PARINTELE IUSTIN PARVU (†16 iunie 2013) – CUVINTE PENTRU VREMURI DE INCERCARE A BISERICII: “Acum, in momentele grele pe care le traim, cu ispite puternice, harul lui Dumnezeu va creste. DACA NE VOM RUGA! Daca vom pastra unitatea in Biserica, daca nu ne va imprastia aceasta ispita, noi vom rezista. Adevarul crestin nu se impune cu forta. Adevarul crestin vorbeste prin sine”

16-06-2016 Sublinieri

Pr.Justin.2003.08.30.DSC02057-31g3r4ynmwwloqpw5uha80

[…] Cred că Biserica noastră acum se află într-o ispită mult mai grea decît altele de pe alte coordonate geografice. Se pare că noi am fost obligaţi să facem greşeli în istorie. Fiindcă la noi, din 1925, Biserica a fost mereu sub dirijarea şi sub osînda străinilor. Ce să vorbim de Carol al II-lea cu toate acţiunile camarilei lui împotriva Ortodoxiei şi neamului românesc? Ce să spunem de anul 1944, cînd hoardele bolşevice vin peste noi? De atunci, în continuare, au fost puşi păstori şi conducători fără nici o legătură cu viaţa spirituală, morală, politică a românilor. În această perioadă s-au petrecut atîtea nelegiuiri, iar securitatea nu a avut alt scop decît de a pătrunde şi a dirija viaţa religioasă. Aşa se face că i-a prins pe toţi şi le-a pus în faţă un dosar. Vrînd-nevrînd, adevărat sau neadevărat, semnezi. Unii necunoscători, neştiutori, au semnat nişte lucruri pentru care acum îi scot vinovaţi. […]

– Mai devreme aţi afirmat că pe măsură ce se vor înteţi atacurile vrăjmaşilor, va creşte şi harul de la Dumnezeu în ajutorul apărătorilor Ortodoxiei. Totuşi, dacă în Biserica noastră se produc schimbări ecumeniste, care afectează clerul şi ierarhia, precum în exemplul dat de Sfinţia Voastră mai înainte, ce se va întîmpla cu harul? Întreb aceasta, ştiind că amestecul cu ereticii provoacă retragerea harului lui Dumnezeu…

– Dar spune într-o viziune a marelui rugător, ascet şi pustnic şi trăitor în Hristos, Sfîntul Serafim de Sarov [de fapt, Sf. Serafim de Varita si Sf. Lavrentie de Cernigov – n.n.], că se vor ridica biserici, paraclise, schituri, clopotniţe şi altare în toată splendoarea aurăriei lor, dar creştinii nu vor putea intra în ele. Am stat şi eu şi m-am gîndit, ce-o fi asta, domnule!? Am fost pus în situaţia să le răspund şi credincioşilor mei la această întrebare, că unii ziceau: „Mai putem noi intra în cutare biserică din Bacău, din Timişoara, sau din Iaşi, dacă s-a făcut acolo o slujbă ecumenistă ori un ritual al Cavalerilor de Malta sau un jurămînt masonic?” părintele-Iustin-03Ei bine, să ştiţi că aceasta este cea mai adîncă blasfemie! Le-am spus credincioşilor să meargă la biserică, să participe la rugăciune, pînă se va ajunge, ferească Dumnezeu, la împărtăşirea comună cu ereticii. Cînd ai să vezi că iau din acelaşi potir şi ereticii şi ortodocşii, atunci să nu mai intri. Pînă aicea merge să ascultăm, fiindcă spun Sfinţii Părinţi că, atunci cînd e vorba de ascultarea de Dumnezeu, nu-i mai ascultăm pe oameni. Lucrurile s-au mai întîmplat în decursul istoriei. S-au făcut greşeli din partea oilor, dar şi din partea păstorilor. Sfatul duhovnicilor celor bătrîni este ca păstorul să meargă pe drumul lui, dar dacă greşeşte acesta, oaia să-i urmeze pe Sfinţii Părinţi. E supus greşelii oricine, că diavolul îl încearcă pe fiecare. Au existat cazuri în istorie de greşeli grave, cînd credincioşi au rămas doar 30 la sută, dar au dus mai departe adevărul de credinţă, chiar dacă 70 la sută dintre păstori s-au pierdut. Asta înseamnă că acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, înfricoşătoare, harul lui Dumnezeu va creşte. Sporeşte această forţă dumnezeiască în forţa noastră de rugăciune. Dacă ne vom ruga! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăştia această ispită, noi vom rezista. Nu contează numărul celor care se vor risipi, ne interesează calitatea şi valoarea celor care rămîn în dreapta credinţă. Poate să rămînă numai unul drept în toată tulburarea aceasta.

– Biserica rămîne numai în jurul episcopului. Dar dacă, Doamne fereşte, vor porni toţi spre ecumenism, iar cei ce se împotrivesc vor fi caterisiţi, ce vom face fără episcop?

– Dar ce făceau cu Sfîntul Ioan Gură de Aur cînd îl izgoneau de pe tronul patriarhal? Îl ocărau, îl izolau şi îl exilau, pînă l-au condus la moarte. Mîncătorie între scaune! Atunci ce făceau credincioşii? Astăzi, din păcate, se întîmplă aceleaşi lucruri. Sunt unii care umblă în consilii ecumeniste, alţii care stau în scaunele lor şi-şi văd de rugăciune şi de turma lor. Au fost şi sunt vremuri de încercare şi de ispitire. Iar dacă s-ar întîmpla astfel de lucruri, mă întreb în ce măsură va fi reală o caterisire nedreaptă. O caterisire care se face în lupta cu adevărul nu e validă. E valabilă numai cînd ai călcat prevederea unui canon şi cînd te-ai opus unei rînduieli. Dar atîta vreme cît eu mă găsesc pe poziţia adevărului, caterisirea e mincinoasă. Acestea sunt mai mult sperietori formulate de unii, dar nu sunt realităţi care să oprească harul lui Dumnezeu. Dacă ieri am slujit împreună şi ne-am împărtăşit din acelaşi potir, iar azi declară că nu sunt bun pentru slujire, înseamnă că schimbarea de opinie şi de atitudine e dictată de interese.

– Există pericolul, ca din aceste motive lumeşti, politice, să se rupă Biserica?

– Dacă vom ajunge să ni se impună condiţii străine adevărurilor noastre de credinţă, neapărat se va rupe. Arta vrăjmaşului este de a împărţi, divide şi stăpîneşte. E un principiu valabil dintotdeauna. Nici cei 12 apostoli nu au rămas în unitatea lor de la început, pe unul l-a dezmoştenit diavolul. La crucea lui Iisus au rămas Maica Preamilostivă şi alţi vreo cîţiva, restul s-au risipit, au fugit. Pînă şi Petru a fost reîncadrat între apostoli. Aşa este şi la ora pe care o trăim. Vremurile sunt mult mai grave acum, pentru că atunci mai exista o şansă de revenire, cum s-a şi întîmplat de altfel. Acum, însă, nu mai e nici o şansă: ori Hristos, ori Satana! Pînă acum mai mergea, cu carnetul de partid, renunţai la el, mai cu steaua în cinci colţuri, mai cu crucea, dar de data asta nu se mai poate aşa. Acum e tranşant: ori 666 şi cardul, ori crucea! De-acum se alege şi urmează un creştinism adevărat şi un anarhism cu totul lepădat. Aşa cum ne întreabă la botez: „Te lepezi de Satana şi de toate lucrurile lui?” „Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui”. Iată că acum se împlinesc nişte făgăduinţe ale tale, puse deoparte mai de demult. La călugărie, în faţa altarului, iarăşi te întreabă: „De ce-ai venit, frate? Din vreo silă sau din vreo nevoie?” „De bunăvoie am venit, Părinte”. „Dar nu ştii că ai durere, ai necazuri, ai amărăciune, ai luptă, ai crucea lui Hristos?” „Cu ajutorul lui Dumnezeu, da, Părinte”. Ce avem noi creştinii şi monahii care trăim în acest gînd frumos al Maicii Domnului, ca să ne putem împotrivi vrăjmăşiei care s-a ridicat împotriva noastră? Să nu ne temem de zilele acestea care sunt cele mai favorabile pentru spălarea şi dezbrăcarea noastră de omul vechi şi îmbrăcarea întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine! E un prilej de fericire, ca să ne luminăm şi să ne întărim pe calea mîntuirii.

– S-au rostit şi am văzut şi scris îndemnuri către mulţimile de credincioşi să nu mai vină la Mănăstirea Petru Vodă, inclusiv la Sfinţia Voastră, nici la Părintele Arsenie Papacioc, pentru că este un marginal, întrucît, spun ei, aceştia au ieşit din Biserică. De fapt, sunt ocărîţi şi denigraţi aceia care îndrăznesc să rostească adevărul. Totuşi, poporul vine puhoi la Mînăstirea Petru Vodă, îl caută neîncetat pe Părintele Arsenie, îl caută pe Părintele Rafail Noica şi nu-l găseşte. Ce se va întîmpla, Părinte, cînd veţi pleca şi Sfinţia Voastră, şi Părintele Arsenie, că are 93 de ani? Dacă vă apucă aşa, deodată, dorul de Domnul? Unde va mai face lumea cărare bătută?

9379419986_68a8edaf91_c– Chiar dacă s-ar pierde toată lumea, unul de rămîne, acela este tot adevărul. El duce lupta, el este modelul şi prototipul vieţii noastre creştine. Şi niciodată – nu-i număr eu cîţi sunt în mînăstirea x, y, în Moldova, în Ardeal, în Muntenia – nu vor izbîndi vrăjmaşii Ortodoxiei, deoarece cu cît vor înmulţi oprimările, cu atît îşi vor face deservicii. Adevărul creştin nu se impune cu forţa. Adevărul creştin vorbeşte prin sine. Nu noi îl apărăm pe Hristos, noi suntem nişte slugi netrebnice. Hristos ne apără pe noi! Cine se poate opune lui Hristos!? Iar vrăjmaşii, prin oprimări, îşi iau toată osînda, şi de la popor, şi de la Dumnezeu. Aceşti oameni nu cred în adevărul lui Hristos, nu cred în canoane, nu cred în martirajul creştin. Se încred în forţa lor materialistă, a funcţiei şi a măririi deşarte, care vor pieri odată cu ei, dar vor rămîne pentru osînda veşnică în faţa lui Dumnezeu şi a unui neam întreg.

Între 1948 şi 1964, cît am stat în puşcăriile lor, am văzut tot felul de lucruri de maniera aceasta. Vine, într-o seară, de la Ministerul de Interne, un colonel balşoi, de-abia intra pe uşă în celulă. Noi, eram patru inşi înăuntru, aşteptam să vedem ce spune acest mare inspector al securităţii. El întreabă: „De ce mai aveţi nevoie aici?” Era între noi un avocat dibaci la vorbă. Îi răspunde: „Tovarăşul colonel…” „Băi, eu nu-s tovarăş cu tine”. „Ei, atunci, domnule colonel, n-avem cîrpe pentru spălat pe jos, că suntem obligaţi să spălăm de trei ori pe zi duşumelele”. Pentru noi spălatul acesta era bun, că trecea timpul mai uşor, aveam o îndeletnicire. Acolo fiecare lucru era bine aranjat, ca în chilia Părintelui Isaia, de la Mînăstirea Rarău, aşa era în celula noastră. „Măi, banditule, măi, aşa vorbeşti cu mine?”, s-a răstit colonelul la el. „Am răspuns, pentru că m-aţi întrebat”, a zis acela. „Auzi, tu cînd vorbeşti cu mine, să taci!” Şi ne ia la întrebări: „Tu ce eşti? Dar tu? Tu?” Răspundeam pe rînd: „Avocat”. „Profesor”. „Preot”. „Ce preot eşti tu, măi, cînd te-oi trînti acuşi, cine te-a mai preoţit şi pe tine? Stai aici şi ai să te topeşti, măi, că toţi de afară sunt ai noştri. Voi vă topiţi aici, ca nişte animale, măi! Voi nu ştiţi nimic”. A ieşit şi noi am început să comentăm în urma lui. Ce înseamnă oare că „toţi de afară sunt ai noştri”? Ce-o fi vrut să spună? Am aflat abia după 12 ani de la ieşirea din puşcărie. […]

În cel mai neputincios şi mai mic, acolo se înmulţeşte harul. De aceea să nu ne temem niciodată, pentru că vor veni vremuri şi mai grele, în care se vor îndeplini jurămintele botezului şi ale monahismului şi ale vieţii noastre creştine. Sunt vremuri de firească mîntuire. Să ne bucurăm, fiindcă acesta este prilejul nostru cel mai potrivit, acesta este purgatoriul, nu acela catolic, ci vremurile care ne cern. Eu sper că Ortodoxia cu cît va fi pusă la stîlpul infamiei de către toată Europa, cu atît va intra şi mai mult în harul lui Dumnezeu. Chiar dacă vor cădea toţi şi va rămîne numai un arhiereu, numai un călugăr sau numai un preot, acela va fi salvarea credinţei şi mîntuirea neamului.

(interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă)

***

Părintele Justin despre responsabilitatea fiecărui creştin faţă de Ortodoxie

Spune legenda că a adunat Dumnezeu toate popoarele la locul lor, pe germani, pe francezi, pe italieni, pe spanioli, portughezi; toate naţiunile. Şi românul, ca de obicei, vine şi el la urmă. Dar se terminaseră terenurile şi pentru români nu mai era loc. Şi atunci spune Sfântul Petru: „Doamne, au venit şi românii şi nu mai avem unde să-i aşezăm, unde să le dăm un loc.” Atunci Dumnezeu spune: „Dă-le din livada noastră!” Şi i-a dat, iată, livada aceasta, România Mare în hotarele ei, în ape, în munţi, în văi, în păşuni, în ogoare şi livezi, o bogăţie pe care o râvnesc cam toţi. În acelaşi timp ne-a dat şi cea mai mare bogăţie, credinţa în parintele Iustin portretDumnezeu, apostolică, de la Sfântul Apostol Andrei, sobornicească şi apostolească. Ne-a dat această Ortodoxie ca cel mai mare dar în neamul creştinesc pe care trebuie să-l ducem mai departe. Dar ca să avem în toată deplinătatea acest dar, să-l păstrăm aşa cum l-am luat. Pentru că la Judecata care va veni, particulară şi cea de obşte, vom fi întrebaţi ce am făcut noi pentru această ortodoxie. Fiecare, spunem că, episcopii, preoţii, mitropoliţii, patriarhii, ei au grijile. Într-adevăr, aşa este! Dar într-o familie numai tata are griji, numai mama are grijă de familie? Nu. Toţi sunt responsabili de bunul mers al acestui dar de la Dumnezeu. Avem însă în ziua aceasta nevoie de a forma copiii noştri ca să-şi iubească familia, să-şi iubească părinţii, să-şi iubească satul, judeţul, ţara. Pentru că acesta-i neamul nostru, aceasta este Ortodoxia, pentru noi care simţim, care vorbim aceeaşi limbă, care ne închinăm în aceeaşi credinţă; acesta este neamul. Fiecare suntem responsabili de bunul mers al acestui popor.

În etapa următoare, lumea va cădea mereu printr-o lovitură puternică, din lumea aceasta eretică, ca să nu spun direct păgână. Da, vor urma o serie întreagă de dispersări din lumea noastră, o slăbire din ce în ce mai mult a adevărului ortodox, un amestec tot mai mare în lumea noastră creştină al influenţelor străine. Ar mai fi nişte lucruri, dar noi trebuie să le privim cu dragoste, să le privim cu răbdare, să le privim cu seninătate, pentru că nu sunt noutăţi. Creştinismul nu înseamnă avantaje, lucruri satisfăcătoare ale limuzinelor şi ale vieţii noastre tehnice. În creştinismul nostru nu este îngăduit să umbli cu orice preţ după pâine. Nu! Noi ar trebui să ne regăsim, aici în sărăcia noastră, în lucrarea acestui pământ pentru care s-au jertfit cu sângele lor strămoşii noştri, să ne coborâm la simplitate, la o modestie de viaţă în care să lepădăm cu adevărat lumescul acesta cu toată tehnica lui care vine şi aduce peste tot numai moarte şi distrugerea vieţii noastre şi morale şi spirituale şi biologice.

(Fragment dintr-un interviu din anul 2008)

Vedeti si:

 

***

 

***

***

***


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Ecumenism, Parintele Iustin Parvu, Portile Iadului, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “PARINTELE IUSTIN PARVU (†16 iunie 2013) – CUVINTE PENTRU VREMURI DE INCERCARE A BISERICII: “Acum, in momentele grele pe care le traim, cu ispite puternice, harul lui Dumnezeu va creste. DACA NE VOM RUGA! Daca vom pastra unitatea in Biserica, daca nu ne va imprastia aceasta ispita, noi vom rezista. Adevarul crestin nu se impune cu forta. Adevarul crestin vorbeste prin sine”

  1. Ploaie imbelsugata si curata peste pamantul insetat este cuvantul Parintelui Iustin, Domnul sa-l odihneasca in ceata sfintilor Sai!

  2. Pingback: 16 iunie – MARTURIE DESPRE PARINTELE IUSTIN, de la un tovaras de patimire in INCHISORILE COMUNISTE: “Să ai grijă să nu te pierzi în tumultul de blăstămății și ticăloșii de afară” | Cuvântul Ortodox
  3. Multumim din nou. E foarte trist ca nu stiu cum sa “trimit” mai departe, pe Facebook. Pentru ca acolo, printre caprite, mai sunt si (viitori) mieluti !
    Spor in toate.

  4. @ Daniela:

    Pai daca aveti cont, puneti linkul de aici pe wall-ul dvs. sau cum se cheama acolo.

  5. Pingback: CAZUL DE LA SCHITUL OITUZ. Intreruperea pomenirii IPS Ioachim Bacauanul de catre ieromonahii Macarie Banu si Atanasie Parfenie. CUM A REACTIONAT ARHIEPISCOPIA ROMANULUI | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: CAZUL DE LA SCHITUL OITUZ. Intreruperea pomenirii IPS Ioachim Bacauanul de catre ieromonahii Macarie Banu si Atanasie Parfenie. CUM A REACTIONAT ARHIEPISCOPIA ROMANULUI | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Actualizat. CAZUL DE LA SCHITUL OITUZ. Intreruperea pomenirii IPS Ioachim Bacauanul de catre ieromonahii Macarie Banu si Atanasie Parfenie. CUM A REACTIONAT ARHIEPISCOPIA ROMANULUI | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Actualizat. PRECEDENTUL DECIZIEI STARETULUI DE LA SCHITUL OITUZ. Intreruperea pomenirii IPS Ioachim Bacauanul de catre ieromonahii Macarie Banu si Atanasie Parfenie. CUM A REACTIONAT ARHIEPISCOPIA ROMANULUI. Apologia ecumenismului atinge paroxismul penibi
  9. Pingback: “BAT VREMURI DE PRIGOANĂ ȘI LA PORȚILE ȚĂRII NOASTRE și ni se va cere o mărturisire reală”. PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, despre CUM SE FACE MĂRTURISIREA ADEVĂRATĂ A CREDINȚEI ORTODOXE, pornind de la lupta cu NOI ÎNȘINE. Pilda
  10. Pingback: CENTENARUL NASTERII PARINTELUI IUSTIN PARVU, staretul mult-patimitor si marturisitor de la Petru-Voda (video). ARESTAREA, CONDAMNAREA, VIATA IN INCHISOARE si INVATAMINTELE UNUI “BANDIT” SFANT. “A trai ca ortodox e o jertfire de sine de o
  11. Pingback: PS IGNATIE, la pomenirea de 7 ani a PĂRINTELUI IUSTIN PÂRVU: “Părintele Iustin a fost cel care a avut grija lui Hristos pentru om. Să ne asumăm duhul părintelui Iustin!… NU PUTEM VORBI DE BISERICĂ FĂRĂ EUHARISTIE! Dacă Biserica nu ar
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate