“Brâncoveanu a ales moartea, nu umilința, nu calea comodă, nu lepădarea de suferință. Noi azi ce facem?”. MISTIFICAREA IUBIRII CREȘTINE “ÎN VREME DE PANDEMIE” versus JERTFA SFINȚILOR BRÂNCOVENI – o abominație de neînțeles pentru “credinciosul” contemporan. “Asta vreți pentru copiii voștri? MASCA PE FIGURĂ ȘI FRICA ÎN SUFLET? De ce vrei să mori, fără să trăiești?”
Ivona Boitan:
Ieri am fost cu toții pioși, cu Brâncovenii, am roșit clădiri, am aprins candele și am făcut spectacole. A circulat roată, roată sintagma ”să știți c-a murit creștin Brâncoveanu Constantin”. Bun, deci a murit. A ales moartea, nu umilința, nu calea comodă, nu lepădarea de suferință. Noi azi ce facem? Întreb și eu așa, noi azi ce cale alegem? Ați sărit (…) în sus când a zis Cristi Puiu că dacă ni s-ar cere să mergem în mâini, am face-o. Așa e, am face-o, și ne-am și îmbrăca în hlamida iubirii de aproapele, ”o fac ca s-o protejez de mama, că-i bătrână”, pe bunicul etc. Nu mai merg să-i văd decât rar și atunci de la distanță. Asta e iubirea de aproapele, întreb pentru un Prieten. Asta ne-a cerut? ”Lumea va înceta să existe când nu vor mai fi cărări între oameni” spun Sfinții Părinți.
Mergem mai departe. Zicem că-L iubim, că ne încredem în El și credem în El, și tremurăm. Pentru ce? Ne e frică de moarte, de boală, de chin? Nu dorim să ne întălnim cu Maica Domnului, cu Sfinții? Vrem doar să-i slăvim de aici, dar să ne întâlnim cu ei cât mai târziu s-o putea? Cine decide dacă trecem prin asta, dacă nu El? Cine? Și dacă El decide, cum ne putem noi feri cu o masca de 5 lei făcută pe un genunchi al unui adolescent din China sau Taiwan, pe care ne-o punem cu mâini murdare pe față, pe care nu o schimbăm la timp, în care ni se adună respirația și transpirația? Bine, poate fi făcută și-n Europa, că tot la fel ne protejează. Deci, de ce ne e frică? De moarte, că nu suntem convinși că ne mântuim? Sigur, nu trebuie să-L ispitim. Dar să nu-L ispitești asta înseamnă: să porți masca, să nu-ți vezi părinții, să-ți fie frică să-ți îmbrățișezi un prieten, să te gândești la tine nu ca la o creație a Lui ci ca la o bombă biologică cu ceas? Cum ar putea El dori asta?
Ne trezim să aruncăm cu oprobriul în turci, ba că l-au ucis pe Brâncoveanu, ba că au luat Sf. Sofia. Eu zic să dăm cu oprobriu în medicii (cei mai mulți, că deh, și printre ei sunt oameni proști care nu pricep nimic, care tac, deși știu că lucrurile nu sunt așa cum sunt comunicate), care pun protocoalele înaintea omului și lasă pacienții să moară, în judecătorii care judecă după cum le-o cântă buzunarul, în preoții care înspăimântă lumea în loc să fie păstori, în țăranii români (unii dintre ei) care de dragul unei recolte pun chimicale, în profesorii care dorm pe ei și profită de pandemie ca de un concediu prelungit (sunt și din ăștia!), în toți cei părtași la distrugerea poporului român, în frunte cu primadonele bine cunoscute, care nu ratează o apariție la TV și care comunică agramat, încâlcit și cu atât mai înspăimântător.
Asta vreți pentru copiii voștri? Masca pe figură și frica în suflet? „Fiind băiet păduri cutreieram”, asta-i copilăria, nu o mască pe moacă și distanță de două brațe între ei. Nu vi-i omorâți cu bună știință. Există o șansă să mori de această boală, lovit de mașină, mușcat de vreo insectă, de vreo alergie neștiută…. întrebarea e: de ce vrei să mori, fără să trăiești?
Citeam acum câteva zile un dialog între două doctorițe care spuneau cum ar trebui tratați oamenii în funcție de felul în care ”cred” sau nu cred în virus, mască etc. Și că cei care sunt ”negaționiști” (ce termen de toată jena…) să nu fie tratați, să li se refuze tratamentul. Deci nu mai contează dacă ai contribuit la sănătate, o viață, lună de lună, ci să te supui, să crezi.
Întreabă-te cu mintea ta. Masca aceea, cât de bună poate fi, cât te poate ajuta, proteja etc și pune în balanță toată viața ta cu asta. Merită? Desigur că nu. Oricare dintre noi poate trage oricând ”paiul scurt”. Asta e viața. Fără garanții, fără plasă de salvare. Plasa de salvare apare doar dacă faci din viața ta un circ.
Revenind la Brâncoveni. Și ei l-au tras, paiul scurt, din invidia celor din jur, cu ajutorul unor delatori (exact ca-n ziua de astăzi) sub privirile Europei (idem) și… și l-au asumat. Oare nu le-a fost frică? Oare nu aveau și ei instinct de supraviețuire? Sigur că aveau. Dar n-au vrut să poarte mască.
[…]
PS: Când vom picta în biserici primii sfinți cu mască, mă întreb? Când le vom pune bebelușilor măști? Unde tragem linie?
***
Bogdan Alexandru Duca:
Stau și tot rumeg de ceva vreme la o chestiune….
E vorba de chestiunea falsei bunătăți, a falsei iubiri, care ne este livrată nouă, creștinilor, în această epocă.
Un fenomen interesant: omul fără Hristos nu este un monstru, ci, de multe ori este un om cumsecade, plin de compasiune, politic e preponderent adept al unei stângi compasionate, egalitare.
De la hippie la hipster, constanta e aceeași, o blândețe tâmpă, uneori high și o bunătate frustă.
În schimb, în Creștinism vezi un spirit mai rece, mai rațional, uneori chiar mai dur. Sunt și comunități din astea, mai de hippies creștini, dar ele sunt cele mai sensibile, paradoxal, la secularizare.
Acolo însă unde se ține creștinismul cât mai cu grijă, e iubire, dar e o iubire matură, de tată/mamă/frate/soră, trecuți prin viață, care știu ce contează. Și care nu se tem să certe și să și bată la fund când greșești.
Cu vreo doi ani înainte de isteria covid s-a lansat (chiar cu aplauze din partea unor clerici și teologi creștini) filmul ”Silence” (regia lui Scorsese, blabla), despre creștinii din Japonia secolului al XVII-lea.
Eroul principal al filmului este pus de persecutori să aleagă: se leapădă de Hristos? Sau vor fi executați toți credincioșii creștini de sub păstorirea lui?
În aplauzele criticilor și publicului de la film, eroul principal se leapădă și devine un samurai european cumsecade, cu nevastă, casă și respect social.
Iar omul contemporan, de la regizor la spectator, îl aplaudă ca pe….un creștin autentic, de fapt. Căci… a salvat vieți.
Acum, cu isteria covid, în numele unui risc infim de a muri de coronavirus, ni s-a cerut să facem ceva ce nu s-a mai întâmplat: să întrerupem cultul divin public.
Bisericile au muțit, comuniunea ecleziastică și euharistică s-a suspendat, viața creștină a devenit ceva de sufragerie, iar toate aceste lucruri au fost celebrate ca fiind ceva wow: am „salvat vieți”.
2000 de ani de Creștinism ne arată altceva: viețile care se pierd pentru Domnul, acelea se salvează.
Martiriul Brâncovenilor ar fi văzut acum chiar de către oameni care merg pe la biserici, o abominație și o atrocitate. Cum, tu, tată, să îți încurajezi copiii să moară și nu să facă un act formal de lepădare de Hristos ca să trăiască?
În 2000 de ani de Creștinism am pus tot timpul pe Domnul înainte. Și asta ne-a obligat, pe noi, creștinii, să cultivăm o iubire matură față de lume, de aproapele și departele nostru.
O iubire aspră în care prioritatea o are Dumnezeu.
O iubire matură, care știe tot timpul că scopul omului nu este acela de a nu muri, ci că scopul omului este acela de a învia spre viața cea adevărată.
O iubire matură în care perspectiva rațională (cum ar fi acceptarea rațională a morții ca parte din viață, curajul acceptării bolii, conștientizarea primatului libertății față de orice securitate – vedeți cartea Exodului pentru asta) bate pe cea emoțională.
***
Eu nu vreau să renunț la propria mea umanitate păstrând „distanța socială” față de cei dragi mie, refuzând să sărut icoane, să mă împărtășesc la comun, căci de asta spunem împărtășanie și comuniune….
Și nu doar că nu vreau eu, dar ce mai rămâne din umanitate dacă distrugem cărările dintre oameni?
Ce umanitate mai e aceea, în care, sub pretextul foarte nobil de a proteja pe cineva să nu facă o gripă (ce în majoritatea cazurilor mai e și asimptomatică, adică treci prin ea sănătos) distrugi tocmai conexiunea inter-umană și conexiunea dintre om și Dumnezeu?
Ce viață este aceea în care bucuria este umbrită de spectrul unei tuse? În care ne înstrăinăm de aproapele și de Dumnezeu, cu ”distanța socială” și cu frica că facem o gripă?
Toată istoria frumoasă a umanității a stat sub semnul acestui mic curaj al omului de a fi alături de aproapele său. Toată istoria urâtă și sângeroasă a societății poate fi citită ca o istorie a igienei ca instrument social și politic.
Nu am cum să uit ce explozie de ură a fost împotriva oamenilor care au decis să facă un grătar….
Pentru noul fascism sanitar, ideea de comuniune și comunitate e un pericol, dacă desigur nu e în online, unde poate fi controlată și cenzurată.
***
Kris Angel:
Gânduri la căderea întunericului peste lume
1. Dictatura este posibilă doar atunci când frica de lume şi de CEZAR este mai mare decât Dragostea față de Dumnezeu.
2. Rolul DISTANȚEI SOCIALE în aceasta inginerie socială a noii lumi.
Există în psihologia socială un concept numit INTERACȚIUNEA SIMBOLICĂ. Practic, interacțiunea simbolică este o negociere a înțelesurilor lumii între indivizi. Pe scurt, individul dobândeşte o anumită reprezentare simbolică a lumii, o anumită semnificație despre lucruri, pe care o prezintă altor indivizi în societate. Acei indivizi vin şi ei cu propria lor reprezentare simbolică. Astfel, începe un proces de negociere a înțelesurilor, sensurilor şi reprezentărilor lumii. Din aceasta negociere reiese discursul simbolic comun al întregii lumi, o reprezentare comună/colectivă a lumii, un cod comun. Reprezentarea colectivă va influența în mod direct sensurile si întelesurile pe care indivizii mai tineri le vor dezvolta cu privire la lume iar procesul continua la nesfârşit şi se numeşte INTERACȚIUNE SIMBOLICĂ.
Distanța socială a suspendat procesul interacțiunii simbolice (sau l-a minimalizat), deoarece, datorită ei, oamenii nu mai pot interacționa. Din punct de vedere al teoriei comunicarii, au aparut câteva bariere majore ale comunicarii: distanța socială, măştile şi FRICA.
Pe fondul blocarii interacțiunii simbolice, au fost lansate în lume noi simboluri şi noi reprezentări care parca vin de nicăieri. Toate aceste simboluri şi reprezentari (pe diferite paliere) au o esență anti-creştină. Ele au fost lansate, inserate sau injectate în sufletul colectiv al lumii şi vor alcătui NOUA INFRASTRUCTURA a oricarei viitoare interacțiuni simbolice. Vechile reprezentări simbolice ale lumii nu vor putea folosi noua infrastructura.
Pentru impunerea noii infrastructuri simbolice, fiecare individ uman este expus în mod repetat la un fenomen de disonanță cognitivă, la un conflict axiologic. Acest conflict creează rupturi de constiința la nivelul individului, generând o stare de schizoidizare sau schizofrenizare a oamenilor, de tipul: “EUHARISTIA este medicamentul suprem, dar nu ai voie să te impartasesti” sau “În Potir îl găseşti pe Hristos Însuşi, dar nu ai voie să te împărtăşeşti cu aceeaşi linguriță, căci poți lua boli de la alții”. Aceste perechi cognitive disonante/contradictorii au rolul de a slăbi infrastructura simbolica veche ortodoxa prin cauzarea unei SCHIZOFRENII DE GRUP.
3. MĂRTURISIREA e singura cale de ieşire din capcana antihristică a schizofreniei colective. Scoateți Sabia Mărturisirii şi tăiați orice duh necurat care vrea să pună Potirul în Lanțuri!
4. Dacă nu Mărturisim, vom rămâne cu bisericile goale, pentru că NOII CREDINCIOŞI care vin pe noua infrastructura conceptuală/simbolică nu vor putea menține o credință vie.
5. Antihriştii nu riscă revenirea covârşitoare a românilor în Biserici şi reînvierea ortodoxiei. Prin urmare, nu vor permite nici Sărbătoarea Sfintei Cruci, nici Sărbătoarea Sfintei Parascheva, nici Sărbătoarea Sfântului Andrei si nici Crăciunul.
6. De distanța socială nu mai scapam prea curand pentru ca antihristii nu vor risca revigorarea vechii simbolistici ortodoxe. Ne vor ține departe unii de alții pentru că IZOLAREA este cea mai bună cale de a preveni REVOLUȚIILE.
Virusul ăsta atacă plămânii, iar antirihriştii nu ne vor lasa să respirăm AER CURAT, ne pun măşti pe CHIP atât la propriu, cât şi la figurat.
7. Nici pădurile nu vor mai putea oferi adăpost.
Un bun prieten mi se plângea că nu prea mai poate dormi noaptea. Locuieşte lângă pădure, dar aude un zumzet permanent pe parcursul nopții. Un zumzet ca de drone. Am intrebat şi alti oameni locuind în alte părți. Cațiva mi s-au plâns şi ei că nu mai pot dormi noaptea din cauza aceluiaşi zumzet. Se pare că există un zgomot de fond, care vine dinspre padure. De la unii am aflat ca maşini militare au fost văzute în anumite zone de pădure. Mă intreb: oare nu cumva se fac aplicații militare cu drone, deasupra pădurilor României pentru scenariul în care credincioşi ortodocşi îşi vor căuta refugiul şi rezistența acolo? Cine ştie…
Legaturi:
***
Cine va vrea sa isi scape sufletul (viata) il (o) va pierde.
1. Nu mai pot cu masca.Ieri m-am certat cu o doamna la o clinica de oftalmologie.Ma sufocam pur si simplu,ca nu,sa stau cu masca peste nas.
Pur si simplu nu mai pot..Inteleg ca le e frica,dar prostia intotdeauna m-a deranjat maxim..
2.Filmul Silence e o mizerie..e bine realizat si jucat,dar e o mizerie
3.Anarhia cuprinde deja totul,ca un cancer generalizat.Daca nu as sti ca exista Dumnezeu,nu cred ca as mai rezista..