AVVA PETRONIU: “Nu va amagiti: de nu se va curati neamul acesta de patimi, Duhul Sfant nu va veni peste el!”, “Sa respiram pe Dumnezeu ca pe aer!”

24-02-2011 Sublinieri

*

Cu avva Petroniu Tanase despre Athos si provocarile vremii

(…) – Gheronda, de ce se satanizează omul acum, când are atâta libertate? A tânjit multă vreme românul după simţământul acesta şi mi se pare că şi-l pierde devenind rob la idolul banului, al agonisirii de averi şi al grijii de multe. Şi singur dorul de Dumnezeu se pare că-i lipseşte! Dar cu toate acestea, toţi vor să se mântuiască! Nu cunosc pe nimeni care să vrea să rămână pe „dinafară”!

– Vasăzică faci voia vrăjmaşului şi vrei să te mântuieşti? Faci toate murdăriile acestea, dai drumul şi legiferezi păcatul şi vrei mântuire? M-am crucit când am auzit şi de potlogăria asta cu nepedepsirea incestului! Asemenea urâciune înaintea Domnului! Păi sigur că Dumnezeu se leapădă de tine atunci – că sfinţenia nu poate sta alături de murdărie – şi Satana întunecă minţile celor ce fac nelegiuirile acestea, încât vor ajunge să spună răului bine! Diavolul, „care de la început a fost ucigător de oameni…şi când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44) totdeauna va ascunde păcatul sub chipul virtuţii. Într-atâta va perverti vrăjmaşul pe oameni, încât le va inversa valorile! Şi tare mă tem că nu suntem departe de acele vremuri…

– Dacă nu cumva suntem deja sub vreme părinte! Ce-ar trebui să facem însă ca să ieşim din starea asta de păcatoşenie şi să dobândim adevărata libertate, cea întru Hristos?

– Să ştii că Dumnezeu intervine când vrăjmaşul se obrăzniceşte! Domnul ne ajută, dar trebuie ca în primul rând stăpânitorii să se întărească în credinţă! Să pună post şi rugăciune pentru toată ţara şi Dumnezeu se poate întoarce spre noi! A făcut-o cu ninivitenii! Poate interveni chiar şi prin minuni, cum a făcut-o pentru Sfântul Vasile cel Mare în disputa cu arienii din Niceea, când a sfărâmat lacătele bisericii! Dar astăzi a slăbit credinţa la ierarhii ortodocşi şi nu mai are cine să întoarcă poporul spre duhovnicie, spre viaţă curată, aşezată pe rânduielile lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor Părinţi. Nu vă amăgiţi: că de nu se va curăţi neamul acesta de patimi, Duhul Sfânt nu va veni peste el! Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul!

Fericitul Augustin se ruga lui Dumnezeu să-l ajute să-L iubească aşa cum mai înainte iubise păcatul, iar un părinte al deşertului spunea: „Doamne, dă-mi voie să te slujesc cum l-am slujit mai înainte pe diavol”!

Este vremea păcatului… A mai ieşit acuma şi sminteala aceasta cu cipurile, care a înfierbântat creştinii şi i-a făcut să uite de alte păcate mari strecurate: de homosexualitate, avort şi incest! Înstrăinarea aceasta de Dumnezeu aduce toate relele în lume…

Mai târziu, în drumul spre cancelarie, mi‑a spus gheronda să scriu că…

„dacă tot se vorbeşte atâta despre Uniunea Europeană şi de integrare, poate că n-ar trebui să se nesocotească modelul Athosului, care oferă o icoană a globalizării – fără a pierde însă vreo identitate naţională – şi asta pentru că liantul acestor naţii athonite este credinţa! Athosul, chiar prin silueta sa crescătoare, dinspre mare către munte, îţi arată verticala dumnezeiască, calea spre Cer! Nu e doar materie – în dimensiune orizontală –, ci chiar imaginea Sfântului Munte oferă şi o dimensiune spirituală, verticală. Se poate lua ca model Athosul – şi ar fi bine dacă s-ar face treaba aceasta – pentru înţelegerea naţiilor între ele şi respectarea identităţilor lor. De sute de ani trăim împreună greci, ruşi, români, sârbi, georgieni, bulgari şi nu ne-am pierdut identitatea naţională. Nu ne‑a asimilat nimeni, nicicând. Am rămas un popor ortodox, pentru că nimeni n-a uitat de Dumnezeu vreodată aici! Asta este Athosul de fapt: un popor ortodox!”.

E bine să ai un bătrân înţelept lângă tine, că altfel îţi vei da prea multă crezare ţie şi îţi vei îndreptăţi oricând păcatul!

George CRASNEAN, Prodromu, la 12 mai 2009

***

Despre arta rugaciunii

– Spiritualitatea athonită este renumită pentru cultivarea rugăciunii. Spuneţi-ne un cuvânt despre cum se roagă monahii athoniţi!

– Călugărul, când depune voturile de intrare în monahism, i se dau metaniile în mână şi i se spune ca poruncă: “Frate, necontenit să zici „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”. Este cea mai importantă preocupare pe care o are un monah, mai ales că este cu ascultare încă de la începutul vieţii sale călugăreşti şi până închide ochii. Rugăciunea aceasta Doamne Iisuse… pot să o folosească călugării dar şi mirenii, toţi cei care sunt credincioşi. Spun Sfinţii Părinţi un cuvânt cam complicat, dar adevărat: „Cele mari, la cei mici, nu sunt mari. Iar cele mici, la cei mari, nu sunt mici”. Adică rugăciunea minţii este o lucrare foarte înaltă, pentru omul care zice „Doamne, Iisuse Hristoase…”. Însă este altceva la omul din lume decât la pustnicul care zice în pustie „Doamne, Iisuse Hristoase…”. Când spun altceva mă refer la darul contemplării lui Dumnezeu. Se întâmplă mai profund la cel însingurat, rupt de toate cele materiale. Sfinţii Părinţi, când vorbesc de rugăciunea minţii vorbesc de rugăciune şi paza minţii, paza inimii, trezvia. Rugăciunea şi trezvia sunt legate între ele ca sufletul şi trupul. Adică sunt două feţe ale aceleeaşi monede, o parte şi cealaltă, deşi nu sunt suprapuse, merg totuşi împreună. Atunci, rugăciunea minţii nu se poate face oricum şi nu se poate realiza în orice condiţii. Trebuie să fie omul cu mintea curăţită. De ce să fie ea curăţită? În primul rând de imagini şi preocupări excesiv materiale. Oraşele, mai ales, dau foarte puţine şanse omului creştin care se roagă să împlinească acestă condiţie. Merg pe stradă şi văd o reclamă acolo, mai departe alta şi parcă toate sunt aşezate în aşa fel încât să-ţi intre forţat în minte. Eu am mers prin Salonic şi m-a uimit cu câtă nonşalanţă era zugrăvită, pe un afiş imens, o femeie goală. Trece omul şi vede un lucru nepotrivit. Goliciunea devine mod de comunicare doar de sentimente păcătoase. În condiţiile acestea este aproape imposibil să mai vezi templul Duhului Sfânt în trupul omului din lume. Omul cu experienţă păcătoasă trezeşte în sufletul lui simţăminte păcătoase când vede astfel de imagini şi nu se mai poate ruga.

De aceea, unii creştini, s-au retras în mănăstire de la început, au fugit de lume ca să nu mai audă şi să nu mai vadă lucrurile păcătoase în care lumea se bălăceşte permanent.

Paza celor cinci simturi

Dacă omul se duce departe de lume, scapă de auz păcătos şi de vederea păcătoasă. Trăind în lume în toate zilele, fără să vrea, omul aude şi vede lucruri care prin simţuri intră înăuntrul lui. Şi toate aceste impresiuni care vin din afară, de la lucruri, poartă în ele o încărcătură psihologică, sufletească. Trezesc amintiri pe care nu le mai vrei în minte, creează tensiuni sufleteşti nepotrivite, lasă nişte urme murdare, nişte amprente, cum am zice noi, în viaţa sufletească a omului. Un om trăind în societate nu se poate să nu împrumute ceva din păcatele societăţii. Este o vorbă, că „omul este ceea ce mănâncă”. Putem spune că omul este şi ceea ce trăieşte în oraşul lui, în casa lui, în satul lui. Aşa cum, fiziologic, trupul lui şi alcătuirea lui toată este dependentă de materialele care intră în compoziţia mâncării lui, adică ele contribuie la buna stare sau la aşezarea lui, aşa şi aşezarea spirituală a omului este dependentă de toate impresiunile şi gândurile care vin din afară prin cele cinci simţuri.

De aceea Sfântul Nicodim are o lucrare specială, „Paza celor cinci simţuri”. Trebuie omul să păzească simţurile ca pe nişte porţi prin care pot intra şi prieteni, dar mai ales duşmani. Ca nişte ferestre prin care intră din afară impresiile în sufletul omenesc. Ele lasă nişte amprente şi încetul cu încetul modelează întreaga structură a vieţii omeneşti. Toată viaţa sunt înregistrate în suflet tote impresiile şi faptele noastre. Astea vor fi … cărţile care se deschid la înfricoşata Judecată.

Omul, până la sfârşitul vieţii, se modelează permanent cu tot ce aude, cu tot ce vede, cu tot ce trăieşte el. El e ca un sculptor care ciopleşte olecuţă de aici, ciopleşte de acolo, o bucată de lemn. Mai dă dincoace o aşchie, mai dă dincoace o aşchie şi, încetul cu încetul, apare figura. Omul, la sfârşit, apare confecţionat, modelat de tot ce aude, tot ce face. Şi această modelare pe care o face, uneori se vede pe chipul lui, mai ales. Un criminal, sau un beţiv care a trăit o viaţă păcătoasă, se cunoaşte pe figura lui. Figura lui capătă o înfăţişare caracteristică, legată cu păcatul pe care îl face. Şi la alte păcate, la alt fel de păcate. E cunoscut lucrul acesta.

Dar amprentele acestea păcătoase nu rămân numai asupra feţei. Noi suntem obişnuiţi să le vedem pe chip însă ele se imprimă în întreaga fiinţă omenească. Şi atunci, la înfricoşata Judecată, se vor deschide cărţile, adică omul va apărea – printr-o taină a lui Dumnezeu – aşa cum s-a modelat cu tot ce a făcut el, cu tot ce a gândit, cu tot ce a făcut. Spun Sfinţii Părinţi şi mai ales Cuviosul Nifon al Constanţianei, oamenii care au făcut diferite păcate, rele, fără schimbare şi fără pocăinţă, vor rămâne în veşnicie schimonosiţi, ca expresie a sufletului, care după moarte va fi o realitate vizibilă duhovniceşte, şi la Judecată va fi mai vizibil decât trupul. Omul va apărea aşa cum rezultă el din tot ce a făcut. Păcătoşii vor avea figuri schimonosite, schimbate, fiecare strâmbătură arătând păcatele pe care le-au făcut. Atunci, zice Cuviosul Nifon, toată lumea va vedea păcatele pe care le-am făcut în viaţă. Pentru că ele vor apărea în înfăţişarea mea personală, ele vor exprima, ca o oglindire, structura mea afectată iremediabil de păcate. Toate păcatele pe care le-am făcut vor fi exprimate şi toată lumea va vedea păcatele şi stricăciunea pe care le-am făcut-o eu. Ce se spune despre înfricoşata Judecată la slujbă? „Vai, cine va putea suferi această privelişte?” Dacă mie mi-e ruşine să fac un păcat de faţă cu altul, cum voi arăta eu atunci când pe faţa mea se vor vedea toate păcatele pe care le-am făcut şi toată lumea le va vedea?

Înaintea lui Dumnezeu nu este nici casatorie,nici necasatorie, nici barbat, nici femeie, ci aşezarea cea buna

Drumul este unul singur. Aparent greu, dar e cel bun. Drumul desăvârşirii către Împărăţia Cerurilor. Fiţi sfinţi, fiţi desăvârşiţi. Toţi sunt chemaţi să meargă pe drumul acesta. Nu este altă cale. O singură cale care ne duce la curăţirea de patimi şi săvârşirea virtuţilor. Monahii sunt mai înainte, merg pe drumul acela. Ei sunt avantgarda şi oamenii credincioşi vin în urmă. Iar măsura şi măsurile oamenilor sunt aşa de mici faţă de darul lui Dumnezeu, încât nu se poate face diferenţe în cazul celor desăvârşiţi.

Au fost credincioşi simpli, din lume, care au întrecut pe călugării care s-au nevoit, cu viaţă înaltă duhovnicească. În Viaţa Sfântului Macarie cel Mare ni se spune că mirenii au întrecut pe monahi. La fel şi în cazul Sfântului Pafnutie. Sfântul Macarie cel Mare făcuse toate performanţele duhovniceşti. Când auzea despre cineva că face o nevoinţă deosebită, o făcea şi el. Făcuse şi posturi şi privegheri şi nevoinţe. Şi ce va mai fi ce n-am făcut eu?, gândea sfântul. Ce poate să mai facă? Nu din mândrie. Se gândea: ce să mai fac eu că nu am făcut până acum? Şi i s-a arătat un înger şi i-a zis: Macarie, îţi închipui că ai făcut mare scofală? Uite, sunt două femei, în satul cutare, care te-au întrecut. Au făcut şi mai mult decât tine”. El fuge repede, pune mâna pe băţ, se duce să găsească femeile. Erau femei căsătorite, care aveau copii. Ce faceţi? Până la urmă i-au spus că ele nu fac mare lucru. Trăiesc cu bărbaţii lor, dar s-au gândit în sinea lor să se ducă la mănăstire. Trăiau într-o casă, două femei oarecare, căsătorite cu doi fraţi. Femei diferite. Şi ele, acolo înăuntru, se gândiseră mai întâi să intre în viaţă, cum era atunci, feciorească, mănăstirească. Şi bărbaţii le-au spus: dacă ne-am căsătorit, acum trăim în familie, nu mai umblaţi după alte treburi. Şi nu s-au putut duce la mănăstire. De aceea s-au gândit să trăiască ele viaţa călugărească în duh, să nu se certe niciodată, să facă milostenie cât pot face, să se roage lui Dumnezeu, să trăiască în pace cu toată lumea. Şi au ajuns la desăvârşire făcând toate, de bună voie, lucruri pe care un călugăr le face din ascultare. Că înaintea lui Dumnezeu nu este nici căsătorie, nici necăsătorie, nici bărbat, nici femeie, ci aşezarea cea bună, pe asta o cere Dumnezeu. Măsura lui Dumnezeu, faţă de puţinul pe care îl face omul, să ţii cont de Dumnezeu şi de voia lui. Atunci puţinul pe care îl face călugărul înaintea lui Dumnezeu şi puţinul pe care îl face, în general, omul pe pământ, călugăr, mirean, nu contează, pentru că aceeaşi aşteptare o are Dumnezeu de la tot omul, or face ei ceva, dar plinătatea cea mare, desăvârşirea o dă darul lui Dumnezeu.

(din: Avva Petroniu Prodromitul – Fiti desavarsiti!)

***

Intalniri Culturale Athos Ghid de Invatatura

***

IPS Teofan despre Parintele Petroniu

Protosinghelul Petroniu Tănase din Sfântul Munte Athos a plecat la cer. Domnul Dumnezeu a chemat la Sine una din cele mai frumoase flori răsărite în veacul trecut pe pământul românesc. Întreaga sa viaţă a fost o jertfă continuă în duh de rugăciune. De foc i-a fost rugăciunea cât a trăit pe pământ. Nădăjduim că focul rugăciunii pentru noi, cei din lume, va fi şi mai intens după plecarea părintelui Petroniu în veşnicie.

Îl plâng călugării din Moldova şi din ţară, îl plâng părinţii atoniţi, îl plâng miile de pelerini veniţi din Ţara Carpaţilor să se odihnească pentru o clipă în incinta sacră a Schitului Prodromul. Îl plângem cu toţii, dar „nu ca cei ce nu au nădejde”. Om al Învierii, părintele Petroniu cel răstignit prin smerenie de-a lungul întregii sale vieţi, se odihneşte acum în lumina Celui răstignit şi înviat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi, acolo sus, să aibă grijă, prin rugăciune, de noi răstigniţii, îndureraţii acestei lumi, doritori ca şi el de lumina Învierii. Veşnică să-i fie pomenirea ! În Domnul să-i fie odihna ! Împărăţia Cerurilor să-i fie moştenirea ca răsplată pentru viaţa ce a dus-o pe pământ !

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

***

Theologhia: AVVA – de George Crasnean

A murit avva al meu!

A murit unul dintre cei mai călugări dintre călugări…

Mulţi athoniţi au spus despre gheronda că este un sfânt în viaţă, numai că ochii noştri sunt ţinuţi, să nu’i vedem trăirea!

Avva Efrem, stareţul schitului Sfântului Andrei (Sarray), s’a dus la el săptămâna trecută, ca să’şi ia rămas bun. La despărţire i’a spus: „avva eşti pregătit! Eşti ca un copil; gata de plecare!”. Gheronda Petroniu n’a bolit mult. La Bobotează (19 ianuarie 2011) încă mi’a ţinut cuvânt de învăţătură. A aflat de la ucenicul său, părintele Modest (singurul pe care l’a acceptat în preajmă), că sunt în schit şi m’a poftit la chilie. Nu l’am întrebat nimic-mi’ajungea întotdeauna doar să’l văd. Pentru că dacă’l vedeam ştiam că este nădejde de mântuire, cât timp trăiau asemenea oameni şi se rugau pentru noi!

Stătea pe patul său aspru de chilie şi a fost singura dată în viaţă când m’a lăsat să’l ţin de mână… Mi’a spus că „s’ar cuveni să avem măsură şi în cele ale praznicelor” pentru că Preacurata Fecioară L’a născut pe Cel care avea să ne mântuiască într’un loc sărăcăcios, singură, într’un grajd – nicidecum precum mamele noastre, asistate la naştere în maternităţi. „Să fim cumpătaţi în toate, fiindcă cele peste măsură sunt toate de la diavolul”. (Gheronda, până în ultimile zile, a cerut să i se aducă aceeaşi mâncare pe care „o mâncau şi fraţii” la trapeză, ba chiar şi să mănânce la aceaşi oră cu ei!).

M’am gândit atunci că îşi va reveni din boală, la fel cum mai făcuse în anii din urmă. Părea mai întremat, dar el probabil că îşi ştia zilele, pentru că la despărţire m’a tras spre dânsul cu ambele mâini şi m’a binecuvântat. (Cine l’a cunoscut măcar în treacăt pe avva Petroniu ştie cât de mult înseamnă aceasta!).

Săptămâna trecută însă (joi 17 februarie 2011), nu s’a mai putut ridica din pat şi nu m’a mai recunoscut: a crezut că a venit preotul cu potirul ca să se împărtăşească! Părintele Modest i’a scris pe un bilet cine sunt şi atunci m’a binecuvântat din pat, apoi i’a cerut ucenicului să meargă după părintele Clement ca să’l împărătşească. Aceasta era singura lui grijă a ultimelor sale zile: să fie mereu cuminecat! Şi a rânduit Dumnezeu ca el să se împărtăşească foarte des în vremea sa din urmă…

Gheronda Petroniu a fost un adevărat pustnic între oameni. A fost un om aspru în primul rând cu el însuşi fiindcă n’a pretins niciodată de la ceilalţi fraţi ceva ce el nu făcea mai întâi. La slujbe stătea mereu în picioare şi chiar de erau privegheri de 12 ore el nu se aşeza niciodată în strană (în vremea din urmă, datorită bătrâneţilor, era nevoit să se mai odihnească şi atunci a permis şi celorlalţi monahi să mai stea jos!). Hainele şi le’a spălat întotdeauna la mână, singur şi n’a voit să fie ajutat până în ultimul an de viaţă! Din schit nu pleca nici de era invitat la hramuri şi afară de mare trebuinţă nu ieşea de la chilie. Spunea că aceasta este a călugărului, chilia. Ea îl învaţă şi tot ea îl mântuieşte!

A fost cel mai aspru şi smerit om pe care l’am cunoscut şi cu toate acestea mi’a dăruit în felul lui multă dragoste! Atât de multă încât îmi vine greu să scriu despre el la timpul trecut din cauza lacrimilor…

Eu ştiu că Domnul i’a făcut parte şi lui avva al meu în ceruri şi’I mulţumesc cu plânsul meu pentru cel care a fost părintele Petroniu Tănasă, stareţul schitului românesc athonit Prodromu…

Dumnezeu să’l odihnească şi cu drepţii să’l numere!

Legaturi:


Categorii

Calugaria / viata monahala, Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Cuvantul ierarhilor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Teofan, Parintele Petroniu Tanase, Pocainta, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “AVVA PETRONIU: “Nu va amagiti: de nu se va curati neamul acesta de patimi, Duhul Sfant nu va veni peste el!”, “Sa respiram pe Dumnezeu ca pe aer!”

  1. sunt unul dintre miile de pelerini care l-a vazut pe parintele Petroniu si-l plange acum cu lacrimi amare si egoiste pentru ca nu mai este printre noi si lacrimi de bucurie pentru ca dupa o viata de jertfa este acum la dreapta Domnului si se roaga pentu noi.

  2. N-am stiut despre Avva Petroniu mai inainte,insa citind acum ,aici,cuvintele sale,sufletul meu l-a cunoscut si s-a bucurat foarte…
    Cu adevarat,mare dar au dus Sfintii Ingeri in cer,insa Balanta Lumii a mai pierdut o greutate de rugaciune,sfintenie,credinta si intelepciune…
    Dumnezeu sa-l fericeasca cu dreptii Sai pe Avva Petroniu !
    Avva Petroniu,roaga-te pentru noi pacatosii care traim in aceasta lume si pentru Romania noastra !

  3. In ce constă ortodoxia
    Şi lucrul sfinţilor părinţi ?
    În faptele de dinlăuntru
    Prin care-au devenit smeriţi.

    Tot ce-au lucrat a fost în taină
    Şi evanghelic în Iisus,
    Păzindu-se de înşelarea
    Şi umanismul din apus.

    Ei au iubit anonimatul
    Şi au slujit lui Dumnezeu
    Ferinduse de ochii lumii
    Şi de’nşelarea celui rău.

    S’au ostenit până la sânge
    S’asculte-n totul de Iisus,
    Să fie totul EVANGHELIC,
    Totul lucrat cât mai ascuns.

    Lucrarea lor nu-i dinafară.
    Nu ne uimesc cu ce-au zidit,
    Arhitectonic, academic,
    Ci cât de sincer s’au smerit.

    Ortodoxia-i în pericol
    Decând ,,iubirea’’ din apus
    Ne face umanişti cu duhul
    Care ne duce-n sens opus.

    Lucarea mediatizată
    -Deşi nu-i simplă nici uşoară-
    Deşi e chiar şi ortodoxă,
    Zideşte doar pedinafară.

    Tot ce zidim acum e bine.
    E-n ceia ce Domnul ne-a spus,
    Dar ne zidind omul, luntric
    Nu o mai face cu Iisus.

    Ortodoxia noastră-i altfel.
    E bună în exterior
    Dar nu vădeşte ci ascunde
    Pustiul din interior.

    Toate sunt bune şi frumoase
    Dar…nu-s lucrate în ascuns
    În duhul sfintei evanghelii
    Cum a cerut Domnul Iisus.

    Ortodoxia astăzi este
    Frumoasă, bună dinafară
    Dar laudă lucarea noastră
    Şi înălţâdu-ne, coboară.

    Filantropia noastră, mila,
    Când este mediatizată
    Ne face nume, î-şi ia plata
    Şi nu-i smerită niciodată.

    Apusu-i plin de fapte bune
    Dar nu cum a cerut Iisus,
    şi nici nu’npodobesc lăuntru
    Cât nu-s făcute-n chip ascuns.

    Tot ce-am luat noi de la dânşii
    E umanismul în lucrare
    E instruirea care’nalţă
    Spre laudă şi înşelare.

    De nu ne’ntoarcem înlăuntru
    De nu’nbrăcăm anonimatul
    De n’ascutăm părinţii noştrii
    Noi nu luptăm nici cu păcatul.

    Trăim în bune maniere,
    Într-o morală socială,
    Lucrăm ca să ne creadă lumea
    Dar nu vedem ce ne înşeală.

    Credinţa dacă-i în duh public,
    Cu zgomot mult şi’aplaudată
    E foarte bună, dar lăuntric
    Nu-i tot la fel de’adevărată.

    Iată bătrânii noştri’o viaţă
    Au ostenit şi au luptat,
    Ca să se lepede de lume
    -De duhul ei- şi de păcat.

    Lucarea lor nu-i la vedere
    Că ce-au lucart, a fost ascuns
    În rugăciune, înlăuntru,
    Aşa cum ne-a cerut Iisus.

    Însă puţinul ce ni-l lasă
    I-atât de sfânt şi’atât de greu,
    Încât nu poate să-l urnească
    Şi să-l ascundă nici cel rău.

    Cu’acest ,, PUŢIN’’ ortodoxia
    E-n Adevăr şi în lucrare.
    Cu’acest puţin ea străluceşte
    Şi surpă orice înşelare.

    Iată ,, bărtânii’’ ne spun asta
    Prin ce-au trăit. Prin ce n-au spus.
    Prin anonima lor lucare
    In ascultarea de Iisus.

  4. Despre mine e cuvantul „Doamne, dă-mi voie să te slujesc cum l-am slujit mai înainte pe diavol”! dar vreau sa va marturisesc si eu ca : “Nu l’am întrebat nimic-mi’ajungea întotdeauna doar să’l văd.” sunt cuvinte pe care le-am trait si eu. E adevarat nu fata de Parintele de care vorbiti aici.

    “Dumnezeu să’l odihnească şi cu drepţii să’l numere!” ca pe toti batranii care ne-au lasat aici …mai singuri…dar pe care i-am cunoscut cat am putut primi sa ni se descopere.

  5. “…trăim împreună greci, ruşi, români, sârbi, georgieni, bulgari şi nu ne-am pierdut identitatea naţională. Nu ne‑a asimilat nimeni, nicicând. Am rămas un popor ortodox, pentru că nimeni n-a uitat de Dumnezeu vreodată aici! Asta este Athosul de fapt: un popor ortodox!”.

    Asa de mult mi-a bucurat sufletul acest pasaj ! Adminii stiu ca eu traiesc in Franta, si pentru cine nu stia afla acum :-). Stiu ca iar o sa zic o vorba care poate va deranja pe unii, dar eu aici, in diaspora, am priceput acest sentimet de apartenenta la un “popor ortodox”. Aici unde in bisericile ortodoxe ne adunam ortodocsi din toate natiile de pe acest pamant, din est sau din vest, din sud sau din nord. Este un sentiment de o bucurie de nedescris si care te face sa intelegi ca oranduielile lumesti : politice, economice, nationaliste, rationaliste, imorale, supuse lui aghiutza nu au nicio valoare si nicio putere in fata puterii lui Dumnezeu si a Bisericii Lui. Caci cine are uechi de auzit, aude in orice conditii, chiar daca mai tarziu si dupa ce a comis multe pacate de moarte.

    Sigur ca intr-o societate in care politicienii nu mai au nicio morala, nici nu vor fi interesati sa voteze legi care sa intaureze morala crestina.
    Dar nu cred totusi ca : ” Dar astăzi a slăbit credinţa la ierarhii ortodocşi şi nu mai are cine să întoarcă poporul spre duhovnicie”. Eu am cunoscut, aici in occident, ierarhi care fac mucenicie si care traiesc in conditii mult mai putin comode decat cei din tara, si fac asta pentru ca ei sunt urmasii apostolilor, trimisi peste tot spre a vesti Evanghelia !
    Mitropolitul nostru Iosif, s-a imbolnavit de inima, la 37 de ani, alergand prin tot vestul la chemarea enoriasilor de aici si incercand sa fie oricand a fost nevoie peste tot, ca sa intareasca si sa-i ajute pe credinciosi ! Si credeti-ma, nu am vazut, crestin de rand MAI UMIL, MAI CALD si MAI RABDATOR, ca Inalt Prea Sfintitul Iosif Pop, Dumnezeu sa-i dea sanatate si ani multi !

  6. @ Hrisanti:

    Te credem, fara doar si poate, aceasta e experienta ta, desi altii l-au cunoscut si altfel, si cu destule lucruri contrariante, dar probabil ca realitatea e mai complexa si mai greu de incadrat. Dar nu este problema noastra. Ca sa nu fie alte discutii (pe care le anticipam, stiind ca exista si opinii de cu totul alta natura) ca la un alt subiect anterior, e bine sa evitam – pe cat posibil – sa ducem discutiile in directia partizanatului pro sau contra unei anumite persoane, care pot sa starneasca polemici interminabile, si sa ramanem, mai degraba, la nivelul unor discutii de principiu, legate de cele din postare, fara sa se devieze prea mult subiectul si fara sa riscam sa cadem in analiza si evaluarea unei anumite persoane (ierarh, cleric) din Biserica, asupra caruia parerile sunt mai impartite si orice s-ar spune, de bine sau de rau, tot rau ar iesi… Nadajduim ca ne intelegi si nu te vei supara.

  7. Nu ma supar, frate, insa am spus ceea ce am vazut si simtit eu, ca simplu enorias care l-a intalnit personal. Si stiu cum traiesc ierarhii si preotii aici. Multe se vorbesc, dar eu nu as prea lua in seama pe cei care isi vorbesc de rau ierarhii, si nici nu cred ca avem alti ierarhi decat meritam, dupa cum suntem si noi, turma.
    Mie mi s-a parut afirmatia aceasta ca nu mai sunt ierarhi care sa aduca credinciosii la duhovnicie putin prea transanta. Eu cred ca mai sunt…si vor fi cat va fi si Biserica ! 🙂

  8. Sigur, afirmatia nu trebuie inteleasa in sens absolut, ci ca o realitate preponderenta, ca tendinta generala.

  9. “Gradina Maicii Domnului” este un loc prin excelenta sfintitor,dar aici,se poate vedea cum si omul sfinteste locul. Parintele Petroniu a fost o fereastra deschisa catre Dumnezeu,un exemplu desavarsit de respectare a votului monahal,o faclie aprinsa atat pentru monahi cat si pentru crestini si nu in ulti mul rand o icoana vie a smereniei. Redau doar cateva randuri din care reiese acest aspect :”Nici eu insumi nu pot sa deslusesc chipul dumnezeiesc din mine.Sfintii sunt singurii care pot,caci ei s-au apro piat de masura desavarsirii si vad bunatatea din altul,fie ea cat de ascunsa.Ei nu vad pacatele altora, si nu le vad pentru ca nu vor sa le vada,ci pentru ca nu pot sa le vada din pricina dragostei …” … A vorbi despre iubire inseamna a vorbi despre Insusi Dumnezeu si lucrul acesta este primejdios pentru cel nedesavarsit…”(din cartea Sfintiei sale-Chemarea Sfintei ortodoxii -editura Bizantina) Cu un suspin din inima,il rog pe Cuviosul Parinte sa faca rugaciuni impreuna cu Sfintii Athoniti la Stapana Lumii, de mijlocire si indurare catre Tronul Ceresc,pentru noi cei neputinciosi. Amin. Multumesc din suflet fratilor administratori pentru hrana duhovniceasca din fiecare zi,prilej bun de a va inmulti talantul.Dumnezeu sa va intareasca in aceasta sfintitoare lucrare!

  10. Chipul bland si smerit al parintelui Petroniu Tanase, aidoma unei icoane intrupate, ne-a patruns si ne va ramane in suflete, indemnandu-ne la rugaciune si la curatie. Sufletul sau a plecat sa se alature Bisericii Biruitoare, de unde nadajduim sa mijloceasca si pentru noi, pentru cei ramasi sa duca mai departe lupta de sub povara crucii.

    Cuvantul sau va ramane vesnic povatuitor, indemnandu-ne, aidoma Sfantului Nicodim Aghioritul la paza simturilor – ferestre prin care intră din afară impresiile în sufletul omenesc, avand grija ca totul isi va lasa amprenta asupra omului launtric, ce transpare prin intreaga noastra fiinta. Omul, la sfârşit, apare confecţionat, modelat de tot ce aude, tot ce face. Iar chipul sau va fi fie asemanator cu cel al lui Hristos – asa cum este chemat sa se implineasca -, fie schimonosit de pacate.

    Domnul sa-l odihneasca in lumina Sa cea vesnica, bucurandu-se alaturi de toti cei bine placuti ai Lui si care au dorit sa I se asemene!

  11. M-a impresionat faptul ca si pe blogul ORTHODOXOLOGIE a fost evocata Sfintia Sa, Avva Petroniu. Nu au avut subtitrare in limba franceza dar au facut acest lucru in limba engleza si putem deduce marea pretuire de care se bucura acesta si nevoia de a infatisa credinciosilor francezi, inaltimea duhovniceasca a monahului roman.
    Cuvintele sale sunt si o dovada de curaj, pilduitoare pentru multi IPS din BOR.
    Avva Petroniu spune la un moment dat ca Biserica Romana ar trebui sa ii sfatuiasca pe credinciosi sa arunce televizoarele, gest religios dar si politic, dupa parerea mea. “Mai frati crestini, televizorul, cum este folosit astazi, este spre jignirea constiintei voastre de crestini…daca 18 milioane de oameni ar arunca televizoarele, fabricantii si vanzatorii ar fi obligati sa schimbe regulile astfel incat sa fie pentru suflet si viata, nu pentru murdarire si pierderea sufleteasca.”
    Tot aici gasim si referiri aspre in legatura cu Comunitatea Europeana.

  12. Recenzie: Ieromonah Petroniu Tănase „Chemarea Sfintei Ortodoxii” şi „Bine eşti cuvântat, Doamne – meditaţii”, ambele apărute la Editura „Bizantină”, Bucureşti, 2006, 215 şi 102 pagini.

    Unul dintre părinţii noştri duhovniceşti de mare anvergură este Protosinghelul Petroniu Tănase care s-a născut în anul 1916, în comuna Fărcaşa – Judeţul Neamţ. A fost tuns în monahism şi format în duhul călugăriei la Mănăstirea Neamţ – ctitoria Domnitorului Ştefan Cel Mare şi Sfânt din anul 1497, unde a avut marea şansă de a fi coleg cu Sfântul Ioan Iacob Românul!…
    Trăsătura de caracter esenţială a părintelui Petroniu este calitatea de a fi un iubitor şi un împlinitor al ordinii, tăcerii şi smereniei. Părintele este licenţiat în teologie dar a urmat şi studii de matematică şi filozofie. A fost membru al grupării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti – care a fost ultimul bastion de rezistenţă al intelectualităţii creştine româneşti interbelice şi care a fost distrus de către regimul comunist în 1958!…
    Dorul de desăvârşire l-a determinat şi i-a îndrumat paşii spre Sfântul Munte Athos unde se nevoieşte din anul 1976, făcând parte din a doua generaţie de monahi trimisă de către Patriarhia Română cu scopul de a revigora viaţa monahală din Schitul Românesc Prodromu!… Apreciat şi iubit, deopotrivă, atât în Grecia cât şi în România Părintele Petroniu conduce şi astăzi schitul nostru românesc şi athonit cu o luciditate, dragoste şi abnegaţie, deosebite!…
    Şi dacă vei ajunge prin acele locuri, aşa cum o fac în fiecare an foarte mulţi români, şi te va întâmpina un bătrân înalt, puţin adus acum, slăbit de asceză dar foarte binevoitor, să ştii că acela este Părintele nostru Petroniu!…
    Dar până să ajungi acolo spre a-l cunoaşte faţă către faţă şi a purta cu sfinţia sa un dialog duhovnicesc pornit din prea plinul inimii sale, sau după ce te-ai întâlnit cu el, îl poţi cunoaşte şi te poţi folosi, în sensul pozitiv al cuvântului, prin intermediul cărţilor pe care le-a scris şi care sunt foarte consistente în materie de teologie şi spiritualitate ortodoxă autentică, aceste lucrări făcând parte din seria scrierilor părinţilor noştri duhovniceşti din toate vremurile şi locurile cu dulceaţa lor spirituală, specifică!…
    Aşa se face că, iată, la prestigioasa Editură „Bizantină” din Bucureşti – prin grija Părintelui Constantin Coman, au mai apărut două carţi pline de miez, elaborate de către Părintele Petroniu, ele purtând titluri foarte sugestive şi anume: „Chemarea Sfintei Ortodoxii” şi „Bine eşti cuvântat, Doamne – meditaţii”.
    Referindu-ne la cea dintâi carte – „Chemarea Sfintei Ortodoxii” vom spune că ea a apărut cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române iar Prefaţa poartă semnătura Păr. Prof. Univ. Dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din Bucureşti. În această lucrare Părintele Petroniu nu face o prezentare sistematică sau, mai mult, una scolastică şi raţională a credinţei şi învăţăturii ortodoxe ci enunţă o gamă variată de imagini vii, secvenţe de viaţă, multe dintre ele având un caracter profund autobiografic, prin care autorul ne înfăţişează chipul şi icoana Sfintei noastre Ortodoxii. Fiind o conştiinţă vie a Ortodoxiei, a modului specific creştinătăţii răsăritene ortodoxe de a trăi relaţia cu Dumnezeu, Părintele Petroniu ne oferă cu această ocazie o serie de mărturii şi de indicii prin care ne invită să recunoaştem duhul Ortodoxiei celei autentice, frumuseţea, adevărul şi conţinutul ei doctrinar.
    „Chemarea Sfintei Ortodoxii” ne este prezentată exact aşa cum a fost trăită şi împlinită de către autor, începând cu chemarea monahală, anii de ucenicie din mănăstirile româneşti şi terminând cu chemarea Athosului, cu revelaţia trăită pe Vârful Athonului, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar trăsăturile fundamentale ale dreptei credinţe sunt minunat aşezate în pagină de spiritul cât se poate de exigent cu sine şi de ochiul pătrunzător dar discret al monahului care poartă în spatele său abia uşor îndoit nu de povara celor nouăzeci de ani, ci mai curând de povara metaniilor şi a închinăciunilor, o viaţă de om închinată exclusiv trăirii monahale, adică lui Dumnezeu.
    Părintele Tănase reuşeşte, într-un mod foarte elevat, să evidenţieze cu multă delicateţe chipul Ortodoxiei româneşti, nu al unei ortodoxii abstracte sau generale, el ne prezintă chipul unui neam ortodox, cel românesc, care este în egală măsură chipul său de monah ortodox (şi) român în care se regăseşte, şi de aceea „Chemarea Sfintei Ortodoxii” pentru Părintele Petroniu poartă chipul chemării la slujirea şi vieţuirea călugărească, în acest sens fiind foarte emoţionante relatările în care acesta descrie primii săi paşi în mănăstire şi în şcolile monahale precum şi întâlnirea sa cu colegii de generaţie şi de vocaţie. Aşadar, Părintele Petroniu Tănase aparţine unei generaţii de monahi români, cu adevărat binecuvântate de Dumnezeu, chemate să traverseze una din cele mai dificile perioade ale istoriei neamului şi a Bisericii noastre strămoşeşti, cu ascultări şi responsabilităţi ecleziastice importante, toţi aceştia primind darul unei vieţi îndelungate spre slujirea Bisericii şi a poporului nostru românesc şi spre mărturisirea credinţei ortodoxe pe care au întruchipat-o în viaţa lor.
    Vorbind puţin, în cele ce urmează, şi de a doua carte – „Bine eşti cuvântat, Doamne – meditaţii”, vom preciza faptul că este o lucrare de reflecţie şi introspecţie, de cugetare interioară a Părintelui Petroniu asupra diferitelor etape, ipostaze şi componente ale vieţii şi ale mediului înconjurător, carte ce are un profund caracter latreutic – de mulţumire, de slăvire şi de binecuvântare aduse lui Dumnezeu pentru toate darurile şi binefacerile revărsate asupra noastră, „pentru noi şi pentru a noastră mântuire” datorită proniei Sale iubitoare de oameni , daruri pe care autorul le-a receptat şi le recunoaşte din plin, din adâncul inimii şi simţirii sale smerite!…
    Cu alte cuvinte, această carte se constituie ca un crez, ca o mărturisire de credinţă adusă lui Dumnezeu din partea slujitorului său credincios care la această vârstă a ajuns la un moment al sintezelor şi al concluziilor exitenţiale şi fundamentale ale vieţii sale căci „când o pace adâncă mi se revarsă în suflet şi nici un vânt potrivnic nu o tulbură, din străfundurile inimii cu un simţământ plin de recunoştinţă se înalţă: „Bine eşti cuvântat, Doamne!”. Când chipul senin al unui frate şi cuvântul lui iubitor mă întâmpină şi inima tresaltă de duhovnicească bucurie, un glas tainic dinlăuntru murmură: „Bine eşti cuvântat, Doamne!”. În faţa Sfântului Prestol când inima se topeşte înaintea milostivirii celei negrăite a Stăpânului, un fior adânc suspină: „Bine eşti cuvântat, Doamne!” Uneori însă, nori negri şi ameninţători se ivesc pe cerul cel lăuntric şi un vânt vrăşmaş vrea să mă învăluie… Atunci cu spaimă, inima-mi rosteşte: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!”. Când piciorul şovăie şi este ameninţat cu alunecarea în prăpastie, un strigăt de ajutor izbucneşte: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!”. Când vrăşmaşul îmi dă târcoale, să mă înghită, inima înfricoşată caută pe Domnul: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!” Şi aşa, adeseori: în chilie, la biserică, la lucru, la masă, pe cale, mă văd ca la spovedania cea de taină din faţa Stăpânului şi în inimă răsună cele două refrenuri: „Bine eşti cuvântat, Doamne! Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă”.
    În încheiere aş vre doar să mai aceentuez (încă) odată, darul lui Dumnezeu ce l-a oferit acestui popor binecuvântat de El cu aceşti părinţi duhovniceşti ai Patericului Românesc printre care se numără şi Părintele Petroniu Tănase – care şi-a înmulţit şi cultivat toţi talanţii spre slujirea Lui şi a semenilor săi, ce sunt obligaţi acum, din punct de vedere moral, să-i aducă un prinos de cinstire şi de recunoştinţă materializate într-o rugăciune pentru sănătatea sa trupească şi sufletească, dacă pentru cea din urmă mai este cumva nevoie!…

    Drd. Stelian Gomboş.

  13. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » RAZBOIUL CU METANIILE IN MANA: Parintele Porfirie despre rugaciunea mintii (rugaciunea lui Iisus) – conditii si riscuri
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » “Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind….” CUM SA TRAIM CU LUARE-AMINTE IN LUME, “cu candelele aprinse”, in asteptarea Mirelui
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Raspunsuri esentiale la problemele veacului acestuia din partea regretatului mare duhovnic PETRONIU TANASE, avva care a refuzat 2 mil.$ de la Gigi Becali: “Omul sa se retraga din cand in cand, ca sa se intalneasca cu D
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (I): “Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta”
  18. Pingback: PARINTELE PETRONIU TANASE – 1 an de la intrarea in vesnicie a unui CALUGAR DESAVARSIT -
  19. Pingback: ULTIMUL INTERVIU DAT DE MARELE DUHOVNIC PETRONIU TANASE PRODROMITUL: “Daca nu ne pregatim in lumea aceasta, o sa ajungem niste nefericiti, bantuiti vesnic de pacatele pe care le-am facut” -
  20. Pingback: AVVA IULIAN LAZAR, duhovnicul schitului Prodromu: “Multumescu-ti Tie, Doamne, ca-mi ingadui sa vorbesc cu Tine!” -
  21. Pingback: PARINTELE AMFILOHIE la Sophia (audio, video): “Tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat. POCAINTA ESTE DE TEMUT DEMONILOR!” -
  22. Pingback: Parintele Petroniu Tanase despre rugaciunea inimii si confuziile privind isihasmul: CUM SE POATE RUGA NEINCETAT UN MIREAN, CE CONDITII SUNT OBLIGATORII? -
  23. Pingback: PARINTELE PETRONIU DE LA PRODROMU DESPRE TELEVIZOR SI PREGATIREA PENTRU VIATA VESNICA: “Lumea e asa de strambata si de indepartata de Dumnezeu, incat lucrurile crestinesti i se par nebunie” -
  24. Pingback: AVVA PETRONIU TANASE in amintirea ucenicilor si fratilor sai de la Prodromu: UN OM SFANT, CU DARUL DISCERNAMANTULUI SI AL STRAVEDERII -
  25. Pingback: PARINTELE IULIAN PRODROMITUL – cuvinte de folos in “Lumea monahilor”: “Stati inaintea lui Dumnezeu si graiti-I din preaplinul inimii voastre“ -
  26. Pingback: Din cuvintele de folos ale unui parinte athonit de o luminata simplitate: “SPORESTE FARADELEGEA si de aceea se apropie a doua Venire. CINE ARE MARE DRAGOSTE CATRE EA, VA FI AJUTAT DE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU. Maica Domnului are putere, dar
  27. Pingback: Din cuvintele de folos ale unui parinte athonit de o luminata simplitate: “SPORESTE FARADELEGEA si de aceea se apropie a doua Venire. CINE ARE MARE DRAGOSTE CATRE EA, VA FI AJUTAT DE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU. Maica Domnului are putere, dar
  28. Pingback: PARINTELE PETRONIU PRODROMITUL († 22 februarie 2011) | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: PARINTELE PETRONIU si CHEMAREA LA ADANCIREA VIETII DUHOVNICESTI: “Astăzi este în lume o orbire înfricoşată, o strâmbare a învăţăturii creştine. În ce hal se găseşte creştinătatea în vremurile noastre băgăm de seamă şi din faptul
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate