PARINTELE EPIFANIE TEODOROPULOS (1930-1989): “Cum sa nu fiu mahnit? Problemele Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti ma frang”

10-11-2011 Sublinieri

10 noiembrie  – 22 de ani de la fericita sa adormire

Scurte date biografice

“Fericitul Staret, din botez Eteoclis, s-a nascut la 27 decembrie 1930 la Burnazi in Mesinia si a fost primul nascut al lui Ioan si Gheorghia Teodoropulos. Scoala primara si gimnaziul le-a facut in Kalamata.

Inca din varsta lui copilareasca manifesta toate acele insusiri care, mai tarziu, au desemnat personalitatea sa: credinta fierbinte in Dumnezeu, adanca evlavie, integritatea morala, harisme intelectuale, putere in cuvant si chemare pentru preotie.

In 1949 a intrat la Facultatea de Teologie a Uni­versitatii din Atena. Ca student s-a distins prin moralitatea sa, printr-un caracter drept, prin indrazneala cugetarii, prin vastitatea cunostintelor si prin capacitatea dialectica.

Inca din anii liceului parintele Epifanie s-a daruit cu ravna studiului Sfintei Scripturi si al Purtatorilor-de-Dumnezeu Parinti ai Bisericii. Acest studiu bogat nu l-a inarmat numai cu o educatie teologica vrednica de invidiat. Mai intai l-a influentat in cultivarea lui duhovniceasca si a contribuit la formarea personalitatii lui preotesti, avand spre aceasta ca temei pilda Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Pastori ai Bisericii. In aceasta directie, cea mai importanta inraurire au avut-o asupra sa atat traditia ascetica sanatoasa a locului sau de nastere, cat si legaturile lui – unele din acestea s-au realizat deja in anii lui de scoala – cu multi clerici virtuosi si invatati ai epocii noastre.

Ceea ce-l insufletea pe Parintele Epifanie inca din frageda lui varsta era sa slujeasca Bisericii ca simplu preot; sa ramana necunoscut, departe de vredniciile Bisericii si de slavele lumesti trecatoare. Asta, de altfel, a corespuns si caracterului sau intransigent si convingerilor sale statornice, care se bazau in chip solid pe traditia biblica si patristica, pe “Sfintele canoane”, pe cultul si evlavia asce­tica a Bisericii.

Inceputul de temelie al Staretului a fost dorinta de a predica “Evanghelia in dar”, dupa exemplul Sfantului Apostol Pavel, sa slujeasca Biserica fara cea mai mica rasplatire materiala. De aceea in toata viata sa a ramas fara subventie si asigurare, economisindu-si cele de trai – mai ales in primii ani ai slujirii sale preotesti – din corecturile publicatiilor “Astir” ale Fratilor Papadimitriu. Parintele Epifanie in toata viata sa si-a aruncat grija sa “spre Domnul (I Petru 5, 7) si filosofìa lui cea mai inalta – asa cum o caracteriza – era cererea liturgica:pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam”.

In 1956 a fost hirotonit diacon de catre pururea pomenitul mitropolit Ierotei al Etoliei si Acarnaniei. In acelasi an a editat si prima sa carte avand antagonicul titlu Sfanta Scriptura si duhurile viclene. Intre anii 1956-1961, inca diacon fiind, si-a petrecut cel mai mult timp in Kalamata, studiind mai ales pe Parintii Bisericii.

In 1961 a fost hirotonit preot de fericitul mitropolit Ambrozie al Elefteropolei cu care a avut legaturi stranse.

Parintele Epifanie a preotit timp de 28 de ani si lucrarea careia i s-a daruit cu o daruire minunata a fost Taina Sfintei Marturisiri, in paraclisul “Sfintilor Trei Ierarhi” (Menandru, 4). Avea o constiinta adanca a faptului ca anume chemarea pe care o are de la Dumnezeu este sa slujeasca Biserica Sa ca preot spre pocainta. Si lucrarea aceasta a facut-o cu o ravna dumnezeiasca si o rodire minunata. Multime de oameni au trecut pe sub epitrahilul lui lasandu-si greutatea pacatelor lor, s-au usurat duhovniceste si au fost calauziti la viata in Hristos. Multi dintre fiii lui duhovnicesti au devenit monahi in Sfantul Munte, in Cipru si in alte manastiri ale tarii noastre [Grecia], in timp ce unii si-au ales drumul slujirii preotesti.

In paralel cu slujirea sa ca duhovnic si povatuitor duhovnicesc a milioane de suflete, Parintele Epifanie s-a ocupat si cu scrisul. A publicat o multime de articole in diferite reviste bisericesti si a scris 22 de carti, din care multe s-au retiparit in mai multe editii.

Dragostea sa pentru Biserica, ravna sa pentru pastrarea legilor date ei de Dumnezeu si sprijinirea nesovaitoare pe sfintele canoane l-au impins de multe ori sa iasa din umbra si sa-si depuna marturia sa, prin care a aparat credinta ortodoxa, viata evanghelica, randuiala canonica, drepturile Bisericii. Studiile, articolele, opiniile, comentariile si scrisorile sale ce se refera la probleme bisericesti arzatoare constituie monumente ale cuvantului bisericesc modern; ele sunt texte care emana o cunostinta teo­logica adanca, un cuget apostolic, o morala patristica, o constiinta bisericeasca integra.

Episcopi, egumeni, ieromonahi, preoti de enorie, mo­nahi, mireni i s-au adresat cu incredere si i-au cerut parerea in felurite si, adeseori, subtile chestiuni. Iar raspunsurile ce le-a dat cu agerime si bun simt au impresionat si au contribuit la depasirea unor situatii foarte dificile si la dezlegarea problemelor, care la prima vedere pareau a fi cu neputinta de dezlegat.

Neintrerupt i se propunea primirea rangului de episcop. S-a lepadat de el statornic, dorind sa ramana in sluji­rea sa tainuita si sa continue sa slujeasca fara zgomot Biserica in modul in care el insusi cugeta ca se potriveste convingerilor si caracterului sau.

In 1976 – la indemnul si cu sprijinul fiilor lui duhov­nicesti – a intemeiat Sihastria Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu “Celei pline de Dar” de la Trizina, sub jurisdictia bisericeasca a Sf. Mitropolii de Ydra, Speton si Eghina. Ridicarea cladirilor si punerea temeliei vietii duhovnicesti a Sihastriei i-au constituit grija pe durata ultimilor ani ai vietii fericitului Staret.

Parintele Epifanie de la inceput a avut un temperament bolnavicios si a intampinat adesea diferite proble­me de sanatate. In 1982 s-a depistat ca are cancer la stomac si a fost operat. In 1988 i s-a facut si a doua operatie, insa starea sa se agrava mereu. Dar robul cel credincios al lui Dumnezeu suferea durerile cu o rabdare minunata si cu neintrerupta doxologie a preasfintitului nume al Domnului.

Vazand ca ajunge la sfarsitul vietii sale, linistit si pasnic a dat indrumari pentru multe probleme ale sihastriei si a randuit cele pentru moartea si inmormantarea sa pana la amanunte.

A adormit la 10 noiembrie 1989. Slujba de inmormantare i s-a facut a doua zi in Biserica Maicii Domnului “Din pestera cea aurita” din Atena iar trupul sau a fost inmormantat la Sihastria sa. Pe mormant, dupa dorinta sa, a fost gravat cuvantul Sfàntului Apostol Pavel: Hristos Iisus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu (I Timotei 1, 15).

In loc de postfata

Duhovnicul tau este un intelept, i-a spus fericitul Arhimandrit Porfìriereferindu-se la minunatul cuviosul si fericitul Staret Epifanie Teodoropulos – lui Constantinos Yannitsiotis (Vezi C. Yannitsiotis, „Langa Parintele Porfirie“, ed. BunaVestire, 1999), care a avut marea bucurie de a fi fiu duhovnicesc al acestor doi giganti spirituali ai Bisericii elene si ai ortodoxiei contemporane.

Acum, dupa ce au lecturat aceste – atat de smerit intitulate – Crampeie de viata”, altfel introdusi si familiarizati in si cu viata si invatatura Staretului Manastirii „Celei pline de har”, evlaviosii cititori romani pot intelege mult mai deplin natura intelepciunii sale, si anume ca ea a fost solomonica, de adevarat barbat apostolic si prea vrednic Parinte bisericesc.

Ea s-a manifestat ca dar dumnezeiesc, pe langa altele, inca din pruncia sa atat de jertfelnica si de afierosita lui Dumnezeu si Bisericii Sale, copilul Eteoclis uimindu-si deopotriva casnicii, colegii de scoala si invatatorii. „A spus Eteoclis” – spuneau deopotriva elevi si profesori citandu-l si astfel era unanim garantata exactitatea si corectitudinea deciziei ce urma a se lua de toti, cu deplina si motivata responsabilitate.Asa a spus Parintele Epifaniespun astazi sute de mii de ortodocsi eleni rusi si americani” (“Crampeie de viata” are deja 12 editia in limba elena fiind tradusa de asemenea in limbile rusa si engleza) ca argument de neclintit in convorbirile lor duhovnicesti, si iata ca lor li se alatura de acum, prin rugaciunile marelui Staret, si cei romani.

Ca elev si student exceptional intreaga sa viata nu a fost decat o continua si temeinica pregatire pentru momentele pe care dintotdeauna le-a stiut ca vor fi cruciale pentru el, hirotonirile intru diacon si preot si hirotesia intru duhovnic. Pentru mine nu exista mai mare satisfactie ca a sta ore in sir in scaunul de marturisire si a imprieteni pe om cu Dumnezeu“, spunea ca unul ce primise – pentru multa sa dragoste de Dumnezeu si de oameni – harul si talantul de a deschide inimile prin taina spovedaniei.

A iubit nespus de mult pildele vietilor si cuvintelor Sfintilor Parinti, urmandu-i cu faptuirea zi si noapte, aratandu-se stralucit ucenic si urmator al Sfantului Ierarh Nicolae prin plicul de bani pus sub usa celui ce odinioara i se impotrivise. Fie ca vorbea cu un eterodox (copt), fie ca dialoga cu un stilist despre rai, cuvantul sau era intotdeauna dres – dupa cum cereau situatia si contextul – cu sarea discernamantului, umorului fermitatii si intelepciunii de sus.

Desi era uimitor de bine, solid si multilateral pregatit in mai toate domeniile, avand o cultura de mare exceptie, se smerea si cerea binecuvantare pentru a scrie de la Parintele Filotei Zervacos, se consulta si se sfatuia cu Parintele Arhimandrit Porfirie si cu Cuviosul Paisie Aghioritul, cu aceasta treime sfanta de cuviosi parinti de acum binecunoscuti si iubiti de dreptmaritorii crestini romani prin lucrarile aparute in ultimii ani despre ei sau alcatuite de ei (ale Cuviosului Paisie).

Fie ca vorbeste cu altii, fie ca vorbeste despre altii, fie ca vorbeste despre sine, briliantul ceresc al smeritei sale intelepciuni are mereu noi sclipiri si scanteieri imprevizibile, incantatoare. Sa-l ascultam aflandu-se in ulti­ma ipostaza:

Cate am programat eu insumi, toate au esuat. De aceea, las ca programarea vietii mele s-o faca Dumnezeu“;

Cel mai rau iad pentru mine este sa stiu ca am mahnit o persoana iubita“;

Chiar daca nu s-ar fi legalizat fecioria in Hristos de Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, mi se pare ca as fi descoperit-o pentru mine insumi“;

Am tinut la un principiu: sa nu am nici un drept“;

Nu am viata virtuoasa ca s-o ofer lui Dumnezeu. De aceea ii ofer numai putina durere“;

Cei ce sunt aproape de mine voiesc sa simta largime, nu stramtorare. Pe nimeni nu chem. Pe nimeni nu tin. Pe nimeni nu alung. Cine vrea vine, cine vrea sta, cine vrea pleaca. Eu nu socotesc pe nimeni ucenic sau urmator al meu“;

Sunt ingaduitor cu oricine pana acolo unde nu se primejduieste mantuirea lui“.

La remarca justa a unui fiu al sau duhovnicesc:

„- Parinte, astazi va vad mahnit.” – adevaratul urmator al Sfan­tului Apostol Pavel care a fost Cuviosul Epifanie a raspuns: „- Si in care zi nu sunt? Problemele Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti ma frang“.

Parintele Epifanie a trait frumos, curat, drept, impodobit cu cele mai alese virtuti, sfarsindu-si calatoria pamanteasca prin patimiri mucenicesti adaugate celor pen­tru cuviosie, uimindu-i pe toti prin felul linistit, plin de smerenie, credinta si nadejde in mila lui Dumnezeu, in care a randuit toate cele cuvenite pentru inmormantarea sa si de dupa aceasta, rugandu-se cu pace si dulceata pana la ultima suflare, intr-un chip oarecum asemanator cu mai multi sfinti ai Ortodoxiei (ca de pilda Sfantul Simeon Noul Teolog).

Ni se pare foarte semnificativa pentru marea sa iubire si delicatete duhovniceasca pe care a avut-o fata de numerosii sai fii duhovnicesti si fata de toti cei ce au avut fericirea sa-l cunoasca personal aprecierea pe care i-a facut-o unul din vechii sai fii duhovnicesti:

Omul acesta orice facea pentru tine, o facea complet fara interes. Si nu numai in inteles material, ci si in cei moral si duhov­nicesc. Voia numai sa-ti faca bine si nimic altceva. Nu voia sa te stapaneasca sau sa te faca robul lui. Cat timp aveai nevoie de el nu pleca de langa tine. Cand incet-incet iti redobandeai puterile, el se retragea cu discernamant si te lasa liber. Nu se amesteca in viata ta sau in familia ta. Numai cand ii cereai, se apropia de tine si inainta, pe cat ii ingaduiai tu, ca si cum n-ar fi facut nimic pentru tine“.

De asemeni – spre intregirea portretului duhovnicesc al Cuviosului – de data aceasta dimensiunile personalitatii si lucrarii sale fiind raportate la intreaga Biserica ortodoxa elena contemporana, trebuie redata si caracterizarea ce i s-a facut in acest sens de un avizat si competent parinte ce l-a cunoscut indeaproape:

Intreaga Bise­rica Ortodoxa contemporana, din launtrul si din afara Greciei a pecetluit-o in acesti ultimi ani prin indrumarile (povatuirile) intelepte ce le-a dat prin textele sale scrise fara asemanare, prin raspunsurile si lamuririle sale in problemele contemporane cele mai grele, etc…”.

Si indraznim sa credem cu neindoire ca harul Sfantului Duh inca va mai extinde vrednicia locului si a lucrarii vietii si operei Cuviosiei sale, in intreaga Ortodoxie si lume con­temporana.

* * *

Parintele Epifanie avea si darul de a putea spune lucruri de mare adancime si profunzime chiar si in putine cuvinte:

Caracteristica deosebitoare a Ortodoxiei este asceza si comuniunea cultului“.

Darul intelepciunii – care era permanent cu el – il facea sa nu se teama sau sa fie surprins de vreun anume fel de intrebari, oricat de neasteptate sau de incomode ar fi fost ele, precum aceasta:

„- De ce chiar si in lacasul bisericii se fac nereguli si nedreptati si nu gasim desavarsirea nici la oamenii cei mai afierositi lui Dumnezeu?

– Ca sa nu ne sprijinim pe persoane si lucruri ce au legatura cu pamantul, ci sa ne intoarcem gandul mereu spre Dumnezeu si spre cer, unde este patria noastra pen­tru totdeauna”.

Altadata, la observatia unui fiu duhovnicesc al sau ca este bine sa existe oameni intelepti in Biserica, deoarece ea are nevoie de ei, el a raspuns:

– Desigur ca e bine sa existe oameni intelepti si talentati in Biserica. Dar nu pen­tru ca Biserica are nevoie de ei. Biserica n-are nevoie de nimeni. Noi avem nevoie de ea, deoarece fara ea nu ne mantuim. Orice daruri am avea trebuie sa le folosim spre slava lui Hristos. Si nu trebuie sa supraaccentuam ceea ce oferim noi. „Slugi netrebnice suntem” (Lc. 16, 10). Aceasta deoarece: „Biserica mantuieste, nu se mantuieste“.

Staretul care a iubit haina monahala inca din frageda pruncie pana intr-atat incat minunata sa matusa Alexandra se mira cum de nu s-a nascut Eteoclis al ei imbracat intr-o rasa, a definit monahismul drept „drumul cei mai scurt, catre indumnezeire“, iar marea schima „o perioada de nevointa“, ea trebuind a fi luata „sau pentru dragostea lui Dumnezeu, sau pentru pocainta pe viata“, orientarea monahului trebuind sa fie totdeauna „spre inlauntru. Nu spre cele din afara ale sale“.

Intelepciunea Fericitului Staret patrundea in noimele si intelegerile cele mai subtiri ale Sfintei Scripturi si ale Sfintilor Parinti oferind dezlegari paradoxale, antinomice cu valoare de unicate. La intrebarea cuiva referitoare la cuvantul Sfantului Ioan Scararul, ca daca „monahii sunt lumina mirenilor, aceasta inseamna ca cel mai virtuos mirean este mai jos decat cel mai rau monah?” – el a raspuns:

– Nu! Aici Sfantul nu vorbeste de orice monah, ci de „petrecerea unitara”, adica de monahism. Intelege deci ca monahismul, ca institutie, este mai inalt decat petrecerea lumeasca, fara ca aceasta sa insemne ca nu exist mireni de care nici monahi nu se pot apropia“.

Cuviosul avand in vedere desigur mireni precum minunatii si fericitii Nichita Hartularie, Ioan Ciubotariul, Evharist Pastoruh, Mosul Gheorghe Lazar Romanul si altii asemenea lor.

Vrednic de mirare si de consemnat – pentru marea sa milostivire fata de saraci si de toti cei in nevoi – este si faptul ca adesea casa de bani a manastirii golindu-se fara crutare si cu bucurie pentru unii ca acestia, chiar si in perioada in care s-a ridicat sfantul locas, ea se umplea prin donatii neasteptate, la momentul oportun, oarecum asemenea aceleia a Sfantului Ierarh Spiridon.

Avanturile pripite spre monahism, in virtutea unei ravne tineresti insuficient lamurite si neverificate prin rugaciune mai indelungata erau respinse de el ca si proiectele personale cu nadajduire prea mare in propria judecata. Celor suferinzi de asemenea boli de-a dreapta, Cuviosul le spunea:

,,- Fiule, sa nu ai multa incredere in logica ta. Lasa pe Dumnezeu sa-ti indrume pasii tai. Cand omul doreste sa faca voia lui Dumnezeu, El afla modalitati sa i-o arate. Dumnezeu nu are nevoie de noi. El insusi Se ingrijeste de Biserica Sa si poate ca si din pietre sa scoata oameni care sa povatuiasca pe poporul Sau“.

Dar mai inainte de toate Cuviosul Epifanie a fost DUHOVNICUL a mii si zeci de mii de suflete care au aflat tamaduire, alinare, intelegere, mila si har sub patrafirul sau la scaunul de marturisire. […]

Pe cei care amanau si taraganau, sub pretextul insuficientei pregatiri, ceasul marturisirii ii mustra:

Daca astazi nu esti pregatit cum te vei pregati in viitor cand te vei intari mai mult in pacat?

Si iarasi:

„De ce harazesti floarea tineretii tale pacatului si numai batranetea Domnului? Ce ai spune daca ai vedea un batran trecut ca cere de la imparat sa-l ia ca intendent al sau? ‘Daca te pocaiesti la batranetile tale – spune Sfintitul Augustin – atunci nu lasi tu pacatul, ci el te lasa pe tine'”,

iar celor care motivau ca inca nu au gasit un duhovnic cu adevarat sfant, le spunea:

„Nu avem atata nevoie de duhovnici sfinti, precum avem nevoie de Sfanta ascultare. Asta ne lipseste. Nu cumva toti sfiniti mari ai Bisericii au avut duhovnici sfinti? Nu! Ceea ce au avut au fost sfanta smerenie si sfanta ascultare. De aceea s-au si sfìntit“.

Nerabdarea si insuficienta lucrare aduc descurajare, si la intrebarea unora ca acestia: „Cum sa sporim, Parinte? Mereu ramanem in aceleasi lucruri“, Parintele raspundea:

„- Fiule, trebuie multa rugaciune si vei vedea sporire. Altfel cum? Nu exista vreo bagheta magica spre a lovi cu ea si sa ne vina automat sporirea crestineasca“.

Fiind cu multa dreapta socoteala si pogoramant iubitor de oameni, tinand cont si de parerea medicilor crestini atunci cand se ridica problema dezlegarii postului celor intr-adevar bolnavi, Staretul a aratat pe tot parcursul vietii sale o mare, statornica si ferma impotrivire fata de incercarile de multi ani si insistente ale diferitelor cercuri bisericesti laicizate de revizuire si slabire a randuielilor bisericesti referitoare la post. EI spunea:

Postul este o lege a Bisericii. El s-a legiferat in rai. Au postit proorocii, Moise, insusi Domnul, Apostolii, Sfintii Parinti… Vrednicia postului este atat de mare, incat chiar daca n-ar fi fost deja decretata de Biserica, ea ar fi trebuit s-o decreteze acum. Iar nu o lege deja stabilita de veacuri, care a ajutat pe atatia Sfinti, sa discutam ca s-o desfiintam sau s-o schimbam“.

La intrebarea care este diferenta dintre eros (in mare ofensiva prin neopaganismul actual) si dragostea cres­tina. Parintele a raspuns:

Erosul cere exclusivism, iar dra­gostea se poate indrepta spre multi deoarece dragostea adevarata seamana cu flacara lumanarii. Oricate lumanari ai aprinde, flacara de inceput ramane intreaga. Nu se imputineaza deloc. Si fiecare lumanare noua are aceeasi flacara ca si celelalte“.

In problema nasterii de copii multi Staretul spunea ca ea este mai mult o chestiune de jertfa si mai putin de mijloace materiale considerand ca “familiile cu copii multi sunt foarte binecuvantate de Dumnezeu“.

Cuvantul sau era limpede, dar si transant:

Stapan avem intotdeauna: sau pe Dumnezeu sau pe diavolul si patimile noastre… Omul are libertate numai in optiunile sale: sa aleaga de stapan sau pe Hristos sau pe diavolul. De aici mai departe incep indatoririle si intr-un caz si intr-altul. Multi considera constrangere indatoririle Crestinismului. Noi crestinii le socotim nevointa“.

Nu arareori amintea:

Nu va tintuiti inaintea televizorului. Nu uitati ca butonul nu se foloseste numai pentru deschiderea lui ci si pentru inchidere. Paziti-va de mijloacele orbirii in masa“.

Din lectura celor doua dialoguri, cu studentul medicinist ateu si cu ideologul comunist, care se citesc cu rasuflarea taiata, cititorii au putut constata cu bucurie ca ele pot sta alaturi de cele mai stralucite pagini ale apolo­geticii crestine incepand de la mari apologeti greci si latini ai primelor secole si pana astazi.

Staretul – ca un preaintelept cunoscator al judecatilor dumnezeiesti tainice, nearatate si ascunse, ca unul ce vedea mai adanc si mai departe – voind sa accentueze ca Dumnezeu niciodata nu face greseli cand e vorba de implinirea desavarsitei Sale dreptati si ca nimic nu lasa neterminat, spunea:

Fiilor, Dumnezeu nu lasa nimic neterminat. Niciodata nu face curbe sau semicercuri, desi datorita scurtimii vietii noastre noi vedem astfel de linii. Caci dupa putin timp, sau chiar dupa ani, Dumnezeu va completa ciclul Sau. Poate ca noi nu-l vom vedea, dar fiii nostri, sau generatiile urmatoare il vor vedea. Acela insa la sfarsit isi va arata, in intregime, dreptatea Sa“.

Fie ca prin rugaciunile, pildele si invataturile minunatului Doctor Sufletesc care a fost este si va fi Parintele Arhimandrit Epifanie, Cuviosul Staret al Manastirii „Celei pline de har”, si in noi toti sa creasca, sa infloreasca si sa rodeasca aceasta mantuitoare, dreapta si sfanta incredintare prin lumina cunostintei dumnezeiesti, in care, salasluit fiind, el ne intinde o mana iubitoare tuturor”.

Editorii cartii: Crampeie de viata. Din viata si invatatura Parintelui Epifanie Teodoropulos”, Editura Evanghelismos, Bucuresti


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Parintele Epifanie Teodoropulos, Sfinti Parinti recenti, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “PARINTELE EPIFANIE TEODOROPULOS (1930-1989): “Cum sa nu fiu mahnit? Problemele Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti ma frang”

  1. Staretul a aratat pe tot parcursul vietii sale o mare, statornica si ferma impotrivire fata de incercarile de multi ani si insistente ale diferitelor cercuri bisericesti laicizate de revizuire si slabire a randuielilor bisericesti referitoare la post. EI spunea:„Postul este o lege a Bisericii. El s-a legiferat in rai. Au postit proorocii, Moise, insusi Domnul, Apostolii, Sfintii Parinti… Vrednicia postului este atat de mare, incat chiar daca n-ar fi fost deja decretata de Biserica, ea ar fi trebuit s-o decreteze acum. Iar nu o lege deja stabilita de veacuri, care a ajutat pe atatia Sfinti, sa discutam ca s-o desfiintam sau s-o schimbam“.

    Acest fragment este extraordinar mai ales in momentul de fata, cand pe ordinea de zi a Sinodului Pan-Ortodox prevazut pentru 2012 este prevazut sa se discute despre“problema postului in lumea contemporana”.

  2. “iar celor care motivau ca inca nu au gasit un duhovnic cu adevarat sfant, le spunea:

    „Nu avem atata nevoie de duhovnici sfinti, precum avem nevoie de Sfanta ascultare. Asta ne lipseste. Nu cumva toti sfiniti mari ai Bisericii au avut duhovnici sfinti? Nu! Ceea ce au avut au fost sfanta smerenie si sfanta ascultare. De aceea s-au si sfìntit“. ”

    Multi se plang,(primul sunt eu) ca s-au tot inmultit faradelegile , sa facem ascultare si ne gasim pacea!

    Ajuta-ne Doamne, Tie sa-ti urmam!

  3. Pingback: PARINTELE PAISIE OLARU SI SPOVEDANIA. Taina duhovniciei roditoare. “Marturisirea sa fie mai deasa decat impartasirea” -
  4. Pingback: IPS Ierotheos Vlahos despre adevarata MILOSTENIE SUFLETEASCA FATA DE TINERII RATACITI: “Oamenii din ziua de azi au mare nevoie sa gaseasca oameni care sa le asculte durerea“ -
  5. Pingback: SFATURI PRIVITOARE LA VIATA DE FAMILIE de la Parintele Epifanie Teodoropulos: “Daca Dumnezeu nu da copii, stie ceva… Dumnezeu a incredintat parintilor educatia copiilor LUI“ -
  6. Pingback: RAVNA PENTRU CASA LUI DUMNEZEU – Alte CRAMPEIE DIN VIATA si invatatura Fericitului Parinte grec EPIFANIE -
  7. Pingback: “Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT -
  8. Pingback: PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele -
  9. Pingback: PS IGNATIE MURESANUL despre SECULARIZAREA DIN INTERIORUL BISERICII si CALDURA SUFLETEASCA prin care ar trebui apropiati de Dumnezeu tinerii si cei necredinciosi. CUM DAM MARTURIE DESPRE HRISTOS? - Recomandari
  10. Pingback: Predica PS Sebastian la Duminica dupa Botezul Domnului: LOGICA PAMANTEASCA SI LOGICA DUMNEZEIASCA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate