Mare este caderea omului! Oamenii au devenit mai primejdiosi decat dracii… ARMA CLEVETIRII MINCINOASE. Pana unde merge acceptarea calomniilor?

***

Din scrisorile Cuviosului Nikon Vorobiov:

“Monahiei Serghia

De când am plecat din Kozelsk am văzut multe lucruri, şi mai ales cât este de puternică clevetirea, cât de multe poate să facă, chiar dacă este absolut mincinoasă. Nu degeaba spune undeva Scriptura:

Izbăveşte‑mă de clevetirile omeneşti, şi voi păzi poruncile Tale,

căci clevetirea poate chiar să îngreuneze păzirea poruncilor. Mare este căderea omului! Oamenii au devenit mai primejdioşi decât dracii, şi prin lucrarea vrăjmaşului, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, ceea ce pare un rău mărunt – o mică minciună, viclenie, pălăvrăgeală, credulitate şi aşa mai departe – devine o armă puternică a unui om împotriva altuia. Şi cât de mare piedică este asta în rugăciune! Câte gânduri de prisos! Şi asta atunci când ţi se părea că te‑ai uşurat în privinţa asta… Mare experienţă, însă destul de grea şi, să zicem aşa, pentru mine neapărat trebuincioasă.

[…]”

(din: Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

***

„Da-urile” şi „Nu-urile” Avvei Agathon

Oamenii lumeşti, când vor să îl lovească pe un creştin practicant, folosesc metoda acuzaţiilor şi a calomniilor. Scopul lor este să îl prezinte ca pe un păcătos şi un depravat, pentru că ştiu că acest lucru îl va durea mai mult. Desigur, ei înşişi sunt păcătoşi şi depravaţi, însă vor să apară în faţa societăţii drept apărători ai moralei! Cu toate că nu sunt demni de încredere, ei fac impresie şi stârnesc interesul poporului nebănuitor, care nu cunoaşte cu adevărat persoanele şi evenimentele.

Acest fenomen este des întâlnit şi îi întristează pe mulţi fraţi întru Hristos, care trebuie să îi facă fată. De aceea, orice încercare de explica acest fenomen şi de a găsi o soluţie este folositoare. Nu este uşor să îi oprim pe acuzatori şi pe calomniatori. Ei îşi vor continua lucrarea distrugătoare. Este nevoie însă să le recomandăm fraţilor care sunt răniţi de calomnie modul în care trebuie să îi înfrunte pe calomniatorii lor.

Pentru adevăraţii creştini, principiul general valabil este să accepte calomniile nepăsători şi în tăcere. Conştiinţa lor liniştită îi îndeamnă să facă aşa. Ei nu îşi fac griji ce le vor spune oamenilor pe care îi cunosc, ci ce vrea Dumnezeu de la ei. Calomniile trebuie să îi smerească şi să îi întărească în lupta duhovnicească. Cea mai bună dezminţire a calomniilor este viaţa după voia lui Dumnezeu şi împlinirea cu stricteţe a poruncilor Lui.

Este interesant să vedem cum reacţionează un om sfânt, când duşmanii lui îl acuză pe nedrept. Ne dă exemplu Avva Agathon din Pateric. Aşadar, odată l-au vizitat pe Avva câţiva mireni, ca să se convingă de faima pe care o avea. Ştiau că avea discernământ şi că întotdeauna cuvintele lui erau măsurate. L-au întrebat:

– Tu eşti Agathon? Am auzit despre tine că eşti desfrânat şi mândru.

Avva le-a răspuns:

– Da, aşa este.

L-au întrebat iarăşi:

– Tu eşti Agathon, palavragiul şi iubitorul de bârfe?

Avva a răspuns din nou cu linişte:

– Eu sunt.

L-au întrebat şi a treia oară:

– Tu eşti Agathon ereticul?

Supărat, Avva a răspuns:

– Nu sunt eretic.

Atunci interlocutorii lui l-au rugat:

– Spune-ne: De ce ai acceptat tot ce ţi-am spus, în afară de acest ultim lucru, pe care nu l-ai suportat?

Iar Avva Agathon, cel plin de discernământ, le-a răspuns:

– Primele lucruri spuse de voi le accept, pentru că este o datorie a sufletului meu să fac aşa. Insă nu accept ca cineva să îmi spună că sunt eretic, pentru că erezia este despărţire de Dumnezeu şi eu nu vreau să mă despart de Dumnezeu.

Vedem că Avva nu se tulbura deloc din cauza acuzaţiilor. Ii era indiferent dacă faima lui ar fi avut de suferit. Nu avea ca scop slăvirea lui de către oameni. Il interesa doar ce părere avea Dumnezeu despre el. De aceea, el trăia în pustie, liber de judecarea altora, de calomniile vrăjmaşilor şi de mândria oamenilor din lume. Ceea ce noi considerăm a fi o mare problemă, adică acuzaţiile nedrepte şi calomniile, pentru el nici nu existau. Considera acest lucru un imbold spre mai multă asceză, mai multă rugăciune şi spre o smerenie mai adâncă.

Liniştitul şi nepătimaşul Avva Agathon şi-a schimbat imediat atitudinea, după ce l-au acuzat că este eretic. A negat aşa ceva. Nu era posibil ca acest om, care a renunţat la toate pentru Hristos şi trăia în pustie într-o asceză foarte aspră, să fie eretic. Pentru credinţa cea dreaptă el era gata să îşi dea şi viaţa. Nu făcea niciun compromis în legătură cu aceasta.

(din: Presb. Dionisie Tatsis, “Rugaciunea, comunicare tainica cu Dumnezeu si alte texte folositoare de suflet“, Editura Egumenita, 2014)

Legaturi: