“O sa ne intrebe Hristos la Judecata: Ce ai facut cu dragostea pe care ti-am dat-o? Ce ai făcut cu chipul Meu din tine?“

Meditatie duhovniceasca:

“Cand sa ma rog? N-am timp!”

[…] … Dar, dincolo de toate acestea, sufletul este cel important si cel care ne boleste in ascuns, bine acoperit de fardul amagirilor-de-sine, al parerii-de-sine si al eternelor-scuze, al cronicei… lipse de timp. Sufletul ne zace bolnav si uitat, suspinand, tanjind si cersind a ne ocupa si de el, a-i cerceta ranile si a-l trata cu seriozitate si temeinicie, sincer si asezat, altfel decat pe fuga si formal. Sufletul nostru muribund jinduieste dupa apa vie si striga: NU AM OM, striga dupa omul care suntem – vointa noastra – care sa aiba ochi sa-i vada chinul si sa-l mai arunce o data in scaldatoarea pocaintei. Sa-si faca vreme sa stea si cu el de vorba, sa-l cerceteze, sa lucreze asupra lui, sa-l duca inaintea Domnului spre tamaduire. Fiindca vindecarea lui nu se poate face nici doar dintr-un singur “foc” trait la inceput, dar neintretinut mai departe, nici batand din palme, nici cu hei-rup-uri sau in salturi impuse de… imprejurari de mare necesitate, ci numai dedicand vreme si osteneala pentru o lucrare continua si statornica si cautand sa patrundem tot mai in adanc.

Imparatia lui Dumnezeu sadita inlauntrul nostru ca cea mai pretioasa comoara, ca cel mai mare talant, zace in nelucrare, ingropata in impietrirea sau blazarea care ne stapaneste si ne imbacseste, in rugina rutinei duhovnicesti sau in griji si placeri pamantesti interminabile. Dumnezeu ar vrea sa creasca si sa aduca rod bogat in noi, dragostea Lui ne cheama tanguitor din strafundurile uitate ale fiintei. Dar noi Il tinem ingropat, intemnitat si Il torturam continuu cu nepasarea noastra. 

Poate ne vom aminti de El cand necazurile ne vor coplesi, ne vor ingenunchea de tot si ne vor SILI sa ne oprim din fuga neincetata. Poate atunci… dupa ce toate le vom fi cheltuit in desert. Insa acum, cat inca avem sanatate, avem vigoare, avem pace, avem conditii, avem toate la indemana… dar NU AVEM TIMP. Nu pentru El! Cand e sa se puna problema sa ne rugam mai mult, sa citim mai mult din cele ale mantuirii, sa ne doara inima, sa iubim, sa slujim, sa ne jertfim… atunci, ce pacat, s-a terminat timpul! Ei, lasa, ca e bun Domnul si ne intelege…

Dupa cum spunea recent si PS Macarie, Episcopul Europei de Nord:

“… Cum de ajungem aici? Pentru că pe noi înșine nu ne aducem înaintea lui Hristos. Și dacă pe noi nu ne dăruim Lui, atunci cu atât mai puțin putem aduce pe alții, fie ei și din propria noastră familie. Sacrificăm propriii copii, propria soție sau propriul soț lui Baal-Peor, pentru că noi înșine căutăm altceva în viața noastră.

Vrem bunăstare, confort material, apreciere și recunoaștere în această lume, mai mult decât vrem împlinire duhovnicească și răspuns bine primit al rugăciunilor de pocăință. Ne conformăm mai mult cerințelor pe care această lume le pretinde de la noi, decât cerințelor pe care Hristos le așteaptă de la noi.

Să facem acest exercițiu: să ne cercetăm și să vedem, cât efort, cât timp, cât cuvânt, câtă rațiune, câtă energie, câtă faptă cheltuim pentru a ne face plăcuți, acceptați, răsplătiți în această lume și pentru scopurile lumești, și cât efort, câtă cercetare de sine, câtă dedicare întru rugăciune și pocăință facem pentru a fi bineplăcuți lui Dumnezeu, pentru a ne simți realmente mădulare vii ale Bisericii?”

De aceea, intrebarea Mantuitorului din Evanghelia de astazi e incredibil de actuala si de personala: CHIAR VOIESTI SA ITI FACI SANATOS SUFLETUL, CHIAR VREI SA TE MANTUIESTI? Care se traduce cam asa: cat TIMP esti dispus sa jertfesti pentru Mine, iubitul Meu fiu si frate? Fiindca daca aici nu voiesti si nu iti place sa petreci putin timp impreuna cu Mine, dar pentru binele si vindecarea TA, atunci cum vei suporta o VESNICIE impreuna cu Mine, care sunt “foc mistuitor”? Si daca acum cand esti inca tanar, inca in putere nu te pregatesti si nu investesti timp si vointa pentru Imparatia aceea, cautand a intra inca de acum in ea, cand oare crezi ca o vei mai putea face?

“Ea a fost foarte pacatoasa, dar atat de mult L-a iubit pe Domnul Iisus Hristos, incat atunci cand L-a aflat, a spart acel vas [de mir de nard curat] care costa 300 de dinari – plata unui om pentru 1 an de zile de munca! Atat a jertfit ea pentru Domnul! Si asta se cere si noua: o dragoste jertfelnica!

Vorbeam cu o doamna foarte credincioasa, care nu are niciun fel de probleme materiale, are tot ce ii trebuie dar are alte probleme: suferinte si neintelegeri in familie, suprarari lacrimi… Si i-am spus: ar trebui sa va rugati mai mult. Si ea a raspuns: CAND SA MA ROG? N-AM TIMP! Cand sa te rogi? In programul pe care ni-l face lumea asta, ni-l fac cei de langa noi, dar, in cele din urma, ni-l facem din noi, nu este nicio rubrica in orar in care sa scrie: TIMP DE RUGACIUNE. Insa fara acest timp de rugaciune nu ajungem niciodata sa-L cunoastem pe Hristos Cel Inviat. Acest timp de rugaciune se plateste cu jertfa! Inseamna sa te trezesti noaptea sau sa te trezesti dimineata mai repede sau sa sa te culci mai tarziu… Faci cum stii, dar fara aceasta jertfa a rugaciunii nu se poate face o legatura reala cu Domnul Hristos Cel Inviat! [Femeia pacatoasa] a dat mult, a dat un an de zile pentru Domnul, asa de mult L-a iubit! Sa ne gandim si noi, si cand vom face astfel de fapte, cand vom jertfi pentru Domnul – pentru cuvant, pentru rugaciune, pentru cel de langa noi – dar consistent, atunci vom vedea ca Domnul Iisus Hristos, nu numai ca e viu, dar umple de lumina si bogatie viata noastra!”

(Parintele Gelu Savarasan, Cluj – Gânduri la Duminica mironosițelor, 22 apr. 2018)

(a se vedea de aici in special de la min. 19:33)