Cine are urechi de auzit…

19-08-2010 Sublinieri

Quod licet Jovi, non licet bovi

“Părintele Avgustín (Mitropolitul Augustin de Florina) i-a trimis o telegramă ministrului educaţiei, în care i-a spus cam aşa: „Fii foarte atent, să nu restabileşti acel drept de strămutare a arhiereilor, pentru că ies în stradă şi voi protesta cu tărie”. Mi-a citit la telefon telegrama sa, iar după ce a încheiat, m’a întrebat:

– I-am zis bine?

– Foarte frumos i-aţi zis. Este în regulă.

– Trimite-i şi tu una la fel.

– Dar ce, am înnebunit?

– Poftim, ce ai zis?

Doar n’am înnebunit.

– Adică vrei să spui că eu am înnebunit?

– Nu, aţi făcut foarte bine.

– Dar ce, dacă îi trimiţi acelaşi lucru, se poate spune că tu ai înnebunit, în timp ce eu nu?

Da, pentru că viaţa dumneavoastră de până acum, luptele, titlurile, diplomele dumneavoastră vă îngăduie să vă adresaţi ministrului educaţiei şi să-i spuneţi astfel de lucruri, ameninţându-l. Parcursul vieţii mele de până acum nu îmi îngăduie să fac aşa ceva. Eu sânt un cleric aflat la început, intrat în preoţie de numai un an – un an şi jumătate, nu am în spate trecutul şi luptele dumneavoastră. Nu mi-am dăruit eforturile slujirii neamului şi Bisericii, pentru a avea acum tăria de a mă adresa unui ministru şi de a-i vorbi în acest fel. Statutul meu îmi îngăduie să scriu cel mult un articol, un studiu, un text şi să spun cum stau lucrurile, ce spun canoanele, ce spun Părinţii. Acestea sânt posibilităţile mele. Al dumneavoastră este acest drept de a vă a adresa ministrului şi de a-i vorbi în aceşti termeni.

Şi i-am spus proverbul Latin: „Quod licet Jovi, non licet bovi.” În Latină, cuvântul Zeus (Jovi/Jupiter) şi bou au aceeaşi terminaţie. „Ce i se îngăduie lui Jupiter, nu i se îngăduie şi boului” . Nu este acelaşi lucru să fii Zeus sau bou. Aşadar: „Quod licet Jovi, non licet bovi”.

***


Ce este al Lui nu este al nostru

“- Gheronda, în Evanghelie se spune că Hristos a luat la un moment dat biciul şi a gonit afară din Templul lui Solomon pe negustori şi pe schimbătorii de bani. Poate că în anumite clipe excepţionale s’ar îndreptăţi astfel folosirea forţei din partea Creştinilor?

– Domnul este Fiul lui Dumnezeu, Ziditor şi Atotţiitor al cosmosului. Ce este al Lui nu este al nostru, noi nu putem face aşa ceva.Domnul nu este în orice situaţie, fără excepţie, o pildă de urmat pentru noi. Bineînţeles, este în multe, dar nu în toate! Doriţi un alt exemplu? Domnul „au zis lui Pétru: Mergi înapoia mea, Satano.” /Mat. 16:23/ El putea s’o spună pentru că era Fiul Lui Dumnezeu. Noi nu avem dreptul să-i spunem aproapelui nostru nici diavol, nici satană. Sânt lucruri pe care Domnul le-a făcut „ca cela ce are putere.” /Mar. 1:22/ Nu înseamnă că acestea sânt pilde de urmat pentru noi.

Noi, datori sântem „să urmaţi urmelor lui,” /I Pet. 2:21/ în sfinţenie, nu în anumite fapte de putere pe care le-a săvârşit Domnul. În orice situaţie este nevoie de multă atenţie şi rugăciune fierbinte, pentru ca Dumnezeu să ne lumineze să ştim ce să facem”.

(in: Ahimandritul Epifanie Theodoropulos, TOATĂ VIAŢA NOASTRĂ LUI HRISTOS DUMNEZEU SĂ O DĂM”, Editura Predania, Bucuresti, 2010)

Cititi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Mitropolitul Augustin de Florina, Parintele Epifanie Teodoropulos, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Cine are urechi de auzit…

  1. APADOR-CH a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor organizarea unei dezbateri publice a proiectului ordonanţei. Ca urmare ministerul a dat publicităţii un anunţ privind organizarea unei întâlniri care are ca scop dezbaterea publică a proiectului. Întâlnirea va avea loc vineri, 20 august 2010, ora 12, la sediul instituţiei (Piaţa Revoluţiei, nr.1A, Sector 1), Sala de Marmură, etaj II, intrarea A1.

    18 august 2010
    APADOR-CH
    Maria-Nicoleta Andreescu tel: 0733.078.721

    Data comunicatului lor este de astazi, 18 august. Sunt convinsa ca le-au dat un termen asa de scurt pentru ca asociatia respectiva sa nu poata aduna prea multa lume, sa nu faca valva, si cei de la minister sa impuste doi iepuri dintr-odata.
    1. sa dea raspuns unei cereri a unui ONG
    2. – CEL MAI IMPORTANT – sa bifeze pe lista ca au facut dezbatere publica la ordonanta cu pricina

  2. Doamne, ajuta!
    Bun, bun articolul, desi cam subtil pentru cei care au prins coaja.
    Normal ca ultrasii de la peluze nu vor sesiza la ce se face trimitere, pentru ca e mai usor sa te manifesti, sa tzopai si sa strigi ca maimutza decat sa stai drept in picioare sau in genunchi la rugaciune, ca OMUL.

  3. Ultrasii de care zici (nu suntem de acord cu folosirea cuvantului “maimuta”) au facut deja si legatura (pe care o banuiam de la inceput) dintre cipuri si schisma Bisericii, pe care deja dau pe fata ca o pun la cale – acesta fiind scopul pe care il urmaresc de mult, urmarit si pe alte piste si prin pivoti de tipul Danion. Printre multe aberatii, utopii si viclenii pseudo-duhovnicesti plecand de la psihoza cipurilor, iata ce ne spun acum:

    Insa prigoana impotriva Bisericii se duce din ce in ce mai fatis si mai vehement. Vedem cum multi preoti sunt robiti de erezia ereziilor, ecumenismul, care nu incape indoiala ca le invalideaza Sfintele Taine (mai lucreaza doar prin pogoramant, dar nu ne putem baza pe asta) si pentru nevatamarea noastra ar fi bine sa nu mai apelam la astfel de preoti. Sunt semne clare ca apostazia este foarte aproape, iar Biserica va dainui in “catacombe”, nicidecum nu va mai fi reprezentata prin oficialii de acum (toti patriarhii ortodocsi si majoritatea episcopilor sunt pusi de sistem). Dar asta nu trebuie sa ne deznadajnuiasca, ci doar sa ne puna in stare de alarma, sa ne trezim si sa lucram la mantuirea noastra, in locul care ne este mai prielnic.

    Acum au ajuns deci sa vorbeasca despre ce era mai grav, adica “invalidarea Tainelor”! Si auziti: “NU INCAPE INDOIALA!” Mai e ceva de demonstrat?
    Sa vedem si acum daca amicii acestora vor mai considera BOR tot “casa lor”, cand primii vor da deja semnalul si vor face campanie la fel de intetita si pentru asta. Sa fim cu multa luare aminte.

  4. Da, apologeticum a hulit sf taine si sper sa nu repete greseala stilistilor pana la capat. Dumnezeu sa se milostiveasca de ei si sa-i izbaveasca de inselaciune. Mult mai grav e sa hulesti sf taine, care e cu adevarat lepadare de Hristos, decat sa iei niste acte care nu constituie lepadare. Cine se leapada de sfintenia tainelor, sau se indoieste de ele se impartaseste cu nevrednicie mai apoi.
    Ma bucur ca puneti accent mai mult pe har decat pe cipuri.

  5. “Nu incape indoiala ca nu s-a auzit de aceste versete, insa cati le-au si constientizat?”-“Indubitabil”,cineva e putintel…(..taiat de admin.)

  6. Doamne ajuta!
    Afirmatia de pe Apologeticum, ca nu sunt valide Sfintele Taine, imi aminteste de una asemanatoare a lui Danion Vasile – cum ca nu sunt episcopi cu sfinte moaste in Biserica dupa indreptarea calendarului.

    In catedrala din Tesalonic, langa sfintele moaste ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie sunt expuse spre inchinare sfintele moaste ale Sf. GRIGORIE KALLIDIS, Mitropolitul Irakliei,Ioanninei,Tesalonicului,adormit intru Domnul in 1925. A fost canonizat in 22 mai 2003, cu zile de praznuire: 25 iulie si 20 octombrie.

    Nu sta sau pleaca harul din Biserica atunci cand vrem sau nu vrem noi.

  7. aha. Acum se explica si acele indemnuri de a parasi satele, orasele, duhovnicii care nu aproba propria noastra viziune despre lucruri, bisericile, etc. Prin urmare prin incercarea de invalidare a tainelor, prin diversele acuze aduse preotilor, calugarilor, duhovnicilor, bisericii, ai cui raman oamenii? Simplu: credulii se vor lua dupa niste smecheri infractori de pe net si vor ramane batand din buze pierzand mult sau tot – cam ca la caritas.
    Din pacate multi din cei inselati de acei indivizi se vor intoarce impotriva adevaratei credinte si vor cauta sa isi razbune pierderea afirmand ca au ajuns in acea stare de plans tocmai din cauza ca au crezut in Dumnezeu. Mda… buna miscare; se surpa totul chiar din interior (culmea fara mult efort) tocmai prin naivitatea oamenilor ce cred ca navigarea pe net si inghitirea a tot felul de ineptii tine loc de mersul la biserica, de post, de rugaciune, de spovedit

  8. @ emanuela:

    Da, credem ca ai inteles ai rezumat perfect ce se intampla. Nu stim daca referirea la infractori si la caritas e intamplatoare, dar ni se pare foarte nimerita, in context. E, intr-adevar, un fel de joc piramidal, cu miza uriasa, existentiala, in care oamenii isi pun in joc toata increderea lor in mainile unora care le vor lua si sufletul, si trupul, si ii vor lasa sa sfarseasca tragic. Unii chiar au antrenament si experienta pe asa ceva, din ce am auzit.

    Si totul are acelasi caracter pur sectar, in care o grupare fanatica se rupe de tot, considerand ca numai ea detine tot adevarul, cu lideri de tip guru, cu oarece carisma demonica, vicleana, de a racola sufletele tulburate si de a-i determina sa lase tot, sa iasa din lume si din Biserica, sa nu mai aiba incredere in nimeni, mai ales nu in duhovnici, si sa-i urmeze numai pe ei, sa-i asculte neconditionat. Este un procedeu clasic, de a-i face pe oameni dependenti de ei si de a-si atrage adeptii, – speculandu-le spaimele, traumele, complexele, angoasele, nevoia de apartenenta si de securizare psihologica – intr-o aventura sinucigasa si duhovniceste, si trupeste. Sunt deja toate datele intrunite ca astfel sa mearga lucrurile 🙁

  9. @emanuela, admin,

    Doar nu e prima data in istorie cand s-ar intampla ce descrieti voi. Mai ales in vremuri tulburi si grele se intampla astfel de schisme si apar tot felul de secte care isi duc adeptii la pierzare. Cine are urechi de auzit, sa auda.

  10. Este bine ca sunt oameni atenti, care urmaresc ce se mai posteaza si ce “perle” mai apar pe site-uri ca Apologeticum de exemplu. Eu nu-l mai “vizitez” de multa vreme din lipsa de timp, dar citind comentariile voastre, sunt la curent cu lucrurile “bune, bune” care se arunca pe piata virtuala spre inselarea daca este cu putinta a cat mai multor credinciosi mai indecisi si mai usor de influentat …

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Fanatism si relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU despre ispitele grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT? “Fara sfatul duhovnicului sa nu faca niciun pas, ca ne putem duce
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE EPIFANIE DESPRE POST
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » FEMINISMUL SI PERVERTIREA FEMINITATII. CU Parintii Epifanie Teodoropulos si Nicolae Tanase, intr-un stil putin mai nonconformist…
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Paisie Aghioritul despre PUBLICITATEA FACUTA PACATELOR DIN BISERICA
  17. Pingback: PARINTELE ARSENIE DE LA TECHIRGHIOL: “O clipa inima mi se facuse cer…” -
  18. Pingback: PARINTELE EPIFANIE TEODOROPULOS (1930-1989): “Cum sa nu fiu mahnit? Problemele Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti ma frang” -
  19. Pingback: SFATURI PRIVITOARE LA VIATA DE FAMILIE de la Parintele Epifanie Teodoropulos: “Daca Dumnezeu nu da copii, stie ceva… Dumnezeu a incredintat parintilor educatia copiilor LUI“ -
  20. Pingback: RAVNA PENTRU CASA LUI DUMNEZEU – Alte CRAMPEIE DIN VIATA si invatatura Fericitului Parinte grec EPIFANIE -
  21. Pingback: VALERIU GAFENCU, SFANTUL INCHISORILOR – 62 de ani de la nasterea in vesnicie a noului MARE MUCENIC FILOCALIC de la Targu Ocna -
  22. Pingback: Pr. Proclu: ISPITĂ MARE! Fără sfatul duhovnicului să nu facă niciun pas!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate