai lui Hristos s-au raspandit ca fulgerul, in lumea intreaga, si, cu ajutorul acelui har, vindecau orbi, surzi, leprosi si demonizati si – minunea cea mai mare – in numele lui Hristos le porunceau mortilor, iar ei inviau.” (p. 20)

Primirea invataturii Apostolilor nu a fost universala (generala n. trad.). Au existat regiuni unde oamenii au crezut cu entuziasm si s-au infiintat biserici, si au existat, de asemenea, si regiuni unde au refuzat sa ii asculte. Primele erau un paradis pamantesc, iar celelalte erau salasul diavolului.

Inradacinarea virtutilor in inima

Vizitand diverse regiuni, Sfantul Cosma le transmitea oamenilor simpli, care il primeau cu respect si cu dragoste, urarea pe care o avea pentru ei. Le zicea:

„Fratilor, fie ca Domnul sa Se milostiveasca si sa va ierte pacatele, caci nu aveti atatea cate am eu, nici nu veti avea, sa va pazeasca sa nu faceti pacate, sa sadeasca si sa inradacineze in inima voastra pacea, iubirea, intelegerea, blandetea, credinta fierbinte, marturisirea cea dreapta, si sa va invredniceasca sa traiti si aici bine, in pace, in dragoste, in aceasta viata trecatoare, si dupa aceea sa mergeti in Rai, in patria noastra cea adevarata, sa va bucurati si sa va veseliti, sa slaviti Sfanta Treime.” (p. 21).

Propovaduitorii si ascultatorii

Propovaduitorul cuvantului lui Dumnezeu trebuie sa stie cui se adreseaza, la fel cum si ascultatorii trebuie sa stie cine le vorbeste. Propovaduitorul trebuie sa le vorbeasca despre subiecte care ii preocupa, despre adevaruri fundamentale ale credintei, pe care ei le ignora, si despre obiceiuri la care trebuie sa renunte, ca sa isi formeze un caracter ortodox. Dar si ascultatorii trebuie sa cunoasca firea propovaduitorului, puritatea intentiilor lui si ravna lui apostolica, ca sa nu fie inselati de oameni interesati si vicleni, care stapanesc arta ipocriziei intr-o foarte mare masura si ii impresioneaza usor pe cei nebanuitori. De aceea, Sfantul Cosma spunea:

„Se cuvine si este bine, fratilor, ca atunci cand un invatator vrea sa invete pe cineva, sa cerceteze mai intai ce ascultatori are si, la fel, ascultatorii sa verifice ce fel de invatator este acela.” (p. 21).

Cele doua cereri ale Sfantului Cosma Etolianul

Crestinii de astazi se roaga sa aiba o viata buna, fara probleme si greutati. Ei alearga la Hristos, ca sa fie in siguranta si nu ca sa se sfinteasca (prin El n. trad.). De aceea, nici nu duc o lupta duhovniceasca. Sfantul Cosma insa folosea o alta tactica. Spunea:

„Cred in Hristos, Il slavesc si ma inchin Lui; pe Hristos Il rog sa ma intareasca, pentru a-i invinge pe cei trei dusmani: lumea, trupul si diavolul; pe Hristos Il rog sa ma invredniceasca sa imi vars si sangele pentru iubirea Lui, la fel cum El l-a varsat pe al Sau, din iubire pentru mine.” (p. 22).

Adica sfantul cerea de la Iisus Hristos putere sa-i invinga pe cei trei dusmani, dar si sa il invredniceasca sa fie mucenic. Cele doua cereri ale sfantului au fost indeplinite. Si pe cei trei dusmani i-a invins, si de cununa muceniciei s-a invrednicit.

Dorul de misiune crestina

Exista unii oameni care au in inima lor dorul de misiune crestina. Nu se multumesc cu nimic altceva. Principala lor lucrare este raspandirea cuvantului lui Dumnezeu. Toate celelalte sunt secundare si lipsite de importanta. Sfantul Cosma a avut acest dor, de aceea nu s-a limitat doar la manastirea lui. El voia ca toti oamenii de pe pamant sa dobandeasca credinta in Preadulcele Iisus, pe care o avea el insusi si se simtea foarte fericit. Sunt revelatoare cuvintele lui:

„Fratilor, daca ar fi posibil sa ma urc in cer si sa strig cu voce tare ceva, singurul lucru pe care as vrea sa il strig cu putere ar fi sa propovaduiesc in lumea intreaga ca numai Hristos este Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu si este Dumnezeu adevarat si Viata tuturor.” (p. 22-23).

„Sa nu dobandesc castig lumesc“

Patima zgarceniei [avaritiei, lacomiei materiale – n.n.] sau a iubirii de bani exista la majoritatea oamenilor, din pacate si la cei mai multi dintre clerici. Ea este cea care perverteste constiintele si anuleaza faptele placute lui Dumnezeu. Omul zgarcit [avar, lacom – n.n.] nu poate face nicio fapta buna si nu poate duce o lupta duhovniceasca. El este condamnat sa traiasca intr-o mlastina si sa se gandeasca fara incetare cum sa faca rost de mai multi bani, cum sa isi mareasca avutia. Sfantul Cosma I-a multumit de mii de ori lui Hristos ca „l-a pazit de patima lacomiei“ si el adesea accentua in fata ascultatorilor lui:

„Cu harul Domnului si Dumnezeului meu Iisus Hristos cel rastignit, nu am nici punga cu bani, nici cufar, nici casa, nici o alta rasa, in afara de cea pe care o port. Insa chiar Il rog pe Domnul meu ca pana la sfarsitul vietii mele sa ma invredniceasca sa nu dobandesc castig lumesc, pentru ca, daca voi face asa si imi iau haine, de indata i-am pierdut pe fratii mei si nu pot sa le am pe amandoua, ci ori pe Dumnezeu, ori pe diavolul.” (p. 24).

Adevaratul Dumnezeu

In vremea noastra, cand religia nu mai constituie principala preocupare a oamenilor, multi sustin ca Dumnezeu este unul singur si nu are vreo importanta daca oamenii Il marturisesc in mod diferit. Pentru acestia, daca un om este crestin sau musulman, sau evreu, sau budist etc, este acelasi lucru. Cu siguranta ca acest argument este inacceptabil si constituie o mare inselare. Ortodocsii nu vorbesc intr-un mod neclar despre Dumnezeu, ci concret, despre Dumnezeu Cel slavit ca Treime. Sfantul Cosma spunea:

„Noi, crestinii-ortodocsi evlaviosi, credem, slavim si ne inchinam Preasfintei Treimi. Ea este Dumnezeul Cel Adevarat si in afara de Preasfanta Treime toti cei ce sunt numiti dumnezei sunt, de fapt, demoni.” (p. 26).

Dumnezeu este atotprezent

Niciodata omul nu este singur. El intotdeauna se afla sub privirea atotprezentului Dumnezeu. Insa multi uita aceasta realitate sau nu o cunosc, de aceea si pacatuiesc. Ei cred ca sunt singuri si ca pot sa incalce poruncile lui Dumnezeu, fara sa se nelinisteasca de ceva. Acest argument le este oferit oamenilor de catre diavol. Cu toate acestea, Sfantul Cosma spunea ca Dumnezeu este pretutindeni prezent. Nu exista loc unde sa lipseasca Dumnezeu. Cuvintele Sfantului sunt edificatoare:

„Nu exista vreun loc pe care ochiul l-a vazut si in care sa lipseasca Dumnezeu. Trebuie ca si noi, crestinii evlaviosi, atunci cand vrem sa facem un pacat, sa ne gandim ca Dumnezeu este in inima noastra, in fata ochilor nostri, este pretutindeni si ne vede. Atunci cand vrem sa facem vreun pacat, sa ne rusinam de ingeri, de sfinti si mai ales de ingerul pazitor al sufletului nostru, care ne vede, sa ne rusinam de noi insine, asa cum ne rusinam de un copil mic.“

Cele doua iubiri

Crestinul trebuie sa aiba o iubire dubla: fata de Dumnezeu si fata de aproapele lui. Acesta trebuie sa fie scopul lui duhovnicesc. Nu este usor sa dobandesti aceasta iubire si sa o pastrezi. Este o stradanie neintrerupta, este o lupta pe viata. Insa nu se poate altfel. Asa cum trenul nu poate sa se miste si sa ajunga la ultima statie, daca nu inainteaza pe cele doua sine de cale ferata, asa si crestinul, fara aceasta iubire dubla nu poate sa se mantuiasca si sa dobandeasca Raiul.

Sfantul Cosma spunea ca este normal sa avem aceasta iubire dubla si anormal sa nu o avem.

„Si, asa cum o randunica are nevoie de doua aripi ca sa zboare prin aer, asa si noi avem nevoie de aceste doua iubiri, pentru ca fara ele este imposibil sa ne mantuim.” (p. 27-28)

Individualistii si egoistii nu accepta iubirea. Ei cred ca tot ce au castigat in viata este numai meritul lor, ca nimeni nu i-a ajutat, nici Dumnezeu. De aceea, pentru ei e de neconceput sa accepte iubirea, fie fata de Dumnezeu, fie fata de aproapele. Ei se iubesc doar pe ei insisi.

Dimpotriva, cei smeriti si intelepti considera ca este datoria lor sa Il iubeasca pe Dumnezeu, Care in fiecare zi le ofera si le daruieste multe. Sfantul spunea ca Dumnezeu

„ne-a daruit un pamant asa de mare si de incapator, atatea mii de flori, plante, izvoare, rauri, fantani, mari, pesti, precum si aerul, ziua, noaptea, focul, cerul, stelele, soarele, luna. Toate acestea pentru cine le-a facut? Pentru noi.” (p. 28).

Mai mult, El S-a milostivit de noi ca un Tata si L-a trimis pe Fiul Lui pe pamant, ca sa ne mantuiasca, si asteapta pocainta noastra in fiecare zi. Toate acestea trebuie sa ii calauzeasca pe oameni la iubirea de Dumnezeu. Si Sfantul Cosma completeaza:

„Este normal sa ii iubim pe fratii nostri, pentru ca suntem de aceeasi fire cu ei, avem un singur botez, o credinta, ne impartasim cu Preacuratele Taine, nadajduim sa ne bucuram de unul si acelasi Rai. Binecuvantat este omul care s-a invrednicit si a primit in inima lui aceste doua iubiri, cea fata de Dumnezeu si cea fata de fratii nostri, caci el are toate bunatatile si pacat nu poate sa faca.” (p. 29-30).

Iubirea adevarata

Multi crestini sustin ca il iubesc pe aproapele lor, fara insa ca aceasta iubire sa ii preocupe in mod special si sa ii coste ceva. Iubirea lor este una teoretica. In realitate ea nu exista. Ei insisi raman nepasatori si indiferenti in fata saraciei, a nefericirii, a problemelor si a intamplarilor nefericite din viata fratilor lor in Hristos. Sfantul Cosma mentiona cateva exemple, ca sa accentueze valoarea iubirii faptice, care este si singura adevarata:

„Eu am o paine, tu nu ai. Daca iti dau si tie, care nu ai, o bucata, atunci inseamna ca te iubesc. Daca eu vreau sa mananc toata painea si tu sa rabzi de foame, ce inseamna aceasta? Inseamna ca iubirea pe care eu o am fata de tine este falsa. Am doua pahare de vin pe care vreau sa le beau, tu nu ai. Daca iti dau si tie sa bei din vinul meu, atunci inseamna ca te iubesc, daca nu vreau sa iti dau si tie, inseamna ca iubirea mea fata de tine este falsa. Eu am doua-trei haine, tu nu ai, iti este frig. Daca renunt la o haina si ti-o dau tie, atunci iubirea mea este adevarata. Daca vreau sa imi tin hainele la pastrare intr-un cufar, ca sa le manance viermii, iar tu sa umbli gol, atunci iubirea mea este falsa. Daca tu esti trist ca a murit mama ta, tatal tau sau copilul tau, sau esti bolnav, iar eu vin sa te mangai, atunci iubirea mea e adevarata. Daca tu plangi si te tangui, iar eu stau jos, mananc, beau, dansez, cant, petrec, atunci iubirea mea este falsa.” (p. 31-32).

Otrava diavolului

Cand nu exista iubire fata de Dumnezeu si fata de aproapele, apar ura si vrajmasia, care anuleaza lupta duhovniceasca a omului.

„Mii de mii de fapte bune” sa aiba omul, „posturi si rugaciuni, si milostenii, si sangele lui daca l-ar varsa pentru iubirea lui Hristos“, nu poate sa scape de iad.

Prin acest cuvant greu, sfantul voia sa accentueze consecintele grave pe care le are vrajmasia, cand exista in inima omului. Si continua:

„Vrajmasia e otrava diavolului. Si, asa cum, daca punem in 100 de ocale de faina putina dospitura, ea are o putere asa mare, incat oricat de multa faina ar fi, o dospeste la fel este si vrajmasia, caci toate faptele bune pe care le-am facut le rastoarna si le face pe toate otrava diavolului.” (p. 30).

Razboiul oamenilor

Sfantul Cosma Etolianul spunea ca diavolul este „cel mai puternic inamic al oamenilor“. Ii indeamna la mandrie, la crima, la furt, la curvie si la adulter, la juraminte si la minciuni. De multe ori intra si in oameni si le provoaca stari de nefericire. Sfantul Cosma recomanda „trei medicamente” pentru combaterea diavolului: „spovedanie, post si rugaciune“.

„Cu cat omul se spovedeste, posteste si se roaga mai mult, cu atat mai mult este nimicit si pleaca diavolul de langa el.“ (p. 34)

Cei smeriti sunt demni de iubit

Duhul epocii noastre ii conduce pe oameni la mandrie, adica ii indeparteaza de Dumnezeu, dar si inalta ziduri despartitoare intre oameni. Cei mandri sunt dezagreabili si problematici. Nimeni nu poate sa se simta bine si confortabil langa ei. Sentimentele lor nu pot sa fie sincere. Exact opusul se intampla cu cei smeriti, care insa sunt marginalizati in societate, cu toate ca aceasta are mare nevoie de ei.

Cei mandri merg pe calea diavolului, care se indreapta spre iad, in timp ce cei smeriti urmeaza calea ingerilor, care merge spre Rai. Merita atentie ceea ce spunea Sfantul Cosma in acest sens:

„Trebuie sa ne gandim ca preabunul Dumnezeu nu il iubeste pe cel mandru, ci pe cel smerit. Si nu doar Dumnezeu, dar si noi, oamenii, atunci cand vedem pe cineva smerit, il vedem ca pe un inger, ni se pare ca se cuvine sa ne deschidem inima si sa il punem in ea. Iar cand vedem un om mandru, il vedem ca pe un diavol, ne intoarcem fata in alta parte, ca sa nu il vedem“.

Si Sfantul continua cu un alt exemplu:

„Cand vedem vreo femeie smerita, chiar daca este urata, are hainele rupte sau murdare, este schioapa, invalida, insa este acoperita de bun simt, ni se pare ca este un inger. La fel, daca vedem o femeie care poarta haine scumpe si podoabe, straluceste ca soarele, dar este mandra, lipsita de rusine, dezgolita, i se vad parul, pieptul, ni se pare ca este ca o moneda falsa, parca este diavolul, ne intoarcem fata in cealalta parte, ca sa nu o vedem.“ (p. 34-35).

[va urma]

(din: Presb. Dionisie Tatsis, “Rugaciunea, comunicare tainica cu Dumnezeu si alte texte folositoare de suflet“, Editura Egumenita, 2014)

Legaturi: