DUMNEZEU VREA SĂ LUCREZE PRIN OM. “Noi toți suntem una. Suntem făcuți unii pentru ceilalți, nu suntem insule, ne mântuim sau ne pierdem împreună”. EGOISMUL CARE RĂSTIGNEȘTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOȚI? Preasfințitul Macarie: “Noi suntem legați unii de alții într-o REȚEA NEVĂZUTĂ, dar adevărată și lucrătoare. TOT CEEA CE FACEM ÎI INFLUENȚEAZĂ PE CEILALȚI”

12-02-2018 Sublinieri


Vedeti si:

***

Doxologia:

La Judecata de Apoi vom da seama pentru lumina, pacea şi bunătatea pe care nu le-am oferit aproapelui nostru

Iubiți credincioși,

Astăzi este Duminica Înfricoșatei Judecăți sau a Judecății de Apoi. După cum știți, acesta este punctul final al istoriei omenirii, după care intrăm în veșnicie, în eshaton. Judecata de Apoi este o judecată colectivă, obștească, spre deosebire de cea prin care trecem cu toții la adormirea noastră. Ea se va desfășura în fața tuturor și de față cu toate puterile îngerești, de față cu toți sfinții. În tradiția Bisericii, acest gând la o astfel de Judecată Finală în care toate se vor da pe față, în care totul va fi expus la vedere, în lumina dreptății dumnezeiești, a fost o armă puternică de îndreptare a vieții, de înduhovnicire și de înfrânare. Vedem în rugăciunile Sfinților Părinți și în scrierile lor cât de des se gândeau și evocau Judecata de Apoi.

Așadar, primul meu gând și îndemn către voi, fii și fiice duhovnicești, este să recuperăm această tradiție sănătoasă: să ne trezim și să ne culcăm cu gândul la Înfricoșata Judecată. Noi, creștinii de astăzi, am pierdut acest exercițiu. Gândul la Judecata Finală nu ne mai cârmuiește viața. Este un mod subtil, insidios, dar foarte puternic, de secularizare a vieții noastre creștinești. De ce? În vechime, creștinul privea istoria umanității ca un interval între căderea sau alungarea din Rai și Judecată. Aceste repere nu erau, însă, doar niște noțiuni vagi, teoretice, ci ele erau asemenea unui far luminos care aruncă o perspectivă revelatorie asupra întunericului din această lume. Or, pentru noi, astăzi, aceste două repere sunt șterse, palide. Nu sunt văzute și trăite ca realități iminente, mai importante decât realitățile cotidiene. Acest lucru atrage după sine o desensibilizare, o pierdere a trezviei, o delăsare a celor sufletești. Dacă nu înțelegem că istoria noastră este o istorie a pierderii Raiului și a dării de seamă la Judecată, dacă nu trăim efectiv această viață din această lume ca o viață de exil, de înstrăinare de adevărata noastră patrie, Ierusalimul ce Ceresc, dacă nu înțelegem că toată omenirea, în frunte cu noi, va fi judecată după dreptatea lui Dumnezeu, atunci, pe undeva, noi suntem creștini doar cu numele.

Dar, atunci, ce vom face? Ne vom întreba, pe bună dreptate, când vom realiza că ne așteaptă o Judecată la care vom da seama de toate amânările și de toate prilejurile pe care le-am avut în viață de a face bine și a ne feri de rău.

Al doilea gând și îndemn către voi, iubiți credincioși, este acesta: să înțelegem că la Judecata de Apoi vom fi judecați după cum am contribuit la binele și mântuirea semenilor noștri. Nu vom fi judecați doar pentru faptele care ne privesc pe noi. Vom fi judecați în „rețea”! Folosesc acest termen binecunoscut de frățiile voastre, căci aproape toți ne aflăm în aceste rețele virtuale, dar nelucrătoare. Noi însă suntem legați unii de alții într-o rețea nevăzută, dar adevărată și lucrătoare, de legături duhovnicești. Tot ceea ce facem îi influențează pe cei cu care ne aflăm conectați în această rețea. Dacă facem rău, chiar dacă nu facem un rău îndreptat către celălalt, acest rău nu rămâne doar la noi! El se transmite prin aceste legături către cei împreună cu care suntem legați, către celelalte „noduri” din rețea. Păcatele noastre, fie și făcute în ascuns, vor afecta viețile celor de lângă noi sau urmașilor noștri. Darămite când vorbim despre relele îndreptate împotriva aproapelui!

Sunt nenumărate situații de viață în care se întâmplă acest lucru. Șeful se poartă urât cu unul din angajați, umplându-i sufletul de amărăciune și furie. Acesta merge acasă și își varsă amarul peste soție și copil. Copilul, la rândul său, crede că așa este normal și va face, când va fi adult, același lucru cu cei ai lui și cu semenii săi. Foarte mulți dintre noi, chiar dacă nu se răzbună direct pe cei care l-au nedreptățit, lucrăm nedreptatea asupra altora, reproducând-o, transmițând-o în rețea, mai departe… Uneori ne purtăm urât sau indiferent, sau răutăcios, cu cel de lângă noi, și nici măcar nu ne explicăm de ce facem așa. De foarte multe ori comportamentul nostru reproduce o situație prin care am trecut și pe care nu am depășit-o, nu am reușit să iertăm, ci am păstrat răul în noi și îl „dăm” mai departe…

Așa se explică de ce viața noastră socială este, deseori, după cum mărturisim, insuportabilă. Legăturile noastre au devenit o încrengătură de răutăți și nedreptăți, îmbibată de venin și răutate. Poluăm mediul spiritual într-un mod mai grav decât cel fizic. Ce este cel mai rău este că în acest mediu viciat, pervertit, se vor naște și vor crește copiii noștri. Ce se va alege de inocența lor? Ce exemple și de unde să deprindă copiii bunătatea, sensibilitatea, mila, dacă lumea în care trăiesc este nedreaptă, insensibilă, nemiloasă? Și atunci ei vor duce mai departe acest rău, și vor fi alte suferințe, alte nenorociri, alte drame… Într-o adevărată spirală a vicierii și a înrăutățirii omenirii”.

Așadar, iubiți credincioși, răul și nedreptatea pe cale le lucrăm niciodată nu se vor opri doar la noi sau la un singur semen pe care l-am nedreptățit cu ceva. Ceea ce înseamnă că la Judecata de Apoi vom da răspuns pentru relele suferite, în lanț, de cei care au fost afectați de purtarea noastră. Vom da răspuns pentru oameni pe care nici măcar nu-i cunoaștem fizic, dar care, poate, au fost afectați sau chiar au avut viețile nenorocite din cauza deciziilor și comportamentului nostru. De aceea Judecata are față de loc cu toți, oameni și îngeri. Pentru că răspunderea noastră este obștească. Dăm seama pentru modul în care viața noastră a influențat, în bine sau în rău, viața altora. Este o mare răspundere! Și este un lucru pe care noi, astăzi, îl înțelegem greu, pentru că mentalitatea noastră este una individualistă. Noi nu mai gândim în termenii unei responsabilități colective.

Avem impresia că vom da socoteală doar pentru noi. Și vom da, mai ales la judecata particulară. La Judecata de Apoi vom da seama, însă, pentru ce am făcut sau nu am făcut față de ceilalți. Pentru modul în care am făcut oaze de lumină, de pace, de bunătate în jurul nostru, în „rețeaua” noastră, sau, dimpotrivă, am înveninat atmosfera, am poluat-o cu fapte netrebnice, am sporit răutatea și nedreptatea, care s-au întins asupra celor cu care avem legături, și de la ei asupra celor care sunt în legătură cu aceștia și așa mai departe…

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte la Înfricoșata Judecată! Să ne îndreptăm viețile și să fim pentru semenii noștri prilej de mântuire și nu de poticnire, prilej de îmbunătățire, de nădejde, de dragoste. Să fim vestitori și lucrători ai mântuirii aproapelui nostru!

***

 

“Fratele meu este viata mea”

– meditatie duhovniceasca (fragment) –

[…]

Dar partea mai proasta este alta – si aici este un sens ascuns al Evangheliei de azi: acela ca prin slujirea pacatelor si patimilor proprii, nu ne chinuim doar pe noi, dar ca, fara sa stim poate, indirect, dar nu mai putin grav, intotdeauna ii chinuim de fapt si pe ceilalti. Cum asa? Fiecare dintre noi are o chemare, o responsabilitate de la Dumnezeu pentru ceilalti. Noi toti suntem una. Suntem facuti unii pentru ceilalti, nu suntem “insule“, suntem un trup, ne mantuim sau ne pierdem impreuna, mantuirea si ajutorul celor din jurul nostru depind de noi.

Dumnezeu lucreaza prin om: daca noi traim in duh de jertfa nu facem, de fapt, nimic special si minunat decat… ne implinim menirea noastra, ne facem “datoria” de a-L lasa pe Dumnezeu sa lucreze (prin noi) pentru aproapele nostru. Daca noi ne inchidem in noi insine – oricat de “evlavioase” si “binecuvantate” ar fi pretextele pe care ni le oferim – atunci ne facem opaci, impermeabili lucrarii lui Dumnezeu si, astfel, semenii care, in planul lui Dumnezeu, erau in grija noastra raman in suferinta sau in ratacire. De la noi se poate cere la Judecata “sangele lor”, daca puteam sa facem ceva pentru ei (ceva insemnand de multe ori si numai rugaciune sincera sau numai suspinul inimii, atunci cand practic nu putem face nimic sau, oricum, prea putin – si aici va trebui sa revenim si sa vedem, in zilele urmatoare, ce cai duhovnicesti pentru a ajuta avem atunci cand nu avem mijloace omenesti).

Daca noi suntem “absenti la apel”, indiferenti, daca noi “demisionam” de la menirea noastra fundamentala de a fi “vase ale slujirii lui Dumnezeu“, nu doar pe noi ne facem sa suferim, ci pe toti cei care aveau nevoie de noi, pe toti cei flamanzi, insetati, bolnavi, straini, goi, intemnitati – la propriu sau la figurat- cu care Domnul se identifica si prin care ne cheama… Asadar nu ne putem dezice spunand ca noi nu facem rau nimanui, ne vedem de treaba noastra, ne facem – eventual – pravila (si celelalte indatoriri) “cuminti“, constiinciosi si linsititi… si ne mai permitem si noi sa ne satisfacem capriciile si poftele ca doar nu e mare pacatA trai pentru tine insuti – chiar si numai pentru mantuirea ta – e deja cel mai mare pacat, pentru ca tradam prin aceasta insusi scopul pentru care Dumnezeu ne-a adus la existenta.

Multi dintre crestini cred, gresit, ca scopul vietii lor este sa fie impliniti ei insisi, sa fie fericiti ei insisi si chiar in viata duhovniceasca alearga dupa stari harice, dupa trairi deosebite, inalte, dupa sfintenie sau “inaltare spirituala”, daca nu, si mai rau, dupa intaietate de vreun fel sau altul, dupa imagine, dupa succese si dupa pozitii care sa le confere satisfactii maxime ego-ului propriu, cu atat mai mult cu cat… trebuie sa-si compenseze cumva privatiunile si frustrarile pe care “religia” li le “impune”.

Parintele Seraphim Rose vorbea in acest sens despre noi ca despre generatia-eu, care, convertita la crestinism, la viata religioasa, isi aduce cu sine in Biserica si patimile narcisice, tinzand a face din credinta tot un mijloc de auto-gratulare, de satisfacere egoista, de data asta a unor “placeri superioare”. De asemenea, putini inteleg ca viata duhovniceasca inseamna esentialmente o viata comunitara si o viata de lucrare in duhul responsabilitatii pentru zidirea trupului lui Hristos, iar nu de lucrare individual(ist)a a “talantului” fiecaruia pentru propria sa “implinire” si adesea prin sacrificarea celor din jur. Ca preotul si levitul care se duceau sa slujeasca la templu (deci aveau si ei “acoperire” religioasa, aveau “binecuvantare” pentru ceea ce faceau – apropo si de: Despre pocainta, fatarnicie si indreptatirile legaliste) si care l-au lasat sa sufere acolo pe cel cazut intre talhari, pentru ca ei aveau o treaba mai importanta de facut.

In viata asta, pentru cei care nu patimesc deja rastignire fara-de-voie, nu exista decat doua cai, doua alegeri ale voii proprii: ori te rastignesti tu (din dragoste pentru ceilalti, participand la viata lor), ori, prin absenta ta, prin egoismul tau, prin nepasarea ta ii rastignesti tu pe ceilalti… De asta nu vor fi la Judecata decat doua categorii si de asta se poate spune ca, daca nu ne invrednicim de mila lui Dumnezeu, meritam chinurile vesnice: nu doar pentru ca n-am ascultat noi de Dumnezeu, ci pentru ca prin aceasta am produs suferinta si ni se va pune in fata ce am provocat, fie si numai prin indiferenta, lasitatea sau slabiciunea noastra, numai pentru ca… eram prea ocupati cu ambitiile si cu poftele noastre desarte, nemaivorbind de sminteala sau de rautate:ce ati facut sau n-ati facut unuia dintre acesti prea mici ai Mei, Mie (nu) Mi-ati facut!”.

De aici intelegem si de ce am primit iubirea ca porunca si de ce toate poruncile se pot reduce la ea: fiindca, vorba Sf. Ap. Pavel, numai “iubirea nu face rau aproapelui“. Adica, la rigoare, iubirea este singura cale… pentru a nu provoca suferinta, ci a provoca chiar bucurie, implinire, tamaduire. Nu putem sa evitam sa facem rau celor din jur decat iubind. Si cand constiinta ne va deveni mai sensibila si mai fina, vom intelege ca tot pacatul pe care l-am facut vreodata se reduce la ne-iubire, la ranire si tradare. Iata de ce Mantuitorul nu lasat ca ultim mesaj (porunca!) al Sau nimic altceva decat: “Sa va iubiti unii pe altii precum Eu v-am iubit pe voi!” si nu a facut – esential – nimic altceva decat sa le spele picioarele apostolilor si apoi sa Se rastigneasca, aratandu-ne ce avem si noi de facut. De aceea noi trebuie sa fim “sarea pamantului” si “lumina lumii”, pentru ca nu avem alternativa: altminteri vom fi stricaciunea pamantului si intunericul lumii. Ori salvam, vindecam, ajutam si, prin asta ne mantuim, ori pierdem, ucidem, smintim si prin asta ne osandim. A treia cale se vede ca nu prea exista… Cheia e in mainile noastre…

[Cititi articolul INTEGRAL AICI]

 

Ortodoxia confortabila si inchipuita sau DESPRE ISPITELE GENERATIILOR RASFATATE

CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos?

“Dă-mi partea de avere ce MI SE CUVINE!”

SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI

“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”

INMULTIREA MILEI LUCRATOARE sau CUM AJUTA DUMNEZEU OMUL PRIN OM. De ce uitam binefacerile Domnului, cartind si tinand minte numai raul?

Comori duhovnicesti de mare pret din invataturile Cuviosilor din Gaza (6 februarie): SFANTUL VARSANUFIE, “Marele Batran”, si SFANTUL IOAN, “Prorocul”

Interviu important cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Belgia despre FAMILIA DUHOVNICEASCA A PAROHIEI, NEVOINTA IN BISERICA, FRATIETATEA SI PRIETENIA DUHOVNICEASCA, SLUJIREA SI PURTAREA NEPUTINTELOR FRATILOR

“E ca o pânză ţesută de Dumnezeu, care pune inimă lângă inimă…”. MĂRTURIE VIE și îndemn tare la LUPTA DUHOVNICEASCĂ OSÂRDUITOARE ÎN BISERICĂ și la LUCRAREA “ȚESĂTURII” DRAGOSTEI FRĂȚEȘTI – Partea a II-a a interviului din “Familia ortodoxă” cu PR. CIPRIAN GRĂDINARU (BELGIA)

Parintele Ciprian din Belgia (III) despre VINDECAREA TAINICA A PATIMILOR IN OBSTE vs. “TENTATIA CONFORTULUI EGOIST” si despre SENSUL EMINAMENTE DUHOVNICESC al actiunilor parohiale pentru tineri sau familii vs. SOLUTIILE LUMESTI DE SOCIALIZARE: “Nu voi propune niciodată fraţilor şi surorilor, doar de dragul de a fi cu parohia, să mergem împreună la fotbal sau la piscină…”

EXERCIȚII DE DRAGOSTE… ÎN PAROHIE ȘI ÎN FAMILIE, cu Părintele Ciprian Grădinaru, preot al Parohiei “Toți Sfinţii” din Belgia. CUM TREBUIE SĂ FIE UN PREOT ȘI UN DUHOVNIC? Riscul grav al derapajelor intelectualiste si psihologiste

ASPAZIA OȚEL-PETRESCU, cu un an înaintea nașterii în ceruri, pentru “Familia ortodoxă”: “Noi, oamenii, nu înţelegem că NOI TRĂIM UNII PRIN ALȚII, unii cu alţii. Noi NU SUNTEM DE CAPUL NOSTRU, formăm un tot. Fiecare dintre noi avem această datorie, SĂ FACEM POCĂINȚĂ PENTRU ÎNTREGUL NEAM”

Sfintii Trei Mari Dascali ai lumii si Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan: Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”

FRATIETATEA DUHOVNICEASCA – SALVAREA IN ANII CEI GREI (II). O mai cautam?

Din povetele parintesti ale Arhim. Efrem din Arizona despre IUBIRE FRATEASCA si IERTARE: “Fa rabdare si treci cu vederea greselile fratelui tau… IUBESTE PRECUM SI IISUS TE IUBESTE si asa cum doresti si tu sa te iubeasca ceilalti”; “NU STRICATI DRAGOSTEA CEA MANTUITOARE PENTRU LUCRURI DE NIMIC!”

Orbirea duhovniceasca: INDARATNICIA IN REFUZUL ADEVARULUI si NEPASAREA FATA DE DUREREA ALTORA. Grozavia de a nu vrea sa vezi si a nu vrea sa iubesti

SA NE SLUJIM UNII PE ALTII! “Maica Domnului ne învaţă să fim în toată vremea în slujire… Hristos ne împrumută mâinile Sale milostive şi slujitoare ca noi înșine să fim milostivi şi slujitori, asemenea Lui”. PREDICA PS MACARIE la Manastirea Sihastria Putnei, de IZVORUL TAMADUIRII (audio+text)

“Cati copii orfani, singuri, indurerati, traumatizati, sunt printre noi, care chiar au nevoie de parinti!” SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie

NADEJDEA – LUMINA LUI DUMNEZEU DIN MIJLOCUL INTUNERICULUI LUMII CARE L-A ALUNGAT DIN “CETATE”. Interviu cu Vladica Macarie in “Familia ortodoxa”: “Prin faptul că îl strângi pe om la inima ta îi arăţi că, de fapt, HRISTOS ÎNSUȘI ÎL ÎMBRĂȚIȘEAZĂ ȘI ÎL ȚINE LA INIMA SA IUBITOARE…”

PREASFINȚITUL MACARIE, Episcopul Europei de Nord despre NEVOIA VITALĂ a unor COMUNITĂȚI DUHOVNICEȘTI VII, în care “creştinii trebuie să fie deplin angajaţi în viaţa în Hristos, NU DOAR SĂ SOCIALIZEZE superficial”. “PAROHIA te poate ajuta să supravieţuieşti în lume ca creştin, dar nu ar trebui să devină o „ȘCOALĂ A VEDETELOR”, ci un ATELIER AL FRĂȚIETĂȚII”


Categorii

Ce este pacatul?, Cuvantul ierarhilor, Duminica Infricosatoarei Judecati, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Meditatii duhovnicesti, PS Macarie Dragoi

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “DUMNEZEU VREA SĂ LUCREZE PRIN OM. “Noi toți suntem una. Suntem făcuți unii pentru ceilalți, nu suntem insule, ne mântuim sau ne pierdem împreună”. EGOISMUL CARE RĂSTIGNEȘTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOȚI? Preasfințitul Macarie: “Noi suntem legați unii de alții într-o REȚEA NEVĂZUTĂ, dar adevărată și lucrătoare. TOT CEEA CE FACEM ÎI INFLUENȚEAZĂ PE CEILALȚI”

  1. Sfântul Cuvios Isaac Sirul spune în felul următor: „Dacă într-o parte vom pune toate faptele vieţii de aici, iar în altă parte tăcerea, atunci vom vedea că tăcerea le cumpăneşte pe toate celelalte. Să nu-i compari pe cei ce fac minuni şi semne şi puteri în lume, cu cei ce-şi petrec viaţa într-o tăcere plină de cunoştinţă; trebuie să iubeşti mai mult tăcerea nelucrătoare decât lucrarea celor flămânzi în lume şi decât întoarcerea multor popoare spre Dumnezeu. Este mai bine să te descătuşezi tu însuţi din lanţurile păcatului, decât să scoţi pe robi din sclavie”.

    Sfântul Ioan Scărarul zice: „Tăcerea e mama rugăciunii, întoarcere din robia duhovnicească, un succes în fapte bune şi o neîncetată urcare la Cer; ba chiar Însuşi Iisus Hristos, ca să ne arate folosul şi nevoia de o viaţă tăcută, singur, lăsând din când în când predica obştească, se retrăgea în locuri tăcute, pentru ca să se liniştească şi pentru ca să se roage”.

  2. Legat de pericopa evanghelica a acestei duminici,trebuie facute cateva precizari.Hristos nu Se refera la faptele bune “in sine”,separate de credinta. Altfel,riscam sa alunecam intr-o talcuire protestanta,de tip activism social.Hristos Se refera la “faptele credintei”,asa cum le numeste Sf Ap Pavel. Prin urmare,ne mantuiesc harul,credinta si faptele bune,niciodata privite separat.Sa nu uitam ca Domnul spune in alta parte: “Cine nu se va naste din nou din apa si din Duh nu va putea intra in Imparatia cerurilor(Ioan 3), referindu-se la Botezul ortodox.

  3. Ramane problema celor “necrestini buni”. Am citit odata pe marturieathonita.ro (nu stiu exact sursa) ca si sufletele lor se bucura cumva de lumina Raiului,fara insa a fi “inauntru”. Intr-o vedenie,un astfel de suflet a aparut ca un caine care se bucura si el de departe de lumina Raiului.Asadar,Dumnezeu nu este nedrept cu nimeni.

  4. @ Teodor Coanda:

    Desigur, insa aceste cuvinte sunt pentru noi, cei care avem deja dreapta credinta. Preocuparile legate de mantuirea celor de alte credinte nu intra in atentia noastra aici. E vorba despre responsabilitatea noastra in Hristos. Bineinteles ca e vorba despre fapte pentru Hristos, izvorand din credinta, iar nu separate de ea.

  5. Pingback: PRIETENII PARALITICULUI. Înalta chemare de a ne fi BRANCARDIERI DUHOVNICEȘTI unii altora, aducând bucurie în Cer: “Suntem chemaţi a fi prezenţa lui Dumnezeu în această lume, mădularele trupului Fiului Său” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “Unde sunt dragostea și unitatea dintre noi? Mai știm noi să ne ascultăm unul pe altul?” Părintele episcop MACARIE despre IADUL LIPSEI DE IUBIRE în care trăim și noi, creștinii, contaminați de DUHUL LUMII. “Mulți vorbesc astă
  7. Pingback: CUI DĂM VIAȚA NOASTRĂ? † Părintele Episcop Macarie - PASTORALĂ RĂSCOLITOARE ȘI PROVOCATOARE, atingând multe probleme de dureroasă actualitate, la ÎNVIEREA DOMNULUI (audio, text): "Trăim vremuri de restriște pentru creștini. Există o p
  8. Pingback: CUI DĂM VIAȚA NOASTRĂ? † Părintele Episcop Macarie - PASTORALĂ de Înviere RĂSCOLITOARE ȘI PROVOCATOARE, atingând multe probleme de dureroasă ACTUALITATE: "Trăim vremuri de restriște pentru creștini. Există o PRIGOANĂ, deocamdată în
  9. Pingback: PREASFINȚITUL MACARIE – avertismente duhovnicești puternice pentru CREȘTINII DIN LUME: “Sacrificăm propriii copii, propria soție sau propriul soț noilor idoli, pentru că noi înșine căutăm altceva decât pe Hristos în viața noastr
  10. “tot pacatul pe care l-am facut vreodata se reduce la ne-iubire, la ranire si tradare”
    “Ce este cel mai rău este că în acest mediu viciat, pervertit, se vor naște și vor crește copiii noștri. Ce se va alege de inocența lor? Ce exemple și de unde să deprindă copiii bunătatea, sensibilitatea, mila, dacă lumea în care trăiesc este nedreaptă, insensibilă, nemiloasă? Și atunci ei vor duce mai departe acest rău, și vor fi alte suferințe, alte nenorociri, alte drame… Într-o adevărată spirală a vicierii și a înrăutățirii omenirii”.
    “De la noi se poate cere la Judecata “sangele lor”, daca puteam sa facem ceva pentru ei (ceva insemnand de multe ori si numai rugaciune sincera sau numai suspinul inimii, atunci cand practic nu putem face nimic”

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate