Arhim. Simeon Kraiopoulos: PAREREA DE SINE – idolul din noi, “bunii crestini”. SA NU ASCUNDEM LIPSA NOASTRA DE POCAINTA!

Ne pocaim?

“Noi, bunii crestini, asa cum ne consideram, care cercetam cartile sfinte, mergem la Biserica, ne si rugam suntem in primejdie sa suferim o paguba ireparabila daca socotim ca mergem bine. Intr-o zi, Dumnezeu se va lepada de noi. Ceea ce trebuie sa avem cu deosebire in vedere, ca sa evitam aceasta primejdie, este pocainta. Sa avem dispozitia sa acceptam pocainta pe care ne-o da Dumnezeu. Daca El viziteaza sufletul nostru, primul lucru pe care ni-l daruieste este pocainta.

Spunem cuvinte elevate, ne purtam cum nu-I place lui Dumnezeu, cugetam in sinea noastra asa cum nu vrea Dumnezeu si nu ne pocaim. Din neatentie sau pentru ca ne-am suparat il intristam pe celalalt, il nedreptatim si nu ne pocaim. Purtam inlauntrul sufletului nostru dispre­tul, obraznicia, tupeul, mandria si nu ne pocaim.

Astfel, exista primejdia ca binele pe care-l vom primi din studiu [studiul Scripturii, al Sfintilor Parinti, etc., n.n.], sa legalizeze lipsa noastra de pocainta, sa o cocoloseasca. Continuam, chipu­rile, sa inaintam, fara sa intram in randuiala. Si nu numai ca nu intram in randuiala, dar aco­perim cele pentru care trebuie sa ne pocaim.

In consecinta, mergem sa ne rugam si nu ne caim, nu avem dispozitia necesara sa primim poca­inta pe care Dumnezeu ne-o daruieste in timpul rugaciunii. Mintea noastra zboara la alte lucruri. Mergem la Biserica si ramanem, in toata vremea, fara dispozitia spre pocainta. Se poate chiar sa mergem sa ne impartasim fara sa avem pocainta.

O pricina pentru care nu inaintam duhovniceste

Exista primejdia ca rugaciunea, cercetarea cartilor si chiar Sfanta Impartasanie sa acopere starea ta pacatoasa, sa o cocoloseasca si sa nu te simti impacat cu Dumnezeu. Exista aceasta primejdie, dar nu pentru ca rugaciunea sau Sfanta Impartasanie ar avea acest scop, ci pentru ca tu le determini, abordezi gresit starea ta. In situatia aceasta, cum putem sa vorbim despre viata duhovniceasca? Cum va inainta omul duhov­niceste daca neglijeaza mizeria dinlauntrul lui, mica sau mare? Cum va inainta duhovniceste daca nu atinge starile de pacat si nu se preocupa de ele? In aceasta situatie nu face altceva decat sa legalizeze starea pacatoasa existenta si sa o acopere. Nu starea pacatoasa, in sine, impiedica progresul duhovnicesc, ci atitudinea pe care o avem, preocuparea personala pe care o avem.

Am fi inaintat mult pana astazi, de cand suntem crestini, dar nu inaintam. Intalnesc, adeseori, suflete care agonizeaza, care se straduiesc, care se lupta, care fac tot ce este posibil, dar care nu inainteaza. De ce? Pentru ca nu se pocaiesc, nu vor sa se pocaiasca!

Urmarile pocaintei adevarate

Sa ne asezam cu sinceritate inaintea lui Dumnezeu si sa ne intrebam: „Ne-am pocait? Avem dispozitie pentru pocainta? Vrem ca Dumnezeu sa ne viziteze? Vrem ca harul Lui sa vina asupra noastra si sa ne daruiasca pocainta adevarata? Suntem dispusi sa o primim? Dorim acest lucru“?

Vom intelege atunci ca pocainta adevarata are drept urmare distrugerea inlauntrul nostru, in totalitate, a parerii bune pe care o avem despre noi insine, distrugerea omului vechi. Nu ramane, in mod intamplator, cineva nepocait. De obicei, omul se pocaieste din multa stram­torare, din multa constrangere. Din pacate, pocainta aceasta nu este pocainta adevarata inaintea lui Dumnezeu. Adevarata este pocainta care pierde ego-ul, care pierde parerea cea buna pe care o are cineva despre sine, pocainta adevarata inseamna moartea omului vechi. Omul nu are asemenea pocainta. Pur si simplu se pocaieste din suparare.

Noi, cei de astazi, ne-am obisnuit rau. Citim Vietile Sfintilor, citim carti duhovnicesti, dar facem lucrurile asa cum ne este bine noua. Cum se poate ca cineva sa-si aranjeze lucrurile in orice situatie, asa cum ii vine lui mai bine? Cand privim faptele altcuiva o facem cu atentie, ne dam seama ca nu cugeta corect, ca nu lucreaza cum se cade, ca face lucrurile nu neaparat bune! Dar cand este vorba despre noi, privim lucrurile dupa propriul interes. Aceasta este o situatie generala.

Se poate sa citim si sa invatam despre Sfinti, despre cum au vietuit acestia, dar in prac­tica ne indepartam de mentalitatea lor, nu ne molipsim de pocainta lor si nu urmam faptele lor.

Ne sustinem propriul idol?

Nu exista sfant care sa nu fi simtit ceea ce spunea Apostolul Pavel: „Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine!” (Galateni 2, 20).

Cum putem noi sa avem o stare duhovni­ceasca, sa fim urmatori sfintilor, daca nu acceptam acest lucru? Evlavia noastra, lupta noastra, stradania noastra tintesc sa sustina propriul eu, egoismul care este idolul nostru. Sunt multi care nu inteleg ca fac acest lucru. Nu apuci sa le spui un cuvant de invatatura si sunt gata sa justifice orice ca sa-si sustina idolul.

Trebuie sa te hotarasti, intr-o zi, sa vezi idolul pe care-l ai inlauntrul tau si sa hotarasti sa-l darami. N-o vei face usor. Chiar il vei sustine mai mult. Atunci cand noi insine il sustinem, nici Dumnezeu nu poate sa-l darame. Nu din neputinta nu poate Dumnezeu, ci pentru faptul ca nu-l mantuieste pe om cu sila. Trebuie sa vada, mai intai, dispozitia omului si Dumnezeu va gasi modalitatea prin care sa darame idolul, sa-l piarda pe omul cel vechi.

Dar, care crestin in zilele noastre cugeta astfel si vrea ca lucrurile sa se intample intocmai? Care crestin, nu face tot posibilul sa nu pateasca nimic idolul pe care-l are inlauntrul lui, sa nu patimeasca ego-ul? Chiar si lucrurile cele mai sfinte poate sa le faca, sa se marturiseasca, sa se impartaseasca, sa studieze, sa se roage si multe fapte bune poate sa savarseasca cu aceasta dorinta.

Cati dorim fierbinte si-L rugam pe Dumnezeu: „Dumnezeul meu, ajuta-ma sa pierd idolul si parerea cea buna pe care o am despre mine“! Sunt unii care o fac, dar si foarte multi care n-o fac.

Asadar, sa nu treaca in desert zilele noastre, sa nu se piarda ostenelile noastre, sa aratam pocainta adevarata, cerand-o de la Dumnezeu. Dumnezeu o daruieste cand omul o cere cu adevarat”.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Adame, unde esti? Despre pocainta“, Editura Bizantina, Bucuresti, 2008)

Vezi si:

Cititi si: