IARĂŞI CRĂCIUNUL: “Din iubire, Hristos Se face Prunc neputincios, la fel ca noi…”. S-a născut NOUĂ Mântuitor! (poem duhovnicesc)

25-12-2016 Sublinieri

dsc_0933aa

Va mai recomandam:

14947639_1255256504535337_2095729720958939811_n

S-a născut nouă

de Maria Mourza

25 Decembrie, anul întâi.
Primul și singurul Răsărit!
Soarele nu se va stinge niciodată.

 

Iarăși 25 Decembrie.
Răsăritul soarelui, 7 și 39 de minute.
Apusul soarelui, 5 și 11 minute.
Biserica noastră sărbătorește Nașterea după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
A Soarelui celui Înțelegător al dreptății,
Care nu va apune niciodată!

 

Am însetat după pustiu, fără nici măcar un crin.
Așa era pământul înainte de venirea lui Hristos.
Așa au fost oamenii, cu chipuri întunecate,
cu greutăți mari, cu moarte de neclintit.
Așa trăiau oamenii.
fără nădejdea în Dumnezeu,
fără de mâna care împarte iertare.
Și plângeau Îngerii
și adevereau Profeții:
„Va veni o zi când orbii vor vedea,
șchiopii vor umbla,
muții vor vorbi.
Atunci Fecioara va naște Fiu
și-I vor pune numele Lui Emanuil
și va face din întuneric – lumină,
…iar pacea Acestuia nu are sfârșit.
Atunci lupul va paște împreună cu mieii,
… și leul ca un bou va mânca numai verdețuri”.
Atunci se vor usca toate lacrimile,
în căile fără de ieșire și dureroase ale
lumii pro-creștine.
Dumnezeul cel nemincinos, Care l-a iubit pe om
până la sfârșit,
face o rugăminte în veci:
Plecând cerurile, Acesta vine
iar Cel neîntrupat Se întrupează,
Cel nevăzut este văzut,
Cel neatins acum poate fi atins.
Și Îngerul vestește bucurie mare:
... Iată, astăzi ni S-a născut nouă Mântuitor,
care este Hristos,
iar acesta este semnul nostru
că se găsește prunc înfășat în iesle săracă”.
Cea mai bună și dătătoare de viață veste
a cerului către pământ,
a lui Dumnezeu către om.

 

Acum, la 2000 de ani după,
așteptăm iarăși Crăciunul,
și iarăși Îngerii plâng,
fiindcă așteaptă vremea nașterii,
iar inima noastră este în altă parte.
Nu avem timp pentru sărbătoare…
Noi așteptăm scăparea de la un alt Dumnezeu,
de la capul nostru influențat de multe lucruri,
de la lucrările noastre, de la noi înșine.

 

Crăciunul este iarăși, și Îngerii plâng,
fiindcă mii de oameni, ca și noi,
în putință să fie fericiți, dar să fie și îndurerați,
să iubească și să fie iubiți,
să se pocăiască, dar și să se sfințească,
în fiecare zi sunt trădați, sunt maltratați,
se transformă în produse cu un anume preț
și sunt vânduți.
Mii de oameni, ca și noi, vând totul:
conștiință, trup, ideologie,
și-L negociază pe Dumnezeul cel veșnic,
pe sine însăși, pe fratele lor,
pe un blid de linte.

Iarăși Crăciunul, și în părțile noastre a început să ningă.
Miroase a frig, miroase a ploaie…
Ca într-o poveste, drumurile s-au transformat
într-unele de Crăciun,
melodiile, amintirile,
chiar și aerul zici că vine de undeva,
ca și când ar fi unul de Crăciun.
Iarăși Crăciunul, și te îngrozești când
îți dai seama
cât de asemănătoare sunt toate în vremea
de după Hristos.
Păcatul și semnele de pe noi au rămas aceleași.
Deci? Dacă timp de veacuri, toate câte sunt,
stelele și munții,
și Îngerii și Păstorii și Profeții,
și Preasfânta Mamă,
toate mărturisesc
că a răsărit Soarele dreptății,
nouă de ce ne este frig,
ca și când nu ar fi ieșit soarele în părțile noastre?
Și după ce Îngerul trâmbițează bucurie mare,
noi de ce trăim triști și fără mângâiere,
ca și când Hristos nu ar fi venit niciodată,
și ca și când niciodată nu ne-ar fi iubit?

S-a născut Hristos, zic Îngerii,
iar din ochii noștri nu curg lacrimi,
fiindcă nu știm că
Nașterea lui Hristos înseamnă
că s-a născut smerenia cea fără de margini,
mântuirea cea deplină,
iertarea, care este rădăcina cea care a răsărit!
Nu știm că „S-a Născut Hristos” înseamnă
că S-a născut Acela care
trestia nu-L sfărâmă
și opaiț arzând nu-L stinge.

 

Îngerii spun că S-a născut Hristos și
S-a născut nouă,
și așadar nu plângem din recunoștință,
fiindcă nu știm că S-a născut nouă înseamnă
că Hristos S-a născut pentru fiecare om,
pentru fiecare neam și pentru fiecare clasă
socială.
S-a născut nouă înseamnă că
Hristos S-a născut pentru tine, cel drept,
dar și pentru mine, cel nedrept,
Pentru tine, cel bun,
dar și pentru mine, cel viclean,
Pentru tine, ucenicul,
dar și pentru mine, tâlharul.
S-a născut înseamnă că
Hristos S-a născut pentru tine, primul,
dar și pentru mine, cel din urmă.

 

Îngerii zic că Se naște prunc înfășat
în iesle săracă,
iar noi nu cădem la pământ să ne închinăm.
Capul nostru cel plin de gânduri ne stă împotrivă
și cu insistență întreabă:
De ce prunc și de ce în iesle?
Și nu știm faptul că din iubire nemăsurată,
Hristos
intră în învățătura zămislirii, a nașterii,
a sărăciei, a vieții omenești!
Nu știm că, dacă Hristos venea
ca ceva necunoscut și cu totul diferit față de noi,
ar fi fost străin și neobișnuit pentru noi.
Ne-ar fi îngrozit, în loc să ne atragă.
Însă nu stă în firea lui Hristos
ca să-l îngrozească pe om,
ci să-l mântuiască pe acesta.
Din iubire, Hristos Se face Prunc neputincios,
la fel ca noi, ca să participe la toate cele
omenești,
în afară de păcat.
Pentru a lua parte în același fel în care și noi
luăm parte.

 

Hristos Se face Prunc și-I este frig,
și-I este foame,
și este îmbrățișat de mâinile Preasfintei Lui
Mame,
care înțelege Taina și I se închină și zice:
Cum de Te-ai născut mie,
Fiule Soare?
Cum Te alăptez,
pe Tine, Cel care hrănești întreaga făptură?
Cum de Te țin în mâini,
pe Tine, Care ții toată făptura?
Cum de pot să Te privesc,
pe Tine, Cel la care nu pot să privească
Heruvimii cei cu ochi mulți?
Maica Domnului înțelege Taina și se închină,
iar Îngerii și Profeții se închină și ei,
stelele, luna, lumina,
oamenii cei simpli, dar și cei smeriți,
cei care au inima curată
și credință fără de viclenie.
Numai minții noastre îi este greu să înțeleagă și
nu se pleacă,
fiindcă s-a obișnuit să se încline
numai la ceea ce-și închipuie mare și puternic.
Nu cumva și noi Îl vrem pe Hristos,
așa cum L-au vrut evreii?
Nu Prunc neputincios,
ci Împărat puternic care să impresioneze
și să supună lumea?
Însă dacă Hristos dacă ar fi venit într-un mod care să
impresioneze,
cu semne mari și puternice
– lucru pe care ar fi putut să îl facă -,
ar fi îngrădit pentru totdeauna libertatea noastră.
Ar fi rănit-o.
Ne-ar fi obligat să credem,
fiindcă ne-ar fi îngrozit,
și astfel ne-ar fi transformat în cireadă.
Cireadă înfricoșată și sclavi fără de voie,
care se închină,
nu pentru că iubesc,
ci pentru că le este frică.
Dacă Hristos ar fi venit cu putere și cu slavă
– lucru pe care ar fi putut să-l facă -,
ar fi pecetluit supunerea noastră,
însă nu din iubire față de El.

 

Însă Hristos nu a venit să ne supună,
ci să ne arate!
Nu a venit să arate ce poate să facă Acela,
ci a venit să ne arate ce putem face noi
să facem pentru unirea noastră cu Acesta!
Hristos nu a venit
ca să ne descopere firea Lui,
ci să ne promită că
noi putem să devenim, după Har,
cum este Acela după fire!
Așa cum s-a întâmplat cu miile de sfinți din
Biserica noastră…
Așa cum s-a întâmplat cu părintele Porfirie,
cu părintele Paisie,
cu părintele Iacov,
cu părintele Evmenie.
Oameni ca noi,
care fără zgomot și cu smerenie ne-au arătat
unde putem să ajungem,
atunci când ne unim cu Dumnezeu.
Câte puteri ascunse ale sfințeniei avem
înăuntrul nostru.
Câtă lumină purtăm înăuntrul nostru!

 

Aceasta este cea mai mângâietoare și
fericită adeverire,
care reiese din Întruparea lui Hristos:
măreția omului!
Valoarea unică și necuprinsă a noastră,
pe care o recunoaște Dumnezeu,
și de aceea vine pe pământ.
De aceea Se întrupează Hristos:
ca să ne arate
nu cât de important,
cât de neprețuit,
cât de valoros este,
ci cât de importanți,
cât de valoroși,
cât de neprețuiți suntem noi!

 

De aceea, așa cum zice Sfântul Nicodim
Aghioritul,
Hristos Se apleacă
în fața Sfinților Îngeri
și face metanie la pământ omului!
Fiindcă știe câtă frumusețe
și câtă sfințenie putem să iradiem noi!
De aceea Se întrupează Hristos,
fără să întrebe cine suntem.
Fiindcă știe bine
unde putem să ajungem!
Pentru Hristos
și dreptul și nedreptul, toți suntem fiii Lui,
cu imense posibilități de sfințenie personală,
cu istorie irepetabilă,
cu libertatea de a alege,
cu dreptul la păcat,
dar și la pocăință.
Predestinați cu toții ca să fim împărați cu Acesta
și moștenitori,
fiecare dintre noi este cinstit,
precum Sângele lui Hristos!

 

În iubirea lui Dumnezeu nu există nevrednici,
nu există disprețuiți,
nu există oameni de margine.
Și chiar dacă nimic nu avem,
chiar dacă deținem și ultimul eșafod,
în Biserica lui Hristos
nu există cei din urmă.
Acolo, pe locul cel din urmă,
care vrea poate să fie primul.

 

În Biserica lui Hristos,
locurile cele din urmă, deseori,
merg primele în Rai!
Şi chiar dacă păcatul ne-a făcut bucăți,
Acesta care ne-a adus la viață
poate să armonizeze iarăși
bucățelele sparte ale noastre
și poate iarăși să ne dea aripi.

 

Nu există neînsemnați,
nu există ratați,
Hristos a căutat și la ultimul loc;
și pe acesta ni l-a arătat.
A ascuns puterea Lui într-o putere aparentă
și ne-a învățat cum
puterea esențială
este ascunsă în puterea cu voie.
Bogatul cel adevărat
stă ascuns în sărăcia cu voie.
Adevărata slavă
este purtată în smerenia cu voie.
La luturile sfinte ale iubirii smerite,
binevoiesc, tainic și fără de zgomot, sfinții.

 

Iarăși Crăciunul,
și în părțile noastre este ca și când s-ar încălzi inimile,
ca și când ar nădăjdui.
Miroase a iertare…
Miroase a rugăminte veșnică…
Chiar și adierea de vânt, zici că vine de undeva,
ca o mângâiere:
Ca și când Cineva ar veni pentru noi…
Ca și când Cineva ar crede în noi…
Ca și când Cineva ne-ar iubi
întotdeauna și fără condiții.

 

Iarăși Crăciunul!
Te rog, ascultă-mă!
Dacă ești bucuros,
dacă nimic nu-ți lipsește,
dar și chiar dacă te doare ceva,
dacă ești singur,
dacă ești străin,
dacă ești trădat,
dacă te simți nefericit,
nu-ți fie frică!
Suntem în ochii lui Dumnezeu.
Cu toții suntem îngăduiți de Dumnezeu.
Suntem miluiți de Dumnezeu…
Cu toții suntem viitori locuitori ai Raiului.
Păcatul nostru strămoșesc
se pierde în veșnicie.
Locul care ne aparține este împărăția Lui,
și drumul ca să ajungem este unul:
de acolo,
de acolo întotdeauna,
de acolo numai
care zice:
Smerenie!

(in: Maria Mourza, “In loc de ofranda. Un neinsemnat dar oferit singuratatii omului contemporan”, Editura Bunavestire, 2012)

252a-nativity-4small

Legaturi:


Categorii

Nasterea Domnului (Craciunul), Poezii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “IARĂŞI CRĂCIUNUL: “Din iubire, Hristos Se face Prunc neputincios, la fel ca noi…”. S-a născut NOUĂ Mântuitor! (poem duhovnicesc)

  1. Pingback: CHEMAREA INTOARCERII LA PURITATE – Dar muzical de Craciun: KATIE MELUA, o faimoasa si… delicata cantareata ORTODOXA, cantand ingereste, impreuna cu corul georgian GORI, inclusiv un colind romanesc (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate