File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta: DUMITRU UŢĂ, MARIN NAIDIM

***

Fericitul marturisitor DUMITRU UŢĂ – Doctorul fara de arginti

A fost unul dintre Sfintii temnitelor romanesti, un adevarat doctor fara de arginti, care a stat inchis la Aiud 23 de ani; un om cu o profunda credinta in Dumnezeu si o mare daruire fata de semeni.

Dupa ce l-a vindecat pe subdirectorul inchisorii Aiud, Mares, de tifos, doctorul Uta a devenit omul cel mai respectat din inchisoare, chiar de catre conducere. Avea voie sa iasa oricand dorea din penitenciar pentru a face rost de medicamente si se intorcea de fiecare data incarcat, cu sacii plini. Toata lumea temnitei ii cerea ajutorul, gardienii si functionarii il chemau frecvent la ei acasa pentru felurite probleme de sanatate ale rudelor si cunoscutilor.

Astfel a cunoscut-o pe Veronica, fiica unui gardian, pe care a meditat-o la engleza. Veronica a fost atat de impresionata de acest om, incat l-a asteptat douazeci de ani sa se elibereze. S-au casatorit in 1967. Se pare ca, implinindu-se in cele ale duhului, doctorul Uta nu se mai gandea la casatorie. A facut-o insa numai pentru a-i rasplati Veronicai asteptarea si dragostea. Acesteia i-a devenit, cum va spune ea singura mai tarziu, un adevarat “parinte sufletesc”.

In inchisoare doctorul Uta uimea cu marea lui putere de munca, uitand sa manance, incat de multe ori cei apropiati il hraneau… Tinea cu evlavie post si dadea celorlalti bucatica de carne ce se intampla sa vina mai totdeauna miercurea si vinerea.

La un moment dat s-a pus problema sa fie eliberat, pentru buna lui purtare si merite medicale. Insa doctorul Uta a raspuns: “Unde pot fi eu mai mult de folos, aici sau afara?”… Si a ramas in inchisoare.

Isi fabricase tot felul de instrumente chirurgicale, pense, bisturie, cu care facea interventii chirurgicale cu mult succes. S-au intamplat cazuri cind medicinisti din Bucuresti au venit la Aiud sa invete de la el practica medicala.

La iesirea din inchisoare i s-a dat un post de medic intr-un mic sat. Acolo il gaseai toata ziua la “spital”, pe care el singur il dotase. In scurt timp a devenit omul cel mai iubit din toate satele din imprejurimi. Pentru munca lui nu primea nici o plata. Oamenii ar fi vrut mult sa-i multumeasca, sa-i arate recunostinta, numai ca doctorul lor nu manca aproape nimic afara de fructe. Insa nici de acestea nu primea… In cele din urma, satenii au gasit totusi o cale discreta de a-i darui cate ceva: ii desertau in gradina, pe neobservate, traiste pline cu fructe. Si astfel, toata vara si toamna puteau fi vazute, ca-n povesti gramezi de fructe sub pomii din gradinuta doctorului Uta.

Securitatea s-a alarmat de popularitatea ce-o castigase. S-a hotarat de sus ca doctorul sa i se dea post in Bucuresti, ca astfel sa i se piarda “aura”… Doctorul a cerut Spitalul 9, neurologia. Nu i s-a dat voie sa-si dea ultimile examene si a fost tinut astfel pe o pozitie mai umila. S-a impus insa prin marea lui daruire si competenta, incat era numit de toti “doctorul cel mare”. Asa si-a savarsit “alergarea”, in smerenie, rugaciune si slujirea oamenilor.

Prin pilda vietii sale ne-a lasat aceasta mare invatatura ca mostenire: de a face pentru apropele totul, ca pentru Hristos.

dupa Monahul Atanasie Stefanescu

(sursa transcrierii: Calauza ortodoxa)

***

Fericitul marturisitor MARIN NAIDIM – Discretul isihast al Aiudului

22 ani de temnita, de marturisire, de patimire, de rugaciune…  In ultimii ani ai vietii mai pastrase in biblioteca doar Filocaliile. A plecat dincolo avand pe buze scump Numele lui Hristos.

Sfantul Valeriu Gafencu despre Marin Naidim:

“Marin e cel mai simplu dintre toti prietenii mei. Curat, iubire multa, caldura sufleteasca, copil curat la suflet, foarte bine format” .

Marin Naidim despre străduinţele Sfantului Valeriu:

„Spunea către mine că chiar dacă nu reuşim noi să schimbăm lumea, dar măcar să trezim interesul, să o facem să nu se mai simtă bine când săvârşeşte răul, să creăm probleme, să-şi pună întrebări, să-şi schimbe paşii”.

“Domina prin comportament, cultura – facuta in inchisoare – si o mare capacitate de iubire pentru toti cei din jur.  In dormitorul unde era Naidim era o atmosfera deosebita de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeasi atmosfera era si in echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent in inchisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Il depasea cu o abilitate demna de un diplomat de cariera.

Spre deosebire de alti frati de cruce cu inchisoare indelungata, Naidim era echilibrat si prin faptul ca pastra o nota smerita a trairii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absenta ale lui Naidim, cand isi facea rugaciunea sau zilele cand postea. In toate actele lui era de o extraordinara discretie, iar in discutiile religioase nu cauta sa-si impuna punctul de vedere. Si-l impunea insa prin faptele lui lipsite de ostentatie.

De altfel, asa era taranul roman. Marin Naidim avea toate atributele taranului roman, dublate de rafinament intelectual. In toate domeniile – filozofie, literatura, teologie, arta – Naidim avea informatie precisa, pe care o rostea cu voce joasa, modest si gata sa asculte o opinie contrara fara sa intervina”.

(Gabriel Balanescu, “Din imparatia mortii”)

• Despre Fericitul marturisitor Marin Naidim, mai puteti citi si la: “OBSTEA” DUHOVNICEASCA DIN INCHISOAREA AIUDULUI SAU MICA FILOCALIE A TEMNITEI

***

Legaturi: