MOMENTUL ADEVARULUI. “Vine ceasul cand cele efemere ale lumii vor pieri, cand MASTILE VOR CADEA si adevarul va iesi la iveala”. “DE ACEEA ESTE INFRICOSATA JUDECATA DE APOI, in sensul ca NU PUTEM SA-L PACALIM PE DUMNEZEU si nici pe noi insine nu putem sa ne pacalim” (PS Macarie, PS Ignatie, Cuviosul Sofian)

6-03-2019 Sublinieri

(desen de Gabriela Mihaita David)

Episcopia Europei de Nord:

PS Episcop Macarie: „Vine ceasul când măștile vor cădea și adevărul va ieși la iveală”

[…]

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Macarie a spus că pericopa evanghelică a Înfricoșătoarei Judecăți ne pune în fața realității ultime a vieții noastre:

„Căci vine ceasul când toate acestea din jurul nostru care par a fi esențiale se vor sfârși, când cele efemere ale lumii vor pieri, când măștile vor cădea și adevărul va ieși la iveală. Când faptele vor vorbi pentru noi, iar noi nu vom avea cuvânt de îndreptățire sau nevoie să explicăm ceva. Va vorbi doar conștiința noastră. Acela este „momentul adevărului”, în care se hotărăște veșnicia noastră.

Dacă am fi conștienți de importanța acestui „moment al adevărului” oare am mai alerga după atâta zădărnicii cu care ne umflăm mintea și ne irosim sufletul? Oare am mai asculta atâtea voci înșelătoare? Oare ne-am mai bate joc de sufletul nostru făcând lucruri de rușine? Cu siguranță că nu. Am sta treji, priveghind, căci sfârșitul vine ca un fur, adică vine pe neașteptate, punându-ne în fața propriei vieți și a propriilor șanse pe care singuri ni le dăm pentru mântuire”, a spus episcopul românilor din Europa de Nord.

***

Episcopul IGNATIE MURESANUL la Petru-Voda: “In lume purtam foarte multe masti, suntem ipocriti, dar la Judecata PE DUMNEZEU NU-L VOM PUTEA MINTI IN NICIUN FEL!” (2013)

“[…] Zicea acolo Parintele [Iustin Parvu] ca “sa ne rugam Domnului ca sa mergem cu curaj la Judecata”.

Am zis ca e o mare proba pentru toti. Daca ne-am rosti acest cuvant in fiecare zi, in fiecare zi sa fie ca un memento, atunci cred ca am putea sa fim pregatiti pentru Judecata. Dar, observati ca, prinsi cu grijile acestei lumi, uitam de Judecata, uitam ca mergem acolo, in fata lui Dumnezeu, si ca nu-L vom putea minti in niciun fel. In niciun fel!

Sfantul Maxim Marturisitorul are un cuvant asa de minunat legat de Judecata de Apoi. Si, se intreaba Sfantul Maxim de ce-i numita Judecata de Apoi infricosatoare? Oare in sensul ca Dumnezeu sta acolo, si este ca un dictator, imparte sentintele, ca un fel de procuror ceresc, si da sentintele tuturor oamenilor? Nu! Zice Sfantul Maxim Marturisitorul ca Judecata aceea este infricosata – adica mult mai bine si mai corect decat infricosatoare -, pentru ca in momentul respectiv toti ne vom simti sufletele dezvelite, toate ascunzisurile vor iesi la iveala, incat nici noi insine nu vom mai avea puterea sa punem la indoiala nimic din tot ceea ce am facut rau. De aceea este infricosata Judecata de Apoi, in sensul ca nu putem sa-L pacalim pe Dumnezeu si nici pe noi insine nu putem sa ne pacalim. Cu alte cuvinte, in fata Judecatii ne dam jos toate mastile. Vedeti ca in lume purtam foarte multe masti, suntem ipocriti, suntem fariseici, ne comportam intr-un anumit fel fata de cineva, peste doua minute altfel. La Judecata de Apoi fiecare ne vom vedea exact cum suntem si foarte greu ne va fi sa suportam, sa descoperim ca cel care, in anii care am petrecut langa el, la nivel comportamental, la nivel rational, era extraordinar, tot timpul era in stare sa-ti dea un zambet, dar inima lui colcaia tot timpul de ganduri de rautate. Si acolo ne vom vedea fiecare asa cum suntem.

Si mare rusine va fi, pentru ca, daca nu vom avea puterea sa ne incredintam Domnului in spovedanie, tot ce e in inima noastra, atunci negresit acolo se va descoperi totul, si vom fi toti fara nici o masca. Repet, in lumea aceasta toti purtam foarte, foarte multe masti. La Judecata de Apoi le dam jos si vom fi exact cum suntem noi, dar mai ales cum suntem in inima noastra si atuncea va fi tare, tare greu.

[…]

Inchei, ca un rezumat la ceea ce am spus pana acuma. Daca am avea in minte gandul acesta, pe care l-a spus Parintele Justin, sa ne rugam sa avem curaj la Judecata de Apoi, cred ca ne-am indrepta mult mai mult in viata. Si daca ne-am gandi un pic mai serios ca acolo, in fata lui Hristos nu ne vom mai putea pacali nici pe noi insine, nici pe cei din jurul nostru, ci acolo ne vom aparea exact cum suntem noi, in toata hidosenia, in toata fatarnicia, in toata impostura, in toata rautatea pe care o avem noi.

De aceea cred ca Dumnezeu ne mai da zile, probabil, fiecaruia ne da zile de pocainta – ca de aceea traim noi pe pamant, nu ca sa mai adunam una si alta. Dumnezeu ne mai da cateva zile, cativa ani – Domnul stie cat mai bine cat traim pe acest pamant – dar toate ni le da pentru pocainta. Amin.

***
PARINTELE SOFIAN ne scoate din placerile si grijile desarte cu un cuvant de foc smuls din focul “Rugului aprins” si cu o intrebare fundamentala: “SUNTEM CU ADEVARAT CONSTIENTI DE ZIUA JUDECATII?”

[fragment]

Suntem cu adevărat constienti de Ziua Judecătii?

Ne găsim, prin urmare, în fata acestei prime întrebări. Ce înteles si ce rost se cuvine să deslusim pentru noi însine în notiunea de Dreaptă Judecată a lui Dumnezeu? Nu e vorba să analizăm aici învătătura dogmatică a Bisericii, ci – întemeiati pe descoperirile neclintite ale Scripturii si ale Sfintilor Părinti – vom încerca să limpezim functiunea pe care trebuie să o aibă pentru noi, fiinte trăitoare încă înlăuntrul acestui veac, gândul si realitatea Judecătii Viitoare.

Trebuie să recunoastem încă de la început că rare sunt lucrurile care să se bucure mai putin de atentia noastră serioasă si trează, decât gândul la Judecata ce va să fie.

S-a înrădăcinat în deprinderile noastre de făpturi zămislite în păcat obisnuinta să ne gândim aproape tot timpul la scopurile imediate ale vietii acesteia. Fiecare căutăm să ne orânduim existenta pe intervale mici dar sigure (credem noi) si pentru aceasta luptăm din toate puterile spre a dobândi niste mijloace de trai care devin ele însele – printr-o vinovată răsturnare de adevăr – scopurile vietuirii noastre pe pământ. În felul acesta ţelurile mărunte ne leagă de ele. Pe nesimtite ne plecăm din ce în ce mai jos si cădem – fără să ne dăm seama – afară din viata autentică; uităm cu desăvârsire că prețul adevărat al vieții acesteia este dincolo de ea si nu înlăuntrul ei. Într-o asemenea situatie gândul sfârșitului se șterge din cugetarea noastră; cel mult dacă mai stăruie ca o amintire vagă si neputincioasă, când, în realitate, el este chemat să fie una din pârghiile principale ale înnoirii continue din noi însine.

Când omul pierde din vedere finalitatea spre care se îndreaptă vremelnica sa petrecere în această lume, el îsi organizează o viată plată, cenusie, o viată doar cu doar două dimensiuni. El nu mai stie să privească spre înăltimi sau spre adâncuri, ci se interesează doar de ceea ce este imediat în jurul său, întocmai ca o vietate care se miscă doar pe lungime si pe lătime. Dar existenta duhovnicească ne cere, după cuvântul Apostolului Pavel, să întelegem ‘‘împreună cu toti sfintii care este lărgimea si lungimea si înăltimea si adâncimea” (Efeseni 3, 18).

Datorită faptului că există un sfârsit al sălăsluirii noastre pe pământ si o Judecată care va măsura, va cântări si va pretui până si cele mai mici fapte petrecute în cursul vietii de aici, întreaga existentă dobândeste întelesuri nebănuit de adânci.

Pentru cel care-si luminează traiul cu gândul la piscurile Dreptei Judecăti, lumea se schimbă la față: ea nu mai este întâmplătoare, nu mai este supusă nimicirii vesnice sau bunului nostru plac, ci într-însa se manifestă intentiile si hotărârile lui Dumnezeu ce se vor vădi la un timp anume. Cugetarea la Dreapta Judecată transformă de pe acum lumea într-un loc sfânt. Faptul că Stăpânul întregii zidiri îti va cere la un moment dat socoteală de felul cum te-ai comportat în ea te obligă să te porti cu atentie, să-ti dai si mai bine seama de valoarea lucrului mâinilor lui Dumnezeu. Realitatea Judecătii Viitoare devine astfel cel mai puternic temei pentru o justă apreciere, pentru o revalorificare a lumii în perspectiva dimensiunii eternitătii.

Gândul la Judecata Universală rodeste în viata noastră si în alt chip. Pentru a întelege despre ce este vorba, să medităm asupra următorului fapt biblic: căderea omului s-a produs sub pomul cunostintei binelui si răului, atunci când protopărintii nostri au uitat că nu le este permis totul. Si astăzi rădăcina păcatului continuă să stea pentru om în acelasi gând: nu cumva ne este permis totul? Nu cumva ne este îngăduit orice? Chiar dacă legile omenesti din afară îmi pun oarecare piedici, nu pot eu, oare, stiut numai de mine însumi, să fac ce-mi place?

Dacă fiecare am zăbovi cu sinceritate asupra vietii personale, ar trebui să recunoastem că toate căderile noastre duhovnicesti vin din faptul că ne transformăm în propriii nostri judecători (si bineînteles în niste judecători foarte îngăduitori). Iată însă că realitatea de netăgăduit a Judecătii vine si ne spune: Nu, nu ne este permis totul!

Există limite pentru cele îngăduite omului, limite puse nu din bunul plac al lui Dumnezeu, ci ele există chiar prin legile profunde ale vietii; trecând peste acestea devenim propriii nostri călăi.

Faptul că vom trece printr-o Judecată Finală ne ajută de pe acum să întelegem că omul e încadrat într-o ordine, într-o rânduială, de păstrarea căreia este răspunzător. Eu sunt dator să mă port cu cei din jurul meu nu după voia mea, adesea rătăcită datorită păcatelor, ci după o rânduială de peste noi ce mă ocroteste deopotrivă si pe mine, si pe ei.

Dreapta Judecată devine astfel – pentru cel care îi întelege rostul – un adevărat temei de comuniune socială. În numele ei suntem chemati să realizăm încă de pe acum o nemincinoasă împreună-trăire, o vietuire obstească într-un duh de dragoste si de îngăduintă. Omenirea în ceasul Judecătii va apărea ca un singur trup de obste si atunci ni se va cere fiecăruia socoteală de ceea ce am făcut cu fratele nostru, care este un mădular al aceluiasi trup obstesc. De aceea, frica si cutremurul pe care în mod firesc trebuie să le trezească în noi amintirea Judecătii din urmă nu sunt nicidecum niste simtăminte josnice si oarbe, ci ele se nasc, dimpotrivă, din înaltul sentiment al responsabilitătii fată de cei din jur si fată de mine însumi.

Prin faptul că vom fi chemati să răspundem de noi însine în fata lui Dumnezeu se vădeste pentru mine încredintarea că eu am o misiune de îndeplinit pe acest pământ, sunt răspunzător de mine însumi, reprezint deci o valoare în ochii Domnului meu. De aceea, trebuie să mă port cu grijă duhovnicească nu numai fată de cei din jur, ci si fată de mine însumi (aceasta însemnând cu totul altceva decât egoismul).

În sfârsit, o altă împlinire de sine, prilejuită în acest veac de asteptarea trezvitoare a Judecătii Viitoare, este îndepărtarea credinciosului de la judecătile dinainte de vreme, adică de la clevetirea si osândirea aproapelui. De-abia la confruntarea finală a lumii cu Dumnezeu se va descoperi cu adevărat distinctia dintre bine si rău. Binele si răul nu sunt cu adevărat limpede deosebite decât în ochii Celui Atoatestiutor; de aceea, Lui singur I se cuvine să facă despărtirea absolută, definitivă, între ele, la sfârsitul veacului. Căci numai Dumnezeu singur cunoaste planul de ansamblu si intentia ultimă a întregii Sale Creatii.

Noi, făpturile Lui mărginite, trăind o existentă limitată, având posibilităti restrânse de cunoastere, nu putem să ne dăm seama de adevăratele urmări si semnificatii ale actelor semenilor nostri. Pentru aceasta, oricine judecă pe aproapele său se substituie lui Dumnezeu si se asază singur sub osânda Judecătii care este nemilostivă celor ce judecă. În virtutea marii întrebări de la sfârsitul veacului, viata noastră se cere trăită în duhul osândirii de sine si nu de aproapele, singura cale prin care nu avem nimic de pierdut, ci numai de câstigat.

(…)

Am spus mai înainte că, stiut sau nestiut de noi, adevăratul sens al lumii acesteia stă dincolo de ea, anume la capătul său, în Ziua Judecătii. Atunci va fi ceasul deplinelor si surprinzătoarelor descoperiri de noi însine si de altii, în fata întregii zidiri adunate laolaltă. Până atunci nimeni dintre noi nu apare cu adevărat asa cum este: căci în această viată putem însela pe altii, ne putem însela pe noi însine, dar nu vom putea însela Dreapta Judecată a lui Dumnezeu. În fata ei fiecare dintre noi va sta conform propriei asezări sufletesti pentru care s-a ostenit.

(…)

În Ziua Înfricosatei Judecăti Fiul Omului va împărti neamul omenesc în două cete, după cum a fost sau nu slujit cu dragoste într-unul din fratii săi mai mici. Călugărul va fi în chip deosebit chemat să dea socoteală atât pentru cele trei jurăminte pe care le-a făcut, cât si pentru felul cum a îngrijit – prin faptă, rugăciune si întreaga sa viată – de cei lipsiti duhovniceste ai lumii acesteia, sub chipul cărora se ascundea Însusi Hristos.

Pentru că el este un stăpân duhovnicesc al vietii de aici, va fi întrebat pentru a răspunde dacă a hrănit cu cuvântul lui Dumnezeu pe cel flămând si dacă a dat de băut din apa vietii (a darurilor Duhului Sfânt) celui însetat. Va fi întrebat dacă a primit cu dragoste pe cel străin de Hristos, dacă a îmbrăcat cu puterea credintei pe cel gol de ea, dacă a căutat cu leacul iubirii de aproape pe cel bolnav sufleteste si dacă a cercetat cu răbdare si pogorământ pe cel aflat în temnita păcatului (Matei 25, 35-36).

În măsura în care monahul va căuta cu seriozitate la propria sa mântuire, în aceeasi măsură va fi pus în situatia de a avea grijă, într-un fel sau altul, de mântuirea aproapelui.

Este într-adevăr un lucru cutremurător să fii chemat să răspunzi în fata lui Dumnezeu, ca unul ce ai îmbrătisat de bunăvoie, total, cauza Lui si ai făgăduit să întemeiezi în mijlocul lumii o vietuire după chipul Său. A trăi după chipul lui Dumnezeu înseamnă să trăiesti în primul rând pentru altul si nu pentru tine; înseamnă să trăiesti pentru lucrurile mari si serioase ale vietii, iar nu pentru cele neimportante, cât si pentru întelegerea celor vesnice si nestricăcioase, iar nu pentru stăpânirea celor pământesti si stricăcioase.

Pentru călugărul ce si-a orânduit întreaga sa viată cu temere fată de Ziua Judecătii, se vor împlini aievea spusele Mântuitorului:

”Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu si crede în Cel ce M-a trimis are viată vesnică si la Judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viată”(Ioan 5, 24).

Poate că nimeni nu este mai întemeiat decât adevăratul monah să înteleagă frica sfântă – nu oarbă – ce trebuie s-o avem cu totii în fata realitătii Judecătii. Făptura omenească e mai mult sau mai putin pregătită pentru o multime de nenorociri care pot veni asupra ei. Cutremur, foc, revărsare de ape, boli, năvăliri de popoare, diferite alte necazuri sunt intrate de mult timp în gândirea umanitătii si de aceea ni le putem reprezenta cu destulă usurintă. Pentru cele ce vor fi la Dreapta Judecată, ca si pentru stările sufletesti prin care vom trece atunci, nu putem însă avea cu adevărat cunostintă culegând date din lumea de aici. Pentru aceasta viata monahală cere de la cel care o îmbrătisează să-si facă o îndeletnicire de căpetenie din crearea unei sensibilităti, a unei putinte de a simti lăuntric – încă de pe acum – teama suprafirească ce ne va stăpâni atunci.

În istoria Bisericii au existat chipuri de călugări care îsi umpleau întreaga lor viată cu meditatii asupra Judecătii, vădite si prin suspinurile: ”Ce-o să fie! Ce-o să fie!’‘; acestea îi fereau de păcat si îi păstrau curati pentru ceasul din urmă, care într-un fel ajunsese pentru ei familiar.

Tocmai intimitatea lui cu Judecata din urmă îl face pe monahul râvnitor să-si dea seama de gravitatea cumplită a acelei clipe si să-si simtă sufletul împărtit între teamă si bucurie, între duhovnicească deznădăjduire si încredere, între cutremur si fericire. În fata Dreptei Judecăti, călugărul – fie el cel mai sfânt si cel mai iscusit – va apărea cu fiinta sfâsiată de aceste stări, ca răstignit pururi pe o cruce de gând. Si poate că acesta nu va fi cel mai mic temei al învierii sale, biruitoare, la viata vesnică, de către Cel care a frânt cu răstignirea Sa pe cruce, puterea mortii.

[…]

 

Legaturi:

JUDECATA SI GHEENA CONSTIINTEI: “Frate, bea sangele meu”. VA VENI ZIUA RASPLATIRII CELOR NEDREPTI SI VICLENI, cand “se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug” si “se va dovedi amagitor acela caruia ne inchinam ca unui sfant”

ZIUA CAND SE TERMINA PIESA DE TEATRU, SE ARUNCA MASTILE SI SE ARATA ADEVARUL DESPRE FIECARE: “Nu-mi judeca dupa cele dinafara ale omului, ci dupa cele dinauntru…”. CINE ESTE OM si cine lup, leu sau naparca?

“NU SUNTEM NOI CA BOGATUL DIN EVANGHELIE? Vine clipa cand se trage cortina. Iar noi ne-am crezut stapani pe tot ce ne-a dat Dumnezeu, am uitat ca suntem doar administratori”. MANTUIREA SUFLETELOR, IADUL si POCAINTA. “Va veni intr-o zi. Va intarzia? Ce mai conteaza cativa ani in fata vesniciei?”

PARINTELE GAVRIIL BURZO (Man. Breaza) – Amintiri din vremurile de martiraj al temnitelor comuniste. “Pe oameni ii poti minti, poti sa le spui verzi si uscate, dar pe Dumnezeu, nu!”

“O sa ne intrebe Hristos la Judecata: Ce ai facut cu dragostea pe care ti-am dat-o? Ce ai făcut cu chipul Meu din tine?“

INFRICOSATOAREA JUDECATA. Ce “carti” se vor deschide in ceasul CELUI MAI MARE EVENIMENT AL ISTORIEI si cum se impaca IUBIREA LUI DUMNEZEU cu “FLUVIUL DE FOC” al iadului, zugravit si in frescele manastirilor noastre?

MOARTEA si JUDECATA DE APOI. “Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte… Ca este judecata si rasplatire” Predicile SFANTULUI EFREM SIRUL si ale CUIVIOSULUI IUSTIN DE LA CELIE la Duminica lasatului sec de carne

GANDIND LA ZIUA CEA INFRICOSATA… “Tragedia nu e moartea in sine, ci nepregatirea noastra pentru ea. Traitul asta de pe o zi pe alta, gandirea ca ziua de maine e a noastra ne fura pasaportul spre Rai”

PREDICA DE LA MANASTIREA OPTINA DESPRE INFRICOSATA JUDECATA: “Traim ca si cum niciodata nu vom muri. Ca intr-o hipnoza, parca suntem ametiti”

Avva Efrem Filotheitul despre STRIGATUL CONSTIINTEI si VIATA DUPA MOARTE. “Sa traim viata dupa cuviinta, sa intram in randuiala, pentru ca nu stim daca vom apuca ziua de maine”

Parintele Efrem Filotheitul despre VIATA DUPA MOARTE si PREGATIREA PENTRU MOARTE: “Cat de mult isi bate joc de noi lumea! Precum o pisica, asa se joaca cu noi, ne batjocoreste si, in ceasul mortii, ne descopera adevarul”

UN SINGUR LUCRU TREBUIE…

DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI. Predici trezitoare ale Sfantului Teofan Zavoratul: “Ce va fi atunci, fratilor, cu noi? Sa ne mutam acum cu gandul acolo si sa punem constiinta noastra sa vada aceasta dinainte”

Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU

CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?

SUNT CHINURILE IADULUI O REALITATE? Doctoria amara a Evangheliei

CUTREMURATOAREA INTALNIRE DECISIVA

Duminica lasatului sec de carne. INFRICOSATOAREA JUDECATA si pacatele de la care ne opreste gandul la ea. Cum ajungem sa vedem si sa judecam si noi drept?

Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI: “Să nu mai pierdem nici măcar o singură zi, pentru că fiecare zi poate să fie ultima şi poate fi hotărâtoare”

Sfantul Ignatie Briancianinov despre A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS si INFRICOSATOAREA JUDECATA

SINAXARUL DUMINICII INFRICOSATEI JUDECATI descrie A Doua Venire a lui Hristos, careia ii va premerge venirea lui Antihrist: “Va fi atunci foamete mare. Va veni, asa zicand, in ajutorul poporului…”

SF. IOAN MAXIMOVICI: PREDICA la Duminica Infricosatoarei Judecati DESPRE ANTIHRIST SI SFARSITUL LUMII: “Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare generală…”

Predicile PS Sebastian si Parintelui Gheorghe Calciu (audio) la DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI: “Evanghelia de astăzi vrea să ne scoată din acest „dolce farniente”, din această vieţuire foarte comodă…”

Ioan Ianolide – DETINUTUL-PROFET, despre JUDECATA LUI HRISTOS si LUCRAREA INSELATOARE A LUI ANTIHRIST

Parintele Rafail Noica: “VOIA MEA PROPRIE ESTE IADUL!”. A existat posibilitatea intoarcerii lui IUDA sau a fost PREDESTINAT? (video)

CANON SI RUGACIUNI DE POCAINTA PENTRU DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI

CINE ESTE IN BISERICA? “Cum ar putea fi inlauntrul Bisericii cel care minte, care umbla cu viclenii si siretlicuri ca vulpoiul, cel ce rapeste ca un lup?”


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Duminica Infricosatoarei Judecati, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Ignatie, Episcopul Husilor, PS Macarie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “MOMENTUL ADEVARULUI. “Vine ceasul cand cele efemere ale lumii vor pieri, cand MASTILE VOR CADEA si adevarul va iesi la iveala”. “DE ACEEA ESTE INFRICOSATA JUDECATA DE APOI, in sensul ca NU PUTEM SA-L PACALIM PE DUMNEZEU si nici pe noi insine nu putem sa ne pacalim” (PS Macarie, PS Ignatie, Cuviosul Sofian)

  1. Pingback: Duminica Înfricoșătoarei Judecăți | albastru de… mai departe (2)
  2. Pingback: “Cand trambita va rasuna si vapaia va arde, ce vei face, suflete al meu, ducandu-te la judecata?” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: PS MACARIE, in conferinta de la Cluj, “Lacrimile pocaintei si sinceritatea inimii” (VIDEO): “Deseori NE AMAGIM SINGURI, refuzam sa primim harul lui Dumnezeu si NE DROGAM CU SUROGATE, iar toate aceste FALSE MANGAIERI atrofiaza in om nevoi
  4. Pingback: Anticamera antihristului: LUMEA MINCIUNII SI A INSELATORIEI generalizate si organizate, LUMEA CRIMELOR SOCIALE PERFECTE. “De aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: ZIUA JUDECATII – intre ALEGERILE MELE DE ACUM si DESCOPERIREA DE ATUNCI. Cuvantul Preasfintitului Parinte TEOFIL DE IBERIA (video, text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate