BOALA CEA MAI MARE A TIMPURILOR NOASTRE, PE CARE “O AVEM DE PLANS IMPREUNA”
“(…) In timpurile noastre pentru ca intunericul sa fie mai intuneric, restristea mai mare si greul mai greu, omul a fost lovit groaznic in ceea ce consta taria lui, punctul lui de sprijin in fata a toata suferinta, si anume, a fost lovit in credinta lui. Si n-as vrea sa smintesc pe nimeni, nici sa tulbur constiinta nimanui, dar am sa ma exprim totusi asa: in timpurile noastre mintea a inlocuit credinta. Sau, cel putin, a strecurat in apele limpezi ale credintei tulburarea si impartirea felurimii gandurilor.
Vreti sa aratam acest lucru printr-un mic exemplu? Iata! Expresia pe care am folosit-o mai inainte, “intelegerea cea neinteleasa” . Aceasta expresie o gasiti in cartile bisericesti mai vechi si ea exprima starea evlavioasa, credincioasa, a sufletului omenesc care cinsteste taina lui Dumnezeu. Dar in cartile bisericesti mai noi nu mai gasiti expresia aceasta, sau o gasiti, dar putin schimbata. In loc de “intelegerea cea neinteleasa” gasiti expresia “intelesul cel greu de patruns”. Simtiti diferenta? Inteles greu de patruns poate sa aiba, sa zicem, si o ghicitoare, dar, ea, mintea se straduieste si straduindu-se dezleaga intelesul acela greu de patruns al ghicitorii. Expresia noua este o forma diluata a celei vechi. Cea veche marturisea cu tarie taina, arata sfintenia si puterea tainei, de neajuns pentru mintea omeneasca, oricate stradanii ar depune ea. Taina de neajuns pentru mintea omeneasca, dar cunoscuta de inima credincioasa. Pe cand expresia cea noua parca ar sugera ca un efort al ratiunii, al mintii, ar putea sa ia in stapanire taina. De aceea aceasta transformare a acestei expresii mi se pare ca poate ilustra o schimbare ce s-a petrecut, schimbare despre care v-am vorbit, ca mintea a tins sa inlocuiasca credinta.
Nu vreau sa spun ca cei care s-au ocupat cu reeditarea unor carti bisericesti, Ceaslovul, acatistiere, carti de rugaciuni, au tradat cu buna stiinta textul cel vechi. Chiar mi se pare ca de multe ori prea mult ne indreptam atentia in directia aceasta, in afara, umplandu-ne de banuieli, de osandiri, de tulburari, uitand de dusmanul cel dinauntru. Poate prea mult ne temem ca ne va fi furata credinta de niste tradatori ai ei si in inima noastra ne despartim de cei pe care ii socotim asa, tradatori ai credintei si cumva ne impartim in doua tabere: noi si ei.
Dar eu as vrea sa ma refer la o stare a mintii, la o stare a lucrului omenesc pe care mi se pare ca o avem de plans impreuna. Exemplul pe care vi l-am dat a fost totusi ales la intamplare, si el nu este esential, dar starea aceasta a lucrului omenesc cred ca ne priveste pe toti, cred ca ea trebuie sa fie spre luarea-aminte a noastra, a tuturor. Si cu privire la aceasta sa stiti ca oamenii sfinti, oamenii duhovnicesti ai veacului nostru au tras, ca sa spune asa, un semnal de alarma. Starea aceasta a fost diagnosticata de ei. Aceasta stare este boala cea mai mare, este suferinta cea mai mare a sufletului omenesc in timpurile noastre. Sau, din cauza acestei stari ii este greu omului de astazi sa se apropie de intelegerea cea neinteleasa a suferintei.
Dar sa vedem cum diagnosticheaza oamenii duhovnicesti, imbunatatiti, sfinti, ai timpului nostru aceasta stare. Cuviosul Paisie Aghioritul spune:
Iar parintele Dionisie Ignat de la Colciu, marele duhovnic roman, care a trait 80 de ani in muntele Athos, spune si dansul:
“Din multa iscodire a mintii si inaltare si parere, piere credinta. Se retrage din suflet. Un ucenic l-a intrebat pe Batranul sau cand va veni sfarsitul. Si Batranul a raspuns: cand se va inmulti mintea. Si asta o vedem astazi”, zice Parintele Dionisie.
Sfantul Ignatie Briancianinov, cu mai bine de 100 de ani inainte de acesti doi cuviosi Parinti, catre jumatatea secolului al XIX-lea, a observat cu durere o prefacere primejdioasa a vietuirii crestinesti si a scris pe larg despre faptul ca se vede cum crestinii tot mai mult pierd intelesul cel adevarat al vietuirii crestinesti. Se vede cum tot mai mult valorile umanismului si rationalismului inlocuiesc in viata lor Descoperirea dumnezeiasca si Traditia. Sau spus mai de-a dreptul, Sfantul observa cum vechiul mod de viata, in ascultare de dumnezeiestile porunci, ascultare din dragoste, in simplitatea inimii, acest mod de viata incepe sa se stinga si apare un mod de viata nou, modul de viata al omului care-si cauta voia lui, se ghideaza numai dupa simtirea lui, numai dupa intelegerea lui. Toate acestea Sfantul le vede, asa cum si sunt, toate le vede ca pe o lepadare de credinta, ca pe o apostazie, ca pe inceputul implinirii cuvintelor profetice ale Sfantului Apostol Pavel: Antihrist nu se va arata pana nu va veni mai intai lepadarea de credinta.
Deci Parintii duhovnicesti, oamenii sfinti ai timpului nostru, ne vorbesc despre aceasta slabire, sau despre aceasta pierdere a credintei. Ea este mai greu de observat pentru ca imbraca forme mai subtile decat in trecut, uneori se deghizeaza chiar in hainele credintei.
Sfantul Teofan Zavoratul spune despre timpurile din urma:
Deci, slabirea sau pierderea credintei este suferinta cea mai mare, este boala cea mai mare a sufletului omenesc in timpurile noastre. Sau, putem sa spunem si altfel: din pricina slabirii credintei este omul atat de neajutorat, uneori zdrobit, in timpurile noastre, in fata suferintei. Pentru ca slabind credinta, el nu se mai poate mangaia, nu se mai poate impartasi din comoara intelegerii celei neintelese pe care o ofera biserica si in care au aflat mangaiere parintii nostri. (…)
(transcrierea unei mari parti a conferintei parintelui Arsenie Muscalu de la Man. Cornu, despre suferinta – Campina, martie 2010)
Legaturi:
- Parintele Arsenie Muscalu despre formarea duhovniceasca in vremea noastra (I)
- Parintele Arsenie Muscalu despre formarea duhovniceasca in vremea noastra (II)
- OARE NOI AVEM CREDINTA?
- OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre logica lumeasca si simplitatea duhovniceasca
- Cuv. Paisie Aghioritul: Evlavia Il induioseaza pe Dumnezeu
- Sarea Ortodoxiei si surogatele formalismului
- IPS Averchie, mentorul Cuviosului Seraphim Rose despre MAREA APOSTAZIE
- Cuv. Seraphim Rose: ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?
- FERICITUL SERAPHIM ROSE despre Ortodoxia milei lucratoare si a durerii inimii VS. “super-ortodoxia” celor cu inimile reci si inraite
- Suntem convertiti cu adevarat?
- VLADICA AVERCHIE TAUSHEV DESPRE CUM POT APOSTAZIA INSISI CEI CARE SE CRED LUPTATORI PENTRU “ORTODOXIA ADEVARATA”
- Parintele Serafim Rose denunta viclenia cea mai mare care ameninta Biserica de azi: „noul crestinism” umanist, ecumenist si lumesc
- Parintele Dionisie de la Colciu ne avertizeaza asupra vremurilor noastre si asupra pericolelor ecumenismului
“Fiul risipitor”
“Pilda aceasta numai Dumnezeu o putea spune;caci limba omeneasca nicicand n-a putut cuprinde in mai putine cuvinte,mai simplu si mai profund toata tragedia omului,peste care El revarsa un ocean de iubire si intelepciune.Toti ne recunoastem in acest fiu risipitor,cazut de la cinstea de fiu al lui Dumnezeu,pana la “rangul”unui
porcar decazut si cu sufletul in zdrente.
Tatal I-a respectat partea de avere,desi o avea in dar,I-a respectat darul libertatii,in baza caruia omul poate sui nebanuite trepte ale desavarsirii,dar poate cobora si pana la cea mai grozava desfigurare morala.
[….]
Fapt este ca oricat ar fi cineva de cufundat in ticalosie,oricat iad ar avea in suflet,oricate turme de porci ar avea zugravite pe obraz,Dumnezeu crede totusi in fiul sau,omul,si el nu este cu desavarsire pierdut.
Noi obosim asteptand intoarcerea unui copil,a unui frate,a unui tata betiv,(a unui Parinte plecat in Cipru),dar Dumnezeu nu descurajeaza.Dumnezeu te urmareste cu iubirea Sa indurerata,in orice tara te-ai duce.Iubirea e ca Dumnezeu:nu are hotare.Unul din Sfintii Parinti o spune limpede:”Iisus urmareste pe toti oamenii,oricat fug de departe,sa-i ajunga si sa-i intoarca acasa,Si asta face pana la sfarsitul lumii.”
Pilda aceasta,a fiului pierdut,ne trezeste un arzator interes sa stim:care poate fi cauza,pentru care omul ajunge sa piarda chipul lui Iisus din faptura sa si sa apara in locul lui chipul lui Iuda?
Cunoastem decaderi cu rasunet:
Solomon-despre care spune Scriptura ca era “cel mai intelept dintre fiii rasaritului”-ajunge din cauza femeilor sa-si dispretuiasca templul si pe Iehova si sa cada in credinte ratacite.
Faust-un fiu din epoca moderna-incheie contract cu diavolul sa-si dea sufletul pentru vesnicie,in schimbul unei clipe,despre care sa spuna:”stai clipa,esti prea frumoasa!”
Deci cauza desfigurarii omului sta in cautarea gresita a fericirii sale in lucrurile acestei lumi.Faptura omului,ca fiu al lui Dumnezeu,are cevadin infinitatea Tatalui sau,care nu se satura,nu numai cu roscovele porcilor,dar nici cu nimic altceva,decat cu desavarsirea lui Dumnezeu.E atat de mare sufletul omului-dupa obarsia sa-,cat numai Dumnezeu Il poate umple.
Cu orice altceva de-ai incerca sa-ti saturi sufletul,nu faci altceva decat sa ti-l ingustezi pe masura dorintei urmarite:asta-i desfigurarea lui!Cu alte cuvinte renunti la inrudirea ta cu Dumnezeul nemarginirii si te lipesti de ceea ce multi Parinti ai Bisericii o izbesc cu o vorba aspra:”curva lume”.
Sa fii in lume,dar totdeauna mai presus de lume.
Nu ingusta rostul vietii numai la idealuri pamantesti!
Implinestele si pe acelea,dar totdeauna fii mai presus de ele!
Din cauza nestatorniciei lor,a conflictelor cu rautatea si infirmitatea lumii,trebuie sa-ti asiguri viata in Dumnezeu,care nu te minte,cum te minte mai sus pomenita lume.
Iata ce insemneaza sa-ti “vii intru sine”:momentul cel mai de pret din viata ta pamanteasca,adica sa te regasesti in adevarata ta fire si apoi sa te “scoli”din rosturi marunte(draga mea fina fugita in Cipru cu Parintele)si sa te intorci ACASA,in “bratele parintesti”ale lui Dumnezeu,Tatal tau(Tatal vostru)si Tatal nostru,care-ti va gati tie o “cina de taina”.
Nu-i mirare ca,fara gasirea acestui rost al vietii,altul nu-i gasesti,-si fara rost nu te poti suferi.
Gasit-ai comoara aceasta in tarina vietii tale?
Daca da,ai gasit Imparatia lui Dumnezeu;iar semn ca ai gasit-o e bucuria nestavilita,care te face sa spargi deznadejdea oricarui deceptionat al lumii,sa-i aprinzi si lui un ideal in inima,si sa-l duci:in inima ta,Cerului,bucurie mare!”
“Acesta e pozitia carturarului care L-a intrebat pe Iisus:”care e cea mai mare porunca din Lege?”
Se vede ca avea carturarul indoielile lui…
Iisus Ii raspunde la intrebare,rezumand Legea in cele doua porunci:iubirea de Dumnezeu si cea asemenea acesteia,a iubirii de oameni,pe care Iisus le unifica….
Cautarea lui Dumnezeu,urmarirea lui Dumnezeu,potrivit cu fiecare facultate in parte si cu toate unificate e o porunca initiala sau fundamentala.
Carturarul a “confirmat”raspunsul Mantuitorului,cam din oarecare “superioritate”a omului care-si permite sa cantareasca pana si raspunsurile lui Dumnezeu.
Iisus,vazand ca are cumpana critica si deosebeste bine porunca iubirii de practicile jertfelor,I-a zis:”Nu esti departe de Imparatia lui Dumnezeu”…
Enigmatic cuvant.Poate tocmai de aceea cuprinde o multime de raspunsuri.
Intre oamenii sortiti potopului si Noe din corabie,nu erau la mijloc decat suta de ani,cat a lucrat Noe corabia,in ochii lor,si grosimea corabiei.Intre cele cinci fecioare intelepte si cele cinci nebune,diferenta era o aprovizionare de ulei.Intre cei doi talhari de pe cruce,diferenta intre destinele lor vesnice erau doar cateva cuvinte.Carturarul avea Imparatia lui Dumnezeu in fata si vorbea cu ea,dar n-o vedea de ochi.
Nu era departe de Imparatia lui Dumnezeu,dar nu era in Imparatie.
Ce folos ca,urmarit de o fiara,scapi pana la usa unei case de adapost din padure,dar n-ai avut grija sa iei cheia de acasa.
Iar Iisus e nu numai cheia,ci si usa Imparatiei de scapare.
……
Fara Revelatia lui Dumnezeu in Iisus Hristos,si fara angajarea in toate consecintele concrete ale acestei Revelatii,carturarii raman aproape pe dinafara de Imparatia lui Dumnezeu.”
-”Cuvinte vii”-Parintele Arsenie Boca-
HRISTOS A INVIAT!
DE boala aceasta vom scapa (zic eu)daca vom lucra la cultivarea virtutilor daruite de Dumnezeu prin Sfantul Duh.
Ce vom castiga? Daca de pilda luam – DRAGOSTEA-putem dobandi acelasi castig pe care l-au avut ucenicii Luca si Cleopa in drumul spre Emaus.Domnul Iisus cand S-a facut ca merge mai departe,ar fi plecat de la ei fara sa se lase recunoscut ,daca ei nu L-ar fi rugat DIN DRAGOSTE PENTRU UN STRAIN IN NEVOIE,sa petreaca noaptea cu ei.Astfel,ucenicii inainte de a-L recunoaste,inimile lor au luat foc,izvorat atat din dragostea Mantuitorului cat si din dragostea lor de care nu stiau.
Nu-mi da cuvinte Doamne,fara lacrimi,
Nici rugaciune fara plans stingher,
Cu fapte bune Doamne,sa iti tot mangai
Ingerii din cer.
Cu fapte bune ingerii din lume sa ii imbrac
Caci sunt desculti si goi;
Sa le dau hrana,slujbe si altoi de adapost,
Din mila Ta,anume nu-mi da cuvinte Doamne,
pe ales.
Ci fapte bune-n care sa te cante,
Cei ce nu au nimic…n-au nici cuvinte.
Tu, singurul al lumii inteles
Binecuvinteaza-ne Bunule PARINTE!
Adevărat admin.Marea durere a timpului nostru împotriva căreia este greu de luptat (și la nivel personal). La nivel general însă este cu atât mai greu, din pricina generalizarii și adâncirii ei până la “cerecetarea știinţifică” unanim acceptată la nivelul cel mai înalt. Condamnarea pe faţă duce cum bine sa spus la separare. Noi și ei. Zelul schismatic și supercorectitudinea aici își găsesc ușor argumentaţie și putere. Mare durere. Este cu neputinţă să prezinţi situaţia fără ca să nu fii catalogat și situat între aceștia. Credinţa știinţă însă își urmează cursul nestingherită. S-a despărţit de “rușinea misticistă”. Pentru că a fost o vreme în care credinţa ORTODOXA, nu onora, nu împodobea ca acum cu cinste academică, ci era sub oprobiul tuturor. Atunci era greu de dus “rușinea ” de a fi credincios (pe faţă) ptr. că ortodoxia era declarată și (bineînţeles) considerată sinonimă cu prostia cu incultura și bigotismul. Acest lucru îl arată foarte limpede parintele N. Steinhardt. Acum s-a scăpat de această rușine. Ortodoxia a devenit știinţă, cultură, cauză de onoare etc. Rușinea a rămas să o poarte cei ce par fundamentaliști, rigoriștii și traditionaliști, chiar dacă nu sunt nici extremiști, nici lipsiţi total de dragoste și care și fac dovada că au înţeles și bine riscul supracorectitudini și radicalismului exclusivit.Nu vreu să spun mai mult și ce am spus este umila mea pare ce nu o socot ( ca tot ce am spus până acum) fără greșeală și fără acceptarea tuturor criticilor. Cer iertare lui Dumnezeu și tuturor.
Mă simt dator cu o precizare la comentariul anterior. Părintele Nicolae nu suporta adevărata prostie ( ptr.că acolo era împinsă cu succes atunci ortodoxia) pe care sfinţia sa o pune în evidenţă și care era și este cu adevărat rușine și vinovăţie. M’am folosit de spusa părintelui pentru a arăta cum era privită atunci ortodoxia, pe care sfinţia sa cu siguranţă și-o dorea fără așa ceva, după cum ne’o dorim și noi în această privinţă.
[ Nota: postarea asta a mea mi se pare scandaloasa de-a dreptul, nu
insist deloc sa fie postata, chiar am indoieli, iar daca o
postati, va rog sa nu includeti aceasta nota, fireste… 🙂
(ma gandesc insa ca se potriveste aceasta miscare de trupe cu
subiectul articolului de fata…) ]
Boala asta timpurilor noastre e unul din lucrurile subliniate in
documentarul despre Sf. Munte facut de americani. La discutia cu
Pr. Iakovos, reporterul se mira ca parintele se roaga in permanenta,
chiar si in timpul discutiei lor. Conform intorsaturii pe care au
luat-o lucrurile in vest, definitia carteziana a existentei umane a
devenit ratiunea intelectuala. Omul e om in masura in care se sprijina
pe abilitatile sale intelectuale si le cultiva cu precadere. Paul
Evdokimov parca spunea intr-una din cartile sale “sa fii astazi
considerat inteligent inseamna sa intelegi totul si sa nu crezi
nimic”.
La noi, dupa cum i-a replicat foarte frumos Cuv. Sofronie Saharov lui
Descartes, spunem “Iubesc, deci exist”, iar o masura a iubirii fiind
rugaciunea, putem spune “Starui in rugaciune, deci exist”, lucru care
l-a mirat pe american…
In sfarsit, sunt multe care se pot spune si s-au spus despre asta,
revenind insa la problemele care ni se ridica in viitorul apropiat, am
auzit destul de recent de mai multe initiative (aparent separate, cel
putin fizic, in America si in Grecia) in cadrul Bisericii, venite din
anumite cercuri mai ‘academice’, de a adopta teoria evolutiei cu toata
seriozitatea. Cel putin Dr. Kalomiros (care a publicat si articole
ziditoare) credea ca poate justifica teoria asta a evolutiei din
scrierile Sf. Parinti, si gresea aici, dupa cum a aratat fara indoiala
Cuv. Serafim Rose. Acum insa, linia de baza, din cate am inteles eu
oarecum din auzite, e de a admite ca traditia Sf. Parinti a fost
anti-evolutionista in spirit (adica incompatibila cu ideile
evolutioniste, caci Sf. Parinti mai vechi nu au scris impotriva
“teoriei evolutiei”, care nu aparuse), dar se spune ca Traditia
Patristica in aceasta privinta este gresita, se vehiculeaza idei cum
ca sfintii s-au bazat pe stiinta timpului lor cand au interpretat
Cartea Facerii, si ca au facut astfel greseli…, pe care aceste
grupuri din Biserica se grabesc acum sa le corecteze. Am auzit si de
articole pe tema asta de tipul “O gresala ermeneutica la Sf. Vasile
cel Mare”, am aflat ca Biblia trebuie re-interpretata in lumina (!!!)
‘adevarurilor’ stiintifice de azi, caz in care teoria evolutiei este
propovaduita de Biblie daca o interpretam bine, dupa Septuaginta! Nu
vreau sa spun prea multe din ghicite, am auzit de site-ul grecesc
http://www.exeldim.bravehost.com/ , si am auzit de nume semnificative
din clerul Bisericii Greciei care ar suporta acest site (nu dau nume,
pentru ca eu n-am vorbit cu persoanele respective, nici n-am vazut
articole de-ale lor sustinand clar idei de genul acesta, asa ca sper
ca zvonurile auzite sa se dovedeasca in mare parte, daca nu in
totalitate, false). Poate unii dintre frati, care stiu greceste, pot
confirma/infirma cele spuse mai sus. Sunt si eu curios sa aflu mai in
detaliu ce se petrece, in linii mari totusi (se spune ca site-ul e
imens printre altele, eu nu pot verifica nici asta prea bine, nestiind
greceste). Sa spui ca Biblia are nevoie de ajutorul stiintei moderne
pentru a fi interpretata corect, ca Traditia Patristica e gresita, ca
Sf. Vasile cel Mare nu prea stia sa interpreteze Biblia (despre care
stim din viata Sf. Ioan Gura de Aur ca sta (impreuna cu acesta) in
fata tronului lui Dumnezeu, unde nu toti fericitii locuitori ai
raiului au acces), mi se pare cel mai clar semn de cancer
duhovnicesc. Cat mai e de aici pana la lepadarea de credinta? (sau,
poate am putea zice, ‘care credinta?’, de vreme ce ‘adevarul’ e
revelat de stiinta moderna…)
Doamne fereste Biserica Ta!
@ Silviu:
Am lasat si nota-disclaimer totusi 🙂 Poate macar asa trezeste interesul spre a fi citit comentariul 🙂
Foarte interesanta postarea lui Silviu, scandaloasa (indeed) este doar initiativa adoptarii in cercurile unei Biserici ortodoxe (cu atat mai mult a Greciei) a teoriei evolutiei (sub orice forma ar fi definita aceasta). Singura evolutie sau mai bine zis involutie este cea a firii omului tot mai decazuta si mai pervertita…
@Silviu
”(…) se spune ca Traditia Patristica in aceasta privinta este gresita(…)”
Dar oare despre lucrarea parintelui Serafim Rose, ”Cartea Fascerii, Crearea Lumii si omul începuturilor” n-au auzit?
Cât despre filmul facut de americani la Athos, mie mi-a lasat un gust amar.
Se simte fina ironie din spatele tuturor mirarilor ”inteligente” ale yankeilor.
@Alta Alina
Culmea e ca, dupa cum am spus in mesaj, sunt constienti de ceea ce
spune Traditia Patristica in aceasta privinta. Va sa zica, ei nu mai
spun ca Dr. Kalomiros cum ca Sf. Parinti de fapt prevesteau aceasta
descoperire epocala, ci mai rau: Sf Parinti credeau intr-o lume
tanara, incompatibila cu ‘adevarul de nezdruncinat al teoriei
evolutiei’, numai ca Sf. Parinti gresisera… din mai multe puncte de
vedere. Mai mult, teologii de acum, inarmati cu aceste adevaruri
stiintifice, sunt mai in masura decat sfintii din vechime sa
interpreteze si Biblia->Geneza, ceea ce se si grabesc sa faca.
Mi se pare ca si cei care au postat la
http://orthodoxwiki.org/Evolution
sunt tot din grupul cu pricina cumva, dupa tonul folosit, si dupa
afirmatii de tipul: “Compatibilists hold that science and theology are
compatible and view them as complementary revelations of God.”
(accentul pe ultimele 4 cuvinte) Daca ne uitam numai pe acest site,
vedem ca inclina in favoarea ‘compatibilistilor’, si incearca sa
portretizeze creationistii ca ‘impotriva stiintei’ pe de o parte, iar
pe de alta parte, incearca sa prezinte persoane ca Sf. Luca al Crimeei
(si, in trecut, si pe Ips Hierotheos Vlachos, desi l-au sters de pe
lista de la o vreme, probabil sfintia sa a protestat!) drept
‘compatibilisti’. Daca cititi afirmatiile Sf. Luca din articolul cu
pricina, vedeti ca spune doar ca nu are probleme cu stiinta, si asta
trebuie inteleasa in contextul vietii Sf. Luca, in care bolsevicii
veneau cu fel de fel de pretexte aiurea impotriva credintei. Sf. Luca
nu sustine deloc cum ca stiinta e o ‘revelatie complementara a lui
Dumnezeu’. As zice ca daca e asa, atunci si Sf. Grigorie Palama a cam
zbarcit-o in disputele sale cu ereticul papist, ca in cazul acesta
Varlaam ar fi avut si el, complementar, dreptate. (fireste, asta e o
aberatie). Apoi, in al doilea rand, mai e si strambarea adevarului
in ceea ce-i priveste e creationisti, care nu spun ca cele doua
subiecte sunt contradictorii, ci ca parte din ceea ce se prezinta
drept stiinta astazi e foarte chestionabila, chiar gresita dpdv
stiintific. In sfarsit, sa nu intram in detalii…
E foarte trist. Imi vin in minte vorbele Sf. Antonie cel Mare care,
dupa ce i-a ascultat pe ereticii veniti la o discutie a spus ca
vorbele lor sunt mai rele ca otrava…
Despre ce au citit si ce n-au citit, nu prea stiu (nu stiu daca l-au
citit pe Cuv Serafim Rose, dar stiu ca in multe ‘tabere’ din America i
se sta impotriva sistematic, dupa cum i s-a stat impotriva si
parintelui sau spiritual, Sf. Ioan Maximovitch), dar cred ca unii
dintre ei au citit cartea Pr. Serafim si se pregatesc s-o “demonteze
sistematic”! Despre articolul in care Cuv Serafim raspunde aberatiilor
Dr. Kalomiros, stiu aproape sigur ca ii pregatesc o replica
usturatoare…
Despre documentar, sunt de acord ca pe undeva ar putea razbate o
oarecare nota ironica, superioara, din partea producatorilor, dar pe
de alta parte mi se pare o minune documentarul asta, aproape la fel de
mare/misterioasa ca Hitler fiind protectorul Sf. Munte. Mi se pare ca
au aratat cat se poate de corect o multime de aspecte ale Ortodoxiei
si ca au dat exemplu clar de dedicatie a vietii lui Dumnezeu, astfel
incat poti sa-i arati filmul asta unui protestant/catolic de oriunde
si apoi sa-l intrebi daca mai sustine ca si-a dedicat si el viata lui
Hristos… Mi se pare cea mai buna introducere video a Ortodoxiei (si
mei e si scurta, 30 min!) facuta vreodata. Nu pot sa nu ma gandesc la
vorbele Sf. Ioan Maximovitch, care fiind intrebat de Cuv Serafim de ce
nu vine sfarsitul, caci s-a auzit deja de crestinism in toate
colturile lumii, Sf. Ioan i-a spus ca mai intai trebuie propovaduit
crestinismul in mod corect, Ortodox, apoi va veni sfarsitul.
Sfantul Luca al Crimeeei, daca nu ma insel, era medic , de asta nu avea probleme cu stiinta.
Stia el unde s-o plaseze in sistemul spiritual al valorilor….
Inteleg ca cei care tin acel site opereaza cam ca protestantii: scot din context afirmatii ale unor sfinti si le interpreteaza in favoarea compatibilitatii, de parca ar fi primit ordin sa faca compatibile creationismul si evolutionismul. Doar e un site de referinta unde multi teologi isi arunca ochii si culeg informatii ca sa le picure in urechile celor care le asculta predica, nu?
Doamne fereste ! Unde s-a ajuns!
Nu mi se pare deloc relevant filmul despre Athos pentru un protestant. Iti va raspunde ca fiecare intelege in felul lui sa-si dedice viata lui Hristos. Si va intreba pe unii ca noi, ca mine, mirean, eu de ce nu fac ca cei de la Athos, daca doar asa te dedici Lui.
Eu una am cunostinte preotestanti (români) de a caror ratacire nu pot sa spun ca nu-mi pasa, dar din cate ii cunosc, nu vor sesiza decat ironia din acest film.
,,Intelegerea cea neinteleasa” difera de ,,Intelesul cel greu de patruns”. Prima expresieface referire la Dumnezeul cel de Taina , Ascuns, nevazut , si totusi cei care L-au cunoscut IL INTELEG, totul este la indemana LUI sau EL este Atotputernic.,,Intelesul cel greu de patruns” poate sa insemne si greutatea intelegerii minunilor savarsite de creator, spre exemplu un om care a fost in coma cateva luni si se face bine.Sau un copil sanatos nascut de o mama bolnava si care o vindeca si pe ea, e dificil sa intelegi caile domnului care uneori nu sunt netede , drepte,ci intortochiate.