Din sfaturile duhovnicesti ale STARETULUI NICON AL OPTINEI: “Temeti-va, copii, sa anticipati judecata lui Dumnezeu. Cat de cumplit este sa osandim!

24-10-2014 Sublinieri

Romanian Orthodox holds candles inside to the ossuary of Pasarea monastery

“… Aceasta pace dum­nezeiasca poate dainui in toate imprejurarile grele. Se intampla ca dintr-un anumit punct de vedere omul sa fie nefericit, sa vina peste el necazuri cumplite, dar in suflet sa aiba pacea lui Dumnezeu, sa fie fericit”.

Vedeti si:

***

2197

Invataturi duhovnicesti scrise de Cuviosul Nicon monahiei Ambrozia O.

(fragmente)

“Chiar daca oamenii se fatarnicesc inaintea noastra, noi trebuie sa ne purtam natural, fara sa ne gandim la fatarnicie.

Supararea, mania sunt pacatoase. Insa, daca ne departam de ceilalti oameni pentru a ne indrepta pe noi insine, pentru a ne impaca cu noi insine, acest lucru este ingaduit. Parintele Moise Optineanul, cand se mania sau se tulbura, pleca in camera cealalta.

Purtarea smerita nu numai tie insuti iti aduce folos, ci si asupra celor din jur are o influenta binefacatoare.

Numai nu osandi pe niciunui dintre oameni.

Cand a sosit vestea despre moartea Pasei, au aparut intrebarile – cum ar trebui sa fie pomenita, im­bracata si asa mai departe? Batiuska a spus:

Temeti-va, copii, sa anticipati judecata lui Dumnezeu. Cat de cumplit este sa osandim! Domnul nu a osandit-o pe desfranata… Cuviosul Iacov, dupa niste pacate de moarte, dupa cainta si o viata pocaita a devenit sfant. Nu exista pacat, care sa biruiasca milostivirea lui Dumnezeu daca omul se caieste sincer. Teme-te sa anticipezi judecata lui Dumnezeu, osandindu-i pe oameni. Potrivit cu cinul ei trebuie sa fie pomenita si imbracata“.

Exista si o alta parere despre acest lucru, care, desi nu este de acord cu parerea batiuskai, insa, tot dupa spusele lui, este ingaduita si vine tot din simtaminte de evlavie – calugarul sa fie amenintat ca va fi lipsit de inmormantare calugareasca. Sa fie pentru ceilalti un exemplu infricosator. In proloage exista o asemenea povestire. Pentru iubirea de argint un mo­nah a fost lipsit chiar si de o inmormantare crestina.

tumblr_m1ldzyl4Ed1qmvtcro1_500Semnul crucii este totuna cu rugaciunea rosti­ta. Daca dintr-un motiv anume nu te poti inchina, poti inlocui acest lucru cu rugaciunea. Si, chiar daca nu ai simtire launtrica, demonii si atunci se tem de semnul Crucii. Exista in proloage o povestire, cum intr-o pes­tera, in care locuiau diavoli, a intrat un evreu si s-a inchinat, pentru ca s-a speriat de ei. Ei au fugit si au spus: „Acolo este un vas pecetluit si gol, dar noi nu putem sta acolo“. Evreul, ca necrestin, era un vas gol, dar si semnul crucii facut de el a avut efect – au fugit diavolii…

Va doresc izbanda duhovniceasca, fiindca nu­mai aceasta ma bucura…

Unii se falesc cu apropierea lor (paruta sau inchipuita de ei insisi) fata de batiuska. Acest lucru este foarte rau – si pentru cei care se falesc si pentru ceilalti, caci le starneste invidia. Unii se straduiesc sa se laude cand batiuska le da ceva. Eu, cand batiuska Varsanufie ma mangaie cu ceva, ascund cu grija acest lucru fata de ceilalti. Insusi batiuska m-a prevenit, ca sa nu starnesc invidie. Caci din aceasta ingamfare se naste mult rau…

Pravila de rugaciune este sarcina duhovnicului sa o hotarasca. Exact asa este si in legatura cu Pastile. Cea mai mare parte a duhovnicilor si la noi in schit la Pasti au inlocuit totul cu cantarile pascale. Dar existau duhovnici, care nu inlocuiau nici la Pasti nici Apostolul, nici Evanghelia. Iar la Craciun se inlocu­iesc numai cincisutimea si metaniile.

[…]

Nu este bine sa te superi. Sfintii Parinti intr-adins procedau asa cu ucenicii, ca sa-i dezvete sa se supere.

Nu trebuie sa iei seama la tonul cu care este spusa o expresie. Ia seama numai la tine insuti… In vechime schima era purtata cu gluga in jos, mai pe ochi, ca schimnicul sa nu-i vada pe ceilalti. Si la masa statea asa, lasand gluga schimei in jos, ca sa nu vada cat mananca ceilalti.

Cu toata fiinta ta sa-I slujesti Domnului. Iata invatatura pentru ziua onomastica.

[…]

Nu ai rugaciune neimprastiata… Oare nu din pricina slavei desarte?… Nu ai… pentru ca nu ai mintea pregatita. Cum, dar, sa o pregatesti? Straduieste-te – asa spun Sfintii Parinti- Ioan Scararul si altii, si batiuska Varsanufie asa imi spunea me­reu – straduieste-te totdeauna sa introduci mintea in cuvintele rugaciunii! Si de fiecare data cand pleaca, adu-o iarasi inapoi!

Este foarte important, spunea batiuska, sa aveti ordine in toate, atat in impartirea timpului, cat si in cadrul chiliei. Dezordinea are influenta asupra sufletului. Chiar si in deznadejde puteti cadea din pri­cina dezordinei. Trebuie ca rugaciunea sa fie facuta la vremea ei, samovarul sa fie pus la vremea lui, sa va sculati si sa va culcati la vremea cuvenita si tot asa. Si in chilie trebuie sa fie ordine. Mai bine sa cheltuiti timpul ca sa puneti totul in ordine, iar apoi sa pastrati ordinea…

Privegherea de toata noaptea este cea mai buna invatatoare a rugaciunii lui Iisus. Slujba este lunga. In timpul ei poti aduce mintea si inima in starea de ruga­ciune plina de evlavie. Dupa ea mergi direct in chilie, caci nu mai ai nicio treaba de facut.

Sfintii Parinti spun: daca cel ce se ineaca iti cere o mana, da-i un deget, caci altfel te poate trage si pe tine in apa. Inseamna ca trebuie sa te ingrijesti mai intai de tine, de sufletul tau si apoi si de ceilalti.

[…]

In schitul optinean inainte era mare evlavie, calugarii atingeau acolo desavarsirea duhovniceasca. Printre altele, acolo era randuit (fara niciun motiv anu­me) ca ei sa se impartaseasca doar de cinci ori pe an. De doua ori in Postul Mare, o data in Postul Adormirii Maicii Domnului, o data in Postul Craciunului si o data in Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Si acest lucru fusese randuit asa dintr-o chibzuiala adanca, pentru folosul sufletesc, iar nu din nepasare, desigur. Tratamentul doctorilor pamantesti este pro­totipul tratamentului celui mai bun, ceresc, care este impartasirea cu Sfintele lui Hristos Taine. Caci trata­mentul medical, pamantesc, trebuie administrat in­tr-o anumita masura, la timpul potrivit. Iar daca este administrat fara masura si nu la timpul potrivit, este rau. Daca mantuirea ar depinde numai de cat de des ne impartasim, atunci preotii care slujesc si se impartasesc in fiecare zi ar trebui, se pare, sa se mantuiasca toti. Sfantul Ioan Gura de Aur a indraznit sa spuna ca putini dintre preoti se mantuiesc. Inseamna ca mantuirea nu consta numai in deasa impartasanie. Eu insa am inceput sa le dau voie fiilor mei duhovnicesti sa se impartaseasca mai des de cand s-au raspandit vestile despre inchiderea bisericilor.

Optina1In ultima noastra convorbire, cand ne-am plimbat impreuna prin padurea Optinei, batiuska Varsanufie, presimtindu-si parca grabnicul sau sfar­sit, a cantat irmoasele Intampinarii Domnului. Ii pla­ceau mult aceste irmoase… Si a spus atunci ca le canta pentru ultima data, ca in anul urmator nu le va mai canta. Era iarna… Iesind pe portile schitului, am luat-o la dreapta, spre satul Praski. Pe drum batiuska a admirat frumusetea naturii, frumusetea padurii Optinei. (Batiuska Nicon a gasit mai tarziu chiar o no­tita despre aceasta – poate ca batiuska Varsanufie a vrut sa-i lase o invatatura pe aceasta tema). Batiuska a admirat frumusetea pinilor seculari. Iar acolo, sub un copac, erau adunate lemne de foc. Si a facut o com­paratie: un pin frumos, viu – si sub el lemne taiate, facute bucati!… Asa este si cu omul. Cat timp locu­ieste in el Duhul lui Dumnezeu, ii vedem infatisarea placuta, frumusetea. Iar cand moare si sufletul ii pa­raseste trupul, toata frumusetea lui dispare si totul se transforma intr-o gramada de glod urat mirositor. Cat de fericit este acela care poate transpune aceasta frumusete in linii, in cladiri frumoase, asa cum face Arhitectul. Sau altul, iubind frumusetea, o transpune in imne sau o zugraveste in tablouri. Insa mai fericit, de o suta de ori mai fericit este acela care poate vedea frumusetea in sufletul omului, care poate vedea chipul lui Dumnezeu in om. Nimic nu se poate compara cu frumusetea chipului lui Dumnezeu, care se poate vedea in suflet. De aceea batiuska ne ruga: nu osanditi pe nimeni, nu osanditi pe niciun om! Dimpotriva, intampinati-l pe fiecare cu sentimentul ca aveti inaintea voastra chipul lui Dumnezeu, intampinati-l cu bunatate, cu nadejdea de a gasi in el numai ce este bun. Inchipuiti-va ca in fata voastra este o cladire frumoasa, un palat stralucitor. Veti admira liniile frumoase ale arhitecturii lui, coloanele lui zvelte, stralucirea oglinzilor si desenele frumoase ale pardoselilor lui. Nici prin cap nu va va trece sa cautati gropile lui de gunoi, latrinele si sa simtiti mirosul lor urat. De ce, asadar, cand intalnim un om, nu admiram frumuse­tea lui sufleteasca, chipul lui Dumnezeu, care se afla in sufletul lui, ci scormonim in neputintele lui, asa cum fac cei care osandesc? Nu osanditi pe niciun om – ne ruga batiuska – ci amintiti-va totdeauna ca in el exista chipul lui Dumnezeu! Si cand am intrat eu in schit, batiuska mi-a spus ca la intalni­rea cu orice om sa ma aplec, fara sa fac deosebire, ori ca e batran, ori ca e tanar, cinstind in fiecare chipul lui Dumnezeu… Au trecut nouasprezece ani de cand a murit parintele Moise, schiarhimandritul Optinei, si nu s-a alcatuit biografia lui desi nu era lipsa atunci de calugari invatati. Pricina este aceea ca trebuia (sa astepte) momentul ca sa se potoleasca patimile. Fiecare nevoitor, chiar fiecare sfant, are vrajmasi deoarece pe pamant nu se afla nimeni care sa fie fara de pacat. Intotdeauna se gasesc oameni, care nu privesc cu ingaduinta slabiciunile omenesti. De aceea si este nevoie de timp ca cei nemultumiti sa moara sau sa se caiasca pentru nemultumirea lor si atunci viata staretului Moise va fi scrisa.

Episcopul Trifon, cand m-am hotarat eu sa plec la Optina si i-am pus o intrebare, printre altele, si despre spiritism (de care eram atras uneori), mi-a spus: va sfatuiesc sa va amintiti cuvintele apostolului: prin credinta traim, nu prin vedenie“! Feluritele ve­denii sunt necesare numai pentru cei sovaielnici, care au putina credinta. In aceste povestiri, care circula din mana in mana in manuscrise, in legatura cu aceste vedenii, sunt atatea adaosuri si modificari, de aceea este mai bine sa ne ferim de toate povestirile si vedeniile scrise de mana. De ce a inceput Patriarhul Nicon indreptarea cartilor bisericesti? Pentru ca erau scrise de mana si in ele se strecurasera multe greseli grosolane, care schimbasera sensul.

Noi nu putem face nimic prin puterile noas­tre, din pricina neputintelor noastre. Absolut nimic, m-am convins de asta. Omul trebuie sa se smereasca. Nimic din tot ce este omenesc nu este vesnic. Ce priveliste uimitoare era in Egipt cand Pahomie cel Mare era indrumatorul atator monahi. Dar ei s-au impartit in mai multe manastiri. Iar in manastiri peste fiecare zece monahi a fost randuit un staret. Si iata, chiar in timpul infloririi monahismului, Domnul i-a aratat lui Pahomie cel Mare in vedenie care va fi sfarsitul tuturor acestora. b6fc2da361ea9124c805c7c31668a8b9Oricat de mare ar fi un lucru, dupa voia lui Dumnezeu totul se preface in nimic. Un singur lucru trebuie sa-l tinem bine minte si de un singur lucru sa ne ingrijim – de mantuirea sufletului, iar toate celelalte sunt vremelnice. Si numai intr-atat trebuie sa le pretuim intrucat ne sunt de folos in lucrarea mantuirii sufletului nostru. Ce folos vom avea „daca vom castiga lumea toata, iar sufletul ni-l vom pierde“?

Ce nesimtire am eu, a spus mai departe batiuska despre sine, nu mi-e mila de nimeni. Iata, in Optina, la ince­put s-a propus sa fie adapostiti 50 de refugiati. Noi ne-am ingrijorat. Unde sa-i adapostim, cum si unde vor sta oaspetii daca toate casele de oaspeti vor fi pli­ne? Totusi i-am adapostit. Si nici n-am bagat de seama – traim ca si inainte. Casele de oaspeti sunt ocupate cu refugiati, schitul incetul cu incetul ne este luat, gradi­nile la fel… Dar noi traim tot ca inainte… In cele din urma am venit la Kozelsk. Si aici traim bine… Dar mi se pare ca, daca si de aici va trebui sa plecam, vom cadea in deplina saracie… Cand batiuska Varsanufie m-a invaluit cu mantia sa, a spus: „Si veti ramane toti fara acoperis si adapost…” si iata, tocmai atunci, poa­te, vom simti mai bine Pronia lui Dumnezeu. Tocmai atunci, poate, vom primi acea inalta mangaiere a ajutorului lui Dumnezeu, pe care acum nici nu ne-o putem imagina. Cat de mult imi place ideea exprimata in „Pribeagul”, in testamentul lasat de cneaz fiului sau:

Te conjur sa-ti amintesti de Dumnezeu, sa-ti pazesti constiinta, sa fii prudent, bun, chibzuit, sa te porti cu supusii cat se poate de binevoitor. Sa nu-i dispretuiti pe cersetori si pe straini, amintindu-ti ca si raposatul tau tata in saracie si in pribegie si-a gasit linistea si pacea sufletului sau chinuit…“.

Va rog, asa­dar, aduceti-va aminte de mantuirea sufletului vostru si paziti-va de orice pacat!

Va rog, copilasi, fiti mai atenti cu rugaciunea! Mai bine sa nu cititi tot (daca nu aveti mult timp), dar sa cititi cu atentie. Infricosator este cuvantul ce se spu­ne in Sfanta Scriptura: „blestemat este tot cel ce face lucrul Domnului cu nepasare”.

Cincisutimea (rostirea rugaciunii mintii de cincisute de ori) trebuie sa o savarsiti fara graba. In schit, in vremurile bune, imi trebuia pentru ea nu mai putin de o ora si un sfert. Episcopul Ignatie spu­ne ca numai pentru o suta trebuie 30 de minute. Dar, desigur, nu exista un termen anume. Cum si cand ii este fiecaruia mai usor. In timpul navalirii ganduri­lor, uneori, unora le convine sa zica mai repede ca sa alunge gandurile… Cum poate fiecare…

Doctorii spun ca, daca omul mananca tot tim­pul numai hrana dulce, este rau. Daca nu consuma nimic acru, amar sau sarat, ci numai zahar, este foarte rau, omul poate chiar sa moara din aceasta pricina. Iar voi cereti intotdeauna numai mangaieri si asteptati de la mine numai mangaiere. O sora mi-a spus: Suntem slabi, nu putem trai fara mangaiere. Poate mai tarziu, dupa vreo 10 ani, cand ne vom desavar­si, atunci poate...”. Daca veti astepta 10 ani si dupa aceea veti fi incercati numai de necazuri, veti cadea intr-o asemenea mandrie incat va fi cu neputinta sa se mai faca ceva cu voi. Si la Domnul Dumnezeu exista o asemenea judecata, cum ca omul ales de Dumnezeu se cunoaste dupa faptul ca ii sunt trimise neincetat necazuri si dureri. In Psaltire, cand am citit, mi-am oprit atentia la cuvintele:

«De osteneli omenesti n-au parte si cu oamenii nu sunt biciuiti. Pentru aceea ii stapaneste pe ei mandria (Ps. 72, 5-6).

Noi, oamenii, trebuie sa traim in osteneli si necazuri, trebuie sa primim lovituri. Sfintii Parinti priveau necazurile astfel: se bucurau cand erau ispititi… Despre un adevarat ascultator se spune ca nu observa necazurile, chiar daca are necazuri tot timpul.

Spre folos, daca stii ceva, poti spune, insa nu ca invatator. Vasile cel Mare spune:

Citeste pentru a te invata pe tine insuti si a-i invata pe ceilalti atund cand este nevoie“.

Osandirea feneii adultere de catre farisei Trebuie totdeauna sa tinem bine minte aceasta este infricosatoarea lege a vietii duhovnicesti: daca osandesti pe cineva pentru ceva anume sau te tulbura ceva al altcuiva, exact acelasi lucru te va ajunge si pe tine. Vei face si tu lucrul pentru care l-ai osandit pe celalalt sau vei suferi de acelasi defect. Si eu de mul­te ori am observat in mine insumi implinirea acestei legi. Imi aduc aminte cum m-a cuprins tristetea odata, pentru ca dupa iesirea din biserica i-am amintit parintelui arhimandrit despre un lucru, care ii era tre­buincios tot lui. Doar ca puterile pe atunci ii slabisera mult. Si, epuizat fiind, s-a suparat si mi-a raspuns: „Acasa trebuie, nu acum sa vorbim“. Si m-a cuprins tristetea. Ma gandeam, tot pentru el… Iar el s-a purtat asa… Am hotarat sa nu-i mai spun… Insa apoi m-am gandit: monahul trebuie sa se smereasca. El a spus doar ca trebuie sa vorbim acasa, inseamna ca trebuie sa ma duc – si m-am dus. Acolo parintele arhimandrit mi-a vorbit cu totul altfel. S-a straduit chiar sa stearga acea impresie. Si, iata, acum eu insumi… sunt aproape asa, iar atunci m-am tulburat.

Va rog, puneti-va toata nadejdea voastra in Domnul, pomeniti binefacerile Lui aratate voua si impliniti poruncile! Nu va lipiti inima de desertaciunea lumii, tineti minte ca nu puteti sluji la doi domni, lui Dumnezeu si lui mamona! Mai ales in vremea ruga­ciunii – parasiti toate gandurile lumesti. Este cu pu­tinta, oare, spune Sfantul Dimitrie de Rostov, ca intr-o saptamana din 168 de ceasuri sa nu poti jert­fi un singur ceas lui Dumnezeu? Si, in acelasi timp, cand in biserica ingerii cu cutremur stau langa sfanta masa impreuna cu preotul, cand se savarseste Jertfa cea infricosatoare – noi ne gandim la diverse fleacuri. Dupa rugaciunea bisericeasca si dupa cea de acasa, pentru a pastra induiosarea, trebuie sa pastram ta­cerea. Caci numai un cuvant, chiar si unul simplu in aparenta, ca pe o pasare, care sta pe o crenguta, asa izgoneste din sufletul nostru acea induiosare pe care am dobandit-o in timpul rugaciunii. De aceea, cat era de bine cand se intampla, in schit, ca din biserica, mai ales dupa priveghere, sa ne raspandim in tacere pe la chiliile noastre. Cat de bun era sentimentul acesta! Te intorceai in chilie, iarasi in liniste – si induiosarea nu te parasea.

Cat de folositoare este privegherea pentru ru­gaciunea lui Iisus! Durata ei le acorda simtamintelor timp sa se mangaie. Iar cuvintele psalmilor si ale celorlalte cantari, desi nu sunt intotdeauna clare, to­tusi au o influenta binefacatoare asupra sufletului. Odata un frate i-a spus staretului:

Ce folos am eu din citirea Psaltirii, caci nu inteleg nimic?

– „Tu nu in­telegi, dar diavolii inteleg si se cutremura“.

In mod concret putem explica acest lucru astfel. Uneori parintii isi trimit copilul la cineva si il insarcineaza sa-i transmita aceluia un anumit lucru. Copilul nu intele­ge si nu cunoaste lucrul respectiv, nici pe omul caruia trebuie sa-l transmita, el reda numai cuvintele mamei si ele isi produc efectul, lucrul este savarsit. Asa este si in timpul citirii Psaltirii. Citesti: Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui – si demonii dispar.

A tine post inainte de impartasanie inseamna a avea evlavie. A te purta cuviincios, a nu face fap­te necuviincioase, a umbla ca si cum ai fi in prezenta lui Dumnezeu. Si monahii, care, dupa cum se stie, tot timpul se poarta cuviincios, inainte de impartasanie trebuie sa se pregateasca. Asa si spun: „noi ne prega­tim” – in locul cuvintelor „tinem post pentru impartasanie“, cum spun mirenii. Si chiar in cuvintele acestea se afla sensul tainei.

Cand ceri iertare, trebuie sa faci acest lucru din toata inima, cu deplina sinceritate. La fel si cand ierti si spui: „Dumnezeu sa te ierte” – in sufletul tau in acel moment trebuie sa existe sentimentul iertarii sincere, ca apoi nici sa nu-ti mai aduci aminte de lucrul respectiv, ca pacea si dragostea sa domneasca intre tine si cel care te-a suparat.

Cat de multe se spun cand se citeste Apostolul la inmormantare (Epistola intai catre Tesaloniceni, cap. 5, vs. 14):

Va rugam insa, fratilor, dojeniti pe cei fara de randuiala

– adica nu procedati cu cruzime, explicati-le ca ei sa se indrepteze

mangaiati-i pe cei slabi la suflet, sprijiniti-i pe cei neputinciosi

– ocrotiti-i pe cei suferinzi si intariti-i –

fiti indelung-rabdatori fata de toti

– rabdati lipsurile unul altuia.

Luati seama sa nu rasplateasca cineva cuiva raul cu rau, ci totdeau­na sa urmati cele bune unul fata de altul si fata de toti. Dati multumire pentru toate: caci aceasta este voia lui Dumnezeu intru Iisus Hristos pentru voi. Duhul sa nu-l stingeti.

Daca va vine induiosarea, starea duhov­niceasca, straduiti-va sa o pastrati.

Toate sa le incer­cati; tineti ce este bine

– sa le incercati de prima data si tot atunci sa le tineti.

Feriti-va de tot ce este rau! Insusi Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe voi desavarsit.

saracul Lazar, caine, ingerul si sanul lui Avraam - Mihai ComanInsusi Domnul va va darui pacea. Aceasta pace dum­nezeiasca poate dainui in toate imprejurarile grele. Se intampla ca dintr-un anumit punct de vedere omul sa fie nefericit, sa vina peste el necazuri cumplite, dar in suflet sa aiba pacea lui Dumnezeu, sa fie fericit. Si imi aduc aminte povestirea despre moartea unui pribeag, a unui cersetor. Tot era plin de bube, zacea, slabanogit, langa drum. Nu avea cine sa-l ingrijeasca. Insa el, avand pace in suflet, era fericit; si era atat de fericit incat, atunci cand Arhanghelul Mihail a fost trimis dupa sufletul lui, sufletul nu vroia sa iasa, sa se desparta de aceasta viata, in aparenta, nenorocita, asa ca Arhanghelul l-a chemat pe proorocul David cu psaltirea si cu alauta ca prin cantecul lui minunat sa determine sufletul sa iasa! In aceasta epistola, foarte pe scurt, se afla o invatatura pentru viata fiecaruia.

Pentru a intelege, pentru a vedea frumusetea si bucuria vietii duhovnicesti, trebuie sa cercetezi. Oamenii de acum, fara sa cerceteze, neaga direct si nu-L recunosc pe Dumnezeu si nimic duhovnicesc. Iar in Apostol se spune: „cercetati!”. Si se canta: gus­tati si vedeti ca bun este Domnul. Iar ei neaga, fara sa studieze vreun pic, fara sa cerceteze, adica fara sa cunoasca din experienta. Asemenea oameni nu pot sti, de exemplu, ce fericire este in smerenie. „Fericiti cei saraci cu duhul“. Ce fericire este in blandete, in milosardie. In sfarsit, „fericiti cei prigoniti pentru drepta­te“. Cum poate crede cel ce nu a cercetat acest lucru si nu a vazut ca si in temnita, si in prigoana poate fi fericit? Cu Hristos pretutindeni este bine, iar fara Hristos nicaieri nu exista fericire adevarata, bucurie sincera.

Daca ramaneti intru Mine si cuvintele Mele raman in voi, cereti ceea ce voiti si se va da voua“.

Va repet, ascultati cu atentie cuvantul lui Dumnezeu in biserica si cititi-l acasa! Straduiti-va sa retineti cuvantul lui Dumnezeu. Este foarte important sa retineti cuvantul lui Dumnezeu. Caci cea mai mare parte a pacatelor noastre provine din faptul ca in acele momente nu ne amintim poruncile lui Dumnezeu. Rareori se intampla ca omul sa-si aminteasca faptul ca un lucru este oprit de Dumnezeu si, cu toate acestea, il face, dar cel mai adesea uita. Luati aminte la cat de important este sa va amintiti cuvantul lui Dumnezeu. Domnul ne fagaduieste ca atunci si rugaciunea noastra va fi auzita, desigur, daca cerem cele cuvenite, folositoare pentru mantuirea noastra.

Vazand saracirea credintei in familia noastra, as vrea sa rostesc un cuvant de invatatura. Daca ati ascultat cu atentie randuiala prohodirii, trebuia sa ob­servati ca toate cuvintele acelor cantari si rugaciuni se potrivesc pe deplin cu starea sufletului si cu starea duhovniceasca a celei raposate. 968cc49324e05bea55bd3c1d9aefcdd9De exemplu, „in inima mea sunt ascunse cuvintele legii tale...“. Ea era, intr-adevar, profund credincioasa si poruncile Domnului le pazea tot timpul in inima ei. De aceea moartea ma­mei mele nu imi pricinuieste durere, ci, dimpotriva, bucurie. Pe deplin i se potrivesc cuvintele: Calatoria am savarsit, credinta am pazit…. Asa ca pot spune ca eu nu mi-am pierdut mama prin fericitul ei sfarsit, ci am castigat-o. Caci nu despre orice sfarsit se poate spune ca este cu adevarat fericit. Ea a atins acel tel, spre care nazuim toti. Exista o traditie bisericeasca cum ca, daca langa sicriul unui raposat simti pace si bucurie, poti nadajdui ca acel om a placut lui Dumnezeu, ca viata lui a fost dreapta. Langa sicriul mamei, si cand am citit Psaltirea, si in timpul prohodirii, nu am sim­tit nici frica, nici tristete, ci, dimpotriva, pace si bucu­rie. Vad cu durere ca a saracit credinta si in familia noastra. Va rog, fratilor si surorilor, paziti-va credinta ca si langa sicriele voastre sa pot spune: „Calatoria am savarsit, credinta am pazit...”

Cu prilejul rostirii acestei invataturi, cineva dintre cele ce ascultau a spus: „Acest cuvant despre pazirea credintei sa fie ca un testament pentru noi…“.

Imprastierea vine pentru doua motive. In pri­mul rand, omul traieste cu totul in Dumnezeu si nu poate sa-si distraga mintea sa de la Dumnezeu. In al doilea rand, nu are concentrare launtrica si nici nu as­culta ceea ce spun ceilalti. Intr-o chilie locuia un pustnic si se ocupa cu rugaciunea. A venit la el un frate, a batut la usa si i-a cerut un lucru. Parintele i-a ras­puns: „Ţi-l dau acum” si a mers in chilie dupa lucrul respectiv, insa, ajungand la jumatatea chiliei, a uitat, deoarece mintea lui era adancita in rugaciune. A mers iarasi – si iarasi a uitat. Fratele i-a amintit de cateva ori si i-a repetat. Si i-a repetat asa de multe ori. Acesta este un exemplu de imprastiere, care vine din pricina adancirii in rugaciune. Toata atentia lui era indreptata catre Dumnezeu si nu era atent la cele din exterior.

Iar, daca omul traieste numai in exterior si nu este obisnuit cu concentrarea launtrica, nici nu ascul­ta ceea ce i se spune si nu face ceea ce este rugat. Imi amintesc de cuvintele unui mirean, care mi-au pa­truns in suflet si care mi-au fost spuse dupa tunderea in monahism. Cand eram in biserica, a venit un om care dorea sa intre in Optina, dar inca nu fusese primit. El a spus asa: Daca nu voi ramane in manas­tire si voi merge in lume, inseamna ca iarasi ma voi imprastia“. Ce inseamna sa te imprastii, stie numai cel care a fost imprastiat si a depus un oarecare efort pentru a se aduna. Si, intr-adevar, omul in inima si mintea sa este o casa, sau un depozit, in care totul este adunat si pastrat. Daca imprastii semintele pe camp dupa aceea va fi cu neputinta sa le aduni pe toate, deoarece unele vor fi mancate de soareci, viermi, pa­sari si asa mai departe. Trebuie iarasi sa semeni grau, iar apoi sa aduni spicele. Acesta este modelul vietii imprastiate. Omul a luat si a imprastiat toata comoa­ra sa. Nu a luat aminte sa vada daca ea sta bine la el. Apoi si-a dat seama de propria sa greseala, dar a fost prea tarziu…

Totul creste la om. Cresc trupul, sufletul, cres­te parul, cresc si patimile, si virtutile. Doctorii spun ca chiar si dintii cresc, insa noi nu observam acest lu­cru, pentru ca datorita mestecarii hranei ei se rodea­za. Trebuie sa ne straduim sa lasam sa creasca ceea ce ne este necesar, de exemplu, virtutile. Si sa se rodeze ceea ce nu ne trebuie.

In Evanghelie se spune: „Fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii. Aceasta inseamna ca, atunci cand esti ocarat, sa nu te superi. Iar la minte sa fii om matur”.

(Din: Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumenița 2009)

ikona nikon

Legaturi:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Razboiul nevazut, Sfintii de la Optina, Staretul Nicon de la Optina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Din sfaturile duhovnicesti ale STARETULUI NICON AL OPTINEI: “Temeti-va, copii, sa anticipati judecata lui Dumnezeu. Cat de cumplit este sa osandim!

  1. Foarte folositor…Domnul ne miluieste mereu prin cuvantul sfintilor Sai, macar de se va prinde cate ceva si de sufletul meu ce petrece fara luare-aminte si inselat de multe in acest veac viclean si pierzator…

  2. “…zi de zi,nedreptatim sau suntem nedreptatiti.
    In inima crestinismului rasuna porunca:”Iubiti pe vrasmasii vostrii(Matei.5,44)
    Astfel omul se situeaza mereu intre doi poli:pe de o parte instinctul dreptatii,sadit in sufletul sau,il face sa revendice instaurarea dreptatii ori de cate ori aceasta este incalcata,iar,pe de alta parte,porunca de a-si iubii vrasmasii,care-i cere sa-si depaseasca firea,sa-si rastigneasca eul,sa nu-si faca dreptate.
    Pare o contradictie.Prin pildele cu talc si cuvintele Sfintilor Parinti,putem dezlega acest paradox si sa discernem cand si in ce fel sa cautam dreptatea pentru noi insine si pentru ceilalti.
    Pana in ultimii aprox.40 de ani,crestinii nostri,cand aveau naintelegeri,mergeau la preot.Si ceea ce le spunea parintele primeau fara discutie.
    In anumite tinuturi,cuvantul preotului avea o greutate mai mare decat cuvantul presedintelui tribunalului,lucru care astazi este de neconceput.Atunci insa,preotul,de dragul turmei sale,alerga sa biruiasca minciuna,sa straluceasca adevarul si sa se incheie toata lucrarea sminturii sufletelor.”
    “Indrazneste oare cineva dintre voi avand vreo para impotriva altuia,sa se judece inaintea celor nedrepti,si nu inainte acelor sfinti?
    Au nu stiti ca Sfintii vor judeca lumea?
    Si dac lumea este judecata de voi,oare sunteti voi nevrednici sa judecati lucruri atat de mici?
    Nu stiti oare ca noi vom judeca pe ingeri?Cu atat mai mult pe cele lumesti?
    Deci daca aveti judecati lumesti,puneti pe cei nebagati in seama de Biserica sa va judece?
    O spun spre rusinea voastra.
    Nu este intre voi nici un om intelept,care sa poata judeca intre frate si frate?(Corinteni 6,1-6;Corinteni 5,12-13)”
    “Lucru desavarsit pentru noi crestinii,este sa lasam pe toate in seama lui Dumnezeu,chiar si dreptatea noastra,cand suntem nedreptatiti,asa cum au facut si Sfintii Parinti.”
    “Nu va razbunati singuri,iubitilor,ci lasati loc maniei lui Dumnezeu,caci scris este:””A mea este razbunare;Eu voi rasplati”.(Romani 12-19)
    “Cum sa biruim nedreptatea”-Arhim.Vasilos Bacoianis

  3. soram,
    un cuvant de incurajare pentru tine, de la Sfantul Ioan Gura de Aur:
    “SUNT MULTI OAMENI CARE FAC NEDREPTATI, DAR NU-I NICI UNUL CARE SA SUFERE VREO NEDREPTATE.” (Omilii la Matei)
    De dragul tau am cautat acest cuvant al Sfantului Ioan, te rog sa nu-l uiti. Curaj!

  4. Pingback: CUVINTE MANGAIETOARE PENTRU UCENICI din scrisorile SFANTULUI NICON de la OPTINA (II): “De cate ori am suferit pentru tine si m-am rugat?! O, copilasul meu, copilasule! Sa te intelepteasca Domnul sa intelegi adevarul!“ -
  5. Pingback: NOI CUVINTE PLINE DE HAR, care ne izgonesc “gandurile cele intunecate si povara de pe suflet”, desprinse din SCRISORILE SFANTULUI NICON AL OPTINEI: “Sa plece de la tine reaua deznadejde si sa vina la tine pacea lui Hristos!” -
  6. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  7. Pingback: Barna din ochiul fratelui, haina judecatorului sau a doctorului sufletesc si MANDRIA NEBUNA DE A CREDE CA “EU STIU” SI “EU II INDREPT PE CEILALTI” (predica audio) | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: SA NU FIM PRICINA DE SMINTEALA… – Cuvant al Parintelui Episcop IGNATIE MURESANUL la Manastirea Paltin (AUDIO): “Daca eu il batjocoresc pe un semen, daca eu il judec, atuncea Il judec pe Hristos, Il batjocoresc pe Hristos”. “D
  9. Pingback: CE INSEAMNA SI CUM SE POATE SA PAZESTI PORUNCILE LUI DUMNEZEU? “Nu vi se pare ca visati prea mult si despre lucruri mari, scapand din vedere cele marunte, reale, accesibile?” – FRANGEREA INIMII ACOPERA LIPSURILE DIN FAPTE | Cuvântul Ort
  10. Pingback: “Chiar dacă se dezlănţuie marea, chiar dacă se ridică necazurile din toate părţile, nu le da nici o atenţie, PRIVEŞTE SPRE HRISTOS!” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: PRAZNICUL ACOPERAMANTULUI MAICII DOMNULUI. “Pokrov” – Film documentar rusesc al Mitropolitului Ilarion (VIDEO). CANON DE RUGACIUNE. “Intareste-ne, Stapana, contra vrajmasilor celor potrivnici, ca pe David asupra lui Goliat!”
  12. Pingback: PILDA VAMESULUI SI FARISEULUI talcuita de IPS Naum, Mitropolitul Strumitei: CUM ATRAGEM HARUL DUMNEZEIESC si CUM IL FACEM SA NE PARASEASCA? | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri!. “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI
  14. Pingback: Doamne și Stăpânul vieții mele… | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate