Criteriile Judecatii: GRIJA PENTRU PROPRIUL SUFLET INTEMNITAT SI INFOMETAT si PARTICIPAREA LA DUREREA APROAPELUI: “Un om care trăieşte întru Adevăr este cu putinţă să fie indiferent faţă de fratele său care este suferind?”

19-02-2017 Sublinieri

2652605374_eb5e01e4d8_o

 Arhim. Varnava Iankos:

Dragostea este viaţă

Astăzi este Duminica lăsatului sec de carne, iar Biserica noastră citeşte din Evanghelie pericopa Înfricoşatei Judecăţi (v. Matei 25, 31-46). Este o pericopa destul de răstălmăcită, deoarece îi creează omului o senzaţia de frică pentru că vorbeşte despre Ziua Judecăţii, care se va întâmpla „când va veni Fiul Omului întru slava Sa”. Omul se teme, şi din această pricină se ivesc înlăuntrul său simţiri negative.
Dacă intrăm însă puţin în profunzimea lucrurilor, vom vedea că criteriul Judecăţii este Dragostea.

Înţelegem atunci că lucrurile nu sunt înspăimântătoare, şi că Domnul, prin acest cuvânt evanghelic, ne dă o măsură a vieţii, descoperindu-ne că înlăuntrul vieţii există dragoste şi că această dragoste este viaţa. Orice lucru care nu are dragoste, care nu are posibilitatea comuniunii cu fratele care pătimeşte, care încă nu are posibilitatea împăcării cu noi înşine, nu poate să se numească viaţă. Este îndepărtarea de bună voie – ca o formă de autopedepsire – de dragostea lui Dumnezeu, este moarte.

O altă dimensiune care este promovată în pericopa evanghelică de astăzi şi care oglindeşte o altă problemă este tocmai aceea a criteriilor Judecăţii.

Astfel se pune, aşadar, întrebarea: „Dacă noi suntem milostivi, dacă noi ne îngrijim de fratele care pătimeşte şi-i oferim toate bunurile materiale pe care putem să i le oferim, aceasta înseamnă că suntem pregătiţi pentru Rai?”. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai asa.

page-14-works-of-mercy_webÎn principiu, trebuie să păstrăm două elemente care sunt foarte importante. Primul este acela că, atunci când Domnul vorbeşte despre dragoste, se aşază pe El Însuşi în locul fratelui care pătimeşte. Prin urmare, vorbim despre dragostea cea întru Hristos şi nu despre orice fel de dragoste.

Al doilea element este acela pe care-l spune Domnul: „Să-l iubim pe fratele nostru ca pe noi înşine”, care are o varietate de dimensiuni şi diferite planuri. Ce înseamnă să-l iubim pe fratele nostru ca pe noi înşine?

Înseamnă că, analog cu calitatea dragostei pe care o avem pentru noi înşine, în acelaşi mod să-l iubim şi pe celălalt. Analog cu calitatea cinstirii fată de noi înşine, în acelaşi mod să-i cinstim şi pe ceilalţi. Toate cele proprii nouă să se oglindească şi în ceilalţi. Observaţi-vă pe voi înşivă. Observaţi-i pe ceilalţi. În măsura în care este adevărată dragostea pentru noi înşine, este adevărată şi dragostea faţă de ceilalţi. Dacă dragostea faţă de noi înşine este aceea de după cădere, căzută, iubitoare de sine (filavtică), de acelaşi fel, interesată, este şi iubirea faţă de cel de lângă noi, care dragoste desigur că aşteaptă şi recunoaşterea celorlalţi.

Prin urmare, ce înţelege Domnul atunci când spune: „Am flămânzit şi mi-aţi dat să mănânc, am însetat şi mi-aţi dat să beau […] în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”?

Năzuinţa lui Dumnezeu nu este legată de bunurile materiale, ci, înainte de toate, este conştiinţa, cunoaşterea adevărului, cunoaşterea duhovnicească. Iar atunci când spunem „am flămânzit” şi „am însetat” nu se concentrează numai pe bunurile materiale, ci şi pe cele duhovniceşti.

Şi continuă pericopa: „Când te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la tine? […] întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei preamici, Mie mi-aţi făcut“. De vreme ce aţi făcut aceasta fratelui vostru, Mie mi-aţi făcut. Nu este oare sufletul nostru întemniţat, nu este înfometat, nu este însetat?

Aşadar, în măsura în care ne îngrijim de primul nostru frate, de prima noastră soră, care este însăşi existenţa noastră, sufletul nostru, care este cu totul traumatizat şi rănit, în această măsură Îl servim şi Îl slujim pe Hristos Însuşi.

De asemenea, în măsura în care grija, interesul nostru, inima noastră, sufletul nostru se află înlăuntrul harului lui Hristos, aceasta se oglindeşte şi în relaţia noastră cu ceilalţi oameni. Devenim adevăraţi dacă în această măsură şi cu aceeaşi grijă avem grijă de altul. Iar acest lucru îl facem nu ca să-l judecăm sau să-l controlăm pe celălalt om, ci ca să oferim premisele pocăinţei şi ale raportării duhovniceşti. Aceasta poate să presupună tăcere, poate să presupună mult discernământ şi multă durere lăuntrică.

Dar dacă nu avem un asemenea interes si dragoste pentru sufletul nostru, cum îl vom iubi pe altul? Cu ce măsură, după ce criteriu, cu ce calitate?

Prin urmare, primul temei pe care îl pune Domnul nostru atunci când spune „să ne îngrijim”, este acela ca, în principal, să ne îngrijim de evenimentele duhovniceşti. Unde eveniment duhovnicesc este numită cunoaşterea Adevărului, relaţia cu Adevărul şi legătura cu Viaţa.

Dacă, aşadar, noi nu ne iubim pe noi înşine în acest mod, dragostea noastră faţă de ceilalţi este un pretext ca să acoperim vinovăţiile care se datorează faptului că încă trăim în minciună. Filantropia, spre pildă, poate să ascundă interesul egoist.

Din această pricină de multe ori omul se răneşte şi reacţionează atunci când oferirea lui nu este recunoscută. Si consideră că nerecunoştinţa este cel mai mare cusur. Nu este nerecunoştinţa cel mai mare cusur. Cel mai mare cusur este minciuna. Să trăieşti înlăuntrul minciunii şi să te făţărniceşti că trăieşti în adevăr.

Însă, unde merge făptuirea milosteniei? Dar un om care trăieşte întru Adevăr este cu putinţă să ignore, să fie indiferent faţă de fratele său care este suferind? Faţă de fratele său care suferă fie din pricina lipsei de bunuri materiale, fie din pricina bolii trupeşti? Faţă de fratele său îndurerat care suferă de singurătate şi este dat de-o parte? Este cu neputinţă.

Ar putea să spună cineva: „Dacă mai întâi eu trebuie să trăiesc întru Adevăr, să-L aflu mai întâi pe Dumnezeu şi apoi să dăruiesc dragoste, altul a scăpat de acest lucru deoarece are o nevoie urgentă”. Şi desigur că eu voi ajuta. Iar acest ajutor înseamnă că participarea la durerea altuia, chiar şi fără premise duhovniceşti, este o formă de rugăciune care mă smereşte şi-mi dă posibilitatea de a mă sensibiliza şi în căutarea mea existenţială. De aceea, nu este clară linia despărţitoare care să indice când bunurile sunt materiale şi când duhovniceşti. Este cu putinţă să fii indiferent duhovniceşte sau să te afli întru minciună, însă să cauţi Adevărul şi să te rogi.

O formă de rugăciune este şi filantropia, prin care participi fără vreun interes egoist la durerea altui om care te readuce la realitate şi vezi că nu există doar bucurie, mai există si durere. Cum dar vom birui această durere?

Această mărinimie a ta, să participi chiar şi fără premise duhovniceşti la durerea altui om, sensibilizează milostivirile lui Dumnezeu ca să-ţi deschidă alte căi duhovniceşti şi să începi să te trezeşti în căutarea ta duhovnicească.

Nu poate să te smerească durerea altui om? Atunci mare este problema ta, şi în altă parte ar trebui s-o cauţi. În mod fiziologic cu siguranţă, participarea la durerea altui om ne dă în plus simţirea adevăratei noastre măsuri a vieţii, care este suferinţa, care este stricăciunea, care este moartea. Moartea reclamă o soluţie reală, care este Învierea lui Hristos, care este participarea la Trupul lui Hristos cel înviat.

Noi, însă, căutăm o Biserică la măsurile noastre. Căutăm o Biserică care să ne facă să biruim suferinţa, durerea, să înlăturăm durerea printr-un act magic, iar nu o Biserică care ne învaţă să trăim suferinţa noastră într-un mod terapeutic, drept o posibilitate a vieţii.

Noi vrem ca Biserica să fie un loc de tămăduire magică, şi Dumnezeu un mag, care, printr-o singură mişcare, să îndulcească sau să elimine durerea noastră. Un astfel de Dumnezeu adorăm noi, care să poată prin magie să ne ia durerea, iar nu un Dumnezeu care să vrea să coparticipăm şi să facem faţă durerii, astfel încât aceasta să devină posibilitate a vieţii.

(din: Preot Varnava Iankos, Biserica pacatosilor, Editura Egumenita, 2016)

1037898

***

 


Categorii

Duminica Infricosatoarei Judecati, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Preot Varnava Iankos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Criteriile Judecatii: GRIJA PENTRU PROPRIUL SUFLET INTEMNITAT SI INFOMETAT si PARTICIPAREA LA DUREREA APROAPELUI: “Un om care trăieşte întru Adevăr este cu putinţă să fie indiferent faţă de fratele său care este suferind?”

  1. Pingback: DUMNEZEU VREA SĂ LUCREZE PRIN OM. “Noi toți suntem una. Suntem făcuți unii pentru ceilalți, nu suntem insule, ne mântuim sau ne pierdem împreună”. EGOISMUL CARE RĂSTIGNEȘTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOȚI? Preasfințitul
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate