Arhim. Paisie de la Hilandar: “ROAGĂ-TE ȘI NU ÎNCETA SĂ TE ROGI! INGRĂDEȘTE-TE CU RUGĂCIUNEA! Dacă omul nu face din rugăciune ritmul vieţii sale, sunt mici şansele să iasă biruitor din luptele duhovniceşti”

Arhim. Paisie de la Hilandar:

RUGACIUNEA (fragment)

Prin rugăciune, omul îşi exprimă simţămin­tele sale şi se uneşte cu Dumnezeu sau, aşa cum frumos au spus Sfinţii Părinţi, rugăciunea este convorbirea sufletului omenesc cu Dumnezeu.

Fiindcă, aşa cum scrie în Evanghelie, Împă­răţia Cerurilor este înlăuntrul nostru, omul care a gustat bucuria lăuntrică a rugăciunii va dori să fie neîncetat împreună cu Domnul, ca să poată sta de vorbă cu El în inima lui, iar pentru aceas­ta se va feri chiar şi de cei mai apropiaţi ai săi. Întru Dumnezeu este pacea sufletului meu, spune Prorocul David. Bucuria lăuntrică pe care o tră­ieşte adevărata slugă a lui Dumnezeu nu poate fi exprimată în cuvinte, nu poate fi cu nimic com­parată.

Dacă omul nu face din rugăciune ritmul vieţii sale, astfel încât fiecare clipă să-i fie închinată lui Dumnezeu, sunt mici şansele să iasă biruitor din luptele duhovniceşti. Ba chiar, în cel mai rău caz, va suferi răni şi vătămări grave. Din această pri­cină şi spune Prorocul David: Puterea mea în Tine o voi păzi (Psalmii 58,10). Prin urmare, în această legătură neîncetată cu Dumnezeu şi prin angaja­rea minţii de a veghea asupra inimii, se va realiza păzirea puterilor noastre întru Dumnezeu.

Rugăciunea trebuie să fie ritmul vieţii noas­tre, iar pocăinţa – o prezenţă neîncetată la fiecare pas al nostru, la fiecare cuvânt al nostru.

Luaţi aminte să cultivaţi permanent sim­ţământul pentru rugăciune şi să nu treacă nici cinci minute fără să vă înălţaţi inima şi sufletul la Dumnezeu. Fie ca rugăciunea să vi se unească cu respiraţia. Doar atunci veţi putea să vă suprave­gheaţi îndeaproape şi să rămâneţi în întregime sub control.

Rugăciunea este maica tuturor virtuţilor, după cum spun Sfinţii Părinţi, de la rugăciune trebuie să începem şi prin ea, cu harul lui Dumnezeu, vom dobândi toate celelalte virtuţi. Roagă-te neîncetat şi nu-ţi îngădui să te mânii!

Prin urmare, monahul încearcă să se roa­ge neîncetat, chiar dacă în zilele noastre timpul pentru cele duhovniceşti este insuficient, încât ajunge atât de rar să se roage. Roadele rugăciu­nii neîncetate – atunci când inima, îndrăgostită, grăieşte şi în timpul somnului: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! – pot fi văzute, de cei care au această şansă, la stareţii aghioriţi. Iar rodul cel mai mare care se poate ve­dea este, înainte de toate, dragostea, cea puterni­că şi atotcuprinzătoare.

Rugăciunea în om naşte curăţia şi nerăutatea, care îi împodobesc pe Bătrânii aghioriţi.

Pentru ca rugăciunea să fie neîncetată, tre­buie să fie străpunsă de pocăinţă. Când se unesc acestea două, rugăciunea şi pocăinţa, atunci nu numai omul lăuntric, ci şi cel din afară se schim­bă, devenind cu totul duhovnicesc.

Roagă-te, roagă-te, şi nu înceta să te rogi, fi­indcă doar rugăciunea te va menţine în cele bune şi pe calea cea dreaptă a Domnului!

Control asupra ta însăţi vei putea avea doar dacă rugăciunea va fi lipită de mintea şi de ini­ma ta.

Pentru ca mintea să fie cu luare-aminte şi veghetoare, ea trebuie să fie permanent unită cu Dumnezeu în rugăciune.

Deasa chemare a numelui Domnului nu lasă loc să se formeze momeala în mintea noastră. În acest fel, cu rugăciune, îl împiedicăm pe vrăjmașul să ne rănească cugetul. Îngrădeşte-te cu rugăciunea. Dacă nu o ai, atunci personal des­chidem vrăjmaşului poarta. Atunci nu putem vorbi despre ispită, fiindcă noi înşine am lăsat loc vrăjmaşului să dea târcoale.

Rugăciunea neîncetată este, de fapt, calea smereniei noastre înaintea lui Dumnezeu, un mod de a dezrădăcina mândria.

Pentru a te putea înfrâna şi a grăi doar ceea ce este de cea mai mare trebuinţă, nici pentru o clipă să nu îndrăzneşti să te desparţi de rugă­ciune.

Atunci când gândul ne este împreună cu Dumnezeu, atunci întru noi este lumină şi avem imboldul de a dărui şi de a învăţa.

Oricând ai posibilitatea, şoptind rugăciunea în sineţi, să-L rogi pe Domnul: „Doamne, mântuieşte-mă! Doamne, luminează-mă! Doamne, înţelepţeşte-mă! Doamne, izbăveşte-o pe sora care este în ispită!”, şi roagă-te din toată inima pentru ea. Iar în această rugăciune, în această legătură cu Dumnezeu vei afla pacea, dar, în acelaşi timp, vei fi înconjurată şi de dispoziţii sufleteşti păcătoase şi de neîngăduinţă faţă de anumite persoane.

Dacă te vei ruga neostenit: „Doamne, miluieşte-o pe sora X. şi cu rugăciunile ei şi pe mine, păcătoasa!“, vei simţi încă de pe acum, trăind în acest trup stricăcios, felul de vieţuire din Rai. Insă, dacă nu vei face astfel, vei simţi încă de aici ce înseamnă iadul.

Atunci când anumite cugete faţă de o soră te tulbură, trebuie să te rogi: „Dumnezeule, miluieşte-o pe sora mea! Îndreaptă-i calea către Tine! Întăreşte-o pe calea mântuirii! Ajută-l pe Părin­tele să-i spună cuvinte folositoare pentru sufletul ei!”. Rugăciunea este aici stavila cu care ne apă­răm de analize psihologice viitoare. Şi, îndată, să continuăm: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!”.

Nimic din ceea ce împlinim pe plan material nu va da roade fără rugăciune. De cât de mult te dăruieşti rugăciunii depind celelalte rezultate.

Dacă în timpul slujbei vom fi cu luare-amin­te, dacă nu ne vom plictisi zgâindu-ne la fresce sau privind la ceas, dacă, cu frica lui Dumnezeu, rugându-ne, urmărim ceea ce se citeşte şi se cân­tă la strană, ne vom forma o temelie bună şi să­nătoasă pentru ca apoi, în cursul întregii zile, să fim adunaţi şi într-o atmosferă de rugăciune.

Construind o temelie sănătoasă în biserică, ieşim din ea şi începem în acelaşi ritm să ne ru­găm neîncetat întru noi înşine, să trăim tot ce am citit şi am ascultat în biserică.

Cuviosul Iustin (Popovici) spune că Liturghia nu durează o oră, ci douăzeci şi patru de ore. Cu alte cuvinte, pentru ca omul să fie cu adevărat aşa cum îl vrea Dumnezeu şi pentru ca, la Liturghie, care durează o oră, să fie cu luare-aminte, trebuie ca şi în celelalte douăzeci şi trei de ore să petreacă cu luare-aminte, veghind asupra sa, căindu-se neîncetat, îndreptându-se neîncetat pe sine.

Dacă monahul se mulţumeşte în mod exclu­siv cu rugăciunea de la chilie sau de la slujbe, iar în cursul zilei este neglijent, fără să-şi împlineas­că datoria de a veghea asupra sa, peste puţin timp se va răci duhovniceşte şi va ajunge în situ­aţia să fie asaltat de diverse ispite, ba chiar şi de gândul de a părăsi mănăstirea. Aşa cum spune unul dintre Sfinţii Părinţi: Atâta timp cât caza­nul fierbe, nicio muscă, nicio insectă nu pot să se apropie de el, ci aşteaptă ca el să se răcească. În acelaşi fel este şi cu monahul: îndată ce îngăduie ca luarea-aminte să slăbească, imediat asupra sa năvălesc ispite şi felurite probleme.

Oricine poate face rugăciune pretutindeni, atât maicile care sunt în biserică, cât şi cele caresunt în bucătărie sau la grajd. Lucrând astfel, cu rugăciune, încet şi adunat, după o zi întreagă de muncă, pot fi foarte ostenite trupeşte, însă în su­flet vor rămâne bucuroase.

Neîncetat, în minte sau cu voce joasă, rosteşte rugăciunea. N-are importanţă dacă este Rugăciu­nea lui Iisus sau vreo altă rugăciune, asta nu este important. Important este ca neîncetat să stăm de vorbă cu Dumnezeu, să ne osândim pe noi înşi­ne din pricina păcatelor: „Iată, Doamne, am fost fără luare-aminte la slujbă; m-am supărat pe sora; nu m-am îngrijit să fac binele; am văzut că sora avea nişte probleme şi nu i-am întins o mână de ajutor, nu am mângâiat-o; poate că eu nici nu am putere să o ajut, însă, totuşi, aş fi putut să fac ceva; Doamne, îndură-Te, dă-i putere, iar mie dăruieşte-mi putere, răbdare şi înţelepciune, precum şi surorii mele şi stareţei noastre!” ş.a.m.d.

Este esenţial să nu pierdem ocazia să ne ru­găm şi să ne îngrădim de toate influenţele zilni­ce. Oricând putem fugi de ele, să fugim.

Îndată ce dobândeşti chiar şi numai zece mi­nute de timp liber, aleargă în chilia ta: Ea te va învăţa toate, au spus Sfinţii Părinţi.

Cât de mult vei spori cu ajutorul lui Dumne­zeu depinde de cât de mult te vei dărui rugăciunii.

(Arhimandritul Paisie de la Hilandar, La dumnezeiasca strajă, Editura Egumenita, 2016)

Legaturi: