Dracul “ecumenist” de sursa livresca – MARTURISIREA UNEI STUDENTE INTOARSE LA ADEVAR si “dracii frumosi” vazuti de Parintele Selafiil
Cu zece zile in urma am primit pe blogul nostru, la pagina de recomandari, un comentariu din partea unei surori duhovnicesti, studenta in Iasi, care contine o scurta marturisire a drumului pe care l-a parcurs de la ratacire la Adevar. Cu acordul ei, ne-am gandit sa-l publicam aici spre a fi citit de catre mai multi si a fi de folos, poate, si altora care se simt tentati sa incerce aceleasi cai “culturaliste” – foarte la moda astazi – de abordare a “spiritualitatii” si de cautare (sau de pierdere) a lui Dumnezeu. Este si un prilej de a da o data in plus Slava lui Dumnezeu pentru roadele de Inviere a sufletelor pe care nu inceteaza sa le aduca doi mari sfinti contemporani, cum sunt Cuviosul Paisie Aghioritul si Cuviosul Seraphim Rose, prin scrierile lor sau prin marturiile aduse despre viata lor.
Dar pentru noi, si ca urmare a titlului ales de sora noastra, a fost si un prilej de a ne aminti o “intamplare” despre Cuviosul Selafiil relatata de parintele Savatie, care poate fi extrapolata si aici, daca ne gandim infricosati cat de “frumosi”, de “atragatori”, de “irezistibili” sunt “dracii cei intelepti” care-i tulbura sau ii stapanesc mai mult pe cei cu o orientare intectuala, livresca:
“Într-o zi părintele stătea în pat, iar eu pictam la masă o iconiţă. După o linişte îndelungată, în care eu credeam că părintele doarme, părintele a zis: „Măi, măi, ce frumoşi îs!” „Cine, părinte?” „Doi tineri”. Crezînd că părintele vede îngeri, m-am gîndit că trebuie să fie îngerul meu păzitor şi încă vreun înger, veniţi să mă înveţe cum să pictez. Am început să-l ispitesc. „Dar unde stau, părinte?” „Aici”. „Şi ce fac?” „Tac”. „Şi-s frumoşi?” „Tare frumoşi”. Cînd eram convins că sînt îngeri, părintele a adăugat: „Tare frumoşi, da’ numai ei ştiu cîtă viclenie ascund într-înşii!” Apoi, îndată: „Fu, ce urîţi s-au făcut! Gata, se duc!” L-am mai întrebat de ce au venit şi ce au făcut. Părintele a zis că acei doi erau draci din cei înţelepţi, trimişi tocmai de la prestolul lui satana ca să asculte ce ne sfătuim noi, adică ce ne sfătuieşte părintele, ca să ştie ce fel de ispite să mai pună la cale“.
Dracul “ecumenist” de sursa livresca
Am descoperit acest site incercind sa gasesc niste muzica psaltica, dupa ce, timp de mai multi ani, am ascultat Nirvana si System of a Down si alte asemenea cu nerusinare si inconstienta. Cind am descoperit ce se scrie aici si cum este prezentata realitatea, m-am gindit ca am trait pe Marte atita vreme.
Acesta este un mesaj pe care ar fi trebuit sa il scriu cam in urma cu zece ani. Dar, poate ca tot ce mi s-a intimplat pina acum, trebuia pur si simplu sa se intimple.
Niciodata, cind privesc inapoi, nu pricep exact de la ce a inceput totul, care a fost ziua in care am inceput sa traiesc fara Hristos.
Intr-o zi, am cunoscut pe cineva care a inceput sa imi vorbeasca despre draci. La inceput, m-am amuzat si m-am gindit sa profit de intilnire ca sa studiez indeaproape ciudateniile oamenilor. Pentru mine, dracul era un fel de combinatie intre o veche superstitie a raului si un produs cultural pus la cale cam prin sec. X-XI. Credeam ca, daca citesc o istorie a diavolului, am elucidat problema. Pina vara trecuta, n-am inteles ca teza mea de licenta era, de fapt, o lucrare despre diavol. Eu scrisesem despre motivul fantastic al dublului la Dostoievski si nimic mai mult. Ma minunam de imaginatia acestui mare scriitor. Vedeniile lui Ivan Karamazov erau rezultatul bolii psihice si nimic mai mult. Pina vara trecuta, n-am inteles de ce ultimele cuvinte ale lui Ivan au fost:” Eu, pentru o clipa de liniste, as da un bilion de bilioane de ani“.
Am inceput sa inteleg cite ceva, dupa ce am citit o carte a parintelui Serafim Rose despre noile miscari religioase. A urmat apoi Parintele Paisie si marii initiati ai Indiei.
Acum nu mai pot citi literatura. La inceput am crezut ca este o nevoie fireasca a mintii mele, de a face o pauza, dupa atitia ani in care m-am alimentat cu tot felul de povesti imaginare. In mindria mea, am crezut ca este vorba despre un fel de oboseala intelectuala. Mi-am alimentat mintea cu atitea imagini, care mai de care mai ciudate si vatamatoare. Acum stiu ca literatura este buna, dar doar atita vreme cit ai discernamint. Vai, ce m-am mai bucurat atunci cind naratorul din Evanghelia dupa Isus a lui Jose Saramago, zice la un moment dat ceva de genul: “Cind vei avea curaj, doamne, sa cobori printre noi, ca sa dai socoteala pentru greselile tale?” Sau cind personajul Isus, rastignit pe cruce, rastalmaceste cuvintele Mintuitorului si spune: “Oamenilor, iertati-l pe dumnezeu, ca nu stie ce face!” Si cu cita caldura am recomndat acesta carte!
Problema existentei lui Dumnezeu era o constanta pentru mine. De fapt, nu atit intrebarea daca exista sau nu Dumnezeu, pentru ca nu m-am indoit nici o clipa de acest lucru, cit, cine este Dumnezeu. Literatura nu putea sa raspunda la aceasta intrebare, asa ca, ocolind capcana filozofiei, m-am indreptat direct spre istoria religiilor. Probabil, daca as fi citit foarte mult pe aceasta tema, acum as fi fost o ecumenista convinsa, si nu mai era mult pina acolo.
Atractia cea mai mare era, firesc, India. Citisem citeva carti despre islam si sufism, dar, islamismul extremist contemporan invinge orice argument pro islam. Cu toate acestea, in cartea lui Titus Bruckhardt despre sufism, descoperisem o metafora care, mi se parea mie, explica cel mai bine relatia dintre Dumnezeu si oameni, mijlocita de religie, de fapt, de religii. Autorul spunea ca toate religiile lumii sunt ca spitele unei roti, care, toate, duc spre acelasi centru, totusi fara a se intilni niciodata. Atunci, ma gindeam eu, in spatiul spiritual dintre aceste spite, care aveau un fel de rol coordonator, de reper, se nasteau tot felul de variatii spirituale. Aici se situau oamenii, fiecare cu inclinata lui spre o religie sau alta, putind combina tot felul de elemente eterogene, din alte culte sau religii, fara ca Dumnezeu sa fie deranjat cu ceva.
De “spiritul” Indiei nu prea indraznisem sa ma apropii, adica sa citesc ceva sistematic, fiindca mi se pareau complicate toate doctrinele lor. Tot ceea ce stiam, acumulasem din surse conexe, indirect, din alte lecturi, care nu tratau in mod expres adevaratele hinduisme. Astfel, intr-o zi, m-am hotarit sa incep si ce putea fi mai potrivit decit o lucrare de sinteza?
Astfel am ajuns la cartea India, cursul de istorie a religiilor predat de profesorul Nicolae Achimescu la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Iasi. Totul era minunat, pina in ziua in care mi-am dat seama ca in toate hinduismele omul se inchina unor zei reprezentati prin tot felul de animale sau, mai degraba, unor monstri antropomorfizati sau unor oameni cu particularitati zoomorfe. Nu ma ingrijora ca se incinau focului sau elementelor naturii sau fenomenelor atmosferice- pina si in gindirea magica romaneasca s-au pastrat superstitii legate de fenomenele naturii, nu?- dar maretia omului, mi se parea ca este incompatibila cu aceasta coborire, mai bine zis degradare, la care este chemat omul in religiile indiene. Cum se poate spori spiritual, daca te inchini unui om cu cap de elefant? Sau vacii? Sau tuturor monstrilor cu zeci de miini si picioare? Sau zeitei mortii, Kali, impodobita cu siraguri de cap de mort?
Dar cit este de usor ca un principiu gresit sa se grefeze pe sufletul unui om! La capatul acestor credinte, ar trebui sa ajungi sa iti conduci viata conform legii coincidentei contrariilor! Ca, de fapt, nu exista nici o diferenta intre bine si rau, ca , in “dumnezeu” toate devin una. Cu toate acestea, la nivelul celei mai elementare logici, raul si binele sunt ireductibile unul la celalalt. Oare este acelasi lucru sa ucizi un om pentru ca ti-a facut vreodata nu stiu ce neplacere cu a incerca sa-l ierti, sa incerci sa il intelegi si sa il cinstesti mai mult decit pe tine insuti?
N-am terminat de citit India, pentru ca mi-a iesit in cale parintele Serafim Rose, slava Domnului! As vrea sa nu se inteleaga ca subapreciez valoarea documentara a acestei lucrari sau a altora de acelasi fel. Repet, consider ca orice carte este buna, atita timp cit si mintea care o citeste este dreapta, pentru ca doar asa poate sa discearna si sa inteleaga ce este de inteles.
Acum stiu ca nu se poate ca “toate sa fie una“, Adevarul nu poate fi compus din elemente contrarii. In Adevar nu incape nimic alterat. Atita vreme cit omul nu intelege ca exista o singura axa a vericalitatii si ca ea este Hristos, nu poate intelege ca toate celelate sunt deviatii.
Cred ca Ivan Karamazov, prin ultimele sale cuvinte, in planul fictional al romanului, este mintuit. Dar Ivan este doar un personaj literar. Care om, ajuns in fata mortii, ar putea sa dea un bilion de bilioane de ani pentru o clipa de liniste?
Sa ne rugam la Hristos sa ne ajute sa ne trezim si sa ne dam seama ca nu trebuie sa ajungem momentul cind ne vom dori sa dam timpul inapoi.
A.I., studenta
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Sa iti ajute Dumnezeu sora A.I. si sa iti daruiasca intelepciune, pace si bucurie!
Cuvintele tale din urma sunt “dusul rece” de care mai fiecare intr-un fel sau altul avem nevoie!
Subscriem si noi din inima cuvintelor si urarilor lui Catalin!
Recomandam surioarei studente A.I., sa se apuce sa citeasca orice lucrare din operele a DOI SFINTI FUNDAMENTALI si OBLIGATORII pentru timpurile de azi…, si anume SFINTII IGNATIE BRIANCIANINOV si TEOFAN ZAVORATUL.
Ca unul care am trecut prin “labirintul plin de primejdii de moarte” al lecturilor despre INDIA (ajunsesem – in primul an de studentie- sa consider ca India are de toate: yoga, arte martiale, kama sutra, ayur-veda, etc), si cu ajutorul lui Hristos AM IESIT DIN ACEASTA MLASTINA si NISIPURI MISCATOARE, si ca unul care am ratacit (as spune INTARZIAT PREA MULT contactul cu lecturile din operele celor doi Sfinti pomeniti mai sus), CONTACTUL CU LECTURILE DE BAZA si INITIATOARE IN MOD SISTEMATIC in ceea ce se cheama VIATA DUHOVNICEASCA ORTODOXA, ii recomand surioarei studente A.I., sa inceapa o “CURA DE DEZINTOXICARE”, repectiv SA NU MAI CITEASCA NIMIC NEORTODOX, multa vreme, de se poate ani de zile.
Despre ovaz se spune ca dintre toate cerealele SARACESTE CEL MAI MULT PAMANTUL UNUI OGOR! Si ca dupa un an de cultura de ovaz, se recoamanda O BOGATA INGRASARE a solului acelui ogor cu ingrasamant nartural, si SCHIMBAREA OBLIGATORIE A CULTURII, si cu deosebire sa nu mai fie cultivate cereale, ci cartofi sau plante leguminoase.
Asa consider ca intervine O SARACIRE a solului MINTII unui om, daca cultiva mereu numai…”OVAZUL PERICULOS AL LECTURILOR DESPRE DOCTRINELE ORIENTALE”. Si nu numai o saracire a mintii ci si A BUNULUI SIMT, si A BUNEI CUVIINTE si OMENII, si a SANATOASEI JUDECATI!
Iar din operele celor doi MARI EPISCOPI RUSI, ii recomand surioarei studente sa inceapa mai intai cu:
– “PREDICI LA TRIOD (Pregatire pentru Spovedanie si Impartasanie)” , a SF. TEOFAN ZAVORATUL, Ed. SOPHIA, Buc.;
– “PREDICI LA TRIOD si PENTICOSTAR” a SF. IGNATIE BRIANCIANINOV, Ed. SOPHIA, Buc.
De ce cu aceste doua carti? PENTRU ca pe de-o parte INTRAM DE DUMINICA CARE VINE IN PERIOADA TRIODULUI, care cuprinde UN SET DE 10 INVATATURI FUNDAMENTALE, ce constituie INIMA INVATATURII ORTODOXE DESPRE VIATA CRESTINA DUHOVNICEASCA AUTENTICA!, iar pe de-alta parte, pentru ca aceste doua lucrari o vor ajuta pe surioara studenta SA INCEAPA PRIMUL SATDIU DE FORMATIE CRESTINA ORTODOXA, care este IMBISERICIREA!
In viata crestina ortodoxa EXISTA DOUA MARI NIVELE DE VIETUIRE, primul este IMBISERICIREA, iar al doilea INDUHOVNICIREA!
Prin IMBISERICIRE nu intelegem numai MOMENTUL imediat dupa botez cand un prunc, este “imbisericit”, adica de este baiat este introdus de preotul care tocmai l-a botezat in altar, si inchinat la icoane, sau de este fetita este numai inchinata la icoane, ci intelegem INITIEREA UNUI CRESTIN ORTODOX IN TOT CEEA CE TREBUIE EL SA STIE DESPRE VIATA BISERICII, despre viata liturgica, despre viata obsteasca crestina, despre constiinta de membru al parohiei, despre TOT CE-I PUNE LA DISPOZITIE BISERICA CA SA SE MANTUIASCA!
Imbisericire inseamna nu numai cunoastere si initiere teoretica si din afara si superficiala a ceea ce este viata crestina ortodoxa, ci inseamna INCEPEREA URCUSULUI DUHOVNICESC (care are 3 etape: curatirea inimii de patimi, luminarea mintii si unirea duhului omenesc si a intregii fiinte CU DUMNEZEU), si pornirea efectiva pe DRUMUL VINDECARII LAUNTRICE!
Iar prin INDUHOVNICIRE, intelegem aceea INTRARE si TRAIRE a unui CRESTIN ORTODOX, intr-o alta etapa majora a vietii, care are la baza nu numai o CONSACRARE HOTARATA de a trai NUMAI PENTRU DUMNEZEU (asa cum fac calugarii), ci si INSETAREA si FLAMANZIREA permanenta dupa LINISTE, si dupa O ANUMITA SFERA SI ATMOSFERA DUHOVNICEASCA si dupa UN ANUMIT FEL DE VIATA, care SA IL AJUTE SA SE “BUCURE si HRANEASCA ZILNIC DE/CU HARUL LUI DUMNEZEU”!
Insa pana a ajunge acolo, toti crestinii ortodocsi incep cu prima etapa a vietii mantuitoare de suflet care este IMBISERICIREA, iar la Imbisericire adevarata INCITA si AJUTA, cele doua carti (si le recoamndam pe oricare altele ale cei doi Sfinti) amintite mai sus, pe care FACA BUNUL DUMNEZEU SA LE CITEASCA surioara studenta cat mai repede, ca sa guste cat mai grabnic DIN DULCEATA MIERII LITERATURII DUHOVNICESTI ORTODOXE autentice.
II dorim succes si inaintare in lectura si sa se bucure cat mai repede de DESCOPERIREA INTREGII INVATATURI A CELOR DOI EPISCOPI RUSI!
DOAMNE AJUTA!
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! AMIN!
Interesanta relatarea, mi-a placut metafora cu spitele rotii, placut in sensul ca intr-adevar arata inselarea in care se afla oamenii. Este interesant cu dracii baga in mintea oamenilor numai metafore care ii ajuta sa asimileze si sa adereze la o minciuna. Oare cum nu se gandesc oamenii: asa cum nu toate buruienile sunt bune de mancat si daca ne-am apuca sa mancam de toate cu siguranta am muri pentru ca multe sunt otravitoare, tot asa nici religiile si conceptiile despre adevar nu pot fi toate adevarate.
multa dragoste ne arata Dumnezeu aratandu-ne si directionandu-ne pasii spre luminii.. Sa iti ajute bunul Dumnezeu, si nu uita, tumultul vietii e ranced, ne duce si ne vantura in multe parti, dar daca ai rugaciunea cu tine, oriincotro te-ai indrepta vei fi ancorata la Adevar, intelepciunea, discernamantul sunt talismane pretioase pe care doar multa rugaciune ti le poate da. Dupa mine, ispita cunoasterii e cea mai cumplita, e ca o molima, care iti patrunde mintea, gandul, iti ia tot.
Rugaciunea inainte de orice, Doamne ajuta-mi!
Ajuta-ne Doamne!
la fel mi s-a intamplat si mie, dupa ce m-am intors catre Dumnezeu si catre Biserica n-am mai fost in stare sa citesc fictiune, desi anterior am fost o cititoare pasionata, avand “microbul” lecturii de mica.
Si exact cum zice fratele Vela mai sus, Sfantul Teofan Zavoratul m-a ajutat enorm, pot spune ca a avut un rol fundamental in formarea mea duhovniceasca – Dumnezeu sa ne mantuiasca pentru rugaciunile lui!
Doamne ajuta!
Multumesc pentru recomandari.Chiar am nevoie de indrumare in acest sens.
Intr-adevar, nu prea mai tolerez nici o carte neortodoxa. Am incercat sa mai citesc cite ceva, dar n-am reusit. Mai mult, mi se intimpla ca am un acut sentiment ca pierd vremea, atunci cind nu fac ceva sanatos pentru sufletul meu. Intotdeauna am fost o persoana in criza de timp, dar acum totul s-a accentuat. Sper sa citesc drept din Sfintii Parinti de aici inainte.
Am trecut si printr-un fel de perioada de “exorcizare”, ca nu pot sa zic altfel, asta din cauza ca am fost pusa in situatia de a petrece mult timp singura, adica fara vreo prezenta umana timp de mai multe ore pe zi. Asa mi-am dat seama cite probleme am de rezolvat cu mine insami.
Ma bucur mult ca am descoperit ca aceste site-uri ortodoxe. Imi sunt de real ajutor informatiile si recomandarile de aici.
Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa nu mai pierdem vremea!
Imi place tara mult cum punctezi frate Vela! Bine-ai zis! Mai intai imbisericirea si apoi induhovnicirea; este un proces lung, anevoios pe care – toti din cei ce posteaza aici – l-am trecut; mi-aduc aminte – cu multi ani in urma – cand ma fortam sa merg la Biserica: nu intelegeam mare lucru, ma enervau femeile in varsta, cantarile prelungite, durata slujbelor; INSA!Aici este o problema: multi tineri nu mai calca prin Biserica din cauza femeilor care incep sa toace: esti in pantaloni, n-ai batic pe cap, ai trecut prin fata usilor imparatesti, isi manifesta ‘evlavia’ cand Biserica este ‘in par’ de oameni… prin matanii, cruci facute larg lovind in stanga si-n dreapta…daca pe mine -una- inca ma mai irita, dar-mi-te pe cei ce-i aduce ingerul pazitor pentru prima oara in Biserica?! Eu cred ca aceste femei nu realizeaza ca gresesc! In al doilea rand – singurul lucru pe care-l apreciez la catolici – sunt bancile de-a stanga si de-a dreapta lasandu-se un culoar de trecere; TARE BINE AR FI CA SI LA NOI SA SE INSTITUIASCA ASA CEVA! N-am mai vedea afisari ‘evlavioase’, si ar sta si altii jos atunci cand sanatatea/oboseala nu le permite statul in picioare. Nu dau cu paru’dar multi/multe imi invoca motivele mentionate mai sus, si PE UNDEVA…AU DREPTATE!