PILDA SFINTILOR MARTIRI BRANCOVENI PENTRU NOI, in predica Parintelui Tudor Ciocan (audio, text): RUSINAREA DE DUMNEZEU, FRICA DE OAMENI si COMPROMISURILE ne imping la DESPARTIREA DE HRISTOS: “Degeaba iti supravietuieste neamul, daca iti pierzi mantuirea. Ce conteaza mai mult, SUPRAVIETUIREA mea in lumea aceasta sau vesnicia?”
„Preacucernici parinti si frati crestini,
De Adormirea Maicii Domnului a fost nascut Constantin Brancoveanu Voievod si tot de Adormirea Ei a fost martirizat. El si baietii lui, toata succesiunea, toti mostenitorii lui de parte barbateasca si Ianache sfetnicul, care era si el casatorit cu una dintre fetele lui Constantin. Atunci cand vedem acest martiriu din epoca moderna, nu putem sa nu ne gandim la faptul ca poporul nostru a putut sa zamisleasca si mucenici. In taina si in smerenie au fost multi mucenici pe acest pamant si prin ei ne-am primit credinta; si prin ei s-a pastrat credinta. Pentru ca Biserica are nevoie de succesiune apostolica pentru ca sa poata exista, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie arhierei care sa transmita harul de la unul la altul din generatie in generatie, iar harul nu se transmite in lipsa Dreptei Credinte. Dar intr-adevar, Biserica este sustinuta de sangele martirilor si de rugaciunile cuviosilor. (Tot astazi, in paranteza fie spus, este pomenit la Manastirea Varatec, Cuviosul Iosif, un ucenic al Sfantului Paisie de la Neamt – a murit la inceputul Sec. al XIX-lea).
Si cand ne uitam la ei, la Brancoveni, ne dam seama ca se poata sa fii deodata si putere lumeasca si sa ai perspectiva crestina asupra vietii. As pune chiar intr-o oglinda un alt Sfant contemporan cu Brancoveanu si chiar foarte drag noua: Sfantul Antim Ivireanul, cel care, venind din partile Georgiei, aici si-a desavarsit lucrarea sa carturareasca si arhiereasca si care a fost la randul lui martirizat la cativa ani dupa Constantin Brancoveanu. Inainte de a fi martirizat, fusese afurisit de Patriarhia de Constantinopol.
Vedeti? Se intampla ceva in lume: suntem chemati la a ne indumnezei. Si pentru asta trebuie sa ne straduim mereu sa cultivam in noi desprinderea de lumea aceasta, ne-indulcirea de lumea aceasta. Indiferent ca suntem foarte bogati sau foarte saraci, totdeauna lumea aceasta are ceva care ne va atrage, pe fiecare dintre noi, pentru ca suntem lumesti. Dar trebuie sa ne luptam cu aceasta pornire a noastra de a fi prea ancorati in lumea aceasta incat nu care cumva, de dragul lumii acesteia sa pierdem vesnicia. Deci iata cum puterea lumeasca a putut avea o perspectiva dumnezeiasca asupra vietii: reprezentantul puterii lumesti. Dupa cum, invers, din diferite motive, in momentul respective, cand Sfantul Antim Ivireanul a trebuit sa fie prigonit de catre aceeasi putere lumeasca, cumva Patriarhia de Constantinopol s-a supus puterii lumesti si l-a afurisit, fara motive reale; ca dovada ca, iata, acum il cinstim ca sfant si ca dovada ca s-a si ridicat la un moment dat aceasta afurisenie. Pentru ca se intampla lucrurile acestea: cei care ar trebui sa fie duhovnicesti, uneori, ajung si ei sa fie omenesti, sa nu se mai calauzeasca dupa idealul pe care-l propovaduiesc – pe care-l propovaduim – si sa ne calauzim dupa alte interese. Si nu vorbesc la persoana a treia, ci vorbesc la persoana intai singular: sa nu mai traiesc cu adevarat cu gandul la Dumnezeu, sau acest gand sa fie undeva in mine, umbrit de alte ganduri omenesti: frici omenesti, interese omenesti. Si atunci, in loc sa fiu ce ar trebui sa fiu, de fapt sunt prins in lumea aceasta; in loc sa traiesc duhovniceste, asa cum propovaduiesc si asa cum am harul, de fapt sunt prins in interesul lumii acesteia. Sau cum spune, chiar astazi, Evanghelia de astazi, care se citeste la mucenici, in loc sa ma rusinez de Tatal, de Dumnezeul Cel Ceresc, raman mai degraba cu frica de oameni. Asa incat frica aceasta de oameni sau raportarea la oameni – nu cumva sa-i tulbur pe oameni – devine dominanta in sufletul meu. Daca devine dominanta in sufletul meu, atunci nu mai sunt omul cel nou, ci, de fapt, ceea ce este dominant in sufletul meu este omul cel vechi, care in veci nu se va putea mantui.
Ce s-a intamplat la Constantin Brancoveanu este exact invers: el care avea puterea lumeasca, atunci cand si-a pierdut aceasta putere n-a incercat sa faca ORICE compromis ca sa o redobandeasca. Ba din contra, cand i s-a propus ca macar copiii sa traiasca – si-asta insemna ceva, insemna ca are aceasta nadejde ca in copii i se va continua numele in istorie in lumea aceasta – n-a fost de accord sa se lepede nici el nici baietii sai de credinta crestina, avand deplina constiinta a faptului ca in istorie numele sau nu va mai continua in lumea aceasta, fiindca nu mai avea urmasi de parte barbateasca. Dar totodata, avand in vedere si avand deplina constiinta a faptului ca istoria asta nu conteaza raportat la vesnicie. Degeaba iti supravietuieste neamul, daca iti pierzi mantuirea. Si din contra, iata ca desi nu are urmas de parte barbateasca, numele lui a strabatut istoria si o va strabate pana la sfarsitul veacurilor, atata timp cat va exista poporul acesta al nostru si atata timp cat vor exista crestini ortodocsi in lumea aceasta. Asa incat trebuie sa fim cu luare aminte la ce compromisuri facem, pana unde ingadui compromisul, cat de mult imi afecteaza compromisurile pe care le fac esenta sufletului meu? Bineinteles ca esenta lui din punct de vedere ontologic nu se poate schimba. Dar tot ceea ce fac eu, fie ca este bine, fie ca este rau, pune o amprenta pe acest suflet al meu si il formeaza sau il deformeaza. Il formeaza pentru Imparatia Cerurilor sau il deformeaza pentru Imparatia Cerurilor.
E o lupta pe care o are de dat oricare dintre noi – si nu numai o lupta a muceniciei, desi ar trebui sa fim pregatiti oricare dintre noi pentru mucenicie – dar macar o lupta in a nu ne rusina de Cuvantul Lui Dumnezeu atunci cand trebuie sa il spunem in fata oamenilor. Sau cand trebuie sa-L marturisim in fata oamenilor. Sa nu ma rusinez atunci cand eu postesc si cei din jurul meu nu postesc, sa nu ma rusinez sa-mi fac o cruce in fata bisericii atunci cand ceilalti se uita stramb, sa nu ma rusinez ca vin la Sfanta Impartasanie cand ceilalti imi spun ca ma imbolnavesc si ii imbolnavesc si pe ei. Sa nu ma rusinez sa spun cu adevarat celui care ma conduce ceea ce cred sincer, daca aceasta credinta a mea sincera este intemeiata pe Evanghelie; daca nu este intemeiata pe Evanghelie, atunci trebuie sa-mi corectez eu viata mea si trebuie sa ma asez exact dupa Evanghelie: daca eu traiesc intr-un pacat, atunci, evident, Evanghelia ma invata, Sfanta Scriptura, Sfanta Biserica, prin preoti, prin arhierei, prin tot ce stiu din Vieti de sfinti, ma invata sa traiesc crestineste. Dar daca am aceasta constiinta sincera si smerita, a vietuirii mele crestinesti, a faptului ca alegerea mea este cea potrivita Lui Hristos, atunci sa nu ma rusinez de ea, sa nu ma rusinez din pricina oamenilor, sa nu-mi fie frica de consecintele a ceea ce marturisesc, pentru ca spune Mantuitorul ca “nu voi veti marturisi, ci Duhul Cel Ceresc, Duhul Sfant va grai prin gura voastra atunci cand veti fi dusi inaintea conducatorilor”. Si ne spune ca vom fi prigoniti si vom fi dati afara din sinagogi, adica din adunari si ne mai spune ca se va minti mult si vom fi prigoniti mintindu-se mult din pricina Numelui Lui, pentru ca Il marturisim pe El.
Aceasta o invatam de la Constantin Brancoveanu, o invatam de la orice mucenic, dar in mod special astazi de la Constantin Brancoveanu: ce conteaza mai mult, supravietuirea mea in lumea aceasta sau vesnicia? Supravietuirea facand orice compromis sau a trai in vesnicie pentru Hristos, chiar daca in lumea aceasta se alege praful de mine si de neamul meu? Ceea ce este cu adevarat vrednic de admirat la Brancoveanu este ca aceasta optiune a lui nu s-a facut in primele secole crestine, cand exista o anumita inflorire a martiriului, cand crestinii voiau sa fie martiri, in primele doua-trei secole cand incepuse prigoana si mai ales in secolul al treilea-al patrulea cand a fost prigoana maxima impotriva crestinilor, stiau ca se boteaza si multi dintre ei se botezau dorind sa fie mucenici. Vedeti ca dupa atatea secole, paisprezece secole din perioada aceasta a marilor persecutii si crestinismul se mai inmuiase si aceasta dorinta de martiriu nu mai era asa generala. Multi, cei mai multi dintre crestini, asa cum suntem noi, ne-am trezit crestini, am fost botezati crestini si ne-am trezit in aceasta Biserica, nu am ales singuri sa fim in aceasta Biserica, ci parintii nostri si nasii nostri au ales ce e mai bine pentru noi si bine au facut. Dar nefiind propria alegere de maturitate, nici asumarea crestinismului nu mai era atat de puternica si de profunda cum a fost in primele veacuri. Si nemaifiind atat de profunda asumarea, bineinteles ca nici sufletul nu mai este atat de unit cu Hristos cum era cel al crestinilor din primele veacuri. Mai usor intra ceva intre suflet si Hristos pentru noi, pentru ca alegerea noastra de a fi crestini nu este o alegere de maturitate, ci este o alegere din copilarie. Daca alegerea noastra de a fi crestini devine o alegere de maturitate, atunci, evident, nimeni si nimic nu ma va mai putea desparti de Hristos, nicio autoritate lumeasca, nicio autoritate care pare sfanta, dar este tot lumeasca. Asta a facut Brancoveanu, la 1714, la inceputul secolului al XVIII-lea: a reusit sa aiba aceasta dragoste de Hristos, incredere in Hristos, adanc intemeiata in sufletul sau. Astfel incat nimic nu l-a putut desparti de Hristos. Mult mai greu sa fii crestin atat de profund in lumea moderna, decat la inceput.
Sa fim deci cu luare aminte: el a putut face lucrul acesta si a facut-o pentru el si pentru copiii lui si a facut-o pentru fiecare dintre noi. Si acum se roaga pentru fiecare dintre noi. Ne plangem ca nu avem conducatori lumesti de o astfel de anvergura duhovniceasca, dar avem rugatori in cer pentru noi. Tot ce avem noi de facut este sa fim cu luare aminte la pilda lor si sa cerem mijlocirea lor pentru noi – a Sfantului Brancoveanu Constantin, a fiilor sai si a lui Ianache – prim-ministrul, practic. Ii avem mijlocitori, sa nu-i ignoram, deoarece cu rugaciunile lor, dar si daca incercam sa ne asumam aceasta relatie cu Hristos in deplinatatea ei, vom putea cu adevarat sa traim crestineste si vom putea cu adevarat sa marturisim pe Hristos, vom putea cu adevarat sa fim fii ai Lui Dumnezeu inca din veacul acesta. Si chiar daca in veacul acesta vom avea de suferit, vom fi mangaiati de aici, de aceasta incredere a noastra in Hristos, de prezenta noastra in Hristos si a sfintilor Sai, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu in viata noastra si, mai ales, vom putea fi cu ei in vesnicie. Amin!”
Legaturi:
FAMILIA DE MUCENICI A BRANCOVENILOR – KILOMETRUL 0 AL DEMNITATII ORTODOXE ROMANESTI
Sfintii Martiri Brancoveni: “Vreau sa mor crestin. Loveste!”
***
CEARTA CRESTINULUI CU LUMEA: Incorporand lumea sau intrupand Evanghelia?
Duminica tuturor sfintilor: URMAREA LUI HRISTOS, ALEGERILE DUREROASE SI MARTURISIREA LUI INTREAGA
A SPUNE CA 2+2=4 SAU DESPRE MARTURISIREA SI LEPADAREA ADEVARULUI INCOMOD
***
https://www.atitudini.com/2020/08/parintele-valerian-grecu-va-veni-iarasi-o-prigoana-dar-in-unitate-spargi-zidurile-balaurului-care-a-coborat-pe-pamant/?fbclid=IwAR0eGoPBZwfAo4PX8Lv6b6OBJjLQibZYUPw015iPJI85I5IfWKaS5hZZBbo
https://www.facebook.com/100044623521399/posts/182554529908663/?extid=UaTpyjahOhHzeGIU&d=n distribuiți fraților!