DATORNICUL NEMILOSTIV. Iertam sau “executam”? Cauzele iadului in care traim

27-08-2011 Sublinieri

“De fiecare data, in orice situatie, eu si problemele mele ma intereseaza. Numai prin prisma interesului personal abordez problemele. Cand situatia mea mi-o cere, devin cersetor, si iarasi, cand situatia mea mi-o cere, devin stapan nemilos

***

Duminica a 11-a dupa Rusalii,

Pilda datornicului nemilostiv:

De aceea, asemanatu-s-a imparatia cerurilor omului imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale. Si, incepand sa se socoteasca cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanti. Dar neavand el cu ce sa plateasca, stapanul sau a poruncit sa fie vandut el si femeia si copiii si pe toate cate le are, ca sa se plateasca. Deci, cazandu-i in genunchi, sluga aceea i se inchina, zicand: Doamne, ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot. Iar stapanul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria. Dar, iesind, sluga aceea a gasit pe unul dintre cei ce slujeau cu el si care-i datora o suta de dinari. Si punand mana pe el, il sugruma zicand: Plateste-mi ce esti dator. Deci, cand cel ce era sluga ca si el, il ruga zicand: Ingaduieste-ma si iti voi plati. Iar el nu voia, ci, mergand, l-a aruncat in inchisoare, pana ce va plati datoria. Iar celelalte slugi, vazand deci cele petrecute, s-au intristat foarte si, venind, au spus stapanului toate cele intamplate. Atunci, chemandu-l stapanul sau ii zise: Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, fiindca m-ai rugat. Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine? Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i va plati toata datoria. Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta – fiecare fratelui sau – din inimile voastre. (Matei 18, 23-35)


PARINTELE SOFIAN BOGHIU: CUVÂNT LA PILDA DATORNICULUI NEMILOSTIV

Fraţi creştini,

Evanghelia din seara aceasta a început cu îndemnul iertării celor care ne greşesc, îndemn pe care îl întâlnim şi în rugăciunea Tatăl nostru. Mai sunt şi alte locuri în sfânta Evanghelie în care bunul Iisus insistă pentru iertare şi pentru starea de împăcare între noi. De pildă, este un loc în care Mântuitorul Hristos spune aşa: „Când îţi aduci darul tău la sfântul altar, dacă pe cale îţi aminteşti că ai ceva împotriva cuiva, du-te întâi şi te împacă din inimă cu acela, fiindcă altfel darul tău nu poate fi primit”.

În această seară s-a citit o Evanghelie foarte puternică despre acel om bogat şi mare care este însuşi Dumnezeu, a împrumutat cu zece mii de talanţi pe o slugă a sa şi văzând că acela nu are cu ce plăti, i-a iertat toată datoria. Şi aţi văzut mai departe ce s-a întâmplat: cel care fusese iertat întâlneşte pe cale un datornic al său care îi datora o sumă foarte mică, o sută de dinari, şi care nu avea, sărmanul, să-i dea înapoi. Iar cel care abia fusese iertat îl strânge de gât să-i dea banii pe loc. Era un mare contrast între bunătatea stăpânului şi acea zgârcenie cumplită, pentru că o sută de dinari era o nimica toată. Prietenii celui sugrumat au adus la cunoştinţa stăpânului gestul lui, iar stăpânul l-a arestat îndată şi l-a pedepsit să dea înapoi toată suma de bani pe care o datora, ceea ce era imposibil, pentru că această sumă era cumplit de mare – sau să o răscumpere prin suferinţă.

Această parabolă este o formă prin care Iisus ne spune ce ne aşteaptă dacă nu iertăm celor ce ne greşesc nouă într-un fel sau altul. Este aceeaşi idee pe care o subliniază mereu Mântuitorul în întreaga Lui viaţă pământească: dacă nu iertăm, nu ni se iartă.

Şi nu putem străbate, nici nu putem începe acest post [cuvantul a fost rostit de parintele Sofian la 3 august 1986, cand Duminica datornicului nemilostiv cazuse in calendar la inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului, n.n.] decât împăcaţi cu cei din jurul nostru, fraţi creştini. Altfel, postul nu are nici o valoare, poţi să te usuci de foame. Dacă eşti otrăvit de răutate contra aproapelui tău, postul nu are nici o valoare. Pentru că noi ne purtăm adesea faţă de semenii noştri ca datornicul din parabola aceasta. Deşi nouă ni se iartă foarte mult, noi nu iertăm decât foarte puţin sau deloc. În schimb, cerem cu neobrăzare să fim iertaţi mereu, ca şi când Dumnezeu nu ar vedea făţărnicia şi răutatea noastră. Pentru că şi noi avem mare nevoie să fim iertaţi şi ni s-a pus o condiţie foarte uşoară: „Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă vi se vor ierta greşelile voastre”.

Să biruim din noi orgoliul, iertând pe semenii noştri şi pe baza acestei iertări foarte mici să dobândim veşnicia, asta ni se cere. Cu ce măsură masori, ţi se va măsura”; „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”; „iertaţi, şi se va ierta vouă”condiţii foarte uşoare, fraţi creştini! Numai să avem noi acest curaj al smereniei, bunătatea şi smerenia inimii, ca să putem ierta cu adevărat… De asta ni se dă aceasta parabolă acum, la începutul postului, pentru ca să putem duce cu adevărat o viaţă de rugăciune, ajutată de milostenie şi de post, pentru că toate acestea sunt împreună în acest urcuş duhovnicesc.

Dar de ce suntem datori să iertăm? In primul rând, dacă nu iertăm, facem din viaţa noastră un adevărat iad. Sfinţii Părinţi ne spun că iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate ierta, acela nu poate nici să iubească. Şi cine nu-i poate iubi pe oameni, acela nu-L poate iubi nici pe Dumnezeu. Şi ca să-L putem iubi pe Dumnezeu, trebuie în primul rând să fim împăcaţi cu semenii noştri. Să iertăm pentru ca să putem trăi în bună înţelegere cu oamenii şi cu Dumnezeu. Pentru că noi nu putem trăi izolat, noi avem nevoie unul de altul — cum cei dintr-o familie au nevoie unul de altul, sau cei din fabrică sau de la un birou trebuie să comunice unii cu alţii. Închipuiţi-vă că toţi aceşti funcţionarii sau muncitori ar fi certaţi între ei, pentru că din diferim motive şi-au spus nişte cuvinte jignitoare sau cineva dintre ei a semănat vrajbă şi ură. Şi ei, fiind certaţi cu toţii, tac cu toţii… Ar fi o mare tăcere de înmormântare.

De aceea ni se spune: „Să nu apună soarele peste mânia voastră“, pentru că dacă trec mai multe zile fără să ne împăcăm, răul şi ura cresc în noi. Şi dacă este vorba de un grup de oameni, ura aceasta se exprimă într-o tăcere cumplită, o tăcere în care clocoteşte mânia şi răutatea. Se ceartă în gând şi din când în când răbufnesc în afară insulte şi ameninţări, chiar bătăi, până la sânge şi până la crimă. O asemenea viaţă este cumplit de apăsătoare — o viaţă de iad. Chemăm iadul în noi, îl chemăm în viaţa noastră prin răutate şi neputinţa de a ierta.

Sunt familii în care se întâmplă aceasta, familii în care soţii nu vorbesc cu lunile, până ce ajung la divorţ. Sunt fraţi sau rude sau prieteni care, din cauza unor intrigi, s-au certat şi în loc să se împace de îndată, au tăcut şi supărarea s-a adâncit şi s-a învechit şi acum le vine foarte greu să se împace.

Cum poate un asemenea înrăutăţit să se roage? Cui să se roage? Se roagă lui Dumnezeu? Dar Dumnezeu i-a pus condiţia: „iartă, ca să te iert”.

Sunt şi cazuri mai grele. După ce s-a pornit contra celuilalt, se roagă lui Dumnezeu să-l pedepsească crunt pe duşman, facându-I în ciudă lui Dumnezeu. Dumnezeu îi porunceşte să ierte şi el îl roagă să-l facă praf şi pulbere pe  duşmanul său: „Să-l trăsnească Dumnezeu!” — este o expresie de răutate profundă. În loc să te gândeşti că şi tu greşeşti şi că faci un efort să împaci propriul tău suflet, începi să blestemi şi să răscoleşti ura.

Sunt vecini care s-au certat şi când se întâlnesc nu ştiu încotro să se uite, ca să nu se vadă unul pe altul. Mă întreb: asemenea oameni — care de obicei sunt creştini şi au nevoie şi ei de Dumnezeu — cum pot ei să se roage şi cum mai pot ei să ceară iertare de la Dumnezeu, dacă ei nu pot ierta pe altul?

Omeneşte vorbind, este mai uşor să te răzbuni şi să loveşti, dar aceasta dovedeşte că eşti stăpânit de slăbiciune şi de instinctele cele mai josnice. Iar a te stăpâni şi a ierta este dovadă de mărinimie sufletească şi dovadă că în tine e duhul lui Dumnezeu, care este duhul păcii. Cine se poate stăpâni la timp şi cine uită jignirile, a stârpit din rădăcină orice urmă de vrajbă, pentru că cel iertat se simte cu adevărat umilit şi nu mai îndrăzneşte să răspundă cu rău.

Sunt cazuri în care [dintre] doi, deopotrivă de vinovaţi, unul se umileşte şi cere iertare, iar celălalt nici nu vrea să audă. Ce se poate face atunci? In loc de răspuns, am să vă citesc un răspuns din Pateric?:

Un frate oarecare avea scârbă asupra altui frate. Iar acela, înţelegând cum că cutare frate are scârbă asupra lui, a mers la dânsul, vrând să i se smerească, să-şi ceară iertare şi să se împace cu dânsul. Bătând el la uşa fratelui, acela n-a vrut să-i deschidă şi să-l primească. Acesta, dacă a văzut că nu-i deschide, s-a scârbit şi el. Şi mergând la un bătrân i-a  spus, jeluindu-se, cum că are scârbă asupra unui frate şi a mers la dânsul să-şi ceară iertare şi să se împace cu dânsul şi nu l-a primit, nici nu i-a deschis uşa. Bătrânul i-a zis: «Caută fiule, şi-ţi ia seama, că poate ai vreun gând în inima ta, cum  că tu nu eşti cu nimic vinovat, nici nu i-ai făcut lui nici un  rău, ci el a făcut rău şi el este vinovat! Astfel, pe tine însuţi te  îndreptezi, iar pe el îl învinovăţeşti. Pentru aceea nu-i dă Dumnezeu lui îndemnare să-ţi deschidă şi să te primească,  pentru că nu cu adevărată pocăinţă mergi la dânsul, ci cu  făţărie. Mergi şi pune în inima ta, cum că tu ai greşit şi tu eşti  vinovat, iar pe dânsul să-l îndreptezi. Şi aşa Dumnezeu îi va  da lui îndreptare şi umilinţă să se smerească şi să se împace  cu tine» (…). Auzind fratele, s-a umilit eu inima şi făgăduindu-se  că va face după cuvântul bătrânului, s-a dus iarăşi smerit la acel frate care avea scârbă asupra lui, să se roage să-l ierte. Bătând  la uşa chiliei, îndată a auzit acela şi i-a deschis. Dar mai înainte să se închine el şi să-şi ceară iertare, acela s-a închinat lui cu smerenie zicând: «Iartă-mă, frate, că te-am scârbit!» Şi aşa, cu dragoste şi din tot sufletul sărutându-se unul cu altul,  s-a făcut mare bucurie între dânşii”.

Sunt astfel de cazuri când doi care sunt certaţi, în loc să se împace de îndată, nu se împacă pentru că fiecare se  socoteşte îndreptăţit: „Eu să mă duc la el să mă ierte?! Nicidecum, să vină el, că e mai tânăr decât mine. Eu, bătrân, să mă rog de el să mă ierte?!” Şi-l lasă aşa. Sau, dacă totuşi celălalt vine să-şi ceară iertare, acesta nu-l primeşte. Ce-i de făcut? Sfatul Părinţilor din Pateric este aşa: când tu vrei să-ţi ceri iertare şi celălalt nu te primeşte, gândeşte-te dacă nu cumva l-ai jignit în vreun fel şi de aceea se poartă aşa cu tine. Umileşte-te şi smereşte-te în inima ta şi numai aşa, smerindu-te, să te duci la el.

Să nu-i învinuim deloc pe duşmanii noştri, ci numai pe noi înşine să ne învinuim. Pentru că dacă suntem cinstiţi cu noi înşine, va trebui să recunoaştem că şi noi le-am făcut vreun rău şi ei îl ţin minte. Întâi să te smereşti pe tine înaintea lui Dumnezeu şi apoi să te duci la fratele tău, smerindu-te din inimă — şi atunci Dumnezeu va schimba starea sufletească a fratelui tău şi împăcarea va avea loc numaidecât.

Dumnezeu este pretutindeni prezent în viaţa oamenilor, fraţi creştini. Nu ne dam noi seama de prezenţa lui Dumnezeu în fiecare suflet, dar El este în fiecare din noi, de bună seamă, şi dirijează aceste stări sufleteşti şi-i ajută pe oameni să înainteze către dragoste şi bună împăcare, pentru că Dumnezeu este dragoste — aşa este El definit — şi de la înălţimea atotputerniciei Lui ne dirijează spre dragoste şi împăcare. Şi Dumnezeu schimbă starea sufletească a celuilalt, dacă tu te smereşti din inimă înaintea Lui; iar dacă nu vrei să te împaci, atunci Dumnezeu te va părăsi.

Am să vă citesc un astfel de caz din Pateric ca să înţelegeţi mai bine:

„In timpul prigoanelor, când prigoneau şi omorau pe creştini pentru credinţa în Hristos, au prins şi pe doi fraţi călugări să-i muncească şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, ca a doua zi să-i scoată, sa-i muncească şi să-i omoare. Aceşti doi fraţi aveau vrajbă şi pizmă între dânşii. Fiind deci ei în temniţa aruncaţi, bătuţi şi munciţi, unul umilindu-se cu inima, a zis celuilalt: «Frate, iată mâine ne vor scoate la judecata lor şi ne vor munci şi ne vor omorî şi vom merge către Domnul. Pentru aceea dar, vrajba şi pizma ce a fost şi este şi acum între noi, se cade să o lăsăm, să ne împăcăm, să ne iertăm unul pe altul mai înainte de moartea noastră, ca să luăm, curaţi fiind, muncile şi moartea pentru credinţa şi dragostea lui Hristos şi aşa ne vom învrednici a lua cununile muceniceşti din mâinile lui Hristos şi vom fi primiţi în ceata mucenicilor». Acestea zicând, i-a făcut metanie, după obiceiul călugăresc, grăind: «Iartă-mă, frate, ca să fii şi tu iertat de mine şi de Dumnezeu!» Iar acela, fiind  biruit de vrăjmăşească pizmă, n-a vrut nicidecum să-l ierte. Iar a doua zi, dacă s-a făcut ziuă, i-au scos pe ei din temniţă, ca să-i taie. Atunci cel care n-a vrut să se împace şi să ierte pe fratele său, văzând că vor să-l taie, înspăimântându-se, s-a lepădat de Hristos, iar pe cel de lângă el, crezând în numele Domnului, l-au tăiat. Pe cel ce s-a lepădat de Hristos, l-au întrebat: «Pentru ce ieri nu te-ai lepădat de Hristos, ca să ne te fi chinuit?» Răspuns-a acela: «Când L-am lăsat eu pe Dumnezeul meu şi nu m-am împăcat cu fratele meu, atunci şi pe mine m-a lăsat şi m-a părăsit ajutorul Lui şi rămânând gol de Dânsul, m-am lepădat de Hristos».”

Astfel încât, dacă noi nu-l putem ierta pe fratele nostru, se îndepărtează harul de la noi şi ne pândesc ispitele şi nu mai are cine să ne apere, pentru că Dumnezeu e întors cu faţa de la noi.

În asemenea cazuri, tot aşa se cuvine să ne cercetăm conştiinţa, să vedem dacă nu cumva purtăm şi noi o parte parte din vină şi deci e cazul, atunci, să biruim mândria din noi şi să ne smerim, ca fratele din Pateric. Şi dacă celălalt nu se îmblânzeşte nici aşa şi nu vrea el să ne ierte, noi trebuie să ne străduim să-l iertăm din inimă şi să ne rugăm pentru el lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să-l îmblânzească, iar pe noi să ne ajute să putem ierta cu adevărat.

Şi ca o regulă faţă de aceşti oameni, vă mai spun şi aceasta: să nu-i vorbim de rău către nimeni pe cei care nu ne pot ierta. Chiar dacă ei ne bârfesc, noi să-i vorbim doar de bine, arătând altora calităţile lor — pentru că orice om are şi calităţi, nu numai defecte. Iar dacă-i vorbim de rău, ei află şi ura creşte. Mai bine ne rugăm pentru ei, ca Dumnezeu să-i lumineze şi să-i ajute să înţeleagă că şi ei greşesc.

Şi purtându-ne cu blândeţe, cu smerenie şi bunătate neprefacută, cu inima curată de orice semeţie omenească, de orice răutate, se va face pace deosebită în noi — cum numai Dumnezeu ne-o poate da, mai ales acea pace lăuntrică, de care spune Iisus: „Pacea Mea dau vouă, nu cum lumea vă dă”. Pacea lui Iisus… Şi ne vom învrednici şi de o adevărată iertare din partea lui Dumnezeu când vom zice: „Iartă-ne, precum iertăm şi noi”. Dacă iertăm noi, ni se iartă şi nouă.

Rostim  zilnic  această  cerere,  în rugăciunea  Tatăl nostru, dar nu ştim în ce măsură cererea „şi ne iartă nouă greşalele noastre”, legată de afirmaţia noastră „precum şi noi iertăm”, nu este mai degrabă o osândă pe care noi înşine o cerem de la Dumnezeu. Căci întâlnirea pe cale a celor doi datornici din parabolă ne reprezintă pe fiecare din noi. În parabolă se întâlnesc cei doi datornici şi cel căruia i s-a iertat  nu poate să ierte nimic celuilalt. Acesta ne reprezintă pe noi, cei care nu vrem să iertăm nici cea mai mică jignire din partea aproapelui nostru.

Dumnezeu vrea să ne facă curaţi şi blânzi pe dinlăuntru, să scoată toată otrava din noi prin acest efort mic de iertare.

Dumnezeu ne iartă foarte mult şi noi greşim foarte mult faţă de Dumnezeu, dar condiţia iertării noastre e foarte clară.

Sfântul Pavel spune: „Fiţi buni unul cu altul, fiţi îngăduitori şi miloşi, iertaţi-vă unul pe altul, şi Dumnezeu vă va ierta pe voi în Iisus Hristos”.

Aşa să începem postul, fraţi creştini. Din ceasul acesta, gândiţi-vă să vă iertaţi unul pe altul, iar dacă cel care vă e duşman se află la o distanţă foarte mare şi nu puteţi ajunge la el să vă împăcaţi, măcar rugati-vă pentru el, ca Dumnezeu însuşi să topească ura şi ghemul acesta de răutate care apasă  în piept. Rugaţi-vă ca şi în el să se întâmple acelaşi lucru, iar când ne întâlnim unul cu altul, fără îndoială să ne îmbrăţişăm şi să ne împăcăm din inimă, să ne iertăm unul pe altul. Altfel, nu ne îmbrăţişează şi nu ne iartă nici pe noi Dumnezeu. Vă spun aceasta cu toată convingerea, din inimă va spun. Fiţi cu băgare de seamă şi puneţi la inimă toate acestea. Amin”.

(din: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)

***

Pr. Constantin Coman: IERTAREA CA SOLUTIE LA PURTATOR

“Neputand sa te asezi in pielea celuilalt te indreptatesti la nesfarsit pe tine…”

(fragment)

“(…) R. Radulescu: Parinte profesor, vreau sa va mai intreb ceva. 10.000 de talanti fata de 100 de dinari, m-am uitat intr-o arheologie biblica, este o diferenta enorma. Nu stiu daca am calculat bine, dar este vorba despre un raport de 1 la 75000, aproximativ. Este ca si cum mi se iarta o datorie de 750 de lei si eu nu pot ierta o datorie de 1 ban, cred ca asa este. Lucrurile, desigur, sunt puse intr-o parabola, dar se poate intampla lucrul acesta? Dumnezeu exagereaza oarecum ca sa ne faca sa intelegem ce?

Pr. Coman: Aici trebuie spuse cateva cuvinte despre limbajul biblic in general. Acesta nu are obsesia exactitatii cifrelor, asa cum o avem noi. Iata, dumneavoastra v-ati dus cu mintea imediat la calcularea diferentelor dintre cele doua sume. Preocuparea pentru dimensiunile exacte ale marimilor despre care vorbim o are cultura noastra, as zice cultura materialista. Pentru limbajul biblic, important este mesajul, sensul lucrurilor. In cazul nostru, trebuie pusa in evidenta atitudinea datornicului nemilostiv prin contrast cat mai mare intre suma cu care era el dator si-i fusese iertata si suma cu care ii era cineva datornic si pe care el nu a putut-o ierta. Cand ne aflam cu fata spre Dumnezeu ca datornici, nu incetam a cere iertarea datoriei si milostivire, cand ne intoarcem, insa, cu fata spre semenii nostri, uitam postura de datornic cu care s-a facut mila si devenim executanti nemilosi ai datornicilor nostri. Este, asadar, suficient sa constatam ca avem de-a face cu o suma foarte mare, pe de o parte, si cu o suma foarte mica, de cealalta parte. Nu cred ca este productiv sa incepem sa calculam si chiar sa facem echivalentul in aur, pentru a putea sa inteleaga omul de astazi exact despre ce sume era vorba, asa cum am vazut recent intr-o predica pe aceasta tema, publicata in presa noastra bisericeasca.

Dar sa revenim la continutul parabolei. Aici este reflectata o situatie frecvent intalnita. Omul nu se poate aseza in pielea celuilalt. Este o foarte mare defectiune, care genereaza foarte mari conflicte in aceasta lume, incepand de la relatia dintre soti, dintre parinti si copii, dintre vecini, dintre colegi, dintre superiori si subalterni. Ii este foarte greu omului a se aseza in situatia celuilalt, ramanand in acelasi timp si in postura sa. Daca nu intri in pielea celuilalt, nu poti sa-l intelegi si nu poti sa ai fata de el o atitudine corecta. Cand a fost el datornic, s-a asezat in postura de a cere milostenie, umilindu-se. Cand a trecut in postura de creditor si a avut in fata lui un datornic, a uitat instantaneu postura de datornic. Este o atitudine egoista, egocentrica. De fiecare data, in orice situatie, eu si problemele mele ma intereseaza. Numai prin prisma interesului personal abordez problemele. Cand situatia mea mi-o cere, devin cersetor, si iarasi, cand situatia mea mi-o cere, devin stapan nemilos. In contrast cu datornicul nemilostiv, avem exemplul stapanului dintai, care nu tine seama de interesul sau, ci are capacitatea sa se puna in situatia disperata a datornicului si sa-i ierte datoria.

Eu, ca preot si ca duhovnic si ca om vietuitor in aceasta societate mai mult sau mai putin fericita, constat ca aceasta disfunctie – adica a nu putea sau a nu vrea sa te pui in situatia celuilalt – este una dintre cele mai freevente cauze ale marasmului moral in care ne aflam. Daca ne-am aseza in pielea celuilalt, am fi mult mai intelegatori cu el. Cand esti parinte nu te poti aseza in postura copilului sau refuzi sa o faci; cand esti sef, nu te poti aseza in postura subalternului tau, cand esti barbat nu te poti aseza in postura femeii, sau invers; cand esti sot nu te poti aseza in postura sotiei, sau cand esti sotie nu te poti aseza in pielea barbatului. Este o neputinta si o slabiciune foarte mare, care se intemeiaza si ea ca toate neputintele si slabiciunile noastre in egoismul nostru, in indreptatirea de sine, in suficienta de sine. Neputand sa te asezi in pielea celuilalt te indreptatesti la nesfarsit pe tine, si celuilalt nu-i dai nici un pic de dreptate. Ce dreptate sa-i dai daca nici nu-l iei in calcul?! El stia ca a imprumutat pe cineva, respectivul trebuia sa-i intoarca datoria. Punct. Ce se intamplase inainte cu datoria sa era alt scenariu, alt film. Acest lucru este atat de frecvent, incat viciaza profund viata oamenilor si a comunitatilor umane. De altfel, nu ar fi consumat Mantuitorul Hristos energie si vorbe cu un lucru care nu ar fi fost esential. In Evanghelii sunt numai lucruri esentiale, desi noi nu le tratam ca atare. Atitudinea datornicului nemilostiv este foarte raspandita. La fiecare pas vom descoperi oameni carora li se iarta datorii de 10 000 de talanti, dar care nu sunt in stare sa ierte datorii de 100 de dinari.

As mai spune un singur cuvant. Morala parabolei este una teologica, din moment ce se refera la datoria noastra fata de Dumnezeu si la datoriile semenilor nostri fata de noi. Este un cuvant tot al Sfantului Ioan Gura de Aur:

Dumnezeu ne-a dat o cale usoara pentra plata datoriei fata de El, in masura sa stearga toate datoriile noastre fata de El, iar aceasta cale este aceea a iertarii greselilor celor ce ne gresesc, a netinerii de minte a raului ce ni i-au facut altii” (Omilii la Matei, pag. 709).”

(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)

Legaturi:


Categorii

Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invidia, rautatea, Parintele Constantin Coman, Parintele Sofian Boghiu, Pilda datornicului nemilostiv, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “DATORNICUL NEMILOSTIV. Iertam sau “executam”? Cauzele iadului in care traim

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Cea mai mare greseala pe care o facem noi, crestinii ortodocsi, este sa credem ca ortodoxia ne confera dreptul de a judeca pe cei neortodocsi. Sau crezandu-ne foarte “credinciosi” pentru ca mergem la biserica, citim Sfintii Parinti si tinem posturile,sa credem ca avem dreptul sa judecam fratii si surorile care nu fac acelasi lucru si ne mai si ironizeaza/trateaza de bigoti, extremisti…
    Cei care suntem pacatosi, stim deja cat datoram Domnului, si daca El ne iarta, oare cat trebuie noi sa intelegem si iertam aproapelui ?
    Caci ne convine sa fim iertati, dar noi stim sa iertam aproapelui ? Fiindca, atentie, iertare nu inseamna sa nu-i tii dusmanie, dar in sufletul tau sa crezi ca de fapt tu ai dreptate si l-ai iertat pe frate pentru ca esti “milostiv” (parere de sine)…
    Iertare inseamna sa-l tii pe frate ca si cand nimic nu a facut, sa nu-i mai reprosezi niciodata greseala, iar in inima ta sa nu te consideri indreptatit !
    E grea pilda, dar purificatoare pentru cei care o urmeaza.

  2. Daca se poate si aveti timp, poate ne indrumati unde putem afla mai multe rugaciuni pe care sfinti le faceau pt vrasmasi si pt cei ce ii progoneau… Domnul sa primeasca efortul/jerfa.

  3. 1 Parintele Iosif isihastul a scris un cuvant despre iertare.

    “iertarea este PODUL pe care TRECEM PESTE TOATE. NU IERTI, RUPI PODUL”

  4. 2 tot din Parintele Iosif isihastul: “cum iarta Dumnezeu? iata ce spun Parintii – Dumnezeu iarta chiar in momentul cand ai recunoscut ca ai gresit. dar IMAGINEA pacatului ne ramane toata viata, pentru smerenie.

    vrajmasul ne aduce din cand in cand imaginea pacatului trecut ca sa ne tulbure mintea sau ca sa faca sa ne simtim vinovati sau ca sa ne intineze mintea. nu numai imaginea pacatului ramane. Dumnezeu e drept si trebuie sa platim pentru greselile noastre, chiar daca le-am uitat

    – lui David i s-a iertat pacatul, proorocul Natan i-a spus ca Dumnezeu i l-a iertat, dar apoi unul din fii i-a murit, altul l-a alungat

    – sfantul Efrem a fost inchis pentru un vitel pe care nu-l furase, si era sfant! “acum n-ai furat, i-a spus Domnul, dar cand erai mic, nu l-ai legat, a fugit si l-au mancat fiarele salbatice”

    3 deci dreptatea e a lui Dumnezeu, noua ni se cere doar sa iertam, caci si noi si cei care ne-au gresit vom plati greselile trecutului.

  5. Spune: “Sfantului Ioan Gura de Aur:

    „Dumnezeu ne-a dat o cale usoara pentra plata datoriei fata de El, in masura sa stearga toate datoriile noastre fata de El, iar aceasta cale este aceea a iertarii greselilor celor ce ne gresesc, a netinerii de minte a raului ce ni i-au facut altii”(Omilii la Matei, pag. 709).”

    Greu, foarte greu! In aparenta usor (din vorbe…) dar in fapte…cam greu fiindca sunt mai multe aspecte:

    Cei care ne ‘gresesc’ – mai ales in vremurile noastre – nu mai au constiinta raului facut/provocat sau, nici ca le pasa! – diabolismul lor vine din faptul ca n-au habar de urmarile, consecintele vorbelor/faptelor lor!

    Ca te ranesc cu vorbele intr-un fel anume, noi – cei duhovnicesti – avem si noi o vina – trebuia sa fi ajuns deja la masura lui ‘sa-ti fie lauda ca ocara si ocara ca lauda’ ca sa nu doara si sa te muste de suflet, vorbele grele!

    Iar ca sa le rabzi faptele lor, simpla gandire la propriile pacate savarsite si iertate, sa le consideri ca le ispasesti prin necazul de-aici scapand de muncile si de vederea dracilor (cine poate!)

    De ce spun ca e greu: hai sa zicem ca trecerea timpului mai slabeste mania starnita impotriva lor si chiar nu mai simti nimic negativ in ceea ce-i priveste;

    DAR! Vine o zi, in care ai ‘de-a face’ cu aceleasi personaje care baga cutitul in tine in acelasi loc (unde-ai mai fost ranit o data) sau chiar in mai multe locuri; astea toate, intamplandu-se TOCMAI pentru ca le-ai iertat toate se cred indreptatiti sa dea cu naravul lor (bine/stiut) IAR PESTE TINE abuzand de cumintenia ta, bunatatea ta, indelung-rabdarea ta! Si-atunci nu prea-ti mai vine ‘la mana’ sa fii bun, iertator si milostiv…

    Si-atunci ce faci?! DAI CU EL/EA DE PAMANT (la propriu sau la figurat) ca sa-i mai tocesti din incisivii rautatii care musca din carnea ta, din sufletul tau!

    Tinerea de minte a raului se zice ca ar fi gandirea antihristica si motivul pentru care duhul lui spurcat isi face prezenta in lume; iar ‘asemanarea’ cu el tocmai prin asta ne si va apropia (fiind numai unul din aspecte);

    – ierti, uiti, iti vezi de ale tale iar daca aceleasi personaje vezi ca nu se pot schimba si nici ca le pare rau de ceea de fac, schimbi foaia -nu mai ai de-a face cu ele!

  6. Pingback: PREDICI ALE MITROPOLITULUI BARTOLOMEU ANANIA la Pilda datornicului nemilostiv despre iertare si ingaduinta (audio). SI UN AVERTISMENT PROFETIC: "Vremurile vor fi tot mai grele... Se pregatesc crime morale, si chiar fizice!"
  7. Dintr-un anumit punct de vedere din tot ce-am citit si am vazut la viata mea in privinta iertarii, am observat ca se cere intotdeauna PLATA dupa fapta!

    Daca fapta ticaloasa a fost facuta cu rautate si placere sadica chiar daca ai cerut iertare lui Dumnezeu sub epitrahilul preotului, ti se acorda – DAR O PLATESTI fiindca se ingaduie S-O PATESTI! Iar daca nu esti incuiat la inima si la minte SIMTI si suporti cu oarecare usurare palma primita peste obrazul pielii, al inimii sau al mintii!

    Daca anatemizezi/judeci/improsti pe altii cu veninul moralei tale pentru slabiciunile, pacatele lor pornind de la simpla imprudenta pana la pacate (pe care nu le-ai facut niciodata), pentru inflexibilitatea ta, dispretul tau… INGADUIE Dumnezeu – cand nici nu te astepti – ca sa fii ispitit/a cu aceleasi (greseli, pacate) pe care nu le intelegeai cum de le FAC ei – prostii, nebunii, slabanogii – iar tu stai DREPTI!; o sa cazi NEGRESIT in ceea ce-ai judecat pe altii ca sa ajungi exact la ceea ce se spune aici – fara EMPATIE n-ai cum sa intelegi pe celalalt, sa-l privesti cu compasiune, sa-l ierti usor…

    Mi-aduc aminte de ce spune Pr.Arsenie Boca ‘ar trebui sa traim sub legea Harului dar, pentru ca nu vrem – cadem sub legea veche – adica: dinte pentru dinte, ochi pentru ochi’; unul din motivele pentru care a venit Hristos in lume a fost tocmai sa se dea pe Sine exemplu de bunatate, milostivire biruind raul cu binele, sa intelegem ca, daca ingaduie sa vina belele peste noi sa le rabdam ca ne ajuta EL, si sa iertam pe cel care ne greseste anuland – in felul acesta – efectele DREPTATII SALE in lume!
    Se spune ca, cine este indumnezeit, cine a reusit sa se vada pe sine cat este de MURDAR nu-i mai pasa – in sensul bun pentru celalalt – cat de rau sau murdar este acela! Proba de foc este trecerea de la vorbe la fapte pentru ca inimii -daca simte altminterea – nu poti sa-i poruncesti sa simta altfel!

  8. Pingback: PILDA DATORNICULUI NEMILOSTIV. Predica Sfantului Luca al Crimeei
  9. 1 da, si atunci ce trebuie sa facem cand altul greseste chiar in fata noastra? il iertam PUR SI SIMPLU? daca e viclean, pervers, rau, sadic, mincinos, fura, il ierti si gata?

    2 Parintele Iosif isihastul ne invata ca putem ierta doar daca avem o anumita INTELEGERE A GRESELII. aceasta intelegere e urmatoarea:

    GRESESTE CEL CE N-ARE HARUL CU EL. “tu zi – daca n-as fi primit harul Tau, Doamne,LA FEL as fi pacatuit”

    “caci iata, cat timp Hristos e cu el, Apostolul Petru nu se leapada. dar indata ce pleaca Hristos, de trei ori se leapada de El.”

    deci “daca fratele tau greseste, pentru ca n-are harul greseste. tu cere harul pentru el, ca sa nu mai greseasca, iarta-l si nu-l judeca!”

    “caci daca ti se va lua harul care ti-a fost dat, si tu vei gresi”

    3 “caci Dumnezeu se uita la INTELEGEREA cu care lucram”, la intelegerea cu care iertam.

    degeaba zici ca il ierti, daca in gandul tau nu l-ai iertat, fara indoiala gandul ca tu ai dreptate si el a gresit e cel care te va stapani, si nu l-ai iertat DE FAPT.

    deci ori ierti cu intelegere, ori nu poti ierta. iar intelegerea este ca acela n-a primit har, de aceea a gresit,sa ceri de la Domnul harul pentru el

  10. Pingback: Predici la Duminica datornicului nemilostiv » Alex Rădescu Blog
  11. @cn
    Asa cum se deosebeste arama de fier, arginutul de aur, aurul de platina, samd…asa si cu oamenii!

    Unora – datorita imprejurarilor si felului lor de a fii – le poti ierta unele lucruri; altora – invechiti in rele, nu poti!

    Am citit demult cartea Pr.Gheron Iosif – dar el vorbea din prisma omului departat de lume, traitor in muntele Athos!

    Hai sa vedem un cuvios coborat din ale sale, din pustia locurilor unde se nevoieste aruncat intr-un oras ca Bucurestiul nostru si obligat sa ramana aici!

    Fiii intunericului sunt mai multi decat fiii luminii (vorba cuv.Macaria si-a Maicii Domnului spusa sf.inchisorilor Valeriu Gafencu) si-si fac de cap, fiindca a venit vremea lor!

    Harul de la oameni s-a ridicat demult pentru ca ‘sunt numai trup’!
    Chiar dintre cei ‘tari’ la teorie si morali d.p.d.v. lumeste, le este greu sa creada in Dumnezeu si sa-si puna nadejdea in el; cu toata poliloghia si ‘dusul’ la Biserica se indoiesc – pe undeva – de lucrarea SA in lume, de jertfa SA de pe Cruce si, mai ales – si cel mai grav – de Invierea SA!

    Este o amestecatura si o confuzie in zilele noastre…este o amagire si o dezamagire, este o duplicitate si o viclenie in zilele noastre cum n-a mai fost nicicand!

    Nu ma imbat cu apa rece dar, cu cei fara de Dumnezeu care nu mai au limita (indiferent cine ar fi ei) nu pot sa-i iert chiar daca n-o sa mi se ierte si nici sa-i privesc cu buna/vointa! Dispretul si amaraciune in ceea ce-i priveste, ramane asupra lor!

  12. @Magda

    sunt prea vicleni, prea invechiti in rele fii intunericului azi ? CEILALTI sunt prea rai?

    nici o grija, Dumnezeu ne smereste pe fiecare, pana ne invatam sa gandim bine si “PANA STINGE ORICE DREPTATE SI ORICE DORINTA DE INALTARE DIN OM”.

    de aceea suntem si incercati toata viata, pana la ultima suflare, ca sa nu uitam niciodata ca “suntem nimic” si ca “tot ce avem e daruit de Dumnezeu” . nu scapa nimeni, sa nu credem ca daca suntem ortodocsi vom avea parte de menajamente si de tratamente speciale de la Dumnezeu.

    2 dar “fericit cel care poate invata din necazuri si incercari”.

    si poti invata doar daca, asa cum spune Parintele Iosif,te inveti bine sa gandesti ca

    – “tu esti nimic, zero.”

    -“maica ta este pamantul”

    – “Creatorul tau este Dumnezeu”.

    aceasta este “temelia tare, adevarul pe care trebuie sa zidim.”

    “pe ceilalti nu-i indreptam noi”, “lumea n-o indreptam noi, Biserica n-o indreptam” – o mie de vieti de am trai… SAU “INLATURA- DACA POTI – DEMONII, FIREA OMENEASCA SI OBISNUINTELE RELE- SI TOTI OAMENII SUNT BUNI”

    ce pot eu face – pot sa vad “cat de sarac sunt, sa-i cer lui Dumnezeu sa ma imbogateasca” si poate asa voi putea sa fiu de folos si altuia.

  13. @Magda,

    Unul dintre cuviosi coborati dintru ale sale in pustia marilor orase a fost patriarhul Pavle al Serbiei care pt mine este o mare inspiratie. Omul acesta se curatise de patimi de aceea privea totul ca un copil. Nu este usor sa te curatesti pe tine insuti de patimi (dusmanul dinlauntru nostru, care spun parintii ca este cel mai mare) si sa dobandesti adevarata smerenie ca atunci sa privesti cu alti ochi lucrurile. Sa incercam sa ne rugam pt acesti oameni (in afara de cei ce se chinuisc cu patimile carnale…cel putin asa sfatuieste pr Paisie Aghioritul in epistolele sale pe cei ce ei insusi nu au atins masura desavarsirii) chair daca la inceput fortat si incet, incet harul lui Dumnezeu va veni si in inimile noastre si vom privi cu ochi duhovnicesti.
    Asa m-a intrumat pr meu duhovnic, sa ma rog (chiar daca nu am dispozitia necesara de multe ori) pt cei ce imi fac rau si intotdeauna sa ma invinovatesc si pe mine si Domnul – in timp – va lucra si in inima mea. De aceea as aprecia daca cineva din frati care citeasc acest site cunosc mai multe “rugaciuni pt vrajmasi’ rostite de sfinti.

  14. Şi după ce am căutat şi am crezut că am înţeles iubirea ortodoxă am zis:
    Doamne, dă-mi măcar un prilej de mântuire bineplăcut ţie! Scoate în calea mea un om pentru care să mă răstignesc şi eu din dragoste, asemenea Ţie.
    Şi am înţeles că cel pe care-l ceream eu, de multe ori mi-a fost trimis însă, nu l-am văzut din cauza orbirii mele sau … nu am vrut să-l văd. Şi mi-am aflat cel mai mare duşman al meu… omul vechi care hălăduieşte în cea mai mare libertate prin mine. Singura schimbare era că acesta îşi justifica acum păcatele citând din Sfânta Evanghelie (tâlcuită după mintea lui).

  15. Am inteles!
    In fata calculatorului toti suntem curajosi si campioni in citate si sfaturi… in vremurile astea – deja nenorocite – cand s-o strange surubul din cei in ce mai tare, vom vedea cat de rabdatori, intelegatori suntem si, chiar daca vom putem suporta, cati vor ierta pe cei care aduc iadul pe pamant!

  16. 1 daca nici Parintele Iosif n-a mai fost incercat …

    a avut grija de un nebun,

    a fost batut fizic de demoni (dadea una si primea zece) ani de zile,

    a fost luptat de cel mai rau demon 8 ani, pana si-a pierdut aproape orice speranta,

    calugarii- fratii lui- isi bateau joc de el, il numeau “ratacit”, si nu pe ei i-a invinuit pentru asta, ci pe sine insusi!, stiind ca nu e ratacit

    de la un simplu gand pe care l-a acceptat ( ca “oamenii daca s-ar stradui si ar face, ar putea dobandi harul”),si l-a acceptat pentru ca n-a avut povatuitor!, a avut parte de iadul pe pamant, din care Dumnezeu l-a scos in chip minunat, tot printr-un om supus patimilor, dar nevoitor

    pentru fiecare suflet pe care il ajuta( fie acesta din Sfantul Munte, dar foarte multe suflete din lume ajuta Parintele ) era luptat cu luptele lui. noi de-abia le ducem pe ale noastre, si asta ca ne ajuta rugaciunile duhovnicului nostru si ale Sfintilor care se roaga pentru noi…

    2 a luptat cu adevarat in linia intai Parintele Iosif isihastul. scrisorile pe care le scria, dupa marturia ucenicilor, dimineata dupa rugaciunea de noapte, cu minte luminata de Duhul Sfant le scria.

    3 cuvintele lui sunt clare, simple. iti spune exact.

    4 pai cand spune “marturiseste cu putere, clar, fara sovaiala ca esti nimic” acestea sunt cuvinte inspirate de Duhul Sfant. caci daca nu vei marturisi cu putere adevarul despre tine, vei lasa loc gandurilor cum ca tu esti ceva,astfel vei mania pe Dumnezeu , care va lasa sa fii incercat asa fel ca sa-ti vii in tine si sa vezi ca nu esti nimic.

    5 iata ca printr-o marturisire mica in fata lui Dumnezeu, fara sovaiala, de la inceput si pana la ultima suflare, ne cumparam libertatea cu un pret mic…

    6 iarasi, cand spune ” fiecare sa-si vada de sufletul lui” ,

    “unora poti sa le versi toata intelepciunea Parintilor si sa faci si minuni in fata lor, ca nu-i intereseaza”,

    “nu poti indrepta pe nimeni, daca nu-l indreapta harul”,”fii pregatit si roaga-te pentru el IMEDIAT ce te-a nedreptatit “- ca sa nu lasi sa se acumuleze in tine ganduri rele

    “suntem oameni si vedem diferit”–

    acestea nu sunt cuvintele teoriei uscate, ci ale experientei, spre binele nostru au fost scrise, al celor din lume, nu numai al celor din Athos, sau al monahilor

  17. @Magda
    Am apreciat de fiecare data sinceritatea si acuratetea cu care ati scris comentariile pe care le-am citit. Eu nici macar de atat nu sunt in stare..

  18. @Ellaina
    Cea mai adevar ata rugaciune pentru vrajmasi,pe care am simtit-o atat cat ma rugam cat si in milostivirea cererii de Catre Bunul Dumnezeu,a fost cea din inima,cu concentratie maxima asupra persoanei,rugaciune de implorare fata catre Fata.Nu spun Doamne fereste,ca rugaciunile Sfintilor nu au efectul dorit,dar eu citesc cat citesc si apoi ma risipesc in tot felul de ganduri,si iar o iau de la capat,pana ma rusinez si intristez.
    Mai citeste-l pe Sfantul Siluan si inspiratia vine de la sine.Iertare!

  19. @Magda:
    De fapt eu, cu adevărat, pe mine mă certam. Tristeţea ta este balsam. Doar să nu laşi ca vrăşmaşul să o facă a lucra cu mijloacele lui. Bunul Dumnezeu să te lumineze şi să-ţi dea pacea Lui, şi-ţi va fi bine… (căci tristeţea pentru păcat deja o ai).

  20. 1 daca zic si gandesc ca SIGUR voi ierta (pe cei care “vor aduce iadul pe pamant”), este trufie.

    2 daca gandesc ca NU VOI PUTEA ierta,este deznadejde.

    iar trufia si deznadejdea sunt mana in mana, una duce la alta, asa ne invata Parintii

    3 nu mai bine stau in banca mea? puterea sa iert nu e a mea, daca nu zideste Dumnezeu casa… al meu este sa vad ca-s sarac si sa cer

  21. Pingback: Convorbirea lui Iisus cu Nicodim. NECESITATEA DE NE SMULGE DIN INERTIA INCONSTIENTEI
  22. Pingback: SCARA FERICIRILOR: Cele 9 Fericiri evanghelice talcuite de Parintele Rafail Noica. CE ESTE PATIMA? CE ESTE REALISMUL DUHOVNICESC? -
  23. Pingback: Intre constiinta adanca a pacatului si Iubirea “nebuna” a lui Dumnezeu. PS MARC NEMTEANUL despre PREGATIREA DE IMPARTASANIE SI SPOVEDANIA DEASA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: Pilda datornicului nemilostiv. CUM SA IERTAM? Predici audio la Putna si Sihastria Putnei -
  25. Pingback: MANDRIA NU NE LASA SA PRIMIM IERTAREA SI NE DUCE LA DEZNADEJDE -
  26. Pingback: Avva Efrem Filotheitul: SFATURI DUHOVNICESTI DESPRE IERTARE -
  27. Pingback: TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI CHIAR CU DIAVOLUL? -
  28. Pingback: “ORICINE URASTE PE FRATELE SAU ESTE UCIGAS. In iad merg mai ales cei care au in sufletul lor ura si rautate”. Arhim. Vasilios Bacoianis despre IERTARE si MARTURISIRE, TINEREA DE MINTE A RAULUI si APOSTAZIE -
  29. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014) -
  30. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate