“Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi!” – PĂRINTELE DUMITRU COBZARU NE ARATĂ CUM SE POATE ÎMPLINI ACEASTĂ EVANGHELIE ȘI ÎN VREMURILE NOASTRE. Și despre “SLĂBICIUNEA” LUI DUMNEZEU și PUTEREA MAICII DOMNULUI (video, text)
Arhim. Dumitru Cobzaru – Predica la Soborul Maicii Domnului, Manastirea Nicula, Cluj, 26 decembrie 2020 (fragment):
„[…] Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie pomeneşte de mai multe ori, cel puţin de trei ori, „Pruncul şi mama Lui”: Ia Pruncul şi mama Lui şi fugi în Egipt, Ia Pruncul şi pe mama Lui şi te întoarce în Israel… Nu cred că mi se pare mie, dar în lumea în care trăim astăzi cred că aceste cuvinte au o rezonanţă extraordinară, căci se spune în Evanghelie: Ia Pruncul şi pe mama Lui cred că înseamnă să-L iei pe Dumnezeu şi pe Maica Lui şi să fugi, să te refugiezi! Nu vi se pare că sunt valabile aceste cuvinte în lumea în care trăim astăzi, când Biserica şi Dumnezeu sunt loviţi din plin? Şi atunci ne dăm seama că aceste cuvinte trebuie să ne pună pe gânduri şi să facem efectiv cum a făcut Dreptul Iosif: I-a luat efectiv pe Pruncul Hristos şi pe Maica Domnului şi s-au refugiat. Să ne refugiem aşa cum ne-am refugiat noi astăzi în mănăstirea de la Nicula. Să ne refugiem în cămara sufletelor noastre ca nu cumva cineva să reuşească să-L ucidă pe Dumnezeu – gândul lui Irod care dorea cu orice preţ ca nu cumva Acesta să-i ia locul. De aceea este luptă împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii, ca nu cumva puternicii lumii să-şi piardă locul, să-şi piardă credibilitatea, să-şi piardă puterea. Or, noi ştim cât de „puternic” este omul, mai ales atunci când intrăm în cimitir… De aceea, dragii mei, primul meu gând duhovnicesc din această zi este acesta: să luăm pe Dumnezeu Prunc şi pe Maica Domnului şi să ne refugiem în taina sufletelor noastre, de unde nimeni şi nimic să nu ne poată despărţi de ei.
Şi al doilea gând duhovnicesc este tot legat de Maica Domnului, bineînţeles, pentru că ziua de astăzi este închinată ei. Maica Domnului, dragii mei, a determinat plinirea vremii. Adică momentul în care să se nască Fiul lui Dumnezeu pe pământ. Ea l-a determinat! Şi gândul meu duhovnicesc este acesta: că şi noi, fiecare, aşteptăm de multe ori şi timp îndelungat ca unele dorinţe ale noastre să se împlinească sau pentru copiii noştri să vină plinirea vremii. Şi descoperim la această mare sărbătoare a Crăciunului că Maica Domnului poate determina plinirea vremii. A determinat plinirea vremii pentru lumea întreagă. Cum nu poate determina un anumit eveniment pentru fiecare dintre noi? Maica Domnului poate! Dar dvs ştiţi aceste lucruri. Câte minuni nu s-au întâmplat la icoana ei! Şi nu vorbim doar de lucruri trecătoare sau de moment, cum ar fi un examen, ci de lucruri esenţiale, chiar de viaţa noastră. Ea a determinat viaţa noastră, o determină pe mai departe. Şi săraci sunt cei care n-o au în viaţa lor, pentru că întârzie în orice demers pe care îl doresc. Or, noi ştim ca ajutorul ei e cel care poate determina viața noastră”.
*
Arhim. Dumitru Cobzaru – Duminica dupa Nasterea Domnului, Catedrala Mitropolitana Cluj Napoca, 27 decembrie 2020:
„Tocmai am aflat din Evanghelie că Dumnezeul nostru este foarte firav, slab, fragil, că poate fi omorât. Oare aşa este Dumnezeu? Acesta este Dumnezeul nostru? În Apostol am aflat că Dumnezeu are ca tron cerurile şi aşternutul picioarelor Lui este pământul. Şi dacă Acesta este Dumnezeul nostru, de ce S-a lăsat batjocorit, umilit, smerit, astfel încât, de când S-a născut, a trebuit să rabde suferinţa, să fugă de moarte, să scape de vrăjmaşi şi, totuşi, în cele din urmă, S-a lăsat răstignit pe lemnul Crucii şi omorât, aşezat în mormânt? Oare de unde această logică, care nici până astăzi n-a putut fi pătrunsă pe deplin de cei mai mari teologi ai lumii? Pentru că Dumnezeu toate le lucrează în felul Său, dar cu siguranţă în favoarea noastră.
Singura „slăbiciune” a lui Dumnezeu, dragii mei, este faptul că ne iubeşte pe noi, oamenii. Dumnezeu a sacrificat slava Lui cerească şi a coborât printre oameni din dragoste faţă de noi. Aceasta este singura slăbiciune a lui Dumnezeu. Şi mai are Dumnezeu un “defect”, o „neputinţă”, şi anume că nu ne poate mântui cu forţa, că ne-a făcut liberi şi noi alegem să fim slujitorii Lui, să-I răspundem iubirii Sale cu iubire sau să-L renegăm. Mai mult: să-L urâm. Mai mult: să-L omorâm.
Aceasta aflăm din Evanghelia de astăzi şi în duminica pe care ne-au pus-o Sfinţii Părinţi la îndemână, de după Naşterea Domnului. În lumea în care trăim noi astăzi, dragii mei, cuvântul Evangheliei se plineşte aproape ad litteram. I se porunceşte Dreptului Iosif: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi! Refugiază-te, pentru că au de gând să ia viaţa Pruncului. Or, această imagine este foarte prezentă în lumea în care trăim noi astăzi. Suntem agresaţi noi, creştinii, din ce în ce mai mult. Şi trebuie să luăm Pruncul, să-L luăm pe Dumnezeu, s-o luăm pe Maica Domnului, să ne refugiem, să nu ne vadă nimeni. Şi o facem. Îl luăm pe Dumnezeu şi o luăm pe Maica Domnului şi îi ascundem în inimile şi în sufletele noastre, în casele noastre, dar nu Îl vrem scos nici din biserică, nici din şcoală, nici din comunitate, pentru că, dacă se va întâmpla acest lucru, va fi greu să-L păstrăm şi în sufletele noastre. De ce? Pentru că urmaşii noştri şi urmaşii urmaşilor noştri vor trăi o credinţă deformată, nedeplină. Fără Biserică, fără Sfintele Taine, credinţa nu este o credinţă adevărată, nu este o credinţă lucrătoare.
Spunea odată vlădica Irineu: “În atmosferă sunt valuri de apă, dar noi, totuşi, însetăm. Trebuie să mergem la sursă şi să bem apă ca să nu riscăm să murim.” Aceasta este Biserica şi lucrarea ei. Trebuie să mergem la sursă, acolo este Dumnezeu. Şi în Biserică lucrează harul, lucrează Duhul Sfânt. În Biserică ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, noi, cei responsabili şi conştienţi, trebuie să păstrăm credinţa noastră întreagă, nealterată, deplină, lucrătoare. Iar credinţa noastră a fost păstrată în felul acesta în şi prin Biserică. Aşadar, dragii mei, să nu ne lăsăm intimidaţi. Să ne păstrăm credinţa noastră şi să lucrăm pentru ea cu orice risc. Până la urmă, ce riscăm? Câţiva ani pământeşti, dar dobândim veşnicia lui Dumnezeu.
Acestea fiind zise, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale pe care ni le-a dat. Şi cel mai preţios, cel mai sfânt şi cel mai gingaş – pe Unicul Său Fiu, pe care L-am văzut zilele acestea. Şi ce imagine deosebită să vezi Prunc la sânul Mamei Sale, imagine care trebuie să ne urmărească şi care să fie însăşi viaţa noastră. Aşa să fie. Amin.”
Legaturi:
Comentarii