DATORNICUL NEMILOSTIV. Iertam sau “executam”? Cauzele iadului in care traim

27-08-2011 Sublinieri

“De fiecare data, in orice situatie, eu si problemele mele ma intereseaza. Numai prin prisma interesului personal abordez problemele. Cand situatia mea mi-o cere, devin cersetor, si iarasi, cand situatia mea mi-o cere, devin stapan nemilos

***

Duminica a 11-a dupa Rusalii,

Pilda datornicului nemilostiv:

De aceea, asemanatu-s-a imparatia cerurilor omului imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale. Si, incepand sa se socoteasca cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanti. Dar neavand el cu ce sa plateasca, stapanul sau a poruncit sa fie vandut el si femeia si copiii si pe toate cate le are, ca sa se plateasca. Deci, cazandu-i in genunchi, sluga aceea i se inchina, zicand: Doamne, ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot. Iar stapanul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria. Dar, iesind, sluga aceea a gasit pe unul dintre cei ce slujeau cu el si care-i datora o suta de dinari. Si punand mana pe el, il sugruma zicand: Plateste-mi ce esti dator. Deci, cand cel ce era sluga ca si el, il ruga zicand: Ingaduieste-ma si iti voi plati. Iar el nu voia, ci, mergand, l-a aruncat in inchisoare, pana ce va plati datoria. Iar celelalte slugi, vazand deci cele petrecute, s-au intristat foarte si, venind, au spus stapanului toate cele intamplate. Atunci, chemandu-l stapanul sau ii zise: Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, fiindca m-ai rugat. Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine? Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i va plati toata datoria. Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta – fiecare fratelui sau – din inimile voastre. (Matei 18, 23-35)


PARINTELE SOFIAN BOGHIU: CUVÂNT LA PILDA DATORNICULUI NEMILOSTIV

Fraţi creştini,

Evanghelia din seara aceasta a început cu îndemnul iertării celor care ne greşesc, îndemn pe care îl întâlnim şi în rugăciunea Tatăl nostru. Mai sunt şi alte locuri în sfânta Evanghelie în care bunul Iisus insistă pentru iertare şi pentru starea de împăcare între noi. De pildă, este un loc în care Mântuitorul Hristos spune aşa: „Când îţi aduci darul tău la sfântul altar, dacă pe cale îţi aminteşti că ai ceva împotriva cuiva, du-te întâi şi te împacă din inimă cu acela, fiindcă altfel darul tău nu poate fi primit”.

În această seară s-a citit o Evanghelie foarte puternică despre acel om bogat şi mare care este însuşi Dumnezeu, a împrumutat cu zece mii de talanţi pe o slugă a sa şi văzând că acela nu are cu ce plăti, i-a iertat toată datoria. Şi aţi văzut mai departe ce s-a întâmplat: cel care fusese iertat întâlneşte pe cale un datornic al său care îi datora o sumă foarte mică, o sută de dinari, şi care nu avea, sărmanul, să-i dea înapoi. Iar cel care abia fusese iertat îl strânge de gât să-i dea banii pe loc. Era un mare contrast între bunătatea stăpânului şi acea zgârcenie cumplită, pentru că o sută de dinari era o nimica toată. Prietenii celui sugrumat au adus la cunoştinţa stăpânului gestul lui, iar stăpânul l-a arestat îndată şi l-a pedepsit să dea înapoi toată suma de bani pe care o datora, ceea ce era imposibil, pentru că această sumă era cumplit de mare – sau să o răscumpere prin suferinţă.

Această parabolă este o formă prin care Iisus ne spune ce ne aşteaptă dacă nu iertăm celor ce ne greşesc nouă într-un fel sau altul. Este aceeaşi idee pe care o subliniază mereu Mântuitorul în întreaga Lui viaţă pământească: dacă nu iertăm, nu ni se iartă.

Şi nu putem străbate, nici nu putem începe acest post [cuvantul a fost rostit de parintele Sofian la 3 august 1986, cand Duminica datornicului nemilostiv cazuse in calendar la inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului, n.n.] decât împăcaţi cu cei din jurul nostru, fraţi creştini. Altfel, postul nu are nici o valoare, poţi să te usuci de foame. Dacă eşti otrăvit de răutate contra aproapelui tău, postul nu are nici o valoare. Pentru că noi ne purtăm adesea faţă de semenii noştri ca datornicul din parabola aceasta. Deşi nouă ni se iartă foarte mult, noi nu iertăm decât foarte puţin sau deloc. În schimb, cerem cu neobrăzare să fim iertaţi mereu, ca şi când Dumnezeu nu ar vedea făţărnicia şi răutatea noastră. Pentru că şi noi avem mare nevoie să fim iertaţi şi ni s-a pus o condiţie foarte uşoară: „Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă vi se vor ierta greşelile voastre”.

Să biruim din noi orgoliul, iertând pe semenii noştri şi pe baza acestei iertări foarte mici să dobândim veşnicia, asta ni se cere. Cu ce măsură masori, ţi se va măsura”; „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”; „iertaţi, şi se va ierta vouă”condiţii foarte uşoare, fraţi creştini! Numai să avem noi acest curaj al smereniei, bunătatea şi smerenia inimii, ca să putem ierta cu adevărat… De asta ni se dă aceasta parabolă acum, la începutul postului, pentru ca să putem duce cu adevărat o viaţă de rugăciune, ajutată de milostenie şi de post, pentru că toate acestea sunt împreună în acest urcuş duhovnicesc.

Dar de ce suntem datori să iertăm? In primul rând, dacă nu iertăm, facem din viaţa noastră un adevărat iad. Sfinţii Părinţi ne spun că iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate ierta, acela nu poate nici să iubească. Şi cine nu-i poate iubi pe oameni, acela nu-L poate iubi nici pe Dumnezeu. Şi ca să-L putem iubi pe Dumnezeu, trebuie în primul rând să fim împăcaţi cu semenii noştri. Să iertăm pentru ca să putem trăi în bună înţelegere cu oamenii şi cu Dumnezeu. Pentru că noi nu putem trăi izolat, noi avem nevoie unul de altul — cum cei dintr-o familie au nevoie unul de altul, sau cei din fabrică sau de la un birou trebuie să comunice unii cu alţii. Închipuiţi-vă că toţi aceşti funcţionarii sau muncitori ar fi certaţi între ei, pentru că din diferim motive şi-au spus nişte cuvinte jignitoare sau cineva dintre ei a semănat vrajbă şi ură. Şi ei, fiind certaţi cu toţii, tac cu toţii… Ar fi o mare tăcere de înmormântare.

De aceea ni se spune: „Să nu apună soarele peste mânia voastră“, pentru că dacă trec mai multe zile fără să ne împăcăm, răul şi ura cresc în noi. Şi dacă este vorba de un grup de oameni, ura aceasta se exprimă într-o tăcere cumplită, o tăcere în care clocoteşte mânia şi răutatea. Se ceartă în gând şi din când în când răbufnesc în afară insulte şi ameninţări, chiar bătăi, până la sânge şi până la crimă. O asemenea viaţă este cumplit de apăsătoare — o viaţă de iad. Chemăm iadul în noi, îl chemăm în viaţa noastră prin răutate şi neputinţa de a ierta.

Sunt familii în care se întâmplă aceasta, familii în care soţii nu vorbesc cu lunile, până ce ajung la divorţ. Sunt fraţi sau rude sau prieteni care, din cauza unor intrigi, s-au certat şi în loc să se împace de îndată, au tăcut şi supărarea s-a adâncit şi s-a învechit şi acum le vine foarte greu să se împace.

Cum poate un asemenea înrăutăţit să se roage? Cui să se roage? Se roagă lui Dumnezeu? Dar Dumnezeu i-a pus condiţia: „iartă, ca să te iert”.

Sunt şi cazuri mai grele. După ce s-a pornit contra celuilalt, se roagă lui Dumnezeu să-l pedepsească crunt pe duşman, facându-I în ciudă lui Dumnezeu. Dumnezeu îi porunceşte să ierte şi el îl roagă să-l facă praf şi pulbere pe  duşmanul său: „Să-l trăsnească Dumnezeu!” — este o expresie de răutate profundă. În loc să te gândeşti că şi tu greşeşti şi că faci un efort să împaci propriul tău suflet, începi să blestemi şi să răscoleşti ura.

Sunt vecini care s-au certat şi când se întâlnesc nu ştiu încotro să se uite, ca să nu se vadă unul pe altul. Mă întreb: asemenea oameni — care de obicei sunt creştini şi au nevoie şi ei de Dumnezeu — cum pot ei să se roage şi cum mai pot ei să ceară iertare de la Dumnezeu, dacă ei nu pot ierta pe altul?

Omeneşte vorbind, este mai uşor să te răzbuni şi să loveşti, dar aceasta dovedeşte că eşti stăpânit de slăbiciune şi de instinctele cele mai josnice. Iar a te stăpâni şi a ierta este dovadă de mărinimie sufletească şi dovadă că în tine e duhul lui Dumnezeu, care este duhul păcii. Cine se poate stăpâni la timp şi cine uită jignirile, a stârpit din rădăcină orice urmă de vrajbă, pentru că cel iertat se simte cu adevărat umilit şi nu mai îndrăzneşte să răspundă cu rău.

Sunt cazuri în care [dintre] doi, deopotrivă de vinovaţi, unul se umileşte şi cere iertare, iar celălalt nici nu vrea să audă. Ce se poate face atunci? In loc de răspuns, am să vă citesc un răspuns din Pateric?:

Un frate oarecare avea scârbă asupra altui frate. Iar acela, înţelegând cum că cutare frate are scârbă asupra lui, a mers la dânsul, vrând să i se smerească, să-şi ceară iertare şi să se împace cu dânsul. Bătând el la uşa fratelui, acela n-a vrut să-i deschidă şi să-l primească. Acesta, dacă a văzut că nu-i deschide, s-a scârbit şi el. Şi mergând la un bătrân i-a  spus, jeluindu-se, cum că are scârbă asupra unui frate şi a mers la dânsul să-şi ceară iertare şi să se împace cu dânsul şi nu l-a primit, nici nu i-a deschis uşa. Bătrânul i-a zis: «Caută fiule, şi-ţi ia seama, că poate ai vreun gând în inima ta, cum  că tu nu eşti cu nimic vinovat, nici nu i-ai făcut lui nici un  rău, ci el a făcut rău şi el este vinovat! Astfel, pe tine însuţi te  îndreptezi, iar pe el îl învinovăţeşti. Pentru aceea nu-i dă Dumnezeu lui îndemnare să-ţi deschidă şi să te primească,  pentru că nu cu adevărată pocăinţă mergi la dânsul, ci cu  făţărie. Mergi şi pune în inima ta, cum că tu ai greşit şi tu eşti  vinovat, iar pe dânsul să-l îndreptezi. Şi aşa Dumnezeu îi va  da lui îndreptare şi umilinţă să se smerească şi să se împace  cu tine» (…). Auzind fratele, s-a umilit eu inima şi făgăduindu-se  că va face după cuvântul bătrânului, s-a dus iarăşi smerit la acel frate care avea scârbă asupra lui, să se roage să-l ierte. Bătând  la uşa chiliei, îndată a auzit acela şi i-a deschis. Dar mai înainte să se închine el şi să-şi ceară iertare, acela s-a închinat lui cu smerenie zicând: «Iartă-mă, frate, că te-am scârbit!» Şi aşa, cu dragoste şi din tot sufletul sărutându-se unul cu altul,  s-a făcut mare bucurie între dânşii”.

Sunt astfel de cazuri când doi care sunt certaţi, în loc să se împace de îndată, nu se împacă pentru că fiecare se  socoteşte îndreptăţit: „Eu să mă duc la el să mă ierte?! Nicidecum, să vină el, că e mai tânăr decât mine. Eu, bătrân, să mă rog de el să mă ierte?!” Şi-l lasă aşa. Sau, dacă totuşi celălalt vine să-şi ceară iertare, acesta nu-l primeşte. Ce-i de făcut? Sfatul Părinţilor din Pateric este aşa: când tu vrei să-ţi ceri iertare şi celălalt nu te primeşte, gândeşte-te dacă nu cumva l-ai jignit în vreun fel şi de aceea se poartă aşa cu tine. Umileşte-te şi smereşte-te în inima ta şi numai aşa, smerindu-te, să te duci la el.

Să nu-i învinuim deloc pe duşmanii noştri, ci numai pe noi înşine să ne învinuim. Pentru că dacă suntem cinstiţi cu noi înşine, va trebui să recunoaştem că şi noi le-am făcut vreun rău şi ei îl ţin minte. Întâi să te smereşti pe tine înaintea lui Dumnezeu şi apoi să te duci la fratele tău, smerindu-te din inimă — şi atunci Dumnezeu va schimba starea sufletească a fratelui tău şi împăcarea va avea loc numaidecât.

Dumnezeu este pretutindeni prezent în viaţa oamenilor, fraţi creştini. Nu ne dam noi seama de prezenţa lui Dumnezeu în fiecare suflet, dar El este în fiecare din noi, de bună seamă, şi dirijează aceste stări sufleteşti şi-i ajută pe oameni să înainteze către dragoste şi bună împăcare, pentru că Dumnezeu este dragoste — aşa este El definit — şi de la înălţimea atotputerniciei Lui ne dirijează spre dragoste şi împăcare. Şi Dumnezeu schimbă starea sufletească a celuilalt, dacă tu te smereşti din inimă înaintea Lui; iar dacă nu vrei să te împaci, atunci Dumnezeu te va părăsi.

Am să vă citesc un astfel de caz din Pateric ca să înţelegeţi mai bine:

„In timpul prigoanelor, când prigoneau şi omorau pe creştini pentru credinţa în Hristos, au prins şi pe doi fraţi călugări să-i muncească şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, ca a doua zi să-i scoată, sa-i muncească şi să-i omoare. Aceşti doi fraţi aveau vrajbă şi pizmă între dânşii. Fiind deci ei în temniţa aruncaţi, bătuţi şi munciţi, unul umilindu-se cu inima, a zis celuilalt: «Frate, iată mâine ne vor scoate la judecata lor şi ne vor munci şi ne vor omorî şi vom merge către Domnul. Pentru aceea dar, vrajba şi pizma ce a fost şi este şi acum între noi, se cade să o lăsăm, să ne împăcăm, să ne iertăm unul pe altul mai înainte de moartea noastră, ca să luăm, curaţi fiind, muncile şi moartea pentru credinţa şi dragostea lui Hristos şi aşa ne vom învrednici a lua cununile muceniceşti din mâinile lui Hristos şi vom fi primiţi în ceata mucenicilor». Acestea zicând, i-a făcut metanie, după obiceiul călugăresc, grăind: «Iartă-mă, frate, ca să fii şi tu iertat de mine şi de Dumnezeu!» Iar acela, fiind  biruit de vrăjmăşească pizmă, n-a vrut nicidecum să-l ierte. Iar a doua zi, dacă s-a făcut ziuă, i-au scos pe ei din temniţă, ca să-i taie. Atunci cel care n-a vrut să se împace şi să ierte pe fratele său, văzând că vor să-l taie, înspăimântându-se, s-a lepădat de Hristos, iar pe cel de lângă el, crezând în numele Domnului, l-au tăiat. Pe cel ce s-a lepădat de Hristos, l-au întrebat: «Pentru ce ieri nu te-ai lepădat de Hristos, ca să ne te fi chinuit?» Răspuns-a acela: «Când L-am lăsat eu pe Dumnezeul meu şi nu m-am împăcat cu fratele meu, atunci şi pe mine m-a lăsat şi m-a părăsit ajutorul Lui şi rămânând gol de Dânsul, m-am lepădat de Hristos».”

Astfel încât, dacă noi nu-l putem ierta pe fratele nostru, se îndepărtează harul de la noi şi ne pândesc ispitele şi nu mai are cine să ne apere, pentru că Dumnezeu e întors cu faţa de la noi.

În asemenea cazuri, tot aşa se cuvine să ne cercetăm conştiinţa, să vedem dacă nu cumva purtăm şi noi o parte parte din vină şi deci e cazul, atunci, să biruim mândria din noi şi să ne smerim, ca fratele din Pateric. Şi dacă celălalt nu se îmblânzeşte nici aşa şi nu vrea el să ne ierte, noi trebuie să ne străduim să-l iertăm din inimă şi să ne rugăm pentru el lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să-l îmblânzească, iar pe noi să ne ajute să putem ierta cu adevărat.

Şi ca o regulă faţă de aceşti oameni, vă mai spun şi aceasta: să nu-i vorbim de rău către nimeni pe cei care nu ne pot ierta. Chiar dacă ei ne bârfesc, noi să-i vorbim doar de bine, arătând altora calităţile lor — pentru că orice om are şi calităţi, nu numai defecte. Iar dacă-i vorbim de rău, ei află şi ura creşte. Mai bine ne rugăm pentru ei, ca Dumnezeu să-i lumineze şi să-i ajute să înţeleagă că şi ei greşesc.

Şi purtându-ne cu blândeţe, cu smerenie şi bunătate neprefacută, cu inima curată de orice semeţie omenească, de orice răutate, se va face pace deosebită în noi — cum numai Dumnezeu ne-o poate da, mai ales acea pace lăuntrică, de care spune Iisus: „Pacea Mea dau vouă, nu cum lumea vă dă”. Pacea lui Iisus… Şi ne vom învrednici şi de o adevărată iertare din partea lui Dumnezeu când vom zice: „Iartă-ne, precum iertăm şi noi”. Dacă iertăm noi, ni se iartă şi nouă.

Rostim  zilnic  această  cerere,  în rugăciunea  Tatăl nostru, dar nu ştim în ce măsură cererea „şi ne iartă nouă greşalele noastre”, legată de afirmaţia noastră „precum şi noi iertăm”, nu este mai degrabă o osândă pe care noi înşine o cerem de la Dumnezeu. Căci întâlnirea pe cale a celor doi datornici din parabolă ne reprezintă pe fiecare din noi. În parabolă se întâlnesc cei doi datornici şi cel căruia i s-a iertat  nu poate să ierte nimic celuilalt. Acesta ne reprezintă pe noi, cei care nu vrem să iertăm nici cea mai mică jignire din partea aproapelui nostru.

Dumnezeu vrea să ne facă curaţi şi blânzi pe dinlăuntru, să scoată toată otrava din noi prin acest efort mic de iertare.

Dumnezeu ne iartă foarte mult şi noi greşim foarte mult faţă de Dumnezeu, dar condiţia iertării noastre e foarte clară.

Sfântul Pavel spune: „Fiţi buni unul cu altul, fiţi îngăduitori şi miloşi, iertaţi-vă unul pe altul, şi Dumnezeu vă va ierta pe voi în Iisus Hristos”.

Aşa să începem postul, fraţi creştini. Din ceasul acesta, gândiţi-vă să vă iertaţi unul pe altul, iar dacă cel care vă e duşman se află la o distanţă foarte mare şi nu puteţi ajunge la el să vă împăcaţi, măcar rugati-vă pentru el, ca Dumnezeu însuşi să topească ura şi ghemul acesta de răutate care apasă  în piept. Rugaţi-vă ca şi în el să se întâmple acelaşi lucru, iar când ne întâlnim unul cu altul, fără îndoială să ne îmbrăţişăm şi să ne împăcăm din inimă, să ne iertăm unul pe altul. Altfel, nu ne îmbrăţişează şi nu ne iartă nici pe noi Dumnezeu. Vă spun aceasta cu toată convingerea, din inimă va spun. Fiţi cu băgare de seamă şi puneţi la inimă toate acestea. Amin”.

(din: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)

***

Pr. Constantin Coman: IERTAREA CA SOLUTIE LA PURTATOR

“Neputand sa te asezi in pielea celuilalt te indreptatesti la nesfarsit pe tine…”

(fragment)

“(…) R. Radulescu: Parinte profesor, vreau sa va mai intreb ceva. 10.000 de talanti fata de 100 de dinari, m-am uitat intr-o arheologie biblica, este o diferenta enorma. Nu stiu daca am calculat bine, dar este vorba despre un raport de 1 la 75000, aproximativ. Este ca si cum mi se iarta o datorie de 750 de lei si eu nu pot ierta o datorie de 1 ban, cred ca asa este. Lucrurile, desigur, sunt puse intr-o parabola, dar se poate intampla lucrul acesta? Dumnezeu exagereaza oarecum ca sa ne faca sa intelegem ce?

Pr. Coman: Aici trebuie spuse cateva cuvinte despre limbajul biblic in general. Acesta nu are obsesia exactitatii cifrelor, asa cum o avem noi. Iata, dumneavoastra v-ati dus cu mintea imediat la calcularea diferentelor dintre cele doua sume. Preocuparea pentru dimensiunile exacte ale marimilor despre care vorbim o are cultura noastra, as zice cultura materialista. Pentru limbajul biblic, important este mesajul, sensul lucrurilor. In cazul nostru, trebuie pusa in evidenta atitudinea datornicului nemilostiv prin contrast cat mai mare intre suma cu care era el dator si-i fusese iertata si suma cu care ii era cineva datornic si pe care el nu a putut-o ierta. Cand ne aflam cu fata spre Dumnezeu ca datornici, nu incetam a cere iertarea datoriei si milostivire, cand ne intoarcem, insa, cu fata spre semenii nostri, uitam postura de datornic cu care s-a facut mila si devenim executanti nemilosi ai datornicilor nostri. Este, asadar, suficient sa constatam ca avem de-a face cu o suma foarte mare, pe de o parte, si cu o suma foarte mica, de cealalta parte. Nu cred ca este productiv sa incepem sa calculam si chiar sa facem echivalentul in aur, pentru a putea sa inteleaga omul de astazi exact despre ce sume era vorba, asa cum am vazut recent intr-o predica pe aceasta tema, publicata in presa noastra bisericeasca.

Dar sa revenim la continutul parabolei. Aici este reflectata o situatie frecvent intalnita. Omul nu se poate aseza in pielea celuilalt. Este o foarte mare defectiune, care genereaza foarte mari conflicte in aceasta lume, incepand de la relatia dintre soti, dintre parinti si copii, dintre vecini, dintre colegi, dintre superiori si subalterni. Ii este foarte greu omului a se aseza in situatia celuilalt, ramanand in acelasi timp si in postura sa. Daca nu intri in pielea celuilalt, nu poti sa-l intelegi si nu poti sa ai fata de el o atitudine corecta. Cand a fost el datornic, s-a asezat in postura de a cere milostenie, umilindu-se. Cand a trecut in postura de creditor si a avut in fata lui un datornic, a uitat instantaneu postura de datornic. Este o atitudine egoista, egocentrica. De fiecare data, in orice situatie, eu si problemele mele ma intereseaza. Numai prin prisma interesului personal abordez problemele. Cand situatia mea mi-o cere, devin cersetor, si iarasi, cand situatia mea mi-o cere, devin stapan nemilos. In contrast cu datornicul nemilostiv, avem exemplul stapanului dintai, care nu tine seama de interesul sau, ci are capacitatea sa se puna in situatia disperata a datornicului si sa-i ierte datoria.

Eu, ca preot si ca duhovnic si ca om vietuitor in aceasta societate mai mult sau mai putin fericita, constat ca aceasta disfunctie – adica a nu putea sau a nu vrea sa te pui in situatia celuilalt – este una dintre cele mai freevente cauze ale marasmului moral in care ne aflam. Daca ne-am aseza in pielea celuilalt, am fi mult mai intelegatori cu el. Cand esti parinte nu te poti aseza in postura copilului sau refuzi sa o faci; cand esti sef, nu te poti aseza in postura subalternului tau, cand esti barbat nu te poti aseza in postura femeii, sau invers; cand esti sot nu te poti aseza in postura sotiei, sau cand esti sotie nu te poti aseza in pielea barbatului. Este o neputinta si o slabiciune foarte mare, care se intemeiaza si ea ca toate neputintele si slabiciunile noastre in egoismul nostru, in indreptatirea de sine, in suficienta de sine. Neputand sa te asezi in pielea celuilalt te indreptatesti la nesfarsit pe tine, si celuilalt nu-i dai nici un pic de dreptate. Ce dreptate sa-i dai daca nici nu-l iei in calcul?! El stia ca a imprumutat pe cineva, respectivul trebuia sa-i intoarca datoria. Punct. Ce se intamplase inainte cu datoria sa era alt scenariu, alt film. Acest lucru este atat de frecvent, incat viciaza profund viata oamenilor si a comunitatilor umane. De altfel, nu ar fi consumat Mantuitorul Hristos energie si vorbe cu un lucru care nu ar fi fost esential. In Evanghelii sunt numai lucruri esentiale, desi noi nu le tratam ca atare. Atitudinea datornicului nemilostiv este foarte raspandita. La fiecare pas vom descoperi oameni carora li se iarta datorii de 10 000 de talanti, dar care nu sunt in stare sa ierte datorii de 100 de dinari.

As mai spune un singur cuvant. Morala parabolei este una teologica, din moment ce se refera la datoria noastra fata de Dumnezeu si la datoriile semenilor nostri fata de noi. Este un cuvant tot al Sfantului Ioan Gura de Aur:

Dumnezeu ne-a dat o cale usoara pentra plata datoriei fata de El, in masura sa stearga toate datoriile noastre fata de El, iar aceasta cale este aceea a iertarii greselilor celor ce ne gresesc, a netinerii de minte a raului ce ni i-au facut altii” (Omilii la Matei, pag. 709).”

(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)

Legaturi:


Categorii

Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invidia, rautatea, Parintele Constantin Coman, Parintele Sofian Boghiu, Pilda datornicului nemilostiv, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “DATORNICUL NEMILOSTIV. Iertam sau “executam”? Cauzele iadului in care traim

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: A DOUA ZI DE RUSALII. Predici audio ale pr. Ciprian Negreanu la Sarbatoarea DESCOPERIRII SFINTEI TREIMI. Cum lucreaza Duhul Sfant in Biserica si in noi? | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: SA NU FIM PRICINA DE SMINTEALA… – Cuvant al Parintelui Episcop IGNATIE MURESANUL la Manastirea Paltin (AUDIO): “Daca eu il batjocoresc pe un semen, daca eu il judec, atuncea Il judec pe Hristos, Il batjocoresc pe Hristos”. “D
  3. Pingback: “SE INTORC COMUNISTII, DRAGII MEI! In numele libertatii si democratiei, SE PREGATESC CRIME morale, si chiar fizice!” – Avertismentul profetic al MITROPOLITULUI BARTOLOMEU in predici audio la pilda datornicului nemilostiv | Cuvântul Orto
  4. Pingback: “Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNS
  5. Pingback: “CU CE MĂSURĂ MĂSORI CU ACEEA ȚI SE VA MĂSURA!” – Extras din Omilia Pr. Ciprian Negreanu la Tamaduirea femeii garbove. FATARNICIA CARE NE POATE OSANDI PENTRU VESNICIE (audio+text) | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Datoria cea cu neputință de plătit și PREȚUL DE SÂNGE AL IERTĂRII. Ce nu poate să rabde Dumnezeu și când intervine DREPTATEA Sa, dându-ne “pe mâna chinuitorilor”? “Pentru VICLENIE, pentru aceste păcate ale NEOMENIEI, Dumneze
  7. Pingback: “Nu facem noi la fel când ieşim de la spovedanie?…”– IEȘIREA DIN POCĂINȚĂ = IEȘIREA DIN INIMA LUI DUMNEZEU și ÎNTOARCEREA ÎN EGOISM ȘI VICLENIE. Predica Părintelui Hrisostom de la Putna la Pilda datornicului nemilostiv
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate