Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI: “Să nu mai pierdem nici măcar o singură zi, pentru că fiecare zi poate să fie ultima şi poate fi hotărâtoare”

6-02-2010 Sublinieri

grecia-athos-halkidiki 054

“(…) Evanghelia de astăzi arată aşezarea cea din urmă a raporturilor dintre timp şi veşnicie, între cer şi pământ, între Dumnezeu şi omenire. Ea descrie Judecata de Apoi şi în ce chip se va arăta aprinderea mâniei Domnului (Sofonie 2:2). Aceasta ne arată nouă clipa cea înfricoşătoare – cea mai plină de bucurie pentru cei drepţi – când mila lui Dumnezeu va lăsa locul judecăţii lui Dumnezeu. Atunci va fi prea târziu pentru fapte bune şi prea târziu pentru pocăinţă. Când plângerea nu va mai primi nici un răspuns şi când lacrimile noastre nu vor mai cădea în mâinile îngerilor.

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.

Aşa cum în pilda Fiului risipitor, Dumnezeu Se arată cu chip de om, aici Hristos este numit Fiul Omului. El este şi nimeni altcineva decât El. Când El va veni în lume a doua oară, atunci nu va mai veni necunoscut şi umil, aşa cum a făcut de data cea dintâi, ci va veni pe faţă şi întru slavă mare. Prin această slavă se înţelege, mai întâi, slava pe care Hristos a avut-o din veşnicie, mai înainte de a fi lumea (Ioan 17:5) şi, în al doilea rând, slava biruinţei asupra lui Satan, asupra lumii celei vechi, şi asupra morţii.

El nu va veni singur, ci însoţit de toţi sfinţii îngeri, al cărui număr este de necuprins, şi El va veni împreună cu ei pentru că ei, ca slujitori şi războinici ai lui Dumnezeu, au luat parte atât la lupta împotriva diavolului, cât şi la biruinţa asupra lui. De aceea El are bucuria de a împărtăşi cu ei slava. Şi, pentru a întregi chipul minunat al acestei întâmplări, se arată lămurit faptul că, toţi îngerii vor veni cu Domnul. Nu se mai spune că îngerii lui Dumnezeu au fost de faţă şi la alte întâmplări. Ei s-au arătat întotdeauna în număr mai mare sau mai mic, dar la Judecata de Apoi vor fi prezenţi cu toţii, strânşi în jurul Împăratului slavei.

Mulţi văzători cu duhul au văzut tronul slavei atât în zilele cele dintâi, cât şi în zilele cele de pe urmă (Isaia 6:1; Daniel 7:9; Apocalipsa 4:2, 20:4). Acest tron semnifică puterile cereşti peste care stăpâneşte Domnul. Este tronul slavei şi al biruinţei, pe care şade Tatăl ceresc şi pe care S-a aşezat Domnul Hristos după biruinţa Sa (Apocalipsa 3:21). O, ce măreaţă va fi venirea Domnului, însoţită de asemenea întâmplări neştiute şi înfricoşătoare! În judecata sa limpede, proorocul Isaia a proorocit: “Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie” (Isaia 66:15); la venirea Lui, Daniel a văzut că un râu de foc se vărsa şi ieşea din El; mii de mii Îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui! Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise. (Daniel 7:10)

Şi când Domnul va veni întru slavă şi va şedea pe tronul Său, atunci se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.

Mulţi Părinţi au pus întrebări despre locul în care Hristos va judeca toate neamurile. Citind pe Proorocul Ioil, ei au socotit că Judecata va avea loc în valea Iosafat, unde Împăratul Iosafat, fără nici un fel de luptă sau folosire de arme, a avut o biruinţă întreagă asupra moabiţilor şi amoniţilor, că nu a rămas viu nici un vrăjmaş (II Cronici 20). Şi proorocul Ioil a spus: “Să se trezească toate neamurile şi să vină în valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur” (Ioil 3:12). Poate că tronul Domnului se va aşeza în acea vale, dar nu există în toată lumea nici o vale în care să se poată aduna toate neamurile şi popoarele, viii şi morţii de la începutul până la sfârşitul lumii, care vor ajunge până la multe bilioane. Întreaga suprafaţă a pământului, împreună cu toate oceanele, nu au spaţiu destul pentru toţi oamenii care au trăit vreodată pe pământ, ca să poată sta laolaltă. Dacă aceasta ar fi doar o adunare a sufletelor, atunci este posibil ca valea lui Iosafat să-i poată cuprinde pe toţi la un loc, dar cum adunarea oamenilor va fi în trup – deoarece morţii vor învia în trupurile lor – atunci cuvintele proorocului trebuie înţelese în sens figurat. Valea lui Iosafat este lumea întreagă, de la răsăritul cel mai îndepărtat până la apusul cel mai îndepărtat; şi, precum Dumnezeu Îşi arătase odinioară puterea şi judecata Sa în valea lui Iosafat, tot aşa Îşi va arăta şi în ziua cea de pe urmă, aceeaşi putere şi judecată asupra întregii omeniri.

Şi-i va despărţi pe unii de alţii.

Într-o clipă vor fi despărţiţi toţi cei adunaţi laolaltă – aşa cum păstorul, cu glasul său, îşi trimite oile într-o parte şi caprele în cealaltă – unii la stânga şi alţii la dreapta, ca printr-o forţă magnetică fără putere de împotrivire, în asemenea chip că nimeni nu se va putea muta de la stânga la dreapta sau de la drepta la stânga.

Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.

La început, Hristos Se numeşte Fiul Omului – adică Fiul lui Dumnezeu – şi aici El Se numeşte Împărat, întrucât Lui Îi sunt date împărăţia şi puterea şi slava. “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu”. Ei sunt cu adevărat binecuvântaţi, pe care Hristos îi numeşte binecuvântaţi, căci binecuvântarea lui Dumnezeu are în sine toate lucrurile bune şi toată bucuria şi harul cerului. De ce nu spune Domnul “Binecuvântaţii Mei”, ci “Binecuvântaţii Tatălui Meu”? Pentru că El este numai Fiul Cel Unul Născut şi nefăcut, din veşnicie şi pentru veşnicie, şi drepţii sunt, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, adoptaţi, şi se fac astfel ca fraţi ai lui Hristos. Dumnezeu cheamă pe cei drepţi să primească împărăţia pe care le-a pregătit-o El de la întemeierea lumii. Aceasta înseamnă că Dumnezeu, chiar înainte de întemeierea lumii, pregătise împărăţia pentru aceştia. Înainte de a-l face pe Adam, Dumnezeu pregătise pentru el totul în Rai. O împărăţie întreagă, strălucind în lumină, care doar îşi aştepta împăratul. Atunci Dumnezeu l-a dus pe Adam în această împărăţie şi împărăţia era desăvârşită. Aşadar, Dumnezeu a pregătit împărăţia pentru cei drepţi chiar de la început. Aceasta îşi aştepta stăpânitorii, avându-L în frunte chiar pe Împăratul Hristos.

Chemând drepţii în împărăţie, Judecătorul i-a lămurit de îndată, de ce El le dădea împărăţia lor:

“Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.

La această lămurire minunată, drepţii au întrebat şovăielnic şi cu sfială, când L-au văzut pe Împăratul flămând şi însetat, gol şi bolnav, şi când au făcut ei toate astea pentru El. La acestea, Împăratul a dat încă un răspuns minunat:

“Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”.

Toată această lămurire are două înţelesuri: unul de suprafaţă şi unul de adâncime.

Înţelesul de suprafaţă este limpede pentru toţi. Cel care hrăneşte pe cel flămând, dă să bea celui însetat, îmbracă pe cel gol şi dă adăpost celui străin, a făcut aceasta Domnului. Cel care cercetează pe cei bolnavi sau pe cei din închisoare, a făcut aceasta Domnului. Pentru că se spune în Vechiul Testament: “Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună”. (Pilde 19:17). Domnul ne încearcă inimile noastre prin cei care caută ajutorul nostru. Domnul nu foloseşte nimic pentru El de la noi: El nu are nevoie de nimic. Cel care a făcut pâinea nu poate flămânzi, nici Cel care a făcut apa nu poate înseta. Cel care îmbracă întreaga Sa zidire nu poate fi gol, nici Cel care este izvorul sănătăţii nu poate fi bolnav, nici Cel care este Domnul domnilor nu poate fi lipsit de libertate. Dar El caută ca noi să facem milostenie, pentru ca, în felul acesta, să ne înmuiem şi să ne înnobilăm inimile.

În atotputernicia Sa, Dumnezeu poate într-o clipă să-i facă pe toţi oamenii bogaţi şi îndestulaţi, îmbrăcaţi şi mulţumiţi. Dar El îi lasă pe oameni să cunoască foamea şi setea, boala, suferinţa şi sărăcia pentru două pricini: mai întâi, pentru că cei care rabdă aceste lucruri, îşi înmoaie şi îşi înnobilează inimile şi se vor întoarce la Dumnezeu, slăvindu-L cu credinţă şi rugăciune; şi în al doilea rând, pentru că omul poate suferi pentru alţii, se poate smeri pentru alţii şi poate ajunge la înţelegerea frăţietăţii şi unităţii tuturor oamenilor de pe pământ, prin Dumnezeul Cel viu, Ziditorul şi Făcătorul a toate câte se află pe pământ. Domnul doreşte să avem milă – milă mai presus de orice. Deoarece El ştie că mila este calea prin care se poate reface credinţa în Dumnezeu, nădejdea în Dumnezeu şi dragostea pentru Dumnezeu.

Acesta este înţelesul de suprafaţă.

Înţelesul de adâncime priveşte spre Hristos, care se află în lăuntrul nostru. În fiecare gând curat din mintea noastră, în fiecare simţire aleasă din inima noastră şi în fiecare năzuinţă înaltă a sufletului nostru spre împlinirea lucrurilor celor bune, Hristos Se dezvăluie în noi prin puterea Duhului Sfânt. El numeşte toate aceste gânduri curate, simţiri alese şi năzuinţe înalte, fraţii Săi mici, sau cei mai mici fraţi ai Săi. El îi numeşte astfel, pentru că aceştia se află în noi într-o măsură foarte mică, faţă de măsura mare de spurcăciuni lumeşti, şi de rău care se află în noi.

Dacă mintea noastră flămânzeşte după Dumnezeu şi noi o hrănim, noi L-am hrănit pe Hristos din lăuntrul nostru; dacă inima noastră este lipsită de orice lucru bun şi de orice lucru ales, adică este lipsită de Dumnezeu, şi noi o îmbrăcăm, pe Hristos L-am îmbrăcat, Cel care se află în noi; dacă sufletul nostru este bolnav şi încătuşat de fiinţa noastră cea rea, de faptele noastre cele rele, şi suntem conştienţi de aceasta, şi îl cercetăm, noi L-am cercetat pe Hristos care se află în noi. Pe scurt, dacă cealaltă fiinţă care se află în noi, care odinioară se mândrea că se sălăşluieşte acolo, şi care este omul cel drept din noi, este stăpânit şi umilit de diavol, şi de omul păcătos din noi, şi îl ocrotim pe omul cel drept, noi Îl ocrotim pe Hristos care se află în noi. Omul acesta drept care se află în noi este mic, mic de tot, iar păcătosul din noi este un adevărat Goliat. Dar acest om drept din lăuntrul nostru este fratele mai mic al lui Hristos, iar păcătosul din noi este vrăjmaşul lui Hristos, ca un uriaş, precum Goliat. Atunci, dacă noi îl ocrotim pe omul cel drept din noi, dacă îl slobozim, îl întărim şi îl aducem la lumină; dacă îl ridicăm deasupra celui păcătos, aşa încât să-l stăpânească în chip desăvârşit pe cel păcătos, şi am putea spune împreună cu Apostolul Pavel: “Şi eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20) – atunci ne vom numi binecuvântaţi şi vom auzi cuvintele Împăratului la Judecata de Apoi: “Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”.

Dar celor de la stânga, Judecătorul le va zice:

“Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui”.

Judecata este înfricoşătoare, dar este dreaptă. Şi astfel Împăratul cheamă pe cei drepţi la El, şi lor le dă Împărăţia, pe când pe păcătoşi îi izgoneşte de la El şi îi trimite în focul cel veşnic, în tovărăşia rea a diavolului şi a slujitorilor săi. (Sfântul Vasile cel Mare, în lucrarea sa Despre Judecata de Apoi [nr. 14], spune: Dacă chinul cel veşnic are vreun sfârşit, atunci înseamnă că viaţa veşnică are sfârşit. Dar, cum nu este cu putinţă de închipuit că viaţa veşnică ar avea un sfârşit, atunci cum se poate închipui un sfârşit al chinurilor celor veşnice?“)

Ceea ce spune Domnul este foarte important: faptul că focul cel veşnic nu este pregătit pentru cei păcătoşi de la întemeierea lumii, tot aşa cum şi Împărăţia este pregătită pentru cei drepţi. Ce înseamnă aceasta? Este foarte limpede faptul că Domnul a pregătit focul cel veşnic numai pentru diavol şi îngerii aceluia, şi că El a pregătit Împărăţia pentru toţi oamenii de la întemeierea lumii. Pentru că Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască (I Timotei 2:4; cf. Matei 18:14; Ioan 3:16; II Petru 3:9; Isaia 45:22) şi pentru ca nici măcar unul să nu piară. De aceea, Dumnezeu nu i-a sortit pe oameni să piară, ci să se mântuiască; Dumnezeu nici nu a pregătit pentru ei dinainte focul diavolului, ci, El Şi-a pregătit Împărăţia Sa, şi numai pe aceasta a pregătit-o. De aici este limpede faptul că gândesc greşit, cei care spun despre păcătos: “el este sortit să fie păcătos”. Dacă omul ar avea o astfel de sortire, aceasta nu ar fi de la Dumnezeu, ci numai de la omul însuşi. Faptul că nu este sortire de la Dumnezeu, se vede din faptul că Dumnezeu nu a pregătit dinainte nici un loc anume pentru chinurile oamenilor, ci numai pentru diavol. De aceea, la Judecata de Apoi, Judecătorul cel drept nu va avea nici un loc anume unde să-i trimită pe păcătoşi, decât numai împărăţia întunecată a diavolului. Şi faptul că aceasta este dreptatea Lui, ca Judecătorul să-i trimită acolo, este limpede din faptul că aceştia, în timpul vieţii lor pământeşti, au căzut de la Dumnezeu şi s-au pus în slujba diavolului.

Rostind pedeapsa asupra păcătoşilor şi punându-i la stânga Sa, Împăratul îi lămureşte de îndată de ce ei sunt blestemaţi şi de ce îi trimite în focul cel veşnic:

“Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat”.

Ei nu au făcut nici unul dintre aceste lucruri, pe care le-au făcut drepţii, de la dreapta Sa. Auzind aceste cuvinte ale Împăratului, păcătoşii au întrebat, întocmai ca şi cei drepţi:

“Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat?”

Domnul a răspuns:

“Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”.

Toată această lămurire pe care a dat-o Împăratul păcătoşilor, are de asemenea două înţelesuri – unul de suprafaţă şi unul de adâncime – la fel ca şi în prima situaţie, când era vorba de cei drepţi. Păcătoşii şi-au întunecat mintea, şi-au învârtoşat inima şi aveau gânduri rele faţă de fraţii lor de pe pământ, care erau flămânzi şi însetaţi, goi, bolnavi şi lipsiţi de libertate. Cu minţile lor greoaie, ei nu erau în stare să înţeleagă faptul că Hristos îi chema la milostenie prin fraţii lor săraci şi care se aflau în suferinţă. Inimile lor învârtoşate nu se puteau înmuia de lacrimile altora. Nici exemplul lui Hristos şi cel al sfinţilor Săi nu le puteau schimba sufletele lor cu scopurile cele rele, în suflete cu scopurile cele bune, şi să săvârşească binele. Şi astfel, fiind nemilostivi faţă de Hristos prin fraţii lor, ei erau nemilostivi faţă de Hristos. Ei dinadins nimiceau toate gândurile curate de îndată ce se formau, înlocuindu-le cu gânduri necurate şi hulitoare; ei tăiau de la rădăcină toate simţămintele alese din inimile lor, de îndată ce se înfiripau, înlocuindu-le cu nemilostivire, patimă şi iubirea de sine; cu grabă şi cu hotărâre ei şi-au înăbuşit fiecare dorinţă de a face un lucru bun, care s-a înfiripat în sufletele lor – urmând poruncile lui Dumnezeu – şi în locul lor şi-au stârnit dorinţa de a face rău oamenilor, şi de a păcătui spre mânierea lui Dumnezeu. Şi astfel fratele cel mai mic al lui Hristos, care se afla în ei – cu alte cuvinte, omul cel drept din ei – a fost răstignit, omorât şi îngropat şi Goliat cel întunecat la culoare, pe care îl hrăniseră ei – adică omul cel nedrept din ei, sau chiar diavolul însuşi – a rămas biruitor pe câmpul de luptă.

Ce poate face Dumnezeu cu unii ca aceştia? Îi poate primi în Împărăţia Sa pe unii ca aceştia, care au izgonit cu totul această Împărăţie din ei? Îi poate chema la El pe cei care au smuls din rădăcină toată asemănarea cu Dumnezeu şi care s-au arătat, atât în ascuns în inimile lor, cât şi deschis în faţa lumii, a fi vrăjmaşii lui Dumnezeu şi slugile diavolului? Nu; prin libera lor alegere, ei s-au făcut supuşii diavolului şi, la Judecata de Apoi, Judecătorul îi va trimite să ţină tovărăşie celor cu care, în timpul vieţii s-au întovărăşit în chip deschis – în focul cel veşnic, pregătit pentru diavol şi slujitorii săi.

Îndată după aceasta, acea judecată care va fi cel mai mare şi totuşi cel mai scurtă din istoria lumii zidite, va ajunge la capăt.

Şi vor merge aceştia (păcătoşii) la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

Viaţa şi chinuirea se împotrivesc aici una celeilalte. Acolo unde se află viaţă nu se află chinuire; acolo unde se află chinuire nu se află viaţă. Cu adevărat, împlinirea vieţii înlătură chinuirea. Împărăţia cea cerească dă împlinire vieţii, în timp ce existenţa diavolului aduce chinuire şi numai chinuire, fără viaţă, care vine de la Dumnezeu. Vedem în această viaţă pământească, cum sufletul omului celui păcătos, care are în el puţină viaţă (adică puţină Dumnezeire), este plin de mai multă chinuire decât sufletul omului celui drept, care are mai multă viaţă în el (adică mai multă Dumnezeire). După cum s-a spus bine în vremuri străvechi:

Nelegiuitul se chinuieşte în toate zilele vieţii sale. Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui. El nu mai nădăjduieşte să iasă din întuneric şi îşi simte capul mereu sub sabie. Zbuciumul şi tulburarea îl strâng la mijloc şi se aruncă asupra-i gata de împresurare, fiindcă a îndrăznit să-şi îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu”. (Iov 15:20-25).

Aşadar, la vremea aceea, va fi pe pământ marea chinuire pentru păcătos. Şi păcătosul îndură greu pînă şi suferinţa cea mai mică din viaţa aceasta, faţă de omul cel drept, căci numai cel care are viaţa în sine poate îndura chinuirea, poate nesocoti suferinţa şi poate trece peste tot răul din lume, şi se poate bucura. Viaţa şi bucuria nu se pot despărţi. Chiar Iisus Hristos spune celor drepţi, pe care lumea îi osândeşte, îi prigoneşte şi le aduce ocări: “Bucuraţi-vă şi vă veseliţi!” (Matei 5:12).

Toată viaţa noastră pământească este numai o umbră palidă a vieţii – a vieţii adevărate, a vieţii întregi – în Împărăţia lui Dumnezeu, tot aşa cum întreaga suferinţă de pe pământ este numai o umbră ştearsă a chinuirii îngrozitoare a păcătoşilor din iad. (În Apophtegmata Patrum [colecţia în ordine alfabetică a zicerilor Părinţilor Pustiei], am citit: Ei au întrebat pe un oarecare bătrân mare: “Părinte, cum răbdaţi asemenea munci cu atâta răbdare?” Bătrânul a răspuns:Toată munca mea din viaţa aceasta nu este nici măcar cât o singură zi de chinuire.) Viaţa pe pământ – oricât de minunată ar putea fi – este amestecată cu suferinţă, pentru că aici nu există nici o împlinire a vieţii; întrucât suferinţa de pe pământ – oricât de mare ar putea fi – este amestecată cu viaţă. Dar, la Înfricoşătoarea Judecată, viaţa va fi separată de chinuire. Şi una şi cealaltă vor fi veşnice. Înţelegerea noastră omenească nu poate să priceapă ce înseamnă această veşnicie. Cel care va avea bucuria de a vedea o clipă faţa lui Dumnezeu, i se va părea ca şi cum ar fi durat mii de ani; şi cel care va fi chinuit o clipă de către diavolul în iad, i se va părea că sunt mii de ani. Pentru că timpul nu va mai fi aşa cum îl cunoaştem noi – zi după noapte şi noapte după zi – ci atunci va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie (Zaharia 14:7; cf. Apocalipsa 22.5). Nu va mai fi nici un alt soare decât numai Dumnezeu, şi acest soare nu va răsări şi nu va apune, ca veşnicia să se numere în zile, aşa cum se socoteşte timpul acum. Binecuvântaţii vor socoti veşnicia în termenii bucuriei lor şi păcătoşii chinuiţi vor socoti timpul în termenii chinuirilor lor.

Prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit în felul acesta despre ultimul şi cel mai mare eveniment care urmează să aibă loc în timp, la capătul veacurilor şi în veşnicie. Si noi credem că toate acestea se vor întâmpla întocmai, mai întâi pentru că toate celelalte preziceri pe care le-a făcut Hristos s-au întâmplat întocmai şi, în al doilea rând, pentru că El este cel mai mare prieten al nostru şi adevărat Iubitor al omenirii – şi în iubirea desăvârşită nu există falsitate sau eroare. Iubirea desăvârşită conţine adevărul desăvârşit. Dacă toate acestea nu urmau să se întâmple, El nu ne-ar fi spus despre acestea. Dar El nu ne-a spus despre aceasta pentru a-Şi demonstra cunoştinţele Sale în faţa oamenilor. Nu; El nu a căutat mărire la oameni (Ioan 5:41). El a spus totul pentru mântuirea noastră. Cel ce are înţelegere şi care Îl mărturiseşte pe Domnul Hristos îşi poate da seama că trebuie să ştie aceasta pentru a se mântui. Pentru că Domnul nu a făcut nimic, nici nu a rostit vreun cuvânt, nici nu a îngăduit să I se întâmple ceva în timpul vieţii Sale pe pământ care să nu fie pentru mântuirea noastră.

De aceea să fim înţelepţi şi cu dreaptă socoteală, păstrând întotdeauna înaintea ochilor noştri duhovniceşti chipul Înfricoşătoarei Judecăţi. Acest chip a întors deja mulţi păcătoşi de pe calea pierzării pe calea mântuirii. Vremea noastră este scurtă şi când se va sfârşi nu va mai exista pocăinţă. În acest timp scurt, prin viaţa noastră, noi trebuie să luăm o hotărâre care va fi hotărâtoare pentru noi în veşnicie: vom fi aşezaţi la dreapta, sau la stânga Împăratului slavei? Dumnezeu ne-a dat o sarcină mică şi simplă, dar răsplata şi pedeapsa sunt imense, mergând dincolo de puterea omului de a spune aceasta prin cuvinte.

Atunci să nu mai pierdem nici măcar o singură zi, pentru că fiecare zi poate să fie ultima şi poate fi hotărâtoare; fiecare zi poate aduce pierirea acestei lumi şi zorile Zilei celei îndelung aşteptate. (Sfântul Grigorie Dialogul spune: “Stă scris: `Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu’?[Iacov 4:4]. Înseamnă că cel care nu se bucură la apropierea sfârşitului lumii, arată că el este prietenul acesteia, şi de aceea el este vrăjmaşul lui Dumnezeu. Dar aceste gânduri sunt departe de credincioşi, de cei ce ştiu prin credinţă că mai există şi o altă viaţă şi pe care o doresc cu adevărat”. [Omilii la Evanghelie, Cartea I, Omilia 1: Despre semnele sfârşitului lumii]).

Poate că nu ne vom ruşina în Ziua Mâniei Domnului; înaintea Domnului şi înaintea mulţimilor de îngeri ai Săi şi a multor bilioane de oameni drepţi şi sfinţi. Poate că nu vom fi alungaţi pentru veşnicie de Domnul şi de îngerii şi sfinţii Săi şi de rudeniile şi prietenii noştri, care se vor afla de-a dreapta. Dar, împreună cu mulţimile nenumărate şi strălucitoare de îngeri şi de oameni drepţi, să cântăm laude de bucurie şi de biruinţă: “Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! Aliluia!”. Dimpreună cu toate cetele cereşti să-L slăvim pe Domnul şi Mântuitorul nostru, Fiul, Cel Unul născut, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt – Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în vecii vecilor. Amin”.

(integral la: Predică la Duminica Înfricoşatei Judecăţi)


Categorii

Duminica Infricosatoarei Judecati, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Nicolae Velimirovici, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI: “Să nu mai pierdem nici măcar o singură zi, pentru că fiecare zi poate să fie ultima şi poate fi hotărâtoare”

  1. La Infricosata Judecata as dori sa ma puna Domnul fata-n fata cu cei care m-au tras la osanda si care aveau ocazia,prin duhul blandetii,sa ma ridice din tina.As vrea sa-i intreb pe toti oamenii care m-au tras spre iad in fata lui Iisus:”Ce ati avut cu mine?!De ce m-ati tras in bezna satanica?Mama,tata, de ce nu m-ati inteles si ajutat?Prieteni,de ce m-ati inselat?Desfranatilor,de ce mi-ati otravit sufletul,de ce m-ati ademenit cu “bomboane mortale”?Alina,Paul si alti “prieteni ” sau lupi in haine de oaie de ce mi-ati furat Sfintii si de ce mi-ati calcat credinta in piciore? …de ce?…de o mie de ori…de ce?Asta as vrea sa strig in fata Domnului Nostru Iisus Hristos la Judecata de Apoi!!!

  2. NOUA MINUNE A MOASTELOR DE LA AIUD

    Este vorba de bisericuta cu hramul sf. VAsile din Atena unde au fost aduse acum un an de la Aiud particele ale moastelor de la Aiud.

    O femeie, pe care o cunosc personal, avea puternice dureri de cap si stare de rau care i s-au declansat de acum un an. A fost pe la diversi doctori, a incercat diverse tratamente inclusiv naturiste, pina acum doua saptamini cind, in timpul Liturghiei, a avut o criza cumplita, cu dureri foarte mari de cap, ameteala si o stare de rau accentuat. IN disperare, i s-a adresat preotului, care a scos moastele si i le-a dat sa se inchine la ele. Fara sa stie exact ce face, femeia le-a luat si le-a lipit de cap. IN acel moment a auzit o pocnitura si a vazut o lumina alba intensa revarsindu-se asupra ei. Odata cu ea a disparut brusc si durerea de cap si starea de rau femeia revenindu-si pe loc. De atunci femeia nu a mai avut nici una din problemele de care suferise.

    Slava lui Dumnezeu si mucenicilor de la Aiud!

  3. Judecata universala,prin care vrand-nevrand,vom trece toti ca oile prin strunga,sunt descrise in pilde Evangheliei:despre NEGHINE(Matei 13,24-30;36-43);despre NAVODUL ARUNCAT IN MARE(Mt.13,47-50);despre NUNTA FIULUI DE IMPARAT
    (Mt.22,2-14);despre CELE ZECE FECIOARE si despre TALANTI(Mt.25,1-3o)…Apoi se
    descopera foarte impresionant in tabloul(pericopa)Evangheliei din DUMINICA
    LASATULUI DE CARNE(Mt.25,31-46).FIUL OMULUI,apare ca IMPARAT UNIVERSAL SI ETERN,
    ATOTPUTERNIC,ATOTSTAPANITOR,in slava pe norii cerului,insotit de Ingerii Sai.
    Inaintea Lui vin toate neamurile si toti oamenii.CEI BUNI,OILE ALBE,se dau la
    dreapta si vor merge in VIATA VESNICA;iar CEI RAI,CAPRELE NEGRE,se dau la stanga
    si vor merge in OSANDA VESNICA.
    ZIUA JUDECATII in Sf.Scriptura e numita”ZIUA MANIEI SI A DESCOPERIRII DREPTEI JUDECATI A LUI DUMNEZEU”(Rom.2,5),”ZIUA CEA MARE SI INFRICOSATA A DOMNULUI”
    (F.Ap.2,20;Iuda 1,6),”ZIUA LUI HRISTOS”(Filip 1,6,10;2 Tes.2,2-3),”ZIUA CEA
    DE APOI”(Ioan 6,40;11,24).Invatatura despre Judecata din urma se cuprinde intre
    dogmele Evangheliei(Mt.7,1-2;12,36;Mc.6,11)si ale Apostolilor(Evr.6,2;F.Ap.10,42;
    Iuda 1,6;1 Petru 5,4).Biserica intreaga invata ca dupa moarte,urmeaza Judecata
    (Evr.9,27),ca Tatal a dat toata Judecata Fiului(Ioan 5,22),ca Hristos este nu numai
    MANTUITORUL ci si JUDECATORUL VIILOR SI MORTILOR(F.Ap.10,42;Rom.14,10;2Tim.4,1).
    Toti crestinii credem si marturisim si asteptam ca Iisus Hristos”iarasi va sa vina
    cu marire sa judece vii si morti…Noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea Scaunului de Judecata al lui Hristos,ca fiecare sa primeasca dupa faptele savarsite in trup,ori bine,ori rau”(2 Cor.5,10;Rom.14,40).
    Dumnezeule Preasfinte,Cel din zarile albastre,IN GENUNCHI TE ROG PRIMESTE,ROUA
    LACRIMILOR noastre.Amin.(Culeg.din CELE 24 VAMI ALE VAZDUHULUI)

  4. pt pers respectiva de mai sus: e greu, greu sa iertam. nici eu nu pot ierta in totalitate.. totusi aceasta e conditia asumari cruci. sa ierti si sa daruiesti ce nu ai. adica iubirea ce nu o ai pt cei pe care esti suparata. de nu poti, nu te mai chinui, nepatrunse sunt judecatile divine. roaga-te, roaga pe Maicuta Sfanta ca puternica e ruga ei in mana Celui care biecuvanteaza iertand. in rest va doresc toate cele bune

  5. “Stă scris: `Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu’?” [Iacov 4:4]. Înseamnă că cel care nu se bucură la apropierea sfârşitului lumii, arată că el este prietenul acesteia, şi de aceea el este vrăjmaşul lui Dumnezeu. Dar aceste gânduri sunt departe de credincioşi, de cei ce ştiu prin credinţă că mai există şi o altă viaţă şi pe care o doresc cu adevărat”.

    acest paragraf mi-a atras atentia si ma gandeam ca imi doresc si nu-mi doresc sa vina sfarsitul lumii. imi doresc pentru ca este deja insuportabila aceasta lume, rar daca nu chiar deloc auzi vesti bune, totul e din ce in ce mai rau si nu vad cum ar putea deveni mai bun si nu sunt pesimist de fel. motivul pentru care totusi nu vreau sa vina sfarsitul este pentru ca probabil ma asteapta iadul, sunt un pacatos care a fost la un pas de moarte si cand a scapat si-a dat seama ca putea merge in iad, dar Maica Domnului m-a ajutat si m-a scos din spital sanatos. Probabil ca mi s-a mai dat timp pentru a ma pocai, dar simt ca orice as face nu sunt suficient de bun nici macar pentru o scurta vizita in frumoasa gradina a Maicii Domnului din sfantul munte Athos, ce sa mai vorbim de viata vesnica in rai…
    Pomeniti-ma si pe mine, daca va aduceti aminte, intr-una din rugaciunile voastre.
    Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

  6. @ Chefa:

    Cuvantul respectiv cred ca trebuie luat impreuna cu acesta, pe care l-am mai citat:

    “Dorinta de a trai pana la venirea antihristului este una gresita. Atunci vor fi dureri atat de mari, incat se spune ca cel drept abia se va mantui. Iar a cauta si a dori suferinte este un lucru primejdios si gresit.. Aceasta se intampla din cauza mandriei si a nesocotintei”. (Sfantul Nicon de la Optina)

    Sf. Nicolae Velimirovici credem ca se refera, intr-adevar, la dorinta oricarui crestin de se incheia aceasta lume a domniei celui rau, care isi va atinge curand apogeul si va deveni din ce in ce mai “irespirabila”, mai de netrait. Sfantul face referire tocmai la cei care NU VOR SA CREADA si REFUZA SA PRIMEASCA ideea sfarsitului acestei lumi, numai si numai fiindca ei insisi nu vor sa se desparta de ea, de planurile si iluziile lor si asteapta implinirea si izbavirea aici, pe pamant. Sunt cei despre care Evanghelia spune ca “pentru ca isi iubesc viata (aceasta), o vor pierde (pe cea vesnica)”. Sunt cei care vor ca fericirea sa li se intample aici si acum, nu in viata viitoare si nu accepta ideea ca la un moment dat ar putea sa plateasca un pret de jertfa pentru credinta lor. Sunt cei care viseaza ‘revolutii ale binelui’ si isi inchipuie, hiliast, milenarist, ca imparatia lui Dumnezeu va fi pe pamant, in lumea asta, fara sa se intample nimic “apocaliptic”… sau oricum, nu pentru noi. Mereu si mereu refuzam sa primim voia lui Dumnezeu, chiar daca trambitele Duhului nu au incetat sa sune! Cine-si mai amintete avertismentul parintelui Justin, de pilda? A fost ingropat in uitare si in deriziune!

    Ei (ca tip uman) vor fi si aceia care il vor astepta cu sufletul la gura pe Antihrist, il vor primi cu aclamatii, mai bine zis ii vor cere sa fie condusi de el, sa le rezolve problemele. Cu atat mai mult cu cat acela, dupa cuvantul Bisericii, va simula desvarsit, in prima faza, ca este si cel mai moral si mai “conservator” om, luptand chiar impotriva pacatului. E de imaginat, de pilda, ca acela, dupa actuala explozie a destrabalarii si perversiunii, dupa ce se va ajunge la culmile sodomiei si gomoriei, la o orgie irodiana generalizata a prucuciderilor in pantecele mamelor, si la multe altele de acest fel… va veni sa faca “ordine” si d.p.d.v. moral si sa reinstaureze in lume moralitatea. Va fi, probabil, un mare ideolog al valorilor “pro-life”, aparent “traditionaliste” si cu asa ceva, pe langa falsele minuni, este de asteptat si sa insele chiar “pe cei alesi”. Oricine iubeste mai mult lumea si viata aceasta pamanteasca decat pe Adevarul-Hristos il va crede si primi pe dusmanul sau (si ii primeste duhul de pe acum, ca si pe inaintemergatorii sai) si va respinge mereu orice cuvant al Duhului despre sfarsitul acestei lumi, sperand mereu ca aceasta se va intampla candva, “peste mii de ani”, adica, practic, niciodata.

  7. Cred ca adevaratilor crestini le va fi foarte usor sa-l identifice pe Antihrist, oricat de mult ar simula moralitatea, pentru ca exista un criteriu clar, prin care Duhul Sfant poate fi deosebit de duhul lumii acesteia: “Orice duh, care marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup este de la Dumnezeu si orice duh, care nu-L marturiseste pe Iisus Hristos nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care ati auzit ca vine si acum este chiar in lume.”. Astfel ne invata Sfantul Ioan Evanghelistul sa deosebim “Duhul Adevarului si duhul ratacirii” si acelasi apostol al iubirii divine ne incredinteaza ca noi, cei ai lui Hristos, daca vom ramane statornici, neclintiti in credinta noastra, cu ajutorul Domnului, ii vom birui pe proorocii mincinosi: “Voi, copii, sunteti nascuti din Dumnezeu si i-ati biruit pe acei prooroci, caci mai mare este Cel Ce este in voi, decat cel ce este in lume. Aceia graiesc ca din lume si de aceea lumea ii asculta.”(Intaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Ioan).
    De aceea, daca vom respinge orice ideologie, care-L neaga pe Hristos(in mod direct, sau indirect, mai mult, sau mai putin diplomatic), vom fi in siguranta, chiar daca va fi sa traim vremurile din urma. In zilele noastre, exista multi semeni de-ai nostri, care, desi vorbesc intr-un mod diplomatic despre Hristos, afirmand ca El “a fost un Om moral, a adus un mesaj de o valoare unica”, Ii neaga dumnezeirea. Sa nu ne amagim! Domnul nostru Iisus Hristos nu este doar un intemeietor de religie si nici doar un mare prooroc, ci El este Fiul lui Dumnezeu intrupat, precum ne invata Sfintii Parinti ai Bisericii noastre. Asa sa ne ajute Mantuitorul Hristos sa-L marturisim, avand credinta dreapta, statornica si neindoielnica!
    “Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba.”(Petre Tutea)
    Doamne-ajuta!

  8. Sa nu ne incredem in noi insine, in limpezimea si discernamantul nostru, de vreme ce insusi Domnul a zis ca “va insela, de va fi cu putinta, si pe cei alesi”. Cum zice si parintele Arsenie Muscalu, esential este sa dobandim si sa pastram Duhul Sfant, asta cere insa maxima trezvie si lupta continua pentru smerenie. Noi nu ne imaginam starea omenirii in preajma acceptarii lui Antihrist, fiindca n-am trait niciodata ceva cat de cat similar. Pentru ca inainte de asta se creeaza criza totala (care a inceput acum) si care va fi pe toate planurile, pana la a aduce oamenii in paroxismul disperarii. Numai cei care reusesc sa duca o viata adevarata duhovniceasca si care vor fi cunoscut smerenia profunda si vor renunta la orice nadejde in ei insisi, aceia vor primi putere de sus atunci. Fiindca omeneste nu vei putea rezista, atractia va fi irezistibila. Cu atat mai mult cu cat se va lucra si cu false minuni, cu vrajitorii, cu un soi de hipnoza colectiva (de aceea am fost avertizati sa nici nu-l privim, sa nici nu-l ascultam pe Antihrist), iar energia omeneasca va fi epuizata de toata suferinta si lipsurile indurate pana atunci… Cine n-a trecut prin experienta torturilor fizice si psihice, ne mai bine sa spuna Doamne fereste decat sa cada precum Petru, inchipuindu-si ca va infrunta totul numai prin faptul ca ASTAZI este intarit(a) in credinta si in convingerile drepte. Sa citim experienta celor care au trecut prin inchisorile si prin re-educarea staliniste si sa… ne cunoastem de pe acum bine neputinta proprie, cautand umilinta sincera si profunda si durerea inimii.

  9. Admin,
    M-a impresionat mult ceea ce ati spus in legatura cu increderea in noi insine si sunt in totalitate de acord cu dumneavoastra. Este adevarat, trebuie, precum spunea un parinte(cred ca pr. Paisie Olaru, daca nu ma inseala memoria), “sa ne deznadajduim de noi insine” si sa ne incredem doar in Dumnezeu, Care are puterea si voieste sa pazeasca sufletele noastre, ferindu-le de orice pericol. Vom birui orice ispita, oricat ar fi de puternica, numai daca vom sti sa fim smeriti, renuntand la increderea in noi insine, lepadandu-ne de noi insine, precum ne invata Domnul si punandu-ne nadejdea numai in Mantuitorul nostru. Asa sa ne ajute Dumnezeu sa gandim! Este dificil sa constientizam si sa ne asumam adevarul ca, prin puterile noastre, n-am putea face nimic bun. Este dificil, dar nu imposibil. Am auzit ca Sfintii Parinti, care au participat la sinodul din Cartagina(419), au anatemizat pe toti aceia, care cred ca ar putea realiza ceva fara ajutorul lui Hristos.
    Stiti, o data, am citit un test psihologic, care verifica increderea in sine si ma gandeam ca acel test a fost conceput in mod incorect, fiindca nu increderea in noi insine trebuie promovata, ci increderea in Dumnezeu. M-am gandit asa, dar… si eu am tendinta de a avea incredere exagerata in mine insami. 🙂
    Domnul sa ne ajute sa ne punem intreaga nadejde in puterea Sa si, in acelasi timp, sa facem tot ceea ce ne sta in putinta pentru mantuirea noastra.
    “Lasati-I Lui toata grija voastra, caci El are grija de voi.”
    Doamne-ajuta!

  10. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE SOFIAN – DE 8 ANI IN CER – ne scoate din placerile si grijile desarte cu un cuvant de foc smuls din focul “Rugului aprins” si cu o intrebare fundamentala: “SUNTEM CU ADEVARAT CONSTIENT
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ignatie Briancianinov despre A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS si INFRICOSATOAREA JUDECATA
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Omilii deosebite ale Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI. “Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, Mie Mi-ati facut”
  13. Pingback: Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc (5) despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR?
  14. Pingback: Predicile PS Sebastian, Parintelui Petroniu Tanase si Parintelui Gheorghe Calciu (audio) la DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI -
  15. Pingback: SINAXARUL DUMINICII INFRICOSATEI JUDECATI descrie A Doua Venire a lui Hristos -
  16. Pingback: Duminica lasatului sec de carne. INFRICOSATOAREA JUDECATA si pacatele de la care ne opreste gandul la ea. Cum ajungem sa vedem si sa judecam si noi drept? -
  17. Pingback: MOARTEA si JUDECATA DE APOI. Predicile Sfantului Efrem Sirul si ale Cuviosului Iustin de la Celie la Duminica lasatului sec de carne: “Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte… Ca este judecata si rasplatire” -
  18. Pingback: Episcopul IGNATIE MURESANUL la Petru-Voda: “In lume purtam foarte multe masti, suntem ipocriti, dar la Judecata PE DUMNEZEU NU-L VOM PUTEA MINTI IN NICIUN FEL!” - Recomandari
  19. Pingback: DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI. Predici trezitoare ale Sfantului Teofan Zavoratul: “Ce va fi atunci, fraţilor, cu noi? Să ne mutăm acum cu gândul acolo şi să punem conştiinţa noastră să vadă aceasta dinainte” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: INFRICOSATOAREA JUDECATA. Ce “carti” se vor deschide in ceasul CELUI MAI MARE EVENIMENT AL ISTORIEI si cum se impaca IUBIREA LUI DUMNEZEU cu “FLUVIUL DE FOC” al iadului, zugravit si in frescele manastirilor noastre? | Cuvântul Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate