Omilia Parintelui Mihai Aldea despre SFANTUL FOTIE, importanta CUNOASTERII ISTORIEI si trairea in REALITATEA VIRTUALA

9-02-2011 Sublinieri

Predica Pr. Mihai Aldea la Duminica cananeencei si a Sf. Ierarh Fotie cel Mare, Marturisitorul

“Iubiti credinciosi,

Astazi sunt praznuiti mai multi sfinti a caror viata plina de lumina lui Hristos inseamna foarte mult, foarte mult, insa am avut uimirea sa vad ca lipseste din calendarul pe acest an Sfantul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, unul din cei mai mari sfinti din istoria Bisericii Lui Hristos. Lipseste. Acum nu este singura problema din calendarul pe anul acesta. Daca va uitati in calendar, la data de 17 decembrie veti afla ca cei 3 tineri care sunt impreuna cu Proorocul Daniil, din Vechiul Testament s-ar chema: Anania – ceea ce e  adevarat, Azaria – iarasi e adevarat, si… Mihail [corect] este Misail. Dar, si anul trecut si anul acesta,  cineva a avut ‘placerea’ sa schimbe numele Sfantului din Misail in Mihail. La fel, cineva a avut ‘placerea’ sa nu-l treaca in calendar pe Sfantul Fotie. [Nota noastra: Acelasi lucru este valabil si pentru Sfantul Marcu al Efesului…: PRAZNICUL UITAT AL SFANTULUI MARCU AL EFESULUI si “praznuirile” minciunii si umilirii in fata ideologiei masonice a ecumenismului]

Insa, uitandu-ma in sinaxarele Liturghierelor si Ceasloavelor noastre, am vazut ca destul de putine sunt editiile care-l au trecut pe Sfantul Fotie. Existenta Sfantului Fotie nu este in niciun fel uitata de ierarhia noastra. Totusi, de unde aceasta traditie,  sa zicem asa, a “uitarii” lui, intr-o oarecare masura, cel putin in aceasta forma a prezentei in calendarele sau in sinaxarele cartilor de cult s.a.m.d.?

Pentru  asta ar trebui sa cunoastem un pic de istorie. Ce legatura are istoria cu Biserica, ce legatura are istoria cu Liturghia? Cat de potrivit este sa vorbim de istorie la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie? Pai toata Scriptura este istorie! Cuvantul istorie vine din greaca si insemnaceva care trebuie tinut minte’, ceva pretios care trebuie tinut minte, pe care trebuie sa-l stii, sa-l ai. Asa a aparut disciplina numita  istorie, prin faptul ca unii si altii au socotit ca anumite fapte trebuie pastrate, sa nu se uite, sa ramana asa. Or, din aceste punct de vedere, dumnezeiestile Scripturi sunt prima, si cea mai mare, si cea mai folositoare carte de istorie, pentru ca ne arata faptele care s-au petrecut in istoria mantuirii, care sunt de cea mai mare insemnatate pentru noi. Desigur, exista si istorie atee, dar aceasta este una falsificata. Si exista tot felul de istorii eretice, care de asemenea sunt schimbate dupa cum le-a placut unora sau altora. Este de cea mai mare insemnatate sa stim istoria asa cum s-a petrecut. Lucrul acesta este foarte greu.

Omul de astazi traieste mai ales in realitatea virtuala. Am spus-o, si o mai spun! Cei mai multi dintre bucurestenii de astazi, cand merg pe strada, au in fata ochilor fragmente din filme, sau din jocurile de pe calculator, de pe messenger, sau mai stiu eu de unde… Chiar si cand merg pe strada, oamenii sunt inca prinsi de aceasta realitate virtuala. Dar, de ce alerga oamenii catre realitatea virtuala? Sa spunem ca desfiintam pentru o clipa, asa, virtual, desfiintam realitatea virtuala, deci nu mai exista televizor, numai exista televizor, internet, nu mai exista cinematografe. Sigur, putem comunica prin scrisori, dar nu mai exista aceste elemente ale realitatii virtuale. Ce se intampla cu omul? Pai cred ca vreo 20% din populatie in cateva zile se sinucide, si n-o spun spectaculos, o spun cu ingrijorare, pentru ca sunt convins de ceea ce spun. Este ceva foarte grav!  Aproape un sfert din populatia tarii in cateva zile se sinucide, pentru ca, in clipa in care tai realitatea virtuala, ce vad oamenii in jurul lor? Ziduri, mizerie, imputiciune peste tot, coruptie, nenorocire, si, nicio sansa, nicio sansa de a indrepta lucrurile  sau sistemul.

Realitatea virtuala ofera posibilitatea de evadari si descarcari. Omul se uita la nu stiu ce film, se inchipuie eroul de acolo, e fericit ca i-a batut pe aia de acolo, chiar daca a stat in fotoliu, apoi omul se duce la serviciu a doua zi, si mai rabda inca o zi sa-l injure seful… Deci exista aceasta refugiere in realitatea virtuala. Desigur, exista si descarcari intre oameni pe chaturi, sau pe mess. Si ii injura pe guvernanti,  intra pe forumuri si pun niste postari din astea foarte… “miezoase”, si se descarca. Li se pare ca au facut mare lucru. Si-n felul acesta trec zilele, trec anii, si ei pot suporta sistemul care-i tine in lanturi si-si bate joc de ei.

[Nota noastra: Vezi si introducerea de la: La ce ar trebui sa fim mai atenti cand “dezvaluirile” curg, care ar putea fi noile capcane si ce avem de facut? ]

Dar daca ar disparea realitatea virtuala, ce-ar face omul? Asa cum spun, s-ar trezi intr-o realitate deznadajduitoare, seaca, pustie, lipsita de speranta. Putini, foarte putini sunt cei care-si aduc astazi cu adevarat aminte, de atmosfera care era in Romania  in anii ’85-‘88, cand nu mai erau doisprezece ore de televiziune, cum fusesera inainte. Ramasesera numai doua, si atunci, in lipsa acestei evadari, toti se simteau pustiiti, deznadajduiti, deprimati, si toata viata parea ca nu are niciun sens, niciun rost. (…)

Atunci, realitatea virtuala e un lucru bun pentru ca ii impiedica pe unii sa se sinucida? Nu! Pentru ca nici realitatea acesta seaca pe care o vad oamenii cand reusesc sa ridice ochii din realitatea virtuala nu este adevarata! Este tot o iluzie, o pacaleala! Are romanul o vorba: “ochii inteleptului vad mai departe”.  Multi nu inteleg acesta vorba si spun: “mai  departe de ce?“. Sa luam aceasta pilda. Vedem un cablu metalic care zbarnaie usor. Ce  facem, punem mana pe el? Daca este un cablu de inalta tensiune poate ca va fi ultimul lucru pe care-l facem in aceasta viata. Dar ceea ce vedem noi e un cablu, un fir. Am vazut [un] om care s-a electrocutat. Radea, zambea. Cand a pus mana pe firul ala, odata a tasnit apa din el, s-a carbonizat,  a cazut jos. Era o bucata de carbune fumegand, nu mai era om, intr-o fractiune de secunda. De ce i s-a intamplat acest lucru? Pentru ca el s-a increzut in realitatea ‘seaca’ de care am vorbit mai devreme. N-a privit mai departe. Or, in spatele tuturor lucrurilor pe care le vedem exista si altele, si in spatele acelora, altele. Si daca avem intelepciunea sa mergem destul de adanc, Il gasim pe Dumnezeu. Il gasim pe Dumnezeu! Adevarata realitate este cea in care noi neincetat Il vedem, Il intelegem pe Dumnezeu, ii vedem si ii intelegem pe ingeri si pe sfinti, si chiar pe demoni – nu numai oamenii, animalele, si obiectele din jurul nostru. Asa cum nu vedem curentul electric, dar stim ca exista si trebuie sa ne folosim de el, la fel s-ar cuveni sa stim ca exista Dumnezeu, ca exista puterile ceresti si puterile intunericului, si sa tinem seama de acest lucru atunci cand miscam privirea. Si atunci, nu am mai avea nevoie de realitatea virtuala, pentru ca realitatea adevarata in care am fi, este mai mult decat bogata, si nu mai are trebuinta de nimic in plus.

Cunoasterea istoriei adevarate ne ajuta sa intelegem aceste lucruri, sa-L vedem pe Dumnezeu lucrand in istorie, si sa-l vedem pe diavol lucrand in istorie. In clipa in care noi primim o istorie pagana, o istorie eretica, fara sa cercetam, o luam ca atare, in clipa aceea, am pierdut foarte, foarte mult. Trebuie vazuta intotdeauna sursa. De pilda, in clipa in care istoria care se da este pecetluita, stampilata, sau  poate chiar semnata de cineva care este de o anumita credinta, fie ca este masonica, sau [de] nu stiu ce alta credinta, atee, catolica, sau adventista s.a.m.d., noi indata trebuie sa fim treji si sa ne dam seama ca acolo sigur anumite puncte sunt schimbate dupa credinta aceluia. Sa fim treji, sa incercam sa judecam. De obicei nu facem acest lucru. Dau un exemplu foarte simplu: secolul al XIX-lea, deci de la anul 1801 la anul 1900, este o vreme despre care nu stim aproape nimic. Am auzit ceva de revolutia de la 1848, si de Alexandru Ioan Cuza, cate ceva de Carol I, si daca am mai auzit si de Bratianu insemna ca suntem foarte culti. Daca stim ca tot atunci a fost si razboiul de independenta suntem minunati 🙂 Si cu asta, s-a cam  incheiat ceea ce stie omul obisnuit despre secolul al XIX-lea, la prima vedere. Pentru ca, de fapt, realitatea virtuala in care traim, toata aceasta societate, foarte insinuant, strecoara tot felul de minciuni despre aceasta perioada, pe care le primim fara sa ne dam seama.  Si o sa spun,  Nicolae Balcescu de pilda, intra in istoria secolului al XIX-lea, si Avram Iancu, si multi altii despre care noi am auzit asa in treacat, dar fara sa facem legatura, si fara sa ii asezam in context (in afara de cei care, desigur, sunt pasionati de istorie).

– Daca vorbim de secolul al XVIII-lea,  spuneti-mi si mie ce lucruri mai stiti  asa, pentru istoria noastra din secolul al XVIII-lea?

[Raspuns dintre credinciosi:] – Rascoala lui Horea.

– Altceva?…

[un credincios] – Prigoana uniată.

– Aha! Adica greco-catolicismul, intrarea greco-catolicismului in Ardeal. Uciderea si torturarea acelora care nu vroiau sa treaca la greco-catolicism. Daramarea, incendierea, distrugerea in orice fel a peste 300 de biserici si manastiri ortodoxe din Ardeal si luarea cu de-a sila a aproape tuturor celorlalte de catre greco-catolici, cu cateva exceptii, cateva locuri, in care romanii s-au luptat – putem spune nebuneste – cum a fost in Tara Barsei, sau in Hateg, sau in Fagaras. Si, desi multi dintre ei au fost siliti, ca sa scape cu viata, sa fuga in munti,  pana la urma, au silit ocupantii sa-i lase sa fie ortodocsi, altfel pierdeau pe toti oamenii pe care doreau sa-i exploateze, si nu mai aveau cu cine sa munceasca.

Deci asta pentru Transilvania, dar pentru Muntenia si Moldova?

[…]

Brancoveanu… la inceputul secolului, si dupa aceea?

Secolul al XVIII-lea reprezinta punctul in care istoria noastra incepe sa merga cel mai rau din toata istoria nemului romanesc. Ultimele trei secole sunt cele mai rele, cumplit de rele! Si tocmai pe ele le cunoastem foarte putin. Daca in Transilvania, in Crisana, in Maramures avem genocidul impotriva romanilor ortodocsi, in Muntenia si Moldova avem domniile fanariote care inseamna, de asemenea, genocid. Domnitorii fanarioti din Moldva, in primii patruzeci de ani de domnie fanariota, au ucis sau izgonit din tara jumatate din populatie. Sunt documente straine care ne arata acest lucru. Jumatate din populatie. Va dati seama ce insemna asta? (…) Iar in Muntenia  trei sferturi, 75% din populatie, ucisa sau izgonita. Asta a insemnat secolul al XVIII-lea pentru cele trei tari romanesti.

Dar tot secolul al XVIII-lea este secolul in care grecii, albanezii, si turcii macelaresc mai mult de jumatate din populatia romaneasca din Muntii Pindului, din Epir,  din Tesalia, si Macedonia. Este un secol foarte greu pentru neamul romanesc, despre care nu stim aproape nimic. Nu stim, ceea ce este foarte grav! Pentru ca, pe urma, vin unii cu neobrazare sa spuna: ce bine era daca romanii erau catolici. De ce? Ca sa fim criminali, ca sa fim niste asasini, ca sa facem genocid, cum au facut toate neamurile catolice? (…). Vedeti ce inseamna sa uiti istoria? Cine adopta catolicismul constient, isi ia in spate toate aceste crime. Ca sa nu mai vorbim de Inchizitie. Nu vreau sa insir aici, nici macar in linii mari… Crimele facute de Inchizitia adusa de greco-catolici  – [si] atentie, nu romano-catolici – greco-catolicii au adus Inchizitia in Transilvania, si ea  a functionat la Blaj; singura perioada din istoria Transilvaniei in care a existat Inchizitie, este in secolul al XVIII-lea, cand este adusa de greco-catolici la Blaj, ca sa-i poata macelari pe fratii ortodocsi romani, care nu voiau sa se faca greco-catolici. Asta a propos de dragostea de neam a conducatorilor greco-catolici, despre care se minte intruna. Dar oamenii nu stiu, nu stiu ce s-a intamplat. Este foarte grav!

In secolul al XIX-lea ce se intampla? Muntenia si Moldova sunt invadate de neamuri straine. Pe golul de populatie facut de crimele fanariote vin tot felul de straini fara niciun fel de acte in regula. Vin, se aseaza, se fac stapani pe acest pamant rusi, lipoveni, bulgari, evrei, tigani, turci, tot felul. Vin, vin,  se aseaza, si incep sa lucreze si ei la distrugerea, la izgonirea si oprimarea romanilor. Sunt documente incontestabile in aceasta privinta. E de ajuns, daca vreti, sa luati, de pilda, publicistica lui Mihai Eminescu, sa vedeti ca el da date statistice, din statisticile oficiale ale Tarilor Romane, in care arata ceea ce s-a intamplat. Dar noi nu stim nimic.

In schimb sunt ridicati in slavi Bratianu, marele prim-ministru politician din timpul lui Carol I, care a declarat in Parlament,  public, ca scopul vietii  lui a fost sa nimiceasca ‘superstitia romaneasca’, adica Ortodoxia. El numea Ortodoxia superstitie populara, pentru ca el era mason, era ateu, era impotriva Bisericii, si a incercat s-o distruga. Si era foarte satisfacut, in Parlament, catre sfarsitul vietii lui ca, in mare parte, si-a atins scopul. De ce spunea asta?  Pentru ca, impreuna cu ceilalti “frati masoni”, au pustiit manastirile, au ucis nu stiu cati calugari.  Dar despre prigoana asta nu se stie nimic. Avem sfinti martiri in manastirile noastre din vremea pasoptististilor si [a] urmasilor lor. Nu se stie nimic! Istoria e uitata! Calugari care au fost batuti, torturati, alungati din manastire pentru ca nu voiau sa accepte toate nelegiuirile. Masonii isi alegeau dintre ei tot felul de oameni corupti, cateodata de o scarbavnicie greu de inchipuit, si-i puneau, cum facusera fanariotii inainte, ii puneau pe post de stareti, de egumeni, ca sa jefuiasca averile manastirilor, pe urma plecau, nu ramaneau... A fost o lupta cumplita impotriva Bisericii, despre care noi nu stim nimic. In aceasta vreme s-a schimbat si istoria Bisericii, oficial, pentru ca avand puterea, acesti masoni au schimbat istoria Bisericii si au scos multe lucruri care nu le conveneau din cartile de slujbe, pas cu pas, si s-a ajuns de s-a uita si de Sfantul Fotie, pe care toti romanii il aveau la mare cinste, pentru ca stiau ca el a fost aparator al Bisericii impotriva papistasiei.

Mai mult decat atat, despre aceste lucruri, si despre istorie nu spun. Cred ca fiecare dintre noi intelege ca, in loc sa pierdem timpul la televizor sau la alte lucruri, ne-ar fi mult mai de folos sa incercam sa cunoastem istoria adevarata a neamului nostru si a Bisericii noastre, sau sa facem ceva de folos.

Voi reveni asupra acestor lucruri, insa, vreau  sa citesc un cuvant din ziarul Lumina. Pentru ca,  daca cei care au facut calendarul au uitat de Sfantul Fotie, din fericire, Ziarul Lumina si-a adus aminte, si in numarul de ieri, de sambata,  este un articol despre Sfantul Fotie. Va citesc numai niste subtitluri (…)

In sfarsit, aici, din cate ati vazut, nu e niciun titlu despre disputele cu papii eretici de la Roma care incepusera sa proclame tot felul de nebunii drept Adevar:  Filioque, suprematia papala, si alte prostii din acestea. Dar este dat un cuvant in care se zice despre Asterios, care ne dezvaluie pentru prima data latura sensibila a personalitatii Sfantului Fotie, in care reda dialogul patriarhului constantinopolitan cu inversunatul lui opozant, Papa Nicolae, un mare ereziarh. El este cel, care, practic a intemeiat catolicismul ca erezie Deci toate liniile eretice ale catolicismului au fost stabilite de Nicolae, el le-a facut. Si felul in care a vazut colaborarea cu puterea lumeasca, si felul in care a vazut dreptul papilor de a ucide pe cei care-i stau impotriva, s.a.m.d.

Citez din articolul din Ziarul Lumina:

Fotie propune ca dragostea sa fie fundamentul relatiei dintre ei, pentru ca numai prin ea se poate realiza impacarea autentica, si intelegerea la nivelul intim, duhovnicesc al fiintei”.

Si acum urmeaza citatul din Sfantul Fotie:

,,cat despre cei care au aceleasi ganduri despre Dumnezeu si cele dumnezeiesti, desi distanta ii separa si nu se vad niciodata, ea ii uneste, adica dragostea, si ii identifica nevazut, si face din ei prieteni adevarati. Si daca din intamplare unul din ei ar ridica acuzatii nechibzuite impotriva celuilalt, ea,  adica dragostea, inlatura raul, aseaza lucrurile pe calea cea buna si pecetluieste legatura unirii“.

Este un cuvant al Sfantului Fotie asupra caruia s-ar putea face un sir de cateheze, un cuvant foarte duhovnicesc. Insa ceea ce nu vede, din pacate, autorul acestui articol – sau poate nu a vrut sa sublinieze din pricini pastorale, dintr-o ‘dibacie diplomatica’, nu stiu, dar nu apare explicit – este faptul ca Fotie propune ca dragostea sa fie fundamentul relatiei nu dintre el si Nicolae,  ci dintre cei care sunt de aceeasi credinta. El spune “despre cei care au aceleasi ganduri despre Dumnezeu si cele dumnezeiesti”. Deci, dragostea uneste pe oameni daca sunt in adevar – nu daca sunt unul in adevar, unul in minciuna daca amandoi au aceleasi ganduri despre  Dumnezeu si cele dumnezeiesti. De ce spun acest lucru? Pentru ca Nicolae era eretic, nu avea aceleasi ganduri cu Biserica Lui Hristos, despre Dumnezeu si cele dumnezeiesti. Nu! Avea alte pareri si alte ganduri, si atunci, ii atrage atentia Sfantul Fotie, ca acuzele pe care le aduce vin din dragostea care-i lipseste, pentru ca nu este in adevar. Fiindca  intr-adevar, daca ai cazut din adevar, ai cazut si din dragoste, la fel cum daca ai cazut din dragoste, ai cazut din adevar.

Pentru aceste lucruri si pentru altele asemenea,  pentru lupta Sfantului Fotie in a apara dragostea adevarata  – adevarul fiind dragostea Lui Dumnezeu –  a fost chinuit mult. A  fost destituit din scaunul patriarhal de mai multe ori, a avut foarte multe necazuri,  greutati. De aceea, el este trecut in sinaxarele Bisericii ca ierarh martir, pentru ca a suferit foarte mult pentru Hristos, dupa cuvantul care spune: “Pastorul cel bun isi pune viata sa pentru oile sale”.

Intorcandu-ne un pic la istorie, as vrea sa zic acest lucru: daca cineva se apuca sa invete,  sa cunoasca cu adevarat  viata Sfantului Fotie, va castiga foarte mult folos. Acolo ni se arata multe lucruri. Intai, de pilda, la Sinodul din 879, delegatia papala si apoi insusi Papa confirma faptul ca Fotie a fost osandit nevinovat, si, mai mult decat atat,  este in acel Sinod, si in actele semnate de Papa, anatema peste cine il mai denigreaza vreodata pe Sfantul Fotie. Or, daca ne luam dupa aceasta hotarare papala si sinodala, inseamna ca toti catolicii sau cel putin teologii catolici de astazi sunt anatema, pentru ca ei neincetat il denigreaza pe Sfantul Fotie. Va aduc din cartile lor si de pe site-urile lor nenumarate citate: peste tot ei – fie cu eleganta, fie vulgar si brutal – il batjocoresc, il injosesc, il barfesc in fel si chip pe Sfantul Fotie cel Mare. Or, dupa hotararea propriului lor papa inseamna ca ei sunt anatema!  Deci iata o lectie despre nebunia ereziilor, despre felul in care se contrazic si se osandesc ele pe ele insele. Ori a gresit papa acela, si atunci papa nu e infailibil, deci catolicismul este erezie, ori a avut dreptate, si atunci catolicii care denigreaza pe Sfantul Fotie sunt anatema si sunt eretici. Cum o dam, tot acolo ajungem.

Cunoasterea vietii Sfantului Fotie ne poate ajuta sa intelegem foarte bine, cat pacat, cata greseala au cei care se grabesc sa osandeasca un episcop, si sa-i ii nege puterea si darul lui de a sluji, din pricina unor imprejurari independente de puterile lui. Sfantul Ierarh Fotie a fost pus pe scaun de catre un stapanitor, Vardas, care a facut un abuz foarte mare. Sfantul Ignatie, care fusese patriarh, a fost cu de-a sila luat, torturat, inchis undeva, pentru ca a osandit pacatele lui Vardas si ale familiei lui. Le-a osandit public, si nu le-a data voie sa se impartaseasca, si atunci ei l-au inchis pe Sfantul Ignatie, si au hotarat sa puna pe altcineva patriarh. Fotie, fiind un om foarte cult si vestit in tot Constaninopolul, nu numai pentru cultura lui, ci si pentru viata lui extraordinara – nu era calugar, dar traia ca un calugar, avea o viata plina de curatie, de rugaciune, de asceza – si atunci, au hotarat sa-l puna pe el patriarh. El nu a vrut si a incercat sa fuga. L-au prins ostasii, l-au arestat, l-au tinut in inchisoare pana au aranjat hirotonirea, l-au dus cu de-a sila la biserica, si l-au hirotonit in timp ce plangea in hohote. L-au hirotonit cu de-a sila patriarh. Odata hirotonit, avand datorie sfanta fata de harul pe care-l primise si fara voia lui,  a inceput sa-si faca treaba. Si s-au gasit multi din acestia supercorecti si hiperexacti care sa se ridice impotriva lui pe motiv ca a fost hirotonit necanonic, fiindca a fost indepartat necanonic Ignatie. Istoria a dovedit ca, cei care au facut acest lucru au gresit foarte mult, si de-a lungul timpului n-au facut altceva decat sa fie folositi de cataolici in atacurile lor impotriva Sfantului Fotie, atunci cand acesta apara dreapta credinta.

Trebuie o mare grija, o mare intelepciune in felul in care ne raportam la lucrurile din jurul nostru. Avem nevoie de dreapta socoteala. Dreapta socotela se castiga foarte greu, dar daca ne uitam la inaintasii nostri si vedem credinta lor, si felul in care si-au sfarsit viata, putem invata si putem castiga ceva.

Femeia cananeeanca despre care se vorbeste astazi, la prima vedere este calcata in picioare si se poate pune intrebarea: “de ce atatea necazuri?”. “Nu putea Hristos sa-i vindece  indata fata si gata? De ce trebuie sa o lase sa fuga, sa se chinuiasca, sa o trateze dispretuitor, sa ii spuna ca este o catea?”. Nu-i spune ad literam, dar practic asta este intelesul, spune “nu e bine sa iei painea fiilor si s-o arunci cainilor“. Or, dupa cum spune parintele Nicolae de la Rohia, asta implicit insemna ca ea este catea! Dar ea raspunde: “da, Doamne, asa este, dar si cainii se satura din firimiturile care cad de la masa stapanilor lor“. Zice Scriptura: “atunci raspunzandu-i ei Iisus”. Deci abia acum i-a raspuns ei cu adevarat. Pana atunci raspunsese altora care aveau tot felul de idei despre cananeeni. Si in felul asta chinuind-o, ca sa zic asa, pe aceasta femeie, pentru ca stia ca va putea sa-si duca aceasta cruce, El a aratat superioritatea ei fata de ceilalti care se credeau mari sfinti si credinciosi. Asa si ea si-a castigat mai mare rasplata. In acest fel si ea a devenit mai buna, dar si ceilalti s-au folosit.

De multe ori noi nu intelegem aceste judecati ale Lui Dumnezeu. De  ce a trebuit sa fie chinuiti calugarii din manastirile noastre in secolul al XIX-lea? De ce a trebuit romanii din secolul al XIX-lea sa sufere atata chinuri si atata genocid? De ce? O sa intelegem aceste lucruri atunci cand vom cerceta mai mult istoria, si vom incerca sa vedem care e lucrarea Lui Dumnezeu, care este lucrarea omului, si care este lucrarea diavolului in istorie. Cand vom scapa de obisnuinta de a gandi o istorie atee si de a vedea lumea ateu? Pentru ca acel chip al realitatii seci, pe care o vedem atunci cand renuntam la realitatea virtuala, acel chip al realitatii seci este de fapt chipul unei realitati atee. Arata ca la cei care vad lumea seaca in lipsa realitatii virtuale, in lipsa dorurilor acestora  audiovizuale, arata ca ei nu au o adevarata credinta, ei nu Il vad pe Dumnezeu in lume, nu Ii inteleg lucrarea, nici [nu-I] simt prezenta. Un lucru foarte rau, care ne face sa nu putem fi crestini.

Daca Sfantul Fotie cel Mare a putut sa rabde toate batjocurile, toate nedreptatile… Nu va inchipuiti… La un pseudo-sinod din acesta in care imparatul era mana in mana cu papa si au vrut sa-l batjocoreasca, sa-l chinuiasca.  El de cate ori era adus si spuneau tot felul de minciuni si batjocuri la adresa lui, si urlau la el, el statea si tacea. Il intrebau:

“De ce nu raspunzi?”.

Dumnezeu aude şi glasul celui ce tace,

la care cei din sinod, având întâi-stătători pe trimişii papei, nu încetează a-l sili, întrebându-l de nenumărate ori: De ce nu răspunzi?

Sfântul le spune: Nici Iisus nu a scăpat de condamnare.

Si a rabdat – asta nu o zi, nu doua, ci saptamani si saptamani intregi, in care a fost torturat zi de zi, ca la Inchizitie, ca la securitate, cum vreti sa-i spuneti. De ce a putut el sa rabde toate astea? De ce a putut el, depus inca o data, si inca o data din scaun, sa scrie atunci cand era in inchisoare, cand era persecutat, arestat, sa scrie, carti de teologie extraordinare? Pentru ca avea inima catre Dumnezeu, si pentru ca intelegea lucrarea lui Dumnezeu, si vedea lucrarea diavolului, si stia ca Dumnezeu va birui. Intelegea aceste lucrari pe care noi de multe ori nici nu le stim, de care nici nu ne-amintim ca exista.

Sa incercam sa invatam istoria cea adevarata, istoria duhovniceasca. Cititi Sfintele si Dumnezeiestile Scripturi, ca sa vedeti cum, din intamplari, la prima vedere, mici, neinsemnate, de toate zilele, se poate desprinde invatatura duhovniceasca, daca ai ochi de vazut si urechi de auzit.Si pe urma sa incercam sa facem acest lucru in viata noastra de fiecare zi.

Ca scrie in Noul Testament: “Tot ce faceti, ca pentru Dumnezeu sa faceti”. Aceasta e o porunca adevarata! In fiecare zi a vietii noastre diavolul ne ataca si incearca sa ne duca departe de Dumnezeu, sa ne mane cu vicii,  cu momeli,  cu ce poate, sa ne mane spre Iad, in fiecare zi a vietii noastre, si in fiecare clipa a vietii noastre. Dumnezeu asteapta de la noi o miscare catre El si ne ajuta.

Sfintii inchisorilor au fost fericiti in puscarie. Dar sunt oameni in zilele noastre care avand conditii uimitor de bune,  se socotesc cei mai nenorociti oameni din lume si-si plang de mila tot timpul. Si chiar sunt cei mai nenorociti oameni din lume, pentru ca nu-L au pe Dumnezeu! Nu-L au pe Dumnezeu in viata si-n sufletul lor!

Sa incercam sa urmam Sfantului Fotie cel Mare si celorlalti Sfinti pe care astazi ii praznuim, si sa luptam sa castigam pe Dumnezeu in viata noastra, in privirea noastra, in ochii nostri, sa putem sa Il vedem pe Dumnezeu in lume, sa-I intelegem lucrarea, sa  ne putem feri in felul acesta de capcanele si ispitele diavolilor.

Tineti credinta nu ca pe o carte in rafturi ci ca pe e un mod in care se cuvine sa traim, sa vedem, sa simtim lumea, viata noastra si tot  ceea ce exista. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Amin”.

Legaturi:


Categorii

Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Ecumenism, Femeia Cananeeanca, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Marturisirea Bisericii, Parintele Mihai Andrei Aldea, Sfantul Fotie cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “Omilia Parintelui Mihai Aldea despre SFANTUL FOTIE, importanta CUNOASTERII ISTORIEI si trairea in REALITATEA VIRTUALA

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. @ Marius:

    Exista posibilitatea de a le rescrie corect si noi le stergem pe cele anterioare 🙂

  2. Citind cartea De ce papa si supusii lui s-au DESPARTIT de biserica lui Iisus Hristos scrisa de Sfantul Nectarie de Eghina, am aflat de ce catolicismul este o erezie.

    Cei care cred primesc Duhul Sfant, Care constituie totdeauna asezamantul Bisericii, infatisand-o pe ea Una, Sfanta si Soborniceasca. Cine dar poate sparge aceasta unitate? Este zadarnica asadar pretentia unei legaturi exterioare si a unei alte credinte, mai ales a uneia respinse de Scripturi, pentru a asigura mantuirea celor ce cred in Domnul Iisus Hristos.
    Daca (Sfantul) Fotie nu exista, cu adevarat n-ar fi existat nici schisma, insa n-ar fi existat nici Ortodoxie, nici popoare ortodoxe, ci ar fi existat o robie spirituala si un mod de gandire religios si etnic gresit. Pe amandoua acestea Fotie le-a salvat prin lupta lui impotriva invaziei apusene.

    Sfantul Nectarie de Eghina

    N-ar mai fi existat ortodoxie daca nu era Sfantul Fotie, frati intru Hristos! Slava Tie Doamne pentru tot ce ne daruiesti, sa-l pomenim noi pe Sfantul Fotie.

  3. Pingback: IPS SERAFIM DE PIREU propune PATRIARHULUI ECUMENIC Bartolomeu inscrierea celui de-al OPTULEA Sinod Ecumenic ca tema a Sinodului PANORTODOX - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: PARINTELE IOAN SABAU – 4 ani de la trecerea la Domnul a unuia dintre cei mai mari preoti ardeleni (†16 februa­rie 2009): “AVETI DATORIA SA VEDETI VREMILE! Preotia nu e o meserie, ci o smulgere din iad a oii ratacite” (VIDEO) -
  5. Pingback: SFINTII MARTURISITORI ARDELENI: VISARION, SOFRONIE, OPREA, IOAN SI MOISE MACINIC. Parintele Mihai-Andrei Aldea despre greco-catolicism in Transilvania (VIDEO) -
  6. Admini,

    Pe calendarul bisericesc de anul acesta, 2014, atat Sfantul Fotie cat si Sfantul Marcu Eugenicul sunt trecuti. Sfantul Fotie cel Mare e trecut imediat dupa Sfantul Vucol al Smirnei, iar Sfantul Marcu e trecut drept “Sfantul Marcu, mitropolitul Efesului” pe 19 ianuarie.

  7. @ Sorin:

    E corect. Parca si anul trecut au fost trecuti, dar pana atunci nu. Predica Parintelui Aldea e din 2011. Cinste celor care au reintrodus pe cei doi mari sfinti ierarhi marturisitori in calendarele noastre!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate