“Cum sa ma rog? Nu stiu cum sa ma rog…” – ne raspunde PARINTELE RAFAIL NOICA
RUGACIUNEA CEA MAI SIMPLA SI DUMNEZEUL NOSTRU MATERN
“(…) Uneori, spune şi Sfântul Pavel, [este câte] o rugăciune în care noi nu ştim ce să cerem sau pentru ce să ne rugăm şi Duhul Lui Dumnezeu ne ajută cu suspinuri negraite. Suspinuri pe care noi înşine nu ştim de ce [le avem]: ceva doare, de ceva avem nevoie… Făcătorul nostru ştie ce vrem!
Aşa cum mama cu pruncul nou născut ştie… M-am uimit de multe ori [când] tinerele de vârsta mea deveneau mame şi, cu pruncul în braţe – pruncul plângea, “zbiera”… Şi la un moment dat mama zice: “A, i-e foame, iertaţi-mă”. Pleacă şi hrăneşte pruncul, îl alăptează. După care, iar “zbiara” pruncul, şi mama: “Il doare ceva!” Şi-l întoarce pe faţă, pe dos, nu-stiu-ce, pana la urma, ii “ghioraia” stomacul – si… se potoleste pruncul. Şi pe după aia, iar zbiera pruncul. Şi zice mama: “A, vezi! Face capricii!” O, mămică, de unde ştii tu toate astea? Eu n-aud decat un prunc care zbiara! Dar poate c-o inteleg mai mult acum pe mama, ca de când m-am făcut duhovnic am devenit şi eu mamă într-un fel. Dar Dumnezeu dă intuiţie mamei sa inteleaga. Pruncul nu stie decat sa “să zbiere” când nu i-e bine. Si mama stie ce trebuie sa faca. N-are nevoie ca pruncul să facă un tratat de filozofie ca să ştie cum să acţioneze 🙂
Dumnezeu care a făcut mama, Dumnezeu care “a inventat” mama, El este mai… Mama decat orisicine... Si suspinurile noastre negrăite, ba şi… nesuspinurile noastre, le aude Dumnezeu şi le adună în vistieriile Lui. Si ştie să ne răspundă! “Filocalia” este: Hai, să facem aceste suspinuri conştiente, să conştientizăm din ce in ce mai mult…
Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice. Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate – şi trebuie – să devină starea noastră constantă. Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi” Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…
Spuneam deunăzi cuiva: diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară. Dacă ai cârti spunând “Doamne, de ce aşa şi pe dincolo?“, deja ar deveni rugăciune. Poate Dumnezeu o să-ţi împăciuiască inima îndurerată pentru care cârteşti şi păcătuieşti şi atunci o să poţi să-I spui lui Dumnezeu: “Mulţam, Doamne, acuma iartă-mă că am cârtit, dar mulţumesc că m-ai impaciuit!” Şi continuaţi aşa!
(fragment din conferinta de la Bucuresti din nov. 2002 a parintelui Rafail, “Pentru ce ne pregateste Filocalia“)
Legaturi:
- Parintele Savatie ne invata sa incepem prin a fi sinceri cu Dumnezeu
- Cu parintele Rafail despre forme, formalism, formare in rugaciune sau despre cum putem striga ca Orbul din Evanghelie in toata vremea
- Cuviosul Sofronie, ucenicul Sfantului Siluan despre rugaciune si Liturghie dincolo de formalism
- Orbul Bartimeu ne invata sa ne rugam… cu nadejdea disperarii!
- Sfintii de la Optina: “POCAINTA ESTE RAVNA INIMII”
- Parintele Calciu despre rugaciune
- Sfantul Ioan de Kronstadt ne invata sa traim si sa ne rugam in Duh
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Referitor la ‘Duhul lui Dumnezeu ne ajuta cu suspinuri negraite’ face referire la Harul salasluit de la Botez ce devine lucrator/activ prin rugaciune, nu?!
Iata ce am citit referitor la rugaciunea isihasta cat si cea obisnuita, randuita..din Ceaslov, Acatiste..:
“In lucrarea rugaciunii o mare importanta o are densitatea ei si gandul continuu la Dumnezeu. Treptat, se va concentra si atentia mintii, ceea ce de fapt constituie roada rugaciunii. Odata cu concentrarea atentiei, omul incepe sa descopere in sine tot raul ce vine din inima in care locuieste vrajmasul care aprinde patimile” ( din inima?! Pai inauntru nu este Harul Sf.Duh primit la Botez?! Pr.Cleopa spunea ca, cate patimi are omul de atatia diavoli este stapanit; adica – serpuiesc in trupul afumand inima si mintea dau nu in inima!)
“Raul apare in cugete, in dorinte, dar mintea insetata de mantuire nu trebuie sa bage in seama cugetele, ci sa le curme, fiind atenta doar la rugaciune. Astfel patimile isi pierd puterea. Aceasta este lupta”.
“Omul care se pocaieste nu observa roadele rugaciunii. Aceasta randuieste darul lui Dumnezeu in taina, spre folosul omului, pentru ca omul cade foarte repede in parerea de sine. Celui ce se roaga i se pare ca sta pe loc, sau ca devine si mai rau de cum a fost. El continua sa se roage si isi vede insuccesul, care de fapt nu exista. ( ei, nu exista?! Eu – pe masura ce ma rog, dupa… – parca-s mai afurisita, ce folos ca, o mana zideste, alta risipeste (prin lipsa rabdarii, maniei, rautatilor…).
“Cugetele sunt alungate iarasi si iarasi prin rugaciune, datorita careia mintea depisteaza si mai multe, iar omul care se afla intr-o asemenea lupta incepe sa se smereasca, invata sa se lase in voia lui Dumnezeu si tocmai aceasta este anume aceea de care este nevoie”.
“Marea lucrare a rugaciunii este implinirea cuvintelor lui Hristos: ‘De nu se va naste cineva de sus, nu va putea vedea Imparatia lui Dumnezeu’, deoarece lucrarea rugaciunii duce la o renastere totala, din nou, a omului pirn puterea harului.”
“Omul nu are cu ce mandri, pentru ca orice reusita nu-i apartine lui, ci harului. Dar si aceste reusite nu sunt niste realizari ale desavarsirilor duhovnicesti, ci doar niste curatiri ale mintii de intunecime, o curatire a sufletului de patimi si o experienta in lupta”.
P.S.Cine stie/poate sa ma lamureasca si pe mine cum e pana la urma cu ceea ce am semnalat intre paranteze?
Nu stiu cat ar ajuta sa disecam foarte scolastic, cert este (si asta o putem simti pe noi insine) ca raul este si in inima noastra prin patimi, iar orice patima este un duh necurat care ne stapaneste si care acopera, obtureaza, blocheaza lucrarea harului. Si Mantuitorul spune in Evanghelie ca “din inima omului” ies si cele rele, si cele bune ale omului.
La noi mai sunt si insuccese reale, nu numai aparente, ca in cazul nevoitorilor despre care este scris acolo 🙂 Si o spun din experienta proprie si a celor mai apropiati si mai cunoscuti: cu cat suntem mai mandri, cu atat cadem mai tare (si ne dezamagim pe noi, ni se loveste in imaginea buna si in parerea inalta de sine) tocmai si dupa o rugaciune mai buna, fiindca numai asa putem invata sa ne smerim. Suntem smeriti oarecum ‘fortat”, daca altfel nu ne lasam, prin caderi nedorite, doar-doar vom renunta la voia proprie. Acolo se da batalia. Daca dupa rugaciune am obtine “succese” evidente (sau aparente) ne-am pravali in si mai mare trufie si nu ne-ar fi de niciun folos. Cazand, incepem sa ne vedem (sau sa ne vedem si mai clar, mai concret) bubele, ne iese din inima tot puroiul patimilor/duhurilor rele care ne stapanesc si e bine asa, ca ele sa se vadeasca si sa fim palmuiti, rusinati de constiinta.
Totusi nu ajunge numai simpla rugaciune in lupta cu patimile, ci si, efectiv, lucrarea vointei noastre de a refuza sa ne mai lasam purtati de impulsurile firii cazute sau de a crede mintii noastre. Adica e nevoie si de contributia noastra, nu doar de ajutorul Domnului prin har. Bun, ne rugam, foarte bine, dar sa ne si luptam, sa facem tot ce tine de noi ca sa nu mai savarsim raul si in primul rand sa ne smerim si sa nu ne (mai) indreptatim. Cred ca de aici pleaca toate.
Iarta-ne pentru sfaturi si mustrari! 🙁
Multam’pentru sfaturi.
De iertare nu poate fi vorba fiindca m-ati ‘mustrat’ nicidecum suparandu-ma. Doar ma lamuriti. Si asta e bine pentru mine.
cele mai multe mangaieri le/am avut atunci cand mi-a fost scarab de mine, si m-am prihanit pe mine, dupa indemnurile Sf. Ignatie.
in rest, rugaciunile mele erau (si of Doamne pana cand or mai fi…)…”amestecate”, “inatinate”, “imbinat ca intr-un aliaj” cu multe din impuritatile si “zgura” firii celei vechi, cu aducerea aminte a raului savarsit de aproapele cu privire la mine, cu aducerea aminte de imagini murdare si pline de pofta desfranarii, cu semetie si pareciere de sine, cu deznadejde si indoiala si cu atat de multe alte…murdarii!
e mare lucru sa stii sa te rogi, si si mai mare este SA POTI sa te rogi, dupa indemnurile si invataturile despre cum se face o rugaciune curata ale Sfintilor Parinti.
O rugaciune adevarata este CA UN CUPTOR cu foc intens care topeste raul din noi si zgura din noi, prblema este ca pe acest foc si cuptor noi IL STINGEM repede si il aprindem atat de rar, la intensitatea care trebuie, iar zguara si mizeria din noi raman mai departe NETOPITE in “aliajul” fiintei noastre.!
Cat de grea este KATARSIS, adica curatirea de patimi!
Am sarit ascum cu aceste randuri “ca musca in lapte”, miscat fiind de ceea ce a spus fratele admin, ca daca nu luama seama si o simpla rugaciune (facuta bine, si totusi cum nu trebuie, adica fara paza inainte si dupa ea), ne poate arunca IN TRUFIA blestemata si apoi intr-o amarnica si grea cadere si naruire launtrica!
Sa avem SMERITA CUGETARE si sa ne-o impunem fortat, si sa ne LEPADAM si scrabim mereu de noi, si poate se va milostivi Domnul si ne va arunca IN TOPITORUL RUGACIUNII CURATE si va topi raul care este LIPIT DE NOI si ne va curata sufletul nostru …AMIN!
HRISTOS A INVIAT!
Iisus a spus:,,Eu sunt calea,adevarul si viata,,
…despre cum este sa fii indragostit de D-zeu,
Nu este nimeni ca tine D-zeul meu,te iubesc cu o dragoste mare,fara tine nu ar fi fost nimic,nimic dat Tu ai creat totul cu atata daruire,cu atata perfectiune,cu atata speranta chiar daca la urma Te ai cait pentru creatia facuta,totusi ne ai dat o sansa-noua oamenilor sa vedem lumeasa ne nastem,sa crestem,sa ne imultim…
Nu este nimeni ca tine D-zeul meu,D-zeul maririi,al iubirii,al daruirii supreme.Daca n ai fi fost Tu ,noi nu am sti nimic dar pas cu pas am invatat,am progresat si doar o samanta din noi te urmeaza in deaproape suntem cei care am invatat a darui fara sa pretindem a primi nimic in schimb,suntem cei care suferim alaturi de cei bolnavi fie si numai ca auzim prin mass-media ca s a intamplat o tragedie-noi am vrea sa fim acolo,sa luam parte ,sa ajutam si daca nu putem,ne rugam Tie Doamne cu lacrimi amare…D-zeul nostru ocroteste aceasta lume caci este rodul creatiei tale,da putere discipolilor tai sa invinga ,,raul,,ce s a iscat ,ca o reactie ireversibila,patrunde cu forta dragostei tale orice inima impietrita,fa ca sa cunoasca puterea cuvintelor tale orice om cat de izolat ar fi el:,,Cuvintele Domnului sunt cuvinte adevarate ele sunt curatite intr un cuptor calit de sapte ori,,.Va urma Ela