Cuvinte de mantuire de la AVVA PIMEN CEL MARE – 27 august
-
Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen: “Ce voi face?” I-a zis Avva Pimen: “Scris este: Fărădelegea mea voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu“. “Deci ce voi face?” Şi i-a răspuns bătrînul: “Cînd Dumnezeu ne va cerceta, de ce trebuie să ne temem?” Şi i-a zis lui fratele: “De păcatele noastre“. Deci i-a zis bătrînul: “Să intrăm dar în chilia noastră şi Domnul ne va ajuta nouă în toate“.
-
Altul l-a întrebat: “Ce voi face ispitelor acestora ce mă tulbură?” I-a zis lui bătrînul: “Să plîngem înaintea bunătăţii lui Dumnezeu cu toată osteneala noastră, pînă ce va face cu noi mila Sa!”
-
Zis-a iarasi: plansul este indoit (adica are dubla/indoita valoare): lucreaza si pazeste.
-
Povestit-a avva Iosif, ca a zis avva Isaac: sedeam odata cu avva Pimen si l-am vazut uimindu-se. Si fiindca aveam multa indrazneala catre dansul, am pus lui metanie si m-am rugat, zicand: spune-mi, unde erai? Iar el fiind silit; a zis: gandul meu era unde a stat Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si plangea la Crucea Mantuitorului, si eu voiam pururea asa sa plang.
-
Zis-a iarasi: inceputul rautatilor este raspandirea (imprastierea).
-
Zicea de multe ori avva Pimen: nu avem trebuinta de nimic decat de minte treaza.
-
Zis-a iarasi: intai fugi odata, al doilea fugi, al treilea fa-te sabie!
-
A zis iarasi: buna este ispitirea, ca aceasta face pe om mai lamurit.
- Un frate iarasi a întrebat pe parintele Pimen, zicînd: “Parinte, am facut un pacat greu si voiesc ca trei ani sa petrec în pocainta”. Staretul a raspuns: “Este mult!” Fratele a zis: “Atunci porunceste ca sa ma pocaiesc un an”. Staretul iarasi a raspuns: “Este mult!” Auzind aceasta, ceilalti frati au zis: “Apoi pîna la patruzeci de zile se cuvine a petrece în pocainta?” Iar staretul iarasi a raspuns: “Este mult!” Si a adaugat: “Eu socotesc ca de se va pocai omul din toata inima si de va pune gînd tare, ca de acum sa nu se mai întoarca la pacat, apoi în trei zile îi primeste Dumnezeu pocainta lui!“.
- L-a intrebat pe el un frate zicind: – Ce inseamna: “nu da rau pentru rau”? (I Tesaloniceni V, 16; I Petru III, 9). I-a zis lui batrinul: – Patima aceasta patru chipuri are: intii din inima, al doilea din cautatura, al treilea din limba, al patrulea a nu face rau in loc de rau. De poti sa-ti curatesti inima, nu vine in cautatura. Iar de va veni in cautatura, pazeste-te a nu grai, iar de vei si grai, degraba taie, ca sa nu faci rau in loc de rau.
-
Zis-a iarasi: mai mare decit aceasta dragoste nu este cu putinta sa afle cineva, decit sa-si puna sufletul pentru aproapele sau. De va auzi cineva un cuvint rau, adica de mihnire, putind si el sa zica asemenea si se va lupta sa nu-l zica, sau de i se va face strimbatate si va suferi si nu va rasplati, unul ca acesta isi pune sufletul sau pentru aproapele sau.
-
“A întrebat Avraam pe Avva Pimen, zicînd: “Cum ne lupta pe noi dracii?” Si i-a zis lui Avva Pimen: “Pe noi ne lupta dracii? Nu se lupta cu noi, cîta vreme facem voile noastre. Ca voile noastre s-au facut draci si ei sînt care ne necajesc pe noi, ca sa le împlinim. Iar de voiesti sa stii cu cine s-au luptat dracii, apoi afla ca cu Moise si cu cei asemenea lui“.
-
Zis-a avva Pimen: voia omului este zid de arama intre el si Dumnezeu si piatra care bate impotriva. Deci, de o va lasa omul pe ea, zice si el: intru Dumnezeul meu voi trece zidul (Ps.7, 32). Iar daca indreptatirea de sine se va impreuna cu voia (proprie), patimeste omul.
-
A zis avva Pimen: de va gresi omul si va tagadui, zicand n-am gresit, nu-l mustra (mai mult). Iar de nu, ii tai osardia; iar de vei zice lui: nu te mahni, frate, ci te pazeste de acum inainte, ii ridici sufletul spre pocainta.
-
A zis iarasi: omul care invata, dar nu face cele ce invata, este asemenea cu fantana, ca pe toti ii adapa si ii spala, iar pe sine nu se poate curati, ci de toata intinaciunea este plina si toata necuratenia intr-insa se afla.
-
Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: mai bine este a vorbi sau a tacea? I-a raspuns lui batranul: cel ce vorbeste pentru Dumnezeu, bine face si cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.
-
A zis iarasi: ca este om, care se pare ca tace, dar inima lui osandeste pe altii. Unul ca acesta totdeauna graieste. Si este altul care de dimineata pana seara graieste si tacere tine, adica fara de folos nimic nu graieste.
-
Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: cum poate omul sa fuga de a vorbi de rau pe aproapele? I-a raspuns lui batranul: noi si fratii nostri doua icoane suntem. Deci in orice vreme va lua omul aminte de sine, si se va prihani, se afla fratele lui cinstit inaintea lui; iar cand i se pare el luisi bun, afla pe fratele sau rau inaintea sa.
-
Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: cum de nu ma las sa vorbesc slobod cu parintii despre gandurile mele? I-a zis lui batranul ca a zis avva Ioan Colov: de nimic nu se bucura asa de mult vrajmasul ca de cei ce nu-si arata gandurile lor.
-
Zis-a avva Pimen ca a zis avva Ammona: omul in toata vremea sa poarta secure si nu gaseste sa doboare un copac; si este altul iscusit sa taie si cu putine lovituri da jos copacul. Si zicea ca securea este dreapta socoteala.
-
Zis-a iarasi: scris este: “In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu, Dumnezeule” ( Ps. 40, 3). Fiindca cerbii in pustie inghit multe jiganii taratoare, iar cand ii arde otrava, doresc sa vina la ape, si dupa ce beau se racoresc de otrava jiganiilor. Asa si calugarii, in pustie sezand se ard de otrava dracilor celor vicleni si doresc sambata si duminica sa vina la izvoarele apelor, adica la Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa se curateasca de amaraciunea celui viclean.”
-
Zis-a iarasi avva Pimen: a intrebat pe avva Paisie cineva odata, zicand: ce voi face sufletului meu, ca e nesimtitor si nu se teme de Dumnezeu? Si i-a zis lui: du-te, lipeste-te de omul care se teme de Dumnezeu si apropiindu-te, te vei invata si tu a te teme de Dumnezeu.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Toate sunt scrise pentru ca noi, cei patimasi si iubitori de viata vremelnica, sa ne aducem mereu aminte de pocainta si de faptul ca viata noastra trebuie sa aiba ca scop: mantuirea si atat.
Sa ne ajute Dumnezeu sa punem inceput bun pentru toate !!!!
Stiu ca nu prea are legatura cu acest subiect, dar nu stiam unde sa imi postez intrebarea… si anume: Parintii mei nu sunt de acord ca eu sa merg la manastire (am 17 ani).. Sunt suparati pe mine din cauza dorintei mele.
Nu vreau sa ii ranesc. Tot ce vreau e sa fiu mai aproape de Dumnezeu, si simt ca in manastire este locul meu. Totusi, ei nu inteleg si… nu stiu ce sa fac.
Ati putea sa ma sfatuiti cumva? Va multumesc. Doamne, ajuta!
@ Andreea:
Trebuie sa vorbesti cu duhovnicul tau sau sa-ti gasesti mai intai un duhovnic, daca nu ai – eventual tocmai de la manastirile/manastirea la care te-ai gandi sa intri. Insa e adevarat ca, in principiu, astazi nu se mai primesc minorii in manastiri, mai ales nu fara acordul parintilor. Dupa 18 ani e altceva… Deci, sa incercam sa facem rabdare si sa ne si testam chemarea pana atunci!
Imi cer scuze ca nu am detaliat destul.
Nu intentionez sa merg la manastire decat dupa ce implinesc 18 ani, insa, cum am spus, parintii nu vor.
Inca nu m-am hotarat la ce manastire as vrea sa merg, si nici nu stiu cum as putea ajunge la una, din moment ce parintii nu accepta ca eu sa merg pe aceasta cale…
Voi incerca sa am rabdare si sa mai astept, poate ca vor accepta in sfarsit. Dar stiti, refuzul lor ma cam influenteaza si pe mine si ma face sa ma clatin un pic in hotararea mea.. fiindca ma gandesc sa nu le fac vreun rau..
Ati mai intalnit cumva astfel de cazuri, in care parintii se opun dorintei copiilor de a urma calea monahismului?
Va multumesc pentru raspuns!..
@ Andreea:
Sigur, sunt foarte multe, daca nu cumva CELE MAI MULTE, astfel de cazuri. Totusi dupa 18 ani nici parintii nu se mai pot impotrivi legal dorintei tale de a-ati urma calea si, teoretic, daca duhovnicul nu-ti va spune altceva (tinand cont de cum te cunoaste si de tot contextul pe care-l poate intelege), poti pleca si fara acordul lor, desi ideal ar fi totusi sa le poti obtine binecuvantarea. Insa in multe situatii ar fi imposibil si atunci nu este o conditie obligatorie, decat daca manastirea pe care o alegi ar impune asta (si se intampla si asa).
Marea problema insa, pana atunci, este ca nici macar nu poti merge ca sa vezi… cum este cu adevarat si ce inseamna, practic, viata de manastire, nu doar din carti, si daca tu esti chiar facuta pentru asta, daca rezisti si daca iti poti asuma acel jug, cu tot ce inseamna el. Macar in vacante sa poti merge pt cateva zile… pentru ca si recent au mai existat cazuri, chiar (prea) mediatizate, in care cineva a plecat prematur la manastire, insa avand idei mai ciudate, mai dezechilibrate, fara sa fi stiut in mod real ce inseamna manastirea si calugaria si trecand si peste sfaturile duhovnicului… Chiar daca acela e un caz extrem, insa nu e usor sa stii daca ceea ce simti este chemare reala sau nu, pana ce nu si traiesti macar putin in manastire, pana ce nu faci niste incercari.
Insa daca refuzul parintilor iti slabeste hotararea, si nu o intareste, atunci… nu stim daca e un semn foarte bun de determinare si de statornicie. Pentru intrarea la manastire unul din testele esentiale (chiar daca nu e suficient) este tocmai rezistenta la impotriviri, la piedici si mentinerea focului launtric al chemarii, ba chiar intensificarea lui, in ciuda conditiilor potrivnice. Si, pe de alta parte, capacitatea de a trai deja o viata duhovniceasca serioasa, statornica, poate ceva mai aspra (pe cat posibil, insa nu cu exagerari – oricum trebuie totul sub buna indrumare, cu mult discernamant) inca din lume, prin care sa te si pui la incercare si prin care sa se vadeasca daca este vorba de un foc adevarat sau doar de un foc de paie care se stinge repede. Oameni duhovnicesti mai incercati pot sa cerceteze si sa desluseasca motivatiile care stau la baza acestei dorinte. Iar daca ele sunt autentice, curate, trebuie intarite, incurajate, insa, in acelasi timp, e nevoie si de o formare in sensul sporirii discernamantului.
Referitor la “a nu le face rau parintilor” nu stim daca trebuie pusa asa problema cand e vorba despre astfel de alegeri, daca tinem cont de Evanghelie si de Sfintii Parinti: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/22/intre-dumnezeu-si-parinti/
Insa depinde mult de contextul foarte particular al vietii tale, pentru ca nu se poate merge numai dupa cuvinte cu caracter general.
Of, acum 2 zile, dupa ce am citit raspunsul dumneavoastra, luasem hotararea sa merg la manastire, orice ar fi. Dar ieri si azi am discutat cu parintii mei despre asta, si lacrimile lor m-au clatinat iarasi… I-am spus preotului paroh despre acest lucru, iar dumnealui a spus sa mai am rabdare.
De un an si jumatate simt, uneori mai mult, alteori mai putin, ca vreau sa devin monahie. Din cele ce am citit si am vazut in emisiunile religioase, am inteles cate ceva despre viata de monah si… doresc sa o urmez. Dar acum, vazand ca parintii mei ar suferi mult in aceasta viata stiindu-ma in manastire, ma gandeam sa… raman in lume, si sa incerc sa duc o viata placuta lui Dumnezeu aici… desi nu prea ma simt facuta pentru viata de familie (poate din cauza ca sunt inca mica si imatura). Am foarte multe metehne.. Ma gandeam sa raman in lume fara sa ma casatoresc (desi nici in privinta asta nu sunt hotarata), iar dupa ce parintii mei se vor duce la Dumnezeu, sa intru in manastire. Of! Imi cer scuze..
Sper sa nu va suparati ca scriu toate astea, dar nu am pe nimeni cu care sa vorbesc si care sa ma indrume.
Trebuie sa ascult de Dumnezeu mai mult decat de oameni, fie ei si parintii mei, dar nu stiu care este voia Sa. Ma tem ca nu cumva sa fac voia mea. Sunt tare nehotarata..
@ Andreea:
Nu este graba. Mai ai vreme pana la o hotarare, in orice directie. De fapt, pana cand Dumnezeu va arata calea ta, dar si pana cand te vei putea si tu maturiza duhovniceste suficient. Pana atunci e nevoie de rugaciune si de tot ceea ce trebuie facut pentru intarirea credintei, la modul cel mai viu. Si de dus o viata duhovniceasca aici, in lume, in conditiile date. Sa te pui pe tine la incercare, dar nu neaparat pentru a vedea daca poti sa pleci de langa parinti, ci ca sa faci in toate (pe care le stii) voia lui Dumnezeu si sa te tii departe de duhul lumesc. Pana la urma, mantuirea ta se lucreaza astazi, nu peste un an. Si tu astazi trebuie sa faci tot ce poti ca sa fii placuta lui Dumnezeu, acolo unde esti, atat cat poti. “Maine” nu este in mana noastra, cu atat mai putin un viitor mai indepartat. Sa facem deci ce stim in prezent, iar cand vom ajunge la “maine”, Dumnezeu se va ingriji sa ne daruiasca ceea ce ne este trebuincios. Sa ai incredere in asta! Sa te ajute Maicuta Domnului!
PS: Eventual putem vorbi in particular ca sa te punem in legatura cu duhovnici si cu surori duhovnicesti care sa te ajute, daca simti nevoia.
Asa este… Va multumesc mult ca m-ati ajutat 🙂
Da.. daca vreti, scrieti-mi pe mail in legatura cu ceea ce ati spus; mi-ar fi de folos.