CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste
Apropo de Duminica tanarului bogat…
„… Se pune azi o întrebare importantă: Ce se poate face pentru tinerii ortodocşi? Nu cumva mulţi dintre ei îşi pierd credinţa şi se îndepărtează de Biserică?
Răspunsul multora la această întrebare sunt dansurile, picnicurile, întâlnirile sociale. Dar acesta e un răspuns lumesc, ca şi cum adunarea oamenilor laolaltă ar fi un scop în sine, sau o scurtă rugăciune şi o mică cuvântare ar fi de ajuns pentru a face reuniunea «religioasă» sau «creştină». Insă lucrurile acestea trec şi se uită, şi nici unul nu este cu mult mai creştin pentru ei…”
“… Este cu atât mai îngrijorătoare situaţia tineretului de azi ce se îndreaptă spre sectari. Eu cred că protestanţii şi catolicii (ca şi ortodocşii), plini de entuziasm «ecumenic», nu sunt foarte serioşi; ei sunt prinşi de curentul la modă, a cărui atracţie este, în esenţă, superficială şi fară nimic duhovnicesc. Dar sectarismul nu este ceva ce ţine de modă; cei ce se îndreaptă spre el o fac ca persoane individuale şi pentru pricini ce pot fi complicate şi confuze, dar cu toate acestea ei tânjesc după ceva autentic duhovnicesc. Pentru aceşti oameni, dacă află despre Sfânta Ortodoxie, mai există nădejde…”
“… Alaltăseară am întâlnit întâmplător un grup de tineri ortodocşi vorbitori de engleză, care alcătuiesc un grup de sine stătător. Nu ştiu de ce m-au invitat, dar a fost un bun prilej de a afla ce viaţă au alţi ortodocşi. Răspunsul este: nici una. Moarte totală. Sunt sinceri, au intenţii bune; dar, pur şi simplu, nu au de la ce porni. Nu numai că nu sunt pregătiţi pentru hrana duhovnicească, dar aproape că nu sunt pregătiţi nici pentru lapte. Am să-ţi povestesc despre ei data viitoare când ne mai vedem… Nu vom fi în concurenţă cu ei, căci planurile lor nu trec de înţelegerea „inter-ortodoxă” şi studierea „tradiţiilor” ortodoxe la nivel elementar; dincolo de asta, interesul lor este vag ecumenic, dar nu misionar…”
Vezi integral la: MINUNATA FRATIE A PARINTILOR SERAFIM ROSE SI GHERMAN. Ce putere are ravna sincera si curata pentru Ortodoxie si ce inseamna fratietatea adevarata in Duh…
***
Cei morti duhovniceste si cei care “stiu mai bine”
[…] Printre închinători se numărau oameni care erau ca şi morţi din punct de vedere duhovnicesc. Iată ce scria Părintele Serafim despre doi tineri ortodocşi veniţi din Sacramento pentru o vizită de câteva ore:
„Sunt tipici pentru confuzia duhovnicească în care se află tinerii din ziua de azi, şi doar faptul de a fi ortodocşi nu i-a ajutat, pentru că cei din jurul lor sunt oameni care au ajuns «să se obişnuiască» cu credinţa şi nu i-au învăţat să o păstreze cu scumpătate. Băiatul cel mai tânăr dorea să rămână mai multe zile, însă s-a temut. Poate că această primă cunoştinţă cu o mănăstire ortodoxă îi va ajuta să-şi afle calea de întoarcere către adevărata credinţă. Părintele Serafim a stat de vorbă cu ei şi au cântat împreună Paraclisul Maicii Domnului” .
Un alt închinător se afla într-o stare asemănătoare, însă din cu totul alte motive. Era un convertit la Ortodoxie, care trecuse prin religiile orientale şi petrecuse câteva luni pe Mount Shasta, înainte de a petrece un an şi jumătate în Mănăstirea din Boston, după care s-a căsătorit. După cum consemna Părintele Serafim în Cronica sa, omul acesta
„venise în California în primul rând pentru a revizita Mount Shasta, nădăjduind să-i reîntâlnească pe foştii lui tovarăşi într-ale ocultismului – dar în zadar. I-ar «plăcea» să se aşeze într-un orăşel ca Muntele Shasta, însă îşi dă seama cât este ceva nerealist – şi totuşi nu pare a fi lucid, ci cumva apatic: a intrat sub ascultarea totală a unui duhovnic şi nu i-a mai rămas nimic pentru sine. Familiile noastre ortodoxe din «orăşelele» californiene stau cu mult mai bine”.
Aplicarea greşită a duhovniciei făcuse din acest convertit exact ceea ce Vatican II reuşise să facă dintr-un călugăr romano-catolic care a vizitat schitul. Călugărul era bun la inimă şi generos, era un creştin minunat, însă, după cum nota Părintele Serafim, părea „plictisit şi stins, de parcă cineva i-ar fi spus: «Războiul s-a încheiat şi l-ai pierdut»” .
Părinţii făceau tot ce ie stătea în puteri pentru a reaprinde scânteia în cei ce o pierduseră. Insă nu forţau lucrurile – nu căutau să pună vin nou în burdufuri vechi (Lc. 5, 37). De pildă, atunci când un aspirant la călugărie a plecat fără a se fi arătat prea interesat de ceva anume, Părintele Serafim scria:
„Nu am căutat să-i dăm o prea mare doză de insuflare, ştiind din experienţă că omul trebuie mai întâi să o dorească liber şi cu înfocare, ca să-i poată fi de un oarecare folos” .
Oricât de răbdător şi de neobosit era Părintele Serafim cu sufletele aflate în suferinţă, care căutau adevărul întru simplitatea inimii, totuşi nu-i plăcea să-şi piardă timpul cu oameni care urmăreau doar „să se joace de-a ortodoxia”, să încerce un alt gust al creştinismului. După cum am văzut deja, diletantismul era coşmarul Părintelui Serafim. El observase că Ortodoxia are tendinţa de a-i respinge pe cei ce cred că ei „ştiu mai bine”.
La 29 august 1975, trei fraţi de mănăstire anglicani vizitară schitul. Cu un an în urmă îşi întemeiaseră propria mănăstire într-o casă închiriată.
„Pravila lor”, scria Părintele Serafim, „încă nu este cu totul pusă la punct. Pare a fi un soi de pravilă anglicano-benedictină, însă «dezvoltată» destul de liber.
Auzindu-i că ei simt că rădăcinile lor sunt în «creştinismul celtic» (toţi trei erau englezi get-beget), părinţii le vorbiră bucuroşi despre Sf. Cuthbert şi despre alţi sfinţi apuseni – descoperind însă că ignoranţa lor despre aceşti sfinţi este la fel de totală ca şi ignoranţa în privinţa creştinismul răsăritean…
Sâmbătă dimineaţa, la 17/30 august, Părintele Serafim i-a dus la Schitul Sf. Ilie şi apoi în susul drumului, pentru a discuta cu ei şi a le răspunde la întrebări.
Nu au pus prea multe întrebări şi, evident, nu au fost prea încântaţi când au auzit că: «Ortodoxia este răspunsul căutărilor voastre; dobândiţi-o, şi toate celelalte vi se vor adăuga». Era vădit că doreau un creştinism şi un monahism făcut de ei, astfel încât să se simtă «confortabil» în el, după cum ei înşişi o spuseseră în repetate rânduri”.
(…)
Unii dintre închinătorii mănăstirii erau din jurisdicţii ortodoxe necanonice, adică neavând legătură canonică cu Biserica. Dacă închinătorii se aflau într-o asemenea situaţie doar fiindcă doreau ei cu tot dinadinsul să aibe o ortodoxie croită „după propriile păreri”, părinţii nu puteau face mare lucru pentru ei. Dacă, dimpotrivă, starea lor se datora unor împrejurări nefericite sau ignoranţei, atunci părinţii le dădeau tot ce le stătea în puteri…
(Vezi integral la: CUVIOSUL SERAFIM ROSE (†2 SEPTEMBRIE 1982) si “noii inchinatori ai Americii”)
***
Imaturitate si duh lumesc versus nazuinta spre viata ortodoxa integrala
[…] Întorcându-se acasă din vizita la Etna, Pr. Serafim scria că „mlădiţa Ortodoxiei creşte bine acolo“. Altundeva nota că obştea „până acum pare să se dezvolte destul de bine pentru a păstra o insulă de Ortodoxie“.
Această nouă mlădiţă a Frăţiei i-a îndemnat pe părinţi să cugete la principiile obştilor ortodoxe laice, în special cele ce au vieţuit în condiţii moderne. Într-un articol pentru Cuvântul Ortodox Părintele Serafim s-a inspirat din învăţăturile şi pilda părintelui Adrian (devenit atunci Arhiepiscopul Andrei) spre a stabili aceste principii.
“Esenţa adevăratei vieţi ortodoxe este buna-cinstire (sau blagocestia) [evlavia, n.n.], care, după definiţia Stareţului Nectarie, întemeiată pe etimologia cuvântului, înseamnă «a cinsti ceea ce este al lui Dumnezeu». Este ceva mai adânc decât simpla învăţătură dreaptă: este intrarea lui Dumnezeu în orice aspect al vieţii, al unei vieţi trăite în cutremur şi în frica lui Dumnezeu… O asemenea atitudine produce vieţuirea ortodoxă, care nu cuprinde doar obiceiurile şi purtările exterioare caracteristice creştinilor ortodocşi, ci întregul nevoinţei duhovniceşti conştiente a omului pentru care Biserica şi rânduielile ei sunt centrul a tot ceea ce face şi gândeşte. Experienţa împărtăşită, conştientă, a acestui mod de vieţuire, centrat pe dumnezeieştile slujbe zilnice, produce autentica obşte ortodoxă, cu simţămintele ei de seninătate, bucurie şi linişte lăuntrică. Neortodocşii şi chiar mulţi dintre creştinii ortodocşi neconştientizaţi deplin abia dacă îşi pot închipui ce este această experienţă a comuniunii, fiind înclinaţi să o excludă ca pe ceva «subiectiv», dar cel ce a participat cu toată inima la viaţa unei adevărate comunităţi ortodoxe, monahală sau laică, nu se va mai îndoi niciodată de realitatea acestui simţământ ortodox“.
Chiar după publicarea articolului, părinţii au citit nişte scrisori adresate lui Alexei de un ortodox din Grecia, având ca temă comunităţile ortodoxe. „Le-am găsit cât se poate de interesante”, scria Pr. Serafim acestui om.
„Noi înşine ne-am gândit mult la această problemă, iar noul număr din Cuvântul Ortodox cuprinde câteva din ideile noastre despre acest subiect. […] Dar nu e cu putinţă să ne exprimăm pe deplin prin tipar asupra temei menţionate, fiindcă ortodocşii sunt pur şi simplu prea imaturi – ideea de «comunitate ortodoxă» este foarte atrăgătoare, dar aproape nimeni nu e conştient sau gata pentru greutăţile şi jertfele cerute de punerea ei în aplicare şi, prin urmare, nu avem decât experimente fără speranţă şi dezamăgiri…
Totuşi, dacă am fi realişti şi nu am aştepta de la o comunitate laică tot atât de mult ca de la una monahală, aceasta ar fi o alternativă posibilă pentru zilele noastre, şi chiar una foarte importantă. Viaţa într-o parohie ortodoxă obişnuită din ziua de azi, în atmosfera anormală a unei mare oraş, cu o mulţime de ispite nemaiauzite până acum, nu este normală pentru Ortodoxie. Cunoaştem un preot plin de zel din New Jersey, cu o turmă foarte mare, cu mulţi tineri; dar el spune că duce o bătălie dinainte pierdută. Tinerii sunt cu el în biserică câteva ceasuri duminica şi poate şi sâmbătă noaptea şi cam un ceas sau două sâmbăta la orele de catehism, iar restul săptămânii sunt supuşi unor influenţe opuse în şcolile de stat, la televizor etc. Dorinţa de a avea o atmosferă în care Biserica să joace un rol mai însemnat în viaţă şi să aibă mai multă influenţă asupra copiilor este o dorinţă ortodoxă cât se poate de firească, şi nu ceva «ciudat» sau un semn de «înşelare», cum par să creadă mulţi”.
(…)
La câţiva ani după moartea părintelui Serafim, Alexei îşi amintea:
„Nu o dată Pr. Serafim mi-a scris/spus: «Să nu cumva să înveţi ruseşte. Dacă o să ştii ruseşte, vei auzi toate bârfele şi vei fi ispitit să iei parte la ele. Şi să nu intri în nici un consiliu parohial. Fugi de politica parohială ca de ciumă!» Fireşte că eu şi familia mea am fost încurajaţi să luăm parte la Liturghie în diferite parohii şi să primim Sfintele Taine, dar am fost descurajaţi să participăm la alte activităţi parohiale care, simţea el, m-ar fi abătut de la «chemarea» ce credea că-mi fusese trimisă de Dumnezeu, adică de la lucrarea misionară prin scris, învăţat şi publicat. Ca urmare, mulţi laici ruşi mă numeau «de rit vechi»!“
„Comunitatea din Etna nu este în nici un caz o comunitate cu totul «ideală» sau «experimentală»; ci mai curând o dezvoltare naturală în nişte condiţii speciale, deosebit de favorabile pentru o autoconservare ortodoxă – fireşte, cu condiţia ca zelul şi ardoarea ortodoxă de temelie să fie prezente încă de la început, în mod paradoxal, cea mai mare binecuvântare a acestei comunităţi este faptul că se află departe de o parohie ortodoxă – ceea ce i-a silit să iasă de pe făgaşul pe care merg atâţia ortodocşi de astăzi care iau ca pe un lucru de la sine înţeles tot ceea ce ţine de Biserică, socotind că altcineva «are în sarcină» Biserica şi slujbele etc. Aceşti oameni au fost siliţi să facă ei înşişi slujbele şi astfel le-au îndrăgit cu mult mai mult; iar greutăţile prin care trebuie să treacă spre a ajunge la un preot şi a primi Sfânta Împărtăşanie sunt aşa de mari încât păstrează cu scumpătate acest privilegiu şi efectiv îşi lucrează mântuirea cu frică şi cutremur. Fireşte, noi americanii mai avem şi binecuvântarea ca tot ce ţine de Ortodoxie să fie nou pentru noi şi deci preţios – fiece nouă traducere a Vieţii sau slujbei unui sfânt este pentru noi o nouă descoperire, şi cu atât mai mult dacă putem participa noi înşine la ea“.
Într-o scrisoare către Alexei, Pr. Serafim scria:
„Ar trebui să-I mulţumeşti lui Dumnezeu din toată inima pentru că ai prilejul să trăieşti retras şi independent, acolo unde Ortodoxia poate intra cu adevărat în viaţa ta de zi cu zi”.
Iar într-o altă scrisoare, comentând revista Nikodemos:
„Ne bucurăm să vedem cum sămânţa autenticei Ortodoxii prinde rădăcini şi dă mlădiţe, deschizând o «dimensiune» a vieţii ortodoxe ce nu prea s-a văzut până acum în America: o ortodoxie laică, dar care nu e lumească, care caută rădăcinile mai adânci şi simte că nu se poate acomoda cu lumea; care nu se mulţumeşte a fi ca toţi ceilalţi, doar cu «un punct de vedere ortodox» asupra a tot ce se petrece; care caută răspunsuri la Părinţi, nu la întrebări academice sau teologice, ci la întrebări legate de felul cum să trăiască. Se întrezăreşte aici o ortodoxie ce nu este pur şi simplu «adăugată» stilului de viaţă american, ca apoi să-şi ceară scuze şi să devină pe înţelesul neortodocşilor, «acomodându-se» ca o a patra religie majoritară, ci mai curând o ortodoxie ce preschimbă viaţa, face ca poporul ortodox să fie sminteală lumii şi creşte pe temeiul propriilor principii, separat de lumea din jur, rămânând totuşi sănătoasă şi normală în sine“.
Însă, în acelaşi timp, Pr. Serafim şi-a dat seama cât de fragile sunt aceste preţioase comunităţi mici şi cu câtă putere încearcă diavolul să le slăbească şi să le distrugă.
„Fără o nevoinţă duhovnicească constantă şi conştientă”, scria el, „chiar şi cea mai bună viaţă sau comunitate ortodoxă poate deveni o «seră», o atmosferă ortodoxă artificială în care manifestările exterioare ale vieţii ortodoxe sunt doar «degustate» sau luate ca atare, în vreme ce sufletul rămâne neschimbat, fiind relaxat şi în largul său, în loc să rămână încordat în lupta pentru mântuire. O, cât de des se întâmplă ca o comunitate, devenind prosperă şi renumită, să-şi piardă preţioasa osârdie şi unimea cugetului din primele zile de grele încercări! Nu există o «formulă» a unei vieţi ortodoxe cu adevărat plăcute lui Dumnezeu; orice lucru exterior poate deveni fals; totul depinde de starea sufletească, care trebuie să fie una de cutremur înaintea lui Dumnezeu, având legea Dumnezeiască în faţa ochilor în orice domeniu al vieţii, punând cu cinstire cele ale lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă în orice clipă”.
(vezi integral la: “O ORTODOXIE LAICA, DAR CARE NU E LUMEASCA…” sau: Cum putem aduce mireasma pustiei in lume?)
GENERATIA “EU“ SAU NARCISISMUL “DUHOVNICESC”
“Crestinul trebuie sa fie diferit de lume, deasupra lumii nefiresti, anormale, de astazi, si acesta trebuie sa fie unul din lucrurile fundamentale pe care sa le stie ca o componenta a educatiei sale crestine. Altminteri nu are nici un sens sa ne numim crestini – cu atat mai putin crestini ortodocsi.
Abordarea gresita ce se afla la extrema opusa este una care ar putea fi numita falsa spiritualitate. Pe masura ce traducerile cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca devin tot mai disponibile, si un vocabular ortodox de lupta duhovniceasca pluteste tot mai mult in atmosfera, apare un numar crescand de oameni ce vorbesc despre isihasm, Rugaciunea lui Iisus, viata ascetica, stari inalte de rugaciune si de cei mai inaltati Sfinti Parinti ca Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama si Sf. Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fim constienti de aceasta parte cu adevarat inalta a vietii duhovnicesti ortodoxe si sa ii veneram pe marii sfinti care chiar au trait-o; dar daca nu avem o constienta foarte realista si foarte smerita a cat de departe suntem de viata isihasta noi, toti cei de astazi, si cat de putin pregatiti suntem chiar si sa ne apropiem de ea, interesul in ea va fi doar inca una din exprimarile universului nostru de plastic [artificial], centrat asupra sinelui. „Generatia-eu devine isihasta!” – este ceea ce incearca unii sa faca astazi; dar in realitate adauga doar un joc nou numit „isihasm” atractiilor Disneyland-ului (…)
Voi mai accentua inca o data ca ambele extreme trebuie evitate – atat desertaciunea lumeasca cat si super-spiritualitatea – dar aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa avem o constiinta realista a cerintelor legitime pe care ni le ridica lumea, sau ca ar trebui sa incetam a respecta si a primi povatuirea marilor Parinti isihasti si a folosi rugaciunea lui Iisus noi insine, pe masura propriilor stramtorari si putinte. Trebuie doar sa fie la nivelul nostru, aici, jos, pe pamant. Ideea este – si este una absolut necesara supravietuirii noastre ca si crestini ortodocsi in ziua de azi – ca trebuie sa constientizam situatia noastra ca si crestini ortodocsi astazi; trebuie sa constientizam cu profunzime ce fel de timpuri traim, cat de putin stim si simtim cu adevarat Ortodoxia, cat de departe suntem nu doar de sfintii vremilor de mult trecute, ci chiar de crestinii ortodocsi obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de acum o generatie, si cat de mult trebuie sa ne smerim doar ca sa supravietuim ca si crestini ortodocsi in ziua de astazi.(…)
Prin urmare, atitudinea noastra, incepand din acest moment, trebuie sa fie cu picioarele pe pamant si normala. Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale vietii noastre, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de evadare si al refuzului de a fi confruntat cu realitatile de multe ori neplacute ale lumii care ne inconjoara. O ortodoxie care este prea exaltata si prea mult cu capul in nori apartine unei sere si este incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de mantuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este extrem de cruda si raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le primeasca“.
(vezi mai mult la: Ortodoxia confortabila si inchipuita sau DESPRE ISPITELE GENERATIILOR RASFATATE)
***
Nota noastra:
Este, si dupa perceptia noastra, o adevarata drama a vremii noastre, modul in care duhul lumesc atotstapanitor a reusit sa perverteasca si sa deturneze chiar nevoile sufletesti si cautarile spirituale cele mai sincere ale noilor generatii de la noi (in special cele nascute sau doar formate dupa 1989), asupra carora societatea si mass-media si-au pus amprenta intr-un mod decisiv si structural, chiar si dupa ce unii dintre acesti tineri reusesc sa intre in Biserica.
Ceea ce in America in care traia Cuviosul Serafim se intampla inca din anii `60, la noi este valabil acum in foarte mare masura. Superficialitatea si egocentrismul hedonist (doritor de placeri/satisfactii imediate si de viata usoara) au intrat in Biserica si cauta sa modifice, sa reduca, sa reconfigureze tot continutul vietii in Hristos dupa chipul si asemanarea lor. Iar la aceasta contribuie, din pacate, in mare masura, si usuratatea cu care aceasta problema este tratata, de regula, de catre multi dintre păstorii Bisericii, dar si de catre unii dintre cei mai vechi si incercati membri ai acesteia.
“A iesi in intampinarea tinerilor” sau “a fi apropiat de tineri” a insemnat de prea multe ori doar a te cobori la nivelul lor pentru a incerca sa-i tii aproape… cam cu orice pret, adica fara a-i si ridica la exigentele duhovnicesti ale Evangheliei; a insemnat a-i confirma, a-i indreptati, a-i cocolosi si a-i rasfata suplimentar prin exces de “binecuvantari” pentru toate obiceiurile si patimile lor, fara a le arata adevarul chemarii Mantuitorului Iisus Hristos si fara a le propune – dar cu multa dragoste, cu durere, cu intelegere si fara bruscare, desigur – alternativa unui cu totul alt mod de a trai: integral dedicat lui Dumnezeu, ne-lumesc, ascetic, orientat spre dobandirea si pazirea Imparatiei ceresti inca din aceasta viata, printr-o necontenita lupta interioara si printr-o osteneala fara crutare.
Strategia “misionara” cea mai obisnuita, inspirata din modelele catolice sau protestante este – in esenta – de a le face tinerilor pe plac, printr-o socializare gaunoasa in duhul lumii, oferindu-le prilejuri si modele care sa-i tina, in mod esential, tot la nivelul la care sunt, multumindu-se cu putin, cu un comportament religios “minimalist”, ingaduindu-le cu multa larghete sa-si continue modul lor de viata atasat de cele pamantesti, centrat pe ego-ul propriu si, bineinteles, pe confort (inclusiv psihologic si “duhovnicesc”), pe placeri, pe distractii – chiar daca acum oarecum “cumintite”, devenite, zice-se, “decente”, adica usor “domesticite” si “ingradite” de niste comandamente morale dintre cele mai elementare (de ordinul poruncilor Decalogului).
Cu alte cuvinte, tinerilor si adolescentilor de astazi, care deja pornesc la drum cu grave boli si handicapuri sufletesti din cauza de-formarii lor initiale, pare ca li se reteaza apoi si sansa adevaratei vindecari si a nefalsificatei cunoasteri de sine si de Dumnezeu, din prea multa si gresit inteleasa “mila” si “ingaduinta” fata de varsta si neputintele lor sau, pur si simplu, pentru ca multi slujitori de astazi au adoptat deja teoria relativismului si a laxismului “liberal” in domeniul duhovnicesc, considerand ca “in secolul XXI” nu se mai potriveste sa vii cu “morala desueta a Sfantului Ioan Gura de Aur”. Asa se ajunge la nasterea unei “noi generatii” de tineri ortodocsi caracterizati (din observatiile noastre coroborate cu cele ale Cuviosului Serafim), in linii mari, de cel putin cateva simptome (desigur, nu inseamna ca ele se si potrivesc fiecaruia, ci reflecta, credem, niste trasaturi colective de ansamblu):
– o evidenta si neproblematizata “slujire la doi domni”, lasati prada modelor stupide si apucaturilor distrugatoare ale lumii demonizate, jalnic imbracati (dezbracati) si “mazgaliti” conform unor standarde dracesti, dependenti de senzorial si epidermic, de imaginea perfecta, punand mare pret pe pielea cat mai fina, mai bronzata si cat se poate mai generos… expusa;
– “relaxati” si lipsiti de consistenta, aproape inapti (sau fara vointa) de seriozitate, de profunzime, de fidelitate, de statornicie, de atasamente sufletesti de durata, de implinirea promisiunilor si angajamentelor, dar si de esentiala durere a inimii;
– ceea ce pentru alte generatii insemna, de pilda, normalitatea unor trairi sau subintelesul – intr-o relatie de prietenie sau de ucenicie – al unor trainice si intense sentimente reciproce, exprimate firesc, pentru generatia “eu” inseamna ceva “impovarator” si “exagerat”; relatiile sunt construite dupa calapodul egoist si ultra-comod al societatii de consum: serveste-te si arunca, ia-ti ce si cat iti trebuie, apoi nu te uita in urma, nu te lega sufleteste, nu suferi!;
– nepasatori, “je m`en fiche” -isti, luand totul in ras si in usor, confundand bucuria crestina cu superficialitatea si hlizeala, in spiritul “cool” si bascalios al timpului postmodern, care dizolva orice lucru grav, convinsi ca nimic nu poate fi vreodata prea rau, ca “totul va fi bine”, “sa gandim pozitiv”...
– alintati si plini de ifose si pretentii, revendicandu-si agresiv “drepturile”, dar lipsiti de orice constiinta a responsabilitatilor lor fundamentale (ca sa nu mai vorbim de cuvinte mari, precum “jertfa”), placandu-le sa dea altora lectii cu obraznicie, dar dandu-se grav raniti atunci cand le primesc pe buna dreptate si neacceptand ideea ca au de dat cuiva explicatii pentru ceea ce fac sau nu fac;
– invatati sa faca intotdeauna numai ceea ce “simt” (=au chef) si sa-si inchipuie ca deja “stiu tot”, “inteleg tot”, fiind plini de “certitudini” si “pareri” categorice despre tot;
– obisnuiti sa fuga de cercetarea aspra si sincera a constiintei, in lumina invataturilor perene si datatoare de viata ale Evangheliei si Traditiei, iar nu a atragatoarelor teorii psihologice contemporane, care aproba, justifica si “normalizeaza” tot ceea ce omul pofteste si ravneste;
– extrem de ambitiosi in realizarea proiectelor lor lumesti, dar, in aceeasi masura, plicitisiti, plafonati si lipsiti de setea de a creste in intelegerea si in trairea vietii duhovnicesti – pe care prefera sa o reduca la cateva formule si clisee facile si cat mai putin solicitante;
– raman tributari conceptiei ca toata viata trebuie sa fie “intelesi” (=aprobati, confirmati) de altii, fugind de oricine le pune probleme mai serioase de constiinta si victimizandu-se teribil atunci cand “nu se simt intelesi” si cand li se pune problema schimbarii vietii, a renuntarii la modul lor gresit de gandire, la anumite patimi, etc.
– in general, neintelegand sau refuzand nevointa, efortul dureros al luptei de a fi si a ramane permanent sinceri cu ei insisi – din pricina exacerbatei iubiri de sine, care ii obisnuieste sa traiasca, in mod inconstient, intr-o minciuna aproape continua, mergand pana la “rescrierea” completa a realitatii, pana ce va corespunde cu imaginea dezirabila despre sine.
Ce e de facut? Au raspuns la aceasta, pe langa Cuviosul Serafim Rose, inca alti destui parinti contemporani (dintre care o parte ii puteti regasi in linkurile de mai jos)… Dar pana acolo, un lucru esential este indispensabil: SA PORNIM DE LA A RECUNOASTE REALITATEA TRAGICA in care ne gasim, sa vedem si sa asumam cu vitejie duhovniceasca iadul in care am ajuns, sa nu-l mai acoperim cu “frunze de smochin”, cu justificari si cu formule optimiste, sa nu mai fim nici noi insine, cei mai “batrani”, asemenea tanarului bogat care FUGE DE HRISTOS, intristat ca este nevoit sa renunte la “confortul sau spiritual”.
Sa inceapa sa ne doara, sa incepem sa luam in serios! Si toate celelalte ni se vor adauga noua!
Legaturi:
- O, generatie inconstienta si rasfatata…
- Parintele Seraphim si chemarea la convertire adevarata pentru “crestinii fierti” care suntem…
- E nevoie de “apa cea vie”. Sa nu dezertam de la lupta cea buna!
- CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? – Cuvinte esentiale de trezire si de indreptare de la Ieromonahul TEOFAN de la Putna
- Monahul Paulin de la Putna despre imbracaminte, machiaj si privire intr-o cultura a curviei
- CUVIOSUL PAISIE DESPRE TANARA GENERATIE: “Lipseste duhul de jertfa”
- Cuviosul Paisie Aghioritul: OBRAZNICIA ALUNGA HARUL DUMNEZEIESC
- Trei cuvinte importante despre lepadarea lumescului si a iubirii de sine
- Intre Crucea realitatii si bucuriile straine ale inchipuirii
- Parintele Rafail Noica: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire”
- PARINTELE TANASE, FARA MENAJAMENTE DESPRE AVORT si perspectivele apocaliptice ale neamului: “Urmeaza pieirea!”
- PARINTELE TANASE DESPRE FAMILIA ORTODOXA, STATUL CRIMINAL SI NEPASAREA NOASTRA: “Nu avem o preocupare pentru problemele oamenilor din parohie”
- PARINTELE NICOLAE TANASE: “Ne-nasterea duce la razboi si la disparitia neamului. Inotam in sange pana peste cap. Cum s-a ajuns aici? MINTINDU-NE…”
- INNOIREA DUHOVNICEASCA NU VINE DE LA SINE!
- SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA
- ORTODOXIA – CREDINTA PATIMITOARE versus “PARADISUL NEBUNILOR”
- Criza si salvarea tinerilor traitori in vremea nihilismului
- INIMA INDURERATA
- “Tinere, tie iti zic: scoala-te!”
- Parintele Ioan Sismanian la Duminica Fiului Risipitor (2011): PUTINI INTELEGEM CU CINE SA LUPTAM SI PE CINE SA IUBIM!
- VLADICA BARTOLOMEU DESPRE TARELE OMULUI CONTEMPORAN: instrainarea prin Internet si TV, paranoia egocentrista, lingusirea si senzualitatea. “Cand va fi sfarsitul lumii?
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Despre existenţa sufletului !
http://www.youtube.com/watch?v=zmn0Gp9ZKvE
Aveţi aşa un talent de “a-mi strica” ziua!!!
Bogdaproste!
Te-aşteaptă Domnul!
Te-aşteaptă Domnul, suflete rebel,
Căci rupt ai fost din propria-I Iubire;
Te-aşteaptă, să te-ntorci la El,
Să Îl cunoşti, să plângi de fericire!
Ţi-ajunge cât ai alergat
Pe drumuri fără nici o ţintă,
Căci orb fiind, plin de păcat,
Nu a fost pas să nu te mintă.
Întoarce-te cât mai e timp,
Cât firul vieţii te mai ţine;
Nu- ntârzia măcar o clipă
Căci moartea-i fur, şi-ndată vine!
Încredinţează Domnului
Tot restul vieţii tale, dar,
Şi Îl urmează cât ai vreme,
Nu pierde-o clipă în zadar!
Căci ai văzut aici, pe lume,
Şi tineri duşi către mormânt…
Şi mame, taţi, dar şi copile,
Nu doar bătrâni plecaţi către pământ!
Dar, oare-au fost ei pregătiţi,
Să Îl întâmpine pe Domnul?
Sau de păcat au fost sluţiţi
Precum sluţeşte- omida pomul?
Trezeşte-te, acum, o, suflete,
Şi crede că mai e iertare,
Chiar dacă te-a robit păcatul,
Ridică-te, căci ai scăpare!
Fiindcă chiar Domnul milei spune,
Că nu S-a răstignit pentru cei drepţi,
Ci numai pentru păcătoşi
A coborât, aici, în lume…
…Şi dacă ai aşa Prieten
Ce S-a jertfit doar din Iubire,
Nu e păcat să-L întristezi…
Să-I pui în spate cruce pentru răstignire?
Nu ignora, o, suflete chemarea!
Că de vei fi aflat de fapte, gol,
Vei fi tăiat precum smochinul,
Şi aruncat în groaznicul şeol!
Nu obisnuiam sa leg atatea caderi de aceasta categorie, a tinerilor in Biserica, mai degraba as spune ca eram bucuos ca exista si e atat de larga. De altfel, e probabil si singura ‘categorie’ despre care se poate vorbi ca atare, caci, in rest, ne e greu sa discernem. Si aici cred ca atingem un punct poate mai nevralgic decat bolile tinerilor – comunitatile ortodoxe in care acesti tineri incearca sa se integreze. Iata ceva ce consider ca s-a pierdut si ne afecteaza fundamental viata crestina (desi se vorbeste atat de putin despre asta!) – imposibilitatea in cele mai multe cazuri (in special in orase) de a te simti parte dintr-o comunitate. Cred ca cei mai multi tineri care au ales sa vina la Biserica o sa incerce macar sa treaca peste cele enumerate mai sus, caci vin de cele mai multe ori cu credinta si in ciuda celor invatate in scoala si chiar a rudelor apropiate. Dar cum ii primim pe acesti tineri si ii ferim de schizofrenia unei vieti duble? De multe ori merg in alte cartiere in cautarea unor preoti cu har si ajung sa nu aiba nici o legatura cu ceilalti din biserica. Din contra, tinerii despre care vorbeste fratele admin in final par a fi cei pentru care viata in Biserica e una confortabila si rentabila – recunosc ca nu am cunoscut multi din acestia, deci nu pot vorbi. Nu stiu, insa, ce sa facem cu cei bine intentionati dar pe care nu-i ajuta sentimentul apartenentei la o comunitate de credinta, desi sunt prezenti in Biserica. Daca ceilalti par rasfatati, acestia din urma par uitati.
Citind aceste cuvinte:„Nu am căutat să-i dăm o prea mare doză de insuflare, ştiind din experienţă că omul trebuie mai întâi să o dorească liber şi cu înfocare, ca să-i poată fi de un oarecare folos”.
mi-am amintit de o intamplare:
Afland parintele meu duhovnic de o persoana din localitatea unde sunt, ca se intereseaza de ortodoxie, m-a rugat sa iau legatura cu aceasta, si dupa ce am vorbit cu ea, parintele m-a intrebat: “Ei, cum este, i-ai spus ca poate sa vina la noi la slujbe?”. “I-am spus, parinte, dar a spus ca ezita, ca se mai duce si pe la catolici, si ca poate o sa vina si pe la noi”.”Bine – a spus parintele – atuncea lasa, ca avem destui ezitanti in ortodoxie”.
M-a mirat pe loc raspunsul parintelui, caci asteptam sa dovedeasca o oarecare ingaduinta, dar mai apoi mi-am dat seama cata dreptate avea. Iar aceste cuvinte mi-au ramas intiparite: “avem destui ezitanti in ortodoxie”, adica sunt destui care poarta numele de ortodox, dar dupa felul cum traiesc dovedesc altceva.
Sa fim fierbinti, si nu calduti fratilor, caci altfel, oare vom primi bun raspuns la judecata Domnului?
Dragi tineri viitorul lumii
E’ntunecat și mincinos
Dacă trecutul și prezentul
Îl rastignește pe Hristos.
Dacă ce î-și dorește lumea
(Ca ideal și ca valoare),
Refuză Adevărul sacru
Și cale sa mântuitoare.
Dacă defaimă viaţa sfântă.
Dacă încalcă Adevărul,
Lumea se minte și-și zidește
Spre nimicire, viitorul.
Dacă se’ncalcă legea cinstei
Tot ce’o aprobă-i vinovat
Și tot ce’ncalcă Adevărul,
E sec, e fals și necurat.
Dragi tineri viitorul lumii
Este deja pecetluit
De viaţa noastră în minciună
Și răul ce l’am săvârșit.
De viaţa noastră necinstită,
Trăiata în necurăţie.
De tot ce am făcut și facem
Prin nedreptăţi și viclenie.
Dacă prezentul e’n necinste
Stricat și fără Dumnezeu
Dragi tineri viitorul sigur
Va face răul și mai rău.
Necinstea va naște necinste
Și nederptate și urgie,
Libertinajul monștri groaznici
Minciuna fals și silnicie.
Lumea se’neacă-n nedreptate
Și’n propria-i necurăţie,
Fiindcă refuză Adevărul
Și mântuirea, din mândrie.
Trecutul personal ne’arată
Că în mizerii am trăit,
(Cu tot ce știm noi și pretindem)
Când îl privim drept și cinstit.
Din cloaca vieţii ticăloase,
Din dependenţe și din rău,
Nu poate nimenea să scoată
Decât doar Bunul Dumnezeu.
Nu ne absolvă de păcate
Nici medicina nici știinţa
Ci spovedania cinstită
Și’nalţătoarea pocăinţă.
Nimeni nu poate să ne scoată
Din adâncimile mândriei
Decât Hristos cel de pe Cruce
Prin tainele ortodoxiei.
Dragi tineri Dumnezeu sfinţește
Prezentu’n noi și viitorul
Dacă dorim și păzim sincer
Ce ne-a’vaţat Mântuitorul.
Că nu se poate să se facă
Dreptate fără Dumnezeu,
Și făr’să împlinim (tot timpul)
Porunca şi cuvântul său ?
Ce bine-aduce libertatea
Fără Hristos , fără morală
Fără de cinstea curăţiei
Fără dreptate socială ?
Numai trăirea ortodoxă,
Prin tot ce-a spus Mântuitorul,
Pote schimba prezentul nostru
Şi întru El şi viitorul.
As adauga o reteta simpla care nu necesita mare asceza;cercetarea deasa a duhovnicului.Ne-am obisnuit sa ne spovedim doar in cele 4 posturi.Multi ne spunem pacatele,dar nu cerem sfat(binecuvantare) pentru fiecare decizie din viata noastra.Decizie care poate schimba viata multor persoane de langa noi.
Ne-am invatat sa traim singuri,avem sfatuitori lumesti si credem ca participand o data pe saptamana la un serviciu religios ne face crestini practicanti.
Nu cred ca Dumnezeu cere de la noi asceze supraomenesti,ci o prezenta continua asa cum frumos arata Parintele Arsenie Papacioc.
Duhovnicul e cheia…
Nici mie nu-mi pare ca tinerii care vin la Biserica si participa la Sfanta Liturghie sunt cei din categoria descrisa mai sus de admin . Mai degraba as face o delimitare intre cei care participa intr-adevar la sfintele slujbe (si asta e valabil nu numai pentru tineri) si cei care sunt in trecere si care de cele mai multe ori ajung la mijlocul slujbei, fara sa le treaca prin cap ca deranjeaza. Sunt doar in trecere, sa aprinda niste lumanari, ca le-a spus baba rada ca asa e bine, ca o sa-ti mearga bine in ziua aia si pe urma se grabesc la strand ( cred ca la strand sau la verde, ca prea sunt foarte ” comozi” imbracati). Cum spuneam, nu sunt numai tinerii care fac asta. De sarbatori vezi de exemplu imbulzindu-se acelasi fel de persoane, ba sa ia salcia sfintita, ba sa treaca pe sub masa, ba sa ia apa sfantita. Acestia nu participa la slujba aproape niciodata, ci sunt doar in trecere. Tanarul care a ales ca macar duminica dimineata sa vina de la inceput si sa ramana pana la sfarsit la Sfanta Liturghie este tanarul care nu se incadreaza in cei descrisi mai sus, pentru ca el chiar daca vine la inceput cu sfiala si cu nestiinta, incetul cu incetul prin participare va intelege si-si va schimba viata. Noi sa avem grija cum ne uitam la ei si cum ii intampinam si nu atat noi cat preotii si batranele nelipsite de la slujbe care sunt “responsabile” cu ordinea si disciplina in Biserica.La asta cu batranele nu m-am putut abtine , sunt subiectiva , stiu , dar cred ca in fiecare Biserica sunt o sama de batranele d’astea care de multe ori vorbesc si-ti dau sfaturi care mai de care mai departe de adevarata ortodoxie si mai aproape de superstitie , sunt cele care se imbulzesc in calea preotului cand iese cu Sfintele daruri sau pun mana pe vesmintele lui dandu–si apoi cu mana peste fata ori pupa vesmintele preotului de multe ori impiedicandu-l sa cadelniteze. Pe astea nu ai cum sa nu le vezi , se intampla in mai toate Bisericile de mir.
Sf. Serafim de Virita
Staretul vorbea despre rolul important al tineretului în viitoarea renastere a Bisericii. El spunea ca vor veni vremuri (si deja au venit!!) când destrabalarea si decaderea moravurilor tinerilor vor atinge ultimele limite, cele mai de jos. Aproape ca nu vor ramâne din cei nedepravati. Ei vor considera ca totul le este permis pentru satisfacerea poftelor si placerilor, în bande si gasti, vor jefui si corupe.
Dar va veni vremea când se va auzi glasul lui Dumnezeu, când va întelege tineretul ca în continuare nu se mai poate trai asa si vor ajunge la credinta pe diferite cai, se va întari râvna pentru nevointa. Cei care erau pâna atunci pacatosi, betivi vor merge la biserica, vor simti o mare sete de viata duhovniceasca, multi se vor face monahi, se vor deschide manastirile, iar bisericile vor fi pline de credinciosi. Atunci vor merge tinerii în pelerinaj prin Sfintele Locuri, va fi o vreme slavita. Iar pentru faptul ca acum pacatuiesc, mai apoi se vor pocai fierbinte. Ca si lumânarea care înainte de a se stinge pâlpâie mai luminos, luminând totul cu ultima lumina, asa va fi si viata Bisericii. Si acest timp este aproape“.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/10/02/sfantul-serafim-de-virita-banii-si-inselaciunile-lumii-vor-pierde-mai-multe-suflete-decat-prigoana-ateista/
@Marian
Am notat si eu lipsa sentimentului de comunitate in orase,insa eu credeam ca este valabil doar pentru orasele cu biserici ortodoxe din diaspora…
@GeluS,
lipsa sentimentului de comunitate şi de comuniune este prezentă peste tot, în străinătate şi în ţară, la oraş şi la sat. Există şi excepţii, dar ele nu rămâm din păcate decît nişte cazuri izolate. Poate fi şi ăsta un semn că vremurile de pe urmă bat la uşă, dacă nu cumva au şi intrat.
@ Mihaela Pop.:
Indiscutabil ca babutele – “jandarm bisericesc” sunt o mare problema. De asemenea nu inseamna ca tot ceea ce a observat Parintele Serafim sau ceea ce am scris noi este general valabil, sigur ca se putea nuanta mai mult, insa ramanem convinsi ca multe dintre caracteristici – nu neaparat toate – sunt de regasit la o parte considerabila dintre tinerii care merg la biserica… ne referim la cei care, de multe ori fiindca nici nu-i ajuta nimeni, pentru ca nu au o indrumare corespunzatoare ori daca nu are duhovnicul timp de ei, etc., se multumesc cu atat, cu faptul ca vin la biserica, si ca mai fac o rugaciune, mai tin un post si alte cateva de acest fel – evident variabile de la persoana la persoana. Acelasi Parinte Serafim spunea si:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/05/25/cuv-seraphim-rose-este-mai-tarziu-decat-credem-va-mai-supravietui-credinta-noastra/
Sunt simptome care ne pot afecta, insa, indiferent de varsta, pana la urma, macar unul sau doua dintre acestea… Asta cere insa o reflectie sincera, un proces launtric de cercetare de sine. Dar, din pacate, aceste trasaturi chiar sunt, in mare masura, marca unei generatii-victima. Si subliniem ca scriem toate acestea cu durere, cu compatimire, fiindca socotim tinerii ca sunt mai intai victime, iar nu vinovati ca s-a ajuns aici, ca s-au (de)format asa. Asta nu inseamna insa, ca ajungand la o varsta mai lucida si mai responsabila, nu devin si ei insisi raspunzatori pentru viata lor. Si la capitolul “lipsa de sinceritate fata de propria constiinta” sau “fuga de Dumnezeu” cred ca suntem extrem de multi, din orice generatie, destul de deficitari… Asta ne pare a fi CEA MAI MARE problema astazi, de aceea cred ca aceasta meditatie la Evanghelia tanarului bogat ne poate privi pe fiecare, macar putin:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/08/30/fuga-de-dumnezeu-si-tanarul-bogat-din-noi/
Din aceasta cauza ne temem ca traim, si ca neam, intr-o minciuna generalizata. Nu ne convertim pana la capat, nu vrem CU ADEVARAT sa ne mantuim, nu mergem cu pocainta si cu innoirea vietii pana in adanc, nu luam destul de in serios viata duhovniceasca… Cum zicea recent un parinte cunoscut, ca un refren aproape obsedant: slabeste sa dispare frica de Dumnezeu, nu mai este in popor frica de Dumnezeu… Si o spunem asta cu MULT AMAR, dupa un LANT INTREG de experiente personale care mai de care mai dureroase. Acum se face una din ultimele cerneri… si parca nimeni nu vede.
@antuza
Foarte trist…,tristete care se adauga la alte tristeti ce apasa mai greu ca zilele cele reci si cenusii de toamna.
Cred ca, fara sa vreau, am rasucit putin cutitul in rana fratelui admin, care vad ca a trait mult mai direct si dureros problema instrainarii tinerilor, si imi cer iertare! De fapt, probabil ca usoara diferenta de viziune se datoreaza tocmai mai marii puteri de patrundere a fratelui admin, iar eu pacatuiesc nevazand greselile enumerate la mine, in primul rand, dar’pai la cei tineri. Inteleg ca, daca oricine om ar fi dispus sa lase totul si sa-l urmeze pe Hristos, atunci el ar suferi mult mai putin de instrainare – asa este! Ma cutremur de fiecare data cand recitesc pasajul acesta si e foarte bine ca fratele admin il tine la loc de cinste. Insa pana acolo… Poate si experienta mea particulara ca tanar a fost mai putin fericita in privinta regasirii in comunitatea de credinta. Ce vroiam sa accentuez era vulnerabilitatea tinerilor, care sunt tare batuti de vanturi cand vin primele dati la Biserica in cautarea Adevarului. Ulterior, asa cum spuneti, maturizarea va aduce mai multa responsabilitate, dar si o putere mai mare de asuma deciziile. Dar, e adevarat, si impresia mea este ca desi pare ca e o mare foame de raspunsuri, foarte putini au onestitatea sa le caute pana la capat. Dar aici vorbesc mai ales de cei pe care-i cunosc si nu s-au hotarat daca sa creada sau nu.
Ajuta mult un preot bun, dar e clar ca nu e singurul responsabil – parintele Cleopa zicea (aproximativ) ca daca vezi ca ceva trebuie indreptat, atunci tu esti cel care trebuie sa indrepte – si aici trebuie sa revin la pilda tanarului bogat si caderea mea proprie
PS. GeluS, acum nici eu nu sunt in tara si, din ce am trait, e mai usor sa formezi o comunitate in diaspora, caci sunt mai multe lucruri care-i apropie pe oameni. Imi pare ca in orasele mari din tara e mai greu sa formezi o comunitate reala
@ Marian:
Exact. Se opresc, precum tanarul bogat, atunci cand li se cere… esentialul. Adica sa renunte, fie si treptat la “bogatia” fiecaruia, la sinele sau pacatos, la confortul sau lumesc. Chiar daca te apropii de el cu dragoste, si il asiguri ca vei purta impreuna greul, ca nu il lasi singur… NU. Nu si nu! Decat la munca, mai bine la spanzuratoarea duhului lumesc… insa, desigur, facand oleaca si niste forme din ale credintei si ale bisericii, pentru odihnirea constiintei. In general a crescut parerea de sine foarte tare, impresia ca ei sunt deja ceva, ca nu mai au de invatat prea multe, rezistenta la propunerea de a vedea lucrurile mai serios, de a se desprinde de “turma”, de diversele “mode”, rezistenta la tot ce inseamna mai profund viata duhovniceasca, launtrica, dar si exprimata in afara. Inainte exista mult mai proeminent ravna de a placea lui Dumnezeu cu orice pret, acum exista fie ravna propriei afirmari si de a placea lumii, fie lipsa oricarei ravne. Desigur, exista si exceptii, exista si tineri foarte chinuiti, unii traumatizati, copii sensibili in mod sincer, iar nu rasfatati… E cu totul altceva si nu pe ei ii vizam, evident.
Experienta personala am facut-o comparativ cu generatiile de acum 10-15… nu mai zic 20 de ani. Si mai multi parinti duhovnici si profesori care au lucrat cu copiii/tinerii marturisesc aceeasi prapastie generationala…
Cred ca se face o usoara confuzie de rapotare la acest text al parintelui Serafim Rose precum si la alte texte similare.
Dupa parere mea, desi putem considera ca problemele duhovnicesti expuse au un caracter oarecum general, aplicabil poate intr-o oarecare masura si vremurilor noastre, parintele Serafim NU vorbeste despre tinerii vremurilor noastre. In niciun caz.
Parintele Serafim vorbeste despre tinerii vremurilor lui (parintele a trecut la Domnul prin 1980, mi se pare).
Pai, sa fim iertati. Tinerii de atunci (care aveau atunci, sa zicem, undeva pe la un minim de 19-20 de ani) sunt PARINTII de 45-50 de ani sau poate chiar mai in varsta.
Deci, cand spunea aceste lucruri, parintele se raporta la problemele si bolile duhovnicesti punctuale ale multora care acum au undeva in jurul acestei varste (si, probabil, posteaza si aici si in alte locuri comentarii la genul acesta de articole ca si cum ei ar fi cumva peste tinerii “incriminati” si remarcile respective nu i-ar viza in niciun fel si pe ei).
E, acesti “tineri” ai parintelui Serafim au ajuns acum oameni in toata firea, care au la randul lor copii, copii care putem spune ca reprezinat cu adevarat tinerii vremurilor noastre (oameni care au acum, cand vorbim, un 20-25 de ani).
Acesti tineri au probleme duhovnicesti cu mult peste situatia (si asa dezastruoasa) descrisa de parintele Serafim, pentru ca au avut si au niste parinti ca atare. Nu trebuie uitat acest lucru nicio secunda, cred eu. Si cred ca nici Dumnezeu nu il uita, existand posibilitatea ca tocmai din acest motiv acestor tineri sa li se dea har peste ce au avut parintii lor.
@ Lucian:
Nu se face confuzie, sunt descrise realitati, comportamente, mentalitati, patimi care pot sa treaca granitele unui timp si loc – si e o evidenta ca asta se intampla. Cand traia parintele Serafim, cu totul altfel aratau tinerele generatii din lagarul comunist. Problemele specifice tinerilor din America anilor `70-80 au venit si la noi cu un firesc decalaj temporal, dupa caderea comunismului, si in mod gradat, dupa ce, mai intai, in primii ani de dupa “revolutie”, a existat un val serios de descoperire a credintei, care a si umplut bisericile si manastirile de tineri care acum sunt parinti sau… duhovnici si maici.
Nu am discutat despre situatia tinerilor americani de acum, fiii acelor generatii, pentru ca nici nu o prea cunoastem. Dar probabil dezastrul e, intr-adevar, mult mai mare.
Vezi comentariile noastre anterioare, te rugam.
Cu siguranta asa este si Domnul da mai mult har celor care reusesc sa se smulga lumii minciunii si celor care cauta sincer sa faca voia lui Dumnezeu, dintre ei. Deocamdata situatia e mai degraba “albastra”. Cu exceptiile de rigoare, cum am mai zis.
@ admin
Imi pare rau, dar nu pot fi de acord cu faptul ca tinerii nostrii traiesc acum problemele tinerilor americani din timpul parintelui Serafim. Este cu totul si cu totul alta lume acum. Atunci satanizarea de abia incepuse. Acum este aproape la apogeu.
In acele vremuri nu exista internetul, cultura nu era atat de sexualizata (curentul de abia debuta), muzica rock (blamata pe buna dreptate de parinte) era cantare ingereasca pusa in comparatie cu laturile din zilele noastre, nu exista conceptul acesta de globalizare (sau era de abia in fasha), chestia asta cu homosexualitatea de abia incepuse, etc, etc, etc.
Lumile sunt atat de diferite inca nici nu suporta comparatie. Faptul ca schimbarile s-au produs treptat, aproape imperceptibil chiar si pt. cei care au prins ambele perioade, este un adevar. Faptul ca anumite patimi, enuntate asa, generic, sunt valabile si azi, si ieri, si acum 2000 de ani, este iarasi un adevar.
Ceea ce nu este insa corect (in opinia mea) este incercarea de a gasi solutii pentru tinerii de astazi bazandu-ne numai pe niste observatii facute acum 30 de ani.
Sigur, cuvintele parintelui Serafim sunt extraordinare, ca de obicei, iar capacitatile lui de analiza duhovnicesa, de asemenea (depasite, poate, doar de cele ale Sfintilor Parinti din vechime).
Dar cuvintele lui trebuie aplicate/adaptate la situatia actuala, pe linia unei ortodoxii vii, idee promovata intens chiar de parintele Serafim in scrierile sale. Nu prea are cine sa o mai faca, din pacate (ar trebui sa mai existe duhovnici de anvergura lui, lucru de care, din nefericire pt. noi, Dumnezeu se pare ca nu ne mai invredniceste in aceste zile). Dar asta e alta discutie.
Cu toate diferentele, daca citim cu atentie vedem ca esenta ramane. Iar revolutia sexuala era in toi atunci in America, facand toate ravagiile posibile deja. Sigur, acum s-au mai adaugat si alte nenorociri. Dar si ideile, si viziunea integrala a parintelui cred ca ramane la fel de inspiratoare. Sigur ca orice sfat trebuie adecvat si personalizat, dar nu am opta pentru exagerarea nepotrivirilor si pentru relativizarea valabilitatii unor observatii de principiu, pe care chiar le regasim daca ne uitam in jur. Sigur ca impreuna si cu altele mult mai rele. De aceea si noi am simtit nevoia, poate patimasa?, de a adauga niste randuri de la noi, din experienta proprie. Iertati daca am gresit!
Nu sunt de acord cu tine. Nu inteleg de ce faci asa o mare departajare intre ce a fost acum 30 de ani si acum… Perioadele sunt destul de apropiate.
Tot ceea ce spune P.Serafim Rose se aplica si tinerilor de azi (imaturitatea, duhul lumesc, etc.) Ispitele sunt asemanatoare, desi amplificate. Nu exista internetul, dar existau casetele video (ca mijloc de propagare a smintelilor – violenta, desfranare).
“Cultura nu era atat de sexualizata” ?! Ai auzit, cred, de curentul hippy, generatia Flower Power: “make love not war” de orgiile sexuale promovate ca mijloc de eliberare, festivalul Woodstock, ring a bell?
In plus, influenta masiva a miscarii yoga asupra occidentului, care luase amploare, in special asupra Americii, fiind si perioada de apogeu a lui Maharishi si Osho.
Muzica rock – departe de a fi, chiar si prin comparatie, cantare ingereasca, avand influente din misticismul oriental, si declarand adorare satanei. Cateva exemple doar: Beatels cu albumele lor “Devil’s White Album”, “Devil in her heart”, formatia Black Sabbath (denumit dupa ceremoniile din magia neagra), Alice Cooper (declarat dedicat lui Satan), Ozzy Osbourne, KISS (Kings in Satan’s Service), ACDC si multi altii.
Conceptul de globalizare nu era, dar aceasta nu reprezinta o patima in sine, ci un plan, la care omenirea se raliaza fara a i se cere acordul. Exista insa perioada de inflorire a curentului New Age. Existau drogurile, promovate mai ales in perioada hippy-ota. Nu am facut decat sa schimbam o moda pervertita cu alta moda. Nu gasesc deloc asa o mare diferenta, care sa nu suporte comparatie. Poate intre perioada de acum si cea interbelica… Acum se promoveaza mai ales prin media foarte mult incultura, desfranarea, violenta. Acum sunt la vedere, atunci erau mai underground, dar tinerii aveau acces la acelea, ba chiar erau mai atrasi, datorita acelui interzis care atrage. Azi lumea este doar ceva mai obisnuita cu ele.
Iar satanizarea nu este deloc, dar deloc, la apogeu. Inca mai este mult loc pentru rau in societate…
@admin,
Observatiile din nota sunt extrem de actuale, ca si vorbele Parintelui Serafim Rose. Nu ati gresit cu absolut nimic, este 100% corect, valabil si actual tot ce ati scris.
@ Mirela
Daca tu poti compara internetul, ca si ispita particulara si nivel de distrugere sufleteasca pe care o aduce, cu casetele video … chiar imi pare rau.
La fel, daca poti compara perioada hippy cu … pornografia si desfranarea zilelor noastre … la fel, imi pare rau.
De muzica, nici nu mai spun, caci intru deja intr-un domeniu in care observ ca isi dau cu parerea, in mediul ortodox, extrem de multi oameni care preiau niste sloganuri si clisee din documentarul X sau Y fara sa incerce sa le inteleaga in provunzime sau la nivel cauzal (iar cu un slogan este extrem de greu, spre imposibil, de discutat).
Perioadele pur si simplu nu se pot compara, iar daca ne amagim cu gandul ca “eh, e tot aceeasi marie cu alta palarie” nu facem altceva decat sa ignoram latzul care se strange si sa nu intelegem de ce nu il putem combate (ex: de ce nu mai vin tinerii la biserica ca pe vremuri) aplicand metode care, poate, mergeau la nivelul deceniilor trecute dar care acum par a nu mai avea niciun fel de efect.
Desigur, pt. cei care poate nu au copii lucrurile astea se pot discuta si asa, la nivel oarecum general si, as adauga eu, usor superficial.
Dar daca ai copii, lucrurile se schimba, caci te uiti in jur, te ingrozesti si primesti in schimb aproape numai sfaturi d-astea generale gen “creste-i in duhul ortodox”, fara ca nimeni sa-ti explice exact CUM anume poti lupta, la nivel practic, punctual, cu tavalugul zilelor noastre (internet, pornografie, etc).
Iar acest duh, crede-ma, este MULT mai puternic decat orice incercare a noastra “generala” de a le induce nu stiu ce duh ortodox pe care nici noi nu-l avem si vis-a-vis de care suntem, cu atat mai putin, capabili sa-l dam mai departe.
@Lucian,
Pentru ce nu ar fi pornografia de pe casetele video mai putin rea decat cea de pe site-urile web? Doar pentru ca este pe banda si nu pe cablu? Daca te referi la faptul ca internetul este mai accesibil, mai ales pt. copii, ai dreptate, insa sa stii ca si atunci existau casete copiate care puteau circulau gratuit printre prieteni, existau destule reviste de gen, si tot era greu sa feresti copiii de asemenea lucruri.
Si mie imi pare rau ca te pronunti asupra unei teme ca fenomenul hippy cu multa usurinta, fara a fi, cred, suficient informat despre majora influenta pe care a a avut-o in societatea americana si nu numai, si atunci, dar mai ales ulterior in contemporaneitate. Fenomenul hippy nu este deloc atat de romantat cum a ramas in amintire multora. A adus cu sine revolutia sexuala (cunoscuta ca fenomenul de “eliberare sexuala” la inceputul anilor ’70, prin promovarea relatiilor in afara cuplului, contraceptiei, nuditatatii in public, a homosexualitatii ca fiind ceva normal. A mai adus un masiv consumul de droguri ca marihuana, LSD, devenind o adevarata moda printre tineri.
La concertul Woodstock, la care au participat peste 300.000 de persoane, pe parcursul celor trei zile de concert, s-a practicat un dezmat in masa, consum de droguri dar mai ales sex in aer liber, fara constrangeri, la fel si nuditate. Citez dintr-un material despre Woodstock (http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=mozaic&a=citeste&s_id=78675)
“Generaţia flower-power purta plete şi bărbi, banderole pe frunte, blugi evazaţi, cămăşi înflorate, ochelari coloraţi, flori în păr. Ce făceau aceşti tineri la Woodstock? Ascultau muzică şi dansau. În lacul de pe pajişte, se îmbăiau goi puşcă. Împărţeau totul, de la conserve şi băutură, pînă la parteneri, LSD şi marijuana. Se dădeau pe un derdeluş de noroi. Încropeau ritualuri voodoo de alungare a ploii, ciocnind beţe şi sticle de bere. Se eliberau de orice regulă burgheză, protestau prin naivitate şi primitivism faţă de războiul din Vietnam şi războiul rece. Voiau pace şi extaz. “
Fata de perioada actuala, atunci exista un adevarat cult pentru dezmat, o adevarata moda, chiar si un slogan pt. sexul liber, adica pt desfrau. Astazi vorbim de patimi, da, intra multi pe pagini web de acest gen, dar nu exista un cult special pentru aceasta. Este doar un acces mult mai mare la acest gen de materiale.
Perioada hippiota s-a remarcat nu doar prin libertatea spre desfrau si droguri, dar ei s-au razvratit si contra moralei crestine, chiar a doctrinei crestine, imbratisand orice religie si filozofie anticrestina – hinduism, budism, new-age (care au luat amploare in acea perioada). Revolutia hippie a fost cel mai important eveniment care a schimbat societatea americana in rau. Multi dintre hippiotii de atunci au ajuns sa predea in scoli si universitati, promovand mai tarziu ideologii ateiste si imorale, iar influentele se vad foarte bine.
Ref. muzica, nu “preiau sloganuri”, am vazut acum mai mult timp concerte inregistrate, imagini, interviuri in reviste. Existau trupe, care de la albume, versuri, pana la declaratii fatise ale cantaretilor, ce marturisesc adorarea satanei (nu o sa intru in detalii, exista destule lucrari ortodoxe pe tema). Cred ca nu ai vazut niciodata un concert al lui Ozzy Osbourne sau a lui Black Sabbath, ca sa te indoiesti de satanismul, evident dealtfel, promovat de acestia si multi altii. Ca sa nu fiu acuzata ca vorbesc in sloganuri, dau cateva exemple: melodii –
Ozzy Osbourne -“Sympathy for the Devil”, “Suicie Solution”, albumul “Talk of the Devil” (http://en.wikipedia.org/wiki/File:OzzyOsbourne-TalkOfTheDevil.jpeg); Judas Priest -“Devil’s child”; AC DC – versurile melodiei “C.O.D.” prescurtarea de la “Care of the devil” (in me – cont. in versuri); Black Sabbath are ca logo pt turneul “Never Say Die”, un ingerul cazut (http://www.black-sabbath.com/images/tourads/tourlogo78.gif), si multe alte exemple pe care nu are rost sa le dezvolt.
Ma mira mult totusi rezerva pe care o ai cu privire la acest aspect cvasicunoscut al muzicii Rock inca din anii 70, si nu spun din auzite. Nu vad cum ar putea fi muzica de astazi mai rea, atat timp cat rock-ul de atunci era deja plin de versuri si manifestari sataniste. Exista azi, intr-adevar, un limbaj dur in hip-hop, versuri in manele care cultiva patimile, muzica mai comerciala, daca la asta te referi, dar nu suporta comparatie. Iar rock-ul greu (Death metal, trash metal) a ramas cam acelasi si atunci si acum, caci mai rau decat a promova satanismul nu cred ca exista.
Eu nu imi dau seama cum cuantifici desfranarea intr-o societate, probabil te referi la amplificarea fenomenului la nivel de masa, la faptul ca mult mai multa lume are acces la asa ceva prin internet, dar ca si nivel de decadere suporta foarte bine comparatii. Fata de atunci, exista si o mediatizare mult mai ampla si lumea s-a obisnuit cu imoralitatea. Nu poti spune insa pt acest motiv ca vorbele P.Serafim Rose nu se potrivesc tinerilor de astazi. Caci atunci era un adevarat fenomen (mai putin dezvoltat la nivel global ca astazi, dar cel putin in Statele Unite era foarte prezent).
P.S.
Lucian, ca sa fii si mai lamurit referitor preluare cliseelor de care vorbesti, fara sa cunosti persoana in cazua, afla ca in adolescenta ascultam hard rock si heavy metal, eram in tema cu fenomenul…
Da, asta asa este…:(( Si asa intelegem ce ai vrut sa spui. E extrem de greu, intr-adevar.
Singura rezolvare a problemei tineretului este ascultarea fata de duhovnic.Dar cum o sa asculte tinerii daca parintii lor nu asculta?
Ma refer la ascultarea neconditionata,neformala,dezinteresata,dusa pana la marturisirea gandurilor si pana la cererea binecuvantarii sau macar a sfatului chiar si in lucrurile lumesti,aparent fara nici o legatura cu cele spirituale.
@ pr. Victor Agache:
Depinde foarte mult si de duhovnic, parinte… Tocmai am scris in articol ca de multe ori se intampla ca tocmai din aceasta parte sa fie “ajutati” printr-o indreptatire continua, destui preoti multumindu-se cu faptul ca, iata, totusi se vine la biserica, la spovedanie in posturile mari, ca sunt ceva mai cuminti decat cei care nici macar pe acestea nu le fac si care se dedau la tot felul de grozavii… etc. Si nu ne referim la strategia pedagogica de prima etapa, ci de atitudinea permanenta, dublata, de multe ori, de un dezinteres duhovnicesc, de o gandire lumeasca. Si atunci… la ce ar fi de folos ascultarea?
In plus, nu am insista in aceste vremuri pe ascultarea chiar neconditionata, din motive pe care le-am mai discutat recent. Multe vatamari si chiar nenorociri ies si aici, fiindca se ignora niste legi duhovnicesti elementare si nu se intelege deloc corect, in duh, ideea ascultarii… iar asta se intampla mai ales cand duhovnicul este cel care isi impune voia sa personala si invatatura mintii sale in dauna voii si invataturii lui Dumnezeu. In orice caz, problema este ca duhovnicul sa aiba dragoste cu discernamant, iar tanarul sa aiba sinceritate… Si tare greu se mai intalanesc una cu alta.
@ Mirela, @ Lucian
am citit cu atentie ceea ce scrieti .
1 Mirela insista pe elementul de CONTINUITATE cu perioada hippy cu observatia foarte buna ca AZI NU EXISTA UN CULT SPECIAL PENTRU sexualitate , excelenta observatie. azi oricine are acces practic LIBER la pornografie, spune Mirela,
2 DE AICI “NIVELUL de distrugere sufleteasca pe care o aduce internetul, care nu se poate compara cu cel produs de casetele video”, observatie corecta a lui Lucian.
3 adolescentii de azi,CAM TOTI cei ce au acces la internet/ televizor/ cinematograf, de fapt , au vazut TOT CE ERA DE VAZUT, pentru ca au putut si au fost curiosi, in materie de sexualitate umana+ perversiuni.
asta e realitatea zilei de azi. prin “ziua de azi” inteleg din anii 90 incoace.
pe fond, mai degraba va completati decat sa va contraziceti.
in afara de accesul liber la pornografie, internetul vine cu un nou tip de SOCIALIZARE.
cea de tip messenger,cea de tip facebook, cea de tip forum virtual.
e incredibil cat de mult timp poate ajunge sa consume fiecare dintre noi din nevoia de comunicare. daca vorbirea PREA MULTA despre cele duhovnicesti OBOSESTE sufletul si e daunatoare! ,cum ne invata Parintii, ce sa mai zicem despre comunicarea tuturor nimicurilor, barfa, sau nevoia de a-i informa pe “prietenii” virtuali sau reali despre ultimele noutati sau produse la moda.
nu lipsesc nici cei care SUPRALICITEAZA elementele apocaliptice, reale sau imaginare,spre imbolnavirea psihica a lor si a celor care ii asculta, asa cum nu lipsesc cei care pur si simplu dorm, nu-i mai intereseaza nimic.
in acelasi timp putem observa,indraznesc sa spun ca in spiritul Parintelui Serafim Rose, ca internetul nu e intuneric total.
asa cum Parintele Serafim Rose observa elemente folositoare IN LUME, in cultura seculara- si anume cultura clasica ,muzica, teatru, arta de calitate,
la fel pe internet le regasim si pe acestea, dar si RESURSE ORTODOXE, cum niciodata n-a mai avut omenirea inainte acces la ele.
vrei sa citesti Pelerinul rus,Filocalia, sa vezi o anumita icoana, sa citesti un anume acatist, sa comunici cu frati ortodocsi pe o tema de interes pe acest site de exemplu ? toate acestea sunt posibile datorita internetului( ele nu pot inlocui viata interioara personala, participarea reala la viata Bisericii) dar nici sa nu vedem elementele folositoare pe care le aduce internetul nu ar fi corect