CRITERIUL JUDECATII ESTE IUBIREA. Dar care iubire?
- “Fratele meu este viata mea” – meditatie duhovniceasca la Duminica infricosatei Judecati
- Sf. Ioan Maximovici – predica la Duminica Infricosatoarei Judecati: “Va fi o apostazie generala si, pe deasupra, multi episcopi vor trada credinta”
***
- Ascultati cantarea Vai mie, innegritule suflete in mai multe interpretari
“Dragostea constituie tema evangheliei din “Duminica lãsatului sec de carne“. Pericopa evanghelicã din aceastã zi ne prezintã parabola lui Hristos despre Înfricosãtoarea Judecatã (Matei 25, 31-46).
Când Hristos va veni sã ne judece, care va fi criteriul judecãtii Lui? Parabola ne rãspunde: iubirea – nu numai o simplã preocupare umanitarã pentru o justitie abstractã si pentru “sãracii” anonimi, ci iubirea concretã si personalã pentru cel de lângã mine, oricine ar fi, pe care Dumnezeu a fãcut sã-l întâlnesc în viata mea. Aceastã precizare este importantã, pentru cã astãzi, din ce în ce mai mult, crestinii tind sã identifice iubirea crestinã cu grijile politice, economice si sociale; cu alte cuvinte, ei mutã centrul de greutate de la persoanã si evolutia sa unicã la entitãti anonime precum: “clasã socialã“, “rasã” etc. Nu spunem cã aceste preocupãri sunt gresite. Este limpede cã pe cãrãrile vietii lor, în responsabilitãtile lor cetãtenesti, profesionale etc. crestinii sunt chemati sã se îngrijeascã, sã facã ce este mai bine dupã posibilitatea si întelegerea lor, pentru o societate dreaptã, egalã si în general mai umanã. Cu sigurantã izvorãsc din crestinism si pot fi insuflate prin iubirea crestinã. Ca atare, iubirea crestinã este ceva diferit si aceastã diferentã poate fi înteleasã si mentinutã dacã Biserica îsi va pãstra misiunea sa unicã si dacã nu va deveni o simplã “agentie socialã“, fiind limpede cã Biserica nu poate fi consideratã astfel.
Iubirea crestinã este “imposibilitatea posibilã” de a-L vedea pe Hristos în celãlalt, oricine ar fi el, si pe care Dumnezeu, în iconomia Sa vesnicã si tainicã, a hotãrât sã-L aducã în viata mea, fie chiar si pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face “o faptã bunã” sau ca pe un exercitiu de caritate, ci ca începutul unei vesnice însotiri în Dumnezeu Însusi. Pentru cã, într-adevãr, ce este dragostea decât acea putere tainicã ce transcende întâmplãtorul si exteriorul din “celãlalt” – prezenta sa fizicã, treapta socialã, originea etnicã, capacitatea intelectualã – si ajunge la suflet, unica “rãdãcinã” personalã a fiintei umane, partea divinã din el? Dacã Dumnezeu iubeste fiecare om, aceasta se întâmplã pentru cã El cunoaste comoara nepretuitã si absolut unicã, “sufletul” sau “sinele” pe care El le-a dãruit fiecãruia în parte. Iubirea crestinã este atunci participarea la acea cunoastere divinã si darul acelei iubiri divine. Nu existã iubire “impersonalã”, pentru cã iubirea este minunata descoperire a “persoanei” în om, a unicului si personalului în comun si în general. Este descoperirea a ceea ce este “de iubit” în fiecare om, a ceea ce este de la Dumnezeu.
Din acest punct de vedere, iubirea crestinã este uneori opusul “activismului social” cu care atât de adesea se identificã crestinismul astãzi. Pentru un “activist social” obiectul iubirii nu este “persoana” ci “individul“, o unitate abstractã a unei la fel de abstracte “umanitãti“. Dar pentru crestinãtate omul este “demn de a fi iubit” pentru cã el este persoanã. Acolo persoana este minimalizatã la notiunea de “individ”; aici individul este vãzut numai ca persoanã. “Activismul social” nu are nici un interes pentru persoanã si cu usurintã o sacrificã pentru “interesul comun“. Crestinismul pare sã fie, si în anumite privinte de fapt este, mai degrabã sceptic fata de acea “umanitate” abstractã, savarsind un pãcat de moarte împotriva sa de fiecare datã când renuntã la grija si la dragostea sa pentru persoanã. Activistul social este întotdeauna “futuristic” în abordãrile sale; el întotdeauna actioneazã în numele dreptãtii, al ordinii, al fericirii si pentru realizarea lor. Crestinismul se preocupã mai putin de aceastã problematicã a viitorului si pune tot accentul pe acum – singurul timp hotãrâtor pentru iubire. Cele douã atitudini nu se exclud reciproc, dar nici nu trebuie sã fie confundate. Crestinismul, cu sigurantã, are responsabilitãti cãtre aceastã lume si trebuie sã le îndeplineascã. Acesta este domeniul “activismului social” care apartine în totalitate “acestei lumi“. Iubirea crestinã tinteste, totusi, dincolo de “aceastã lume“. Ea însãsi este o razã, o manifestare a Împãrãtiei lui Dumnezeu; ea transcende si învinge toate mãrginirile, toate “conditionãrile” acestei lumi, pentru cã motivatia sa, scopul si arderea sa, toate acestea sunt în Dumnezeu. Si noi stim cã totusi, chiar în aceastã lume care e “învechitã în cele rele“, singurele biruinte netrecãtoare si transformatoare sunt cele ale iubirii. Sã ne amintim de omul acestei iubiri si vocatii personale, sã umplem lumea pãcãtoasã cu aceastã iubire – aici este adevãrata misiune a Bisericii.
Parabola Judecatii de Apoi ne vorbeste despre iubirea crestina. Nu toti suntem chemati sa lucram pentru “umanitate“, cu toate acestea fiecare dintre noi a primit darul si harul iubirii lui Hristos. Stim ca toti oamenii au nevoie in cele din urma de aceasta iubire personala – recunoasterea sufletului unic din ea, in care frumusetea intregii Creatii se reflecta intr-un mod unic. Stim, de asemenea, ca oamenii sunt in temnita, ca sunt bolnavi, insetati si infometati pentru ca acea iubire personala i-a negat. Si in cele din urma stim ca totusi, oricat de ingust si de limitat este cadrul existentei noastre personale, fiecare dintre noi s-a facut responsabil de o mica parte din Imparatia lui Dumnezeu, s-a facut responsabil de acest dar al iubirii lui Hristos. Astfel, chiar daca am acceptat sau nu aceasta responsabilitate, chiar daca am iubit sau am refuzat sa iubim, vom fi judecati. Pentru ca <<intrucat unuia dintre acestia prea mici frati ai Mei ati facut, Mie mi-ati facut…>>“.
(pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998; multumiri si parohiei ortodoxe “Mihai Viteazul”, din Alba-Iulia, de la care am preluat o parte din text)
Legaturi:
- Sfantul Teofan Zavoratul: CE ESTE DRAGOSTEA ADEVARATA SI CUM SE AJUNGE LA EA?
- Vamesul-Fariseu – sau cum ne pre-facem in farisei crezand ca suntem vamesi (contine o parte referitoare la invocarea fatarnica sau demagogica a “iubirii” si la iubirea prin inchipuire)
- Parintele Amfilohie: NE SPRIJINIM UNII PE ALTII, CRESTEM IMPREUNA!
- O intamplare din viata Sf. Teodor cel Sfintit sau CUM SE APLICA PRACTIC TAINA SPALARII PICIOARELOR?
- Parintele Iustin Parvu: ASTAZI NE LIPSESTE MILA
- Iubirea de sine – singura iubire a ecumenistilor
- Sfantul Maxim Marturisitorul: esente duhovnicesti
- Pr. Dumitru Staniloae: Compasiune si iertare
Doneaza pentru filmul "Scrum"
ÎNFRICOŞATA JUDECATĂ ,,…rânduit este oamenilor o dată să moară şi apoi să fie Judecata” (EVREI 9,27). Mâine 22 februarie 2009 în toate bisericile ortodoxe se va citi Evanghelia Înfricoşatei Judecăţi, de la MATEI 25,31-46. Multe se pot spune despre acest eveniment care va avea loc în viitorul apropiat sau îndepărtat, noi nu ştim. Din pericopa evanghelică amintită, reiese criteriul nr.1 după care Domnul va face judecata, care este MILOSTENIA. Acest criteriu nu este singurul. Într-o seară, după ce şi-a terminat obişnuita rugăciune de noapte, Sfântul Ierarh Nifon al Constanţianei (sec.al IV-lea), s-a întins pe patul de pietre ca întotdeauna. Era miezul nopţii şi el încă veghea…,gândindu-se la înfricoşatul ceas al Judecăţii (la care noi ne gândim foarte puţin şi chiar îl trecem cu multă uşurinţă cu vederea, trăind în continuare o viaţă păcătoasă). Deodată Sfântul Ierarh vede că se trage tăria cerului ca o perdea şi apare Domnul nostru Iisus Hristos într-o slavă negrăită, cum El însuşi mărturiseşte: ,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale,, (MATEI 25,31). În jurul Lui, în văzduh, stăteau toate oştile cereşti… Domnul S-a adresat conducătorului unei cete şi acela s-a apropiat luminos, cu teamă şi respect şi i-a zis: ,,Mihaile…, pregăteşte cu ceata ta tronul de foc al slavei Mele şi mergi în Valea lui Iosafat. Acolo să-l aşezi ca prim semn al venirii Mele, pentru că s-a îîmplinit ceasul când fiecare va lua plata după faptele sale. Grăbeşte-te că a sosit ceasul! Voi judeca pe cei ce s-au închinat la idoli şi s-au lepădat de Mine, Făcătorul lor; pe cei ce s-au închinat la pietre şi la lemne, pe care le-am dat spre trebuiţa lor. Pe toţi îi voi sfărâma ca pe ,,vasele olarului”.Aceştia vor fi idolatrii din toate timpurile, care s-au închinat creaturii, nu Creatorului. Idolatri sunt aztăzi cei care pun averile şi banii, mai presus de Dumnezeu. Le agonisesc exploatând pe alţii, nu ajutându-i, lucrează duminica şi în sărbători. Pentru cel lacom, mâncarea este idol, dacă trăieşte ca să mănânce, nu mănâncă ca sătrăiască, nesocotind posturile rânduite de Biserică. Pentru beţivul care nu leapădă această patimă, băutura este idol, pentru fumător, ţigara este idol, dacă nu se lasă de fumat în timpul vieţii. Pentru desfrânat sau desfrânată, legăturile amoroase extraconjugale sunt idolatrie. Iată câteva păcate ce aspru vor fi judecate. VA URMA. BILIOGRAFIE: PROFEŢII ŞI MĂRTURII CREŞTINE PENTRU VREMEA DE ACUM; Ediţia a II-a; tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Galaction al Alexandriei şi Teleormanului; Editura Biserica Orotoxă; Alexandria 2004.
ÎNFRICOŞATA JUDECATĂ – CONTINUARE. Mai departe în vedenia Sfântului Ierarh Nifon, Domnul zice: ,,Tot aşa şi pe duşmanii Mei,pe ereticii care au îndrăznit să coboare pe Duhul Mângâietor în rândul făpturilor. Vai de ei ce foc îi aşteaptă!”. Mare păcat pentru cei ce au stricat învăţătura şi credinţa cea dreaptă a Mântuitorului. Aceştia au fost proorociţi de Sfântul Apostol Pavel, astfel: ,,Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor. Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (2 TIMOTEI 4,2-3); ,,…având înfăţişarea dreptei credinţe, dar tăgăduind puterea ei” (2 TIMOTEI 3,5). Aici trebuie să ia aminte cei ce batjocoresc Ortodoxia. Dacă babtiştii care s-au întemeiat imediat după Reformă ar avea dreapta credinţă, Hristos trebuia să moară şi să învie atunci. La fel se poate spune despre toate sectele şi cultele eterodoxe. Hristos Domnul, înainte de a doua Sa venire ne arată prin câteva minuni că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică în care te poţi mântui. Aceste minuni ale Ortodoxiei sunt: 1.Lumina Sfântă de la Ierusalim; 2.Aghiasma mare care nu se strică; 3.trupurile neputrezite ale sfinţilor, etc. În această privinţă, să medităm puţin la cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice: ,,De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte” (EVREI 12,1). VA URMA. BIBLIOGRAFIE: Ibidem, pag.27.
Sa ne traiti Parinte!
Fragment din predica de astazi:
– PURTANDU-NE CRESTINESTE RASCUMPARAM TRECUTUL, SE LUMINEAZA PREZENTUL SI VIITORUL. Sunt atatia care au nevoie de ajutorul nostru, cum sunt si copiii “Fratiorii mai mici ai lui Hristos” de pe acest site de ex., cat de putin ajutor, conteaza mult pentru ei si parintii lor ca suport cu adevarat crestinesc.
– FIECARE GENERATIE ARE PARTEA EI DE VREMURI APOCALIPTICE, cum au avut de examplu parintii nostri razboaie mondiale si deportarile celor mai buni romani in inchisori de exterminare
– ne luptam cu vremurile apocaliptice RUGANDU-NE CU POCAINTA si ORICE FAPTA CRESTINEASCA AMANA VENIREA SFARSITULUI.
– Exista o ispita de a te BLOCA pe gandul apocalipsei si de a te pierde in ganduri, FARA A MAI FACE FAPTA BUNA. (aici pt mine a avut dreptate, nu de putine ori am sarit peste rugaciunea mea)
– A zis parintele Arsenie Boca: CE FACI, AIA DE FAPT TE FACE PE TINE. Deci e trebuinta de mult bine.
– Exista marea primejdie a DEZBINARII care ar fi o mare victorie a diavolului.
– asa cum a zis si Pr Proclu si alti sfinti parinti vremea apocaliptica va veni atunci cand nu va mai exista poteca intre frati, cind nu va mai fi dragoste ci ura intre oameni.
– in contextul zilei de azi ORICE FAPTA CRESTINEASCA ARE O MARE IMPORTANTA, amana sfarsitul si ne da timp de pocainta.
– Sa nu uitam cum a zis Pr Iustin de SFARSITUL NOSTRU al fiecaruia sa nu ne prinda nepregatiti si cu sacul plin de gol cum zicea Pr. Lavrentie.
A fi ecumenist sau nu, dar nu asta e intrebarea, intrebarea corecta e a fi cu Hristos sau nu!
De ce spun asta, in experienta mea- nu vreu sa ma laud, de la un ateu care totusi il vroia pe Cineva care sa fie seful meu-asa tindeam eu sa am un sef pe care s-al pot sluji toata viata mea, de mic am fost un rebel care nu-mi placea sa am sefi , pentru ca le vedeam defectele, si pe ale mele, am simtit ca acest Sef nu este un simplu om, si astfel eu i-am zis Dumnezeu. Atunci de ce eram ateu? Pentru ca ziceam unde e s-Al vad? si de ce ingaduie raului sa existe -intrebari cu care se confrunta omul modern. De atunci am trecut prin experienta ninja, yoga alte confesiuni-adventisti, evanghelisti, am avut ganduri si de satanism, insa n-am gasit pe acest Sef care sa nu aiba defecte, pana intr-o zi cand am aflat- multumesc lui Dumnezeu ca ortodoxia este dreapta credinta, dar lucru bizar prin ce am aflat? prin incercarile la care am fost pus pentru ca nu vroiam sa ma multumesc cu jumatate de masura.
Cea mai revelanta dovada ca adventisti sunt posedati de diavol-da asta e adevarul, este ca atunci cand ii fregventam aveam deseori atacuri de spaima, vedeni reale-asta e adevarul de mai ziceam ca am ajuns prooroc cum se autointituleaza ei, insa aceste atacuri m-au pus pe ganduri si multumita Domnului am constienizat ca sunt la un pas de iad, insa Bunul Dumnezeu nu m-a lasat si astfel am ajuns la o Sfanta Manastire unde am poposit o perioada, acolo ma certam cu staretul, ce inseamna rabdarea pe care o are acest staret, si mergand la Sfintele Slujbe mai mult din curiozitate am simtit cum sufletul meu isi pierde lanturile in care se afla prins, am simtit ca Cineva exista si pentru un ticalos ca mine, si de atunci atacurile de panica m-au lasat treptat treptat. Dar cea mai concludenta dovada ca acesta confesiune- Biserica Ortodoxa este cea adevarata este faptul ca intr-o seara mi-am facut rugaciunile de noapte dupa carte dai vointa iei putere si in timpul nopti m-a vizitat sarsaila, eram paralizat nici semnul Sf Cruci nu puteam s-al fac, insa ceva din pat, si inconjurand patul ma tinea calm si respingea putera celui rau., si astfel Dumnezeru mi-a dat dovada ca am gasit pe acel sef care trebuie sa ii apartin, insa cu bucurie -, dar cu impotrivire am aflat ca acest sef cere de la mine renuntarea la egoism, si sa adopt iubirea jertfelnica.
Am intrat la Facultatea de Teologie, am ajuns si profesor de religie, insa ce am retinut este ca EXISTA DOAR O SINGURA BISERICA, celelalte sunt sinagogi ale lui sarsaila, INSA ATENTIE! nu oamenii sunt ai celui rau, ci conducatori lor care sunt influentati de cel rau, dar noi nu trebuie sa ii ii dusmanim, pentru ca cand facem acest lucru nu mai suntem ai lui Hristos ci ”ortodoxia” se transforma intr-o eticheta si devine exact fariseism. Ortodoxia inseamna cum a zis si Parintele Sofronie Saharov, sa ne lipim de Hristos, dar cel mai mult sa ne uram pe noi insine-egoismul nostru.
Si acum apare Ecumenismul-o planta frumoasa cea mai frumoasa insa matraguna e alifie pe langa ea. De ce? Ce a zis Denis de Reugemont? O sa vina o pace in care o sa avem de toate numai Evanghelie si Cruce nu! Si ecumenismul ce face? exact asta niveleaza tot si ne infrateste cu cel rau.
Da trebuie s-ai iubim pe cei de alte confesiuni pentru ca si ei vor sa aiba un sef-ceva care sa le mantuiasca sufletul-omul alege ca sef ori pe Cineva mai presus de el, s-au se alege pe el insusi sef-dar alege ceva imperfect, si de aceea prin iubirea noastra trebuie sa le aratam ca exista Cineva mai presus de toate, insa trebuie sa le si aratam cand sunt bolnavi mai ales sufleteste, nu ii imbrobodim si ii lasam sa moara-sa ajunga in iad.
O veste noua nu se mai fac rugaciuni liturgice cu celelalte confesiuni ci aliturgice. Ce schimbare te tactica are sarsaila, ce l-a determinat sa faca asta? O idee ar fi:Cei trei si nu numai ei, dar sunt reprezentanti ortodoxiei nu ecumenismului: Inaltpreasfintitul Bartolomeu, Parintii Arsenie si Iustin. Ecumenistii au incercat marginalizarea lor insa au aflat ca ei se automarginalizeaza de catre poporul care fiind luminat de Duhul Sfant o s-ai vada la adevarata lor fata si astfel o sa fie desconpirati pierzandu-si credibilitatea. Sa dea Dumnezeu sa ne traiasca acesti trei viteji si ceilalti mai putin cunoscuti, pentru ca dupa ce o sa treaca ei la Domnul , fiara o sa revina la”rugaciuni liturgice”si nu numai.
Si o sa inchei deocamdata, dar trebuie sa o spun, sa stie acesti oameni inselati de Ecumenism ca, dupa cu spune Mantuitorul Hristos: Biserica Mea nici portile iadului nu o sa o poata birui, si ca ei poseda trupuri nu suflete cand vad oamenii imbratisand ecumenismul. IUBITII SI IERTATI!!!
În continuare, Sfântul Ierarh Nifon al Constanţianei, în vedenia sa despre Judecata de la sfârşitul veacurilor, ne pune în gardă cu următoarele: ,,Acum Mă voi arăta şi iudeilor, care M-au răstignit şi n-au crezut în dumnezeirea Mea. Mi S-a dat toată stăpânirea şi puterea şi sunt Judecător drept. Atunci când eram pe Cruce, ziceau: ,,Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!” (MATEI 27,40). Acum a Mea este răzbunarea, le voi răsplăti! Voi judeca, voi cerceta, voi pedepsi aspru neamul jidovesc, cel stricat şi viclean, pentru că nu s-a pocăit. Le-am dat vreme de pocăinţă, dar au nesocotit-o; vor lua acum răzbunare” [SFÂNTUL IERARH NIFON AL CONSTANŢIADEI (sec. al IV-lea), în lucrarea VEDENIE DESPRE ÎNFRICOŞATA JUDECATĂ, publicată în lucrarea PROFEŢII ŞI MĂRTURII CREŞTINE PENTRU VREMEA DE ACUM,apărută cu binecuvâtarea Prea Sfinţitului GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; Ediţia a II-a revăzută şi adăugită; Editura Biserica Ortodoxă;pag.27 Alexandria,2004].A treia lege după care Hristos va face Judecata din urmă este Legea scrisă, dată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, adică cele 10 Porunci şi tot Vechiul Testament, după care va fi judecat poporul ales, adică evreii [NE VORBEŞTE PĂRINTELE CLEOPA, volumul II; cu binecuvântarea P.S. Eftimie, Episcopul Romanului şi Huşilor; EDITURA EPISCOPIEI ROMANULUI ŞI HUŞILOR – 1995]. Nu trebuie uitate din Vechiul Testament cuvintele patriarhului Iacov, care zice: ,,Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele” (FACERE 49,10). Îi va acuza vrăjitorul Valaam, care a fost chemat de Balaac, regele Moabului ca să-i blesteme pe evreii care intrau în Canaan şi prin Revelaţie (Descoperire DUMNEZEIASCĂ), în loc de blestem L-a proorocit pe Mântuitorul, astfel: ,,Ieşi-va din sămânţa lui (Israel) un Om, care va stăpâni neamuri multe şi stăpânirea Lui va întrece pe a lui Agag şi Împărăţia Lui se va înălţa. Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lu Set îi va zdrobi” (NUMERII 24,7,17). Moise, cel ce i-a eliberat din robia Egiptului, le-a proorocit pe Mântuitorul, astfel: ,,Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău; pe Acela să-L ascultaţi” (DEUTERONOM 18,15). Toate aceste profeţii se referă la Mântuitorul şi pe toate acestea evreii le-au călcat în picioare. Dacă vreun evreu va citi acest comentariu, va zice că sunt antisemit. Nu putem noi creştinii să fim acuzaţi de antisemitism, pe motiv că arătăm că evreii L-au răstignit pe Hristos. Noi suntem împotriva Holocaustului şi nu se poate spune că suntem antigermanici sau antimaghiari. Turcii cât au exploatat poporul român şi câte crime au făcut şi nu suntem antituirci, la fel nu suntem antisemiţi, dar greşelile trebuie să ni le recunoaştem. La fel şi evreii. Au posibilitatea să se întoarcă la Hristos ca marele evreu cărturar Nicolae Steindhart, monahul de la Rohia . DOAMNE AJUTĂ SĂ DĂM RĂSPUNS BUN la ÎNFRICOŞATA JUDECATĂ A LUI HRISTOS. AMIN. VA URMA. (Comentariul nici vorbă să fie duplicat. Este şi bibliografie şi originalitate).
Da, este foarte greu celor din afara Bisericii (si nu numai, din nefericire…) sa inteleaga ca iubirea crestinã este uneori opusul “activismului social”, ca domeniul acestuia din urma apartine în totalitate “acestei lumi“ in timp ce “iubirea crestinã tinteste, totusi, dincolo de “aceastã lume“, fiind centrata pe persoana, pe fiecare suflet in parte si nu pe “binele uman al individului fara chip”. Mai mult decat atat, dupa cum bine se stie, Bisericii i se reproseaza constant de catre necunoscatori ca nu se implica mai mult dpv social.