Din “Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose”: TOATA NADEJDEA LA HRISTOS!

14-09-2008 Sublinieri

0001_pantocrator.jpg

Adeseori, atunci cand in Biserica biruieste dezbinarea, aceasta se datoreaza lipsei de credinta in Biserica si in puterea lui Hristos de a tamadui madularele ei. Intelegerea Bisericii ca organism dumnezeiesc si omenesc ne ajuta sa fim mai rabdatori atunci cand observam greseli omenesti in Biserica si mai putini doritori de a vedea cadezbinarea dainuie. Vom primi cu mai multa intelegere Pronia lui Dumnezeu care, dupa cum El Insusi ne-a spus, ingaduie ca neghina sa creasca alaturi de grau pana la Judecata de Apoi. La vremea incercarii vom fi in stare sa ramanem tari si credinciosi traditiilor si invataturilor Bisericii, fara sa contribuim in vreun fel la vreo schisma sau rea-voire intre membrii Bisericii”.


<<Ortodoxia, scria Arhiepiscopul Averkie, <<nu este un fel de organizatie pur pamanteasca, avand in frunte patriarhi, episcopi si preoti care tin slujirea in Biserica numita oficial ‘Ortodoxa’. Ortodoxia este Trupul tainic al lui Hristos, al carui Cap este Hristos Insusi. […]

Este adevarat ca Biserica nu poate fi scoasa cu totul din lume, caci in ea intra oameni care inca traiesc pe pamant si, prin urmare, elementul ‘pamantesc’ din compozitia si organizarea ei exterioara este inevitabil. Totusi, cu cat este mai redus elementul acesta ‘pamantesc’, cu atat va fi mai bine pentru telurile ei vesnice. In orice caz, elementul acesta ‘pamantesc’ nu trebuie sa intunece sau sa suprime elementul pur duhovnicesc – problema mantuirii sufletului intru viata vesnica – pentru care Biserica fost intemeiata si exista>>. (Arhiep. Averchie, Stand Fast in the Truth).

Cuvintele acestea se inscriu perfect in gandirea Parintelui Serafim. Desi Parintele Serafim era un membru devotat al Bisericii Ortodoxe, stia ca nu-si poate pune nadejdea ultima in nici o institutie bisericeasca. Iata de ce, in scrisoarea catre un preot ortodox citata anterior, scria urmatoarele:

Pastorii ortodocsi de astazi, mai mult ca niciodata, trebuie sa se fereasca a-si pune nadejdea in ‘organizatie’ ci mai degraba sa priveasca mereu in Sus, la Pastorul Cel mare, Hristos“.

Intr-o alta scrisoare, dupa ce descria mica obste ortodoxa din Etna, Parintele Serafim afirma:

“Noi insine avem impresia – fara a ne baza deocamdata pe ceva mai precis – ca cea mai buna nadejde pentru pastrarea adevaratei Ortodoxii in anii care vin sta in asemenea mici obsti de credinciosi care sa fie pe cat e cu putinta ‘de un cuget si un suflet’. Istoria secolului al XX-lea ne-a demonstrat deja ca nu putem astepta prea mult de la ‘organizatia bisericeasca’; in ea, chiar separat de erezii, duhul lumii a devenit foarte puternic. Arhiepiscopul Averkie, dimpreuna cu Episcopul nostru Nectarie, ne-au avertizat sa ne pregatim pentru vremurile catacombelor,cand harul lui Dumnezeu s-ar putea sa fie luat de la ‘organizatia bisericeasca’ si sa ramana numai grupuri izolate de credinciosi. Rusia Sovietica ne ofera de pe acum un exemplu a ceea ce ar putea sa ne astepte si pe noi – insa mult mai rau, caci vremurile nu merg spre bine”.

Cu toate acestea, faptul ca Parintele Serafim nu-si punea nadejdea ultima in organizatiile bisericesti nu inseamna ca ar fi incetat vreodata sa creada in invincibilitatea Bisericii Ortodoxe – Trupul tainic al lui Hristos – pe care portile iadului nu il vor birui (cf.Mt. 16,18). […]

Concepand Biserica drept organism dumnezeiesc si omenesc al carui Cap este Hristos, Parintele Serafim a putut sa vada dincolo de erorile si pacatele membrilor umani ai Bisericii. Urmand porunca Scripturii de a nu ne pune nadejdea in boieri, in fiii oamenilor (Ps.145,2), el si-a pus mai mult nadejdea in Hristos, Care-i primeste pe toti pacatosii, barbati si femei, in Trupul Sau si Se ofera sa-i mantuiasca de pacat. Intr-un fragment din Teologia dogmatica ortodoxa, pe care Parintele Serafim a tradus-o in limba engleza, Parintele Mihail Pomazanski scria:

“Sfintenia Bisericii nu este umbrita de patrunderea lumii in Biserica sau de pacatosenia oamenilor. Tot ce este pacatos si lumesc, chiar daca patrunde in sfera Bisericii, ramane strain ei, urmand a se cerne si a se nimici, precum semintele de buruieni la vremea semanatului. Parerea ca Biserica este alcatuita numai din oameni drepti si sfinti fara de pacat nu este in acord cu invatatura lui Hristos si a Apostolilor Sai. Mantuitorul compara Biserica Sa cu o tarina, in care graul creste la un loc cu neghina; sau o compara cu un navod, care scoate din apa atat pesti buni, cat si rai. In Biserica se afla atat slujitori buni, cat si rai (Mt. 18, 23-35), atat fecioare intelepte, cat si nebune (Mt. 25, 1-13)”. […]

Cu prilejul unei prelegeri din 1979 la pelerinajul Sf. Gherman, Parintele Serafim a vorbit despre felul in care conduce Dumnezeu Biserica:

“Pe masura ce ‘prinzi aripi’ in Ortodoxie, citind mai mult, patimind mai multe, avand mai multe legaturi cu ortodocsii si primind mai mult har de la Dumnezeu, cu atat ajungi sa poti ‘sa-ti gasesti drumul’ prin taramul Ortodoxiei. Incepi sa vezi ca sunt nenumarate lucruri intelepte pe care, la inceput, poate ca nu le socoteai prea intelepte. Chiar daca oamenii implicati in aceste lucruri nu sunt ei insisi intelepti, totusi Dumnezeu calauzeste Biserica. Noi stim ca El va fi cu Biserica pana la sfarsit, drept pentru care nu avem niciun motiv sa ne pierdem cumpatul, sa cadem in apostazie si erezie“.

In 1981, intr-un articol despre Parintele Mihail Pomazanski, Parintele Serafim afirma ceea ce invatase atat de la Parintele Mihail, cat si de la Arhiepiscopul Ioan despre cum se apara Biserica de extreme, atat de cele de dreapta, cat si de cele de stanga:

“Din fericire, adevarata Traditie ortodoxa are o cale – cu ajutorul lui Dumnezeu, care poarta de grija de Biserica Sa – de a se pazi de extremele care adeseori cauta sa o abata de la cursul ei. Aceasta autoaparare si autocontinuare a Traditiei ortodoxe nu este un proces care sa aiba trebuinta de sprijinul unor ‘teologi straluciti’; ea este rezultatul neintreruptei ‘constiinte sobornicesti’ a Bisericii, care a calauzit Biserica inca de la inceputurile existentei sale. Tocmai aceasta constiinta soborniceasca a pastrat intregimea Ortodoxiei rusesti in anii ’20, cand reformele extreme ale ‘Bisericii vii’ pareau sa fi luat in stapanire Biserica si pe multi dintre principalii ei ierarhi si teologi; aceeasi constiinta soborniceasca este activa si astazi si va continua sa pastreze Biserica lui Hristos in ciuda tuturor incercarilor de astazi, la fel cum a facut-o vreme de aproape 2000 de ani”.

Pentru ca credea in puterea lui Hristos de a vindeca Biserica Sa, Parintele Serafim nutrea nadejdea ca in viitor se vor tamadui si ranile Bisericii Ortodoxe din Rusia. Aflase aceasta nadejde admirabil exprimata in scrierile unui Nou Mucenic pe care-l indragea nespus, Episcopul Damaschin Tedrik al Starodubului, pe care le-a tradus pentru cartea “Sfintii din catacombele Rusiei“.

Fiind prins in primii ani ai experimentului sovietic anticrestin, Episcopul Damaschin a fost un semn pentru crestinii ortodocsi ce vor fi prinsi intr-o zi sub domnia lui Antihrist. El s-a impotrivit capitularii Mitropolitul Serghie fata de regimul sovietic si din acest motiv a fost arestat si exilat. Socotind devierea serghianista ca pe o simpla rana in Trupul lui Hristos, care intr-o buna zi se va tamadui, episcopul exilat trimitea epistole minunate spre a-si mangaia si intari turma prigonita. Intr-una din ele scria:

“Aceia dintre copiii lui Dumnezeu care nu au cazut sub apasarea satanicului uragan si nici nu au fost striviti de resturile uriasului naufragiu, vad cat se poate de limpede cum stau lucrurile si, cu deplina liniste si incredere, se vor apuca sa zideasca adevarata Biserica a lui Hristos pe temelia a ceea ce a mai ramas, fara prea multa tulburare si fara sa se planga fara rost; caci lucrarea aceasta de zidire va fi singurul sens al vietii lor. […]

Nu-i nimic ca intunericul a acoperit pentru o vreme (de la al saselea pana la al noualea ceas), nu-i nimic ca luminile unor Biserici s-au ascuns sub obroc, spre a nu fi stinse de vijelia satanica. […] Dupa putina vreme de odihna de la Domnul (poate chiar timpul cand intunericul isi inchipuie ca si-a implinit lucrarea), luminile se vor descoperi, se vor aduna la un loc, vor aprinde multe altele care se vor fi stins si se vor varsa laolalta intr-o uriasa flacara a credintei care, cu cat se vor trusi mai mult sa o stinga, cu atat va arde mai stralucitor. […]

Ar trebui oare sa ne dam inapoi din fata atacului ateismului militant? Sa nu fie! Oricat de putini am fi, toata puterea fagaduintelor lui Hristos cu privire la nebiruirea Bisericii ramane cu noi. Cu noi este Hristos, Biruitorul mortii si al iadului. Istoria crestinismului ne arata ca in toate vremurile cand ispitele si ereziile au tulburat Biserica, purtatorii Adevarului Bisericii si marturisitorii lui au fost putini, dar acesti putini, stand cu osardie in Adevar, cu focul credintei lor i-au aprins incetul cu incetul pe toti ceilalti. […] Acelasi lucru se va intampla si acum daca noi, cei putini, ne vom implini datoria in fata lui Hristos si a Bisericii Sale pana in sfarsit.

Marturisirea fara teama a credintei si a nadejdii noastre si tinerea cu tarie a legiuirilor Bisericii sunt cea mai convingatoare respingere a deviatiei serghianiste si o piedica de netrecut pentru puterile vrajmase indreptate impotriva Bisericii. Nu te teme, turma mica, ca au binevoit Tatal vostru sa dea voua imparatia (Lc. 12,32)”.

Timpul a dovedit ca pozitia Episcopului Damaschin a fost cea corecta si ca nadejdea lui nu afost desarta – caci Biserica Ortodoxa, ca Trup al lui Hristos, este cu adevarat un organism viu din care Hristos scoate afara tot ce este necurat. […]

[…] In 1988, la aniversarea a o mie de ani de la botezarea rusilor, rugaciunile fierbinti ale credinciosilor, atat din Rusia, cat si de peste hotare, au fost implinite de Dumnezeu, iar situatia din Rusia a inceput sa se schimbe. In 1991, la doar cateva luni de la aflarea moastelor Sfantului Serafim din Sarov si mutarea lor in procesiune la Manastirea Diveievo, regimul ateu totalitar a cazut, schimbandu-se astfel situatia care a produs boala duhovniceasca a serghianismului. In deceniul ce a urmat, prin cereasca mijlocire a Sfantului Serafim din Sarov si a cetelor sfintilor rusi, Rusia a cunoscut ceea ce s-a numit cea mai mare renastere religioasa din istorie.

In Sfintii din catacombele Rusiei Parintele Serafim a prezis ca, dupa caderea regimului lipsit de Dumnezeu din Rusia, „organizarea bisericeasca serghianista si intreaga filosofie a existentei legata de ea se vor face praf si pulbere“. Si chiar aceasta se intampla in prezent in istoria Rusiei. Pentru cei ce vad Biserica drept un organism teandric de nebiruit, precum o vedeau Episcopul Damaschin si Parintele Serafim, este limpede ca serghianismul ca organizatie si ca „intreaga filosofie a existentei” este inlocuit cu altceva, pe masura ce organismul bisericesc este tamaduit si indreptat de catre Hristos, cu impreuna-lucrarea madularelor sale.

Dovada cea mai clara in acest sens este faptul ca, in anul 2000, Soborul Episcopilor din Patriarhia Moscovei, raspunzand dorintei fierbinti a poporului ce alcatuieste trupul lui Hristos, a canonizat 1200 de Noi Mucenici si Marturisitori, cuprinzand si numerosi episcopi-mucenici care au protestat impotriva cedarii Mitropolitului Serghie inaintea autoritatilor anticrestine. Intre nou-canonizatii ierarhi se numara insusi Episcopul Damaschin. In timpul vietii sale, politica de capitulare a Mitropolitului Serghie parea victorioasa, dar in final nu el, ci patimitorul si ostracizatul Episcop Damaschin a fost proslavit ca sfant de Biserica Ortodoxa.

Aceste lucruri ne dau o pretioasa lectie despre ceea ce este cu adevarat Biserica Ortodoxa a lui Hristos si despre cum anume „portile iadului nu o vor birui“, chiar daca, pentru o vreme, unii dintre conducatorii bisericesti pot ceda ispitelor si presiunilor lumii.

Nadajduind in viitoarea tamaduire a Bisericii Ruse, Parintele Serafim nadajduia si in viitoarea revenire a Bisericii Ruse din Afara Granitelor in comuniunea liturgica cu trupul principal al Bisericii Ortodoxe din Rusia, Patriarhia Moscovei. Prin aceasta era intr-un cuget cu Traditia adevarata a Bisericii Ruse din Afara Granitelor: dupa cum am mai spus, cel dintai care i-a insuflat o asemenea nadejde a fost Arhiepiscopul Ioan. In 1960, referindu-se la Biserica din Rusia ca la „Maica patimitoare” a Bisericii din Afara Granitelor, Arhiepiscopul Ioan scrisese:

Biserica Ortodoxa Rusia din Afara Granitelor nu este despartita duhovniceste de Maica sa patimitoare, ci inalta rugaciuni pentru ea, ii patreaza bogatiile duhovnicesti si materiale si, la vremea potrivita, se va uni din nou cu ea, atunci cand pricinile dezbinarii se vor fi risipit[acest lucru s-a si intamplat anul acesta!, nota noastra].

Alaturi de Arhiepiscopul Ioan, Parintele Serafim a inteles ca despartirea dintre cele doua Biserici Rusesti, desi reala, era numai la nivel administrativ, si nu afecta unitatea adanca a organismului bisericesc. Astfel, de indata ce imprejurarile exterioare din Rusia s-au schimbat, unitatea aceasta trebuia afirmata si in afara. Scriind in calitate de membru al Bisericii din Afara Granitelor, Parintele Serafim afirma intr-o scrisoare:

„Biserica noastra nu are comuniune cu Moscova. Dar Biserica noastra socoteste aceasta situatie ca una vremelnica, ce se va sfarsi atunci cand regimul comunist se va fi incheiat”.

Intr-alta parte, scriind despre Parintele Dimitri Dudko, care tinea de Patriarhia Moscovei, Parintele Serafim afirma:

„De indata ce situatia politica care a produs serghianismul in Rusia se va fi schimbat, va fi cu putinta deplina unitate in credinta cu asemenea luptatori viteji precum Parintele Dimitri”.

O data cu schimbarile din Rusia, culminand cu canonizarea Noilor Mucenici si Marturisitori la Moscova, calea implinirii nadejdilor Parintelui Serafim este acum deschisa. Daca comuniunea liturgica dintre cele doua Biserici Ruse se va reface, acestea vor urma pilda celor doua Biserici Ortodoxe Sarbe care au reintrat in comuniune dupa decenii de separatie de-a lungul perioadei comuniste.

Adeseori, atunci cand in Biserica biruieste dezbinarea, aceasta se datoreaza lipsei de credinta in Biserica si in puterea lui Hristos de a tamadui madularele ei. Intelegerea Bisericii ca organism dumnezeiesc si omenesc ne ajuta sa fim mai rabdatori atunci cand observam greseli omenesti in Biserica si mai putini doritori de a vedea ca dezbinarea dainuie. Vom primi cu mai multa intelegere Pronia lui Dumnezeu care, dupa cum El Insusi ne-a spus, ingaduie ca neghina sa creasca alaturi de grau pana la Judecata de Apoi. La vremea incercarii vom fi in stare sa ramanem tari si credinciosi traditiilor si invataturilor Bisericii, fara sa contribuim in vreun fel la vreo schisma sau rea-voire intre membrii Bisericii.

Pentru Parintele Serafim, intelegerea Bisericii ca organism viu s-a dezvoltat si s-a adancit cu vremea. O data cu aceasta adancire, Parintele Serafim a fost in stare a se ridica mai presus de diviziunile jurisdictionale ale Bisericii, care, la urma urmei, erau la un nivel administrativ. Spre sfarsitul vietii sale s-a distantat considerabil de izolationismul pe care multi ar fi dorit sa-l vada precumpanind in Biserica Rusa din Afara Granitelor. Parintele Alexey Young descrie foarte bine schimbarea petrecuta cu Parintele Serafim de-a lungul anilor.

Parintele Serafim era un izolationist foarte strict fata de alte jurisdictii in primii ani cand l-am cunoscut eu (cam intre 1966-1975).

Cred ca la vremea aceea, experienta sa cu alte grupari ortodoxe era destul de limitata si oarecum livreasca, astfel ca si-a format parerile sale foarte stricte pe temeiuri pur ideologice. Insa lucrurile s-au schimbat destul de abrupt cand a inceput sa vada efectele izolationismului asupra Sinodului din Afara Granitelor si fanatismul tot mai strident al <<partidei>> [supercorecte] din Sinod. La inceput s-a simtit stanjenit, dar apoi s-a inspaimantat de-a dreptul de lipsa vadita de dragoste din partea asa-zisilor <<zeloti>>. El insusi era un <<zelot>>, dar nu unul lipsit de dragoste. Odata, spre sfarsitul vietii sale, mi-a spus: „Regret acum multe din articolele „pro-zelotiste” pe care le-am publicat in Cuvantul Ortodox in anii de inceput: am contribuit la crearea unui monstru, si pentru aceasta ma caiesc!” Si o spunea cu toata seriozitatea. […]

In ultimii sai ani de viata, Parintele Serafim mi-a spus adeseori ca incepuse sa impartaseasca mireni din alte jurisdictii care veneau la el. Spunea: <<Stiu ca multi vor privi chioras, insa oamenii acestia vin aici flamanzi dupa calauzire duhovniceasca si dupa hrana, iar […] noi ce putem face? Sa-i intoarcem inapoi?>> Cand l-am intrebat daca nu se teme ca ar putea fi <<denuntat>> si de ultrazelotii din Sinod, a raspuns: <<Se vede ca nu ma cunosti indeajuns, daca chiar crezi ca mi-as face griji din aceasta pricina. Indiferent daca voi avea sau nu necazuri, stiu ca fac ceea ce trebuie facut!>>

In general, in aceasta problema, am sentimentul ca Parintele Serafim, desi respecta legiuirile si randuielile din afara, cauta mereu sa patrunda <<duhul>> launtric. Inca de la inceputul anilor `70 (daca imi amintesc eu bine), ii era din ce in ce mai clar ca trebuie sa ne ridicam mai presus de deosebirile jurisdictionale, si aceasta nu din spirit de inovatie sau de tradare, ci pentru a izbavi cat mai multe suflete cu putinta, aflate in cautarea <<bunei miresme a adevaratului crestinism>> (dupa cum ii placea sa spuna). Astfel, desi evita sa dea pricina de sminteala si nu cauta sa provoace pe nimeni in nici un fel, isi arunca navodul cat mai departe cu putinta. Si, dupa cum stim, a prins o multime de <<pesti>>.”

Cuvintele Parintelui Alexei sunt confirmate de scrisorile Parintelui Serafim si de insemnarile din Cronica. In 1980, cand oameni din bisericile ortodoxe antiohiene din California au inceput sa faca pelerinaje la manastire, Parintele Serafim si-a exprimat bucuria pe care i-a starnit-o osardia credintei lor. „Cu totii sunt tineri ortodocsi foarte ravnitori“, scria el, „o adevarata renastere are loc acum in America!” Unii dintre inchinatori erau ortodocsi nativi de felurite proveniente etnice, altii erau convertiti. Cu timpul, trei dintre inchinatorii din Biserica Antiohiana au fost hirotoniti preoti.

In decembrie 1981, Parintele Serafim scria intr-o scrisoare:

De curand am fost vizitati de un alt preot antiohian (din Los Angeles), si pana si prietenia noastra reprezinta un izvor de intarire ce ii ajuta sa se nevoiasca mai mult. Cum se ve termina, din punct de vedere jurisdictional, nu stiu. Insa imaginea Bisericii Ruse din Afara Granitelor trebuie sa se refaca prin distantarea ei de <<linia partidei fanatice>> care a incercat pana acum sa predomine – si al carei esec este acum vadit“.

Intr-o alta scrisoare, Parintele Serafim raspundea intrebarilor unuia dintre fiii sai duhovnicesti care, tinand de Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Granitelor, voia sa se casatoreasca cu o femeie tinand de <<rivala>> Biserica Ortodoxa din America (Mitropolia). Preotul femeii, devotat propriei jurisdictii, refuza sa cunune perechea pana ce tanarul nu va fi parasit Biserica Rusa din Afara Granitelor. Uneste-te cu hotarare cu una, sfanta, soborniceasca si apostoliceasca Biserica”, i-a scris preotul acela tanarului. „Un pas in aceasta directie mi-ar schimba parerea in mod considerabil.”

Ajutor!” – scria tanarul Parintelui Serafim. „Am nevoie de sfatul dvs. si de rugaciuni spre a sti ce sa fac. Situatia este foarte incurcata pentru mine si, desigur, si pentru logodnica mea. […]”

In aceasta dilema a fericirii nuptiale in opozitie cu diviziunile jurisdictionale, Parintele Serafim i-a scris fiului sau duhovnicesc urmatoarele:

Cred ca el [preotul] dramatizeaza excesiv intreaga problema. Problema <<jurisdictiei>> in cazul Bisericii Ortodoxe Americane (OCA) si al Bisericii Ruse in Afara Granitelor (ROCA) nu este nici pe departe una atat de cruciala incat sa impiedice casatoria, chiar daca partenerii ar ramane pe mai departe in jurisdictii diferite; desigur, este preferabil ca amandoi sa fie intr-un cuget, dar in practica acest lucru se desavarseste de catre cei doi impreuna“.

Cateva zile mai tarziu, Parintele Serafim ii scris o scrisoare impaciuitoare preotului respectiv.

Parintele Serafim mai sustinea ca diviziunile jurisdictionale nu ar trebui sa fie o piedica in calea primirii Sfintei Impartasanii. Intr-o conferinta de la pelerinajul Sf.Gherman din 1979, intitulata „Crestinii ortodocsi din anii `80“, el a dat un exemplu din Rusia, pe care-l citise in scrierile Parintelui Dimitri Dudko:

„Parintele Dudko spune ca stat de vorba cu cineva din Biserica din Catacombe care era total lipsit de Sfintele Taine, pentru ca, in regiunea unde traia el, Biserica din Catacombe era lipsita cu desavarsire. El nu facea decat sa supravietuiasca, sa-si tina credinta, sa-si pastreze credinciosia. A avut o convorbire duhovniceasca cu Parintele Dimitri si, dupa cum povesteste el, <<cand am terminat de vorbit, a primit Impartasania din mainile mele>>. Daca privim dintr-un punct de vedere foarte strict, si anume ca trebuia sa se tine de Biserica din Catacombe cu orice pret, atunci am putea spune ca nu ar fi trebuit sa faca acest lucru. Dar, din punct de vedere pastoral, duhovnicesc, in imprejurarea respectiva a facut lucrul cel mai bun pentru el: a primit Sfintele Taine si harul dumneiezesc, tocmai pentru a avea puterea de a-si continua lupta. Iar parintele Dimitri spunea ca, dintr-o data, omul a prins viata. Inainte se nevoia de voia sa, fara a avea acces la Sfintele Taine. Acum avea Sfintele Taine si dintr-o data a simtit o noua viata inauntrul sau, pentru ca harul lui Dumnezeu lucreaza. Daca ar fi continuat fata Sf.Impartasanie, cine stie, poate ca in cele din urma ar fi cazut in deznadejde si s-ar fi indepartat cu totul de la Hristos. In cazuri precum acesta nu mai putem judeca dupa litera legii. Trebuie sa judecam – exact cum face Parintele Dimitri – dupa nevoile duhovnicesti ale momentului“.

Parintele Serafim credea ca, pe masura ce Biserica intra in vremuri din ce in ce mai grele, va fi esential ca credinciosii sa priveasca dincolo de diviziunile jurisdictionale. Iata ce scria intr-o scrisoare din 1978:

Simtim ca semnele vremurilor arata tot mai mult catre o viitoare existenta din <<catacomba>>, indiferent ce forma va lua, si cu cat ne putem pregati pentru ea inca de pe acum, cu atat va fi mai bine. […] Fiecare manastire si comunitate o vedem ca pe o viitoare parte a <<retelei>> de nevoitori pentru adevarata Ortodoxie; probabil ca in vremurile acelea (daca vor fi intr-adevar atat de critice cum par de aici) chestiunea jurisdictionala va trece pe planul al doilea“.

(Fragment din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” de Ierom. Damaschin, Cap. 99, “Nadejde”)

seraphim_rose.jpg

Legaturi:


Categorii

Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “Din “Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose”: TOATA NADEJDEA LA HRISTOS!

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Gh. Calciu - inedit: “POATE CA VOM INTRA IN CATACOMBE DIN NOU…”
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Justin: SFATURI PENTRU PRIGOANA
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Serafim Rose - model de lupta cu ereticii si ereziile de astazi
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » INCREDEREA IN HRISTOS
  5. 1. Sfantul Serafim Rose este cu adevărat o lumină duhovnicească a zilelor noastre ce luminează şi risipeşte negura indiferenţei, a autosuficienţei şi a opacizării sufletului. “Este mult mai târziu decât credeţi !” afirmă acest sfânt, la un moment dat, după cum ne spune ieromonahul Damaschin, care a scris cartea “Viaţa şi învăţăturile cuviosului Serafim Rose”, al cărei personaj central este primul sfânt american, convertit la Ortodoxie în cadrul diasporei Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor şi care a trecut la Domnul în anul 1982. O carte fascinantă, nu doar interesantă, care te transpune şi nu îţi lasă doar o impresie, fie ea oricât de bună ar fi.
    E posibil ca după lecturarea acestei cărţi nu doar să afli ce spun Sfinţii Părinţi despre Ortodoxie, ci să dobândeşti cugetul patristic.
    Domnul să ne binecuvinteze pe toţi ! Să ne vedem la uşa Raiului şi acolo, prin rugăciunile Maicii Domnului (pe care şi Sfântul Serafim o iubea din tot sufletul), să fim mântuiţi !

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » “Ereticii vor pune mana pe Biserica, isi vor numi peste tot slugile si-i vor prigoni pe pastori si monahi”
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » “SISTEMUL” sau CUM LUCREAZA SATANA “LA DOUA MAINI”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuv. Seraphim Rose: “Cerule! Ce se intampla cu oamenii?…” - PUR SI SIMPLU ACTUAL! (I)
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuv. Seraphim Rose si lectia esentiala a discernamantului - PUR SI SIMPLU ACTUAL! (II)
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » SE POATE O DEFINITIE MAI… DESAVARSITA DECAT ACEASTA PENTRU CEEA CE NE ESTE DAT SA TRAIM ACUM?
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Filotheos Zervakos - DOUA MINUNI DOVEDITOARE CA NU MANTUIESTE CALENDARUL, CI POCAINTA
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAFIM ROSE - “UN OM AL INIMII” - 27 ani de la plecarea sa in patria cereasca
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI. Pur si simplu actual (III)
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAPHIM ROSE IN “JUNGLA ZELOTISMULUI”
  18. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Revista blogurilor in cazul smintelii provocate de Danion Vasile prin conferintele sale pe problema calendarului. Mai multe inregistrari audio si video si primele noastre comentarii
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » “O ASTFEL DE „CORECTITUDINE” VA PRODUCE MEREU NUMAI SCHISME, si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica…” – RASPUNSUL CUVIOSULUI SERAPHIM LA TULBURARILE DE AZI
  20. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ce este “ROCORUL” dizident al lui Agafanghel? Cine sunt “catacombnicii” recomandati de Danion Vasile?
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » CUM INCEPE INSELAREA SAU IN CE FEL ORICARE DINTRE NOI IL POATE VINDE PE HRISTOS
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAFIM ROSE DESPRE SEMNUL RACIRII INIMII. Cum “ajuta” galceava teoretica a calendarului la denaturarea credintei
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAPHIM ROSE: NU PUTEM CITA CANOANE UNUI OM CARE SE INEACA. Supercorectii, Patriarhia Moscovei si cazul dramatic al pr. Dimitrie Dudko
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » “In ce stramta camasa de forta a logicii vor sa ne sileasca sa intram…” – ULTIMUL CONFLICT AL PARINTELUI SERAPHIM CU GRUPAREA ZELOTISTA
  25. Nadejdea mea este Tatal , scaparea mea este Fiul , Acoperamant imi este Duhul Sfant , Aparatoare imi este Maica lui Dumnezeu Amin ORTODOXIA este scara ce duce la Hristos care este CALEA < ADEVARUL SI VIATA. Dumnezeu sa ne binecuvinteze AMIN

  26. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Serafim Rose si lectia rezistentei marturisitoare si patimitoare a Rusiei prigonite
  27. Pingback: Război întru Cuvânt » ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14)
  28. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE (2 septembrie) – MODEL DE MARTURISIRE “POZITIVA” A CREDINTEI, IN DUHUL AUTENTIC ORTODOX -
  29. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
  30. Pingback: CU OCHII TINTA LA IISUS, PRIN MIJLOCUL MORTII -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate